Organizarea de stat a voievodatului Transilvaniei (stat autonom)

Organizarea de stat a voievodatului Transilvaniei (stat autonom)

La venirea lor in Transilvania, maghiarii au gasit deja formata stratificarea sociala si relatii de productie de tip feudal,  formele de proprietate ale feudalismului, precum si institutii politice feudale in cadrul carora, pe primul plan, se afla institutia voievodatului. Aceste realitati ale lumii feudale au cunoscut, in Transilvania, o evolutie specifica, pe fondul dominatiei maghiare. Intrucat la venirea lor in Transilvania, maghiarii se aflau dpdv al organizarii sociale, in Epoca Democratiei Militare si ca atare, nu aveau institutii proprii de tip feudal, au preluat instituriile feudale ale romanilor si le-au utilizat apoi ca instrumente de reprimare sociala si nationala ale romanilor. Constatand ca, datorita numarului mic, ei nu pot exercita o dominatie efectiva a Transilvaniei, ungurii au procedat la colonizari masive, cu sasi si secui, insa, in ciuda acestor eforturilor, populatia romana autohtona a continuat sa reprezinte majoritatea absoluta in voievodatul Transilvaniei. Asa cum rezulta chiar din documentele cancelariei maghiare, pe intreg teritoriul si Campia Panonica, s-au organizat inca din sec. 9 numeroase cnezate, voievodate si tari romanesti, conduse de nobili romani, care purtau diverse titulaturi: cnezi, juzi, jupani, voievozi, existenta acestora fiind afirmata nu numai in documente, ci si prin urmele pe care aceste instiutiile feudalismului timpuriu le-a lasat in organizarea interna a voievodatului Transilvaniei, pana la sfarsitul acestuia.

In cadrul procesului de supunere a Transilvaniei de catre maghiari, s-a dat o lupta intre boierimea romana si nobilimea desprinsa din randul cotropitorului, desemnata prin termenul generic de ,,nemes'. Acest proces s-a realizat in mai multe etape: intre sec 12 si sec. 15, nobilii romani sunt inca mentionati alaturi de cei maghiari, sasi si secui in documentele cancelariei maghiare. Ei continua sa exercite pe teritoriile pe care le conduceau si uneori si pe cele pe care le aveau si in proprietate: atributii administratice, judiciare, militare, fiscale, intrucat aparatul central al voievodatului Transilvaniei nu era inca pe deplin consolidat, iar romanii, ce reprezinta majoritatea absoluta a populatiei, isi aparau cu strajnicie institutiile. Insa in a doua etapa, ce debuteaza cu a doua jumatate a sec. 15 (1437), dominatia maghiara asupra Transilvaniei devine efectiva, constituindu-se dupa rascoala de la Bobalna, Unium Trium Natiorum, pin care drepturile feudalilor romani au fost abolite, romanilor fiindu-le excluse drepturile la viata politica a Transilvaniei. In aceste contexte, si-au pastrat pozitia doar un numar mic de feudali romani, cei care au acceptat trecerea la catolicism si maghiarizare. Ceilalti au decazut treptat in randurile nobilimii, apoi a taranimii dependente. Pozitiile lor economice si politice preluate de nobilimea celor 3 natiuni privilegiate (maghiari, sasi, secui), in cadrul careia s-a conturat atat o nobilimea laica (nemesii si vasalii lor), cat si o nobilime ecleziastica (inalti prelati ai Bisericii Catolice), sustinuti de statul maghiar si care desfasurau o sustinuta politica de reprimare nationala a romanilor ortodoxi, considerati scismatii (--> Marea Schisma din 1054).

Taranii dependenti erau aserviti, iobagi. Statutul lor juridic permitea, la inceput, mutarea, in anumite conditii, de pe o mosie pe alta, insa dupa 1514, ei sunt legati de glie, fiind obligati sa presteze renta feudala sub cele 3 forme, renta al carui cuantum a crescut continuu. In Transilvania, exploatarea feudala a fost mai puternica, inca s-a impletit cu reprimarea nationala. Exista si o categorie redusa, dpdv al numarului de tarani liberi, insa spre deosebire de Moldova si Tara Romaneasca, in Transilvania ei nu aveau pamant, fiind denumiti ,,jeleri'. Datorita dezvoltarii mai accentuate a mestusugului, spre deosebire de Moldova, Tara Romaneasca, orasenii au reprezentat o categorie sociala mult mai importanta, iar in cadrul lor, stratificarea sociala era mult mai accentuata. Ei erau organizati in bresle, avand obligatii militare, financiare.

ORGANELE CENTRALE ALE VOIEVODATULUI TRANSILVANIEI

In epoca voievodatului, Transilvania a avut organe centrale proprii, ca efect al autonomiei sale, in cadrul regatului maghiar. Astefel incat, pana la sfarsitul dominatiei maghiare, Transilvania s-a manifestat ca o entitate statala distincta de regatul maghiar. Pana la sfarsitul sec. 12, dominatia maghiara s-a exercitat doar asupra zonei de Nord-Vest a Transilvaniei, condusa de Marele Principe (,,mercurius princeps'-mentionat de izvoare in anul 111, avandu-si resedinta la Curtea Regala Maghiara). Restul Transilvaniei se afla sub conducerea cnezilor, voievozilor si juzilor romani. Constatand ca nu pot supune Transilvania doar prin forta, maghiarii au fost nevoiti sa accepte formele traditonale de organizare feudala ale romanilor si sa colaboreze cu nobilii romani, context in care s-a constituit voievodatul Transilvaniei, prin extinderea la scara intreagului arc intracarpatic, a institutiilor feudale romanesti, a voievodatului, astfel incat documnetele mentioneaza in 1176 pe Leustachiu, voievod al Transilvaniei. Voievozii Transilvaniei, din care multi erau romani, desi erau vasalii regilor maghiari, s-au manifestat permanent ca reprezentantii intereselor feudale romane si au cautat permanent sa-si largeasca atributiile si sa inlature domninatia maghiara.Unii dintre ei au reusit doar sa transforme Transilvania intr-un ,,regnum distinctum' de ,,regnum hungariae'. Voievozii Transilvaniei aveau atributii judiciare, administrative, militare. Pe plan administrativ, ii numea pe vicevoievozi, pe conducatorii comitatelor, pe marii dregatori ai Transilvaniei. Pe plan juridic, voievozii erau judecatori supremi, pe plan militar, erau conducatorii armatei Transilvaniei. Insa atributiile sale administrative si militare erau limitate de autonomia acordata comitatelor si scaunelor sasesti si secuiesti de privilegiile de suzeran a regelui maghiar si de imprejurarea ca domnii Moldovei si Tarii Romanesti detineau in Transilvania intinse feude. Incercarile regilor maghiari de a limita atributiile voievozilor Transilvaniei s-au lovit de de o puternica impotrivire, iar de-a lungul timpului, balanta raportului de forta dintre regele maghiar si voievozii Transilvaniei a inclinat in favoarea voievozilor Transilvaniei. De exemplu, voievodul Transilvaniei devine din sec. 15 si comite al secuilor, extinzandu-si astfel jurisdictia si asupra scaunelor secuiesti. In exercitarea atributiilor sale, voievodul era ajutat de un aparat central, asemanator cu cel din Moldova si Tara Romaneasca, dar mai putin dezvoltat, compus din vicevoievod, notarul voievodal sau seful cancelariei voievodale, cu atributii asemanatoare cu cele ale logofatului si judele curtii voievodului, cu atributii asemanatoare cu cele ale vornicului.

Un alt organ de conducere al Transilvaniei la nivel central este congregatia generala a nobililor (congregatio generalis nobilium). Aceasta este Adunarea reprezentativa pe stari a nobilimii comitatelor, a clerului, a orasenilor si a taranilor liberi, proprietari de pamant. La inceput, din congregatio generalis nobilium au facut parte si nobilii romani, ultima congregatio generalis nobilium la care acestia au fost mentionati fiind 1291. Ulterior, dupa Unio Trium Natiorum, in compunerea congregatio generalis nobilium intrau doar reprezentanti ai celor 3 natiuni privilegiate, cu excluderea definitiva aa reprezentantilor poporului roman autohton si majoritar. Congregatio generalis nobilium era un organ de stat cu caracter permanent si se intrunea periodic la convocarea voievodului, de regula la Turda. Atributiile sale erau de natura administrativa si fiscala. Existenta congregatio generalis nobilium ilustreaza autonomia Transilvaniei, intrucat nicio hotarare a Dietei maghiare nu se aplica in Transilvania, daca nu era insusita de congregatio generalis nobilium.

ORGANIZAREA LOCALA A VOIEVODATULUI TRANSILVANIEI

Orgnizarea locala a voievodatului Transilvaniei este expresia impletirii structurilor politico-administrative ale romanilor, existente inca dinainte de cucerirea maghiara si care au supravietuit si in cadrul voievodatului cu elemente de organizare imprumutate de maghiari din sistemul feudal german. Astfel, in regiunile locuite exclusiv de romani, subdiviziunile administrativ-teritoriale erau districtele romane, conduse de cnezi, voievozi, juzi. In regiunile unde, printre populatia romana au patruns si maghiarii, subdiviziunile administrativ-teritoriale erau comitatele, impartite in plasi. Comitatele sunt conduse de comiti, la inceput numiti de regii maghiari, iar din sec. 13, de catre voievodul Transilvaniei, iar plasile erau conduse de pretori. La nivelul comitatului, comitele era ajutat de un vicecomite su de o adunare a comitatului, unde participa nobilimea locala. In zonele unde au fost colonizati secuii s-au organizat institutii administrativ-teritoriale cu caracter militar, numite scunele secuiesti. Institutia este preluata de la romani, de la vechile scaune de judet ale acestora. Numarul scaunelor a ajuns in sec. 15 la 7, fiecare scaun fiind condus de un capitan cu atributii administrative si judecatoresti, ajutat pe planul activitatii jurisdictionale de un jude scaunal. Cele 7 scaune alcatuiesc laolalta ,,universitas siculorum' (obstea secuilor cu capitala la Odorhei). Era condusa de un comite al secuilor, numit de regele maghiar. Insa din sec. 15, voievodul Transilvaniei devine si comite al secuior, extinzandu-si autoritatea asupra obstei secuiesti. El era ajutat de 1 vicecomite al secuilor. In zonele in care au fost colonizati sasii, s-au constituit dupa modelul scaunelor de judet ale romanilor, scaune sasesti care, 7, apoi 9, alcatuiesc laolalta obstea sasilor (,,universitas saxorum'), cu capitala la Sibiu. Ficare scaun era condus de un jude regal, numit de regele maghiar, un vicejude si un jude scaunal (ales de anumarea locala). Obstea sasilor era condusa de un comite, reprezentant al regelui maghiar, dar care ulterior a trecut sub autoritatea voievodului Transilvaniei, fiind ales din sec. 15 de membrii comunitatii sasesti. O alta categorie de autoritate administrativ-teritoriala sunt orasele, care sunosc o puternica dezvoltare a mestesugurilor si comertului si pe cale de consecinta, dobandesc o mult mai larga autonomie fata de orasele din Tara Romaneasca si Moldova. Orasele Transilvaniei sunt conduse de un jude (iudex) si de un consiliu orasenesc sau sfat municipal, compus din 12 jurati., denumiti ,,burghe'. Erau alesi pe termen de 1 an din randul patriciatului orasenesc, iar acest sfat municipal avea atributii administrative si fiscale, fixate prin actele de privilegii acordate orasului. Orgnizarea locala a oraselor Transilvaniei era dublata de un reprezentant al puterii centrale: judele regal.

ORGANIZAREA FISCALA

Taranii liberi aveau obligatii fiscale numai fata de stat, pe cand cei aserviti aveau in  plus obligatia sa presteze cele 3 forme ale rentei feudale fata de nemesi si fata de biserica. Sarcinile fiscale datorate regelui erau inferioare celor datorate nobililor, ceea ce invedereaza iar, autonomia Transilvaniei. In plus, voievodul, care strangea darile pentru rege, avea dreptul sa retina o mare parte din ele. Principala obligatie fata de stat (lucrum camerae) era prestata initial in natura, apoi in bani. Aceasta dare, fixata prin diplome regale, a sporit necontenit. Taranii aveau si obligatia de a plati o dare funciara numita ,,terragiuns'. Cu timpul, ea a fost extinsa si asupra oraselor, transformandu-se intr-o dare generala. In situatii deosebite, regele impunea dari suplimentare numite ,,subsidia'. Taranii aveau un plus obligatia de a plati ,,quinquagessima ovium' (o oaie cu un miel din 50). Intrucat indeplineau indatoriri militare, secuii erau scutiti dari, totusi cu ocazia incoronarii regelui, a primei sale casatorii si a nasterii primului sau copil, erau obilgati la darea boilor (un bou de fiecare familie). Regimul fiscal al sasilor era distinct, ei avand indatorirea de a pati 500 de mari de argint anual, prin contributia tuturor gospodariilor (darea Sfantului Martin).

ORGANIZAREA ARMATEI

In Transilvania, dat fiind organizarea autonoma, exista si o armata a regelui, aflat sub conducerea voievodului si o armata a feudalilor locali. Din armata regelui faceau parte marii dregatori, cei aflati in slujba acestora (iobagiones, castri) ca si unele intretinute de oraseni si de categoriile sociale privilegiate, la care participau si un numar de iobagi, stabilit prin reglementari succesive de catre regii Ungariei. In general, feudalii laici si bisericesti participau la oastea regelui cu un numar de ostasi proportional cu intinderea proprietatilor funciare pe care le detineau si cu numarul iobagilor pe care ii stapaneau. La inceputul sec. 15, armata Transilvaniei a fost reorganizata pe principiul banderiilor (steaguri). Potrivit acestui sistem, marii dregatori, nobiliii, comitatele, orasele, secuii si sasii intretineau banderii proprii. Aceasta reorganizare este expresia consolidarii puterii si a autonomiei dregatorilor si nobililor din Transilvania, fata deregele Ungariei. Fapt este ca oastea din Transilvania a constituit in intreaga epoca a voievodatului un corp de armata distinct. Armata proprie a feudalilor era formata din slujbasii acestora. Pe cand armata regelui avea obligatia de a participa la toate razboaiele inclusiv la cele purtate in afara granitelor statului, armata feudalilor participa numai la razboaiele de aparare.

ORGANIZAREA BISERICII

Biserica ortodoxa din Transilvania se afla in plin proces de organizare ierarhica in momentul venirii ungurilor. Cu toate ca aceasta ierarhie nu s-a putut desavarsi in epoca voievodatului, Biserica ortodoxa si-a desfasurat activitatea neintrerupt, asigurand continuitatea credintei religioase a romanilor. Biserica ortodoxa a romanilor a fost organizata treptat, pe masura patrunderii ungurilor, fiind sustinuta de feuali si de regii Ungariei. Ea se bucura de imunitati si privilegii acordate de catre rege, dar in acelasi timp se afla sub conducerea si supravegherea acestuia. Initial, biserica catolica avea dreptul de a percepe dari numai de la credincioasii sai, dar ulterior acest drept a fost extins si asupra ortodocsilor. Pe masura ce exploatarea de catre Biserica oficiala s-a inasprit, nemultumirile taranimii romane, care era in intregime ortodoxa, a capatat si caracterul luptei impotriva catolicismului. Aceasta lupta s-a intensificat si mai mult datorita faptului ca ortodocsii, socotiti schismatici, erau supusi unui sistem de prigoana. Regimul de intoleranta religioasa s-a impletit cu acordarea unor drepturi acelora care treceau la catolicism si prin aceasta se maghiarizau, in cadrul politicii de deznationalizare a romanilor.