In cursul copilariei petrecute in Boemia, a primit o educatie austriaca, crestina, europeana si cosmopolita, inculcindu-I-se durabil spiritul de toleranta si de respingere a oricarui nationalism, ideea inrudirii, destinului comun, a unitatii si identitatii tuturor popoarelor europene, dincolo de specificul fiecaruia, ca si o perspectiva globala asupra lumii. In urma studiilor efectuate la Institutul Trezianum si la Universitatea din Viena, in 1917 obtine doctoratul in filosofie. Evenimentele razboiului si ale revolutiei ruse din 1917 ii indreapta interesul spre politica, considerind conflagratia mondiala o crima si nebunie, condamnind cu asprime nationalismul fanatic, exprimindu-si temerile pentru amenintarea ruseasca si identificind cauza Antantei cu cea a democratiei. El a primit cu entuziasm programul wilsonian de reorganizare postbelica a lumii, in conditiile haosului economic, al mizeriei sociale si instabilitatii politice generate de prabusirea marilor imperii. Adera la formula unor reforme treptate in plan social si economic, intr-un cadru politic liberal-democratic, si respinge bolsevismul rusesc ca un atac la libertatea individuala, conceputa ca valoare suprema. Rezultatul tratatelor de pace si esecul solutiilor wilsoniene il determina sa adopte o pozitie deosebit de critica la adresa noilor realitati politice ale continentului. Europa divizata, rezultata in urma lor, creeaza un haos periculos al nationalismelor vindicative. Tratamentul umilitor aplicat Germaniei, ca si nationalismul statelor succesoare marilor imperii, constituie germeni ale unor viitoare conflicte generatoare de razboi. Liga Natiunilor este incapabila sa controleze aceasta situatie anarhica, in care se confrunta adeptii tratatelor de pace si revizionistii, nationalismele in concurenta, minoritatile si majoritatea, diversele orientari economice protectioniste. Se conturteaza astfel cu claritate, in viziunea sa, pericolul colapsului economic, al razboiului european si al ascensiunii bolsevismului, iar unicul remediu poate fi doar o unificare federala a continentului, in cadrele Statelor Unite ale Europei.
Pe baza studiului efectuat, in anii 1920-1922, asupra proiectelor, experimentelor si modelelor federaliste anterioare, el contureaza imaginea unei ere a primatului valorilor internationale in fata celor nationale, a unei faze de tranzitie a istoriei mondiale de la federatii continentale la cele intercontinentale, Europa aflindu-se intre continente gigant, cu resurse unificate, si salvarea ei constind intr-o armonizare si unire a intereselor celor 30 de state care o compun, integrindu-se intr-un sistem mondial aflat sub egida Ligii Natiunilor.
