Este un aparator al diversitatii practice si o opune principiilor abstracte de drept care ignora realitatea. Burke vede omul ca imperfectibil si, spune deosebire de Rousseau, nu crede ca societatea il corupe pe om. Inzestrat cu ratiune, omul nu se poate afla in stare naturala decat in mijlocul robiunii, deci in societate. De aceea, morala nu se poate dezvolta decat in cadrul social. Pentru el reforma nu se realizeaza decat atunci cand nu tulbura stabilitatea, deci schimbarile nu trebuie sa aiba ca reper a.n. "ordine universala" iluminista, ci limitele concret uman. Libertatea, dupa el, nu este decat o libertate sociala, constand in restrangeri si privilegii egale pentru toti, astfel incat libertatea unuia sa nu incalce libertatea altuia. Prin "drepturi naturale" ale omului, el intelege drepturi sociale si politice, si nu abstractii in sens illuminist. Singurul rost al puterii si autoritatii este de a asigura fericirea celor asupra carora se exercita.
In ansamblu, gandirea lui Burke se axeaza pe dreapta masura intre a pastra si a schimba, intre conservare si inovare.
"Reflectii asupra revolutiei din Franta".
Lucrarea debuteaza cu o serie de consideratii asupra sistemului monarhic constitutionale englez, Burke combatand anumite tendinte neconforme cu constitutionalismul englez, sustinute de membrii unei a.n. Societatii Revolutionare dreptul de a alege sau destitui regele. Burke arata ca sistemul ereditar exclude posibilitatea alegerii regelui, in scopul pastrarii unei stabilitati institutionale, nu alegerea, considera el, ofera regelui legitimitate, ci legea, care garanteaza succesiunea ereditara. In ceea ce priveste regele, nu persoana este importanta, ci principiul pe care il reprezinta. Drepturile si libertatile englezilor sunt revendicate nu in virtutea unor principii abstracte, ci sunt mostenite, incepand de la Magra Charta, confirmata de Parlament in "Petitia drepturilor", ele reprezentand, asadar o realitate juridical. Astfel, libertatea engleza are o geneologie proprie si stramosi proprii, ceea ce conteaza noblete, afirma Burke, si impune moderatie , spre deosebire de libertatile nou obtinute care duc spre excese.
De aici pleaca primul reper pe care Edmind Burke il face revolutiei franceze: acela al renegarii trecutului si traditiilor constitutionale -oricat de firave ar fi fost- comportandu-se ca un popor care nu mai cunoscuse niciodata libertatea. Revolutia a contestat tot ceea ce insemnase Franta inainte de 1789, fara a lua o baza ferma pentru principiile ei si lasandu-se astfel prada urei "desfranari cumplite a moravurilor" si urei "ireligiotisati insolente a opiniilor si procticilor" Bruke se arata dezamagit, de asemenea, de includerea in Adunarea chemara sa ofere statului o nava alcatuire a unor oameni care nu cunosteau ce inseamna alcatuirea statului (preoti, negustor). Virtutea si demnitatea au fost renegate, si totul a condus la o deruta disrtuctiva. Institutile ceme mai sfinet ale Frantei au fost uzurpate, afirma Burke, de catre "corporatia croitorilor si tamplarilor" el contesta vehement afirmatia ca orice meserie este onorabila, intrebandu-se rhetoric, rhetoric, cata onoare poate fi in frizerie de exemplu. Ordinea naturii a impus niste ranguri si ganditorului englez e convins ce ele trebuie reformate, dar nicidecum distruse. La fel, proprietatea fiind sfanta, ea trebuie respectata si in cazul marilor acumulari, a mosiilor, pentru ce este in natura proprietatii sa fie inegala. Atacand averile sobilitar, francezii au atacat insusi principiul proprietatii, indiferent de modul sau de distribuire.
Edmund Burke apara rolul censitar. Fiecare om,spune el, care are dreptul la o parte din bunurile societatii careia ii apartine. Dar un om care are 5 silingi avere nu poate avea aceeasi putere ca un om care are 500 silingi, pentru ca drepturile asupra societatii trebuie sa fie, in capul fiecarui individ, proportionale cu partea din bogatia societatii pe care o detine. El sfideaza bazele filosofiei illuminate pe care le revendica Revolutia franceza , axate pe drepturile naturale ale omului. Nu dreptul omului la hrana este essential, considera Burke, ci posibilitatea lui de a si-o procura, iar in aceasta privinta parerea unui fermier e mai edificatoare decat a unui filisof. In general, el contesta orice masura sau principiu politic care nu are la baza experienta practica, pentru ca viata cotidiana nu consta in filosofie si metafizica.
Edmund Burke ataca violent crimele si ahrocitatile la care s-a dedat Revolutia. Contestand mascarada prin care un rege captiv emite edicte sub amenintarea baionetei, pentru a oferi un surogat de legitimitate. Aplicarea drepturilor naturale ale omului a lasat in urma un Versailles "inecat in sange, pangarit de masacru si presarat cu membre si cadaver mutilate" Burke deplange decadenta demnitatii cavaleresti care a facut candva mandria Europei. Inlocuirea principiilor de onoare si demnitate a rangului, ale loialitatii, au lasat locul unei rusinoase destrabalari a moravurilor, care a distrus in cazul in care institutiile fundamentale ale statului, reinlocuindu-le cu nimic. Ceea ce francezii considera libertate e doar o etolare a ignorantei.
Burke remarca nesiguranta noii politici: daca regele s-a facut vinovat de toate crimele si abuzurile care i se dezbat atunci nu ar mai trebui pus in fruntea noii Frante, iar daca nu este vinovat, atunci de ce a fost insultat si batjocorie? Dupa parereasa, aceasta atitudine evidentiaza lipsa oricaror principii, orbecaiala politica a Revolutiei, este elogiata reficienta britanica la schimbare, conservarea obstinuta a traditiilor si valorilor, a ierarhiilor, care au prevenit Anglia de urmarile nefaste ale unorzvarcoliri sociale ca cele franceze la 1789. Sursa acestei stari de fapt ar fi o profunda constiinta a datoriilor si obligatiilor si, mai presus de orice, a ordinii. Incapatanarea de a pastra reactiile si chiar prejudecatile urmaresc respectful engleziilor fata de inaintati si fata de intelepciunea acumulata de acestia, ceea ce filosofii francezi n-au facut, convinsi in varietatea lor ca nu au nevoie de intelepciunea stramosilor, ei fiind in stare sa schimbe totul singuri.
