La nord, lumea asiatica cu intentii ostile trebuia sa strabata alte tinuturi desertice si sa patrunda prin si pe marginea Deltei Nilului spre valea lui infloritoare. Acolo inca din timpurile imemoriale ale faraonilor legendari, egiptenii ridicasera tabere militare si fortificatii de aparare. Cu toate acestea, cu foarte putine exceptii, toate nenorocirile si toate devastarile s-au abatut asupra regatului numai pe aceasta ingusta cale, singura punte terestra dintre Asia si Africa.
Valurile de nomazi, mai mult sau mai putin norocosi, au traversat Peninsula Sinai sau nisipurile de la apusul Deltei si au provocat pagube imense poporului de agricultori si constructori, izolat pe prelunga vale a Nilului. Tocmai expunerea prea directa a Egiptului de Jos, a Deltei extrem de bogate, a determinat probabil, nasterea unei capitale cat mai indepartate de acele locuri, cu rol de cuiburi de rezistenta greu de atins si greu de cucerit, in arsita zdrobitoare dintre deserturi. Teba a fost, pur si simplu, un copil al Nilului, departata cu circa 800 de kilometri de briza si curentii racorosi ai Mediteranei si coplesita de nisipurile purtate de vanturi sufocante. La Teba oamenii si Nilul au infaptuit un miracol. Nilul a dat Tebei hraan si viata iar oamenii au crescut-o si au purtat-o spre nemurire.
Dintre toate capitalele lumii vechi Teba se poate compara numai cu Babilonul, contemporan ei, si cu Roma de mult mai tarziu. In Egipt nu a existat nici un alt oras care sa egaleze aceasta noua capitala, prin maretia si grandoarea constructiilor arhitectonice.
Pe timpul Regatului Vechi, Teba era o asezare obscura. S-a afirmat in istorie abia in timpul dinastiei a 11-a, cand dinastii locali ai Tebaidei, cu resedinta la Teba, au trecut la unificarea statului dupa o perioada de faramitare si de slabire a regalitatii. Sub dinastia urmatoare, a 12-a, resedinta regala s-a mutat temporar spre nord, langa Oaza Faium, in apropierea localitatii actuale El Lisht. Teba a ramas totusi resedinta celui mai puternic sfetnic al faraonului si locul de cult al zeului Amon, divinitate locala cu audienta din ce in ce mai mare.
Dupa 1786 i.H. a urmat o lunga perioada de dezordine si criza a regatului Egiptean, conducand in final, la destramarea unitatii statale si la constituirea a doua regate cu resedinta la Teba si Xios. Intre 1786-1603 i.H., numai in partea apuseana a Egiptului, cu capitala la Xios, au domnit 76 de faraoni efemeri.
Pe deasupra luptelor interne, asupra vaii Nilului s-a abatut cucerirea hicsosilor care au intemeiat doua dinastii, cea de-a 15-a si cea de-a 16-a. Dinastiile hicsosilor au dainuit separat in sudul si nordul Egiptului intre 1674-1567 i.H.
In paralel, intre 1650-1567 i.H., monarhii din Teba au adoptat titulatura faraonica si au organizat eliberarea regatului.
Transformarea Tebei intr-una dintre cele mai vestite metropole ale antichitatii s-a produs in timpul dinastiilor a 18-a si a 19-a, din epoca Regatului Nou. Atunci Teba a luat locul Memfisului nu numai ca resedinta a puterii faraonice dar si ca centru religios.
Ca centru de cult al divinitatii supreme a statului, zeul Amon, impus de tebani, Teba a fost impodobita cu impresionantele monumente de la Karnak, Luxor, din Valea Regilor si Valea Reginelor.
Incercand sa sfarame atotputernicia preotimii lui Amon, faraonul Amenofis al IV-lea a dat Egiptului un nou zeu unic, zeu al soarelui, numit Aton. Faraonul si-a schimbat numele in Akhenaton ("Folositor al lui Aton") si a parasit Teba, construind o noua capitala la peste 200 de kilometri mai la nord, pe malul rasaritean al Nilului. O vreme puterea a stralucit in noua capitala, Ahetaton, intunecand maretia Tebei.
Reactia antisacerdotala si antitebana a singuraticului si hotaratului faraon a constituit un intermezzo fara urmari majore pe firul istoriei din valea Nilului. O zguduire in plus pentru colosul unei civilizatii de care si timpul se speria. Dupa mai putin de doi ani, cel de-al doilea succesor, Tutankhaton, a cedat presiunii puternicilor sacerdoti ai lui Amon si a mutat din nou capitala la Teba. Acolo a trecut la vechiul cult si a luat numele semnificativ de Tutankhamon. Era aproape un copil cand i-a urmat pe preoti iar domnia lui s-a dovedit complect nesemnificativa pentru regat. Numele sau a patruns in constiinta omenirii deoarece cavoul sau din Valea Regilor a fost singurul care a scapat de jefuire, inainte de accesul arheologilor. Desi a fost un faraon lipsit de ranume, pierdut in uitarea posteritatii, mormantul sau a uimit omenirea prin bogatia sa intrinseca si artistica. Probabil ca bogatia incaperilor funerare ale marilor faraoni s-ar fi dovedit inimaginabila. Acelea insa nu s-au bucurat de sansa de a strabate timpurile pana in zilele noastre.
In cursul celei de-a treia epoci intermediare de mari framantari si rasturnari de situatie, Teba si Tebaida si-au redobandit o cvasiindependenta, sub dinastia a 21-a.
Cucerirea asiriana a deschis drumul ireversibilului declin pentru Egipt, pentru civilizatia sa unica si pentru marturiile acesteia, printre care capitala Teba. Sub stapanirea persana, elenistica si romana, Tebaida a rezistat ca o provincie distincta in cadrul Egiptului. La data vizitei lui Strabon, in ultimii ani ai erei anterioare, Teba, "Orasul celor 100 de porti" cantat de Homer, nu mai era decat un modest sat.
Ruinele templelor de la Teba, uimesc lumea prin dimensiunile lor gigantice. Coloanele uriase, giganticele statui, puzderia de basoreliefuri si hieroglife, incaperile de cult sau depozitare, imprejmuirile, pilonii de la intrari, palatele si aleile de sfincsi se afla in ruina, macinate de intemperii si atinse de mana omului. Se prezinta totusi frumoase si pline de maretie.
Coloanele sculptate pot fi cuprinse doar de sapte oameni cu bratele intinse. Numarul lor mare face ca intreg ansamblul unui templu sa para rodul eforturilor unor uriasi cu puteri supranaturale.
Teba dainuia intr-o portiune pitoreasca a Vaii Nilului, adapostita de lanturile muntoase ale Arabiei si Libiei in fata deserturilor de pe ambele maluri.
Fluviul formeaza un hotar natural intre orasul celor vii de pe malul rasaritean si orasul mortilor, de pe cel de apus.
In epoca de marire, orasul celor vii, de pe malul rasaritean adapostea o multime de temple, palate, locuintele nobililor si preotilor, precum si intinse cartiere de oameni simpli, nu prea mult deosebite de cartierele sarace ale oraselor africane de astazi.
Orasul mortilor sau nocropola, se intindea pe malul apusean, pana sub peretii sterpi si galbeni-rosiatici ai inaltimilor ce marginesc Sahara. Se desfasura ca un labirint de morminte, cavouri si camere mortuare, unde se depuneau trupurile imbalsamate ale rudelor faraonilor, ale nobililor si preotilor. Necropola era dominata de templele funerare dedicate unor faraoni sau regine, constructii magnifice ce aveau ca fundal prapastiile stancoase cernite de voaluri de nisip saharean.
Teba, in totalitatea sa, a inceput sa creasca abia in secolul al XVI-lea i.H., adica la inceputul Regatului Nou. A avut parte de o dezvoltare vertiginoasa. Faraonii razboinici din dinastia a 18-a au ales asezarea strabunilor lor drept capitala si loc de inchinaciune consacrat parintelui si ocrotitorului lor divin, "regele zeilor", Amon-Ra. Din zeu local al noimei Teba, Amon a fost ridicat la rangul de zeu suprem al intregului Egipt. In cinstea acestui zeu s-au inaltat cele mai grandioase temple, in sud la Luxor si in nord, la Karnak.
Templele nu s-au edificat in timpul domniei unui singur faraon. Fiecare din marii regi ai Egiptului, din acele vremuri infloritoare, a considerat de datoria lui sa impodobeasca locasurile inchinate lui Amon-Ra. Din aceasta pricina templele s-au reconstruit necontenit. Uneori sali intregi erau daramate, pentru ca in locul lor sa fie cladite altele si mai grandioase.
La Luxor, apele lenese ale Nilului sunt strajuite de un impozant templu, cladit in secolul al XV-lea i.H. Drumul catre magnificul monument porneste de la un imens chei de granit. Se poate urma imaginar o procesiune solemna spre templu.
Intr-un sir nesfarsit, merg in frunte demnitarii si nobilii, insotiti de o suita stralucitoare in vesminte scumpe, de preoti si animale destinate jertfei, impodobite cu flori.
