Fenicieni, greci si cartaginezi in mediterana

FENICIENI, GRECI SI CARTAGINEZI IN MEDITERANA

Judecand dupa descoperirile arheologice, unele consemnari fugare din tablitele cu scriere liniara B si reprezentari artistice nu exista nici un dubiu asupra faptului ca Mediterana centrala si orientala a reprezentat inca din mileniul II i.Hr. o zona de interes pentru mai multe centre de putere: creto-miceniana, cipriota, canaanita (reprezentata de Ebla, Alalakh, Ugarit si Byblos) si egipteana. Circulatia unor produse sau materii prime (ceramica de lux, bijuterii, obiecte din fildes, arama, poate halucinogene), corespondenta diplomatica, preluarea unor sisteme de scriere (ex. ciprominoica 3 utilizata la Ugarit), figurarea unor ambasade in monumente funerare egiptene, posibila angajare de mercenari egeeni in armata egipteana care incetase de mult sa fie o armata "nationala" sunt tot atatea argumente in favoare unui partaj a zonelor de influenta in arealul amintit. Acest echilibru se prabuseste odata cu invazia "popoarelor marii", cu disparitia unor importante "imperii" continentale (micenian si hittit), cu incetarea existentei (Alalakh, Ugarit) sau pierderea puterii economice (Byblos) a unor foarte prospere state canaanite, prin prabusirea militara si declansarea unei lungi stari de criza in Egiptul faraonic. In general, se admite ca aceste evenimente s-au produs in jur de 1200 i.Hr. In realitate este vorba de un proces mai indelungat semnalat deja de la sfarsitul domniei lui Merneptah (sf. sec. XIV i.Hr.) si care pare sa se incheie in sec. XI-X i.Hr. prin incetarea proceselor de migratie, aparitia unor noi structuri politice (statul frigian, micile regate siro-hittite, formatiunile filistine, vechiul stat evreiesc) si a trecerii in prim plan a unor noi centre comerciale in Levant, Sidonul si Tyrul, ultimul devenind in scurta vreme "regina" Mediteranei cu interese care acopera intreaga intindere a marii din Cipru si Creta pana in Baleare, stramtoarea Gibraltar si nordul Africii. Intrarea lumii grecesti in epoca obscura, lunga durata de structurare a oraselor-state pe continent, insule si coasta Asiei Mici au favorizat aceasta ascendenta economica a Tyrului si a Sidonului.

Dovada activitatii feniciene in intreaga Mediterana este probata printr-o serie de descoperiri arheologice si traditii istorice. Este vorba de colonii si emporia constituite prin respectarea unui ceremonial religios- consultarea oracolului din Tyr, transferul de relicve sacre de la Tyr in noile asezari, construirea de sanctuare dedicate unor divinitati particulare - Astarte si Melqart, amenajarea spatiilor destinate sacrificiilor de tip molo'k (asa-numitele tophet). Intre aceste intemeieri cele mai timpurii (plasate cam devreme, chiar la sfarsitul sec. XII i.Hr.) sunt cele nord-africane, adica Utica si cea de pe o mica insulita - Lixus - din apropierea coastei marocane si, pe insula Erytheia, Gadir-ul, initial aflat sub autoritatea regelui din Tyr, dar beneficiind in cele din urma, datorita functiei deosebite de o foarte larga autonomie. Gadir-ul prezenta o structura complexa avand o zona sacra principala. Este vorba de sanctuarul dedicat lui Astarte din Torre Tavira. I se adauga zona funerara (Kotinousa) in care se aflau temple dedicate unor divinitati particulare - Cronos si Melqart. In sfarsit, Antipolis reprezinta centrul mestesugaresc si portuar.

Ascensiunea Gadir-ului se poate explica prin aceea ca datorita pozitiei geografice controla coastele sudice andaluze si spatiile complementare integrate. Asa se explica treptata lui autonomie politica, faptul ca din secolul VIII i.Hr. devine egal cu Carthagina, ca si faptul ca ar fi realizat, ceva mai tarziu (sec. VI i.Hr.) o liga gaditana care-si extindea autoritatea asupra unor nuclee din Baleare (in special din Ibiza), poate si din Sardinia. Oswaldo Arteaga crede ca prin Gadir se constituie o axa noua, cea atlantico-mediteraneeana spre care graviteaza lumea fenicio-tartesica - cipriota. Acelasi autor dateaza pe la 585-572 i.Hr. ruptura Gadirului de Tyr si realizarea de aliante noi, in principal, cu Carthagina care prin insasi modelul ei de fundare se indeparteaza de traditiile tyriene (v. istoria Elissei - Didonei si imprejurarile mentionate in mitul de intemeiere al acestui centru). Zona cea mai importanta din Mediterana orientala si care face pandant cu Gadirul este reprezentata de insula Cipru. Dupa ceea ce se stie pana in momentul de fata, Ciprul, ca si Gadirul, nu inregistreaza doar simple prezente fugare sau trecatoare ale fenicienilor. Existenta unor asezari stabile feniciene este confirmata de descoperirea unui templu de tip fenician la Kition. La aceste se adauga descoperiri numeroase la Salamina (Ciprului), Paphos, Amathonte, Kourion, Idalion, ca si descoperirea de monumente funerare tipice la Tamassos. Exista si presupunerea ca si aici, ca si la Gadir, a avut loc transferul cultului lui Astarte (devenita Aphrodita greaca). Este interesant de notat ca Cipru a jucat un rol particular in vehicularea spre Grecia continentala, a unor valori culturale, de exemplu alfabetul. Fara a atinge dimensiunile urmelor feniciene din Cipru, descoperiri din Creta (capela de la Kommos), Rhodos, Samos si de pe coasta sudica a Asiei Mici (Cilicia) dovedesc cat de familiara le era fenicienilor aceasta parte a Marii Mediterane. Cat priveste marea de la rasarit de coasta iberica (Marea Sardiniei si Tireniana), aici sunt de consemnat explorarea coastei levantului spaniol si a Catalogniei si intemeierea de colonii in Baleare. Insula principala, Ibiza, foarte atent cercetata inca din sec. XIX a permis identificarea Metropolei (Ayboshim = Ebusos) si a unui numar mare de asezari rurale si urbane si de complexe funerare.

Interesul fata de Malta, Sardinia, Sicilia occidentala si chiar fata de coasta campaniana si toscana (inaintea colonizarii grecesti) trebuie sa fie asociata cu Carthagina. Este o activitate mai timpurie (sec. VII i.Hr.), dar care va fi relansata in forta in sec. VI-V i.Hr. dupa cucerirea Tyr-ului de catre Nabucodonosor al II-lea si preluarea, de catre Carthagina, a "imperiului" maritim al Tyr-ului (cca. 573 i.Hr.). Izvoarele scrise (Diodor, V, 16, 2-3) consemneaza fundarea, in secolul VII i.Hr., a unei colonii in Ibiza. Ceva mai devreme s-au miscat spre Sardinia si Sicilia. In Ibiza si Villaricos (mai putin frecvent la La Joya) se cunosc hipogee, morminte in cista si in groapa asociabile cu Tanit. Numeroasele obiecte de inventar fenicio-punice (oua de strut, amulete, bijuterii, piese din pasta vitroasa, ceramica, mai ales amfore) atesta aceasta realitate. Din secolul VI i.Hr. se asista la refundari cartagineze peste cele feniciene arhaice (Gadir, Toscanos, Cerro de la Penon, Sexi-Almunecar, Baria-Villaricos, Ibiza). Din secolele V-IV i.Hr. creste si prezenta monetei cartagineze ceea ce pare sa reflecte, pe langa colonizarea agricola a insulei si existenta unor trupe mercenare recrutate dintre localnici. De subliniat largirea zonei de interes cartagineze in Malta, Sardinia si Sicilia.

Prezenta efectiva a fenicienilor si a cartaginezilor este demonstrabila prin descoperirea unui tophet pe muntele Sirai, prin inscriptii cum sunt cele de la Nora si Bosa. De retinut ca inscriptiile amintite, prin limba si prin grafie, se dateaza pana in sec. IX i.Hr. Li se adauga candelabre de bronz cum este acela de la Santa Vittoria. Bronzurilor cu inscriptie gasite la Motye, Solinonte si Panormos li se adauga monete, unele grecesti cu contramarci semitice. Cele mai spectaculoase descoperiri sunt altarele izolate cum este acela asociat cu un templu dedicat lui Zeus Meilichios (asimilat lui Baal Hammon) si al lui Demeter Malophoros (asimilata cu Tanit) descoperite la Selinonte.

La Lilybeum a fost identificata o amenajare de tip tophet. Li se adauga altarele surmontate de setyli de la Motye, Solonte (cladirea A din aria sacra) etc.

Trebuie sa se sublinieze faptul ca progresul colonizarii fenicio-punice in Mediterana centrala si Marea Tireniana a fost limitat de interesele etrusce si grecesti. Este evident ca Sicilia Orientala si coasta Italiei a constituit obiect de interes pentru lumea greaca. Cat priveste incercarea de a strapunge limita orientala a zonei fenicio-punice aceasta este marcata de doua evenimente militare. Batalia de la Alalia (cca. 535 i.Hr.) care a avut ca rezultat parasirea coloniei de catre greci si stramutarea locuitorilor din Corsica in Italia (mai exact in Campania). Victoria de la Himera (cca. 480 i.Hr.) a avut ca efect lichidarea oricarei tentative a Cartaginei de a avansa dincolo de extremul occident al Siciliei. Masura in care cele doua batalii sunt rezultatul incalcarii unei prime intelegeri (sec. VI i.Hr.) punica-etrusco-greaca amintite de Polybiu (III, 22-26) este o chestiune asupra careia se poate medita. Indiferent de succesul de la Himera (480 i.Hr.) nu trebuie sa se uite faptul ca Sardinia, Malta, Baleare, Iberia vor ramane in sfera de interese cartagineze. Atacul lui Agathocle asupra Carthaginei (304 i.Hr.) nu va afecta prea mult aceasta realitate. Abia in conditiile pacii din 241 i.Hr. Sardinia este pierduta in favoarea Romei si cartaginezii sunt obligati sa paraseasca Sicilia. Dar deja cu aceste evenimente se intra intr-un alt capitol al istoriei circummediteraneene, capitol in care protagonistii vor fi altii decat cei traditionali.

Este necesar sa se adauge ca in sec. VIII i.Hr. cand marea colonizare greaca este in plina desfasurare fenicienii raman inca o entitate importanta in zona egeo-mediteraneeana. Dovada o constituie, intre altele, prezenta fenicienilor in opera homerica, ca si descoperirea unei inscriptii puse de sidonieni in Pireu.