Delimitarea si tipologia ecosistemului

a)Delimitarea ecosistemului

Reprezinta o problema dificila deoarece in medii mari de viata delimitarea este distincta. Cand gradientul factorilor de mediu se schimba brusc, granitele biocenozelor si a ecosistemelor devin clare, evidente. In natura ecosistemele trec treptat, gradat unul in celalalt, iar diferiti factori abiotici care controleaza ecosistemul inregistreaza variatii gradate. Exista diverse teorii legate de ecosisteme:

- teorii relativ uniforme in analiza biocenozei "concept de continuum" = padurea reprezinta o biocenoza cu conditia sa existe una si aceeasi specie dominanta, gradele de dominatie putand diferi de la o zona la alta.

- ecologii care au lucrat pe teritorii in care conditiile de mediu se schimba brusc, relieful este variat, sunt adeptii "conceptiei zonale", considera fiecare zona distincta, ca o biocenoza aparte,  iar padurea o asociatie de biocenoze.

Pentru a delimita un ecosistem de altul, trebuie sa fie surprinsa discontinuitatea in mediul de viata, ceea ce duce la schimbarea tipului de omogenitate din structura biocenozei.

Metodele folosite in delimitarea ecosistemelor constau in construirea curbelor de areal ale speciilor biocenotice. Altfel spus, capacitatea de saturare a biotopului cu indivizi organici este aratata prin curbe de areal. S-a observat ca numarul de indivizi creste liniar in functie de cresterea suprafetei. Curba empirica de areal este o functie liniara a suprafetei si a timpului de recoltare.

In principiu, numarul de specii este mai mare pe arii intinse decat pe arii restranse. Aceasta se poate recunoaste usor in insule.

Exemplu: Sicilia cu S- 25.708 km² adaposteste 2.600 specii de plante, iar Madeira S-796 km² doar 499 specii de plante.

Biomasa totala a ecosistemului este cu atat mai mare cu cat spatiul este mai mare. Cand se vorbeste de numarul speciilor dintr-o fito-zoocenoza, in corelatie cu spatiul ocupat de ele, atunci aria asociatiei este aceea in care speciile, dependente de conditiile de mediu din acea arie, pot sa-si desfasoare proprietatile caracteristice. Aria corespunde cu aria minima ideala. Aria minima se poate determina construind curba corelatiei dintre cresterea ariei si cresterea numarului de specii inregistrate- curba de areal , ce arata ca paralel cu cresterea numarului de specii, creste si aria. Curba are o crestere initial mai brusca, iar apoi printr-o inflexiune tinde sa devina paralela cu axa.

Tipologia ecosistemelor - in notiunea de ecoton

Pentru delimitarea ecosistemelor nu exista reguli fixe.

1. Denumirea ecosistemului in baza structurii biocenotice, se realizeaza dupa fizionomia ecosistemului. Caracteristica fizionomica este data de forma biotica dominanta. Se aplica cand dominantele sunt putine si una sau grupe de specii dintr-un gen se diferentiaza printr-o frecventa relativ uniforma. Se distinge usor omogenitatea, botanistii fiind primii care au definit ecosistemul (fitocenoze). Recunoasterea ecosistemelor dupa zoocenoza, rareori se realizeaza dupa observatii din teren; frecvent este necesara prelevarea de probe, iar studiul lor implica tehnici particulare.

2. Denumirea ecosistemului dupa caracteristica dominanta a mediului abiotic, se bazeaza pe:

principala unitate functionala a ecosistemului si nu dupa biocenoza;

structura calitativa a speciilor biocenotice se poate schimba in timp;

discontinuitatea si omogenitatea depinde de gradientul schimbarilor factorilor de mediu.

Speciile care ocupa aceeasi nisa ecologica, dar in regiuni geografice diferite, se numesc specii echivalente ecologic.

Aceste specii nu sunt inrudite indeaproape, dar au functii ecologice echivalente (exepmplu- ecosisteme de stepa intre specii de graminee si ierbivore).

Denumirea ecosistemului trebuie sa fie semnificativa si se recomanda cautarea trasaturilor stabile imediat vizibile. In mediul acvatic este mai greu de observat decat in cel terestru.

In mediu acvatic denumirea este data dupa componentele zoocenotice sedentare si vizibile. In mediu terestru trasastura stabila o da componenta biotica (plantele mari).

Notiunea de ecoton

Limitele ecosistemelor se stabilesc prin aparitia unei grupari de specii cu o componenta amestecata, inalt eterogena pe o zona de tranzitie. Zona de tranzitie existenta intre doua ecosisteme, se numeste ecoton. Ecotonul este caracterizat de o biocenoza tipica de tranzitie intre doua sau mai multe ecosisteme, intinderea fiind mai mult sau mai putin ingusta, insa intotdeauna va fi mai mica decat intinderea ecosistemelor.

Conditiile fizice din ecoton sunt mai variate decat cele din centrul ecosistemului si uneori mult diferite. Atrage un numar mai mare si mai variat de specii ce traiesc in ecosistemele vecine cat si specii adaptate strict conditiilor de ecoton.

Competitia interspecifica este mai crescuta si de aceea zona se numeste zona de tensiune ecologica. Datorita diversitatii mari si a abundentei mari, are loc o concentrare mare de substanta vie pe unitatea de suprafata- efectul de margine sau efect de liziera.