Clima judetului Valcea

Clima

Teritoriul judetului Valcea se incadreaza in conditiile climatului temperat de nuantǎ continentalǎ, ca o consecintǎ a pozitiei geografice fata de principalele componente ale circulatiei generale a atmosferei, la care se adaugǎ diversitatea conditiilor naturale.   

Principalele elemente climatice se caracterizeazǎ prin mari variatii ale valorilor medii si extreme, urmare a interdependentei conditiilor  de circulatie a atmosferei cu cele geografice locale, ĩn special de relief. Prin altitudine si structurǎ, aceasta creeazǎ atat diferentieri climatice intre zona montanǎ si deluroasǎ a judetului, cat si o zonare pe verticalǎ a elementelor climatice.

A.Temperatura aerului

Datoritǎ interactiunii proceselor dinamice cu conditiile fizico-geografice, regimul termic prezintǎ, in cuprinsul judetului, o serie de particularitǎti.

Temperatura medie anuala creste ca valoare de la nord la sud, pe masura ce relieful scade in altitudine. Astfel, dacǎ in Muntii Fǎgǎras se inregistreazǎ o medie de -2°C pe an, in extremitatea sudicǎ a Piemontului Oltetului ajunge la 10-11°C. Statistica medie inregistrata in ultimul deceniu la statiile meteorologice aratǎ urmǎtoarele valori: 3,2° C la Obarsia Lotrului; 7,9° C la Voineasa; 10,8° C la Ramnicu Valcea si 11,2° C la Drǎgǎsani.

Desfǎsurarea izotermelor lunii ianuarie relevǎ si ea configuratia reliefului. Temperatura medie a aerului din partea central-vestica este de -1-2° C; aceleasi valori caracterizeazǎ unele areale mai restranse si izolate din sectorul central-estic al judetului, situatie care pune ĩn evidentǎ rolul climatologic al vǎii Oltului ca factor local.Ĩn sudul judetului si de-a lungul vǎii Oltului, temperatura scade sensibil la -2-3° C. Ĩn zona montanǎ cu altitudini mai scǎzute, media termicǎ a lunii ianuarie oscileazǎ intre -6-8° C, iar in arealele cele mai inalte coboarǎ la -8-10° C. In ultimii zece ani, acest parametru climatic a fost de -6,7° C la statia meteorologicǎ Obarsia Lotrului, -3,3° C la Voineasa si -1,9° C la Ramnicu Valcea si Drǎgǎsani.

Luna iulie se caracterizeazǎ prin valori medii de temperaturǎ cuprinse intre 22° C pe trepte de relief joase si 6-8° C pe inǎltimi. Cele mai mari valori sunt in  extremitatea sud-esticǎ a judetului, care se inscrie in campul de temperaturi mai mari de 20° C. Media ultimului deceniu pentru temperatura lunii celei mai calde a fost de 22,3° C la Drǎgasani, 21,8° C la Ramnicu Valcea, 17,7° C la Voineasa si 13,0° C la Obarsia Lotrului.

Extremele absolute inregistrate pe o perioadǎ indelungata indicǎ amplitudini absolute de peste 70° C. Astfel, cea mai scazuta temperatura a fost de -33,5° C la Drǎgasani in 24 ianuarie 1942, determinatǎ de aerul rece arctic sosit prin intermediul unui anticiclon scandinav. Maxima absoluta a fost de 42° C la Orlesti in 14 august 1946, datoritǎ advectiei aerului fierbinte din sudul continentului. Amplitudinile absolute descresc de la 74,8° C la Drǎgasani, la 66,5° C la Ramnicu Valcea, 60,3° C la Voineasa si mult mai reduse in zonele montane inalte.

B.Umezeala relativa, nebulozitatea, durata de stralucire a Soarelui

Exprimand cantitatea de vapori din atmosferǎ, umezeala relativǎ, are valori ridicate avand in vedere suprafetele forestiere si cele acvatice; media anualǎ variazǎ intre 75% in sudul judetului si peste 80% in nord.

Nebulozitatea totala are valori cuprinse intre 4 zecimi in sud si 6 zecimi in nord. Numǎrul mediu anual de zile cu cer senin depǎseste 60 de zile in jumǎtatea sudicǎ a judetului, in timp ce in zona montanǎ coboarǎ la 40 de zile. Din punct de vedere al numǎrului mediu de zile cu cer acoperit se pot individualiza trei trepte valorice: sub 100 de zile in Piemontul Oltetului, intre 100-120 zile in partea central nordicǎ si peste 120 de zile Muntii Fǎgǎras, Parang, Lotrului etc.

Durata de stralucire a Soarelui care este in corelatie cu nebulozitatea inregistreazǎ o medie anualǎ de 2200 ore in extremitatea sudicǎ si 2000 ore in cea nordicǎ a judetului.

C.Precipitatiile atmosferice

Repartitia si regimul precipitatiilor atmosferice este, de asemenea, consecintǎ interdependentei dintre circulatia atmosferei si conditiile de relief. Ca urmare, legea zonalitǎtii verticale isi spune din nou cuvantul. Astfel, precipitatiile prezintǎ o crestere pe mǎsurǎ ce relieful castigǎ altitudine.

Izohieta de 600 mm/an strǎbate sudul judetului (cu patrundere amplǎ pe valea Oltului), iar cea de 1200 mm/an corespunde pǎrtii de nord. Media anualǎ a precipitatiilor este de 578,8 mm/an la Drǎgǎsani, 707,3 mm/an la Ramnicu Valcea si 1200-1400 mm/an in arealele montane cele mai inalte.

Repartitia lunarǎ a precipitatiilor atmosferice evidentiazǎ existenta unui maxim pluviometric la sfarsitul primǎverii si inceputul verii ( in lunile mai si iunie), dupǎ care precipitatiile scad. In octombrie si noiembrie se constatǎ o usoarǎ crestere a cantitǎtii de precipitatii, urmatǎ de o noua scǎdere a acestora in perioada de iarnǎ. Mediile lunii iunie oscileazǎ intre 82,6 mm la Drǎgǎsani, 92,2 mm la Ramnicu Valcea si peste 150 mm in zonele montane inalte. In luna februarie se inregistreazǎ in medie 30,7mm la Drǎgǎsani si 36,5 mm la Ramnicu Valcea. Pentru regiunea montanǎ cantitǎtiile medii lunare cele mai mici cad in luna septembrie, cca 50 mm.

In sezonul cald al anului sunt frecvente ploile torentiale, cand in 24 de ore cantitatiile de precipitatii cǎzute pot depǎsii media multianualǎ a lunii respective. Astfel, la Bǎile Govora, in 17 iunie 1920 au cǎzut 120,0 mm, la Ramnicu Valcea in 12 iulie 1941 s-au inregistrat 121,9 mm, iar la Drǎgǎsani 105,0 (12 iulie 1941).

Numǎrul mediu al zilelor cu ploaie creste de la 120-140 in zonele joase sudice, la peste 180 in cele montane din nord-est. Numǎrul mediu al zilelor cu ninsoare este de 20-25 in sudul Podisului Oltetului, 30-35 in dealurile subcarpatice si peste 80 in masivele mai inalte.

Stratul de zǎpadǎ persistǎ putine zile in partea joasǎ a judetului (in medie 40-45 de zile), pentru cǎ in zona de dealuri mai inalte sǎ urce la 60-80 zile; in Depresiunea Lovistei durata medie anualǎ oscileazǎ intre 80-120 zile, iar in etajul alpin ajunge la cca. 200 zile.

Grosimea medie a stratului de zǎpadǎ atinge valori maxime de 10-15 cm. in sudul judetului si cca. 100 cm. in muntii inalti.

D.Vanturile

Circulatia generala a atmosferei impreunǎ cu configuratia reliefului judetului Valcea determinǎ frecventa, durata si viteza vanturilor.

In sud-estul judetului, la Drǎgǎsani cea mai mare frecventa medie in cursul unui an o au vanturile din nord (14,8%) si nord-est (10,8%). Pentru celelalte directii frecventa se mentine intre 8,2 si 8,6%. La Ramnicu Valcea frecventa cea mai mare o au vanturile din sud (13,5%), urmate de cele din nord (10,2%), restul directiilor avand valori cuprinse intre 2,1 si 4,7% evidentiind astfel rolul de culoar pe care il are Oltul in directionarea maselor de aer. La Voineasa datoritǎ orientǎrii reliefului, frecventa medie cea mai mare revine vanturilor din sud-est, urmate de cele din vest. Pe muntii cei mai inalti, dominante sunt vanturile din vest (25,1%) si nord-vest (20,0%)

Vitezele medii anuale oscileazǎ intre 1,2-2,4 m/s la Drǎgǎsani, 0,8-2,1 m/s la Ramnicu Valcea, 4,0-7,0 m/s pe culmile cele mai inalte.

Calmul atmosferic are o frecventǎ cu mare discontinuitate teritorialǎ. Frecventa medie anualǎ a calmului cu cele mai mici valori de cca.5% pe culmile muntoase, unde vanturile sunt frecvente si au viteze mari. Cea mai mare frecventǎ a timpului calm, peste 70% se remarcǎ in Depresiunea Lovistei (71,6% la Voineasa) datoritǎ adǎpostului oferit de rama muntoasǎ; cu valori medii se inscriu arealele aferente oraselor Drǎgǎsani (37,4%) si Ramnicu Valcea (34,5%).

Datorita marii diversitati a reliefului, in cuprinsul judetului Valcea se pot deosebi topoclimate complexe de munte si de dealuri.In cadrul topoclimatelor de munte se diferentiazǎ subetajul topoclimatic al muntilor inalti de peste 1700m (S)-1900(N) si cel al muntilor josi care au urmǎtorii parametri caracteristici: temperatura medie anualǎ:+2-2s C; temperatura medie a lunii ianuarie:-8-10s C; temperatura medie a lunii iulie: 8-14s C; amplitudinea termicǎ medie anualǎ:17-20s C; temperatura maximǎ absolutǎ:20-22s C; temperatura minimǎ absolutǎ: -34-38s C; zile cu inghet: >40; umezealǎ medie anualǎ: >85%; nebulozitate medie anualǎ: 6.0->7.0 zecimi; zile senine/an: <40; zile cu cer acoperit/an: 120-140; precipitatii medii: 1000-1400 mm/an; maxime de precipitatii in 24 de ore: 80-200 mm; zile cu strat de zǎpadǎ:100-200; vanturi locale: brize de munte-vale. Topoclimatul complex de dealuri cuprinde douǎ subetaje: de dealuri joase (300-500 m) si dealuri inalte (500-800 m) cu urmǎtoarele valori climatice: temperatura medie anualǎ 8-10s C; temperatura medie a lunii ianuarie: -2-3s C; temperatura medie a lunii iulie 19-21s C; amplitudine medie anualǎ 22,0-24,5s C; temperatura maximǎ absolutǎ 32-38s C; temperaturǎ minimǎ absolutǎ -30-33s C; zile cu inghet 100-120; 78->80% umezealǎ medie anualǎ; 5,5-6,0 zecimi nebulozitate medie anualǎ; 40-55 zile senine/an; 90-120 zile cu cer acoperit /an; 500-850 mm/ an precipitatii; 80-200 mm precipitatii maxime in 24 de ore; 60-80 de zile cu strat de zapadǎ; local apar efecte de foenizare a aerului (inseninare,incalzire) reducerea umezelii relative si a cantitǎtii de precipitatii.

In cadrul topoclimatelor complexe pot fi identificate o multime de topoclimate elementare a cǎror existentǎ este legatǎ de varietatea caracteristicilor suprafetei active montane si deluroase. Cele mai frecvente topoclimate elementare din zona montanǎ sunt cele de: culoar si defileu (Oltul- cu o dinamicǎ accentuatǎ a aerului de-a lungul vǎilor); de lacuri naturale si artificiale (Galcescu, Vidra, Galbenu, Petrimanu, Jidoaia- cu regim hidric mai mare, temperaturi moderate, brize), de depresiune (Lovistea- cu umezealǎ mai multǎ, circulatie redusǎ a maselor de aer, regim termic moderat), de versanti (cu caracteristici diferite in functie de orientare), de culme (cu temperaturi mai scǎzute, precipitatii bogate si vanturi cu frecventa si intensitate mare; valoarea acestor parametric depinde de altitudine, orientare, masivitate etc.).

La randul lor, topoclimatele elementare din zona de deal si podis pot fi: de culmi deluroase (principale si secundare), de lacuri, de pǎduri, de versanti (expusi circulatiei de vest sau adǎpostiti), de depresiuni subcarpatice, de suprafete calcaroase, de terase, lunci, piemonturi etc. (Neamu Gh., 1983, p. 281).

Fiecare din topoclimatele mentionate au fost valorificate diferit de comunitatile umane, in functie de potentialul lor climatic. Asezǎrile omenesti si economia ruralǎ s-au adoptat tipului de topoclimat. Astfel, in cazul culoarelor de vale (Olt, Lotru, Oltet, s.a) asezǎrile sunt localizate in general la baza versantilor cu orientare nordicǎ a cǎror suprafete prezintǎ un grad de insolatie mai ridicat datoritǎ expunerii predominant sudice (Ciunget, Mǎlaia, Valea Mǎcesului s.a.)

Topoclimatul versantilor insoriti are un grad de favorabilitate mult mai mare pentru amplasarea vetrelor comparativ cu versantii umbriti. Datoritǎ orientǎrii sudice, sud-estice sau sud-vestice, versantii insoriti primesc mai multǎ luminǎ si cǎldura, vegetatia este mai bogatǎ si solul mai fertil, ceea ce ii face mult mai pretabili pentru organizarea habitatului.

Pe langa aceste topoclimate induse de varietatea conditiilor naturale locale, este de mentionat topoclimatul municipiului Ramnicu Valcea: El se inscrie in categoria topoclimatelor urbane care se formeazǎ datoritǎ specificului suprafetei subiacentǎ: valori ridicate ale concentrǎrii populatiei si densitatii clǎdirilor, fondul locativ dominat de blocuri, zone industriale, zone verzi etc. Aceastǎ antropizare conferǎ orasului caractere proprii care il particularizeazǎ in peisajul zonei subcarpatice.

In ansamblul sǎu, topoclimatul municipiului Ramnicu Valcea se caracterizeazǎ prin temperaturi mai ridicate (care scad de la centru spre periferie), umezealǎ relativǎ a aerului mai scǎzutǎ, frecventǎ si intensitate mai micǎ vantului (directionare dupǎ trama stradalǎ), precipitatii mai bogate (datoritǎ multimii nucleelor de condensare generate de poluare).

Indicii ecometrici climatic ai judetului Valcea au valori variabile de la nord la sud, demonstrand favorabilitatea pentru anumite culturi si activitǎti agricole. Se poate aprecia cǎ judetul Valcea are clima temperat continentalǎ moderatǎ, care prezintǎ o serie de particularitǎti, imprimate de treptele de relief si orientarea acestora. Specificul acestui climat a oferit conditii favorabile de populare si dezvoltare economicǎ.

Solurile

Marea neuniformitate a factorilor pedogenetici din cuprinsul judetului Valcea se reflectǎ in fizionomia cuverturii de sol, fizionomie supusǎ unor modificǎri datoritǎ interventiei antropice. In concordantǎ cu dispunerea etajatǎ a reliefului, climei, vegetatiei, pǎtura de soluri prezintǎ o repartie zonalǎ. Pe fondul general al solurilor zonale se inscriu solurile intrazonale , cu o mare rǎspandire. Aceasta face ca harta pedogeograficǎ a judetului Valcea sǎ fie foarte mozaicatǎ. Din etajul superior alpin panǎ in luncile joase, invelisul edafic este alcatuit din umbrisoluri, spodosoluri, cambisoluri, soluri argifluviale, aluviale, rendzinice etc.

Umbrisolurile sunt specifice zonei alpine, unde au evoluat pe terenuri cu declivitǎti, mai reduse, sub o vegetatie de pajisti alpine. Aceastǎ clasǎ este reprezentatǎ de solurile humico-silicatice prezente la altitudini mari pe latura nord-esticǎ a Muntilor Fǎgǎras. Se dezvoltǎ pe roci dure, putin aerate, intr-un climat rece si bogat in precipitatii, sub o fitogenezǎ exclusiv ierboasǎ. Temperatura foarte scǎzutǎ determinǎ o descompunere lentǎ si incompletǎ a materiei organice cu formare de humus brut. Aceste soluri au o texturǎ mijlociu-grosierǎ, luto-nisipoasǎ cu numeroase fragmente scheletice, cu reactie puternic acidǎ, ceea ce le conferǎ o fertilitate foarte scǎzutǎ, fapt ce conditioneazǎ utilizarea lor doar ca pǎsuni si fanete de slabǎ calitate.

Spodosolurile sunt caracteristice zonelor montane inalte cu climat rece si umed. Ele dominǎ areale muntoase de peste 1500m, dar se dezvoltǎ si in zona subcarpaticǎ, in dealurile mai inalte de la contactul cu muntele. Au o texturǎ grosierǎ pe intregul profil si continut ridicat de schelet care ii conferǎ rezistenta la eroziune.Solurile brune feriiluviale acoperǎ suprafete intinse din Muntii Lotrului intr-o fasie continuǎ de la vest la est cu indindere dublǎ in partea centralǎ. De asemenea are dezvoltare mare pe flancurile nordice si sudice ale Muntilor Cǎpǎtanii. Sunt soluri acide cu un orizont biocumulativ subtire. Roca de solificare este formatǎ dintr-o pǎturǎ foarte subtire de alterare asezatǎ pe roci dure, acide, de tipul micasisturilor, gresiilor, conglomeratelor, sisturilor cristaline s.a. Textura este mijlocie pe intregul profil de sol, in amestec cu fragmente scheletice mari, fapt ce conferǎ o circulatie rapidǎ a apei si a aerului. Sunt utilizate ca pǎsuni si fanete necesitand interventii ameliorative prin actiuni de calcarizare si aplicare de ingrǎseminte indeosebi cu azot. In asociatie cu solurile brune feriiluviale apar podzolurile . Acestea au evoluat pe roci acide (sisturi cristaline, gresii, granite etc.) pe o pǎturǎ de materiale eluviale foarte subtire. Au o texturǎ mijlocie si o mare cantitate de materiale scheletice. In orizontul biocumulativ podzolurile au o cantitate insemnatǎ de materie organicǎ, putin mineralizatǎ. Sunt rǎspandite in extremitatea sud-vesticǎ a Muntilor Cǎpǎtanii. In asociatie cu solurile brune feriiluviale, podzolurile au o rǎspandire foarte mozaicalǎ , in stransǎ dependenta cu configuratia reliefului si in special a microreliefului (pe versantii slab inclinati cu expozitie nordicǎ si nord-esticǎ). Podzolurile sunt folosite pentru pǎduri, pǎsuni si fanete, necesitand fertilizare si mǎsuri antierozionale.

Cambisolurile apar in judetul Valcea in douǎ areale distincte: in zona montanǎ si in cea de deal. In general, sunt soluri moderat dezvoltate, cu profil slab diferentiat textural, de culoare bruna sau brun-roscatǎ, in care se constatǎ fatǎ de materialul parental, modificǎri de culoare, structurǎ si compozitie mineralogicǎ. Geneza lor este legatǎ de o denudatie slabǎ pe forme de relief inclinate, spǎlare care incetineste pedogeneza, mentinand solul intr-un stadiu moderat de evolutie. In schimb, in luncile neinundabile si pe terasele joase pedogeneza are o duratǎ relativ scurtǎ.

In zona montanǎ, cambisolurile sunt reprezentate de solurile brun acide care se formeazǎ in toate masivele muntoase panǎ la altitudinea de 1300m, in conditii de clima rece si umedǎ, fiind favorabile pǎdurilor de fag si celor mixte. Se caracterizeazǎ printr-o biocumulare puternic acidǎ. Aceste soluri sunt ocupate de pǎduri si pajisti naturale, iar pe suprafete mici sunt cultivate cu un sortiment redus de plante (trifoi, cartof, ovǎz). Sunt sǎrace in elemente nutritive si au o activitate biologicǎ redusǎ. Prezenta agentilor fulvici se adaugǎ sǎrǎciei in elemente nutritive si determinǎ o fertilitate naturalǎ scǎzutǎ. In silviculturǎ, solurile brun acide sunt apreciate ca avand o valoare ridicatǎ. Sunt rǎspandite in nord-estul judetului unde formeazǎ un areal compact de o parte si de alta a Oltului, in jumǎtatea sudicǎ si in nord-estul Muntilor Cǎpǎtanii, in Depresiunea Lovistei, sudul Muntilor Lotrului si estul Masivului Cozia.

Solurile brune en-mezobazice ocupǎ dealuri si munti josi cu inclinare foarte slabǎ. Reprezintǎ un tip de cambisol care a evoluat numai pe roci bogate in baze: argile, marne, aluviuni vechi sau diverse produse de dezagregare si alterare a rocilor bazice. Solurile brune en-mezobazice se caracterizeazǎ printr-un profil de sol bine structurat, dar slab diferentiat textural si morfologic. Sub aspectul fertilitatii au o calitate medie spre bunǎ. Au o arie largǎ de rǎspandire in podisul Oltetului, indeosebi in partea centralǎ si de vest, precum si in vestul si sudul Masivului Cozia.

Argiluvisolurile constituie o clasǎ de soluri aflate intr-un stadiu inaintat de evolutie. Se formeazǎ pe un material parental variat ( depozite loessoide, nisipoase, lutoase etc.)in conditii climatice caracterizate prin temperaturi medii anuale de 8-10° C si precipitatii de 600-800 mm/an. Profilul de sol este bine dezvoltat cu orizonturile profunde si bine evidentiate. Datoritǎ drenajului natural foarte bun, procesul pedogenetic specific acestei clase edafice este migrarea spre adancime a sǎrurilor solubile, a argilei si acumularea intr-un orizont subiacent. Circuitul biologic este activ, iar fertilitatea este medie spre redusǎ. Sunt de mai multe tipuri, rǎspandire mai mare avand solurile argiloiluviale podzolice si solurile argiloiluviale brune podzolite ce ocupǎ suprafete intinse in partea centralǎ a judetului de la Ramnicu Valcea panǎ la est de valea Cernei, in Piemontul Cotmenei si in vestul Podisului Oltetului (un areal de formǎ triunghiularǎ intre vǎile Cerna si Oltet).Solurile argiloiluviale podzolice sunt caracteristice pǎdurilor de stejar ca formatiune vegetalǎ naturalǎ , dar sunt folosite mai mult ca terenuri arabile si pǎsuni, fiind mai putin acoperite de fanete si pǎduri. Sunt soluri acide, sǎrace in elemente fertilizante si cu un nivel de productie scǎzut. In mod obisnuit, se preteazǎ pentru un sortiment redus de plante de culturǎ, dar prin calcarizǎri si fertilizǎri corespunzǎtoare pot deveni fertile. Cele mai bune podzolite au o fertilitate naturalǎ mijlocie spre bunǎ fiind folosite ca terenuri arabile, fanete, pǎsuni, livezi si pǎduri. Totodatǎ, sunt soluri favorabile pentru un sortiment larg de plante de culturǎ. In sudul judetului in perimetrul comunelor Lungesti, Mǎdulari, Creteni si Ghioroiu apar soluri argiloiluviale pseudogleizate si pseudogleice, inclusiv planosoluri . Materialul parental dominant este format din depozite argiloase, se caracterizeazǎ printr-un exces de umiditate (indeosebi in perioada muncilor agricole), au reactie acidǎ din care cauzǎ au o valoare productivǎ redusǎ, ele fiind incadrate in categoria solurilor slab productive. Au nevoie de fertilizare si de lucrǎri de drenare a excesului hidric.

Clasa vertisolurilor detine un mic areal in sudul judetului apartinand administrativ de comunele Susani, Mǎdulari, Valea Mare si Mǎciuca, unde se dezvoltǎ in asociatie cu solurile aluviale. In conditii naturale, vertisolurile prezintǎ o fertilitate medie, iar in situatii ameliorate (irigǎri, drenǎri, ingrǎsǎminte organice) dau productii mari.

Solurile neevoluate, trunchiate sau desfundate se intalnesc fie in zone in care sedimentarea sau denudatia nu a favorizat pedogeneza, fie in peisaje degradate antropic, in care orizonturile de sol au fost direct sau indirect indepǎrtate. Tipurile de sol din aceastǎ clasǎ reprezintǎ stadii initiale ale solificǎrii, tineretea lor fiind determinatǎ de varstǎ suportului parental ('tinerete absolutǎ'), sau de permanenta proceselor de denudare sau sedimentare ('tinerete relativǎ'). Litosolurile sunt soluri neevoluate, scheletice, formate pe roci metamorfice compacte. Aparitia lor este legatǎ de forme de relief foarte accidentate cu declivitate mare, culmi inguste unde procesele denudationale indepǎrteazǎ materialul alterat. Litosolurile constituie prima etapǎ de evolutie a solurilor pe roci compacte. Degradarea fizicǎ reprezintǎ procesul pedogenetic predominant, ceea ce explicǎ potentialul redus de fertilitate, fiind folosite pentru pǎsuni si fanete. Importanta lor este cu totul redusǎ, necesitand si mǎsuri de prevenire si combatere a eroziunii. Regosolurile sunt soluri neevoluate sau slab evaluate formate pe roci sedimentare neconsolidate. Au o fertilitate scǎzutǎ, fiind pretabile pentru pǎsuni si fanete. Sunt rǎspandite sub forma unor fasii longitudinale in sud-estul Podisului Oltetului intre vǎile Beica si Pesceana, in vestul si partea central-esticǎ a Piemontului Cotmeana, in vestul si sudul Dealului Negru. Aluviunile si solurile aluviale se intalnesc in luncile inundabile ale Oltului, Oltetului, Topologului, Cernei etc. Primele reprezintǎ depozite aluvionare grosiere, foarte slab evoluate si structurate, cu putine elemente nutritive, ceea ce le incadreazǎ in categoria solurilor slab productive. S-au format pe depozite aluviale sau aluvio-proluviale, in conditii de repetare periodicǎ (intervale rare) a procesului de inundare-aluvionare. Au o fertilitate mare datoritǎ continutului ridicat in substante nutritive, a caracteristicilor fizice bune si a umiditǎtii permanente. Sunt folosite legumiculturii si pǎsunilor.

Cu caracter intrazonal apar pseudorendzinele si pseudorendzinele cambice in sud-estul judetului pe valea Pesceana in arealul comunelor Creteni, Amǎrǎsti si Glǎvile. Materialul parental este format, in principal, din depozite argilo-marnoase, marne, argile cu concretiuni calcaroase. Prin lucrǎri agrotehnice corespunzǎtoare si administrare de ingrǎsǎminte, aceste soluri sunt favorabile pomiculturii si viticulturii.

Caracteristicile invelisului edafic rezultate din conditiile formǎrii lor constituie, sunt raportul fertilitǎtii si, deci al pretabilitǎtii pentru culturi, un suport variat al economiei agricole. Privite in ansamblu din punct de vedere pedogeografic, terenurile agricole din judetul Valcea pot fi zonate astfel: in sud in zona de luncǎ extinsǎ si cea de dealuri joase cu soluri fertile si conditii favorabile, predominǎ tipul de agriculturǎ cu profil legumicol, viticol si cerealier; in partea centralǎ suprapusǎ dealurilor piemontane si subcarpatice se practicǎ o agriculturǎ cu profil pomicol si agrozootehnic; in sectorul nordic, cu altitudini mari, soluri cu fertilitate redusǎ si putine terenuri agricole, dominanta este agricultura pastoralǎ.

Utilizarea sub diverse aspecte a solurilor a dus la aparitia si dezvoltarea unor procese de risc pedologic, care le diminueazǎ fertilitate si care le impun mǎsuri de prevenire si ameliorare. Cel mai important fenomen care afecteazǎ invelisul edafic este eroziunea, care se manifestǎ sub formǎ de: alunecǎri superficiale- la Muereasca, Bǎrbǎtesti, Feteni, Ianculesti, Pǎusesti-Mǎglasi, Runcu, Tigneni, Valea Plutei etc; alunecǎri de adancime mai ample- la Serbǎnesti, Dǎngesti, Genuneni; procese de ravenare in arealul Dealul Dumbrǎvita, Coasta Rea, Apa Rosie s.a.