Apele Oceanului Planetar detin un imens potential energetic care poate fi valorificat pentru producerea de energie electrica. Principalele surse de energie luate in considerare, cel putin la nivelul tehnicii actuale, se refera la: maree, curenti, valuri, diferentele de temperatura ale structurilor de apa marina si hidrogenul.
Mareele se produc cu regularitate in anumite zone de litoral de pe glob, cu amplitudini care pot ajunge uneori la 14 -18 m, determinand oscilatii lente de nivel ale apelor marine. Principiul de utilizare u energiei mareelor in centrale mareomolrice, de altfel singura sursa folosita in prezent din cele enumerate mai sus, consta in amenajarea unor bazine indiguite care sa faca posibila captarea energiei apei, declansata de aceste oscilatii, atat la umplere (la flux), cat si la golire (la reflux).
Pentru o valorificare eficienta a energiei mareelor sunt necesare si anumite conditii naturale; in primul rand, amplitudinea mareelor sa fie de cel putin 8 m, iar, in al doilea rand, sa existe un bazin natural (de regula un estuar), care sa comunice cu oceanul printr-o deschidere foarte ingusta. Aceste conditii naturale apar numai in 20 de zone ale globului (ca, de exemplu: tarmurile atlantice ale Frantei, Marii Britanii, SUA, Canadei, in Nordul Australiei, in estul Chinei ele.).
Cantitatea de energie disponibila la aceasta sursa, daca ar putea fi valorificata integral in centrele electrice mareomotrice, ar produce de circa 100.000 de ori mai multa energie electrica decat toate hidrocentralele aflate in functiune in prezent pe glob. Alte calcule apreciaza ca energia furnizata anual de maree ar putea echivala cu cea obtinuta prin arderea a peste 70 mii tone de carbune.
Centralele mareomotrice produc kwh la un pret de cost de doua ori mai mare decat cel obtinut in hidrocentrale. Astfel de centrale mareomotrice se afla in functiune in Franta (in estuarul Rance, format de raul cu acelasi nume la varsarea in Golful Saint Malo; capacitatea sa este de 240 MW si a fost construita in perioada 1961-1966; proiectul "Chausey " prevede o constructie asemanatoare in Golful Le Mont St.Michel), in Rusia (in estuarul Kislaya, format de raurile Tuloma si Kola Ia Marea Barent, de 400 MW; un alt proiect vizeaza tarmurile Marii Albe); alte proiecte prevad noi amenajari pe tarmul S-E al Marii Britanii pe tarmul Golfului Fundy, unde SUA si Canada intentioneaza o constructie de mari proportii s.a.
Curentii marini sunt purtatorii unor energii cinetice deosebit de mari. Astfel, s-a calculat ca un curent oceanic cu o latime de circa 100 m, 10 m adancime si o viteza de l m/s, pe timp de un an ar putea oferi o energie cinetica de circa 2 mii. kwh.
Energia curentilor oceanici este utilizata intr-o uzina de 80 MW din Florida (SUA), la Miami, prin folosirea curentului Floridei.
Se fac studii intense pentru utilizarea energiei Gulf-Streamului ale carei dimensiuni sunt cu adevarat impresionante: are initial o latime de 500 km, o viteza de 10 km/h, temperatura de 20-25° C, rascolind apele oceanului pana la adancimi de 2500 - 3000 m si transporta un volum de apa de 100.000.000 m 3 / s.
Valurile reprezinta o forma de stocare a energiei transmise de vant, energie calculubila si demna de luat in consideratie. Calculele au evidentiat ca valurile cu inaltimea de 1 m, lungimea de 40 m si perioada de 5 s, au o putere disponibila de aproximativ 5 KW pe un front de l m latime.
Numeroase institute de cercetari hidraulice si energetice din SUA, Franta, Marea Britanic si Japonia au in programul lor de activitate realizarea unor instalatii de captare a energiei valurilor.
Sunt in studiu si unele proiecte ce urmaresc valorificarea energiei marii prin utilizarea diferentei de temperatura dintre diferitele straturi ale apei Oceanului Planetar, in mod frecvent, in apele marilor calde, sunt diferente mari de temperatura intre straturile de la suprafata si cele de adancime, diferente care ar permite functionarea unor instalatii energetice pe baza folosirii a doua surse de caldura cu temperaturi diferite.
Utilizand acest principiu al diferentelor de temperatura, care uneori poate fi de 15-20° C, au fost construite doua uzine: una in Cuba (la Matanzas), in 1940, si alta in Coasta de Fildes (la Abidjan), cativa ani mai tarziu, dar care au functionat doar cativaani. in prezent, in SUA se afla, inlr-o faza avansata, un proiect care prevede construirea unei astfel de uzine in SUA, pe tarmul Golfului Mexic, cu o putere de 400 MW. Specialistii au calculat ca aceste centrale ar echivala cu o hidrocentrala construita pe un fluviu cu un baraj inalt de 30 m, livrand astfel energie electrica convenabila ca pret.
Hidrogenul poate fi obtinui din apele marii in cantitati, practic, inepuizabile, prin procedeul, cunoscut in chimie, de oxidare-reducere. Hidrogenul obtinui in acest mod poate fi lichefiat si stocat sau transportat prin conducte. El reprezinta un excelent combustibil sau carburant, usor de depozitat, de transportat la mari distante si, ceea ce trebuie subliniat, reinnoibil - prin arderea lui, apa reintra in circuit fara sa polueze. Hidrogenul se foloseste deja in SUA si Japonia.
Petrolul si gazele naturale se exploateaza in cantitati impresionante din platformele submarine ale marilor si oceanelor. Ele reprezinta principalele resurse extrase din Oceanul Planetar, luand in calcul volumul si valoarea economica ale acestora.
Hidrocarburile se afla, de obicei, in depozitele sedimentare, depozite care exista in proportie de circa 65% in domeniul marin. Depozitele respective sunt repartizate in mod aproximativ egal: 35% pe platformele continentale si 30% in zona taluzului continental si a marilor adancimi.
Suprafetele din regiunile submarine care au rezerve certe sau probabile se cifreaza la peste 30 mii. Km2. Din acestea, 1,8% sunt foarte bogate si situate in platformele submarine, 15,3% din suprafata mentionata are o importanta medie si 40,2% nu este economica in prezent, celelalte fiind lipsite de perspectivele imediate .
Rezervate submarine de petrol si gaze sunt apreciate la 35-40% din totalul mondial, din care 55% localizate numai pe platformele continentale. Pe bazine oceanice, rezervele cele mai mari le detin Oceanul Pacific cu 35,5% urmat de Oceanul Atlantic cu 28,5% Oceanul Arctic (Oceanul inghetat de Nord) cu 17%, Oceanul Indian cu 15% si sectorul oceanic Antarctic cu 4%.
in prezent au fost identificate peste 1000 de zacaminte submarine de petrol si gaze naturale, dintre care peste 400 se afla deja in exploatare, in anul 1954, numai doua tari (SUA si Azerbaidjan) exploatau petrol din zonele submarine; in anul 1975 numarul lor ajunsese la 30, iar in prezent sunt 45 de state care dispun de instalatii complexe pe platforme de foraj submarin (numarul lor era de 600 in 1980 si peste 750 in prezent).
Ponderea cantitatii de petrol extras a crescut progresiv: 0,12% in 1947, 20% in 1975 si 32% in 1991, concomitent cu cresterea adancimilor de foraj: initial la 40 m, apoi 150 m si astazi la 300 m si peste aceasta adancime.
Valorificarea hidrocarburilor din zonele submarine solicita investitii mai mari decat din cele continentale; cu cat adancimea apei va fi mai mare, pentru a fi rentabila exploatarea, volumul zacamantului va trebui sa fie mare. Aceste investitii difera si de la o regiune la alta.
De exemplu, investitiile pentru punerea in exploatare a zacamintelor din Marea Nordului au fost, in medie, de 200 mii. dolari pe zacamant, iar in sud-estul Asiei si in Australia de numai 60 mii. dolari, in Marea Nordului sunt rentabile zacaminte cu rezerve de 75-80 mii. t petrol sau 50-60 miliarde m ' gaze naturale, in timp ce pentru alte regiuni geografice, aceste valori sunt cu mult mai mici (Oceanul Atlantic, 30-35 mii. t si respectiv 20-30 miliarde m3).
Perspectivele dezvoltarii extractiei de hidrocarburi din zonele submarine sunt legate de cercetarea si exploatarea regiunilor polare, precum si de punerea in valoare a zonelor de adancime, de extindere a forajelor in zonele de panta (povarnisul continental) si in cele de foarte mare adancime.
