Studii empirice asupra diferitelor notiuni teoretice legate de integrarea

Studii empirice asupra diferitelor notiuni teoretice legate de integrarea
pietelor internationale

In 1988, Gordon J. Alexander, Cheol S. Eun si S. Janakiramanan in lucrarea "International Listings and Stock Returns: Some Empirical Evidence" au studiat evolutia randamentelor bursiere in conditiile in care firmele, stimulate de puternica segmentare de la acea vreme dintre pietele de capital, isi listau actiunile pe mai multe piete simultan. Principalele rezultate ale studiului, au fost dupa cum urmeza: in primul rand, s-a presupus ca listarea simultana pe mai multe piete va conduce la o scadere a randamentului asteptat al actiunilor comune ale firmei, in conditiile in care pietele de capital sunt segmentate. Evidentele empirice au confirmat aceasta ipoteza. In al doilea rand, s-a observat ca, dupa cum era de asteptat, piata canadiana de capital era cel mai puternic corelata cu cea americana, celelalte piete avand coeficienti de corelatie scazuti in raport cu aceasta din urma.

Un an mai tarziu, Mustafa si Bulent Gultekin impreuna cu Alessandro Penati publica "Capital Controls and International Capital Market Segmentation: The Evidence from the Japanese and American Stock Markets". Aceasta lucrare testeaza gradul de integrare intre piata americana de capital si cea japoneza inainte si dupa Legea Controlului asupra Schimburilor Straine si Comertului Exterior, intrata in vigoare in decembrie 1980 in Japonia, lege prin care se liberaliza piata de capital japoneza. Autorii recunosc posibilitatea ca testul sa fie neconcludent datorita dificultatii de a distinge intre segmentarea datorata restrictiilor de tranzactionare a titlurilor financiare si cea rezultata din atitudinea indivizilor. Studiul confirma afirmatia conform careia guvernele reprezinta sursa segmentarii pietelor internationale de capital, fiind sustinut de date care indica o legatura mai intensa intre cele doua piete, dupa anul 1980, chiar daca de multe ori aceasta a fost de semn contrar. Inainte de 1980, coeficientul de corelatie intre piata japoneza si cea americana se apropia de 0, indicand ca intre aceste piete legaturile erau foarte slabe sau chiar inexistente.. 

In 1990, intr-un articol din The Review of Financial Studies, numit "Correlations in Price Changes and Volatility across International Stock Markets Yasushi Hamao, Ronald W. Masulis si Victor Ng studiaza interdependenta dintre preturile de pe trei mari piete de capital. Pentru aceasta ei folosesc indicii zilnici de deschidere si inchidere a pietelor din Tokyo, Londra si New York. Se observa dovezi ale raspandirii volatilitatii preturilor de la New York la Tokyo, de la Londra la Tokyo si de la New York la Londra, dar nu si in celelalte directii. Acest studiu demonstreaza ca preturile de pe o anumita piata sunt inflentate de evolutia celorlalte piete. Cum fluxurile de informatii par sa circule de la vest la est (de la New York la Tokyo si Londra, de la Londra la Tokyo) si nu invers s-a ajuns la concluzia ca scurgera de informatii este influentata diferentele de fus orar. Cum ziua de tranzactionare se incheie cu 5 ore mai tarziu la New York decat la Londra si cu 14 mai tarziu decat la Tokyo, informatiile au timp sa fie colectate si fructificate de investitori, punandu-si astfel amprenta si pe celelalte piete. Rezultatele acestui studiu demonstreaza cresterea gradului de integrare intre pietele internationale.

John Y. Campbell si Yasushi Hamao au studiat gradul de integrare pe termen lung (pentru perioada 1971-1990) intre piata de capital americana si cea japoneza, folosind randamentele lunare a diferite portofolii. Rezultatele studiului au fost publicate in 1992 in The Journal of Finance sub titlul "Predictable Stock Returns in the United States and Japan: A Study of Long-Term Capital Market Integration". Cei doi au ajuns la concluzia ca pentru titlurile din ambele țari pot fi estimate randamentele obținute peste randamentul investiției de risc minim, considerata a fi investiția in bonuri de trezorerie americane. Mai mult, datele obținute de pe piața americana ajuta la estimarea randamentelor obținute pe piața japoneza in anii '80. Studiul a aratat ca deși in anii '70 randamentele așteptate din Statele Unite și Japonia au fost pozitiv corelate, se respinge ipoteza conform careia piețele celor doua țari sunt integrate.

In vara anului 1995 Zhiwu Chen si Peter J. Knez publica "Measurement of Market Integration and Arbitrage", articol in care se prezinta o modalitate de masurare a gradului de integrare al pietelor, bazata pe discrepantele dintre preturile de pe diferite piete. Cei doi pleaca de la premisa ca daca doua piete sunt integrate nu pot fi construite doua portofolii (cate unul pentru fiecare piata) care sa aiba acelasi randament, dar preturi diferite. Astfel ei calculeaza diferentele dintre randamentele si preturile portofoliilor de pe diferite piete, iar cu cat aceste diferente sunt mai mici, cu atat mai integrate sunt pietele respective.

Tot in 1995 este publicat si articolul "Time-Varying World Market Integration", prin care Geert Bekaert si Campbell R. Harvey propun ca in evaluarea gradului de integrare al unei tari sa fie luata in considerare si varibila timp. Ei au studiat cazurile extreme: cand doua piete sunt perfect integrate sau complet segmentate. Modelul econometric folosit pentru testarea ipotezelor ia in considerare si modificarea in timp a gradului de integrare a diferitelor piete, infirmand ipoteza conform careia gradul de integrare dintre doua piete ramane aproape constant in timp (spre exemplu, in studiul lui Gordon J. Alexander, Cheol S. Eun si S. Janakiramanan prezentat mai sus am vazut cum gradul de integrare dintre piata japoneza si cea americana s-a schimbat dupa legea din 1980).

Ingrid M. Werner și Allan W. Kleidon au publicat in 1996 articolul "U.K. and U.S. Trading of British Cross-Listed Stocks: An Intraday Analysis of Market Integration" prin care și-au propus sa ve­­rifice daca exista asemanari in tranzacționarea titlurilor listate simultan pe mai multe piețe de ca­pi­tal, folosind cazul firmelor britanice listate și la Londra și la New York. In fiecare zi este o pe­ri­oa­da de 2 ore in care aceleași titluri sunt trazacționate simultan și la New York și la Londra ceea ce du­ce la o creștere a volumului de trazacționare al acestor titluri, datorata mai ales incorporarii rapide a in­­formațiilor provenite de pe o piața in prețul titlurilor pe cealalta piața. Cu toate acestea, dovezile ob­­ținute din acest studiu arata ca fiecare piața iși lasa puternic amprenta asupra prețurilor titlurilor tran­­zacționate pe ea. Faptul ca titlurile aparțin aceleiași companii și sunt tranzacționate simultan pe doua piețe avand o influența mult mai scazuta. Astfel, se arata ca acest tip de comerț este in 1996 inca puternic influențat de factorii locali, iar viziunea asupra lui este departe de a fi una glo­ba­la.

In 1999 William N. Goetzmann și Philippe Jorion publica in The Journal of Financial and Quantitative Analysis, articolul "Re-Emerging Markets". Pentru a verifica ipoteza conform careia pie­țele emergente sunt caracterizate de randamente ridicate și corelații reduse cu factorii globali, au­to­rii simuleaza un model simplist al piețelor emergente internaționale. Rezultatele studiului arata ca ran­damentele medii ale piețelor nou aparute sunt temporar ridicate. Dar studiul nu exclude riscurile su­plimentare aduse de investițiile in țarile emergente. Condițiile pieței, falimente bancare, schimbari in sistemul politic, legislativ sau economic, ba chiar exproprieri au avut loc in trecut și vor aparea și in viitor. Toate acestea trebuie incorporate in riscul total al investiției, ducand la o scadere a atrac­ti­vi­tații pieței respective. Astfel studiul sugereaza ca randamentele piețelor pre-emergente sunt mai sca­zute decat cele ale piețelor post-emergente. De asemenea, se arata ca datele istorice pe termen lung pot ajuta la estimarea evoluției viitoare a pieței, deoarece in cele mai multe cazuri coeficientul de corelație intre beta-ul pieței respective și beta-ul pieței globale ramane aproximativ constant.