Sistemul fiscal din romania

SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA

Consideratii generale

Resursele financiare ale societatii sunt reprezentate de totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor de politica economica si sociala ale unei tari, determinate intr-un anumit interval de timp, de regula un an calendaristic.

Resursele financiare sunt formate din resursele financiare publice necesare satisfacerii nevoilor colective ale oricarei societati si resursele financiare private.

Statele isi creeaza si mentin surse de fonduri publice prin sisteme de reglementari specifice, fonduri pe care apoi le distribuie in functie de obiectivele care sunt urmarite, atat pe plan politic, cat si pe plan economic sau social.

Categoriile de resurse financiare publice pot fi definite, din punct de vedere al continutului lor economic, dupa cum urmeaza:

prelevari cu caracter obligatoriu;

resursele de trezorerie;

imprumuturile publice si

finantarea prin emisie monetara fara acoperire.

Dintre acestea, principala sursa a resurselor financiare publice este reprezentata de veniturile provenind din sistemul fiscal.

Sistemul fiscal reprezinta unul din instrumentele cele mai importante pe care statul le utilizeaza in conducerea activitatii economice si sociale, in vederea indeplinirii in bune conditii a tuturor functiilor sale.

Sistemul fiscal difera de la o tara la alta, atat din punct de vedere al

caracteristicilor de fond, cat si din punct de vedere al formei.

Veniturile oricarui stat se constituie din impozite si taxe.

Sistemul fiscal reprezinta concretizarea vointei politice a unei comunitati umane organizata, stabilita pe un teritoriu determinat si dispunand de o autonomie suficienta pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezinta, sa instituie o serie de reguli juridice cu privire la dreptul de a obtine venituri proprii.

Un sistem fiscal include totalitatea impozitelor instituite intr-un stat care ii procura acestuia majoritatea veniturilor bugetare, fiecare impozit avand o contributie determinata si un anumit rol regulator in economie.

In acelasi timp, un sistem fiscal inseamna un compromis intre necesitatea de resurse financiare care sa poata asigura acoperirea necesitatilor crescande de cheltuieli publice, pe de o parte, si grija de a asigura echitate, de a proportiona contributia fiecarei categorii de contribuabili in raport cu capacitatea si posibilitatile acestora, pe de alta parte.

Sistemul fiscal determina in mare masura veniturile statului, de care depinde capacitatea de a finanta cheltuieli si de a proteja populatia si grupurile defavorizate.

Componentele sistemului fiscal formate din impozitele instituite se afla in legatura dinamica intre ele, precum si cu sistemul economic si cadrul socio politic al tarii.

Determinarea modului in care un sistem fiscal poate influienta economicul presupune stabilirea masurii in care statul intervine si influienteaza procesele economice de ansamblu, proces care are la baza decizii de politica economica.

Prin sistemul de impozite si taxe stabilite prin lege se definesc relatiile dintre stat si  categoriile de contribuabili, persoane fizice sau persoane juridice, care sunt afectate in mod diferit in functie de obiectivele strategice urmarite.

La nivel macroeconomic, aceasta se reflecta in proportia alocarii resurselor intre acumulare si consum.

Ca  urmare, sistemul fiscal reprezinta una din componentele esentiale ale politicilor de stabilizare macroeconomica ce urmareste realizarea unei cresteri regulate pe baza analizei cauzelor obiective ale ciclurilor economice si are drept scop controlul modificarilor nedorite intervenite in cererea agregata prin modificarea fluxurilor alocatiilor publice.

In esenta, statul doreste ca prin ajustari aduse sistemului fiscal sa ghideze si sa

sporeasca performanta economiei nationale.

Pentru orice sistem fiscal se poate remarca existenta a doua caracteristici principale:

a) dreptul de unic beneficiar al resurselor fiscale pentru un buget sau pentru un sistem bugetar (buget central sau bugete locale), care se aplica intr-un teritoriu geografic determinat;

b) autonomie institutionala pentru transpunerea in practica a regulilor de asezare, lichidare si incasare a impozitelor si taxelor.

In conditiile actuale, definitia sistemului fiscal ar fi aceea de: totalitate a relatiilor sociale de natura economica ce apar in procesul formarii si realizarii in forma baneasca a resurselor necesare statului pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor sale.

Viitorul oricarui stat modern este de neconceput fara un sistem fiscal performant prin randament si suportabilitate din partea contribuabililor.

Consimtirea la impozit - principiul de baza al unui sistem fiscal

Principiul consimtirii la impozit se transpune in obligativitatea statului de a cere cetatenilor sai autorizatia de a percepe impozite prin intermediul legilor adoptate de reprezentantii acestora alesi in Parlament.

Prin acest mecanism se marcheaza o diminuare a puterii statului si o intarire a puterii cetatenilor. Intre aceste doua forte trebuie sa se stabileasca un echilibru

specific fiecarei perioade privind necesitatile de resurse bugetare si diminuarea

presiunii fiscale.

Nasterea principiului consimtirii la impozit

In materie de consimtire la impozit se remarca o continuitate istorica intre evenimentele care s-au derulat in Anglia, America si in Franta incepand cu secolul al XIII-lea.

Revolutia s-a propagat in aceste trei tari si a antrenat o actiune care a fost intotdeauna orientata spre suveranitate fiscala si bugetara.

Revolutia britanica

Magna Charta din anul 1 15 a introdus principiul consimtirii la impozite prin prevederile din capitolele 12 si 15.

Textul nici un ban sau ajutor nu va fi stabilit in regatul nostru fara consimtamantul consiliului comun al regatului nostru, mai putin acelea care ne sunt necesare pentru rascumpararea persoanei noastre, cavalerul fiului nostru cel mare si casatoria ficei noastre celei mai mari, o singura data; si in aceste cazuri nu vor fi prelevate decat un ajutor rezonabil a fost impus regelui Ioan fara Tara de catre baronii englezi care doreau sa controleze impozitele.

Dreptul de a finanta cheltuielile publice sub feudalitate punea problema distinctiei dintre finantele ordinare si finantele extraordinare.

Fiecare senior si chiar regele trebuiau sa se intretina din veniturile domeniilor lor, regele dispunand in plus de amenzi si confiscari. Aceste sume reprezentau finante ordinare  care serveau la finantarea cheltuielilor ciclice corespunzatoare functionarii normale a autoritatilor publice.

In acelasi timp, alaturi de finantele ordinare, limitate in mod necesar, au fost create finantele extraordinare necesare sustinerii operatiunilor punctiforme, cel mai vechi exemplu fiind oferit de razboaie, care erau finantate din impozitele prelevate de la populatie.

In categoria cazurilor exceptionale erau incluse, pe langa razboaie si cruciade, casatoria sau rascumpararea suveranului, daca acesta era facut prizonier.

La originea impozitelor se afla platile datorate seniorului, in evul mediu, de catre vasali. Apoi, prin extensie, se vor desemna sub aceasta denumire, pornind din secolul XIV, toate sumele destinate sa finanteze cheltuielile extraordinare.

Finantele extraordinare au fost deci reglementate de un drept nou.

In anul 1603, regele Jaques I Stuart a incercat fara succes sa impuna Parlamentului vederile sale pentru a-l obliga sa accepte impozitul decis fara consim- tamant, cum deja facuse familia Tudor in secolul al XVI-lea.

Regele urmator, Charles I Stuart, a cautat sa scape de regula consimtamantului, dar Parlamententul a votat in 628 un text nou, numit petitia drepturilor, reamintind regelui angajamentele facute: Subiectii nu vor fi supusi sau constransi sa participe la nici un impozit sau nici o sarcina similara fara consimtamantul natiunii exprimat in Parlamentent".

Aceasta rezolutie referitoare la probleme fiscale demonstreaza ca prima putere a unui parlament este de a vota impozite.

Din anul 1 29, regele a reinceput sa perceapa impozite fara autorizarea Parlamententului, care a protestat, dar regele si-a exercitat dreptul de a dizolva Parlamentul, care a fost reconvocat in anul 1 40.

In acest interval, poporul englez a fost preocupat de aceasta problema de drept

si astfel s-a ajuns ca in anul 16 1 ministrul de finante sa fie executat pentru ca a violat regula consimtamantului.

In 16 8, regele Charles I Stuart a provocat o revolutie, deoarece a continuat sa nu ceara consimtamantul Parlamentului. El a fost judecat de Parlament si executat pe esafod in anul 16 9.

Era epoca in care Cromwell a fondat o republica efemera . In , fiul lui Charles I, regele Jacques II Stuart a provocat o revolutie mai grava. Parlamentul a izgonit regele in Franta si a schimbat familia dinastica. Coroana a trecut in mainile lui Wilhelm de Orania (1689- 702).

In 1 89, Parlamentul a votat bill of rights, care limita puterea regelui pentru a pune capat presiunii fiscale exercitate de acesta.

Finantele regelui au fost separate de finantele regatului si s-a instituit votul anual al veniturilor si cheltuielilor. La votul veniturilor, Camera Comunelor a inceput sa controleze afectarea acestora cu scopul de a verifica daca volumul prevazut pentru impozite era in mod real justificat prin cheltuielile utilizate.

Puterea a fost partajata: regele decidea afacerile externe, iar Parlamentul afacerile interne. In anul 1694 a fost creata Banca Angliei. Parlamentul va incepe sa controleze progresiv armata, care nu putea fi finantata fara acordul comunelor, si a limitat durata creditelor sale la un an.

Revolutia americana

Initial, coloniile engleze din America erau sub tutela Parlamentului britanic.

In anul , Camera comunelor din Parlamentul britanic a decis sa infiinteze o taxa de timbru si o taxa pe zahar, impozite indirecte noi destinate sa finanteze razboiul cu Franta, suma fiind enorma, circa 150 milioane de lire sterline.

Aceasta decizie a generat o reactie puternica in randul populatiei, care, din

, avea camere in fiecare din cele 13 colonii. Or, aceste camere americane, care reprezentau comerciantii, proprietarii si plantatorii si care votau legile, decideau impozitele si banii, au inceput sa boicoteze deciziile luate la Londra. Se remarca doua reactii politice ale Consiliului de stat din Virginia si un congres care a reunit parlamentarii americani la New York, care au reafirmat principiul consimtamantului.

In anul 766, Anglia a anulat taxa de timbru si a creat o noua taxa, pe ceai, mai mica, ceea ce a contribuit la aplanarea situatiei, iar in 1770 au fost suprimate impozitele create pe sticla, hartie si culori, dar s-a mentinut impozitul pe ceai.

Cu titlu de represalii, in anul 1773, americanii au luat cu asalt vapoarele din portul Boston si au varsat ceaiul englez in mare, eveniment cunoscut sub numele de Boston tea party. Ca raspuns la acest ultragiu, Anglia a ordonat inchiderea portului Boston si apoi a bombardat mai multe porturi americane, ceea ce insemna o declaratie de razboi.

In anul 177 , Declaratia de independenta a condus la crearea unei veritabile puteri  centrale a carei functie era de a coordona diferitele state americane. Regele George al  III-lea a recunoscut, dar prea tarziu, ca Anglia nu va mai decide asupra impozitelor din coloniile americane fara consimtamantul acestora. Pacea a fost semnata in 783, dar evolutia evenimentelor nu a permis ca puterea centrala sa-si afirme suveranitatea in materie fiscala.

Abia in 1787, Constitutia americana consfinteste principiul consimtamantului cu privire la impozite.

Revolutia franceza

Si Franta s-a supus regulilor stabilite prin Magna Charta din 1215, caci obligatiile catre rege se puteau plati in natura prin participarea barbatilor la razboaie sau in bani sub forma de impozite.

Regele Ludovic al XVI-lea (1754- 79 ) a incercat sa puna in ordine finantele publice, dar din nefericire era prea tarziu, deoarece razboaiele cauzasera o crestere impresionanta a cheltuielilor si deci a fost necesara finantarea acestora prin impozite

si imprumuturi din ce in ce mai mari.

La un an dupa urcarea pe tron, in anul 17 5, regele Ludovic al XVI-lea a pierdut increderea poporului, deoarece a trimis trupele sa reprime revolta populatiei, prea saracita si ca urmare a unei recolte slabe de grau.

Ministrul de finante Necker a publicat, in anul 17 1, o dare de seama catre rege, care nu era decat un buget simplificat al statului destinat poporului avid de informatii asupra finantelor regatului. Deficitele erau mari, iar in anul 1786 s-a introdus un nou impozit pe teren, care a fost respins de Parlament in 1787.

Aceasta situatie critica reiese si din darea de seama elaborata de Necker in 1789, prezentata in continuare:

Sursa: Étienne Douat, Finances publiques, Presses Universitaires de France, 99

Se poate afirma ca revolutia franceza a fost cauzata de probleme de finante publice si, cum a spus mai tarziu Eugène Pierre, Revolutia a fost atat financiara, cat si politica".

Revolutia franceza din 1789 a garantat principiul consimtamantului in stabilirea impozitelor.

In "Declaratia drepturilor omului si a cetatenilor" (august 17 9), principiul consimtamantului la impozite este stabilit de art.XI - venituri, care proclama dreptul poporului de a fi reprezentat pentru a consimti la impozite.

Aceste impozite trebuia sa se supuna principiului egalitatii si sa se aplice tuturor cetatenilor fara deosebire.

Constitutia din 791 a delegat puterea de a consimti la impozite Adunarii Nationale si a obligat ministrii sa prezinte o dare de seama a cheltuielile efectuate si o situatie preliminara a cheltuielilor viitoare.

Mai tarziu, Constitutia din 1 95 a introdus votarea anuala a impozitelor

(anualitatea deciziilor si limitarea exercitiului la 12 luni).

. Aparitia si evolutia sistemului fiscal in Romania

In tara noastra, istoria propriului sistem fiscal, felul in care acesta a fost conceput si a functionat reliefeaza evolutia economica a Romaniei, precum si tendinta acesteia de a se inscrie pe traiectoria descrisa de finantele statelor avansate economic in perioadele respective.

Principalele perioade de analiza ale sistemului fiscal din Romania sunt delimitate de jaloanele care au marcat cele mai importante momente din istoria vietii economice din tara noastra: Regulamentele Organice (1831- 83 ), Conventia de la Paris (1858), primul razboi mondial, proclamarea republicii ( 947 , evenimentele din decembrie 1 89.

Perioada pana la Regulamentele Organice (1831 - 1832 )

Perioada premargatoare Regulamentelor Organice s a caracterizat prin existenta unei conceptii de origine bizantina prin care Domnitorul era recunoscut ca stapan al tarii, iar printre atributiile acestuia se numara si aceea de a fixa si incasa taxele vamale.

Domnitorul putea sa opreasca exportul unor produse sau isi putea rezerva dreptul de proprietate la cumpararea anumitor produse.

Ulterior, acest drept a fost cedat sau arendat marilor proprietari funciari si, ca urmare asezarea darilor, cat si strangerea acestora erau, in majoritatea cazurilor, discretionare si abuzive, populatia nu stia nici cat are sa plateasca, nici cand trebuie sa plateasca.

Frecventele schimbari de domnitori impuneau, pentru obtinerea si recunoas- terea tronului de catre Constantinopol, plata unor sume considerabile catre sultani, sume care erau obtinute din biruri grele asupra tarii si, adesea, aceleasi dari se cereau de mai multe ori pe an.

Datorita caracterului natural al economiei, pana in prima jumatate a secolului al XVI-lea au predominat darile in natura si in munca, pentru ca mai tarziu sa treaca pe primul plan darile in bani.

Primul impozit sub forma de dare in bani consemnat in documente era de natura taxelor vamale si dateaza din secolul al XII-lea, de pe vremea cnezilor, care isi transmiteau puterea de conducere din generatie in generatie asupra tinuturilor ce le stapaneau.

Trecatorile si principalele drumuri comerciale cunosteau bariere vamale, unde se  percepeau taxe al caror nivel era influientat de natura si frecventa comertului desfasurat.

In Tarile Romane, taxele vamale au constituit un important izvor de venituri pentru domnie, ele fiind aplicate la toate categoriile de marfuri importate, exportate sau in tranzit.

Prima incercare stiintifica de asezare si percepere a impozitelor din istoria sistemului fiscal romanesc este reprezentata de reforma domnitorului fanariot Constantin Mavrocordat, din anul 1739, in timpul celei de a treia sa domnie in Muntenia.

Reforma domnitorului Constantin Mavrocordat a urmarit sa aplice principiile generalitatii, proportionalitatii si raspunderii individuale, care pentru aceea vreme reprezentau o adevarata revolutie fiscala si care se regasesc in legislatia fiscala din epoca moderna.

Un  alt element de noutate a fost adus de prevederea masurii ca toti contribuabilii sa fie instiintati anticipat despre darile la care erau obligati si de sumele pe care trebuia sa le plateasca.

Pentru a aplica reforma fiscala, Constantin Mavrocordat a trebuit sa recurga si la masuri de organizare administrativa.

Perioada de la Regulamentele Organice pana la Conventia de la Paris (1858)

Regulamentele Organice aplicate in Tara Romaneasca si in Moldova in anii respectiv 1832, au introdus un nou sistem fiscal si au desfiintat toate darile in bani si in natura care existau in cele doua principate.

Totodata, ele au infiintat sau au pastrat urmatoarele impozite:

. directe (1) capitatia - dare personala; 2) dajdia mazililor si 3) patenta -

impozite pe clase asupra comerciantilor si profesionistilor);

. indirecte vamile - s-au desfiintat insa vamile interioare, taxa de export asupra

boilor si vacilor, oieritul si cornaritul strainilor, impozitul asupra sarii, veniturile domeniilor, venitul de % asupra proprietatilor nemiscatoare ale manastirilor,

Mitropoliei si Episcopiei);

. aditionale (1 10 din capitatie pentru cutia satelor", infrumusetarea acestora

si 1/10 din patenta pentru "cutia oraselor");

. locale (se prevedea pentru comune o cota de vin, spirt, tutun .

Ca principii ale fiscalitatii moderne, Regulamentele Organice au statuat egalitatea tuturor inaintea impozitelor si au prevazut ca impozitul sa fie determinat, si

nu arbitrat cum se proceda pana atunci, sa fie platit la anumite scadente cunoscute, in mod anticipat de contribuabil.

Importanta Regulamentelor Organice in domeniul fiscalitatii consta in faptul ca

ele au realizat prima unificare fiscala a celor doua principate, inainte de a fi realizata

unirea lor politica.

De asemenea, trebuie remarcat faptul ca au pus la baza sistemului fiscal unele

principii valabile si in prezent

Regulamentele Organice au fixat darile si toate celelalte venituri in asa fel incat sa se poata face fata cheltuielilor necesitate de tara.

Conventia de la Paris din 1858 si, mai ales, Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris din 7 19 august 1858", care a introdus reprezentarea bicamerala, adoptat

din initiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin plebiscit, la 3/15 iulie 1 64, au

perfectionat si largit principiul reprezentarii natiunii.

Astfel, sub acest nou regim, adoptarea legilor fiscale de catre reprezentantii populatiei reprezinta prima aplicare in Romania a principiului consimtirii la impozit.

Perioada pana la primul razboi mondial

Sistemul fiscal din timpul domniei lui Cuza a trebuit sa ia in consideratie prevederile Conventiei de la Paris, dar, totodata, sa tina seama de situatia reala a celor doua Tari Romane, rezultata in urma aplicarii stipulatiilor Regulamentelor Organice.

In anul 18 , odata cu unificarea administrativa, s-au votat urmatoarele legi inspirate dupa legislatia in domeniu a tarilor apusene referitoare la:

- unificarea impozitului funciar, fixat la % din venitul net al proprietatilor nemis- catoare;

- unificarea contributiilor de paduri si sosele;

- taxa de 10% asupra bunurilor de mana moarta" s-a extins si in Moldova;

- unificarea contributiilor personale.

In 18 3 s-a votat o noua serie de legi fiscale, printre care, cea mai importanta, legea patentelor. S a desfiintat legea timbrelor din Moldova din 8 si s-au aplicat legile care erau in vigoare in Muntenia, si anume cea privitoare la taxele de vanzari prin licitatie (art. 0 si 1 din Regulamentele Organice) si la taxele vanzarilor de buna voie.

In 18 3 s-au tiparit instructiunile" pentru aplicarea legilor de atunci sub denumirea de Condica Contributiilor Directe.

Constatarea materiei impozabile se facea prin recensaminte la interval de 5 ani. Se intocmeau registre matricole dupa ce in prealabil se stabilea impunerea.

In 1864 apare Codul Controlorilor" care se referea la controlori generali, controlori de districte, de ocoale si ajutori de controlori.

Incasarea impozitelor se facea de perceptori, care erau ajutati de agenti.

Odata cu suirea pe tron in 1 66 a regelui Carol I, impozitele vechi au fost inlocuite cu impozite noi, in concordanta cu noua situatie politico-economica a tarii.

In perioada 866 - 1 16, in Romania existau urmatoarele impozite:

a) impozite directe, incluzand:

. impozitul funciar - agricol si pe cladiri. Inca din anul 18 5 se face distinctia asupra proprietatii in sensul ca, daca aceasta era exploatata de proprietar, impozitul era de 5%, daca proprietatea era arendata, cota era de 6% si in cazul proprietarilor absenteisti, se percepea un impozit de 12 ;

. patenta, care, incepand cu anul 1867, se diferentiaza pe trei clase: A, B si C;

contribuabilii fiind impusi dupa ocupatii si semne exterioare;

. impozitul pe caile de comunicatie;

. impozitul complementar, care consta dintr-un drept fix de 6 lei si unul proportional de 1% asupra venitului general al contribuabilului;

. impozitul asupra venitului din valori mobiliare, care s-a introdus in 1906, dupa incercari succesive in 1896 si 1 0 , numai la un numar limitat de venituri;

. impozitul pe salarii introdus in 18 7 (in perioada 1891 - 900 a fost desfiintat);

. taxe militare introduse in 1900 prin Legea pentru recrutarea armatei";

b) impozite indirecte:

. taxe de timbru si inregistrare, votate in 872;

. impozitul pe bauturile spirtoase incepand cu 1867. In 1873 s-a votat licenta asupra bauturilor spirtoase. Acest impozit a cunoscut o dezvoltare exceptionala, contribuind semnificativ la formarea veniturilor statului;

. impozitul pe vie;

. taxele vamale - in anul 874 a fost votata o lege a vamilor si in 1875 s-a elaborat un tarif vamal cu drepturi specifice pe numar, greutate, masura etc.;

c) impozite pe consumatie:

. impozitul asupra zaharului, introdus in 898 ( 4 bani kg);

. impozitul asupra produselor petroliere cu incepere din 1 99;

. impozitul pe spectacole.

d monopolurile statului:

. monopolul sarii, administrat de stat incepand cu anul 1 62, in perioada

1831 - 1862 acest venit a fost arendat. Inainte de Regulamentele Organice, venitul sarii era un venit al domnitorului pe care acesta il arenda sau il strangea in regie;

. monopolul tutunului a fost infiintat de Cuza prin decretul din 5 decembrie

186 , desfiintat in 18 7 si reinfiintat prin legea din 6 februarie 187 ;

. monopolul chibriturilor, infiintat prin legea din 18 martie 1864;

. monopolul cartilor de joc 1886);

. monopolul prafului de pusca (1880);

. monopolul hartiei de tigarete (1900);

e) impozitele locale, care au fost reglementate prin legea rurala din

In 1871 apare Legea pentru contributiunile directe" si se desfiinteaza Corpul

Controlorilor, locul fiind luat de Comisiile Comunale.

In 7 apare "Legea pentru recensamantul contributiilor directe", reprezentand prima lege de urmarire continand gradele de urmarire, privilegiile statului si prescriptia.

In 8 2 s-a introdus Carnetul de contribuabil" si a aparut Legea de organi- zare a Ministerului de Finante", iar la 6 martie 1897 este votata Legea pentru organizarea Administratiei financiare a statului, cand iau fiinta administratiile financiare. Incepand cu anul 1 07, administratia statului a capatat un pronuntat

caracter de centralizare, care a avut o influienta pozitiva asupra finantelor statului.

Perioada dintre cele doua razboaie mondiale si pana la proclamarea republicii

Unirea din anul 1 18, care a condus la formarea Romaniei Mari, a generat, in domeniul fiscal, necesitatea unificarii diferitelor sisteme fiscale existente in provinciile romanesti.

In acest sens, se poate arata ca in Transilvania erau zece feluri de impozite directe introduse in perioada de dominatie a Austro Ungariei, in Basarabia se utilizau doua regimuri distincte de impozitare, unul pentru judetele din nord si altul pentru partea de sud a provinciei, iar in Muntenia si Moldova se aplica un alt sistem fiscal.

Reforma fiscala a Romaniei reintregite a fost propusa, in 1921 de Nicolae Titulescu, ministru de finante, cu ocazia intaiului buget unificat, avand la baza principiile din legistatia financiara a statelor dezvoltate din Europa.

Procesul de unificare a sistemului fiscal s a desfasurat in perioada anilor 3 - cand a fost adoptat de Parlament un set de legi care urmarea:

. impunerea venitului efectiv realizat in baza declaratiei contribuabilului;

. utilizarea de cote diferite in functie de natura veniturilor realizate;

. introducerea impozitului pe venitul global.

Partea de venituri a bugetului statului Romaniei interbelice a avut ca sursa principala de alimentare veniturile fiscale, la care se adauga veniturile cu caracter economic provenind din exploatarea serviciilor publice de transport, comunicatii etc.

Structura generala a acestui sistem de venituri, format in decursul unei evolutii de  cateva decenii, a fost amplificata printr-o dezvoltare continua a sistemului de impozite si taxe.

Legea contributiilor directe prevedea o aplicare mai elastica a impozitului, precum si unele masuri de constrangere si sanctionare pentru nedeclararea veniturilor sau sustragerea de la plata impozitului.

Veniturile supuse impozitului direct, prin legea din 1 august 1921, erau impartite in 7 categorii, denumite cedule, care erau impuse cu cote proportionale, dupa cum urmeaza:

- Veniturile proprietatilor funciare necladite;

- Veniturile proprietatilor funciare cladite;

- Veniturile exploatarilor agricole;

- Veniturile intreprinderilor industriale si comerciale;

- Venituri din profesiuni si ocupatii necomerciale;

- Salarii, indemnizatii, pensii si rente viagere;

- Veniturile valorilor mobiliare, creantelor, depozitelor, garantiilor.

Totalitatea veniturilor cedulare si necedulare efectiv realizate de un contribuabil in anul precedent erau supuse, in plus, in cazul in care depaseau minimul de existenta neimpozabil, la impozitul global progresiv.

Cotele impozitului progresiv se aplicau pe transe de venit, incepand de la 2% pentru venitul pana la 1.000 lei si mergea pana la 5 % pentru portiunea de venit mai mare de 20 milioane lei anual.

Minimul de existenta, fixat intre 2.500 lei pentru comunele rurale si 0 lei pentru cele urbane, era dedus in toate cazurile, oricare ar fi fost marimea venitului impozabil. Totusi, sistemul impozitelor directe si al impozitului global progresiv legiferat in 921 nu a mai fost pus in aplicare, dupa cum nu si-a gasit aplicarea nici impozitul progresiv pe avere si pe imbogatirea in timpul razboiului.

Impozitul asupra luxului si cifrei de afaceri (legea din 1 august 1921) reprezenta, la data introducerii lui in sistemul fiscal romanesc, o noutate. Experimentat pentru prima oara in S.U.A. dupa razboiul de secesiune (1861 - 1865),

acesta avea la baza ideea de a taxa o marfa ori de cate ori trecea dintr-o mana in alta,

constituind, deci, o sursa de venituri bugetare. Fara a afecta randamentul impozitelor existente, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai productive. Anuntat initial ca o masura provizorie, impozitul pe cifra de afaceri a devenit, cu timpul, veriga cea mai importanta a intregului sistem de impozite indirecte a Romaniei, intre cele doua razboaie mondiale.

Cu ocazia aprobarii bugetului de stat pe anul 922, s-au pus in aplicare: impozitul global progresiv, impozitul progresiv pe succesiuni, impozitul extraordinar progresiv pe avere si impozitul asupra luxului si cifrei de afaceri, moment care a insemnat modernizarea si democratizarea sistemului fiscal, inlocuirea vechilor impozite forfetare pe venit si introducerea principiului progresivitatii.

Cu incepere din 1 23 a fost pusa in aplicare legea lui Vintila Bratiani privind contributiile directe, prin care se infiintau sase impozite directe, numite elementare, inlocuind denumirea de cedule, si anume: agricole, din cladiri, mobiliare, din salarii, din industrie si comert (inclusiv banci) si din profesiuni.

Prin aceasta lege, sistemul de cote de impunere, in favoarea bugetului de stat era intregit prin cote suplimentare in favoarea judetelor, comunelor si camerelor, pentru a se asigura resursele pentru activitatile desfasurate de autoritatile locale.

Pentru a inlesni aplicarea corecta si unitara a legislatiei fiscale, pe langa

Ministerul Finantelor a luat fiinta o comisie centrala fiscala ale carei decizii interpretative erau obligatorii in aceeasi masura ca si dispozitiile legii.

Ca urmare, in perioada anilor 1922 - 1928, a crescut importanta impozitelor directe in totalul veniturilor bugetare ale statului de la 8 % la 23%.

Legea lui Virgil Madgearu din anul 933 a modificat conditiile de stabilire a impozitul pe lux si cifra de afaceri, utilizandu-se un sistem de impunere a produselor la scoaterea lor in circulatie de la locul de productie sau din vama si aplicarea unor taxe de consumatie pe petrol, faina, zahar, drojdie, ciment etc.

In anul 1 34, legea contributiilor directe a desfiintat impozitul global progresiv, trecandu-se la impunerea separata a diferitelor categorii de venituri.

In perioada razboiului, impozitele directe au suferit o serie de restructurari radicale din care cea mai importanta a fost introducerea in 1941 a sistemului de impunere a veniturilor din industrie si comert pe baza cifrei de afaceri anuale.

Aceasta reforma a avut ca rezultat o sporire a ponderii impozitelor platite de industrie, comert si banci.

Cu toate acestea, impozitul pe salarii a detinut, incepand cu anul 1 27, ponderea cea mai mare in totalul impozitelor directe.

Sistemul impozitelor directe a fost completat in anii razboiului cu un impozit special pe celibatari, cu un randament mai mult simbolic.

In anul 1 4 , a fost introdus un nou impozit, numit "contributia nationala exceptionala", pentru acoperirea cheltuielile suplimentare ocazionate de conditiile de razboi si pentru sustinerea armatei.

Perioada anilor 19 8 - 989

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, trecerea la o economie aproape complet etatizata, bazata pe planificare si o centralizare excesiva a deciziilor, a redus rolul impozitelor si al politicilor fiscale ca factor reglator in economie.

In prima parte a acestei perioade, pe langa masurile politice aplicate paturii micilor comercianti, meseriasi si a liber-profesionistilor care mai ramasesera in activitate dupa actul nationalizarii din anul 1948, s-au folosit masuri fiscale care urmareau lichidarea oricarei forme de proprietate sau de activitate provenind din perioada capitalista.

Veniturile aferente proprietatii care nu apartinea statului, cum ar fi cele din cooperatia de toate felurile, organizatiile obstesti si micii meseriasi, erau impozitate cu precadere.

Incepand cu anul 1977, plata impozitului pe salariile angajatilor s-a efectuat de catre intreprinderi, formandu-se astfel impresia falsa ca salariatii nu platesc impozite.

Deoarece rata acumularii a atins din deceniul 8 valoarea de 30%, populatia a fost nevoita sa suporte un regim de viata restrictiv, cu investitii enorme in proiecte industriale neviabile.

Dintre reglementarile care privesc impozitele si taxele din aceasta perioada se pot mentiona: Decretul nr.153/ 954 privind impozitul pe venitul populatiei; Decretul nr. 1 9/ 962 privind impozitul pe veniturile cooperatiei si ale celorlalte organizatii

cooperatiste, de consum si mestesugaresti si ale intreprinderilor si organizatiilor economice, ale organizatiilor obstesti; Hotararea Consiliului de Ministri nr.1276 1962 privind impozitul pe circulatia marfurilor; Hotararea Consiliului de Ministri nr.54 /1 70 privind reglementarea unor impozite pe veniturile populatiei; Legea nr. 1/1 77 privind impozitul pe fondul total de retribuire al unitatii socialiste de stat; Legea nr. 2/ 977 privind impozitul agricol; Legea nr. 25 19 1 privind impozitele si taxele locale.

Perioada dupa anul 1 89

Dupa anul , sistemul fiscal din Romania si a recapatat rolul pe plan financiar, economic si social, cu deosebiri de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.

Pe plan economic, in conditiile privatizarii si trecerii tarii noastre la economia de piata, statul nu poate interveni in sectorul privat prin metode administrative, insa

are posibilitatea sa utilizeze anumite parghii economico-financiare, monetare sau sociale prin care sa influenteze activitatea agentilor economici.

Sistemul fiscal, prin parghiile sale, ofera asemenea posibilitati, statul putand

prin intermediul sau sa exercite in anumite limite controlul asupra economiei.

Din acest punct de vedere, sistemul fiscal se poate manifesta ca un instrument de stimulare sau franare a unei anumite activitati, de crestere ori de reducere a unei

activitati, de crestere ori de reducere a productiei sau consumului unui anumit produs, de impulsionare ori ingradire a comertului exterior etc.

Pe plan social, prin intermediul sistemului fiscal, statul procedeaza la

redistribuirea unei parti din produsul intern brut intre clase si paturi sociale, intre persoane fizice si juridice.

Rolul cel mai important al sistemului fiscal se manifesta pe plan financiar,

deoarece acesta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege

Perioada ultimilor ani se caracterizeaza printr-o tendinta de crestere a volumului impozitelor datorita cresterii numarului platitorilor, extinderii bazei de impunere, majorarii cotelor de impunere.

Impozitele, ca si alte forme de prelevari, modifica distribuirea initiala a veniturilor, influientand activitatea economica, investitiile si consumul.

Este importanta luarea in calcul a efectelor probabile, atat ale reducerii, cat si ale majorarii impunerii fiscale atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.

In cazul in care se recurge la finantarea cresterii cheltuielilor publice prin marirea impozitelor, se diminueaza veniturile agentilor economici, dar se atenueaza inflatia.

Caracteristicile impozitelor existente in prezent in Romania vor fi prezentate

detaliat in capitolele dedicate impozitelor directe si impozitelor indirecte.

. Structura sistemului fiscal

Orice sistem fiscal este format dintr-o componenta legislativa, care transpune in acte normative si reglementari politica fiscala a statului, si o componenta institutionala, care asigura administrarea impozitelor si taxelor.

4. . Componenta legislativa

Se poate afirma ca legislatia fiscala este de o importanta esentiala pentru evolutia unei tari, deoarece are la baza politica fiscala prin care statul urmareste, de regula, realizarea unor obiective strategice de dezvoltare.

Politica fiscala a statului, care reprezinta conceptia si ansamblul de masuri si actiuni privind rolul impozitelor in sistemul veniturilor bugetare, tipurile de impozite, perceperea si modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a cresterii economice si felul in care este gandita eficacitatea fiscala, a cunoscut dupa 1989 evolutii diferite, determinate de conditiile economice, sociale si politice, precum si de unele traditii specifice.

Evidentierea continutului politicii fiscale presupune luarea in consideratie a unei serii de elemente teoretice si practice de mare importanta.

Elaborarea politicii fiscale este un act de decizie deosebit de complex, ghidat de criteriul de eficienta. Aceasta in sensul ca, prin masurile si actiunile promovate, urmareste reducerea fluctuatiilor, a instabilitatii economice, protejarea veniturilor consumatorilor si stimularea dezvoltarii.

Politica fiscala trebuie sa se proiecteze si sa se implementeze pe baza urmatoarelor principii de baza:

. principiul neutralitatii fiscale: norma fiscala nu trebuie sa produca (prin introducerea, modificarea sau eliminarea ei) socuri asimetrice la nivelul subiectilor economici; neutralitatea fiscala poate fi limitata doar de situatiile in care, pentru

atingerea obiectivelor, se impune acceptarea, pe perioade scurte, a unor socuri fiscale asimetrice (impuls fiscal asimetric);

. principiul eficacitatii (performantei) fiscale: norma fiscala trebuie sa aiba un impact asupra comportamentului fiscal (economic, mai general) vizat; nu este ad- misibila o norma fiscala care nu produce o modificare (inducere, alterare, eliminare) asupra unui comportament fiscal;

. principiul egalitatii de tratament fiscal: subiectii economici care indeplinesc functii economice similare, intr-un orizont de timp stabilit, trebuie sa fie tratati in mod identic, din punct de vedere fiscal, independent de orice alte criterii de diferentiere a lor;

. principiul sustenabilitatii normei fiscale: impozitarea trebuie sa fie proiectata in asa fel incat materia impozabila sa fie stimulata de impozitul insusi, sub aspectul extinderii, stabilitatii si transparentei materiei impozabile in cauza.

Prin legislatia fiscala se asigura resursele financiare ale unei natiuni, care sunt reprezentate de totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii anumitor obiective economice, sociale sau de alta natura, care sunt constituite pe seama impozitelor, taxelor,

contributiilor si veniturilor nefiscale, prelevate de la persoanele fizice si juridice.

Evolutia economica, politica si sociala din fiecare tara impune ca o necesitate modificarea continua atat a categoriilor de impozite si taxe, a cuantumului si desti- natiei acestora, cat si a modului lor de asezare si percepere.

Exista o mare diversitate de forme a impozitelor si taxelor in diferite tari si etape de dezvoltare.

In tara noastra, impozitele sunt reglementate de Legea nr.57 /2003 privind

Codul fiscal.

Codul fiscal stabileste cadrul legal pentru sistemul fiscal, precizeaza contribuabilii care trebuie sa plateasca impozite si stabileste modul de calcul si de plata al acestora.

Principiile de baza ale fiscalitatii in Romania, care stau la baza intregii constructii a Codului fiscal, similar cu practica din celelalte tari ale Uniunii Europene, sunt:

. Neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de contribuabili

si capitaluri;

. Certitudinea impunerii, prin cuprinderea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie clare pentru fiecare platitor, astfel incat acestia sa poata urmarii si intelege sarcina fisacala ce le revine, precum si sa poata analiza usor influenta deciziilor lor de management financiar asupra obligatiilor fiscale;

. Echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice in ceea ce priveste impunerea veniturilor;

. Eficienta impunerii prin asigurarea resurselor necesare cheltuielilor bugetare. Introducerea tuturor reglementarilor cu caracter fiscal intr-un Cod fiscal are

rolul de a asigura stabilitatea legislativa necesara desfasurarii oricarui plan de afaceri pe termen mediu si lung.

In prezent, pe langa reunirea legislatiei fiscale in cadrul Codului fiscal, una dintre  problemele fundamentale care stau in fata sistemului fiscal din Romania o reprezinta aderarea la Uniunea Europeana.

Cu ocazia formularii solicitarii de a obtine calitatea de membru, Romania a acceptat obiectivele fundametale ale Uniunii, inclusiv strategiile si instrumentele sale.

Acest angajament este necesar pentru a se asigura functionarea dupa aceleasi reguli a tuturor componenetelor vietii economice si sociale din Romania cu cele ale Uniunii Europene, respectiv este vorba despre cadrul legal si institutional cunoscut

sub denumirea de acquis comunitar, prin intermediul caruia Uniunea Europeana isi pune in practica obiectivele.

Avand in vedere contextul actual, o atentie deosebita trebuie acordata procesului de armonizare a impozitelor.

Procesul armonizarii impozitelor cuprinde acele masuri care sunt necesare pentru garantarea crearii si functionarii pietii interne unice a Uniunii Europene, astfel incat sa fie prevenita distorsionarea concurentei si sa devina posibila desfiintarea obstacolelor din calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor.

In domeniul fiscal, atentia Uniunii Europene este indreptata in primul rand spre impozitele indirecte, acquis-ul comunitar referindu-se la taxa pe valoarea adaugata, accize si taxe vamale.

In domeniul fiscal, aderarea la Uniunea Europeana implica alinierea la reglementarile pietei interne unice si asumarea responsabilitatii de a respecta permanent obligatiile ce decurg din aceasta calitate.

Sistemul fiscal din Romania este coordonat de Ministerul Finantelor Publice. In domeniul legislatiei fiscale, Ministerul Finantelor Publice indeplineste :

functia de elaborare si implementare a politicii fiscale, avand ca scop elaborarea si mentinerea unui sistem fiscal unitar, stabil si armonizat cu cerintele internationale si

- functia de corelare a politicilor fiscale cu celelalte politici economico-sociale; In prezent, este important ca legislatia Uniunii Europene sa fie incorporata

eficient in legislatia nationala a Romaniei, dar tot atat de important este ca aceasta sa

fie corect aplicata, prin intermediul unor structuri administrative corespunzatoare.

4. . Componenta administrativa

Aplicarea legilor fiscale impune existenta, organizarea si functionarea unor organe specializate ale statului, care poarta denumirea generica de administratie fiscala.

Administratia fiscala poate fi definita ca acea parte a autoritatii publice care trebuie sa asigure aplicarea si respectarea legislatiei fiscale de catre toti contribuabilii.

Autoritatea fiscala reprezinta o institutie fara de care statul nu ar putea functiona, iar reglementarile emise de organele imputernicite ale statului sunt menite sa asigure cadrul legal al incasarii sumelor pe care statul le considera necesare bunei functionari.

Intr-un stat democratic modern, cu o economie de piata asezata, fiscul are o importanta deosebita: stabileste si incaseaza obligatiile banesti ale contribuabililor si urmareste respectarea tuturor reglementarilor in materie.

Ca urmare, administrarea fiscala trebuie sa cuprinda o gama larga de activitati care sa fie circumscrise indeplinirii functiunilor sale de baza, in vederea punerii in practica a legislatiei fiscale, chiar din momentul adoptarii acesteia.

Organizarea institutionala trebuie sa satisfaca cerinta ca activitatea sa se

desfasoare cu minimum de costuri atat pentru administratie, cat si pentru contribuabili.

De asemenea, trebuie sa se tina seama ca obiectivul final al activitatii administratiei fiscale este acela de a colecta suma corecta a impozitelor in vederea asigurarii veniturile bugetare.

Realizarea acestor deziderate este posibila numai in conditiile existentei unei administratii fiscale eficiente si active, care sa se bazeze pe proceduri bine stabilite, coerente si cat mai simple, pentru fiecare functie a administrarii.

Literatura de specialitate acorda o atentie deosebita politicilor si legislatiei fiscale, punand in discutie o gama variata de aspecte si puncte de vedere, dar trateaza mai putin problemele si provocarile ridicate de administrarea impozitelor si taxelor.

In Romania, functia de administrare a veniturilor statului si de organizare a administratiei fiscale este realizata prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, organ de specialitate al administratiei publice centrale, institutie publica cu personalitate juridica si buget propriu.

Intrucat  administrarea impozitelor si taxelor cuprinde mai multe functii importante, organizarea administratiei fiscale este realizata pe linii functionale; in acest fel, pe baza specializarii personalului pe fiecare dintre aceste functii se pot crea premisele pentru asigurarea unei eficiente sporite.

In trecut, sistemul fiscal punea accent pe latura cantitativa si era axat, in principal, pe atragerea de sume suplimentare la bugetul de stat, fiind, de aceea, perceput de catre contribuabili ca un mijloc coercitiv, pe care statul il folosea impotriva lor.

In ultimii ani, toate administratiile fiscale din tarile dezvoltate din punct de vedere economic si-au schimbat modul de abordare a acestei probleme.

Acum, administratia fiscala si contribuabilii se afla pe pozitii de parteneri de afaceri", contribuabilii sunt priviti ca si "clienti" ai administratiei.

De asemenea, in contextul integrarii europene, pentru functionarea corespunzatoare a pietii interne a Uniunii Europene, pe langa armonizarea legislativa, un accent din ce in ce mai mare trebuie sa fie pus pe reglementarile care sa statueze obligatii in vederea

cooperarii administrative si a asistentei mutuale intre statele membre.

Aceasta rezulta din faptul ca administratiile fiscale din statele membre au un rol direct in aplicarea politicii fiscale si in colectarea resurselor proprii ale Uniunii Europene pentru care trebuie sa asigure dezvoltarea capacitatii operationale in ariile lor de competenta.

In tara noastra, Codul de procedura fiscala aprobat prin Ordonanta guvernului nr.92 din 24 decembrie 2003 reglementeaza drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale.

Codul fiscal de procedura fiscala se aplica si pentru administrarea drepturilor vamale, precum si pentru administrarea creantelor provenind din contributii, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat.

Structura impozitelor in sistemul fiscal din Romania

. Conceptul de impozit

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si din averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice.

Aceste prelevari se fac in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara

contraprestatie directa din partea statului.

Obligativitatea impozitelor se refera la faptul ca plata acestora reprezinta o sarcina impusa, prin lege, tuturor persoanelor fizice si juridice care realizeaza venituri indiferent din ce sursa sau care poseda un anumit gen de avere.

Rolul impozitelor se manifesta in plan financiar, economic si social.

Rolul financiar al impozitelor se manifesta prin faptul ca ele sunt mijloace principale de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Rolul economic al impozitelor se manifesta in masura in care statul foloseste impozitele ca mijloc de interventii in activitatea economica.

In functie de necesitatile concrete ale persoanelor, impozitele pot fi utilizate pentru incurajarea sau franarea unei anumite activitati, cum ar fi: productia, comertul exterior sau consumul unor anumite produse.

Rolul in plan social al impozitelor consta in redistribuirea prin impozite a unei parti din produsul intern brut, intre persoane fizice si juridice, precum si intre diverse categorii sociale.

Impozitele si taxele reglementate de legislatia tarii noastre se bazeaza pe urmatoarele principii:

a) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain;

b) certitutinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege

sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de

management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

c) echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice;

d) eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor legale.

Traditional, numai statul sau colectivitatile locale sunt finantate prin prelevari obligatorii avand calificarea juridica de impozit.

Prelevarile obligatorii destinate sistemului de asigurari sociale sunt calificate drept contributii sociale, iar cele care finanteaza unele institutii publice si alte organisme sunt taxe parafiscale.

. Elementele impozitelor

Cu prilejul instituirii unui nou impozit trebuie sa se precizeze o serie de elemente din care sa rezulte:

- in sarcina cui cade impozitul respectiv;

- cuantumul acestuia;

- modul de asezare si percepere;

- caile de urmarit in caz de neplata;

- sanctiunile pentru incalcarea prevederilor legale.

Precizarea acestor elemente este necesara atat pentru contribuabil, pentru a sti

cat are de plata, cand trebuie sa plateasca, cat si pentru organele fiscale, care trebuie

sa stabileasca, sa perceapa si sa urmareasca incasarea impozitelor.

Elementele impozitului, intalnite in teoria si practica financiara, sunt

urmatoarele

Subiectul impozitului sau platitorul este persoana fizica sau juridica obligata

prin lege la plata acestuia. In practica financiara, subiectul impozitului mai este

denumit si contribuabil.

Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. De

regula, persoana care plateste impozitul este aceea care il suporta. Sunt situatii cand

suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul. Este posibila aceasta

situatie deoarece, prin diverse cai si mijloace, intr-o masura mai mica sau mai mare,

unele impozite platite de persoane fizice si juridice pot fi transpuse in sarcina altor

persoane Se ajunge la fenomenul repercusiunii impozitelor.

Obiectul impozitului este reprezentat de materia supusa impunerii.

In cazul impozitelor directe, obiectul impunerii il constituie venitul si averea.

In cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii il constituie produsul care

face obiectul vanzarii, serviciul prestat sau lucrarea executata, bunul importat sau cel

exportat, etc.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul: din venit sau avere.

Veniturile ca sursa a impozitului pot imbraca mai multe forme: salariu, profit,

dividend etc.

In cazul impozitelor pe venit, sursa impozitului coincide in toate cazurile cu

obiectul impunerii.

La impozitele pe avere, de regula, sursa nu coincide cu obiectul impunerii,

pentru ca impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii respective si

numai in situatii exceptionale se intampla ca impozitul sa fie platit direct din avere.

Unitatea de impunere este reprezentata de unitatea de masura in care se

exprima obiectul impozabil.

La impozitul pe salarii unitatea de impunere este unitatea monetara, la impozitul

pe cladiri - metrul patrat de suprafata utila, la impozitul funciar - hectarul etc.

Cota impozitului sau cota de impunere poate fi fixa, cand impozitul aferent unitatii de impunere apare ca o marime invariabila, sau procentuala (proportionala, progresiva sau regresiva).

Cota de impunere se poate exprima deci in marimi absolute sau in marimi relative.

Asieta sau modul de asezare a impozitului reprezinta masurile care se iau de organele fiscale pentru:

^{o Stabilirea fiecarui obiect impozabil;}

^{o A marimii obiectului impozabil;}

^{o A cuantumului impozitului datorat statului.}

Termenul de plata indica data la care sau intervalul de timp in interiorul caruia

subiectul impozitului trebuie sa-si achite obligatia fata de bugetul statului.

Momentul in care plata unui venit bugetar devine exigibila nu corespunde intotdeauna cu cel al nasterii obligatiei platitorului fata de buget.

Obligatia platitorului apare, de regula, in momentul cand el a intrat in posesia obiectului impozitului si numai stingerea obligatiei are loc la termenul de plata.

Neachitarea impozitului pana la termenul stabilit prin lege atrage dupa sine obligatia contribuabilului de a plati penalitati si majorari de intarziere.

. Clasificarea impozitelor

De-a lungul timpului, pe baza unor elemente comune, impozitele au fost diferentiate pe diferite categorii, atat din punct de vedere teoretic, cat si practic.

Dupa trasaturile de fond si de forma, impozitele se pot grupa in diferite categorii.

Ca urmare, clasificarea impozitelor poate fi realizata dupa numeroase criterii, dintre care se pot mentiona:

a) Clasificarea dupa materia impozabila si faptul generator

Materia impozabila este reprezentata de obiectul procesului de impunere.

Faptul generator este evenimentul a carui realizare creaza o obligatie fiscala a contribuabilului.

Pe baza acestor criterii se pot distinge:

- impozite pe venit care devin exigibile in momentul obtinerii venitului;

impozite de consumatie;

- impozite pe detinerea de capital care sunt datorate numai pentru simplul fapt ca se poseda un patrimoniu;

- impozite de solidaritate pe avere;

- taxe profesionale;

- taxe funciare.

b Clasificarea dupa contribuabili

Orice persoana fizica, juridica sau o alta entitate fara personalitate juridica ce datoreaza impozite, taxe, contributii si alte sume sistemului de bugete are calitatea de contribuabil.

Contribuabilii reprezinta subiectele procesului de impozitare. Conform acestui criteriu, impozitele pot fi:

- impozite aplicabile persoanelor juridice;

- impozite aplicabile persoanelor fizice.

c) Clasificarea dupa modul de prelevare:

- impozite directe, prelevate asupra unei persoane, respectiv impozitele care se suporta nemijlocit de cei care le platesc;

impozite indirecte, prelevate cu ocazia producerii unui eveniment, de exemplu, impozitele care sunt cuprinse in pretul marfurilor, se incaseaza odata cu vanzarea acestora si sunt suportate de consumatorii finali.

d) Clasificarea dupa modul de stabilire:

- impozite proportionale: suma obligatiei fiscale creste in aceeasi proportie cu materia impozabila;

- impozite progresive: obligatia fiscala creste mai repede decat materia impozabila

- impozite regresive: obligatia fiscala creste mai incet decat materia impozabila.

e) Clasificarea dupa tehnica de efectuare a impunerii:

impozite cu autoimpunere - contribuabilul declara materia impozabila, calculeaza, retine si vireaza impozitul datorat;

- impozite stabilite de organele fiscale pe baza declararii de catre contribuabil a materiei impozabile, care sunt urmarite la plata pe calea rolului, adica pornind de la o lista de contribuabili si de obligatii fiscale.

f) Clasificarea dupa obiectul impunerii, in care deosebim:

- impozite pe venit;

- impozite pe avere;

- impozite pe cheltuieli.

Daca impozitele pe venit si impozitele pe avere vizeaza existenta acestora, impozitele pe cheltuieli vizeaza tocmai cheltuirea veniturilor si averilor.

g Clasificarea dupa frecventa cu care se incaseaza la buget:

Conform acestui criteriu, impozitele pot fi:

- impozite permanente;

- impozite incidentale sau intamplatoare.

Impozitele permanente se incaseaza la buget in mod periodic, de obicei anual. Impozitele incidentale sau intamplatoare se instituie si se incaseaza o singura

data cu ocazia unor evenimente speciale.

h) Clasificarea dupa institutia care le administreaza:

In statele de tip federal se pot institui:

- impozite federale;

- impozite ale statelor sau provinciilor membre ale federatiei;

- impozite locale.

In statele de tip unitar, impozitele se pot grupa in:

- impozite ale administratiei centrale de stat;

- impozite ale colectivitatilor locale.

. Veniturile fiscale

Impozitele, taxele, contributiile si alte varsaminte prelevate de la persoanele fizice si juridice fac parte din categoria veniturilor bugetare.

Prin legea anuala a bugetului de stat se stabilesc volumul veniturilor bugetare si structura acestora pe surse.

In bugetul de stat, veniturile sunt grupate in venituri curente, venituri din capital

si incasari din rambursarea imprumuturilor.

Veniturile curente se divid in doua categorii, si anume venituri fiscale si, respectiv, venituri nefiscale.

Veniturile fiscale se grupeaza  dupa modul de percepere in impozite directe si

impozite indirecte

Impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevazute de lege.

Impozitele directe se incaseaza direct de la subiectul impozitului, la termenele stabilite prin legile care le instituie.

In  cazul impozitelor directe, subiectul si suportatorul impozitului sunt, in principiu, una si aceeasi persoana.

Impozitele indirecte se stabilesc asupra bunurilor vandute, serviciilor prestate sau lucrarilor executate si, de regula, sunt incluse in pret.

In cazul impozitelor indirecte, legea atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane decat suportatorului acestuia.

Cotele utilizate pentru calcularea acestor impozite nu sunt diferentiate in functie de venitul sau averea personala a celor care cumpara marfuri sau apeleaza la servicii ce fac obiectul impozitelor indirecte.

Drept urmare, impozitele indirecte pot fi considerate ca afecteaza, in aceeasi masura, veniturile tuturor categoriilor sociale.

Structura veniturilor fiscale din bugetul de stat se prezinta dupa cum urmeaza:

● impozite directe:

● impozit pe profit

● impozit pe venit

● alte impozite directe

● impozite indirecte:

● taxa pe valoarea adaugata

● taxe vamale

● accize

● alte impozite indirecte

In tabelul urmator sunt prezentate veniturile fiscale, pe categorii si fel de impozite, prevazute prin legile bugetare din anii 20 2, 20 3 si 2 0 .

Veniturile fiscale in perioada 002 - 004

_{- in miliarde lei -}

*) include sumele defalcate pentru bugetele locale

Evaziunea fiscala

. Formele si aria de manifestare a evaziunii fiscale

Evaziunea fiscala a aparut odata cu promulgarea primelor legi fiscale, iar in decursul timpului definitia acesteia a suferit unele modificari, in functie de gradul de reglementare.

Evaziunea fiscala este reprezentata de actiunea de sustragere prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la declararea si plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de catre contribuabili.

Sintetizat, prin evaziune fiscala se intelege sustragerea de la impunere a unei parti din materia impozabila.

Evaziunea fiscala se poate clasifica pe baza a numeroase criterii, dintre care se pot mentiona cele mai importante :

● in functie de modul cum este savarsita, abordarea neaplicarii reglementarilor legale se poate face sub doua forme:

evitarea impozitelor sau evitarea fiscala, produsa la adapostul legii prin specularea lacunelor reglementarilor legale;

- evaziunea, produsa prin incalcarea prevederilor legale si ca urmare cei care o practica sunt pasibili de sanctiuni;

● in functie de nivelul la care se produce:

- evaziunea la nivel national;

- evaziunea internationala, care se amplifica in conditiile extinderii fenomenului de globalizare si care este stimulata de dezvoltarea paradisurilor fiscale si bancare.

Evitarea fiscala constituie un fenomen social mai frecvent in perioadele in care se modifica sau se introduc noi legi, precum si atunci cand statul utilizeaza in mod deliberat impozitul, in scopul promovarii unor politici economice stimulative in anumite domenii de activitate sau fata de anumite categorii de cetateni.

Lipsa vointei politice sau incapacitatea organului legislativ in directia elaborarii unei legislatii clare si precise constituie factori favorizanti.

Acordarea unor facilitati fiscale sub forma unor exonerari, scutiri partiale sau

reduceri, constituie un cadru propice pentru evitarea impozitarii prin variate procedee, dintre care se pot enumera:

- utilizarea facilitatii fiscale constand in scutirea de impozitul pe imobile acordata revolutionarilor, fostilor detinuti politici, persoanelor cu handicap, repatria- tilor, precum si asociatilor non-profit pentru a inregistra pe numele acestora imobilele detinute de alti membri ai familiei;

supraevaluarea amortizarii prin constituirea, pe baza metodelor legale, a unui fond de amortizare intr-un cuantum superior investitiilor necesare, care constituie o modalitate de diminuare legala a bazei impozabile;

- infiintarea unor noi societati cu acelasi obiect de activitate si lasarea societatii existente fara activitate pentru a beneficia de acordarea unor scutiri delimitate temporal in cazul infiintarii de noi societati.

O posibilitate suplimentara de producere a evaziunii fiscale legale o constituie existenta zonelor cu regim special de impunere (zone libere, zone defavorizate etc.), unde se stabileste fictiv sediul social pentru anumite persoane jurice, cu scopul de a obtine unele avantaje.

Evitarea fiscala se poate realiza atat pe plan local, cat si pe plan international. Evitarea fiscala internationala, facilitata de aplicarea principiului privind libera

circulatie a persoanelor si a capitalurilor, se poate realiza prin migrarea persoanelor interesate catre statele care le ofera un refugiu fiscal convenabil sau prin transferul materiei impozabile in state care dispun de un sistem fiscal mai avantajos decat cel din statul lor de origine.

Cele cateva exemple prezentate scot in evidenta faptul ca evitarea impozitelor ce se produce la adapostul legii nu poate fi imputata celor care beneficiaza de pe urma ei.

Ea poate fi limitata sau eliminata prin modificarea sau completarea legii care o genereaza.

O raspandire mult mai larga decat evitarea impozitelor o are evaziunea bazata

pe nesocotirea legii, pe frauda, pe rea-credinta.

Frauda fiscala constituie o evaziune fiscala, care presupune eludarea in mod deliberat a legislatiei fiscale, prin ascunderea de catre contribuabili partial sau total a materiei impozabile, in scopul de a reduce sau elimina obligatiile fiscale care le revin.

Evaziunea fiscala conduce la diminuarea impozitelor datorate statului in avantajul celor care comit asemenea fapte.

Frauda fiscala este calificata de lege, in functie de gravitate, drept contraventii sau infractiuni si este sanctionata prin masuri administrative, pecuniare sau privative de libertate deoarece accentueaza inegalitatea dintre contribuabilii fraudulosi si cei care se achita onest de obligatiile fiscale, iar pe plan economic distorsioneaza libera concurenta.

Ca o concluzie, putem spune ca frauda fiscala este tot atat de veche ca si legislatia fiscala, iar procedeele prin care cei interesati cauta sa se sustraga partial sau total obligatiilor fiscale stabilite au devenit extrem de ingenioase si sofisticate, fiind

greu de identificat.

Cea mai veche forma de frauda fiscala consta in sustragerea de la plata obliga- tiilor fiscale, prin intocmirea si depunerea de documente false sau prin neintocmirea documentelor cerute de legislatia in vigoare.

O alta forma de evaziune fiscala este reprezentata de frauda contabila, greu de identificat in practica datorita volumului mare de operatii si documente ce trebuie verificate.

In aceasta situatie se creeaza aparenta unei contabilitati regulate, dar se utilizeaza facturi  false si documente pentru cheltuieli false, in scopul majorarii cheltuielilor efectuate si al diminuarii veniturilor sau se conduce o evidenta dubla (una reala pentru cunoasterea situatiei concrete si una fictiva pentru organele de control) sau sunt falsificate situatiile financiare anuale.

Frauda prin evaluare consta in diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea amortismentelor si provizioanelor, avand ca scop si efect deplasarea profitului in timp.

Caile de eludare a obligatiilor fiscale sunt multiple si variate, printre ele numarandu-se:

- neinregistrarea corecta si la timp a cantitatilor de materii prime si materiale sau marfuri achizitionate;

- modificarea preturilor de aprovizionare si a cheltuielilor de transport, manipu- lare etc.;

- neinregistrarea intregii productii iesite din sectiile de fabricatie si inmaga- zinate;

- transferul de profit prin preturile practicate;

- nerespectarea retetelor de fabricatie si contrafacerea produselor;

- practicarea unor preturi de livrare sau a unor cote de adaos comercial mai mari decat cele declarate, afisate sau contabilizate;

- intocmirea de state de plata, facturi, chitante ori alte documente justificative, nereale;

- intocmirea de declaratii vamale false la importul sau exportul de marfuri;

- scoaterea din intreprindere de produse finite sau de marfuri fara documente insotitoare sau cu documente neconforme cu realitatea;

- intocmirea de declaratii de impunere nesincere etc.

Indiferent daca agentul economic foloseste calea neinregistrarii corecte (nedeclararii la organul fiscal) a tuturor veniturilor realizate din activitatea de baza ori din alte surse sau pe aceea a incarcarii nejustificate a costurilor de productie, a cheltuielilor de circulatie ori a cheltuielilor aferente altor surse de venituri, obiectivul urmarit de acesta este unul singur, si anume, diminuarea profitului impozabil si, pe aceasta baza, reducerea la minimum a impozitului datorat.

In ultimele decenii, fenomenul de frauda se acutizeaza, se diversifica si capata

noi aspecte.

In acest sens, se poate mentiona situatia cand o firma cu restante de plata semnificative fata de bugete se declara in stare de faliment sau se lichideaza, in timp ce apare o alta societate, condusa de aceleasi persoane. In acest caz, organele fiscale nu mai pot sa incaseze sumele datorate de unitatea falimentara sau lichidata.

Un alt exemplu este frauda de tip carusel, cand sunt inregistrate mai multe societati comerciale, printre care si una fantoma, care solicita rambursarea TVA fara sa fi platit taxa colectata, dupa care dispare.

De asemenea, un alt element care faciliteaza evaziunea fiscala este reprezentat de invocarea secretului comercial-bancar ca o justificare pentru evitarea solicitarilor facute de organele fiscale in demersurile acestora de a stopa evaziunea fiscala.

Evaziunea fiscala internationala

Pe masura dezvoltarii relatiilor economice dintre state cu sisteme fiscale diferite si cu grade de fiscalitate la fel de diferite, evaziunea fiscala a incetat a mai fi un fenomen intern, national, ea capatand valente internationale.

Printre primele forme de frauda fiscala se pot enumera: contrabanda, inselaciunea, specula, frauda vamala.

De asemenea, persoanele fizice si juridice care realizeaza venituri din surse externe, in lipsa unor conventii de evitare a dublei impuneri sau a unor prevederi in legislatia nationala care sa le protejeze, sunt supuse adesea unei impuneri repetate: o data in statul de provenienta a acelor venituri si a doua oara in statul lor de rezidenta.

In asemenea conditii, multiplicarea sarcinilor fiscale poate fi atat de puternica incat sa anihileze interesul beneficiarilor acelor venituri pentru desfasurarea de activitati peste granita.

Ca o reactie la o asemenea perspectiva, nu putini contribuabili cauta sa sustraga de la  impunere o parte cat mai mare din veniturile externe intr-unul sau chiar in ambele state interesate.

Tentatia pentru evaziune fiscala nu dispare nici in conditiile incheierii unei conventii pentru evitarea dublei impuneri, dar capata forme si sensuri noi.

In prezent, printre cele mai intalnite forme ale evaziunii fiscale internationale se pot mentiona:

- omiterea pur si simplu a declararii veniturilor realizate in strainatate, atat fata de autoritatile tarii-sursa a veniturilor, cat si fata de cele ale tarii de rezidenta a contri- buabilului, ceea ce evident conduce la neplata impozitelor datorate, indiferent daca intre cele doua state sunt semnate conventii pentru evitarea dublei impuneri sau nu;

- exodul de capital, practicat prin aplicarea procedeului preturilor de transfer, care consta in transferarea profiturilor filialelor din tarile cu regim fiscal mai sever catre societatea-mama situata intr-o tara cu regim fiscal mai bland. In acest scop, filiala importa de la societatea-mama materii prime, servicii etc. la preturi exagerate, in schimb exporta catre aceasta (direct sau prin intermediari apartinand aceluiasi grup) marfuri la preturi de dumping. Astfel, filiala va avea cheltuieli mari, venituri mici, va inregistra pierderi sau profituri foarte scazute, in schimb societatea mama va avea cheltuieli reduse, venituri mari si ca atare profituri mari, care se impoziteaza cu o cota scazuta.

In perioada contemporana, unele forme mai evoluate au capatat aspecte atat de grave si periculoase incat pun in pericol cateodata chiar siguranta nationala, ca de exemplu: fraude vamale, contrabanda si traficul cu diferite marfuri valoroase sau periculoase, spalarea banilor murdari, jocuri de noroc, jocuri piramidale si fraude financiar-bancare de proportii etc.

In numeroase cazuri este vorba despre grupuri organizate, cu caracter transfronta- lier, care pot fi tot mai greu depistate si combatute.

Din cele mentionate mai sus, rezulta ca evaziunea fiscala constituie actiunea unor persoane fizice sau juridice, de sustragere de la impunere a materiei impozabile, care  prejudiciaza interesele statului sursa a veniturilor sau pe cele ale statului de

rezidenta al beneficiarilor acestora.

In acest caz, statul apare in postura de victima" a unor manopere frauduloase, a unor acte si fapte reprobabile, calificate de lege drept antisociale si pedepsite ca atare.

Dar aceasta ipostaza, corecta in marea majoritate a cazurilor, nu este singura in care unele state isi fac simtita prezenta in materie de evaziune fiscala internationala.

Este vorba de statele care, prin reglementarile fiscale adoptate, incurajeaza imigratia anumitor categorii de persoane fizice, implantarea facila pe teritoriile lor a anumitor categorii de societati comerciale, atragerea fluxurilor banesti reprezentand venituri pasive si favorizeaza evaziunea.

Dar aceasta ipostaza, in care statul apare ca instigator" la evaziune si beneficiar al acesteia, este adesea trecuta cu vederea.

Principalele conditii care favorizeaza producerea evaziunii fiscale internationale pot fi sintetizate dupa cum urmeaza:

Legiferarea de catre unele state a unor sisteme cu un inalt grad de atractivitate care pot avea consecinte extrem de favorabile pentru acestea.

. Materia impozabila este adesea transferata de cei interesati intr-un alt stat,

folosind in acest scop relatiile existente intre societatile facand parte din acelasi grup sau creand o societate intermediara in vederea sustragerii de la impunerea considerata impovaratoare, in raport cu cea practicata in alte state.

Preturile se folosesc de maniera urmatoare: atunci cand societatile membre ale grupului coopereaza la realizarea unui produs sau isi livreaza reciproc marfuri achizitionate pe pietele in care isi au sediile, ele se inteleg ca societatile din statele cu fiscalitate mai ridicata sa factureze produsele marfurile) catre societatea implantata in statul cu fiscalitate redusa la preturi mai scazute decat s ar justifica.

Alteori, societatile facand parte dintr-un grup utilizeaza calea acordarii de imprumuturi pentru a beneficia de avantajele diferentelor de fiscalitate existente intre statele in care isi au sediile.

. Societatile membre ale unui grup folosesc brevetele de inventie, marcile de fabrica si de comert, desenele sau modelele pentru a influenta nivelul sarcinii fiscale. In acest scop, societatea proprietara a unor asemenea drepturi industriale le transfera celorlalte societati din grup spre utilizare in schimbul unei redevente sub sau supradimensionate, in functie de nivelul fiscalitatii din statele in care acestea isi au sediile.

Transferuri de beneficii intre societatile membre ale unui grup se efectueaza si prin repartizarea diferentiata a cheltuielilor generale ale sediului central.

O alta modalitate de valorificare a avantajelor pe care le ofera legislatia fiscala a unui stat consta in crearea de catre societatile membre ale unui grup a unor societati intermediare - holdinguri.

Intre societatile intermediare, un loc aparte ocupa societatile holding de finantare, care au ca obiect de activitate contractarea de imprumuturi pe piata pentru procurarea resurselor necesare finantarii activitatii societatilor din grup, valorificand avantajele fiscale pe care le ofera anumite state in acest domeniu.

O alta categorie de societati intermediare o constituie societatile baza. Acestea au ca obiect de activitate centralizarea profiturilor de la celelalte societati din grup, precum si incasarea dividendelor, dobanzilor si redeventelor.

O modalitate larg utilizata de companiile transnationale, in vederea sustragerii, de la impunere, a unei parti din profit, o constituie infiintarea unor filiale in tari unde fiscalitatea este mai redusa si organizarea unor relatii artificiale, frecvent doar

scriptice intre acestea si unitatile producatoare.

Dintre formele de evaziune fiscala internationala existente, cea mai intalnita este reprezentata de exodul de capital, care se bazeaza pe utilizarea teritoriilor in care gradul de fiscalitate este foarte scazut, asa-numitele paradisuri fiscale".

Paradisul fiscal este un teritoriu pe care se acorda facilitati fiscale sub forma scutirii de impozit a veniturilor sau a profiturilor realizate sau prin aplicarea unor cote de impozit extrem de reduse, cu scopul atragerii societatilor in expansiune, pentru investirea de capital si stimularea aparitiei de activitati necesare asigurarii echilibrului economic si social.

In acest fel, paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizeaza evaziunea fiscala internationala, de catre contribuabilii care cauta un tratament fiscal mai avantajos, mai ales ca aceste state asigura protectia prin lege a operatiunilor financiare sau comerciale realizate de persoane fizice sau juridice.

Nu este de neglijat nici faptul ca aceste state sunt preocupate de dezvoltarea unui sistem bancar lipsit de reglementari restrictive si constrangeri, care asigura rapiditatea operatiunilor, absenta unui control strict asupra schimburilor, cu exceptia

operatiunilor legate de devize straine, precum si asigurarea unor mijloace de

comunicatie (telefon, telex, telegraf, servicii aeriene) la un inalt nivel functional.

Pentru a beneficia de avantajele fiscale oferite de paradisurile fiscale comparativ cu alte state, unele societati isi stabilesc aici sediul social, iar persoanele fizice isi stabilesc rezidenta pe teritoriul acestora.

Tipuri de paradisuri fiscale

● Tari care beneficiaza de o exonerare a beneficiilor obtinute prin operatiuni realizate in afara teritoriului: Panama, Liberia, Malaiezia, Filipine, Venezuela, Costa Rica s.a.

● Tari care ofera avantaje specifice societatilor tip holding sau societatilor off- shore: Singapore, Luxemburg, Olanda.

● Tari care nu aplica nici un fel de impuneri asupra veniturilor si cresterilor de capital pentru persoane fizice: Bahamas, Insulele Cayman, Bermude, Bahrein, Monaco.

● Tari in care cotele de impunere au un nivel scazut: Liechtenstein, Elvetia, Irlanda, Insulele Virgine Britanice, Antilele Olandeze, Man.

● Tari care ofera alte avantaje: Antigua, Anguilla, Grenada, Jamaica, Barbados.

● Mici entitati teritoriale care nu aplica impuneri fiscale anumitor venituri realizate de persoane fizice sau de societati sau in care cotele sunt mult reduse: Vatican, Republica Malteza, Polinezia franceza, Insulele Tonga, Insulele Mauritius, Republica Djibouti, Haiti, Insulele Virgine, Jamaica, Taiwan, Insulele Norfolk, Insula Christmas, Insulele Cocos, arhipelagul norvegian Svalbard.

6. . Cauzele evaziunii fiscale

Sintetizand aspectele prezentate, se pot considera drept cauze care stau la baza producerii fenomenului de evaziune fiscala urmatoarele:

● Prevederile legale, adesea numeroase si imperfecte, instabilitatea legislativa manifestata prin modificarea frecventa si profunda a reglementarilor legale privind impozitele si taxele contribuie la realizarea unor conditii propice pentru eludarea obligatiilor fiscale.

Presiunea fiscala resimtita atat la nivel individual, cat si la nivel microeconomic sau macroeconomic, in conditiile agravante datorate inflatiei.

● Tendinta anumitor contribuabili, care, din dorinta de a obtine venituri cat mai mari fara o baza reala, incearca metode, utilizeaza proceduri si imagineaza scheme de eludare a legilor fiscale.

● Ritmul rapid al schimbarilor produse in economiile tuturor statelor datorate fenomenului globalizarii, care faciliteaza specularea unor situatii inca insuficient reglementate.

● Lipsa unei organizari corespunzatoare a administrarii impozitelor din punct de vedere informational, logistic, procedural etc.

● Conceptia defectuoasa a unor functionari din administratiile fiscale, care genereaza adesea ineficienta, birocratie si coruptie.

Toate aceste cauze sunt potentate si de fenomenul globalizarii, care produce schimbari in mod direct in economiile tuturor tarilor.

. Aspecte ale evaziunii fiscale in Romania

In Romania s-au conturat multiple forme ale evaziuni fiscale, cum ar fi:

- Vanzarile declarate, care apar cu frecventa cea mai mare si sunt de multe ori greu de descoperit. Practic, vanzarile de bunuri sau prestarile de servicii se fac fara intocmirea documentelor corespunzatoare si evidentierea in contabilitate.

- Intelegerile intre vanzatori si cumparatori de a schimba bunuri sau servicii fara plata, cu plata redusa, fara factura sau eventual cu o factura cu valoare redusa.

- Deducerile din venituri ale cheltuielilor false care se intalnesc frecvent si se realizeaza prin intocmirea de facturi false, prin utilizarea repetata a acelorasi facturi sau prin folosirea de facturi care se refera la cumparaturi inexistente.

- Erorile de inregistrare in evidenta contabila, care pot parea inocente, au o influenta destul de mare asupra taxelor datorate.

- Cele mai frecvente cazuri de sustragere de la plata obligatiilor catre stat se produc prin neinregistrarea in contabilitate a veniturilor realizate.

Pe baza analizei efectuate de Ministerul Finantelor Publice in legatura cu evaziunea fiscala a rezultat ca la baza acesteia stau urmatoarele cauze:

- Intentia de eludare sau incalcare deliberata a prevederilor din legislatia fiscala, in vederea sustragerii de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor;

- Desfasurarea de activitati fara autorizatie legala;

- Refuzul sau intarzierea achitarii obligatiilor fiscale corect determinate;

- Conducerea incorecta sau incompleta a evidentelor contabile care stau la baza determinarii cheltuielilor, veniturilor si a obligatiilor fiscale;

- Exploatarea unor incoerente ale legislatiei sau interpretarea arbritrara a prevederilor acesteia in ce priveste facilitatile fiscale;

- Necunoasterea legislatiei fiscale.

In afara de tendinta de frauda oricare ar fi cota impozitului, exista si alte mobiluri care pot sa impinga contribuabilul la o anumita disimulare.

Evaziunea fiscala este rezultanta logica a unor factori cum ar fi:

. deficientele legislatiei fiscale;

. aplicarea defectoasa generata de neintelegerea reglementarilor;

. politica fiscala neadecvata.

Legea nr.241 din 5 iulie 5 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale constituie actul normativ care defineste aspectele evaziunii fiscale in Romania in sensul de frauda fiscala, stabilind totodata si sanctiunile care se aplica acestor activitati.

Organele financiar fiscale din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, din unitatile teritoriale subordonate, Garda financiara si alte persoane imputernicite de lege au dreptul de a verifica contribuabilii cu privire la respectarea de catre acestia a dispozitiilor legale de organizare si de desfasurare a activitatilor economice producatoare de venituri impozabile sau bunurile supuse impozitelor si taxelor.

Contribuabilii au obligatia de a permite efectuarea controlului si de a pune la dispozitia organelor de control toate documentele contabile, evidentele si oricare alte elemente materiale sau valorice solicitate, in vederea cunoasterii realitatii obiectelor sau surselor impozabile sau taxabile.

. Combaterea evaziunii fiscale

Evaziunea fiscala constituie un fenomen antisocial care trebuie combatut cu toata energia, deoarece lipseste societatea de importante resurse financiare publice care ar putea fi utilizate pentru realizarea unor obiective sau actiuni sociale, economice ori de alta natura, utile intregii colectivitati nationale.

Data fiind nocivitatea evaziunii fiscale, lupta pentru eradicarea acesteia trebuie sa se bazeze pe un complex de masuri, si anume:

- elaborarea de reglementari clare si precise, obligatorii de sus si pana jos, cu privire la conducerea evidentei contabile, intocmirea documentelor justificative, inregistrarea fenomenelor, incheierea situatiilor financiare anuale, determinarea beneficiului impozabil si calculul impozitului;

- incriminarea faptelor care favorizeaza evaziunea fiscala drept contraventii sau infractiuni, dupa caz, si sanctionarea acestora pe masura gravitatii;

- indrumarea contribuabililor in vederea cunoasterii si respectarii reglementarilor legale in materie;

- organizarea unui aparat fiscal capabil sa cuprinda, sub raport numeric, masa contribuabililor, bine pregatit profesional pentru a putea descoperi si formele cele mai abile de evaziune si bine retribuit pentru a reduce la minimum posibilitatile de corupere a acestuia de catre cei interesati.

. Cooperarea dintre state pentru prevenirea evaziunii si fraudei fiscale internationale

In vederea stavilirii evaziunii fiscale internationale si a stoparii fraudelor comise in  aceleasi domenii, cu efecte pagubitoare pentru state, conventiile pentru evitarea dublei impuneri au fost completate cu prevederi pentru combaterea acestor fenomene.

Astfel, conventia model a O.C.D.E. sugereaza (la art 26) statelor contractante sa faca un schimb de informatii care sa faciliteze aplicarea prevederilor convenite in materie de impozite sau ale reglementarilor interne ale acestora.

Totodata, aceasta precizeaza conditiile in care pot fi obtinute si folosite informatiile respective, pentru a nu aduce atingere intereselor persoanelor juridice sau fizice la care se refera.

In spiritul conventiei de evitare a dublei impuneri, prevederile mentionate nu pot fi interpretate ca stabilind unui stat contractant obligatia:

- de a lua masuri administrative contrare propriei legislatii sau practicii administrative a unuia sau celuilalt stat contractant;

- de a furniza informatii care nu pot fi obtinute pe baza legislatiei proprii sau in cadrul practicii administrative normale a celor doua state contractante;

- de a furniza informatii care ar divulga orice secret profesional ori comercial, industrial, de afaceri sau procedeu comercial ori informatii a caror divulgare ar fi contrara ordinii publice.

Pentru aplicarea prevederilor unei conventii de evitare a dublei impuneri, statele contractante au nevoie de informatii referitoare la:

dividendele acordate de societatile pe actiuni si alte societati similare de capital;

- dobanzile la obligatiuni si alte efecte publice;

soldurile operatiilor in relatiile cu bancile si alte institutii similare si dobanzile aferente acelor solduri;

redeventele si alte obligatii de plata cu caracter periodic pentru folosirea drepturilor de autor, licentelor, desenelor, marcilor de comert sau a altor drepturi de proprietate intelectuala;

- retributii, salarii, tantieme, pensii si rente;

despagubiri, plati de sume asigurate si alte indemnizatii similare, obtinute in legatura cu activitatea comerciala sau alte afaceri;

- alte venituri sau bunuri patrimoniale.

Este de la sine inteles ca un stat contractant are nevoie de informatii referitoare la  categoriile de venituri sau elementele de avere mentionate mai sus, pe care un

rezident al sau, persoana fizica sau juridica, le realizeaza sau detine pe teritoriul celuilalt stat contractant.

Fara informatii corecte, statul respectiv nu poate stabili impozitele ce i se cuvin

si cu atat mai putin nu va putea preveni evaziunea fiscala.

Toate conventiile de evitare a dublei impuneri incheiate de tara noastra cuprind dispozitii cu privire la schimbul de informatii, la caracterul secret si la modul de folosire a acestora.

Unele dintre aceste conventii, si anume cele incheiate cu Pakistan, Olanda, Sudan, Malayezia, Sri Lanka, India si China, precizeaza ca schimbul de informatii se face in special pentru prevenirea fraudei si evaziunii fiscale.

Cu privire la felurile informatiilor si periodicitatea transmiterii lor, in conventii nu se fac referiri decat in rare cazuri.

Astfel, in conventiile incheiate de Romania cu Pakistan si India se stipuleaza ca autoritatile competente vor promova, prin consultari, conditii, metode si procedee tehnice corespunzatoare, privitoare la problemele in legatura cu care se face un asemenea schimb, precum si, atunci cand este oportun, schimb de informatii in legatura cu evitarea impozitelor.

In conventia de evitare a dublei impuneri incheiata de Romania cu India, se precizeaza (la art.29) conditiile in care partile contractante inteleg sa-si acorde asistenta si sprijin reciproc in incasarea impozitelor.

In acest sens, statele contractante se angajeaza sa si acorde asistenta si sprijin reciproc in incasarea impozitelor care fac obiectul conventiei, in cazul in care sunt in mod cert datorate in conformitate cu legislatia statului care solicita asistenta.

In cazul unei cereri de executare a incasarii, impozitele revendicate de fiecare din statele contractante care au fost determinate in mod cert vor fi acceptate pentru executare de celalalt stat contractant, caruia i s-a facut cererea, iar incasarea in acel stat se va face in conformitate cu legea aplicabila executarii si incasarii impozitelor proprii.

Cand impozitul solicitat nu a devenit definitiv datorita faptului ca el face obiectul unui apel sau unei alte proceduri, un stat contractant poate, pentru a si proteja veniturile, sa solicite celuilalt stat contractant sa ia masuri interimare in numele lui, potrivit legislatiei acelui stat contractant.

O cerere de asistenta la incasarea impozitului datorat de un contribuabil va fi facuta numai daca bunurile corespunzatoare ale contribuabilului nu sunt disponibile pentru recuperarea impozitului lui din statul contractant care face cererea.

Statul contractant in care impozitul este recuperat va remite imediat suma recuperata statului contractant care face cererea, dar statul care a recuperat impozitul va fi indreptatit la rambursarea oricarei sume rezonabile folosite in cadrul asistentei acordate pentru recuperarea unui asemenea impozit.

Uneori, insasi legislatia nationala scoate de sub incidenta impozitelor anumite categorii de venituri, parti de venituri, elemente de avere ori anumite acte si fapte

care, in conditiile aplicarii consecvente a principiului generalitatii impunerii, ar trebui

luate in calcul la stabilirea impozitelor. Astfel:

- In anumite imprejurari, statul scuteste de impozite dobanzile si/sau castigurile aferente  sumelor imprumutate de el de pe piata. Daca tinem seama ca dobanzile aferente creditelor acordate de banci sunt impozabile, rezulta ca statul, in mod deliberat, creeaza un regim fiscal privilegiat persoanelor fizice si juridice detinatoare de mijloace banesti temporar disponibile pentru a le determina sa-i incredinteze, vremelnic, o parte din acele disponibilitati. Veniturile aferente sumelor imprumutate de stat sunt scoase de sub incidenta impozitelor prin efectul legii.

- Profiturile intreprinderilor din anumite ramuri ale economiei, la infiintare sau ulterior, sunt scutite de plata impozitelor catre stat sau se bucura de reduceri ale acestora; la fel se procedeaza, uneori, si cu veniturile gospodariilor agricole, ale atelierelor mestesugaresti ori ale altor categorii de contribuabili, din considerente economice, sociale sau de alta natura. Atunci cand legea permite amortizarea accelerata de catre agentii economici a unor categorii de mijloace fixe, ea favorizeaza diminuarea beneficiului impozabil cu diferenta dintre fondul de amortizare constituit si valoarea uzurii fizice si morale inregistrate de activele respective in perioada considerata.

- In cazurile in care legea incuviinteaza deducerea din veniturile impozabile ale agentilor economici a sumelor donate de acestia in scopuri caritabile, cultural- stiintifice sau sportive, fara sa le plafoneze sau fara sa pretinda documente din care sa rezulte cuantumul platilor efectuate in limitele stabilite, se ajunge usor la sustragerea de la impunere a unor sume din beneficiile realizate.

- Prevederile legale din unele state permit intreprinzatorului persoana fizica sa si declare  sotia si copiii drept asociati, chiar daca acestia nu au nici o contributie la capitalul sau la activitatea firmei. Drept urmare, beneficiul realizat repartizandu-se

intre asociati fictivi, se ajunge la diminuarea impozitului cuvenit statului.

- La impunerea averii, mai ales a celei imobiliare, se iau in calcul evaluari ale acesteia care nu au nimic comun cu realitatea. Ca urmare, impozitul determinat, pornind de la o asemenea baza de calcul, este inevitabil subdimensionat.