Relatiile dintre rentabilitate si solvabilitate

Relatiile dintre rentabilitate si solvabilitate

Rentabilitatea si solvabilitatea conditioneaza supravietuirea une intreprinderi.

Dar satisfacerea lor reciproca poate cateodata sa para antagonista.

1 Rentabilitatea asigura dezvoltarea companiei.

Ea face, de fapt, posibila aparitia autofinantarii si a obtinerii unei renumerari din capitalul adus. Obtinerea unui beneficiu net, asigura in primul rand, o autofinantare care nu reprezinta doar mentinerea aparatului de productie, dar si o autofinantare de dezvoltare permitand finantarea a noi investitii.

Raportul: Autofinantare/Necesitati Financiare, care mai este numit si rata de autofinantare releva partea de investitii autofinantate si cea care poata fi acoperita din resurse imprumutate.

Acest beneficiu, permite in al doilea rand, renumerarea actionarilor prin acordarea de dividente. Pentru actionarul care tine titlurile sale in portofoliul, dividentele reprezinta singurul sau venit: atat timp cat vanzarea nu este facuta, plus-valoarea nu are decat un aspect potential.

Adaugarea acesteia la dividentele acordate, evalueaza rentabilitatea actiunii facute. O astfel de rentabilitate permite pe de o parte pastrarea vechilor actionari ai companiei, si pe de alta parte atragerea de noi investitori, in special in cazul operatiunilor de marire a capitalului.

Dar realizarea imperativului rentabilitatii, poate compromite cel al solvabilitatii prin jocul "efectului de parghie".

Efectul de parghie se simte din plin atat timp cat rentabilitatea diferentiala, respectiv diferenta intre rentabilitatea economica si costul net al indatoririlor, ramane pozitiva.

In cazul in care rentabilitatea diferentiala devine negativa, efectul de parghie se simte in sens invers: se poate vorbi atunci, dupa cum spunea Michel de PONTCINS: de "efectul de ciomag", din franceza, "effet de massue".

In aces caz, pe langa degradarea solvabilitatii datorata cresterii datoriilor, se mai adauga si cea al rentabilitatii financiare.

Din acest motiv, chiar daca cateodata este in contradictie cu imperativul solvabilitatii, imperativul rentabilitatii este complementar iar pe termen lung realizarea acestuia este o conditie necesara, chiar daca nu este intotdeauna suficienta pentru mentinerea echilibrului financiar.

2 Solvabilitatea limiteaza riscul total al amtreprizei.

Existenta unui fond de rulment suficient, asigura companiei o marja de securitate, limitand riscul de insolvabilitate, care este deosebit de grav pentru companie, deoarece antreneaza fie lichidarea judiciara, fie pierderea autonomiei companiei.

Acest risc, al unei situatii de insolvabilitate a companiei, influenteaza evolutia capitalului financiar, fie prin intermediul pietii financiare, fie prin intermediarii financiari.

Aceasta scadere a valorii capitalului este direct legata de incertitudinea privind venitul asteptat de investitor.

Eventualitatea unui asemenea risc de insolvabilitate trebuie prevazuta in cadrul companiei prin elaborarea de calcule previzionale, care sa poata sa evidentieze aparitia necesitatilor ce nu pot fi acoperite de o finantare adecvata la posibilitatile companiei.

Apriori, documentul cel mai important pentru determinarea situatiei companiei este planul de finantare previzional, care permite prevederea eventualele necesitati urgente de fonduri (cf. 4: Planificarea financiara)

Fondul de rulment, deoarece asigura o marja de securitate companiei, este deci o preocupare permanenta pentru responsabilii financiari si pentru bancheri.

Rolul sau este in acelasi timp din ce in ce mai mult contestat deoarece, chiar daca este uneori un bun indicator al echilibrului financiar, caracterul sau static ii reduce in mod incontestabil semnificatia.

Notiunea de necesar de fond de rulment care ii este asociata, pare a raspunde mai bine necesitatilor analizei dinamice a functionarii companiei.

De altfel, in teroria financiara, deseori numita moderna, notiunea de fond de rulment o inlocuieste pe cea de risc financiar. Iar ultimele progreseale teoriei potofoliului si modelul echilibrului activelor financiare indica tocmai inutilitatea acesteia.

Compania este tratata ca un ansamblu de active investite, finantate de resurse pentru care gradul de permanenta este considerat caracteristica cea mai importanta si nu durata.

Se propune astfel o conceptie mai elaborata si mai rafinata a riscului global, prin care, permitand controlul in mod obiectiv al riscului financiar, determina adeptii acestei teorii sa elimine complet orice utilizare a fondului de rulment atata in imaginea financiara a companiei cat si in analiza financiara concreta.

Aceasta abordare este ilustrata in intocmirea unui "tabel de analiza a fluxului", pornind de la trezorerie si nu de la fondul de rulment.

Un exemplu perfect este tabelul fluxului de trezorerie de la Centrala Bilanturi de la Banque de France prezentat in tabelul de mai jos.

Tabel 2 Tabelul fluxurilor de trezorerie (Centrala Bilanturi )

Sursa: Banque de France Centrala de Bilanturi

Trebuie remarcat ca totusi in practica, in special in I.M.M-uri si la bancheri, fondul de rulment isi pastreaza in totalitate rolul sau de indicator al solvabilitatii.

O marja de securitate prea ridicate limiteaza rentabilitatea

Pastrarea unor fonduri de securitate este scumpa.

In mod cert fondurile "lenese", care nu participa in mod direct la functionarea companiei si care diminueaza viteza de roatatie a capitalului pot face obiectul unor plasamente pe termen scurt.

Dar veniturile care se pot obtine, raman mici fata de costul retinerii capitalului utilizat. Numai angajarea fondurilor in scopuri cu final productiv pot asigura un profit suficient pentru a justifica folosirea capitalului propiu sau al celui inprumutat.

Sub acest aspect, rentabilitatea se opune solvabilitatii.

Pe termen scurt cautarea unei rentabilitati cat mai ridicate posibil, actioneaza impotriva solvabilitatii.

Rentabilitatea si solvabilitatea apar ca doua imperative care conditioneaza supravietuirea companiei. Totusi cautarea obtinerii unuia se face in detrimentul celeilalte. Responsabilul financiar este in permanenta in situatia de a arbitra intre cele doua imperative, ce trebuie rezolvate cu referinta la imperativul de flexibilitate care, pentru o marime data a lichiditatii activului, se bazeaza pe aptitudinea companiei de a mobiliza resursele sale in momentul cand acestea sunt necesare.