Relatiile dintre psihologie si stiintele educatiei

RELATIILE DINTRE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI.

De-a lungul existentei sale, psihologia a venit in contact sau si-a intersectat destinul cu alte stiinte, inclusiv cu stiintele educatiei. In aceste conditii, apare intrebarea : "Care sunt relatiile psihologiei cu sistemul stiintelor (stiintele educatiei)? ' La aceasta intrebare raspunsurile specialistilor au fost variate. Cu timpul, conceptiile multiple si diversificate cu privire la locul psihologiei in sistemul stiintelor s-au organizat si integrat, conducand la elaborarea unor "modele' explicativ-interpretative.

Modele triunghiulare

In 1929, Karl Buhler propunea modelul triunghiular al psihologiei stiintifice, aceasta din urma fiind amplasata la intersectia stiintelor umaniste, stiintelor sociale si stiintelor naturale. Abia dupa 50 de ani, P.E. Meehl a lansat distinctia dintre psihologia "hard' si psihologia "soft', potrivit careia influenta stiintelor naturii a orientat psihologia spre un studiu mai riguros al comportamentului, stiintele sociale au accentuat, au incurajat mediul social si valorile, stiintele umaniste au directionat atentia spre necesitatea sublinierii importantei influentei subiective.

Clasificarea triunghiulara a stiintelor a fost facuta si de B.M. Kedrov in anul 1961, care subdivide stiintele umaniste in stiinte sociale si stiinte filosofice, facand loc in "triunghiul' sau, alaturi de psihologie, si altor stiinte (tehnice, matematice, logice).

Kedrov clasifica stiintele dupa principiul subordonarii (al dezvoltarii) si dupa cel al obiectivitatii (al reflectarii).

Psihologia ocupa un loc aparte in triunghi: mai aproape de filosofie, dar fiind legata de toate cele trei varfuri ale triunghiului. De asemenea, se atribuie un loc si psihologiei sociale, fiind amplasata intre psihologie si stiintele sociale.

Modelul circular

O contributie deosebita la clasificarea stiintelor o aduce Jean Piaget, care, la cel de-al XVIII-lea Congres International de Psihologie din 1966, propunea un model circular al stiintelor. Punctul de pornire al clasificarii lui Piaget il constituie relatia dintre subiect si obiect in procesul cunoasterii. In matematica si fizica se reflecta obiectul real, latura lui cantitativa ; in biologie apare latura subiectiva, fapt care il pregateste pe subiect sa devina obiect al cercetarii, proces ce se va desavarsi in psihologie si sociologie. Linia circulara se incheie in epistemologie si genetica prin relatia psihosociologiei cu logica si matematica, relatia dintre acestea din urma realizandu-se prin intermediul structurilor operatorii ale subiectului. Concluzia lui Piaget era urmatoarea : "Psihologia ocupa o pozitie centrala si nu numai ca produs al tuturor celorlalte stiinte, dar ca sursa posibila de explicatie a formarii si dezvoltarii lor'. Acesta plaseaza psihologia in randul stiintelor antropologice, "nomotetice', adica al acelor discipline "care urmaresc sa descopere legi atat in sensul de relatii cantitative si relativ constante, cat si in sensul de fapte generale sau de relatii ordinale, de analize structurale'. Este reluata ideea relatiei dintre subiect si obiect: "Subiectul nu cunoaste obiectele decat prin intermediul propriilor activitati, dar el nu invata sa se cunoasca pe sine insusi decat actionand asupra obiectelor. Fizica este deci stiinta obiectului, insa ea nu ajunge la acesta decat prin intermediul structurilor logico-matematice derivand din activitatile subiectului. Biologia este tot o stiinta a obiectului, insa fiinta vie pe care ea o studiaza cu ajutorul instrumentelor imprumutate in parte de la stiintele fizico-chimice este in acelasi timp punctul de plecare al unui subiect de comportare care va ajunge la subiectul uman. Psihologia si stiintele antropologice il studiaza pe acesta din urma utilizand partial tehnicile stiintelor precedente, dar subiectul uman construieste structurile logico-matematice care constituie punctul de plecare al formalizarilor logicii si matematicii. Astfel, sistemul stiintelor este angajat intr-o spirala nesfarsita, a carei circularitate nu prezinta nimic vicios, exprimand in forma sa cea mai generala dialectica subiectului si obiectului.

Modelul interpenetrarii stiintelor

Vreme indelungata in interpretarea relatiilor dintre stiinte a predominat ideea interdisciplinaritatii.

In anul 1990 Mattei Dogan si Robert Pahre avanseaza ideea ca nu cercetarea interdisciplinara atotcuprinzatoare este in masura sa asigure inovarea stiintelor, ci, dimpotriva, interpenetrarea lor.

Doua argumente stau la baza acestei idei.

a) Primul vizeaza rolul de emulatie al stiintelor, acestea din urma trecand prin cicluri de specializare, fragmentare si hibridare, inovatia fiind posibila ca urmare a interpenetrarii stiintelor specializate.

b) Al doilea argument se refera la demersurile intreprinse de cercetator. Fiecare stiinta are un centru, un "nucleu dur", relativ ingust si stabil, si o margine sau o periferie mult mai labila si fluctuanta. In timp ce centrul stiintei este mai putin susceptibil la inovare, aici intervenind "paradoxul densitatii', marginea stiintei este mai susceptibila la schimbare si inovare. Inovarea se produce tocmai in procesul trecerii de la centru spre margine. "Deplasandu-se dinspre centrul spre periferia unei discipline, transgresandu-i frontierele si penetrand in domeniul altei specialitati, un om de stiinta are cele mai mari sanse de a fi creativ. Densitatea in inima domeniului deschide calea inovatiei la frontiere.

Tipologia personalitatilor creatoare : pionierii (cei care largesc traditiile unei discipline, depasind frontierele) ; constructorii (cei ce merg pe caile trasate de defrisatori, fructificandu-le la maximum) ; hibrizii (cei ce combina diferite subdiscipline). Adevaratele cai de inovare in stiinta sunt combinarea si recombinarea specialitatilor invecinate, transferul de concepte, metode, tehnologii si teorii si nu interdisciplinaritatea. Nici munca in echipa, daca aceasta depaseste doua persoane, nu este o solutie deoarece antreneaza confruntarea unei multitudini de perspective, concepte, teorii, un asemenea demers riscand sa devina un "Turn Babel' in opinia autorilor.

Referindu-se la psihologie, autori au prezentat o serie de exemple de hibridare intre aceasta si alte stiinte (sociologie, lingvistica, patologie, zoologie), fapt care a dus la aparitia unor noi stiinte (psihologia sociala, psiholingvistica, psihopatologia, zoopsihologia). Exemple tipice de hibridare le reprezinta psihologia cognitiva (intersectia psihologiei cu stiintele cognitiei), psihoimunologia (intersectia psihologiei cu sanatatea psihica), psihologia organizationala (care are ca surse teoria managementului si organizarii, fluxuri importante din psihologia sociala, psihometrie, sociologie).

Astfel majoritatea ramurilor aplicative ale psihologiei au aparut ca urmare a procesului de fragmentare si hibridare

Hibridarea stiintelor

Modelul bazat pe clasificarea stiintelor

Pe baza ideilor emise de Dogan, Pahre si Rosenzweig stiintele pot fi grupate in patru categorii :

I - a categorie: stiintele fundamentale ale omului (biologia, sociologia, filosofia) interpretat ca fiinta bio-socio-spirituala ;

a II - a + a III - a categorie include diverse stiinte referitoare la principalele tipuri de activitati indeplinite de om (educationale, economice, manageriale, cultural-artistice, sportive, militare etc.) ;

a IV - a categorie strange la un loc stiintele maximal preocupate de asigurarea integritatii fizice si psihice a omului (medicina, neurologia, psihiatria).

La confluenta cu fiecare dintre aceste stiinte psihologia generala si-a delimitat propriile ei ramuri aplicative.

Tinand seama de modele explicativ-interpretative anterior prezentate, referitor la relatiile psihologiei cu stiintele educatiei, concluzionam :

. intr-un secol si jumatate psihologia a parcurs drumul de la negarea ei ca stiinta pana la obtinerea statutului de stiinta centrala in randul tuturor celorlalte stiinte. Este firesc, deoarece psihicul, ca obiect de studiu al psihologiei, este forma cea mai inedita si mai perfectionata de reactivitate a organismului uman si infrauman. "Centralitatea' psihologiei in sistemul stiintelor este consecinta fireasca a complexitatii ontologice si epistemologice a obiectului ei de studiu ;

. psihologia are, prin esenta ei, un caracter interdisciplinar. Ea nu poate fi conceputa fara suportul, fundamentele si imprumutul spre si dinspre celelalte stiinte. Psihicul fiind expresia ultimativa a organizarilor fizice, chimice, biologice, sociale nu poate fi nici inteles, nici explicat, cu atat mai putin influentat fara incursiunea psihologiei in fizica, in biochimie, in fiziologie sau neurologie. Psihologia ofera informatii pretioase si perspective interesante de abordare si explicare a celorlalte stiinte. Este greu de conceput o sociologie sau o pedagogie, fara fundamentarea psihologica a actiunilor actorilor sociali sau a demersurilor educative ;

. necesitatea specificarii si delimitarii obiectului de cercetare ca si cea a evitarii "incalcarilor' reciproce ale teritoriilor de catre diversele stiinte. Pozitia deosebita a psihologiei in sistemul stiintelor, la "intersectia' celorlalte, in "centrul' sau in "varful' lor favorizeaza, in opinia lui Pavelcu, "pendulatia spectaculoasa a interpretarilor intre psihologizare a numeroase discipline, la o extrema, si de psihologizare a psihologiei, la cealalta extrema. Gabriel Tarde a psihologizat sociologia prin considerarea imitatiei, fenomen psihic prin excelenta, ca factor socio-genetic, deci generator al societatii, pe cand Emile Durkheim a sociologizat psihologia, postuland exterioritatea si rolul constrangator al faptelor sociale. Interactiunea si interdependenta stiintelor presupun respectarea unor rigori metodologice, in caz contrar ajungandu-se la efecte nedorite, chiar la erori stiintifice.