Prelungirea Termenului de Prescripție

Prelungirea Termenului de Prescripție

= suspendarea termenului de prescripție din dreptul intern

Convenția de la NY reglementeaza 1 singura cauza de prelungire a termenului de prescripție in art. 21: cauza vizand ipoteza forței majore

insa, nici Convenția de la NY nu folosește noțiunea de "forța majora", la fel cum nu o facea nici Convenția de la Viena

totuși, din condițiile prevazute in art. 21 rezulta ca suntem in prezența unei cauze de forța majora definita sintetic, adica prin elementele constitutive ale forței majore

prin urmare, art. 21 precizeaza ca: atunci cand au intervenit imprejurari ce indeplinesc cumulativ urmatoarele condiții (nu sunt imputabile creditorului, creditorul nu le putea evita sau invinge, aceste imprejurari il aduc pe creditor in imposibilitatea de a face sa inceteze cursul prescripției), termenul de prescripție se prelungește cu 1 an din momentul in care acele imprejurari au incetat sa existe (aceasta in situația in care termenul de prescripție ar fi expirat)

efectele expirarii termenului de prescripție potrivit art. 25 din CNY: niciun drept nu este recunoscut și nici nu devine executoriu in nicio procedura inceputa dupa expirarea termenului de prescripție (echivaleaza cu stingerea dreptului la acțiunea din dreptul intern)

art. 26: daca debitorul executa obligația dupa expirarea termenului de prescripție, el nu are dreptul sa ceara restituirea chiar daca in momentul executarii ignora faptul ca termenul de prescripție era expirat (expirarea termenului de prescripție stinge dreptul la acțiune in sens material și nu dreptul subiectiv)

Uzanțele Codificate in Materia Vanzarii Internaționale de Marfuri

Regulile INCOTERMS

ele au fost elaborate de Camera de Comerț și Industrie de la Paris (ICC) in 1936, aceasta prima varianta din 1938 nefiind de mare succes deoarece comercianții de sorginte anglo-saxona considerau ca, conținutul regulilor se bazeaza pe sistemul romanist

astfel incat, in anul 1953 avem de-a face cu adoptarea primei variante de baza acceptata de mai mulți comercianți, revizuita pana in 1980

in 1990, a aparut reformularea regulilor Incoterms, odata cu adoptarea comerțului electronic, revizuita in 2000 și in 2010, noua revizuire urmand sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2011

Natura juridica a acestor uzanțe:

codificari de uzanțe in materia vanzarii internaționale de marfuri in zona europeana

ele se ocupa de vanzarea internaționala de marfuri, dar in conținutul lor se ating aspecte adiacente ce țin de contractul de transport sau asigurare

aceste noi reguli Incoterms conțin 11 reguli, spre deosebire de cele din 2000 care conțineau 13 reguli, fiecare din ele avand ca scop imparțirea obligațiilor dintre cumparator și vanzator

in principiu, se au in vedere 3 categorii de obligații:

a) ce țin de livrarea marfii

b) cheltuielile de transport

c) cheltuielile de export

in ceea ce privește obligațiile ce țin de livrarea marfii, regulile vor reglementa momentul prelarii marfii, momentul transferului riscurilor, nu se ocupa insa cu momentul transmiterii proprietații

in ceea ce privește cheltuielile de transport, sunt analizate aspecte ce țin de asigurarea acestora pe perioada transportului: cine suporta cheltuielile privind conservarea marfii pe perioada transportului, cine suporta orice alte cheltuieli aferente marfii respective, cine suporta cheltuielile efective de transport

in ceea ce privește cheltuielile de export, la ele se adauga și cheltuielile de tranzit din diferite țari și cheltuielile de import in țara de destinație

referitor la forța juridica a uzanțelor, ele au un caracter facultativ, codificarea Incoterms nereprezentand o convenție internaționala, ci rodul comercianților inșiși

daca insa sunt incluse intr-un contract, regulile Incoterms vor avea forța juridica a unei clauze contractuale

Avantajele Regulilor Incoterms:

economia de timp și de spațiu contractual:

nu se negociaza fiecare element al regulii, ci se negociaza de parți doar regula insași (daca se opteaza pentru una din reguli, se considera ca s-a optat pentru regulile Incoterms)

va fi prevazut in contract regula ca atare, parțile subințelegand ca au introdus tot conținutul regulii (adica se va face trimitere la ea)

existența acestor reguli Incoterms asigura securitatea circuitului comercial, securitate ce decurge din interpretarea comuna a clauzelor contradictorii

Clasificarea regulilor Incoterms:

Dupa natura transportului marfii:

reguli privind orice tip de transport ce ar fi implicat

reguli privind transportul maritim

Regulile privind transportul maritim

Regula FAS, la care se adauga numele portului de incarcare a navei:

avem un cvc de marfuri, cumparatorul e la Tokyo, portul de incarcare este la Constanța, portul de descarcare este la Tokyo

predarea marfii și transferul riscurilor are loc atunci cand marfurile individualizate ca fiind pentru un anume cumparator sunt depuse pe cheiul portului de incarcare, in Constanța, deci in portul convenit de parți in contract

pana in Constanța, transportul revine vanzatorului, transportul din portul de incarcare (Constanța) pana in Tokyo va reveni cumparatorului

=˃ contractul de navlosire, adica, contractul prin care se inchiriaza nava (plata = navlul), va fi incheiat de cumparator, el fiind cel care angajeaza un vas compatibil, apt sa transporte intreaga cantitate de marfa pana in portul de destinație, astfel incat daca vasul ales de cumparator nu este adecvat, riscul va aparține cumparatorului

asigurarea marfii va aparține cumparatorului (acesta va fi obligat sa incheie un contract de asigurare pe perioada transportului marfii) + conservarea marfii

in ceea ce privește cheltuielile de export din țara vanzatorului, vor fi suportate de catre vanzator astfel incat aceasta regula este considerata o vanzare externa, spre deosebire de reglementarile mai vechi (1990), cand cheltuielile de export incumbau tot cumparatorului, astfel incat, in cazul acestei vanzari, noi o asimilam unei vanzari interne

cheltuielile de tranzit + import in Japonia = aparțin cumparatorului

Regula Free on Board (fob), la care se adauga numele portului de incarcare:

in acest caz, predarea marfii + transmiterea riscurilor opereaza dinspre vanzator spre cumparator in momentul in care marfa ajunge la bordul vasului in portul de incarcare stabilit

in ceea ce privește celelalte cheltuieli, transportul pana in Constanța incumba vanzatorului, iar transportul din Constanța inspre Japonia incumba cumparatorului, asigurarea și conservarea marfii incumband tot cumparatorului

și acest tip de vanzare este considerata tot o vanzare externa = vanzatorul este obligat sa suporte cheltuielile de export din țara sa, insa tranzitul și cheltuielile privind importul vor reveni cumparatorului

Regula CFR (cost & freight), la care se adauga și portul de descarcare convenit de parți

CFR = fob + navlu

predarea marfii și transferul riscurilor are loc in momentul in care nava este așezata in bordul de incarcare

transportul pana in portul de incarcare incumba vanzatorului + fața de fob, și contractul de navlosire intra-n sarcina vanzatorului, cumparatorului revenindu-i obligațiile de asigurare a marfii și de conservare a ei pe perioada transportului

obligațiile de export ii incumba vanzatorului, tranzitul și cheltuielile de import revenindu-i cumparatorului

Regula CIF (cost, insurance & freight) + numele portului de destinație:

CIF = fob + asigurare + navlu

transmiterea marfii + predarea marfii = atunci cand este așezata la bordul de incarcare

incheierea contractului de asigurare ii incumba vanzatorului

conversarea = cumparatorului

cheltuielile de export = vanzatorului

cheltuielile de tranzit și import = cumparatorului