Indicatorii rezultatelor macroeconomice

Indicatorii rezultatelor macroeconomice

Informatiile furnizate prin sistemul conturilor nationale stau la baza calcularii urmatorilor indicatori sintetici:

- Produsul global brut (PGB);

- Produsul intern brut (PIB);

- Produsul intern net;

- Produsul national brut;

- Produsul national net.

Notiunea intern cuprinde produsul sau venitul creat si consumat de subiectii economici ce isi desfasoara activitatea in interiorul tarii, pe cand notiunea national are in vedere apartenenta statala a agentilor economici indiferent daca isi desfasoara activitatea in propria tara sau in alte tari.

Produsul global brut (PGB) reprezinta valoarea totala a bunurilor si serviciilor cu caracter marfar sau nemarfar, create in subsistemele economiei nationale, intr-o perioada determinata, de regula, un an. Cum, pe fluxul productiv real, bunurile si serviciile parcurg ulterior faze de prelucrare, este necesara evitarea inregistrarii repetate si cumularii in PGB a consumului intermediar ( Ci), adica a valorii bunurilor si serviciilor care provin de la alti producatori si sunt folosite pentru crearea de noi bunuri si servicii economice. Acceptand conceptia lui J.B. Say, fondatorul teoriei factorilor de productie, potrivit careia productia nu este o creatie de materie ( aceasta fund desprinsa din natura ), ci o creatie de utilitate economica, se poate evalua, in principiu, ca PGB este alcatuit din intrarile intermediare ( care constituie substanta materiala supusa prelucrarii ) si valoarea adaugata in diferitele faze ale circuitului economic prin aportul serviciilor productive ale celorlalti factori (capitalului si muncii). in aceasta optica, PGB se poate determina ca suma a productiei brute de bunuri si servicii realizate pe piata si a productiei brute de bunuri si servicii care nu au caracter de marfa. Evident, aceasta evaluare include inregistrari repetate ale consumurilor intermediare si, in consecinta, metodologia determinarii PGB are in vedere stadiul final al productiei, repartitiei si consumului.

Drept urmare, ca expresie a rezultatelor macroeconomice, PGB se poate calcula in trei moduri:

a.  prin insumarea consumului intermediar cu valoarea productiei finale, adica a productiei ajunsa in ultimul stadiu al circuitului economic si care este destinata consumului final ( metoda de productie );

b. prin insumarea consumului intermediar cu elementele ce reprezinta remunerarea factorilor de productie ( salarii, profit, renta, dobanzi ), alocatiile pentru consumul de capital fix (amortizare) si impozitele indirecte (metoda valorii adaugate );

c. prin insumarea consumului intermediar cu valoarea consumului final exprimat prin cheltuielile facute de toti agentii economici pentru consum final (personal si public) si pentru formarea bruta a capitalului (metoda utilizarii finale ).

Produsul intern brut (PIB), exprima valoarea adaugata bruta continuta in bunurile si serviciile produse in interiorul tarii si ajunse in stadiul final al circuitului economic si se determina ca diferenta intre PGB si consumul intermediar ( Ci ). Reflectand marimea valorii adaugate brute obtinute intr-un an de agentii economici ce isi desfasoara activitatea in interiorul tarii, PIB evidentiaza, pe de o parte, masa de bunuri si servicii produse pe teritoriul tarii, sub aspect fizic si valoric, iar, pe de alta parte, rezultatele financiare ale activitati desfasurate de agentii economici.

PIB, principalul agregat macroeconomic al contabilitatii nationale, se poate calcula prin urmatoarele metode:

a) Metoda de productie

PIB = VAB + IP +TV - SP, unde

PIB = produs intern brut (preturi de piata)

VAB = valoarea adaugata bruta ( preturi de baza )

IP = impozitele pe produs inclusiv taxa pe valoarea adaugata

TV = taxe vamale

SP = subventii pe produs si pentru export

b)   Metoda cheltuielilor

PIB = CF + FBCF + VS + (E -1), unde

CF = consum final

FBCF = formarea bruta de capital fix

E = exporturi

I = importuri

c)   Metoda veniturilor

PIB = R + EBE + IPRI - SE, unde

R = remunerarea salariatilor

EBE = excedent brut de exploatare

IPRI = impozite legate de productie si de import

SE = subventii de exploatare si de import

Produsul intern brut masoara valoarea bruta de piata a produselor si serviciilor finale produse de subiectii economici care activeaza pe teritoriul economic pentru care se face calculul. Este unul dintre agregatele in functie de evolutia caruia se judeca performantele unei economii.

Conform Biroul National de Statistica in ianuarie-septembrie 2008 produsul intern brut al Romaniei, in valoare nominala de 47149 mil.lei, preturi curente de piata, a depasit in termeni reali cu 7,6% realizarile perioadei respective a anului precedent.

Valoarea adaugata bruta produsa in sectorul de bunuri a crescut cu 11,2% comparativ cu perioada respectiva a anului precedent si a influentat cu 2,9% sporirea reala a produsului intern brut. Cresterea a fost conditionata de majorarea semnificativa a valorii adaugate brute produsa in agricultura - cu 23,8% fata de perioada similara a anului precedent, atunci cind in ianuarie-septembrie 2007 acest indicator a inscris o diminuare de 32,3% in raport cu ianuarie - septembrie 2006.

Valoarea adaugata bruta, produsa in sectorul de servicii a contribuit la formarea produsului intern brut in proportie de 62,6% fata de 61,0% in perioada respectiva a anului precedent, pe cand ritmul de crestere s-a diminuat de la 110,3% in ianuarie-septembrie 2007 la 106,4% in ianuarie-septembrie 2008. Aceasta s-a datorat, indeosebi, diminuarii semnificative a ritmului de crestere pentru constructii - de la 127,1% in ianuarie-septembrie 2007 la 108,0% in ianuarie-septembrie 2008. Gradul de influenta a valorii adaugate brute din sectorul de servicii asupra cresterii reale a produsului intern brut a inregistrat, in perioada de referinta, 3,8% fata de 5,9% in perioada corespunzatoare a anului anterior.

In perioada de referinta rata valorii adaugate brute (valoarea adaugata bruta raportata la volumul de productie), inregistrata in sectorul de bunuri si servicii, a fost respectiv cu 4,0 puncte procentuale si cu 0,6 puncte procentuale sub nivelul inregistrat in perioada corespunzatoare a anului anterior.

Cu toate ca, cota impozitelor pe produs si import in produsul intern brut s-a majorat de la 17,1% in ianuarie-septembrie 2007 la 18,0% in ianuarie-septembrie 2008, ritmul de crestere a acestora s-a diminuat de la 124,2% in ianuarie-septembrie 2007 la 110,4% in ianuarie-septembrie 2008. Aceasta s-a datorat deprecierii dolarului american fata de moneda nationala pe de o parte, si majorarii indicelui de pret la bunurile importate (de la 109,0% in ianuarie-septembrie 2007 la 120,0% in ianuarie - septembrie 2008), pe de alta parte.

in ianuarie-septembrie 2008 indicele - deflator pentru produsul intern brut (raportul produsului intern brut masurat in preturi curente la produsul intern brat masurat in preturile perioadei respective a anului precedent) a constituit 108,3%; cel pentru valoarea adaugata bruta produsa in sectoarele de bunuri si servicii - respectiv 95,1% si 112,6% si cel pentru impozitele nete pe produs si import - l 11,4 %.

Cresterea produsului intern brut pe elemente de cheltuieli a fost conditionata, preponderent, de majorarea formarii brute de capital fix cu 9,3% fata de perioada similara a anului precedent, asigurand cresterea reala a produsului intern brut cu 2,4%. Contributia acestui element la formarea produsului intern brut a constituit, in perioada de referinta, 27,6% fata de 25,4% in perioada respectiva a anului precedent. Sub influenta cresterii investitiilor, rata de investitie (formarea bruta de capital fix raportata la valoarea adaugata bruta) s-a majorat de la 30,1% in ianuarie-septembrie 2007 la 33,1% in ianuarie-septembrie 2008.

Consumul final, un alt element important de utilizari al produsului intern brut, a crescut cu 7,3% fata de perioada respectiva a anului precedent. Cresterea s-a datorat, indeosebi, consumului final al gospodariilor, care a sporit cu 8,3% in raport cu perioada corespunzatoare a anului precedent.

Volumul total al cererii interne (consumul final si formarea bruta de capital) a fost distribuit, in perioada de referinta, in proportie de 78,8% pentru consumul final si 21,2% pentru acumulari fata de 79,1% si 20,9% in perioada similara a anului anterior.

Cresterea Produsului Intern Brut inregistrat de Romania in trimestrul al treilea al anului 2008 a fost sustinuta de avansul consemnat de agricultura si constructii, de 34,8%, respectiv 28,6%, in timp ce industria si serviciile au incetinit semnificativ, la 2,9% si 3%, potrivit Eurostat, biroul european de statistica. Potrivit rapoartelor Institutului National de Statistica, cresterea economica reala din trimestrul al treilea, de 9,1%, a fost mai mare cu 3,4 puncte procentuale comparativ cu cea din perioada similara a anului 2007.

Conform Eurostat, categoria agricultura - vanatoare - silvicultura - pescuit si-a accelerat cresterea de la 3,7% in trimestrul al doilea la 34,8% in iulie - septembrie, in principal datorita caracterului sezonier al activitatilor. Sectorul constructiilor si-a incetinit ritmul de crestere de la 33,9% in aprilie-iunie la 28,6% in trimestrul al treilea, dar a continuat sa sustina puternic cresterea economica.

Industria, excluzand constructiile, si-a redus la jumatate avansul, de la 6,1% in trimestrul al doilea la 2,9% in intervalul iulie-septembrie. Si sectorul serviciilor si-a incetinit semnificativ cresterea, de la 8,7% in trimestrul III din 2007 si 8% in aprilie- iunie, la 3% in iulie-septembrie 2008. Cel mai mult si-au redus avansul intermedierile financiare si servicii de afaceri, inchiriere si real estate.

Pe categorii de utilizari, consumul final si-a accelerat cresterea de la 12,2% in trimestrul al doilea la 14,6% in iulie-septembrie, sustinute de avansul de 16,1% al cheltuielilor gospodariilor. Formarea bruta de capital fix a incetinit avansul de la 30% in trimestrul doi la 24,3% in iulie-septembrie.

Avansul exporturilor de bunuri si servicii s-a redus semnificativ in iulie- septembrie fata de trimestrul anterior, de la 26,9% la 17,4%, fiind depasit de cresterea importurilor, care a inregistrat o incetinire de la 24,4% la 18,7%.

Produsul intern net (PIN) se determina prin scaderea consumului de capital fix sau a amortizarii (A) din PIB si exprima valoarea adaugata neta cuprinsa in bunurile si serviciile create.

PIN = PIB-A,unde

A = amortizarea (consumul de capital fix)

Produsul national brut (PNB) consta in expresia baneasca a productiei finale brute obtinuta de agentii economici autohtoni, care actioneaza in interiorul tarii ori in afara acesteia, in decursul unei anumite perioade de timp, de regula un an. Daca se porneste de la PIB, PNB se determina prin adaugarea productiilor finale brute ale agentilor economici nationali care isi desfasoara activitatea in afara granitelor nationale si prin scaderea valorilor bunurilor realizate de producatorii straini pe teritoriul tarii de referinta ( soldul valorii adaugate brute a agentilor economici nationali din strainatate si cea obtinuta de agentii economici straini din interiorul tarii, exprimata in preturile pietei):

PNBpp = PIBpp ± SVABpp, unde

PNBpp = PNB la preturile pietei

PIBpp = PIB la preturile pietei

SVABpp = soldul valorii adaugate brute, la preturile pietei

De aici, rezulta ca PNB poate fi mai mare, mai mic sau egal cu PIB, in functie de marimea ( pozitiva sau negativa ) a SVAB. Daca soldul este favorabil agentilor economici autohtoni, atunci PNB > PIB si invers.

La calcularea PNB trebuie sa se aiba in vedere ca bunurile sa fie produse in acelasi an si sa fie calculate o singura data, ceea ce inseamna sa se ia in calcul valoarea de piata

( pretul ) doar a produselor finale, eliminandu-se deci operatiunile intermediare. Bunurile cumparate pentru a fi revandute sau refacute se exclud din calculul PNB.

PNB se exprima in termeni nominali si in termeni reali. Marimea PNB in termeni nominali este cea exprimata in preturi curente de piata. PNB real semnifica marimea pe care acesta ar fi avut-o daca nu s-ar fi modificat preturile, comparativ cu anul anterior, de referinta.

Raportul dintre PNB nominal si PNB real este denumit "deflatorul PNB'[1]. Acesta masoara schimbarea medie a preturilor bunurilor materiale si tarifelor serviciilor produse intr-un an si se utilizeaza pentru a determina modificarile reale intervenite in productie, modificari ce sunt surprinse cel mai bine in indicele preturilor bunurilor de consum (indicele costului vietii).

Produsul national net (PNN) reprezinta expresia baneasca a valorii adaugate nete obtinute de agentii economici nationali pe teritoriul tarii si in afara acesteia si se determina prin scaderea din PNB a amortizarii capitalului fix (A).

PNN se poate calcula:

a. prin insumarea valorii adaugate nete cuprinse in bunurile si serviciile produse intr-un an de agentii economici nationali;

b.   ca suma a veniturilor obtinute de proprietarii nationali ai factorilor de productie in calitatea lor de participanti la producerea bunurilor si serviciilor; in aceasta ipostaza se identifica cu notiunea de venit national;

c.   ca suma a cheltuielilor facute pentru consum si pentru sporirea bogatiei (investitii nete si cresterea stocurilor).

Aceste modalitati de calcul reflecta stadiile existentei si miscarii venitului national in sferele productiei, repartitiei si utilizarii lui. In conceptia SCN, orice individ, firma sau organ guvernamental care produce bunuri sau servicii de orice fel, constituie o unitate producatoare de PNN sau de venit national. Ca urmare, in calculul venitului national se include orice activitate desfasurata de persoane fizice sau juridice care se incadreaza in una din urmatoarele ramuri: agricultura, silvicultura, pescuit, industrie, constructii, electricitate, gaz, apa si servicii de salubritate, transport, depozitare, comunicatii, comert, banci si asigurari, case de locuit, administratie publica si armata, servicii educative, medicale, culturale, de management, casnice, hoteliere si de administratie publica si alte organizatii.

Indicatorii macroeconomici se exprima in preturi curente si preturi constante, comparabile. Cu ajutorul preturilor curente, se stabileste dimensiunea valorica a indicatorilor la un moment dat in timp ce, prin preturile constante, se exprima dinamica indicatorilor macroeconomici sub aspect fizic si se asigura comparabilitatea datelor, in timp si, implicit, cunoasterea influentei modificarilor de preturi asupra indicatorilor.

In sistemul productiei materiale ( SPM ), pe baza informatiilor furnizate de principalele balante economice, se calculeaza urmatorii indicatori sintetici:

produsul social total sau global (PST);

produsul social final (PSF);

venitul national ( VN ).

Produsul social total ( PST ) reprezinta valoarea bunurilor si serviciilor materiale create in cadrul ramurilor productiei materiale in decurs de un an.

Sub aspect material, se compune din totalitatea mijloacelor de productie si a bunurilor de consum produse. Ponderea acestor doua componente materiale in PST este determinata de nivelul dezvoltarii economice si de structura pe ramuri a economiei nationale.

Sub aspect valoric, cuprinde cheltuielile de productie aferente bunurilor si serviciilor produse, veniturile primare ale populatiei ocupate in sfera productiva si veniturile primare ale unitatilor din productia materiala si ale statului ( produsul necesar si plusprodusul).

Marimea acestui indicator se determina prin agregarea indicatorilor productiei calculasi Ia nivelul unitatilor ( productia globala ) si al ramurilor ( produs global ). Calculat prin insumarea valorii bunurilor si serviciilor materiale produse de unitatile productive, din cadrul ramurilor productiei materiale, PST include deci consumul intermediar, ceea ce genereaza inregistrari repetate. Cu cat economia nationala este mai complexa, cu atat legaturile de cooperare sunt mai extinse si deci inregistrarile repetate mai ample. Drept urmare, folosirea acestui indicator in calcule si analize privind dinamica dezvoltarii economiei nationale nu se justifica.

Produsul social final sau produsul final (PSF) reprezinta valoarea bunurilor si serviciilor materiale produse si ajunse in decursul perioadei de calcul in ultimul stadiu al circuitului economic. Marimea acestui indicator este data de diferenta dintre PST si consumul intermediar.

Din punct de vedere natural-material PSF cuprinde totalitatea bunurilor produse intr-o anumita perioada de timp si destinata satisfacerii consumului personal si social, inlocuirii mijloacelor de munca consumate ( amortizarii ), acumularii, constituirii stocurilor si exportului.

Din punct de vedere valoric, produsul final este egal cu marimea venitului national la care se adauga amortizarea capitalului fix. Prin intermediul acestui indicator sintetic se evidentiaza acea parte din productia unitatilor productive ajunsa in ultimul stadiu al circuitului economic, structura materiala a acesteia si destinatia ei, satisfacand mai bine cerintele legate de caracterizarea si analiza dezvoltarii economice.

Venitul national reprezinta valoarea nou creata in productia materiala in decurs de un an, destinata satisfacerii nevoilor de consum si de dezvoltare. Acest indicator se determina prin scaderea din PST a valorii bunurilor materiale consumate si a serviciilor materiale consumate in procesul producerii lui.

Din punct de vedere al comparabilitatii, problema principala, dificila dar solutionabila, consta in stabilirea relatiilor dintre indicatorii cuprinsi in SCN si cei cuprinsi in SPM, astfel incat sa se poata trece de la indicatorii unui sistem la indicatorii celuilalt sistem.

In cadrul SCN, sfera de cuprindere este mai larga, indicatorii fiind calculati prin evaluarea tuturor activitatilor desfasurate in societate, in timp ce in SPM sunt evaluate numai rezultatele obtinute in sfera productiei materiale, neincluzandu-se deci si marimea serviciilor nemateriale. in acelasi timp, exista deosebiri si in sistemele nationale ale diferitelor tari sau grupari regionale, care au la baza unul dintre aceste sisteme.

Pe langa deosebiri metodologice sunt si deosebiri terminologice care pot crea confuzii. De asemenea, sunt deosebiri si in domeniul preturilor ce sunt utilizate pentru aprecierea indicatorilor sintetici. De aceea, compararea internationala a indicatorilor sintetici calculati prin cele doua sisteme de evidenta a economiei nationale, impune asigurarea comparabilitatii sub aspectul sferei de cuprindere, al utilizarii unor preturi identice, precum si cel al aprecierii intr-o singura valuta ($ SUA).

Relatiile de trecere de la indicatorii calculati in SPM si cei calculati in SCN se bazeaza pe includerea sau excluderea unor elemente care permit eliminarea principalelor diferente[2] :

a. productia bruta in ramurile nemateriale;

b.   consumul intermediar din ramurile nemateriale;

c. consumul de servicii nemateriale in ramurile nemateriale;

d.   consumul de capital fix in ramurile nemateriale;

e. cheltuielile pentru calatorii de afaceri;

f. cumparari ale intreprinderilor pentru divertismente culturale ale salariatilor.

Concret, relatiile de trecere pentru asigurarea comparabilitatii indicatorilor sintetici din SPM si SCN sunt urmatoarele:

Asigurarea comparabilitatii indicatorilor valorici si calcularea pe baza lor a unor indicatori comuni, permit compararea dezvoltarii economice, a decalajelor economice, a dimensiunilor si structurii economiei nationale, cat si al suportului stiintific al fundamentarii deciziilor curente si a prognozelor pe termen mediu si lung.

Concluzii

Din tot ce a creat gandirea economica pana acum, teoria valorii determinata de munca ramane cel mai apt mijloc de intelegere complexa a formarii si miscarii preturilor marfurilor reproductibile.

Pretul nu este doar un fenomen de suprafata in raport cu valoarea, ci si unul mai complex intrucat, avand ca esenta valoarea, el este totusi rezultatul intersectarii unei multitudini de factori, toti dinamici. In lumina teoriei valorii munca si a experientei istorice, patru sunt factorii generali care actioneaza in formarea pretului:

valoarea marfii (timpul socialmente necesar putand fi conform conditiilor, cel mijlociu sau cel extremal maxim);

valoarea, respectiv capacitatea de cumparare a banului;

raportul oferta-cerere;

politica economica.

Politica economica poate promova utilizarea pretului peste sau sub valoarea produsului, pentru a asigura o redistribuire in scopuri economice determinate de venitul national sau pentru a incuraja folosirea anumitor produse si limitarea altora. Actiunea politicii in directia abaterii preturilor de la valoare are insa, in primul rand o limita inferioara: pretul trebuie sa asigure cel putin, recuperarea costurilor normale din punct de vedere social si un minimum de beneficiu, care sa mentina productia eficienta si stimulativa, spre a-i permite reproductia largita; o atacare a costului ar face imposibila desfasurarea normala a reproductiei, iar eventualele acoperiri sistematice de la buget ale pierderilor nu ar avea darul sa promoveze eficienta economica, dupa un timp, lucrurile ajungand in impas. La randul ei, stabilirea pretului peste valoare are si ea o limita superioara, determinata de punctul la care este posibila utilizarea marfii respective.

Asa cum arata Marx, legea valorii este legea miscarii preturilor. Aceasta nu inseamna insa ca trebuie neaparat ca pretul sa coincida cu valoarea. Prin insasi natura sa pretul contine posibilitatea de a se abate de la valoare. Formele concret istorice ale abaterii si mecanismul de abatere depind, inainte de toate, de sistemul economico-social; pe acest fundal, joaca un rol important, posibilitatile de influentare asupra evolutiei raportului oferta-cerere, natura si conditiile desfasurarii practice a circulatiei monetare, factorii sociali, posibilitatile de care dispune statul in vederea realizarii unei reglari a preturilor.

Daca se tine seama ca, in mod normal, schimbul economic regulat, trebuie sa tinda a fi echivalent, atunci la scara economiei nationale (si facand abstractie de comertul exterior) suma preturilor trebuie sa tinda a fi egala cu suma valorilor, incalcarea pe un termen mai indelungat a acestei tendinte, care trebuie sa fie dominanta, nu poate sa nu puna in lumina fenomene ca: deprecierea nerecunoscuta a banului, pierderi (eventual castiguri) din comertul exterior ca urmare a contradictiei dintre valoarea nationala si internationala a marfii, schimburi neechivalente. Cu alte cuvinte, in cazul in care se incalca sistematic tendinta dominanta a egalitatii sumei preturilor cu cea a valorilor, starea reala de lucruri nu poate fi inteleasa decat in lumina teoriei legii valorii. Pretul a ocupat si ocupa un loc central in ansamblul teoriei si practicii economice. Unii autori de tratate si manuale au apreciat ca pretul reprezinta notiunea fundamentala a stiintei economice, respectiv a economiei politice. Pretul a fost considerat intotdeauna o marime relativa, ca ceva care se masoara in altceva, adica reprezinta raportul dintre doua cantitati de bunuri economice propuse la schimb sau, cantitatea dintr-un bun care trebuie sa fie data in schimbul unei unitati dintr-un alt bun (material sau serviciu, satisfactor sau prodfactor).

Una dintre cele mai controversate probleme ale stiintei economice a fost si a ramas problema "substantei unice a pretului'. Specialistii au fost preocupati in permanenta de gasirea "acelui ceva', care face posibila aducerea bunurilor schimbate la un numitor comun, care le face comparabile, masurabile si transferabile.

Prima incercare de a explica stiintific esenta unica a pretului a fost facuta de clasicul Adam Smith. El a apreciat si a demonstrat ca pretul exprima munca incorporata in fiecare dintre bunurile ce se schimba. Acum se stie ca, marimea si dinamica pretului uneia sau alteia dintre marfuri nu pot fi explicate satisfacator prin munca, mai ales in cazul bunurilor incorporate si a celor care sunt create de activitati complexe intelectuale.

Alti economisti-teoreticieni au asezat la temelia pretului raritatea. Bunul economic fiind rar in raport cu nevoile umane in crestere si diversificare, pretul sau se formeaza in functie de scala raritatii (cu cat bunul este mai rar, cererea pentru el fiind constanta sau in crestere, cu atat pretul lui este mai mare).

O alta baza unica a pretului a fost considerata utilitatea a carei intensitate difera de la un consumator la altul, dintr-un loc in altul, ca si in functie de factorul timp, de la o perioada la alta. Adeptii utilitatii marginale spun ca pretul este determinat de utilitatea bunului cel mai putin dorit, de satisfactia asigurata de consumul acelui exemplar care se afla la marginea placerii indivizilor. Multi autori au considerat ca baza pretului este venitul disponibil. in acest context, J.M. Keynes a demonstrat ca sporirea gradului de ocupare determina marimea venitului disponibil, iar acesta la randul lui sta la baza nivelului si dinamicii pretului, a modificarii lui.

Astfel, s-au conturat doua teorii in problema valorii: teoria valorii munca (obiectiva), si teoria valorii utilitate (subiectiva). Dupa cum am vazut, in capitolul I al acestei lucrari, in cadrul teoriei valorii munca, substanta valorii este munca producatorilor de bunuri reproductibile, concretizata in noi bunuri economice, in noi functii ale acestora. In determinarea marimii valorii economice, se are in vedere consumul total de munca vie si materializata, ocazionat de productia propriu-zisa a bunului respectiv, cat si cheltuielile din amontele si avalul acesteia. Marimea valorii se manifesta la piata prin valoarea de schimb si reprezinta raportul cantitativ in care se schimba doua bunuri; la randul ei, valoarea de schimb se prezinta sub forma pretului. Cantitatile diferite de munca vie si materializata pentru obtinerea aceluiasi bun, reprezinta valoarea individuala a marfii a carei marime este data de timpul de munca individual. Prin confruntarea intereselor producatorilor individuali, ale acestora cu cele ale cumparatorilor, bunurile indigene ajung sa aiba una si aceeasi valoare economica, indiferent de valorile si conditiile individuale in care au fost produse. Valoarea sociala este determinata de timpul de munca socialmente necesar.

Din analiza conditiilor de realizare a schimbului de bunuri in baza teoriei obiective a valorii, se remarca urmatoarele aspecte:

Daca munca este considerata substanta unica a valorii de schimb si respectiv a pretului, iar munca umana nu neaga dezvoltarea productiei pe seama introducerii elementelor de progres tehnic, rezulta ca in contextul in care munca umana se orienteaza din ce in ce mai mult catre cercetarea stiintifica, tehnica si tehnologica, catre previziune, prognoza si proiectare, procesul de productie este supus unui control intelectual permanent. Altfel spus, munca producatoare de valoare de schimb, cuprinde si domeniul actiunii stiintei. Intr-o asemenea apreciere, in care munca umana sub forma muncii stiintifice creaza valoare de schimb, se pune problema determinarii cantitatii de munca incorporata intr-o asemenea forma intr-un produs. Raspunsul la aceasta intrebare dat de teoria obiectiva, consta in metoda cheltuielilor efective complete de munca si in varianta de reducere a muncii complexe la munca simpla.

Potrivit teoriei obiective, acelasi volum de munca duce la aceeasi valoare de schimb. in baza acestei corelatii se explica realizarea schimbului de produse in interiorul unei tari dupa regula "munca egala contra munca egala'. Singura explicatie pe care o poate oferi teoria valorii munca asupra marimii valorii de piata a unui produs, este ca acesta este data de conditiile medii de productie sub aspectul indemanarii si intensitatii muncii, astfel incat rolul determinant in aprecierea valorii medii il detine producatorul care ofera cea mai mare cantitate de produse pe piata.

In contextul raritatii resurselor economice in general, a celor naturale in special si al manifestarii unei cereri sustinute pentru produsele din domeniul industriei extractive si agricol, teoria obiectiva explica formarea valorii de schimb pe baza conditiilor cele mai grele, adica specifice zonelor cele mai nefavorabile ca randament, sub aspectul bogatiei, accesibilitatii, continutului util sau asezarii.

Considerand ca munca este izvorul unic al valorii de schimb a bunurilor economice, adeptii teoriei obiective isi concentreaza atentia asupra productiei si neglijeaza confirmarea acesteia in procesul consumului, prin utilizarea marfii respective sau consumarea efectiva a sa. in acest fel, consumul are un statul mediocru.

Toate teoriile economice accepta existenta omului ca rezultat al naturii asupra careia el intervine prin activitatea economica, transformand-o in folosul sau. Aceasta inseamna ca legile naturii nu pot fi ignorate nici in cazul procesului de formare a valorii de schimb.

Formarea valorii de schimb se realizeaza in conceptia obiectiva, prin manifestarea rolului muncii nu numai de creare, dar si de multiplicare. Altfel spus, se considera ca munca creaza valoare si chiar mai mare decat a sa, astfel incat bunul produs capata o valoare de schimb mai mare decat elementele care au contribuit la fabricarea acestuia.

Tinand cont de limitele teoriei obiective, precum si de comportamentul real al agentilor economici in domeniul preturilor, se poate concluziona conditiile complexe ale raporturilor de schimb, munca respectiv costul de productie, este elementul obiectiv al formarii preturilor, dar nu singurul. Pretul de piata in economia contemporana exprima cu ajutorul unei sume de bani valoarea marfurilor data, in cea mai mare masura, de un ansamblu de informatii care, recunoscute de participantii la schimb, confera acestuia o miscare posibila intre anumite ii mite. Caracterul complex al informatiei contemporane face ca determinarea pretului sa fie aproximativa in contextul intervalului marjelor posibile, iar nivelul sau extrem de fluctuant pe masura acumularii de noi informatii de catre producatori si consumatori.

Bibliografie

Babeanu M.

Barbacioru C.

Blaug M.

Constantinescu N.N.

Iancu A.

Manoilescu M.

Rachmuth I.

Strumlin S.G.

Stefan V.

Tomita I.

Piata si sistemul de piete, Ed. Universitaria, Craiova, 2001. Macroeconomie, Ed. Universitaria, Craiova, 2001.

Teorie economica in retrospectiva, E.D.P. Bucuresti, 1992.

Teoria valorii munca și lumea contemporana,Ed. Politica, Bucuresti, 1984.

Bazele teoriei politicii conomice,Ed. All, Bucuresti, 1998.

Fortele nationale productive și comertul exterior, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986. Teorie si practica in domeniul preturilor, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970.

Scrieri economice alese, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1972.

Structuri si strategii macroeconomice, Ed. Universitaria, Craiova, 2001.

Preturi si concurenta, Ed. Universitaria, Craiova, 2001. Institutul National de Statistica, 2008