Organizarea afacerilor

Organizarea afacerilor. Intreprinderea

In economia de piata, agentii economici din sectorul afacerilor - respectiv intreprinderile sau firmele - cunosc forme tipice de organizare, fiecareia dintre forme corespunzandu-i un anumit regim economic si juridic de functionare. Optiunea pentru o anumita forma de organizare revine subiectilor economici care, in calitate de intreprinzatori sau proprietari, initiaza o activitate economica in sectorul afacerilor. Evident, subiectul respectiv va alege acea forma de oragnizare care, in raport de cadru legal existent, le apare drept cea mai favorabila promovarii intereselor privind dezvoltarea afacerii respective.

Intreprinderea sau firma reprezinta o organizatie economica sub o singura conducere si o singura gestiune financiara (patrimoniul). Ea poate sa cuprinda una sau mai multe unitati de productie care efectueaza activitati identice in mai multe spatii geografice sau care desfasoara genuri diferite de activitati in una sau mai multe zone comerciale. In sens strict juridic, firma reprezinta un nume sub care o persoana fizica sau juridica exercita o activitate comerciala sau cu un scop lucrativ (de profit). Unitatea cu productia cea mai mare sau cu marca cea mai cunoscuta defineste, de regula, organizatia economica punandu-si amprenta asupra intregii activitati a firmei.

O intreprindere se particularizeaza prin obiectul propriu de activitate precum si prin caracteristicile sale din punctul de vedere al formei de proprietate si a modului lor de organizare, tinand seama de natura raspunderii pe care si-o asuma subiectii, de drepturile si obligatiile acestora etc.

In functie de forma de proprietate si modul de organizare si functionare, agentul economic agregat denumit generic intreprindere sau firma se prezinta sub diferite forme: intreprinderile private individuale, societati comerciale de persoane si de capitaluri, intreprinderile publice sau regiile autonome, societatiile mixte (publice si private) etc.

Intreprinderea individuala imbraca de obicei forma unor unitati economice administrate si operate pe cont propriu de catre insusi proprietarul lor; acesta, ajutat eventual de membrii familiei sau de un numar redus de angajati exercita si intregul volum de munca aferent functionarii firmei. Premisa constituirii unor astfel de firme o reprezinta libera initiativa a subiectilor interesati sa-si puna in valoare, in mod autonom, propriile competente profesionale si manageriale intr-un domeniu dat. Firmele din aceasta categorie functioneaza pe baza proprietatii private individuale asupra activelor. Ele prezinta avantajul flexibilitatii si adaptabilitatii la cerintele pietei, al mobilitatii in ceea ce priveste gama activitatilor lor si a locului de functionare. In cazul acestui tip de intreprindere, initiativa intreprinzatorului are aria cea mai mare de manifestare, iar raspunderea celui ce detine o asemenea firma este nelimitata.

Intr-o economie de piata dezvoltata, intreprinderile individuale sau firmele cu un singur proprietar sunt predominante numeric, insa contribuie cu o mica parte la productia nationala. Firma individuala este, de regula, o intreprindere de talie mica si, din acest motiv, ea este relativ vulnerabila fata de fluctuatiile conjuncturale ale pietei. Posibilitatile ei de dezvoltare sunt, de asemenea, limitate, depinzand de credite bancare, care sunt insa mai greu de obtinut, tocmai datorita riscurilor ridicate si dificultatilor de a folosi drept garantie activele firmei.

In economia de piata contemporana, societatea comerciala (compania, corporatia) constituie forma principala de intreprindere sau firma. Ea reprezinta o organizatie economica formata din mai multe persoane fizice si/sau juridice (asociatii sau actionarii), persoane care contribuie la formarea unui patrimoniu social in scopul desfasurari unei activitati lucrative. Societatea comerciala este o persoana juridica distincta fata de persoanele fizice si/sau juridice care o compun. Ca intreprindere, societatea comerciala reprezinta cadrul organizatoric de combinare si utilizare cu eficienta cat mai mare a factorilor de productie avansati, rezultatele obtinute fiind impartite intre membrii acesteia.

Exista doua tipuri fundamentale de societati comerciale: societati comerciale de persoane (sau firma asociativa) si societatile comerciale de capitaluri.

Societatile comerciale de persoane se impart, la randul lor, in societati in nume colectiv si societati in comandita simpla. Societatea in nume colectiv este compusa dintr-un singur fel de asociati si se caracterizeaza prin aceea ca aportul asociatior sub forma de parti sociale este netransmisibil, iar obligatiile financiare ale societatii sunt garantate de asociati, care raspund nelimitat si solidar de pasivul social. Societatile in comandita simpla se caracterizeaza de asemenea prin faptul ca aportul asociatilor nu este negociabil si transmisibil, dar asociatii se compun in doua categorii: comanditatii - care raspund in mod solidar si nelimitat pentru obligatiile asumate de societate - si comanditarii - care raspund numai cu marimea aportului lor la formarea capitalului social.

Societatile comerciale de capitaluri se impart in societati in comandita pe actiuni si societati anonime pe actiuni. Societatile in comandita pe actiuni sunt formate dintr-un numar limitat de actionari, iar actiunile nu sunt, de regula, transmisibile decat cu consimtamantul companiei respective. Comanditatii sunt raspunzatori nelimitat si solidar pentru pasivul capitalului social, iar comanditarii raspund de obligatiile societatii numai in limita actiunilor subscrise.

Societatile anonime pe actiuni reprezinta forma cea mai reprezentativa de societate comerciala in economia de piata contemporana. Capitalul este format din contributia actionarilor sub forma unor inscrisuri (actiuni), care reprezinta fractiuni egale si constante ale capitalului social. Societatea anonima pe actiuni constituie o asociere de capitaluri si nu o asociatie de persoane. Drepturile si riscul sunt reduse numai la valoarea subscrisa, iar actiunile pot fi transferate fara nici o restrictie. Avand o mare raspandire, aceste societati creeaza posibilitatea mobilizarii unor capitaluri mici, precum si a economiilor banesti ale populatiei. Aceste societati sunt conduse de reprezentantii alesi de adunarea generala a actionarilor, realizandu-se astfel, o separare intre conducerea firmei si proprietate.

Societatile cu raspundere limitata reprezinta o forma de societate comerciala care combina in organizarea si functionalitatea ei elemente imprumutate atat de la societatile de persoane, cat si de la societatile de capitaluri.

Intreprinderea publica reprezinta o forma de organizare a sectorului economic de stat si, deci, nu are actionari sau asociati. Intreprinderile publice (regii autonome etc.) au ca obiect exploatarea si valorificarea in scop de profit a unor bunuri aflate in proprietatea statului. Regiile publice sunt persoane juridice, au drept de folosinta asupra bunurilor din patrimoniul lor, functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara. In acest cadru, esential este caracterul lor de intreprindere sau firma si nu cel de proprietate. Asemenea intreprinderi, al caror patrimoniu face obiectul proprietatii publice, functioneaza tot pentru piata, ca si societatile comerciale. Ele sunt create in situatiile in care organizarea de societati comerciale nu ar putea asigura satisfacerea in conditiile normale a cererii; de exemplu unitatile de productie legate de apararea nationala, intreprinderi care se ocupa de dezvoltarea sau exploatarea unor infrastructuri sau utilitati de interes public etc.

Alte forme de organizare a intreprinderilor sau firmelor sunt: societatile mixte - de stat si private - cooperativele mestesugarilor, agricultorilor etc. In scopul minimizarii costurilor de productie si maririi profitabilitatii, in organizarea firmelor are loc si un proces de integrare. Aceasta poate fi: integrare verticala, cand o serie de firme se angajeaza intr-un anumit domeniu de productie sau desfacere; integrare laterala, cand unele firme sunt angrenate in producerea unor bunuri diferite pentru aceeasi piata si care se presupun reciproc.

Cartelul (sindicatul) reprezinta o intelegere intre doua sau mai multe firme independente care produc aceleasi marfuri, intelegerea stabila in legatura cu: a) zona geografica de aprovizionare si desfacere; b) nivelul productiei sau nivelul pretului de desfacere a produselor; c) infiintarea unui oficiu comun care asigura vanzarea marfurilor sau care se ocupa de aprovizionare. Trustul apare prin fuzionare - verticala sau orizontala - a unor firme, proprietarii acestora devenind coactionari. Holdingul reprezinta o societate sau companie care detine cea mai mare parte a actiunilor mai multor firme. Fiecare firma de holding isi pastreaza identitatea si forma de organizare, precum si pietele de aprovizionare si desfacere, legaturile dintre compania principala si filiale realizandu-se numai in domeniul financiar si investitional. In general, toate aceste combinatii si aranjamente dintre firme sunt admise legal numai daca nu incalca reglementarile cu privire la concurenta legala sau legislatia antimonopol (antitrust) .