Modele ale echilibrului economic

Modele ale echilibrului economic

Teoria clasica a preturilor este punctul de referinta in conceptia respectiva despre echilibrul economic. Originea acestei conceptii se afla in principiile liberalismului economic, in asa-numita mana invizibila, formulata de Adam Smith. Mana invizibila era considerata in masura sa lege si sa armonizeze comportamentele producatorilor si ale consumatorilor.

David Ricardo, porneste de la ideea ca variatia pretului in raport de cerere si oferta are caracter vremelnic, iar echilibrul poate fi restabilit prin evolutia ofertei care va duce pretul la nivelul sau natural.

Jean Baptiste Say, a formulat legea debuseelor, conform careia produsele si veniturile, fluxurile reale si cele monetare, oferta si cererea se echilibreaza automat, fiecare nou produs creandu-si piata sa de desfacere. In conceptia lui Say, aparitia crizelor de supraproductie era imposibila, deci era imposibil dezechilibrul.

John Stuart Mill, sustine ideea lui Say, cand spune ca mijloacele de plata pentru marfuri sunt marfurile insele. Produsele pe care le poseda cineva alcatuiesc mijloacele cu care plateste pentru produsele altora.

Leon Walras, este acela care a elaborat modelul echilibrului general. Fara a dezvolta teoria in sine, el a precizat premisele si a descris felul in care piata ajunge la echilibru in conditiile concurentei perfecte. Ipotezele de functionare a echilibrului general formulate de Leon Walras sunt urmatoarele:

q  existenta concurentei pure si perfecte;

q  valabilitatea echilibrului pe termen scurt, ceea ce implica mentinerea populatiei totale si a populatiei active, constanta stocului de capital, stabilitatea statutului tehnologic al productiei, comportamente constante;

q  simultaneitatea determinarii diverselor echilibre, factorul timp neluandu-se in analiza. Echilibrul se realizeaza concomitent pe cele trei piete: a muncii, a bunurilor si serviciilor, monetara.

Conditia generala a echilibrului macroeconomic consta in:

Y = D

unde:   Y - oferta globala agregata;

D - cererea globala agregata.

Y = C + S

D = C + I   C + S = C + I si S = I

unde:   C = consumul;

S = economiile;

I = investitii;

Y = oferta globala agregata;

D = cererea globala agregata.

Daca luam in considerare exportul si importul inregistrate in cadrul unei economii nationale, ecuatia initiala va fi:

daca     Y = D , atunci Y + H = D + E

inlocuind marimile Y si D    C + S + H = C + I + E de unde S + H = I + E sau S - I = E - H

unde: Y - oferta globala agregata;

D - cererea globala agregata;

H - importul;

E - exportul;

S - economiile;

C - consumul;

I - investitiile.

Pe piata monetara, conditia de echilibru este:

Y_m = D_m

unde:   Y_m - oferta de moneda la nivelul economiei nationale;

D_m - cererea de moneda la nivelul economiei nationale.

Se tine seama de relatia:

MV = PT

unde:   M - masa monetara in ciculatie;

V - viteza de rotatie;

P - nivelul general al preturilor;

T - volumul tranzactiilor realizate in economie.

Pe piata muncii, conditia de echilibru este:

Y_L = D_L

unde:   Y_L - oferta de forta de munca din economie;

D_L - cererea de forta de munca din aceeasi economie.

Pe piata bunurilor, conditia de echilibru este:

Y = C + I + C_hg + E_n

unde:   Y - venitul nominal;

C - consumul;

I - investitiile;

C_hg - cheltuieli guvernamentale;

E_n - exporturile nete.

J.M. Keynes, si-a propus si a reusit sa evidentieze falsurile si erorile rationamentelor mai sus amintite. Modelul lui Keynes reprezinta, dupa opinia celor mai multi analisti, o reforma profunda a teoriilor anterioare. Aceasta in sensul ca:

el reprezinta o abordare veridica macroeconomica, care se afla la baza dezvoltarii contabilitatii nationale in cele mai multe tari, dupa cel de-al doilea razboi mondial;

multe modele econometrice se bazeaza pe aceasta teorie;

teoria a fost si este fundamentul politicii economice in unele tari;

pe baza acestei teorii s-a fortificat rolul statului ca agent economic, ca si cel al programarii in economiile moderne de piata.

Principalele caracteristici ale modelului Keynesian sunt:

Acesta constituie o teorie dinamica a fluxurilor economice, compatibila cu o pluralitate de echilibre diferite, echilibrul ocuparii depline neconstituind decat una dintre posibilitati;

El include mai multe variabile decat modelul clasic si presupune, in consecinta mai putine constante;

Modelul ia in considerare fluxurile monetare din economie, precum si rolul lor activ;

Este o ebordare in termeni de circuit. Modelul economic consta in relatii de cauzalitate intre variabilele care se influenteaza unele pe altele si care asigura realizarea unui echilibru global;

Acesta presupune o analiza pe termen scurt, unde stocul de capital este considerat ca un dat. Mai exact, in acest model investitiile sunt considerate doar un factor de crestere imediata a venitului, nu ca si factor de crestere a potentialului productiv.

Modelul keynesian pune un accent particular pe importanta cererii globale.

Circuitul keynesian se bazeaza pe doua conditii esentiale de echilibru:

Cererea globala efectiva = Oferta globala (D = Y)

Marimea economiilor = Volumul investitiilor (S = I)

Valoarea productiei oferite (Y) este egala cu venitul national distribuit (Y = R), care trebuie sa fie convertit integral in cheltuieli (Y = D), pentru ca circuitul sa fie in echilibru.

Doua fenomene pot afecta acest echilibru:

iesirile (pierderile) de moneda in exteriorul circuitului, adica acele parti de venit global creat de intreprinderi si care nu sunt recuperate de ele;

injectiile, adica cererile de moneda care nu provin de la intreprinderi sub forma remuneratiilor factorilor de productie si care intra in circuit.

Pentru a se stabili echilibrul intre produsul global si cheltuiala globala, este necesar ca pierderile sa fie egale cu injectiile.

Pierderile sunt constituite prin:

economii (S) la consumatori;

prin importuri (M);

prin prelevarile statului (T).

Injectiile sunt reprezentate prin:

investitii (I);

exporturi (X);

cheltuieli publice (G).

o noua egalitate:

Y + S + M +T = D + I + X + G

Realitatea economica recenta, din tarile avansate economic, s-a dovedit si se dovedeste mult mai comlexa decat cea din deceniile anterioare. De aceea, modelele neoclasice si chiar cele keynesiene si neokeynesiene au devenit insuficient de cuprinzatoare si de fundamentate pentru a mai servi la analiza starilor de echilibru, respectiv de dezechilibru ale economiilor contemporane. In aceste noi conditii, stiinta economica a fost pusa in fata situatiei de a evalua critic teoria lui Keynes despre relatia dezechilibru-echilibru.

Principalele aspecte negative ale teoriei keynesiene sunt:

a creat o iluzie periculoasa, si anume iluzia ca prin adoptarea si aplicarea unor masuri de ordin politic, monetar si fiscal se poate rezolva orice problema economica si sociala. Toate tarile foste socialiste sufera acum de pe urma insusirii acestei iluzii, dupa cum inainte de 1929 toate tarile occidentale au suferit de pe urma iluziei propagate de economistii clasici si neoclasici care credeau orbeste in legea cererii si a ofertei, in economia de piata libera.

politica deficitului bugetar prin care se finanteaza investitiile noi, s-a dovedit a fi, de asemenea falsa. Aceasta in sensul ca atunci cand se schimba dinamica sistemului economic, se va schimba si multiplicatorul investitiilor. In plus, nu exista suficiente argumente practice pe baza carora sa se demonstreze existenta acestui multiplicator. Adesea, cresterea venitului national a fost mai putin intensa decat inainte de efectuarea investitiei;

pe termen lung, promovarea politicii monetare si fiscale, in termenii teoriei keynesiene, a complicat si mai mult problemele economice si sociale ale tarilor. Aceasta deoarece prin aceste politici s-a dat curs cresterii datoriei publice, problema cu care se confrunta astazi aproape toate tarile occidentale.

Se poate spune ca, structurile si dinamicile economiei contemporane fac necesara reexaminarea tuturor modelelor elaborate in trecut, inclusiv a celui keynesian. In plus, este necesar sa se integreze in modelele macroeconomice contemporane noile cuceriri ale stiintei economice.