Modele de adoptare a deciziilor financiare manageriale

MODELE DE ADOPTARE A DECIZIILOR FINANCIARE MANAGERIALE

In activitatea managerului financiar trebuie conturat un anume comportament in privinta fundamentarii si luarii deciziei. Dupa modul in care se comporta managerul in procesul decizional in practica s-au conturat 3 modele de fundamentare si luare a deciziei si anume: a).- modelul rational; b).- modelul rationalitatii limitate; c).- modelul politic

1)-MODELUL RATIONAL se bazeaza pe o succesiune de pasi pe care managerul ii parcurge in mod obligatoriu cu scopul de a obtine un grad cat mai inalt de certitudine in privinta fenomenelor urmarite. Modelul are 3 caracteristici de baza si anume:

a)-rationalitatea decidentului-se considera ca un factor de decizie e rational atat timp cat el foloseste informatia valoroasa, oportuna care sa-i asigure eficienta pentru viitorul actiunii. In baza acestor informatii managerul argumenteaza in mod logic, rational viitoarea decizie.

b)-rationalitatea deciziei adoptate care exprima in mod rational caile si mijloacele prin care, in baza ei, managerul intentioneaza sa actioneze pentru a-si atinge obiectivele propuse si pentru a obtine rezultate maxime in contextul in care i-l confera mediul. In final, putem spune ca prin rationalitatea deciziei se urmareste insasi eficienta actiunilor manageriale.

c)-rationalitatea procesului de adoptare a deciziei - ratiunea tehnicii adoptarii deciziei este sustinuta de o suita de pasi de baza ce urmeaza a fi urmati cu consecventa. Acestia sunt:

4

7 5

1. -Cunoasterea problemei de rezolvat sau diagnoza situatiei existente ;

2. -Stabilirea obiectivelor pentru actiunile de perspectiva ( expl. cresterea profitului) ;

3. -Gasirea solutiilor alternative pentru a putea realiza obiectivele propuse ;

4. -Evaluarea fiecarei solutii alternative in functie de particularitatile pe care le prezinta

5. -Compararea rezultatelor aferente solutiilor alternative si alegerea solutiilor de implementat ;

6. -Implementarea propriu - zisa ;

7. -Urmarirea si controlul rezultatelor ca urmare a aplicarii deciziilor.(urmand un feed back)

Managerii care adopta modelul rational parcurg cu consecventa fiecare etapa in parte. In cazul deciziei de rutina, parcurgerea necesita un interval de timp extrem de scurt, atat tipul problemelor cat si solutiile sunt bine cunoscute si nu este necesar sa se insiste asupra fiecarui aspect si faza in parte.

In schimb, la deciziile adaptive si mai ales la deciziile inovative parcurgerea e mult mai lenta, derularea completa a procesului decizional necesitand timp si costuri. In practica este mai putin uzitat intru-cat se considera ca nu e un model ideal. Aplicarea lui obliga managerul sa considere rationamentul ca o conditie fundamentala a menirii sale.

2).- MODELUL RATIONALITATII LIMITATE

In practica, managerii sunt mereu presati de timp, de dimensiunea obiectivelor si sarcinilor de rezolvat si nu pot sa urmareasca cu rigurozitate fazele modelului rational. Consecinta o reprezinta diminuarea gradului de rationalitate a deciziei , de aici diminuarea gradului de certitudine, scaparea de sub control a unor factori de influienta si in final reducerea nivelului de eficienta a actiunilor manageriale. Acest model este aplicat in cazul midle managerilor si top managerilor. In munca top managerilor, de exemplu, modelul rational este o exceptie, ca o consecinta a experientei in care e mereu nevoie de timp, in care costul de administrare redus devine un obiectiv. Drept consecinta, din necesitati practice a aparut MODELUL RATIONALITATII LIMITATE.

Managerul in acest context prefera sa aleaga o varianta de actiune cu un nivel mai scazut de eficienta decat eficienta maxima posibila ce ar putea rezulta. Ei vizeaza oportunitatea, surpriza, succesul imediat. Ei prefera sa se angajeze intr-o cercetare limitata asupra solutiilor alternative si de identificare a factorilor de eficienta. Ei apreciaza drept adecvata o varianta limitata constienti fiind ca nu au fundamentat pe deplin. Accepta si ideea folosirii informatiilor insuficiente si renunta voit la controlul asupra tuturor factorilor de eficienta, indeosebi cei incerti. Toate aceste duc spre o limita in ce priveste gasirea solutiei optime, cu rezultate maxime. De aici si caracteristica acestui tip de management numit day bay day (zi de zi). Managerii pun accent pe intuitie, accepta riscul, dar un risc limitat. Aceasta este explicatia data faptului ca managerii care dispun de aceleasi informatii si care opereaza cu ele in acelasi context si urmaresc aceleasi obiective, adopta in aceasi situatie decizii total diferite.

Am putea spune ca drept caracteristici de baza ale acestui model ar fi:

-satisfactia pe care i-o da in practica managementului de a se considera capabil sa selecteze o solutie acceptabila printr-o mai usoara identificare a ei fara prea multe dificultati si fara sa i se impuna masuri de siguranta.

-cercetarea limitata a factorilor implicati de unde si sentimentul de economisire a timpului si banilor.

-un control limitat al factorilor ce influienteaza evolutia sistemelor. Managerii accepta faptul ca detin un control mai putin eficient asupra evolutiei, accepta si ideea de a interveni pe parcurs factori necunoscuti ce nu au putut fi relevati in momentul luarii deciziei.

3). - MODELUL POLITIC

Deseori procesul decizional microeconomic se deruleaza in contextul existentei unor conflicte de interese ale STAKE HOLDERS-ilor (detinatori de putere). Se sustine ideea ca diferite categorii de persoane sunt detinatoare de putere in privinta stabilirii unor obiective ce privesc existenta firmei. Puterea e inteleasa ca fiind abilitatea acestora de a influienta si controla deciziile luate de manager si implicit rezultatele obtinute ca urmare a aplicarii lor. Acesti detinatori de putere pot fi dupa caz: actionarii, obligatarii, creditorii, institutii guvernamentale, clientii, furnizorii, toti fiind considerati fie factori externi fie factori interni (-diferite departamente din interiorul firmei, grupuri profesionale din cadrul departamentului, lucratorii, organizatiile de sindicat).

Factorii de putere exprima niste dorinte subiective care sunt mai mult sau mai putin legate de cunoasterea obiectiva a fenomenenlor si proceselor derulate in sistem. Ei incearca sa-si contureze niste avantaje functie de care fac apoi presiuni asupra managerilor de la diferite centre de responsabilitate si chiar asupra managerului general al firmei.

Ei incearca sistematic sa influienteze si sa controleze deplin, daca pot, procesul decizional in toate fazele lui. Aceasta intrucat ei considera ca ei vor influienta succesul intregii actiuni (vezi sindicatele) Managerul se va afla intr-un permanent conflict cu acesti factori si e supus unui stress continu. Dimensiunea conflictului e in functie de natura obiectivelor generale, de metodele de interventie in fazele procesului decizional,de puterea relativa a fiecarui factor in parte.

Comportamentul in adoptarea deciziilor nu poate fi descris altfel decat ca fiind rezultatul unui compromis. Datorita caracterului limitat al resursei financiare managerul financiar se afla in conflict cu aproape toate centrele de responsabilitate care doresc cu orice prilej expansiunea sistemelor economice, de multe ori fara a respecta criteriile de eficienta financiara. Conflictele apar in privinta definirii politicii financiare pe termen lung, a politicii de credit comercial, a politicii de distribuire a profitului, de stimulente etc, in care rolul sau este de a sustine fiabilitatea solutiilor de aplicat prin prisma legitatilor specifice domeniului financiar.

Conflictele apar intre managerul financiar si subalterni, grupuri specializate in privinta elaborarii de programe de activitate, a organizarii si derularii operatiunilor de tip back-office si front-office. Oricum schema dupa care trebuie conturat comportamentul managerului financiar este:

Top manageri

Resurse financiare alocate = > ----- ----- -------- ------- obiective financiare

Transformare