Masurarea inflatiei

Masurarea inflatiei

Masurarea inflatiei se poate face din punct de vedere absolut si din punct de vedere relativ.

Din punct de vedere absolut, marimea inflatiei consta in diferenta intre cererea absoluta nominala si cantitatea reala de marfuri si servicii, pe care le pot oferi efectiv agentii economici si pe care acestia le pot pune in circulatie. Exista un anume consens in a considera ca dezechilibrul inflationist inseamna de fapt, un excedent de masa monetara (cerere nominala) de care dispun agentii economici si care este neacoperit printr-o oferta reala adecvata. Altfel spus, marimea inflatiei poate fi masurata prin volumul acelor semne monetare care nu au acoperire in marfuri necesare si dorite de populatie.

Din punct de vedere relativ, procesul se exprima ca un raport procentual intre marimea absoluta aratata si masa ofertei reale de bunuri. Marimile relative, la randul lor, pot fi exprimate in indici (cu baza fixa sau cu baza in lant). Pe baza indicilor respectivi, se poate aprecia sensul evolutiei procesului inflationist.

In prezent, inflatia este masurata prin intermediul urmatorilor indici si coeficienti:

indicele general al preturilor;

indicele preturilor de consum;

indicele costului vietii;

modificarea puterii de cumparare a banilor;

devansarea cresterii indicatorilor macroeconomici rezultativi de catre masa monetara existenta in circulatie si care este disponibila spre a fi cheltuita.

De-a lungul timpului, s-a impus ca instrument principal de masurare a inflatiei indicele pretului de consum.

Indicele general al preturilor si tarifelor de consum (IPC), exprima modificarea medie ponderata a cheltuielilor pe care o familie de talie mijlocie din mediul urban le face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenta, in concordanta cu nivelul si structura nevoii sociale istoriceste determinate.

IPC =

unde: IPC - indicele preturilor de consum;

Q₀ - structura cosului de bunuri ce reflecta nevoia sociala in perioada de baza;

P₀ - pretul bunurilor din cos, in perioada de baza;

P₁ - pretul bunurilor din cos, in perioada curenta.

In toate tarile cu economie de piata, exista organisme autorizate care calculeaza si supravegheaza acest indice.

Masurarea intensitatii inflatiei, a devenit in ultimele decenii, o problema pe cat de actuala, pe atat de echivoca.

In anii 1970, pe baza realitatilor din tarile dezvoltate economic, a fost impusa urmatoarea scala departajatoare a procesului inflationist:

inflatie taratoare, exprimata printr-un ritm mediu anual de crestere a preturilor de consum de pana la 3%;

inflatie moderata, daca preturile respective cresteau in ritm de pana la 6%;

inflatie rapida, atunci cand ritmul de crestere era de aproximativ 10%;

inflatie galopanta, daca cresterea preturilor de consum depasea 10%.

Aceasta tipologie a devenit in ultimii ani, total neoperanta. S-au impus alti termeni si expresii consacrate cum sunt:

cresterea neinflationista - reprezinta o inflatie moderata, insotita de o rata de crestere relativ inalta;

cresterea economica inflationista, releva sporul de productie nationala insotit de o rata a inflatiei ce depaseste acest spor;

stagflatia semnifica, acea situatie din economia unei tari care se caracterizeaza prin inflatie rapida si prin lipsa de crestere notabila a economiei, adesea prin ' crestere zero' si prin recesiune economica. In conditiile stagflatiei, productia regreseaza fara ca masa monetara sa se reduca, aceasta acoperind cresterile de pretuiri incepute anterior;

slumpflatia sintetizeaza un declin economic, o scadere a economiei nationale, pe de o parte, si o inflatie rapida sau chiar galopanta, pe de alta parte.