Incheierea contractelor

Incheierea contractelor

Incheierea contractelor implica trei componente: oferta, adica manifestarea primei vointe individuale de a contracta; acceptarea, adica manifestarea celei de a doua vointe individuale de a contracta; si, in final, intalnirea concordanta dintre oferta si acceptare, adica acordul de vointe al partilor contractante.

Dintre aceste componente, oferta si acceptarea apar ca distincte in toate contractele; de la cele mai complicate pana la cele mai simple; de la vanzarea-cumpararea unui imobil pana la vanzarea-cumpararea unui pachet de tigari; pe cand, intalnirea concordanta dintre oferta si acceptare coincide uneori cu acceptarea iar alteori este distincta fata de aceasta; astfel, cand partile sunt de fata, acceptarea ofertei inseamna de regula si realizarea in acelasi timp a acordului de vointe, adica incheierea contractului; insa, cand partile nu se afla de fata, incheierea contractului se produce, de regula, la un anumit timp dupa acceptare; in primul caz, numai oferta si acceptarea sunt distincte; in cel de al doilea caz, este distincta si notiunea intalnirii concordante dintre oferta si acceptare.

Oferta.Oferta sau policitatia (pollicitatio) consta in propunerea pe care o persoana, numita ofertant sau policitant, o face unei alte persoane, unor persoane sau publicului, adica unui destinatar sau unor destinatari, de a incheia un anumit contract.

Oferta se califica juridiceste ca o manifestare unilaterala de vointa care indeplineste cerintele pentru incheierea unui contract.

Prin aceasta oferta se deosebeste fata de manifestarile de vointa de natura contractuala care nu indeplinesc cerintele ofertei, cum sunt, de exemplu, propunerile de a purta discutii in vederea incheierii unor contracte ori succintele anunturi de inchirieri sau vanzari-cumparari publicate in ziare.

Cu atat mai mult oferta se deosebeste fata de manifestarile de vointa de natura necontractuala, cum sunt, de exemplu, propunerile facute in gluma (iocandi causa) sau din simpla curtoazie.

Dupa unii autori, oferta este un act juridic unilateral; dupa alti autori, carora ne raliem, oferta nu are o asemenea valoare, deoarece nu produce, prin ea insasi, efectele specifice actelor juridice civile, de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice; de aceea, nici acceptarea nu este un act juridic unilateral; si una si alta sunt manifestari individuale de vointa a caror intalnire concordanta da nastere actului juridic bilateral numit contract.

Oferta se deosebeste si fata de antecontract, care, desi precede contractul, ca si oferta, este un act bilateral.

Continutul si forma ofertei. Aceste aspecte ale ofertei sunt strans legate intre ele.

Pentru  a valora oferta propriu-zisa, ea trebuie sa aiba un asemenea continut incat destinatarul sa o poata accepta printr-un simplu da sau chiar tacit.

De aceea, privita in continutul ei, oferta trebuie sa indeplineasca anumite cerinte, care pot fi exprimate si dupa cum urmeaza.

- Oferta trebuie sa fie precisa si completa, adica sa cuprinda toate elementele necesare pentru incheierea contractului propus; de exemplu, la inchiriere, bunul inchiriat, pretul, data la care incepe si durata inchirierii; sau cel putin natura contractului si obiectul acestuia; de exemplu, conform art. 1299, alin. 1, C. civ., vanzarea-cumpxrarea este perfecta daca partile s-au invoit asupra lucrului vandut si a pretului vanzarii; intr-un asemenea caz urmeaza ca restul cerintelor sa fie cele supletiv prevazute de lege in materia contractului de vanzare-cumparare, adica in principal dispozitiile art. 1293-1370 C. civ. si, cand este cazul, uzantele in materie.

Nu indeplinesc acesta cerinta propuneri cum dunt, de exemplu: inchiriez garsoniera in conditii avantajoase; vand apartament compus din trei camere si dependinte la pretul de construire; sau pur si simplu, vand autoturism Dacia 1410; asemenea propuneri incomplete, deosebit de frecvente in viata cotidiana, se califica doar ca propuneri de a purta discutii in vederea contractarii.

- Oferta trebuie sa fie ferma, adica sa exprime o vointa neandoielnica de a contracta.

Aceasta cerinta pune in discutie asa-numita oferta cu rezerve, care uneori este incompatibila iar alteori compatibila cu fermitatea ofertei; este ceea ce trebuie observat de la caz la caz; de exemplu, oferta de vanzare prin care ofertantul isi rezerva expres dreptul de a modifica pretul propus nu valoreaza oferta; pe cand, oferta de a inchiria un apartament este valabila, desi ea este insotita derezerva tacita a ofertantului de a refuza pe acceptantul care nu-i convine (rezerva de inteles mai ales in contractele intuitu personae).

- Oferta trebuie sa fie neechivoca, adica sa aiba un singur sens si acela sa fie clar; de exemplu, este neechivoca expunerea marfii in vitrina cu indicarea pretului; pe cand, expunerea marfii fara nici o indicatie este echivoca.

In ce priveste forma, din principiul consensualismului si libertatea manifestarii consimtamantului rezulta ca: de drept comun, oferta poate fi facuta in orice forma; ea poate fi expresa;  de exemplu, in scris, verbal, prin expunerea mxrfurilor in vitrinele magazinelor cu indicarea preturilor, semnalizarea liber la aparatele de inregistrare a taximetrelor s. a.; sau tacita; de exemplu, in cazul tacitei reanchirieri, tacerea locatorului valoreaza oferta de reanchiriere (art. 1437 C. civ.).

Cu adaugirea ca, in practica juridica actuala, forma scrisa a ofertei a devenit obligatorie la unele contracte.

Destinatia ofertei. Oferta este destinata, dupa caz: unei persoane determinate, aleasa de catre ofertant, ca in cazul donatiei; unor persoane generic determinate, ca in cazul ofertei de vanzare a armelor de vanatoare, care se adreseaza nuami celor ce au permise de vanatoare; sau unor persoane nedeterminate, adica publicului, ca in cazul comercializarii prin magazine a bunurilor de consum si confort personal (in acest din urma caz, desioferta este adresata tuturor persoanelor care vreau s-ao accepte, sunt de mentionat si unele restrictii, ca interzicerea vanzarii unor medicamente celor care nu prezinta retete medicale sau interzicerea vizionarii unor spectacole de cate minori).

Valoarea juridica a ofertei. Valoarea ofertei, adica mxsura in care ea obliga pe ofertant, este potrivit jurisprudentei si doctrinei diferentiata.

In ipoteza persoanelor aflate de fata, oferta obliga pe ofertant numai cand destinatarul raspunde de indata ca o accepta; cu exceptia cazului in care ofertantul a acordat destinatarului un termen pentru a raspunde la oferta.

In ipoteza persoanelor care nu se afla de fata, cand oferta este trimisa prin curier, scrisoare, telegrama etc., intre data emiterii si data primirii ofertei de catre destinatar, se scurge un interval de timp; ca urmare, s-a ridicat problema daca, in acest timp, ofertantul este obligat sa mentina oferta sau dimpotriva poate s-o revoce; solutiile difera dupa cum oferta a ajuns la cunostinta destinatarului si dupa cum ea a fost facuta cu sau fara termen de acceptare.

- Daca oferta - cu sau fara termen de acceptare - nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca, singura cerinta fiind ca revocarea sa ajunga la destinatar cel mai tarziu o data cu oferta; este ceea ce practic se poaterealiza cand, de exemplu, oferta s-a trimis prin scrisoare iar retractarea se face telefonic, telegrafic sau prin telex.

- Daca oferta s-a facut cu termen expres sau implicit de acceptare si ea aajuns la destinatar, se considera ca mentinerea ei este obligatorie inauntrul acestui termen; afara de cazul in care oferta a fost adresata unei persoane determinate care a respins-o inainte de expirarea termenului.

- Daca oferta s-a facut fara termen de acceptare si ea a ajuns la destinatar, s-au exprimat doua interpretari: intr-o prima interpretare, se sustine ca atata timp cat oferta nu a fost acceptata, ea poate fi revocata; in motivarea acestei interpretari logicriguroasa insa potrivnica securitatii contractuale, se spune ca, desi ajunsa si cunoscuta de catre destinatar, oferta continua a fi pzna la acceptare un act unilateral care nu-l angajeaza pe ofertant; intr-o a doua interpretare, care promoveaza securitatea contractuala si care s-a impus in practica, se sustine ca mentinerea ofertei este obligatorie pe timpul necesar, conform uzantelor, pentru ca destinatarul sa delibereze si sa se pronunte asupra propunerii ofertantului; aceasta intrucat, fara recunoasterea unui asemenea termen implicit de reflexie si decizie, oferta ar ramane practic fara nici un rost.

Codul civil roman nu cuprinde dispozitii in aceasta materie; insa Codul comercial roman din 1887 confirma in mod indirect cea de a doua interpretare, prin dispozitia art. 35, alin. 1, conform careia: intre persoanele depxrtate, contractul "nu este perfect daca acceptarea nu a ajuns la cunostinta propunatorului in termenulhotarat de dansul sau in termenul necesar schimbului propunerii si acceptarii, dupa natura contractului".

- Revocarea ofertei poate fi materiala, ca in cazul dispozitiei de intoarcere a curierului inainte de a ajunge la destinatar, sau intelectuala, ca in cazul retractarii telefonice a ofertei trimisa prin scrisoare.

In ce priveste justificarea obligatiei de mentinere a ofertei, noi o gasim, alaturi de majoritatea autorilor, in ideea valabilitatii angajamentului unilateral de vointa; idee prin care de altfel se motiveaza in general eficienta juridica a manifestarilor unilaterale de vointa.

Iar in ce priveste raspunderea ofertantului in caz de retragere intempestiva a ofertei, sub forma obligarii ofertantului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciilor cauzate destinatarului prin retractare,  ea este justificata indeobste prin doua concepte: raspunderea civila delictuala, cand sunt indeplinite cerintele acestei raspunderi; si abuzul de drept, adica exercitarea abuziva a dreptului de a retrage oferta, cand cerintele raspunderii delictuale nu sunt indeplinite.

Mai aratam ca oferta devine caduca daca, inainte de expirarea termenului expressau tacit de acceptare, ofertantul a decedat sau a devenit incapabil; este solutia pe care art. 814 C. civ. o prevede in mod expres in caz de deces al donatorului inainte de acceptarea donatiei de catre donatar.

La aceste doua cazuri, unii autori adauga si un al treilea caz de caducitate: expirarea termenului expres de acceptare a ofertei; se considera ca, dupa expirarea acestui termen, acceptarea ar fi fara nici un efect.

Este totusi de observat ca, in primele doua cazuri, oferta cade fara posibilitate de mentinere, pe cand in cel de al treilea caz, ofertantul poate mentine oferta si dupa expirarea termenului de acceptare.

Acceptarea Acceptarea consta in manifestarea de vointa a destinatarului de a incheia contractul in conditiile prevazute in oferta.

Daca acceptarea conditioneaza, limiteaza sau depaseste cuprinsul ofertei, ea valoreaza contraoferta; in acest sens, art. 39 C. com. prevede ca "acceptarea conditionata sau limitata se considera ca un refuz al primei propuneri si formeaza o noua propunere"; intr-un asemenea caz, destinatarul devine ofertant iar ofertantul initial devine destinatar; si acesta inversare de roluri poate continua pana ce se ajunge la o acceptare pura si simpla; este ceea ce se si intampla adesea la incheierea contractelor negociabile mai importante.

Acceptarea se califica, intocmai ca si oferta, ca o manifestare unilaterala de vointa care indeplineste cerintele pentru incheierea unui contract; iar prin acesta calificare, acceptarea se deosebeste, ca si oferta, fata de alte manifestari de vointa de natura contractuala sau necontractuala, ca si fata de actul juridic unilateral si de contract.

Continutul si forma acceptarii. Aceste aspecte ale acceptarii sunt asemanatoare insa nu identice cu cele ale ofertei.

In ce priveste continutul, acceptarea trebuie sa fie intru totul concordanta cu oferta, sa fie neandoielnica si, pentru a putea duce la incheierea contractului, sa intervina inainte ca oferta sa fi devenit caduca sau sa fi fost indretpatit revocata.

Spre deopsebire insa de oferta, care trebuie sa cuprinda cel putin natura contractului si obiectul acestuia, continutul acceptarii poate fi redus la simple afirmatii, ca: da, accept, sunt de acord.

In ce priveste forma, acceptarea poate fi facuta, ca si oferta in orice forma; ea poate fi: expresa, cand este exprimata in scris sau verbal, ori cand rezulta din gesturi si atitudini uzuale neandoielnice, ca ridicarea mainii la vznzarile prin licitatie publica ori deschiderea de catre sifer a usii taximetrului aflat in stationare la sosirea pasagerului; sau tacita, ca de exemplu, inceperea executarii contractului de catre destinatar, mod de acceptare frecvent la contractul de mandat si la unele contracte comerciale.

In chestiunea daca acceptarea poate rezulta din tacerea destinatarului, trebuie facuta o distinctie: daca tacerea este insotita de atitudini pozitive, ca executarea de catre destinatar a contractului propus de catre ofertant, tacerea valoreaza, dupa cum am aratat, acceptare tacita; daca insa este vorba de o tacere pura si simpla, de o atitudine negativa a destinatarului, in intregime pasiva, regula este ca tacerea nu valoreaza acceptare.

Aceasta regula comporta exceptii legale, conventionale si jurisprudentiale; de exemplu: in cazul tacitei reanchirieri, tacerea locatarului aflat in locatiune valoreaza acceptare (art. 1437 C. civ.); partile potconveni ca simpla tacere a destinatarului dupa primirea ofertei sa valoreze acceptare; iar in practica judiciara s-a decis ca, daca oferta este facuta in interesul exclusiv al destinatarului, tacerea acestuia valoreaza acceptare.

Mai adaugam ca, intocmai ca si in privinta ofertei, in practica judiciara actuala, forma scrisa a acceptarii a devenit obligatorie la unele contracte.

Destinatia acceptarii. Acceptarea este destinata intotdeauna unei persoane determinate; in alte cuvinte, acceptarea are intotdeauna un caracter personal.

Aceasta spre deosebire de oferta, care poate fi destinata, dupa caz, unei persoane determinate, unor persoane generic determinate sau unor persoane nedeterminate.

Valoarea juridica a acceptarii. Valoarea acceptarii trebuie privita, ca si aceea a ofertei, dupa cum este vorba de persoane care se afla sau nu se aflx de fata.

In ipoteza persoanelor care se afla de fata, acceptarea ofertei are ca efect incheierea contractului propus decatre ofertant.

In ipoteza persoanelor care nu se afla de fata, cand intre data expedierii si data primirii acceptarii de catre ofertant se scurge un interval de timp, regimul acceptarii este similar cu cel al ofertei pe timpul dintre emitere si primirea acesteia de catre destinatar.

- Daca acceptarea nu a ajuns la ofertant, destinatarul o poate revoca, singura cerinta fiind ca revocarea sa ajunga cel mai tarziu o data cu acceptarea; este ceea ce practic se poate realiza cand, de exemplu, acceptarea s-a trimis prin scrisoare iar revocarea se face prin telex.

- Daca acceptarea a ajuns la ofertant, contractul se considera ca incheiat; cu exceptia caducitatii acceptarii, cand destinatarul a decedat inainte ca acceptarea sa fi ajuns la ofertant.

Intalnirea concordanta dintre oferta si acceptare.Intalnirea concordanta dintre oferta si acceptare, adica acordul de vointe al partilor contractante, semnifica incheierea contractului.

In aceasta privinta, un interes deosebit il prezinta stabilirea momentului si locului incheierii contractului.

In ipoteza persoanelor care se afla de fata, stabilirea este simpla: momentul este acela al acceptarii pure si simple a ofertei; iar locul este acela unde se afla partile in momentul realizarii acordului de vointe.

In ipoteza persoanelor care nu se afla de fata, oferta si acceptarea nu mai coincid in timp, iar partile contractante se afla in locuri diferite; este ceea ce explica si varietatea solutiilor pe care le intalnim in dreptul comparat cu privire la stabilirea momentului si a locului incheierii contractelor in aceasta de a doua ipoteza.

In alte cuvinte, localizarea contractului in timp si spatiu este simpla in privinta persoanelor aflate de fata, intrucat momentul incheierii  contractului este unic, precum tot unic este si locul incheierii contractului; dimpotriva, in privinta persoanelor care nu se afla de fata, atat momentul cat si locul incheierii contractului pot fi diferite; ca atare, ele urmeaza a fi determinate.

De aceea se spune ca, in realitate, problema localizarii contractelor in timp si spatiu priveste numai contractele incheiate intre persoanele care nu se afla de fata; numai la aceste contracte se refera, de altfel, si teoriile privitoare la momentul si locul incheierii contractelor.

Importanta determinarii momentului si locului incheierii contractului. Acesta dubla localizare a contractului prezinta importante interese practice.

Momentul incheierii contractului prezinta importanta mai ales din urmatoarele puncte de vedere: contractul este carmuit de legea in vigoare in acest moment; in sisitemul expedierii acceptarii, pana in acest moment poate fi revocata oferta; iar in sisitemul receptiunii acceptarii, pana in acest moment poate fi revocata acceptarea; pana in acest moment opereaza caducitatea ofertei si a acceptarii; decesul sau incapacitatea partilor survenite dupa acest moment nu au influenta asupra contractului deja incheiat; capacitatea contractuala a partilor se apreciaza prin referire la acest moment; cauzele de nulitate si de anulabilitate ale contractului trebuie sa existe in acest moment; in contractele translative de drepturi reale asupra unor bunuri individual determinate, in acest moment opereaza transmisiunea drepturilor si a riscurilor catre dobanditor; conform teoriilor clasice, momentul incheierii contractului determina si locul incheierii acestuia.

Locul incheierii contractului prezinta importanta mai ales din doua puncte de vedere: locul determina uneori instanta competenta de a solutiona, cans este cazul, litigiile rezultate din contract; iar cand cuprinde elemente de extraneitate, contractul trebuie ibcheiat potrivit cerintelor de forma prevazute de legea locului (locus regit actum).

Teoriile clasice privitoare la momentul si locul incheierii contractului. In aceasta privinta, in doctrina juridica s-au exprimat patru teorii, dintre care primele doua sunt in avantajul destinatarului iar ultimele doua in acela al ofertantului.

a) Teoria emisiunii sau declararii acceptarii, conform careia contractul se incheie in momentul in care destinatarul si-a manifestat in orice forma vointa de a accpta oferta; de exemplu, a declarat in fata unor persoane ca a acceptat oferta sau ca a intocmit scrisoarea de acceptare.

b) Teoria expedierii acceptarii, conform careia contractul se incheie in momentul expedierii; de exemplu, prin trimiterea scrisorii sau a telegramei de acceptare a ofertei.

Din imbinarea acestor doua teorii s-a formulat sistemul expedierii acceptarii;  s-a constatat ca prima teorie este inaplicabila, mai ales fiindca momentul declararii acceptarii este sub aspect probatoriu dificil de stabilit; si fiindca, inainte de a o expedia, destinatarul poate reveni oricand asupra acceptarii; in vederea inlaturarii acestor dificultati, s-a adus corectivul expedierii acceptarii, adica prima teorie a fost intregita cu cea de a doua intr-un sistem unic.

In acest sistem, momentul incheierii contractului este acela al expedierii acceptarii, iar locul incheierii contractului este localitatea de unde destinatarul a expediat acceptarea, localitate care indeobste coincide cu domiciliul sau resedinta destinatarului.

Sistemul expedierii acceptarii comporta in principal doua obiectii, si anume: obiectia ca partile contractante nu cunosc reciproc momentul incheierii contractului; ofertantul ia cunostinta de acest moment abia la primirea acceptarii; si obiectia ca sistemul este contradictoriu, deoarece: pe de o parte, momentul incheierii contractului este acela al expedierii acceptarii; pe de alta parte, cat timp nu a ajuns la ofertant, acceptarea poate fi retractata.

c) Teoria receptiunii acceptarii, conform careia contractul se incheie in momentul in care acceptarea a fost primita de catre ofertant; din acest moment acceptarea devine definitiva, ea nemaiputand fi revocata; nu se cere insa ca ofertantul sa fi luat cunostinta efectiva de acceptare; de exemplu, este indestulator ca plicul cu scrisoarea de acceptare sa fi fost inmanat ofertantului.

d) Teoria informatiunii, conform careia contractul se incheie in momentul in care ofertantul a luat cunostinta efectiva de acceptare; in aceasta teorie se realizeaza o adevarata concordanta intre oferta si acceptare; dupa cum plastic a fost caracterizata aceasta teorie, destinatarul stie ce a spus ofertantul iar acesta stie ce a spus destinatarul.

Din imbinarea acestor doua ultime teorii s-a format sistemul receptiunii acceptarii; s-a constatat ca aplicarea intocmai a teoriei receptiunii duce la incheierea contractului fara ca ofertantul sa fi luat cunostinta de acceptare; adica fara ca intre partile contractante sa se fi realizat un acord reciproc constient de vointe; iar ince priveste teoria informatiunii, care logic este preferabila oricarei alte teorii, deoarece realizeaza un acord constient de vointe intre partile contractante, fiecare din ele fiind in cunostinta de vointa celeilalte (ca si cum s-ar afla fata in fata), s-a constatat ca practic este dificil de stabilit daca si cand a luat cunostinta ofertantul de acceptare; este o incertitudine care uneori piveste incheierea iar alteori data incheierii contractului; spre a inlatura aceste neajunsuri, cele doua teorii au fost contopite in sisitemul unic al receptiunii, potrivit caruia receptiunea prezuma informatiunea; adica, primirea acceptarii, fapt usor de dovedit, presupune ca ofertantul a luat cunostinta de acceptare.

In acest sistem, momentul incheierii contractului este acela in care ofertantul a avut posibilitatea de a cunoaste acceptarea, iar locul incheierii contractului este acela unde ofertantul a receptat acceptarea, care indeobste coincide cu domiciliul sau resedinta ofertantului.

Teorii recente privitoare la momentul si locul incheierii contractului. Conform acestor teorii, momentul si locul incheierii contractului urmeaza a fi deteminate conform vointei exprimate sau implicite a partilor contractante; iar daca aceasta vointa nu s-a exprimat ori nu poate fi precizata, se preconizeaza ca instanta de judecata sa decida in functie de temeinicia intereselor aflate in conflict; adica sa determine momentul si locul incheierii contractului, de la caz la caz, fie in avantajul ofertantului, fie in acela al destinatarului.

a) Teoria monista.  Conform acestei teorii, momentul si locul incheierii contractului trebuie sa ramana legate (de unde si denumirea de teorie monista), asa cum ele sunt considerate in sistemele clasice; si ca oride cate ori partile nu au localizat contractul in tipm si spatiu, urmeaza ca instanta de judecata sa aplice, dupa imprejurari, fie sistemul receptiunii, fie sistemul expedierii acceptarii.

- Daca se apreciaza ca interesele ofertantului trebuie sa prevaleze, instanta va aplica sistemul receptiunii, urmand ca destinatarul sa suporte asa-numitele - impropriu - riscuri, adica: pana la receptarea acceptarii, ofertantul poate revoca oferta, iar in caz de litigiu, destinatarul va trebui sa se deplaseze la instanta domiciliului sau resedintei ofertantului.

- Daca insa se apreciaza ca interesele destinatarului trebuie sa prevaleze, se va aplica sistemul expedierii acceptarii; ca urmare, destinatarul poate revoca acceptarea inaite de receptare, iar in caz de litigiu, ofertantul va trebui sa se deplaseze la instanta domiciliului sau resedintei destinatarului.

b) Teoria dualista. Conform acestei teorii, momentul si locul incheierii contractului sunt stari de fapt distincte (de unde si denumirea de teorie dualista), pe care partile contractante le pot liber determina, precum tot astfel o poate face, in caz de litigiu, si instanta de judecata.

Determinarea momentului si locului incheierii contractelor in dreptul roman actual. Codul civil nu a prevazut o regula privitoare la momentul si locul incheierii contractelor intre persoane care nu se afla de fata, ci numai aplicatii particulare; astfel, potrivit art. 1533, acceptarea mandatului poate sa rezulte din executarea acestuia de catre mandatar; iar potrivit art. 814, incheierea donatiei implica acceptarea ei de catre donator, fie in actul autentic de donatie, fie intr-un act autentic posterior ce necesita de a fi comunicat donatorului in timpul vietii acestuia.

O asemenea regula a fost prevazuta ulterior de Codul comecial roman, care a consacrat in mod expres teoria informatiunii, prin dispozitia art. 35, alin. 1, conform careia: intre persoanele deparate, contractul "nu este perfect daca acceptarea n-a ajuns la cunostinta propunatorului in termenul hotarat de dansul sau in termenul necesar schimbului propunerii si acceptarii, dupa natura contractului"; iar jurisprudenta a adus acestei teorii corectivul ca receptiunea acceptarii prezuma informatiunea;  asa s-a ajuns la adoptarea in materia contractelor comerciale a sistemului receptiunii acceptarii, sistem care a fost extins, prin analogie, si in materia contractelor civile.

De aceea, in dreptul roman, regula este ca receptiunea determina momentul si locul incheierii contractului intre persoane care nu se afla de fata.

Aceasta regula are insa doar o valoare supletiva, in sensul ca ea se aplica numai daca partile contractante nu au stabilit ele insele momentul si locul incheierii contractului.

In adevar, ca un ecou al teoriilor recente, jurisprudenta si doctrina considera de comun acord ca, in principiu, momentul si locul incheierii contractului depind de vointa comuna a partilor contractante; ele pot asocia momentul si locul incheierii contractului; de exemplu, asa cum acestea sunt legate in sistemul expedierii ca si insisitemul receptiunii acceptarii; sau le pot disocia; de exemplu, momentul incheierii sa fie acela al expedierii acceptarii, iar instanta competenta de a solutiona litigiile eventuale izvorate din contract sa fie aceea a domiciliului ofertantului.

In fine, in ce priveste contractul incheiat prin telefon, s-a impus interpretarea conform careia, in lipsa unei intelegeri a partilor, momentul incheierii este acela al acceptarii ofertei de catre destinatar (ca si intre persoanele aflate de fata), iar locul incheierii este acela unde s-a receptat acceptarea, adica localitatea de unde a vorbit ofertantul (ca intre persoanele care nu se afla de fata conform sistemului receptiunii acceptarii).