Imprumuturile de stat si datoria publica

IMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA PUBLICA

1. Continutul economic al creditului public

In economia de piata, veniturile procurate de stat din impozite si taxe, precum sl cele de la intreprinderile si proprietatile sale adesea nu acopera integral cheltuielile bugetare ordinare. In asemenea situatii, autoritatile publice se adreseaza persoanelor fizice si juridice care dispun de mijloace banesti temporar libere, cerandu-ie sa le incredinteze o parte din acestea pentru acoperirea diferentei dintre cheltuielile si veniturile bugetare. Cu alte cuvinte, in caz de dezechilibru bugetar completarea veniturilor publice se face cu resurse de imprumut, adica pe calea creditului public. Bazat pe increderea in solvabilitatea statului, creditul public se realizeaza fie pe calea contractarii directe de catre stat de imprumuturi cu persoanele fizice sau juridice detinatoare de mijloace banesti libere, fie prin intermediul unor institutii specializate - banci, case de economii, case de asigurari sociale si de pensii, societati de asigurari si reasigurari etc. - care colecteaza disponibilitatile banesti de pe piata si pe care le incredinteaza apoi statului pe timp determinat.

In afara de autoritatile publice centrale si locale, apel la resurse de imprumut mai fac intreprinderile private, publice si mixte, organizatiile cooperatiste, ca si unele categorii sociale, pentru asigurarea desfasurarii normale a activitatii lor economice (credite pe termen scurt), efectuarea de investitii (credite pe termen mijlociu sau lung) ori satisfacerea unor nevoi ale populatiei (credite de consum). Cererea de credit - public si privat - vine din partea autoritatilor publice, a agentilor economici sl a populatiei, si oferta de resurse de imprumut este alcatuita din capitalurile banesti temporar disponibile ale agentilor economici, capitalurile si rezervele libere ale bancilor si altor institutii financiare, veniturile rentierilor, economiile banesti ale micilor producatori de marfuri, liber-profesionistilor si celorlalte categorii sociale. Avand aceleasi surse de formare, creditul public intra in competitie cu creditul privat. Oferta de capital de imprumut fiind limitata, satisfacerea de credite din partea agentilor economici limiteaza accesul la credite al autoritatilor publice si invers.

Resursele banesti care alcatuiesc oferta de capital de imprumut sunt puse la dispozitia acelor solicitanti care accepta conditiile de acordare a creditului: garantie, termen de rambursare, rata a dobanzii, precum si eventuale alte avantaje. Cu toate ca imprumuturile de stat folosite in mod neproductiv nu produc valoare, ele sunt totusi purtatoare de dobanzi. In acest caz, plata dobanzii si restituirea imprumutului se fac pe seama veniturilor bugetare, adica in principal pe seama impozitelor si a taxelor.

In legatura cu folosirea imprumuturilor, trebuie mentionat ca sunt si cazuri cand sumele imprumutate de stat capata o destinatie productiva. In asemenea situatii, dobanda se suporta din valoarea adaugata in urma utilizarii productive a imprumuturilor respective.

Sub raport juridic, imprumutul de stat apare ca o intelegere intervenita intre o persoana fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata, iar acesta din urma se angajeaza sa o ramburseze la termenul stabilit si sa achite dobanda si alte costuri cuvenite. Imprumutul de stat prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:

1. Imprumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare obligatorie, stabilita in mod unilateral de catre stat in sarcina unei persoane fizice sau juridice, imprumutul exprima acordul de vointa al partilor.

2. Imprumutul are un caracter rambursabil. Ca mijloc de procurare a resurselor banesti de care statul are nevoie, imprumutul se caracterizeaza prin aceea ca se restituie, la termenul fixat, persoanelor fizice si juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare, la dispozitia statului, definitiva si nerambursabila.

3. Imprumutul de stat asigura detinatorilor de inscrisuri publice, pe langa rambursarea sumei imprumutate, si o anumita contraprestatie. Pentru a putea intra in posesia sumei de bani care ii lipseste si a o folosi potrivit trebuintelor sale, statul se angajeaza sa achite sistematic, detinatorilor de inscrisuri publice, "pretul" acestei folosinte. "Pretul" la care ne referim imbraca forma dobanzii, forma castigului ori ambele forme, dupa caz, la care se adauga adesea si alte avantaje materiale. Asa cum s-a mai aratat, imprumutul de stat se deosebeste de impozit, intre altele, prin contraprestatia pe care statul o ofera creditorilor sai.

Statul apeleaza la imprumuturi fie din necesitati de trezorerie, fie din necesitati de echilibru bugetar. In primul caz, veniturile bugetare ordinare prevazute a se realiza in anul considerat acopera integral cheltuielile bugetare. Desi pe intregul an bugetul de stat se prezinta echilibrat, totusi pe parcursul acestuia, si cu deosebire in primele luni ale anului, poate sa nu existe o concordanta deplina intre termenele la care se incaseaza veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Ca urmare, in unele perioade platile devanseaza incasarile, ceea ce provoaca un gol de casa, adica o insuficienta temporara de resurse, in timp ce in altele se inregistreaza un plus de resurse fata de ritmul normal al platilor.

Organul insarcinat cu executia de casa a bugetului trebuie sa cunoasca din timp perioadele in care se profileaza goluri de casa pentru a putea procura resursele necesare acoperirii acestora din afara bugetului de stat. In cazul in care disponibilitatile de resurse ale unor institutii publice nu acopera golul de casa al bugetului, atunci se solicita imprumuturi pe termen scurt la alti detinatori de resurse banesti de pe piata. In ultima instanta se face apel la banca centrala a tarii, sub forma unui avans in contul veniturilor bugetare viitoare, in limitele si in conditiile prevazute de lege.

Pentru imprumuturile contractate pe piata interna, inclusiv la banca  centrala, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur. In unele tari emisiunea de bonuri de tezaur este plafonata prin lege, in timp ce altele aceasta este nelimitata. In acest din urma caz, emisiunea de bonuri de tezaur clin instrument de trezorerie (de acoperire a golurilor temporare de casa) se transforma in mijloc de echilibrare a bugetului de stat (de acoperire a deficitului bugetar).

In conditiile in care veniturile bugetare ordinare nu acopera integral  cheltuielile bugetare aprobate pentru anul urmator, guvernul tarii are de ales intre sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) si contractarea de imprumuturi. De cele mai multe ari, guvernul opteaza pentru cea de-a doua solutie.

2. Datoria publica

Datoria publica cuprinde totalitatea sumelor imprumutate de autoritatile publice centrale, de unitatile administrativ-teritoriale si de alte entitati publice, de la persoane fizice sau juridice pe piata interna si in strainatate si ramase de rambursat la un moment dat. Gradul de indatorare a tarii la moment dat se determina prin raportarea soldului datoriei publice la produsul intern brut, indicatorul astfel stabilit arata in ce masura valoarea adaugata intr-un an este grevata de datoria publica. In tara noastra, Guvernul este autorizat sa contracteze, prin Ministerul Finantelor, imprumuturi de stat interne si externe, in urmatoarele scopuri:

finantarea deficitului bugetului de stat;

refinantarea datoriei publice;

sustinerea balantei de plati si consolidarea rezervei valutare a statului;

finantarea interna si externa a proiectelor de investitii pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei;

finantarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, cu capital majoritar romanesc;

finantarea achizitionarii de bunuri si servicii, inclusiv importul de materii prime si resurse energetice;

indeplinirea obligatiunilor legate de garantiile de stat pentru imprumuturi;

amortizarea si achitarea imprumuturilor guvernamentale si rascumpararea datoriei neachitate, incluzand capitalul, dobanda si alte costuri;

finantarea necesitatilor pe termen scurt ale bugetului de stat;

finantarea cheltuielilor legate de lichidarea consecintelor dezastrelor naturale si ale altor calamitati;

mentinerea in permanenta a unui sold corespunzator in Contul General al Trezoreriei statului;

alte necesitati aprobate prin legi speciale.

Datoria publica externa mai poate fi contractata si pentru:

crearea unor noi locuri de munca si sustinerea intreprinderilor privatizate sau de stat, pe baza prioritatilor economice si sociale stabilite de Guvern;

finantarea restructurarii economiei si constituirea stocurilor strategice, inclusiv productia de bunuri si servicii pentru piata interna si pentru export;

finantarea proiectelor de investitii in infrastructura, inclusiv cele pentru servicii sociale;

finantarea achizitiilor publice.

Rambursarea imprumuturilor de stat se asigura, dupa caz, din imprumuturi special contractate pentru refinantarea datoriei publice, din resurse ale Contului General al Trezoreriei statului, precum si din alte resurse stabilite prin dispozitii legale. Rambursarea ratelor de capital, plata dobanzilor si a altor costuri aferente datoriei publice au prioritate fata de alte obligatii ale statului.

Instrumentele datoriei publice interne ale statului includ:

titlurile de stat eliberate in moneda nationala;

imprumuturile de stat acordate de Banca Nationala a Romaniei in conditiile stabilite prin Legea privind statutul Bancii Nationale a Romaniei;

imprumuturile de stat contractate la bancile comerciale din Romania;

imprumuturile de stat contractate la alte institutii de credit din Romania si de la agentii guvernamentale.

Instrumentele datoriei publice externe a Romaniei includ:

titlurile de stat eliberate in valuta, emise pe pietele financiare interne si externe;

imprumuturile primite de la guvernele altor state, agentii guvernamentale, institutii financiare multilaterale sau alte organizatii internationale;

imprumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;

imprumuturile directe primite de la investitori privati pe termen scurt, mediu sau lung.

3. Particularitatile imprumuturilor externe. Datoria externa

Imprumuturile externe constituie una din formele exportului de capital. In functie de durata pentru care se acorda, creditele externe pot fi: pe termene scurte (1 - 2 ani), mijlocii (3 - 5 ani) sau lungi (peste 5 ani). Beneficiarul creditului este interesat ca termenul de rambursare sa fie suficient de indepartat pentru a-si putea procura resursele necesare restituirii acestuia si achitarii dobanzilor si a altor cheltuieli aferente.

In ceea ce priveste rambursarea creditelor, practica internationala cunoaste urmatoarele modalitati: a) in cote egale; b) in cote inegale, care pot creste in mod progresiv si c) intr-o singura transa, la scadenta.

La acordarea unui credit, imprumutatorul poate sa pretinda o garantie materiala sau una morala. In primul caz, garantia poate sa constea din marfuri, documente de dispozitie asupra marfurilor (conosamente, warante etc.), actiuni si obligatiuni, depozite ale unor firme, ale unor institutii guvernamentale, bunuri imobiliare, venituri ale statului (taxe vamale, accize, venituri ale domeniului public s.a), rezervele de aur si devize ale statului etc.

Privite din punctul de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de catre: a) intreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firma)i b) banci pi alte institutii financiare (credite bancare); c) guverne (credite guvernamentale); d) organisme financiare internationale (credite financiare); e) rentieri pi alte persoane fizice (imprumuturi de stat).

Printre organismele financiare internationale, care acorda asistenta publica multilaterala, se numara:

a)    Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), denumita si Banca Mondiala, b) organismele financiare regionale: Banca Interamericana de Dezvoltare (infiintata in 1959); Banca Africana de Dezvoltare (1963), Banca Asiatica de Dezvoltare (1966); Banca de Dezvoltare a Caraibelor (1969); Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (1991);

b)    organismele financiare ale Comunitatii Economice Europene: Fondul European de Dezvoltare (creat in 1957) si Banca Europeana de Investitii (infiintata in 1958);

c)    organismele financiare ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc: Banca Internationala de Cooperare Economica (infiintata in 1963) si Banca Internationala de Investitii (infiintata in 1970).

Institutiile de la litera d) si-au incetat activitatea in urma desfiintarii CAER.