Imprumuturile de stat. Datoria publica.

Imprumuturile de stat. Datoria publica.

1 Imprumuturile de stat-Trasaturi caracteristice

In economia de piata, veniturile procurate de stat din impozite si taxe, precum si cele de la intreprinderile si proprietatile sale adesea nu acopera integral cheltuielile bugetare ordinare.

In asemenea situatii, autoritatile publice se adreseaza persoanele fizice si juridice care dispun de mijloace banesti temporar libere, cerindu-le sa le incredinteze o parte din acestea pentru acoperirea diferentei dintre cheltuieli si veniturile bugetare.

Deci, in caz de dezechilibru bugetar completarea veniturilor bugetare se face cu resurse de imprumut, adica pe calea creditului public.

In afara de autoritatile publice centrale si locale, apel la resurse de imprumut mai fac intreprinderile private, publice si mixte, organizatii cooperatiste, ca si unele categorii sociale pentru desfasurarea normala a activitatii lor economice ( credite pe termen scurt),efectuarea de investitii( credite pe termen miljociu si lung) ori satisfacerea unor nevoi ale populatiei (credite de consum).

Resursele banesti care alcatuiesc oferta de capital de imprumut sunt puse la dispozitia acelor solicitanti care accepta conditiile de acordare a creditului: garantie, termen de rambursare, rata dobinzii precum si eventuale avantaje. Ajunse la dispozitia beneficiarilor , sumele imprumutate capata destinatii diferite : servesc drept capital productiv, sunt investite in bunuri de folosinta indelungata sau sunt cheltuieli in scopuri de consum, dupa caz.

Indiferent de destinatie, orice imprumut trebuie sa produca imprumutatorului un anumit venit care constituie insasi ratiunea acordarii sale. Natura acestui venit difera insa in functie de destinatia data imprumutului.

Astfel imprumutul contractat de o societate comerciala cu profil industrial la o banca si utilizat de aceasta in calitate de capital, contribuie la sporirea masei profitului realizat.

Din acest profit, societatea comerciala cedeaza bancii o anumita parte, sub forma de dobinda, ca pret al imprumutului acordat.

Acest mecanism, specific creditului bancar, utilizat in scopuri productive de catre capitalistul activ, creeaza iluzia ca orice suma de bani acordata cu titlu de imprumut este capabila sa produca dobinda.

Ca urmare, in practica s-a generalizat perceperea de dobinzi si la imprumuturile utilizate in scopuri neproductive, cu toate ca in aceste cazuri, nefiind folosite in calitate de capital, ele nu produc valoare adaugata , din care sa se plateasca dobinda.

Asa stau lucrurile cu resursele banesti mobilizate de stat pe calea creditului public si utilizate pentru finantarea cheltuielilor militare, a celor pentru functionarea serviciilor publice, mentinerea ordinii interne, rambursarea datoriei publice scadente, plata dobinzilor aferente etc.

Cu toate ca imprumuturile de stat folosite in mod neproductiv nu produc valoare, ele sunt totusi purtatoare de dobinzi.

In acest caz, plata dobinzi si restituirea imprumutului se fac pe seama veniturilor bugetare, adica in principal pe seama impozitelor si taxelor.

Sunt si cazuri cind sumele imprumutate se stat capata o destnatie productiva.In asemenea situatii, dobinda se suporta din valoarea nou creata in urma realizarii productive a imprumuturilor respective.

Obligatiunile imprumuturilor de stat constituie titluri care atesta actionarului lor calitatea de creditor al statulti . Ele dau detinatorului lor dreptul de a primi o dobinda din partea statului care se suporta din resursele bugetare.

Dobinda platita de o societate comerciala cu profit industrial unei banci pentru creditul primit de la aceasta exprima, pe deo parte, relatii de repartitie primara a valorii non create intre participantii la activitatea economica fnantata prin credit, iar pe de alta , relatii de redistribuire a profitului realizat de agentul economic imprumutat si banca imprumutatoare.

Dobinda platita de stat pentru mijloace banesti imprumutate si utilizate de acesta in scopuri neproductive exprima relatii de redistribuire a venitului national: se redistribuie, in principal, veniturile persoanelor fizice si juridice, mobilizate la buget pe calea impozitelor si taxelor, in favoarea celor care au acordat bani cu imprumut statului si pentru care incaseaza dobinzi.

Sub raport juridic, imprumutul de stat apare ca o intelegere intervenita intre o persoana fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata, iar acesta din urma se angajeaza sa o restituie la termenul stabilit si sa achite pretul cuvenit.

Imprumutul de stat prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:

a) Imprumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de impozit care constituie o prelevare obligatorie, stabilita in mod unilateral de catre stat in sarcina unei persoane fizice sau juridice, imprumutul exprima acordul de vointa al partilor .Totusi conditiile de emisiune si rambursare, forma si marimea veniturilor pe care il asigura, precum si alte eventuale avantaje acordate imprumutatorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fara consultarea prealabila a subscriitorilor potentiali. Persoanele interesate pot sa accepte sau sa refuze in bloc conditiile stabilite de stat, dar nu pot pretinde sa li se asigure un tratament preferential fata de ceilalti subscriitori.

De asemenea, in cazul imprumutului contractat de stat , acesta nu ofera o garantie materiala in favoarea imprumutatorilor sai. De regula, imprumuturile se stat au la baza principiul facultativitatii.

b) Imprumutul are caracter rambursabil

Ca mijloc de procurare a resurselor banesti de care statul are nevoie, imprumutul se caracterizeaza prin aceea ca se restituie, la termenul fixat, persoanelor fizice si juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit care constituie o preluare, la dispozitia statului, definitiva si nerambursabila. La plasarea unui imprumut, statul stabileste termenul de rambursare a acestuia care poate fi mai apropiat sau mai indepartat, im functie de evolutia previzibila a veniturilor si a cheltuielilor publice.

c) Imprumutul de stat asigura detinatorilor de inscrisuri publice pe linga rambursarea sumei imprumutate si o anumita contraprestatie pentru a putea intra in posesia sumei de bani care ii lipseste si a o folosi potrivit trebuintelor sale, statul se angajeaza sa achite sistematic, detinatorilor de inscrisuri publice "pretul" acestei folosinte. Pretul la care ne referim imbraca forma dobinzi, forma castigului ori ambele forme, dupa caz, la care se adauga adesea si alte avantaje materiale.

2. Destinatia si rolul imprumuturilor de stat

Statul apeleaza la imprumuturi, fie din necesitati de trezorerie ,fie din necesitati de echilibru bugetar. In primul caz, veniturile bugetare ordinare prevazute a se realiza in anul considerat acopera integral cheltuielile bugetare.

Desi, pe intregul an bugetul de stat se prezinta echilibrat, totusi pe parcursul acestuia, si cu deosebire in primele luni ale anului, poate sa nu existe o concordanta deplina intre termenele la care se incaseaza veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile.

Ca urmare , in unele perioade platite devanseaza incasarile, ceea ce provoaca un gol de casa, adica o insuficienta temporara de resurse, in timp ce in altele se inregistreaza un plus de resurse fata de ritmul normal al platilor.

In cazul in care disponibilitatile de resurse ale unor institutii publice nu acopera golul de casa al bugetului, atunci se solicita imprumuturi pe termen scurt la alti detinatori de resurse banesti de pe piata.

In ultima instanta se face apel la BNR , sub forma unui avans in contul veniturilor bugetare viitoare.

Apelul la imprumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte nefaste asupra circulatiei banesti ori de cate ori acesta vizeaza sume importante si nu se ramburseaza la termenele prevazute. In cazul in care veniturile fiscale si nefiscale nu acopera integral cheltuielile bugetare pe intregul an, pentru finantarea deficitului rezultat statul se imprumuta pe piata interna sau in strainatate.

Pentru imprumuturile contractate pe piata interna, inclusiv la Banca centrala (BNR ), pe termen scurt, se emit bonurile de tezaur.

Emisiunea de bani de tezaur din instrument de trezorerie ( de acoperire a golurilor temporara de casa) se transforma in mijloc de echilibrare a bugetului de stat (de acoperire a deficitului bugetar).

Imprumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se incheie de regula, pe termene mijlocii si lungi. Rambursarea ratelor scadente si achitarea dobinzilor aferente au drept consecinta sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage dupa sine majorarea impozitelor, iar in caz de insuficienta a acestora, contractarea de noi imprumuturi.

In conditiile in care veniturile bugetare ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare aprobate pentru anul urmator, guvernul are de ales intre sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) si contractarea de imprumuturi.

De cele mai multe ori, guvernul opteaza pentru cea de a doua solutie din urmatoarele considerente:

-majorarea impozitelor constituie o masura nepopulara deoarece ,afecteaza nivelul de trai al populatiei, iar partidele de la putere evita sa o aplice de teama sa nu-si piarda electoratul;

-imprumuturile de stat ofera categoriilor sociale avute , un plasament sigur si remunerator pentru disponibilitatile lor banesti;

-imprumuturile de stat reprezinta un mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare decit impozitele;

-in conditiile in care imprumutul se solicita la Banca centrala (BNR), termenul de obtinere a resurselor banesti este si mai scurt decit in cazul in care acesta se plaseaza in rindurile populatiei ori a persoanelor juridice (altele decit Banca centrala).

Imprumuturile constituie un mijloc de procurare a resurselor financiare necesare statului mai costisitor decit impozitele, dobinzile si celelalte avantaje acordate creditelor statului majoreaza inevitabil cheltuielile publice.

Apelul la imprumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar nu scuteste societatea de povara acestora, ci doar intirzie momentul traspunerii ei asupra contribuabilului.

Pe plan intern imprumuturile contribuie la redistribuirea venitului national initial in momentul plasarii acestora de catre stat.

Cu acest prilej, are loc o redistribuire intre fondul de acumulare si fondul de consum, deoarece o parte din capitalul banesc temporar liber, este plasat in inscrisuri ale imprumuturilor de stat si se folosesc mai cu seama in scopuri neproductive, in loc sa serveasca la largirea productiei si circulatiei.

Ulterior, redistribuirea venitului national prin intermediul imprumuturilor are loc in momentul platii dobinzii aferente imprumuturilor si care se suporta in principal dim impozite.

Imprumuturile de stat indeplinesc un rol pozitiv in masura in care sunt folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de cai de comunicatie, protectia mediului.

In asemenea situatii, imprumuturile contribuie la sporirea productiei materiale, la cresterea venitului national si pe aceasta baza la asigurarea resurselor necesare rambursarilor.

Imprumuturile de stat contractate in strainatate contribuie la redistribuirea venitului national intre tarile imprumutatoare si cele imprumutate.

La acordarea de imprumuturi, fluxurile financiare pornesc de la tarile imprumutatoare catre tarile imprumutate.

Din momentul inceperii restituirii imprumuturilor si al platii dobinzilor aferente, directia fluxurilor financiare se schimba; de data aceasta fluxurile pornesc de la tarile beneficiare de imprumuturi catre tarile imprumutatoare.

Daca redistribuirea venitului national al tarii creditoare catre tara debitoare are caracter temporar (imprumutul acordat fiind rambursabil), in schimb platile efectuate de tara debitoare ,cu titlu de dobinzi si comisioane, catre tara creditoare, reflecta redistribuirea definitiva si nerambursabila a venitului national pe plan international.

3. Tehnica imprumuturilor de stat

La lansarea unui imprumut de stat este necesara stabilirea citorva elemente tehnice care se definesc din punct de vedere juridic:

-denumirea imprumutului;

-valoarea nominala, valoarea reala si cursul;

-termenul de rambursare;

-dobinda;

-eventuale alte avantaje materiale acordate detinatorilor de inscrisuri, pentru a face imprumutul atractiv.

Denumirea imprumutului de stat poate fi legata de destinatia acestuia.

Pentru fiecare imprumut contractat pe piata, statul emite niste inscrisuri, denumite generic efecte publice, titluri, hartii de valoare, obligatiuni.

Suma inscrisa pe obligatiunea de imprumut de stat, denumita valoare nominala, exprima marimea creantei pe care detinatorul acesteia o are de incasat de la stat ( sau invers datoria statului fata de detinatorul obligatiunii respective).

Cand imprumutul se ramburseaza la termenul pentru care a fost contractat, statul achita detinatorului obligatoriu valoarea nominala a acestuia. Daca detinatorul doreste sa-si recupereze banii plasati in obligatiuni ale unui imprumut de stat inainte de termen, el poate sa le vanda la bursa.

Suma cu care se cumpara ( se vinde), o obligatiune denumita valoare reala, poate sa fie egala, mai mica sau mai mare decat valoarea nominala a acesteia.

Marimea valorii depinde de cursul la care se coteaza inscrisurile respective la bursa.

Cursul exprima "pretul" cu care se cumpara si se vand 100 de unitati monetare valoare nominala si acesta poate fi : al pari, adica egal cu 100; sub pari , adica mai mic decat de 100, sau supra pari, adica mai mare decat 100.

La lansarea unui imprumut de stat, cursul obligatiunii este de regula sub pari. Cursul depinde de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut, de nivelul dobanzii la imprumutul respectiv, ca si de alte avantaje oferite de stat detinatorilor inscrisurilor acelui imprumut.

Termenul de rambursare .

Din punct de vedere al duratei pentru care se contracteaza, imprumuturile pot fi cu termene precise de rambursare si fara asemenea termene. Exista imprumuturi pe termen scurt (de pana la un an), pe terme mijlociu ( intre 1-5 ani), pe termen lung ( de peste 5 ani). La imprumuturile pe termen scurt statul apeleaza atunci cand desi echilibrat pe intregul an, bugetul prezinta neconcordante intre momentul incasarii veniturilor prevazute si cel al efectuarii cheltuielilor aprobate. La fel procedeaza statul in cazul in care venitul nu se realizeaza in cuantumul prevazut in buget, sau cand apare necesitatea efectuarii unor cheltuieli neprevazute.

Statul contracteaza imprumuturi pe termen mijlociu si lung atunci cand are nevoie de resurse banesti pentru acoperirea deficitelor bugetare devenite cronice sau pentru finantarea unor cheltuieli de investitii de mare valoare.

Pentru imprumuturile pe care le contracteaza, statul poate sa emita anumite inscrisuri pe care sa le inmaneza creditorilor sai sau sa le inregistreze in evidentele datoriei publice fara sa elibereze inscrisuri speciale ( creante in cont).

Astfel, pentru imprumuturile pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, polite de tezaur, certificate de datorie, certificate( bonuri) de impozite, etc.

Pentru imprumuturile pe termen mijlociu si lung se emit inscrisuri cunoscute sub denumirea de obligatiuni, sau titluri de renta, iar pentru cele fara termen, titluri de renta perpetue.

Dobanda.

" Pretul" pe care statul il plateste creditorilor sai pentru folosirea sumei imrpumutate imbraca forma : dobanzi ( venit fix, de care beneficiaza toti detinatorii de inscrisuri, proportional cu suma imprumutata); castigurilor ( veniturilor diferentiate ca marime, de care beneficiaza numai un numar restrans de detinatori); forma combinata a dobanzii si castigurilor sau forma altor avantaje.

La imprumuturile de stat cu castiguri (premii), castigurile se platesc numai detinatorilor acelor obligatiuni care au iesit castigatoare la tragerile la sorti. Suma totala a castigurilor se stabileste tinand seama de rata dobanzii. Cu alte cuvinte, suma pe care statul ar fi platit-o ca dobanda - daca imprumutul ar fi fost cu dabanda-se repartizeaza sub forma de castiguri.

Nivelul dobanzilor diferite de la o tara la alta si raporturile la fel de diferite dintre ratele medii ale dobanzii la cele doua categorii de imprumuturi se explica prin conditii economice concrete ale tarilor respective si prin politicile financiare si monetare promovate de autoritatile bugetare.

Rata dobanzii la imprumuturile publice nu ramane constanta vreme indelungata si se modifica de la o perioada la alta, inregistrand limite foarte largi). Pana aici ne-am referit la rata de emisiune a dobanzii, denumita si rata nominala, deoarece ea se calculeaza la valoarea nominala a inscrisurilor emise de stat.

Notiunea de rata reala a dobanzii are si sensul de venit net ce revine creditorului de pe urma unei 100 de unitati monetare, date cu imprumut pe termen de un an si se determina prin corectarea dobanzii nominala cu inflatia cresterii (descresterii) preturilor de piata.

Rata reala a dobanzii (dr) ce revine creditorilor se calculeaza cu ajutorul formulei:

dr = 100 + dn x 100 100, in care

D

dn - reprezinta rata nominala a dobanzii;

D - deflatorul ( indicele de prêt al produsului intern brut fata de anul precedent luat ca baza) din tara creditului.

Spre exemplu la un imprumut acordat cu o dobanda nominala de 10 % pe an, in conditiile cresterii preturilor pe piata interna cu 5%, rata reala a dobanzii va fi 4,7% pe an :

dr = 100 + dn x 100 100= 4.7%

D

Diferenta dintre dobanda nominala si cea reala constituie o pierdere pentru creditor si un avantaj de egala valoare pentru debitor.

Alte avantaje conferite detinatorilor de inscrisurilor de stat

O modalitate de a face mai atractiv un imprumut de stat consta in inlocuirea dobanzii cu castiguri.

In acest caz care ar fi revenit titlurilor detinatorilor de inscrisuri sub forma de dobanda ,se repartizeaza detinatorilor inscrisurilor iesite castigatoare la tragerile la sort.

Statul foloseste calea plasarii imprumuturilor la un curs sub pari pentru al face mai atractiv. Statul cauta sa atraga pe subsciitorii potentiali oferindu -le un avantaj suplimentar, materializat intr-o dobanda reala mai mare decat cea de emisiune si intr-o prima de rambursare. Aceasta prima reprezinta diferenta dintre cursul al pari la care se ramburseaza imrpumutul si cursul sub pari la care se plaseaza; ea poate sa apara si in cazul in care imprumutul se plaseaza la un curs al pari dar se ramburseaza la un curs supra pari.

In afara de dobanzi, castiguri si prime de rambursare, unele state acorda detinatorilor de efecte publice si alte avantaje cum ar fi: scutirea de impozite si taxe a veniturilor provenind de la anumite imprumuturi si/sau a tranzactiilor la bursa cu efecte publice.

Prin rambursarea imprumuturilor de stat se intelege rascumpararea titlurilor de credit de la detinatori, adica restituirea sumelor imprumutate. In mod expres, statul isi asuma obligatia de a restitui numai imprumuturile cu termen.

In practica se intalnesc mai multe modalitati de rambursare a imprumuturilor, si anume: pe calea anuitatilor; prin tragere la sorti; prin rascumparare la bursa.

Rambursarea imprumuturilor prin anuitati consta in aceea ca, incepand din cel de-al doilea sau al treilea an de la contractarea imprumuturilor, statul incepe sa achite pe langa dobanzi, si o parte din suma datorata. Aceasta modalitate se foloseste atunci cand statul are putini creditori cu care convine conditiile de rambursare. Anuitatile se pot stabili fie in sume egale pe toata durata restituirii imprumutului, fie in sume inegale, adica in cote progresive sau regresive.

Cand imprumutul de stat a fost contractat la un mare numar de creditori statul foloseste pentru rambursarea acestuia calea tragerii la sorti.

In momentul lansarii imprumutului statul stabileste valoarea obligatiunilor amortizabile in fiecare an prin tragere la sorti. Rambursarea prin anuitati si tragere la sorti este specifica imprumuturilor cu termen mijlociu.

In cazul imprumuturilor pe termen lung statul este obligat sa procedeze la rambursarea acestora la scadenta, el poate sa o faca si cu anticipatie.

Rambursarea imprumuturilor se efectueaza pe seama : fondului special de amortizare( fond cu afectatie speciala, din care se achita cheltuielile cu plata dobanzilor si rambursarea imprumuturilor) ; resurselor prevazute in buget cu aceasta destinatie; excedentelor bugetare.

4. Datoria publica interna

Datoria publica cuprinde totalitatea sumelor imprumutate de administratia publica centrala, de unitatilor administrativ teritoriale si de alte entitati publice, de la persoane fizice sau juridice pe piata interna si strainatate si ramase de rambursat la un moment dat.

Gradul de indatorare al tarii la un moment dat se determina prin raportarea volumului datoriei publice la venitul national ( PIB).Indicatorul astfel obtinut arata in ce masura valoarea nou creata intr-un an este grevata de datoria publica.

Acest indicator are o valoare pur teoretica deoarece, nici o tara nu ar putea aloca intregul venit national sau PIB amortizarii datoriei publice ci numai partea din acesta ramasa dupa efectuarea prelevarilor absolute indispensabile la fondul de consum si la cel de acumulare.

Pentru a putea face comparatii internationale este necesar a exprima datoria publica a tarilor cuprinse in analiza intr-o moneda avand o larga circulatie pe plan mondial ( de exemplu ,dolarul USA).

Comparatii internationale se pot face in functie de datoria publica medie pe un locuitor dar si in functie de raportul dintre datoria publica si venitul national ( PIB ), cu observatia ca nu tine seama de factorul demografic.

La acelasi raport intre datoria publica si PIB, o tara suporta cu atat mai greu povara datoriei publice ,cu cat are un grad mai scazut de dezvoltare economica.

Alaturi de indicatorii privind gradul de indatorare a unei tari, un interes deosebit prezinta indicatorii care caracterizeaza efortul financiar anual , pe care datoria publica il reclama.

Acest efort se materializeaza in serviciul datoriei publice care cuprinde cheltuielile cu rambursarea datoriei propriu-zise si cele legate de plata dobanzilor aferente.

Efortul financiar sau povara datoriei publice se exprima cu ajutorul mai multor indicatori printre care: marimea absoluta si marimea medie pe locuitori a serviciului datorie publice; raportul dintre serviciul datoriei publice si venitul national (PIB) ; raportul dintre serviciul datoriei publice si totalul cheltuielilor publice sau ponderea serviciului datoriei publice in totalul cheltuielilor bugetare, dupa caz.

Deosebit de acestia, se mai calculeaza cuantumul anual al dobanzilor, raportul dintre dobanzi si venitul national (PIB) si ponderea dobanzilor in totalul cheltuielilor publice sau in totalul cheltuielilor bugetare, dupa caz.

Acesti indicatori exprima dimensiunile contraprestatiei pe care statul o datoreaza creditorilor sai in decursul unui an.

Statul isi procura resursele financiare de care are nevoie, atat de pe piata interna, cat si din strainatate, ca urmare si datoria publica va avea un caracter intern sau extern, dupa caz.

Prin imprumuturile facute in strainatate tarile isi completeaza resursele financiar valutare de care au nevoie. Cu cat ponderea datoriei externe in totalul datoriei publice este, mai mare , cu atat gradul de dependenta economica si financiara a tarilor respective fata de strainatate este ridicat.

Un alt element in functie de care se fac judecati de valoare cu privire la structura datoriei publice il constituie gradul de exigibilitate al acestuia. Sumele exigibile la termen scurt formeaza datoria flotanta, iar cele exigibile la termen mijlocii si lungi datoria consolidata.

Este evident ca pentru o tara conteaza mai mult efortul financiar pe care trebuie sa-l faca pentru rambursarea datoriei scadente si plata dobanzilor aferente in lunile urmatoare decat cel care se profileaza la un orizont situate peste 5-10 ani sau mai mult.

De aceea, cu cat ponderea datoriei flotante in totalul datoriei publice este mai mare cu atat nevoia de resurse financiare este mai presanta, iar procurarea acestora mai dificila.

Structura datoriei publice variaza de la o tara la alta in functie de conditiile financiar monetare.

In unele tari se face deosebire intre datoria publica bruta si cea neta. Datoria publica bruta cuprinde valoarea totala a efectelor publice, indiferent de detinatorii acestora, iar datoria publica neta reprezinta valoarea efectelor publice detinute de personae fizice si juridice, altele decat cele de drept public.

Diferenta dintre datoria bruta si cea neta reprezinta valoarea efectelor publice in care au fost plasate diferite fonduri apartinand statului.

In Romania, activitatile privind contractarea si garantarea imprumuturilor interne si externe rambursabile, generatoare de datorie publica si gestionarea datoriei publice se exercita de catre Guvern, prin intermediul MFP.

In functie de piata pe care este lansat si de valuta in care este emis datoria publica poate fi interna si externa. In vederea finantarii si refinantarii datoriei publice interne Guvernul poate contracta imprumuturi de stat in lei sau in valuta de pe piata financiara interna sau externa.

MFP poate garanta, in numele si in contul statului, creditele bancare interne pe termen scurt, mediu sau lung, contractate de la bancile centrale de catre agentii economici pentru realizarea programelor de restructurare aprobate de autoritatile competente, constituirea de stocuri la principalele produse strategice necesare economiei nationale, realizarea lucrarilor agricole , realizarea unor obiective de investitii de interes national. In unele tari legislatia a stabilit anumite limite pe care le poate atinge datoria publica .

Gestionarea datoriei publice se asigura de catre MFP si consta in :

-contractarea imprumuturilor de stat;

-organizarea si tinerea evidentei prin conturi specifice;

-calculul si plata dobanzii, comisioanelor si spezelor;

-efectuarea altor operatiuni inclusiv cele care decurg din gestionarea fondului de risc pentru garantii interne.

Datoria publica prezinta o importanta deosebita pentru analiza situatiilor financiare unei tari, a gradului de indatorare, a creditului de care aceasta se bucura pe piata de capital, a relatiei existente intre balanta creantelor si angajamentelor si balanta de plati externe.

Rambursarea imprumuturilor contractate se asigura din urmatoarele surse:

-excedentele bugetului de stat;

-imprumuturi de stat pentru refinantarea datoriilor;

- si alte surse.

5. Datoria publica externa

Imprumuturile externe constituie una din formele exportului de capital. Imprumuturile sau creditele externe se pot grupa dupa diferite criterii :

a) dupa destinatie, se disting credite pentru marfuri si credite financiare. Primele sunt mai frecvente si se acorda pentru cumaparari de marfuri de la creditori sau din atara acestora. Cele din urma se intalnesc mai rar si se acorda de organisme financiare internationale in valuta convertibila ce se utilizeaza de debitor, potrivit nevoilor sale

b) in functie de durata pentru care se acorda , creditele externe pot fi : pe termene scurte (1-2 ani), mijlocii (3-5 ani ), lungi (peste 5 ani).

Beneficiarul creditului extern este interesat ca termenul de rambursare sa fie suficient de indepartat pentru a-si putea procura resursele necesare restituirii acestuia si achitarii dobanzilor altor cheltuieli aferente.

In cadrul termenului final se stabilesc trei perioade distincte si anume :

1) perioada de utilizare a creditului;

2) perioada de gratie in cursul caruia nu se fac plati pentru rambursarea creditului;

3) perioada de rambursare propriu - zisa a creditului.

La acordarea creditului, imprumutatorul poate sa pretinda o garantie materiala sau morala. In primul caz, garantia poate sa conste din marfuri, documente de dispozitie asupra marfurilor ( conosamente, warrante etc. ), actiuni si obligatiuni, depozite ale unor firme, ale unor institutii guvernamentale, bunuri imobiliare, venituri ale statului ( taxe vamale, accize etc.), rezervele de aur si devize ale statului.

In lipsa unor garantii materiale directe, un creditor poate pretinde ca imprumutul care intentioneaza sa-l acorde unui stat sa fie garantat de doua sau mai multe stat care se bucura de o reputatie nestirbita pe piata capitatului de imprumut.

c) Privite din punct de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de catre:

-intreprinderi furnizoare ( credite comerciale sau de firma );

- banci si alte institutii financiare (credite bancare);

-guverne (credite guvernamentele);

-organisme financiare internationale ( credite financiare);

-si alte persoane fizice (imprumuturi de stat).

Organismele financiare internationale acorda asistenta publica pe baze multilaterale. Printre organismele financiare internationale care acorda asistenta publica multilaterala :Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.), organisme financiare regionale, organisme financiare ale Comunitatii Economice Europene (Fondul European de Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii).

Din punct de vedere al beneficiarului de credite externe, in calitate de imprumutat pot sa apara : intreprinderi private, banci, guverne, unitati administrativ-teritoriale, intreprinderi de stat si alte institutii de drept public.

Intrucat imprumuturi in strainatate, pe langa persoanele de drept public, pot contracta si alte persoane fizice si juridice, notiunea de datorie externa nu se suprapune perfect aceleia de datorie publica externa.

Datoria externa este mai larga si mai multe sensuri, si anume :

a) datoria externa bruta in sens larg, care cuprinde sumele de bani si alte valori pe care rezidentii unei tari, persoane fizice si juridice, le datoreaza strainatatii la un moment dat, inclusiv sumele datorate de stat, unitatile administrativ-teritoriale si alte entitati de drept public. Datoriile la care ne referim provin din imprumuturi de tot felul, achizitii de bunuri, executari de lucrari si prestari de servicii pe credit, investitii directe de capital, indeplinirea altor obligatii derivand di contracte sau diverse reglementari.

b) datorie externa bruta in sens restrans, care cuprinde obligatiile banesti fata de strainatate , cu urmatoarele exceptii : creditele pe termen scurt (sub un an), investitiile straine directe, care nu au stabilite termene de rambursare; ajutoarele cu caracter nerambursabil primite in cadrul programelor de asistenta publica bi- si multilaterala, creditele contractate de persoane fizice si juridice negarantate de autoritatile competente.

c) datorie externa neta, care curinde diferenta dintre activele publice si private ale rezidentilor unei tari in strainatate (disponibilitati valutare, imprumuturi acordate, investitii directe, titluri, diverse alte creante si valori) si activele detinute de rezidenti straini in tara considerata(imprumuturi primite de la guverne, agentii guvernamentale si alte entitati publice, credite primite de la banci private, organisme financiare si alti creditori, investitii de capital, titluri, disponibilitati valutare si alte valori apartinand unor persoane publice sau private straine). Indicatorul datoriei externe nete se foloseste in cazul tarilor care apar in dubla ipostaza : de creditoare si de debitoare fata de strainatate.

In legatura cu datoria externa a unei tari, se folosesc diversi indicatori, care reflecta gradul de indatorare fata de strainatate, precum si efortul valutar pe care acesta il reclama.

Astfel, gradul de indatorare a unei tari fata de strainatate se exprima cu ajutorul marimii absolute a datoriei externe, al marimii medii a datoriei respective pe un locuitor si al raportului dintre datoria externa si venitul national (produsul intern brut).

Marimea datoriei externe - totale si medii pe un locuitor - arata suma datorata strainatatii la un moment dat, fara legatura cu esalonarea in timp a rambursarii acesteia. Marimea absoluta a datoriei externe se poate determina prin transformarea valutelor in care aceasta a fost exprimata in moneda nationala sau intr-o valuta externa.

Marimea absoluta a datoriei extene se poate determina prin transformarea valutelor in care aceasta a fost exprimata in moneda nationala sau intr-o valuta straina de larga circulatie.

La fel se procedeaza si cu datoria externa medie pe locuitor.

Exprimarea datoriei externe intr-o valuta straina, care indeplineste pe scara larga functia de bani universali; prezinta avantajul ca faciliteaza comparatiile internationale.

Raportul dintre datoria externa si venitul national (PIB) arata cat din venitul national (PIB) al anului considerat a fi necesar pentru rambursarea acelei datorii.

Acest indicator are o valoare teoretica, deoarece datoria se ramburseaza in mod esalonat, iar din venitul national (PIB) al unui an numai o parte poate fi utilizata pentru onorarea angajamentelor fata de strainatate.

In practica, pentru exprimarea gradului de indatorare fata de strainatate se mai foloseste si indicatorul raportul dintre datoria externa si incasarile din exportul de marfuri si servicii.

Efortul valutar antrenat de datoria externa a unei tari se determina cu ajutorul marimii absolute a serviciului datoriei externe (separat cu ajutorul marimii dobanzilor aferent acestei datorii) si al raportului dintre serviciului datoriei externe si incasarile din exportul de marfuri si servicii (separat cu ajutorul raportului dintre dobanzile platite si incasarile din export).

Cu cat mai mare este efortul valutar reclamat de datoria externa, cu atat mai mici vor fi resursele valutare ale unei tari ramase pentru plata importurilor destinate dezvoltarii economice si sociale a unei tari si aprovizionarea acesteia cu bunuri de consum absolut indispensabili.