Fondul de rulment

Fondul de rulment

Pornind de la principiul finantarii elementelor imobilizate pe seama surselor permanente, intreprinderea isi construieste structuri de productie adecvate, concretizate in imobilizari si active circulante. Fr = Cap. permanent - Active imobilizate nete. Cap permanent = Cap propriu + Datorii pe termen mediu si lung. Active imobilizate nete = Active brute - amortizari. Imobilizarile, datorita relatiei de A se numesc alocari permanente. Cu cat sursele permanente sunt mai mari decat necesarul permanent, cu atat intreprinderea dispune de o marja de securitate mai mare si o pune la adapost de evenimente neprevazute. Acest surplus degajat de ciclul de finante investite poate fi utilizat pentru reinnoirea stocurilor si a creantelor. Aceasta utilizare a potentialului poarta denumirea de fond de rulment si este o expresie a echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la infaptuirea echilibrului finantarii pe termen scurt..

Fr pozitiv este surplusul de surse permanente si are ca sursa de constituire repartizarea profitului pentru sursele de finantare, amortismentele.

Fr negativ reprezinta diminuarea investitiilor, rambursarea creditelor pe termen lung

FOND DE RULMENT = SURSE PERMANENTE - ALOCARI PERMANENTE

= (Capitaluri proprii + Datorii financiare) - Imobilizari nete (fara amortizari)

SUB 2

Dupa Modigliani si Miller (1958), finantele, oricat de moderne ar fi , nu reprezinta nimic fara o activitate economica intensa care sa le sustina, indeplinind trei functiuni:

de evaluare (de masurare) a averii;

de repartizare a rezultatelor

de protectie a investitorilor.

1.1.1 Functia de evaluare a proiectelor de investitii

Teoria financiara moderna este o teorie a preturilor.Tranzactiile financiare atat de numeroase (250 mil. de titluri vandute si cumparate, in medie pe zi, la New York Stock Exchange) demonstreaza ca informatia agentilor privind pretul titlurilor nu este identica. Fiecare intentioneaza sa vanda sau sa cumpere titluri pe baza unor anticipari diferite asupra sanselor de castig.

Se naste intrebarea: care este totusi adevarata valoare? Vanzatorul ramane convins ca a recuperat valoarea de piata a capitalului investit in bunul vandut. La randul sau, cumparatorul este convins ca, renuntand la puterea de cumparare a banilor pe care-i detinea, a procurat un bun cu randamente viitoare superioare sumei platite.

Cum, insa, procesele de anticipare sunt aleatoare, ramane sa constatam ca stabilirea valorii intrinseci a titlurilor este un proces de integrare in pret a tuturor informatiilor disponibile despre emitent si mediul sau economic.

Modalitati de exprimare a valorii in raport cu anticiparile agentilor economici

Concret, valoarea anticipata integreaza informatii interne si externe privind :

a) performanta economica-financiara a intreprinderii emitente: profitul, politica de dividend, riscul financiar determinat de rata indatorarii, riscul de exploatare determinat de pragul de rentabilitate etc.

b) informatii privind performanta economiei nationale in care activeaza respectiva intreprindere: rata de rentabilitate minim acceptabila in economie (rata dobanzii la obligatiunile de stat), rata inflatiei, rata rentabilitatii de piata (rata medie ponderata a rentabilitatii principalelor titluri de pe piata financiara nationala) etc.

In baza acestor informatii, Gordon & Shapiro au elaborat un model sintetic de evaluare definit astfel :

in care :

Vo = valoarea actiunii

D₁ = dividendul in anul curent

k = rata de actualizare

g = rata de crestere a dividendelor

Aceasta valoare anticipata se compara permanent cu pretul pietei, exprimat empiric, prin cursul bursier sau prin pretul mediu de tranzactie, pentru a evidentia posibilitatile de arbitraj al diferentelor dintre pret si valoare.

Daca toti agentii ar anticipa exact valoarea intrinseca a titlurilor, nu ar exista oportunitati de arbitraj si de speculatie pe piata financiara. Diferenta intre valoarea intrinseca asteptata si pretul de piata al titlului ar fi zero (regula valorii actuale nete nule). O astfel de situatie de echilibru financiar (valoarea actuala = pret) este posibila pe o piata financiara eficienta din punct de vedere organizational, operational si informational, ceea ce este, insa, un caz foarte rar. Iesirea din acest impas o constituie tocmai perceptia diferita a informatiilor de catre agenti (admitand ca ea este transparenta si gratuita). Lichiditatea pietei bursiere (numarul si volumul tranzactiilor cu titluri) este deci determinata de asimetria si de costul informatiei. In baza lor, agentii vor face anticipari personale mai mult sau mai putin apropiate de valoarea intrinseca. In medie aceste anticipari determina pretul de piata (cursul bursier sau pretul mediu de tranzactie) si au tendinta de a se apropia, mai curand sau mai tarziu, de valoarea intrinseca (si ea variabila, in functie de determinantii interni si externi ai acesteia).

1.1.2 Functia de transfer a capitalurilor

Domeniul principal de manifestare a finantelor este cel al pietelor financiare si al evaluarii activelor care se schimba pe aceste piete. Tranzactiile financiare (cu titluri) se releva a fi partea superioara a echilibrului dintre cererea si oferta totala de bunuri si servicii dintr-o economie de piata. relatie de echilibru macroeconomic:

(PIB + IMPORT) = CONSUM + INVESTITII + EXPORT

Se evidentiaza astfel existenta a doua categorii de agenti care opereaza pe piata financiara: investitorii (de capital) si antreprenorii.

1) Investitorii de capital sunt cei care au realizat, din gestiunea lor financiara, un excedent de capital (PIB-CONSUM=ECONOMISIRI(SURSA)) sau care isi propun sa disponibilizeze capitaluri, in raport cu nevoile lor proprii de consum. Ei formeaza la un loc oferta de capital national, economiile publice ale tarii (de aceea mai sunt denumiti si 'economisitori'). Regasim in aceasta categorie, in primul rand, gospodariile familiale ('menage'-le) care, pe ansamblul tarii, formeaza un potential financiar apreciabil (in functie de rata medie de economisire). Regasim apoi intreprinderile rentabile, performante, cu excedente permanente de trezorerie si care urmaresc un plasament strategic, rentabil si sigur. In sfarsit, pe parcursul executiei bugetului de stat central si a bugetelor locale, trezoreria publica poate inregistra surplusuri temporare de incasari in raport cu platile curente, surplusuri ce vor cauta un plasament rentabil (fie si temporar).

2) Antreprenorii publici si privati sunt cei care se confrunta cu nevoi de finantare a proiectelor lor de dezvoltare mai mari decat capacitatea acestora de autofinantare. Pentru realizarea proiectelor de investitii ei sunt nevoiti sa apeleze la surse externe de finantare, intre care economisirile reprezinta o alternativa (uneori singulara, alteori mai interesanta decat creditul bancar sau alte surse externe).

Apelul la aceste economii publice, prin intermediul pietei de capitaluri, se face prin emisiunea si vanzarea catre investitori a doua categorii clasice de titluri:

a)   actiuni, respectiv titluri care confera cumparatorului un drept de asociat, de coproprietar

b)  obligatiuni care confera cumparatorilor un drept de creanta (asupra capitalului investit si asupra dobanzii nominale).

Aceste titluri vor garanta investitorilor de capital o remunerare a economisirilor lor (So), la o rata de rentabilitate (k), care va determina cresterea veniturilor viitoare cu S_o(1 + k)ⁿ, 'n' fiind durata, in ani, a investitiei de capital. Motivatia economisirii si a transferului constau, deci, in marimea si garantarea factorului de fructificare 'k'.

Emitentii de titluri financiare formeaza cu totii cererea de capital national. In toate tarile cu economie de piata, principalii emitenti sunt institutiile publice (de stat) centrale si locale, care atrag economiile publice pentru finantarea deficitului lor bugetar (pe calea imprumutului public).

1.1.3 Functia de protectie a investitorilor

Efectuarea de transferuri directe (nemijlocite) de capital, intre investitori si antreprenori, este un caz mai rar.

Alaturi de investitori si antreprenori apare, deci, o a treia categorie de agenti financiari: intermediarii ce grupeaza:

institutiile financiare (de asigurari, de investitii, de economii, de intermediere bursiera etc.) specializate in transferul de capitaluri pe termen lung si mediu;

bancile comerciale, casele de compensare si de depozit, bursele valutare etc., care au vocatia atragerii si plasarii capitalurilor pe termen scurt.

bursa de valori si piata extrabursiera (over the counter, OTC, in engleza), care realizeaza continuarea tranzactiilor cu titluri pe piata secundara de capitaluri.

Nevoia de intermediere este determinata si de inadecvarea structurii capitalurilor economisite la structura nevoilor de finantare. Economiile publice sunt disponibile in sume mici, pe termene scurte si dispersate la un numar mare de detinatori. Pe de alta parte, nevoile de finantare se manifesta in sume mari ce se cer alocate concentrat si pe termene lungi sau mijlocii. 'Misiunea' institutiilor financiar-bancare, in actiunea lor de intermediere, este deci aceea de a transforma structura economiilor publice, in conformitate cu structura nevoilor de finantare a investitiilor.

SUB 3

Elementele devenite inevitabil operatori in procesul programarii amortismentului sunt:

- valori

- duratele de amortizare

- normele (sau cotele de amortizare)

In legatura cu amortizarea activelor imobilizate au circulatie mai mult notiuni de valoare.

3.3.1 Valoarea - element al sistemului de amortizare

VALOAREA de AMORTIZARE care este de regula valoarea de inventar a activului 1a momentul amortizarii. Valoarea de inventar este, fie valoarea initiala de achizitie, fie valoarea obtinuta prin reevaluari.

Valoarea de inlocuire este o notiune ce se poate defini exact, dar nu poate avea importanta operationala in domeniul amortizarii. Se intelege suma cheltuielilor necesare pentru costurile unui activ care sa inlocuiasca activul respectiv.

Valoarea reziduala consta din incasari ce se pot realiza din casarea activului imobilizat amortizabil se mai numeste pret de revanzare.

V _A = V _I - V_rez

unde:

V_A - valoare de amortizat;

V_I - valoare de inventar;

V_rez - valoare reziduala.

Marimea valorii reziduale se stabileste de regula proportional fata de valoarea de inventar, ca o marime medie, la nivelul unui mare numar de active imobilizate asemanatoare si pe intervale de timp suficient de lungi, a raportului dintre incasarile nete din valorificarea activelor imobilizate scoase din functiune, pe de o parte si valorile de inventar a acelor active pe de alta parte.

3.3.2 Durata - element al sistemului de amortizare

Marimea amortismentelor anuale depinde si de intervalul de timp prestabilit pentru recuperare, adica de ceea ce in practica financiara se numeste durata de amortizare.

La stabilirea duratelor de amortizare se tine seama atat de ritmul uzurii fizice, cat si de probabilitatea survenirii uzurii morale. In practica se pot utiliza mai multe metode.

O metoda larg uzitata este metoda coeficientilor cheltuielilor specifice cu ajutorul careia se pune in evidenta durata justificata din punct de vedere economic de mentinere in functiune a unui activ.

O alta metoda de stabilire a duratelor de amortizare consta dintr-o aplicatie a teoriei jocurilor. Amortismentul are dublu caracter, el fiind pe de alta parte o resursa de capital lichid iar pe de alta parte un element de cost (asociat altor elemente de cost determinate de mentinerea in functiune a activului amortizabil). Prin utilizarea unei aplicatiuni a teoriei jocurilor se poate gasi punctul in care cele doua interese se accepta si aferent acestui punct durata optima de amortizare.

3.3.3 Norma de amortizare

Cunoscand valorile de amortizat si duratele in care aceste valori trebuie recuperate usor se pot stabili amortismentele anuale.

Pentru sporirea puterii de informare a sistemului de amortizare, precum si pentru accentuarea caracterului operational se utilizeaza anumite rapoarte exprimate procentual in care se prevede recuperarea anuala a valorilor de amortizat. In forma cea mai simpla, norma sau cota de amortizare s-ar putea exprima:

unde:

c_i - cota de amortizare pentru activul mobilizat cu durata;

v - valoarea de inventar;

D_i - durata de amortizare a activutui imobilizat

Dupa cum se observa, cotele de amortizare c_i ('analitice' prin conventie) s-au determinat pe baza a doua elemente stabile, valori de amortizat si durate de amortizare. Amortismentul pe intreprindere se obtine prin insumarea amortismentelor pe fiecare element de activ imobilizat (sau pe grup de activitate cu aceeasi durata).