FINANTELE PUBLICE SI FINANTELE FIRMEI

Nevoile oamenilor si tipologia bunurilor

Sectorul public si sectorul privat in economie

Parteneriatul public - privat

Finantele publice si finantele firmei

Continutul economic si functiile finantelor publice

Conceptii asupra finantelor publice

Nevoile oamenilor si tipologia bunurilor

Nevoile oamenilor pot fi grupate in 2 categorii:

nevoi cu caracter individual, care depind de preferintele fiecarui om si difera in functie de varsta, sex, ocupatie, mediu social, zona geografica etc.

printre acestea se inscriu: nevoia de hrana, imbracaminte si incaltaminte, de adapost, de mijloace de deplasare si de comunicare etc.

nevoi cu caracter social sau colectiv, care sunt - de regula - aceleasi pentru toti oamenii.

printre acestea se inscriu: nevoia de a fi aparati impotriva eventualelor agresiuni, impotriva calamitatilor, nevoia de protectie sociala, nevoia de educatie si de sanatate etc.

Satisfacerea acestor nevoi se realizeaza prin oferta de bunuri / servicii din economie. Corespunzator celor 2 categorii de nevoi prezentate anterior, tipologia bunurilor este urmatoarea:

A.    bunuri private, care satisfac - de regula - nevoile cu caracter individual si prezinta urmatoarele caracteristici:

sunt bunuri oferite de operatorii economici (producatori si / sau comercianti), precum: alimente, haine, locuinta, mijloace de transport etc.;

sunt bunuri procurate prin mecanismul pietei, pretul stabilindu-se pe baza raportului dintre cerere si oferta (acces conditionat);

sunt bunuri care se consuma in mod individual si sunt concurentiale.

B.    bunuri publice pure (utilitati publice), care satisfac - de regula - nevoile cu caracter social si prezinta urmatoarele caracteristici:

sunt bunuri oferite (asigurate) de autoritatile publice, prin institutii si servicii specializate, precum: apararea nationala, mentinerea ordinei publice, pastrarea echilibrului ecologic, protectie sociala, educatia in cadrul invatamantului general obligatoriu etc.;

sunt bunuri procurate (asigurate) de autoritatile publice, accesul unei persoane la aceste utilitati publice nefiind conditionat de plata directa a vreunei contributii;

sunt bunuri care se folosesc in comun si de care beneficiaza toti indivizii, deci sunt indivizibile si neconcurentiale.

C.    bunurile semipublice

sunt bunuri publice oferite:

fie de sectorul public:

dar nu tuturor indivizilor, ci in mod selectiv, pe baza anumitor criterii de eligibilitate a beneficiarilor (burse elevilor si studentilor, ajutorul de somaj etc.);

dar nu gratuit, ci cu plata pretului corespunzator sau cu plata redusa (muzee, teatre, carti etc.).

fie de sectorul privat, caz in care misiunea sectorului public se realizeaza prin intermediul sectorului privat:

in cazul invatamantului particular si sistemului de sanatate privat;

in cazul infrastructurii de transport si de mediu realizata in parteneriat public - privat.

Sectorul public si sectorul privat

Economia unei tari este rezultatul activitatii unui numar mare de unitati institutionale , care efectueaza operatii multiple si de natura diferita, cu scopul de a produce, finanta, asigura, redistribui si a consuma.

Sectoarele institutionale din economie cuprind unitati institutionale care au comportamente economice asemanatoare, dupa natura activitatilor si a functiilor lor principale.

Sectoarele institutionale sunt clasificate in 5 categorii:

A.    Sectorul  societatilor nefinanciare cuprinde firmele producatoare de bunuri si servicii nefinanciare, care pot fi cu capital privat si cu capital public.

B. Sectorul societatilor financiare cuprinde firmele furnizoare de servicii financiare, care pot fi cu capital privat si cu capital public.

C. Sectorul administratiile publice cuprinde numai institutii publice, deci apartin in totalitate sectorului public.

D.    Gospodariile populatiei cuprind indivizi sau grupuri de indivizi in calitatea lor de consumatori, eventual de producatori de bunuri si servicii, deci apartin exclusiv sectorului privat.

E. Restul lumii regrupeaza unitatile nerezidente in masura in care acestea efectueaza operatiuni si au relatii economice cu unitati rezidente.

Prin regruparea acestora se obtin  cele 2 sectoare:

sectorul public;

sectorul privat.

Sectorul public cuprinde 2 componente:

A.    administratia publica;

B.    societatile publice.

A.    Administratia publica este alcatuita din toate unitatile institutionale care au urmatoarele caracteristici:

functia principala este de producere si furnizare a bunurilor si serviciilor nedestinate pietei, de regula pentru consumul colectiv, uneori si pentru consumul individual;

resursele provin, in cea mai mare parte, din contributiile obligatorii (taxe, impozite, cotizatii sociale) varsate de persoanele fizice si juridice.

Administratia publica este divizata in  3 subsectoare:

administratia centrala, care cuprinde toate organismele administratiei de stat (ministere, agentii, alte institutii publice) a caror competenta se intinde pe tot teritoriul economic al tarii;

administratiile locale, care cuprind toate administratiile publice a caror competenta se intinde numai pe o subdiviziune locala din teritoriul economic al tarii;

administratiile de securitate sociala, care reunesc toate unitatile centrale si locale a caror activitate principala consta in a furniza prestatii sociale (pensii, asigurari de sanatate, indemnizatii de somaj, ajutoare sociale etc.)

B. Societatile publice pot fi regrupate in 2 componente distincte, cu functii diferite:

B.1. Societatile publice financiare care prezinta urmatoarele caracteristici:

- functia principala consta in furnizarea de servicii de intermediere financiara si/sau in exercitarea de activitati financiare auxiliare (auxiliari financiari).

- pot sa fie:

* societati publice monetare, precum:

= Banca Centrala (BNR), a carei functie consta in emiterea de moneda, in mentinerea valorii interne si externe a acesteia, precum si in administrarea rezervei valutare a tarii;

= bancile comerciale, casele de economii, fondurile mutuale din economie, bancile de credit municipal, rural sau agricol, cooperativele de credit bancar, bancile specializate etc.

* societati publice nemonetare, precum:

= societatile de inchiriere (leasing);

= societatile de factoring;

= societatile de brokeri;

= bursele de valori mobiliare;

= societatile de asigurare si fonduri de pensii etc.

B.2. Societatile publice nefinanciare care prezinta urmatoarele caracteristici:

- functia principala consta in producerea bunurilor si serviciilor nefinaciare, destinate pietei.

In mod analog, sectorul privat cuprinde urmatoarele componente:

societatile private nefinanciare;

societatile private financiare;

gospodariile populatiei.

Parteneriatul public - privat

Parteneriatul public - privat este:

un concept nou reprezentand o pozitie moderna de abordare a relatiilor intre sectorul public si sectorul privat, in scopul realizarii unui proiect ori a unui serviciu care este furnizat in mod traditional de catre sectorul public;

o noua forma de finantare a serviciilor publice, prin care misiunea sectorului public se realizeaza prin intermediul sectorului privat.

Parteneriatul public - privat asigura:

trasparenta utilizarii resurselor publice;

crearea unui mediu propice investitiilor private in sectorul public;

satisfacerea cerintelor proprii, specifice sectorului privat, referitor la gestiunea afacerilor si realizarea profitului;

repartizarea riscurilor si responsabilitatilor intre sectorul public si partenerii privati, in cadrul unei cooperari reciproc avantajoase;

intarirea managementului public prin transferarea responsabilitatilor pentru furnizarea de servicii publice, astfel incat autoritatile publice sa poate actiona in calitate de autoritate de reglementare si sa se concentreze pe planificarea serviciilor publice si pe monitorizarea performantelor, in locul managementului curent de servicii publice.

Pe plan international se apreciaza ca principalele forme ale parteneriatul public - privat sunt constituite de finantarea infrastructurilor de transport, de mediu si a unor probleme sociale.

Atribuirea functiilor publice catre sectorul privat se realizeaza, de regula, prin:

concesiune operationala;

acorduri de exploatare;

contracte de servicii.

4. Finantele publice si finantele firmei

Evolutia stiintelor economice a condus la delimitarea clara a 2 discipline:

finantele publice;

finantele firmei.

A.    Finantele publice

se intalnesc la nivel:

= macroeconomic (economia nationala in ansamblu);

= mezoeconomic (unitati administrativ-teritoriale).

functiile lor sunt indeplinite de:

= Ministerul Finantelor Publice, la nivel macroeconomic;

= Directiile Judetele ale Finantelor Publice, la nivel mezoeconomic.

studiaza fluxurile banesti organizate in scopul:

= procurarii resurselor statului (veniturile publice) sub forma impozitelor, taxelor si cotizatiilor sociale platite de persoane juridice (firme) si persoane fizice^*);

utilizarii resurselor statului sub forma cheltuielilor publice in scopul satisfacerii unor nevoi generale ale societatii (educatie, sanatate, asigurari sociale, ordine publica, aparare etc.), dar si pentru dezvoltarea economica prioritara a unor ramuri (investitii publice).

gestiunea finantelor publice este supusa normelor dreptului administrativ si dreptului constitutional, avand in vedere ca se utilizeaza " bani publici";

finantele publice au ca scop satisfacerea nevoilor generale ale societatii in conditiile asigurarii echilibrului bugetului public national (sau a bugetului general consolidat al statului), principalul instrument utilizat;

de regula, bugetul public national se incheie cu deficit bugetar (DB), deoarece in cele mai multe situatii:

cheltuielile publice > veniturile publice

principalul indicator utilizat este ponderea deficitului bugetar in produsul intern brut (PIB):

d =

B. Finantele firmei

se intalnesc la nivel microeconomic (la nivelul firmelor);

studiaza ansamblul relatiilor economice banesti prin care:

= se constituie si se utilizeaza capitalurile firmei,

= in scopul obtinerii si repartizarii rezultatului final (profitul).

gestiunea finantelor firmei este supusa normelor dreptului comercial, astfel ca aceasta functioneaza pe baza:

= deciziilor luate in cadrul Consiliilor de Administratie si ale Adunarii Generale a Actionarilor;

= contractelor economice si financiare incheiate cu tertii.

* singurele ingerinte ale statului in activitatea unei firme sunt:

reglementarile fiscale;

reglementarile privind concurenta si mediul de afaceri;

eventualele subventii.

finantele firmei au ca scop principal maximizarea valorii firmei, in conditii de rentabilitate si echilibru financiar;

In concluzie:

a.  In definirea finantelor publice majoritatea economistilor pun accent pe mobilizarea unor venituri banesti la dispozitia autoritatilor publice pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de exercitarea functiilor si indeplinirea sarcinilor statelor contemporane. Instituirea impozitelor marcheaza momentul constituirii sistemului finantelor publice.

b. In prezent, tot mai multi specialisti insista pe conexiunea finantelor publice cu:

domeniul monetar-bancar;

finantele firmei;

stiinta dreptului (administrativ, constitutional si public);

stiintele politice.

c.  Finantele firmei reprezinta ramura stiintei economice care studiaza:

alocarea optimala de resurse financiare limitate spre utilizari multiple,

in scopul realizarii de profit si, implicit, al cresterii valorii firmei,

avand in vedere 2 elemente:

riscul, urmare a faptului ca rezultatele viitoare asteptate au un anumit grad probabil de realizare;

decizia, urmare a faptului ca este necesara selectarea dintre nevoile si utilizarile multiple a acelora care sa asigure optimizarea alocarilor.

d. Finantele firmei reprezinta veriga de baza (primara) a intregului sistem financiar si de credit, ca urmare a faptului ca majoritatea fondurilor banesti ce se formeaza la diferite niveluri isi au izvorul in veniturile create la nivelul firmelor.

5. Continutul economic si functiile finantelor publice

Pentru satisfacerea nevoilor generale ale societatii sunt necesare:

A. constituirea unor importante fonduri banesti la dispozitia autoritatilor publice, pe seama unei parti din PIB (PNB);

B. utilizarea fondurilor pentru finantarea nevoilor sociale de interes national sau local.

Se creeaza astfel fluxuri de resurse banesti in dublu sens:

de la diverse persoane fizice si juridice, prin transferul de valoare, de putere de cumparare, catre fondurile publice, la dispozitia organelor administratiei publice, centrale si locale, sub forma resurselor publice.

formele concrete de participare la constituirea fondurilor publice sunt: impozitele, taxele, contributiile pentru asigurari sociale, amenzile, penalitatile etc.

transferul de valoare se efectueaza (de regula) fara o compensatie sau contraprestatie directa, cu titlu definitiv si nerambursabil . De exemplu, o societate comerciala care a varsat la bugetul de stat o suma de bani ca titlu de impozit pe profit nu are dreptul sa solicite statului nici rambursarea acestuia si nici o alta prestatie de valoare egala.

de la fondurile publice, prin transferul de valoare, de putere de cumparare de la bugetul general consolidat al statului catre diversi beneficiari (persoane fizice si juridice), sub forma cheltuielilor publice.

presupune inventarierea, cuantificarea, previzionarea si ierarhizarea nevoilor sociale, astfel incat sa se stabileasca principalele destinatii ale cheltuielilor publice: invatamant, sanatate si cultura; asigurari sociale si protectie sociala; aparare nationala; ordine publica; actiuni economice; plata datoriei publice.

formele concrete pe care le imbraca cheltuielile publice sunt: plata salariilor si a altor drepturi de personal, procurari de materiale si plata serviciilor, subventii acordate unor firme, transferuri, investitii publice si rezerve materiale.

> relatii sociale, de natura economica, aparute in procesul repartitiei unei parti din PIB, prin intermediul statului, intre diferite grupuri sociale.

> intregul proces de constituire si repartizare a fondurilor publice se afla in stransa legatura cu indeplinirea functiilor statului si este subordonat satisfacerii nevoilor generale ale societatii.

In ceea ce priveste functiile finantelor publice in randul economistilor nu exista o unanimitate de pareri. In general, finantele publice sunt asociate functiilor si sarcinilor statului:

- mijloc de acoperire a cheltuielilor de administrare;

- mijloc de interventie in viata economica si sociala.

Ca urmare, functiile finantelor publice sunt:

functia de mobilizare / acumulare a resurselor publice;

functia de repartizare si utilizare rationala si eficienta a resurselor publice;

functia de stabilitate economico-sociala;

functia de control asupra modului de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor financiare publice si de pastrare a integritatii si a bunei administrari a patrimoniului public.

6. Conceptii asupra finantelor publice

Pot fi mentionate 3 conceptii, care se raporteaza - de regula - la intensitatea interventiei statului in economie:

finantele publice clasice;

finantele publice moderne;

finantele publice postmoderne.

A.  Finantele publice clasice

se dezvolta in perioada de inchegare a finantelor ca stiinta, din sec. al XVIII - lea pana la inceputul sec. al XX-lea.

reflecta doctrina liberala in dezvoltarea economica a societatii, potrivit principiului:

" laissez - faire, laissez - passe "

caracteristici esentiale:

considera ca statul trebuie sa aiba o interventie minima in economie, deoarece organizarea activitatilor si distributia veniturilor trebuie lasata  " mainii invizibile " a pietelor concurentiale, care asigura un echilibru autoreglator;

rolul statului trebuie limitat la realizarea functiilor traditionale: mentinerea ordinii interne, administrarea justitiei, administrarea lucrarilor publice, apararea nationala si relatiile externe (statul "jandarm");

studiaza gospodaria si economia financiara a statului, adica ansamblul mijloacelor banesti necesare acoperirii cheltuielilor sale de administratie (statul consumator);

cerinta fundamentala este considerata asigurarea si mentinerea echilibrului intre veniturile si cheltuielile publice (deci inexistenta deficitului bugetar).

B.  Finantele publice moderne

se dezvolta din primele decenii ale sec. XX (marea criza economica mondiala din perioada 1929 - 1933), pana in jurul anului 1970 (criza energetica din 1973).

in scopul evitarii crizelor economice se fundamenteaza conceptia privind interventionismul statal in economie (promotor J. M. Keynes).

caracteristici esentiale:

statul, prin politici bugetare, monetare si valutare, poate si trebuie sa joace un rol activ in viata economica, pentru influentarea proceselor economice spre un curs favorabil (cresterea economica, reducerea inflatiei, diminuarea somajului), prin:

= crearea de intreprinderi publice sau mixte (investitii publice);

= acordarea de subventii intreprinderilor private;

= adoptarea unor masuri de protectie sociala.

statul "jandarm" este inlocuit de statul "providenta" sau statul "bunastarii".

pietele functioneaza imperfect, ceea ce conduce la necesitatea interventiei corectoare a statului, adica "mana vizibila" a guvernului => sporirea rolului statului, implicit a finantelor publice.

sfera finantelor publice moderne se imbogateste, astfel ca acestea studiaza ansamblul mijloacelor banesti necesare:

= statului consumator;

= statului investitor;

= statului protector.

echilibrul bugetar nu mai are decat o valoare relativa.

C. Finantele publice postmoderne (neokeynesism si neoliberalism)

se dezvolta incepand din ultimele trei decenii ale sec. XX si pana in prezent.

apar doua curente de gandire economica:

Neokeynesismul (principal reprezentant P.A. Samuelson)

caracteristici esentiale:

trecerea de la metoda statica de analiza la metoda dinamica;

imbinarea microanalizei cu macroanaliza, cu accent pe ultima forma;

armonizarea intereselor si interventiei statului cu cele ale sectorului privat.

Neoliberalismul (principal reprezentant M. Friedman)

caracteristici esentiale:

recomanda interventia statului in economie numai pentru:

= stabilirea cadrului juridic al concurentei, asigurand functionarea armonioasa a mecanismului preturilor si impiedicarea abuzurilor monopolurilor;

= interventia directa a statului in economie trebuie inlocuita prin prioritatea acordata influentarii mediului economic;

= stimularea ofertei, a productiei (si nu a cererii), prin incurajarea sectorului privat si reducerea poverii impozitelor;

=> dirijismul este inlocuit tot mai mult cu stimularea initiativei;

=> reglementarea globala cedeaza locul in favoarea deciziilor descentralizate.

Aplicarea acestor concepte s-a realizat diferentiat:

in SUA (Ronald Reagan) si in Marea Britanie (Margaret Thatcher) au fost promotorii " revolutiei statului minimal";

in Europa, desi exista un consens general in sustinerea ideii ca piata (si nu statul) este instrumentul global de organizare si reglare a economiei, se confera in continuare un rol important statului si implicit finantelor publice.