Executia bugetului de stat

Punerea in aplicare a prevederilor bugetului de stat aprobat se realizeaza prin intermediul procesului de executie bugetara. Acesta are loc de-alungul intregului an financiar si semnifica autorizarea guvernului de a realiza venituri si de a efectua cheltuieli. Intocmirea bugetului si respectarea cifrelor inscrise impune anumite restrictii libertatii financiare a executivului si pentru administratorii fondurilor publice, pe baza obligativitatii realizarii veniturilor si a efectuarii cheltuielilor aprobate. In general, se considera ca nivelul veniturilor inscrise in buget reprezinta o sarcina minima de realizat (cu exceptia veniturilor din imprumuturi care nu sunt obligatorii de contractat la nivelul prevazut), iar cheltuielile reprezinta sarcini maxime ce pot fi efectuate si numai pe destinatiile aprobate.

Deoarece problematica executiei bugetare este unul dintre subiectele cele mai sensibile ale stiintei finantelor, literatura de specialitate consacra putine pagini dezbaterii ei. In realitate, executia bugetara este o chestiune de natura administrativa, nu decizionala, motiv pentru care teoria moderna a bugetului public pune un accent tot mai mare pe eficienta gestionarii serviciilor publice, fara a abandona ideea clasica a realizarii bugetului la un cost cat mai redus.

1. Operatiunile de executie a bugetului de stat

Operatiunile de executie a bugetului de stat se refera la incasarea sumelor care constituie veniturile bugetare si efectuarea cheltuielilor aprobate pe destinatii. La baza acestor operatiuni se afla consideratiuni atat de natura politica cat si financiara, avand in vedere stransa dependenta a executiei bugetare cu controlul bugetar.

Din punct de vedere politic, executia bugetului de stat pretinde respectarea prerogativelor parlamentare de a nu depasi perioada de autorizare bugetara. Astfel, in materie de venituri, autorizarea prevede perceperea tuturor categoriilor de venituri inscrise in buget, cu exceptia imprumuturilor. In ceea ce priveste cheltuielile, operatiunile au un caracter discretionar si nu se refera la indeplinirea unei obligatii anume. Ratiunile de ordin financiar ale executiei bugetare se refera la realizarea prevederilor bugetare asa cum sunt inscrise in buget, evitandu-se orice distorsiune si schimbare a destinatiei fondurilor.

Decizia de angajare a cheltuielilor si de percepere a veniturilor apartine unor autoritati diferite, astfel incat cheltuielile sunt angajate prin ordonatori aflati la diferite nivele, iar veniturile sunt incasate prin administratii speciale, fiscale sau domeniale.

A. Operatiunile de executie a bugetului de stat in materie de cheltuieli

Operatiunile de executie a cheltuielilor urmeaza patru etape distincte, respectand cerinta de separare a ordonatorilor de credite si a contabililor executanti. Separarea mentionata urmareste atat realizarea unui control real al efectuarii cheltuielilor, dar si de obtinere a unui randament cat mai mare a cheltuielilor efectuate.

Etapele executiei cheltuielilor publice sunt urmatoarele:

1.Angajarea cheltuielilor, adica decizia autoritatii administrative de a efectua anumite operatiuni care reclama o iesire de fonduri din disponibilitatile existente, pe baza unui contract de prestatii sau furnituri, a unei hotarari judecatoresti, etc. Decizia de angajare a unei cheltuieli poate fi de natura voluntara sau involuntara. In acest sens, se poate realiza o distinctie neta intre angajarea unei cheltuieli, pe baza unei decizii administrative care intra in categoria angajarilor voluntare si angajarea care rezulta independent de existenta unui act voluntar, cum ar fi plata unor pagube produse de calamitati care necesita efectuarea unor cheltuieli in afara vointei administratiei. De asemenea, angajarea cheltuielilor se mai poate incadra si in categoria celor de natura guvernamentala sau neguvernamentala. Primele se bazeaza pe prerogative guvernamentale, fiind realizate in limita creditelor bugetare aprobate. In mod exceptional, angajarea cheltuielilor poate rezulta dintr-o decizie a organului legislativ ca urmare a unor situatii speciale intervenite pe parcursul exercitiului bugetar.

2.Lichidarea consta in determinarea sumei cheltuielilor deja angajate. Cele doua componente ale lichidarii sunt: constatarea datoriei statului fata de un furnizor sau creditor si determinarea exacta a

sumei care urmeaza a fi platita. Operatiunea de lichidare se bazeaza pe acte justificative care atesta efectuarea reala a livrarilor de marfuri sau a prestarilor de servicii catre institutiile publice. Separarea etapei de lichidare de cea de angajare a cheltuielilor este necesara din consideratiuni de ordin practic. Astfel, exista o serie de cheltuieli care implica sume necunoscute si lipsa de precizie a momentului angajarii lor din cauza unor perturbatii susceptibile sa apara in mediul economic, social si politic. De aceea, in momentul angajarii cheltuielilor se aproximeaza suma necesara platii, nivelul sau final fiind cunoscut numai in momentul livrarilor, pe baza actelor justificative.

3.Ordonantarea are drept continut emiterea unui ordin de plata de catre o autoritate denumita ordonator. Ordinul se adreseaza contabilului platitor si poate sa imbrace forme variate, cele mai cunoscute fiind "ordinele de plata". Traditional, distingem doua categorii de ordonatori, respectiv ordonatori principali si ordonatori secundari. Primii sunt reprezentati de ministri, dar acestia, din considerente practice, nu au posiblitatea sa emita ordinele de plata, delegand responsabilitatea sefilor de servicii, care dobandesc, astfel, calitatea de ordonatori secundari.

4.Plata reprezinta etapa de achitare efectiva a unei obligatii, adica stingerea datoriei statului fata de furnizorii si creditorii sai. Practic, plata se efectueaza de catre o autoritate distincta de ordonator, respectiv de catre contabilul platitor, ratiunea acestei separatii vizand posibilitatea de control asupra operatiunilor. Plata datoriei dobandeste o dubla calitate, fiind in acelasi timp o operatiune materiala si una juridica. Ca operatiune cu caracter material, plata sumelor presupune verificarea actelor de plata si identificarea creditorului in favoarea caruia s-a emis ordinul si virarea sumelor respective. Din punct de vedere juridic, contabilul nu este numai un executant al unui ordin de plat ci, realizeaza si un control preventiv al respectarii prevederilor juridice care ii angajeaza responsabilitatea.

B. Operatiunile de executie in materie de venituri

Asa cum s-a mentionat cu privire la operatiunile de executie a cheltuielilor publice, Parlamentul acorda autorizare executivului sa efectueze cheltuieli in anumite limite maxime. De asemenea, in materie de venituri executivul are obligatia sa respecte prevederile bugetare in limite minime.

Cum categoriile de venituri ale statului sunt variate, rezulta o multitudine de operatiuni implicate in executarea lor in comparatie cu executia cheltuielilor. De asemenea, riscul fraudelor si a delapidarilor este mai putin frecvent decat in cazul cheltuielilor, ceea ce face ca separarea dintre ordonatori si contabili sa fie mai putin riguroasa.

Operatiunile privind executia veniturilor necesita parcurgerea urmatoarelor patru etape:

1.Asezarea veniturilor, in special a impozitelor, ca venituri bugetare principale, urmareste identificarea materiei impozabile care  poate constitui o baza pentru perceperea de venituri la bugetul statului si determinarea marimii acesteia.

2.Lichidarea reprezinta, in cadrul operatiunilor bugetare, stabilirea cuantumului aferent materiei impozabile pe baza cotelor si a altor elemente prevazute de lege. In materie de impozite se deschide cate o pozitie in registrul de rol pentru fiecare persoana fizica sau juridica inscriindu-se suma datorata ca impozit in debitul acesteia.

3.Emiterea titlului de percepere consta in inscrierea cuantumului venitului intr-un act pe baza caruia se autorizeaza perceperea unui anumit venit in contul bugetului. Titlul de percepere imbraca variate forme in functie de modalitatea concreta de incasare.

Din punct de vedere juridic, problemele cele mai importante sunt puse de procedurile de emitere a titlurilor. Astfel, una dintre formele comune ale documentelor este "titlul de incasare", corespunzator situatiei in care contribuabilul achita spontan datoria sa fata de bugetul statului. Atunci cand debitorii nu inteleg sa plateasca sumele datorate se emite un "ordin de incasare"(sau titlu executoriu). Acest document poate fi emis de catre stat care, in virtutea prerogativelor sale, nu are nevoie sa se adreseze unui tribunal in vederea executarii silite a debitorilor sai. Ca o consecinta directa a emiterii titlului executoriu de catre un ministru, prefect, primar, sau o alta persoana abilitata sa intocmeasca un asemenea titlu, pozitia debitorilor se inverseaza cu pozitia creditorilor. Conform procedurilor de drept comun, creditorul se poate adresa unei instante judecatoresti in vederea executarii fortate. In acest caz, initiativa juridica ii apartine. Atunci cand creditorul declanseaza direct executarea fortata, debitorul este cel care poate intenta actiune in justitie opozabila titlului executoriu.

Declansarea procedurii de opozitie intrerupe actiunea de executare silita pana la stabilirea rezultatelor juridice.

4.Perceperea reprezinta incasarea efectiva a sumei datorate bugetului de stat. Perceperea poate fi realizata, fie prin actiune benevola prin plata sumelor datorate de catre contribuabil, fie prin executare silita si eventual ipotecarea bunurilor debitorului.

2. Incheierea si aprobarea contului de executie bugetara

Rezultatele executiei bugetare sunt reflectate in contul de executie bugetara, care inscrie totalitatea veniturilor si cheltuielilor realizate de-alungul anului bugetar¹³. Contul de executie intocmit, cu respectarea clasificatiei bugetare, se dezbate si se aproba de catre legislativ in anul urmator celui reflectat in contul de executie, odata cu examinarea proiectului de buget prezentat de catre Guvern pentru anul bugetar viitor. Particularitatile intocmirii contului de executie depind de optiunea statului pentru "sistemul de gestiune" sau pentru "sistemul de exercitiu"cu definirea duratei exercitiului bugetar.

3. Controlul bugetar

3.1. Caracteristicile generale si limitele controlului bugetar

Executia bugetara impune administratorilor si contabililor anumite restrictii din cauza faptului ca resursele financiare sunt limitate, iar modul lor de alocare pe diferite destinatii presupune realizarea controlului acestor operatiuni. Intre executia bugetara si control exista o legatura indisolubila. Asemanator etapei de executie bugetara si controlul operatiunilor bugetare are atat o motivatie politica cat si una de natura financiara. Acest lucru decurge din faptul ca regimul bugetar se bazeaza pe ideea de autorizare, potrivit careia controlul executiei bugetare trebuie sa asigure corespondenta acestei executii cu limitele autorizarii date de Parlament.

Ratiunea politica a controlului este aceea a verificarii modalitatilor de indeplinire a deciziilor parlamentare in materie bugetara. Din punct de vedere financiar, controlul bugetar urmareste evitarea oricarei posibilitati de delapidare sau deturnare a fondurilor financiare de la destinatiile aprobate, permitand Parlamentului sa se asigure cu ajutorul informatiilor inscrise in conturile de executie, ca deciziile sale au fost corect executate de catre Guvern.

In derularea controlului se urmareste, in permanenta, respectarea criteriului de eficienta a operatiunilor. Dar, in practica, derularea unui control complet este foarte complicata din cauza existentei unor fonduri speciale aflate la dispozitia autoritatilor care nu se supun controlului. De asemenea, limita controlului bugetar decurge din caracterul sau tehnic, ceea ce face ca proiectul de control sa iasa de sub actiunea Parlamentului. Fundamentandu-se pe legalitatea bugetara, controlul bugetar este, in practica, realizat prin institutiile parlamentare sau de tip jurisdictional menite sa acopere aceasta legalitate.

Pentru a fi eficient, controlul ar trebui privit ca o retea in care, la diferite intervale de timp, se aplica tehnicile de verificare asupra concordantei dintre activitatile financiare cu caracter public, pe de o parte si strategiile si obiectivelor stabilite, pe de alta parte. Astfel, in principiu, procesul de control poate consta din planificarea strategica, controlul managerial si controlul operational. Prima faza presupune formularea obiectivelor si a planificarii, a doua consta in stabilirea modului in care se obtin fondurile si in final modul in care sunt indeplinite sarcinile curente. Din punct de vedere managerial, se imbina, astfel, activitatea de planificare si activitatea de control

3.2 Forme de control bugetar

A.Verificarea operatiunilor bugetare

Verificarea operatiunilor bugetare semnifica controlul operatiunilor financiare ale statului, mijlocite de buget. Operatiunea imbraca diferite forme, in functie de natura operatiunilor sau a persoanelor controlate, dupa momentul controlului, in raport cu momentul producerii faptelor respective sau dupa natura organismelor care realizeaza controlul.

Imposibilitatea asigurarii unui control eficient al executiei bugetare numai de catre Parlament a condus la elaborarea unor forme pluraliste de control, care, dupa natura lor pot fi: administrativ, jurisdictional si parlamentar.

1. Controlul politic se realizeaza de catre Parlament care examineaza rapoartele pe care Guvernul le prezinta cu privire la executia bugetara. Aceasta activitate de control are loc prin intermediul comisiilor de specialitate abilitate sa ancheteze actiuni de control si de audiere a membrilor Guvernului sau a oricaror persoane care administreaza fondurile publice.

Teoretic, aceasta forma de control este considerata forma esentiala a controlului bugetar, deoarece are loc concomitent cu executia bugetara. Controlul permanent al Parlamentului asupra executiei bugetare se bazeaza pe puterea generala de control a Parlamentului asupra Guvernului, precum si pe dispozitiile dreptului bugetar care reglementeaza elaborarea si executia bugetara.

2.Controlul administrativ se realizeaza in interiorul administratiilor de catre functionari apartinand Ministerului de Finante numiti pentru indeplinirea activitatilor respective. Operatiunile de control sunt foarte diverse, cele mai multe dintre ele avand un caracter apriori sau concomitent fiind vizati indeosebi administratorii fondurilor, pe cand contabilii sunt supusi unui alt tip de control indeplinit de catre Curtea de Conturi. In cadrul controlului administrativ, cele mai multe operatiuni de verificare au loc in urmatoarele domenii :

-controlul modului de angajare a cheltuielilor,

-controlul cheltuielilor angajate, important datorita eficientei sale.

Acesta priveste deciziile in materie de cheltuieli, respectiv angajarea si ordonantarea lor. Dificultatea realizarii sale rezida in faptul ca, de regula, angajarea si ordonantarea se realizeaza la nivele ministeriale aflate in varful ierarhiei administrative. De asemenea, aceste operatiuni presupun o putere discretionara, o apreciere a aportului unitatii cheltuielilor ce nu poate fi controlata. Cu toate acestea, controlul deciziilor privind cheltuielile trebuie sa se asigure, pentru a indeparta, de la sursa, eventualele nereguli.

-controlul asupra veniturilor, mai putin supus organelor administrative, intra in competenta organelor fiscale,

-controlul efectuat de catre inspectia financiara: inspectorii financiari exercita un control specific al ordonatorilor de credite pe plan local, dar si a contabililor care realizeaza actele de plata.

-controlul contabililor, avand la baza distinctia fata de ordonatori priveste legalitatea actelor intocmite si incadrarea in jurisdictia care reglementeaza aceste acte.

3.Controlul jurisdictional. Are natura specifica, in sensul ca se efectueaza de catre institutii specializate. Incredintarea acestui tip de control unui organism specializat, impartial, are in vedere mentinerea independentei controlorilor fata de orice fel de influente, dar si pentru protejarea finantelor publice de orice delapidare a fondurilor.

B. Valorificarea rezultatelor controlului bugetar

Valorificarea rezultatelor controlului bugetar reprezinta operatiunea de incheiere a controlului bugetar. Ea se intemeiaza pe constatarile formulate in urma controlului si prevede o serie de modalitati de sanctionare a neregulilor inregistrate, avand un caracter constructiv. Natura sanctiunilor aplicate trebuie sa confere eficacitate controlului efectuat.

Atunci cand executia bugetara pretinde redactarea unui act juridic, sanctionarea neregulilor este simpla, fiind necesara numai indepartarea actului neconform cu legalitatea bugetara. In situatia in care, insa, controlul releva o inexactitate in executia cheltuielilor sau a veniturilor problema devine mai complicata dupa natura inexactitatii putand fi ori o eroare de executie ori o eroare intentionata. Repararea inexactitatii se realizeaza prin raspundere civila. Pe langa sanctiunile legale prevazute, exista si o serie de sanctiuni nemateriale, dar cu afectare morala si care rezulta din reprobarea sociala a faptelor constatate prin publicarea rapoartelor Curtii de Conturi. Aceasta modalitate de sanctionare are menirea de a imprima prudenta in atitudinea administratorilor.

In ceea ce priveste contabilii, acestia poarta raspunderea personala si pecuniara a actelor si faptelor pe care si le asuma. Raspunderea contabililor este mai mare decat a oricarui alt functionar public deoarece, in cazul acestora din urma, trebuie demonstrata existenta unor nereguli cu caracter intentionat ce decurg din indeplinirea defectuoasa a sarcinilor de serviciu. Raspunderea civila a contabililor priveste toate operatiunile referitoare la venituri si cheltuieli. Ea antreneaza calitatea contabilului si nu pe cea de "ban public", asigurand garantia asupra executiei corecte a bugetului. In comparatie cu contabilii, administratorii isi desfasoara activitatea in conditii mai putin stricte. Ei iau decizii privitoare la oportunitatea cheltuielilor, creditele bugetare nefiind stabilite decat ca plafon, in limita caruia ordonatorii dispun de o marja de actiune. In acelasi timp, ei nu pot dispune de fondurile aflate in caserie, ordinele de plata fiind verificate de catre contabilii platitori in momentul efectuarii platilor. Din aceste motive, sanctiunile aplicate administratorilor difera de cele ale contabililor, fiind mai putin severe. In esenta, categoriile de sanctiuni aplicate administratorilor sunt de natura disciplinara, civila sau penala in functie de gravitatea neregulilor constatate cu prilejul controlului. In faza intocmirii bugetului, operatiunile, tipice pentru asemenea situatii sunt: omisiunile, erorile de evaluare, etc. sunt usor de corectat, la fel si in faza aprobarii bugetului, unde interventiile din partea legislativului sub forma amendamentelor au acelasi scop.

Sanctionarea neregulilor este numai o latura a valorificarii controlului. Tot atat de importanta este, insa, si activitatea de inlaturare a efectelor ilegalitatilor. Lucrurile devin mai complexe in faza executiei bugetului, atat prin marele numar de abateri de la legea anuala a finantelor publice, cat si prin gravitatea lor. In situatiile de evaziune fiscala, se dispune recuperarea sumelor datorate si instituirea obligativitatii platii in viitor. Pentru intarzierile in constituirea veniturilor bugetare se procedeaza la recuperare si introducerea de penalizari  dupa caz, de majorari, iar pentru insolvabilitate contribuabilul poate fi absolvit de debitul stabilit de fisc. In imprejurarea in care cheltuielile programate nu sunt efectuate la timp se actioneaza pentru eliminarea cauzelor si evaluarea platilor, uneori cu despagubire pentru beneficiar. Daca se produc deturnari de fonduri se refac destinatiile initiale, iar cand se constata delapidari se recupereaza sumele insusite ilicit. Alte abateri grave sau care nu intra in competenta organului de control, sunt consemnate in documente specifice, urmand sa fie rezolvate de catre organele abilitate.

Toate neregulile si ilegalitatile constatate sunt consemnate in documente specifice de control in care se mentioneaza si solutiile propuse.

Teste grila

1. Principiul redistribuirii și stabilizarii centralizate este:

a. determinat de diferențele fiscale regionale, care se interfereaza cu raspandirea in spațiu a activitaților economice;

b. acel principiu conform caruia comunitațile locale nu dispun de instrumente macroeconomice necesare pentru infaptuirea unor obiective de importanța naționala.

c. explicat pe seama beneficiilor geografice pe care acestea le aduc cetațenilor;

d. explicat pe seama varietații de forme și a masurii diferite a solicitarilor de bunuri și servicii publice.

2. Principiul compensarii fluxurilor financiare dintre colectivitati sunt cauzate de:

a. sarcina care revine in seama autoritatilor centrale si in care guvernul trebuie sa ofere minimum de servicii publice esentiale;

b. transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice si care prejudiciaza infaptuirea programelor de cheltuieli pentru unele dintre acestea;

c. situatia unor colectivitati locale a caror balanta dintre nevoi si capacitatea fiscala este deficitara, necesitand compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale;

d. repartizarea intre nivelurile de autoritate publica ale finantelor publice trebuie sa asigure exercitarea conducerii in limita atributiilor si competentelor ce revin fiecaruia.

3. Principiul asigurarii serviciilor sociale vitale sustine faptul ca:

a. sarcina care revine in seama autoritatilor centrale si in care guvernul trebuie sa ofere minimum de servicii publice esentiale;

b. repartizarea intre nivelurile de autoritate publica ale finantelor publice trebuie sa asigure exercitarea conducerii in limita atributiilor si competentelor ce revin fiecaruia;

c. transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice si care prejudiciaza infaptuirea programelor de cheltuieli pentru unele dintre acestea;

d. situatia unor colectivitati locale a caror balanta dintre nevoi si capacitatea fiscala este deficitara, necesitand compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale.

4. Principiul accesului la resursele financiare publice este determinat de:

a. transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice si care prejudiciaza infaptuirea programelor de cheltuieli pentru unele dintre acestea;

b. situatia unor colectivitati locale a caror balanta dintre nevoi si capacitatea fiscala este deficitara, necesitand compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale;

c. sarcina care revine in seama autoritatilor centrale si in care guvernul trebuie sa ofere minimum de servicii publice esentiale;

d. repartizarea intre nivelurile de autoritate publica ale finantelor publice trebuie sa asigure exercitarea conducerii in limita atributiilor si competentelor ce revin fiecaruia.

5. Conform principiului echilibrului financiar :

a. sarcina care revine in seama autoritatilor centrale si in care guvernul trebuie sa ofere minimum de servicii publice esentiale;

b. situatia unor colectivitati locale a caror balanta dintre nevoi si capacitatea fiscala este deficitara, necesitand compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale;

c. transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice si care prejudiciaza infaptuirea programelor de cheltuieli pentru unele dintre acestea;

d. repartizarea intre nivelurile de autoritate publica ale finantelor publice trebuie sa asigure exercitarea conducerii in limita atributiilor si competentelor ce revin fiecaruia.

6. Rolul financiar al bugetelor locale consta in:

a. mobilizarea si redistribuirea resurselor financiare al caror volum si natura depind de reglementarile legale in vigoare;

b. implicarea factorului de decizie local in realizarea unor obiective economice de larg interes social, cum sunt: retele de apa, iluminatul public, sosele, drumuri, poduri, transport local si, mai recent transportul aerian;

c. asigurarea unui fond locativ pentru categoriile defavorizate si a unui minim de existenta si acoperirea unor nevoi pentru invatamant si sanatate;

d. autonomia legislativa a consiilor locale, atat in ceea ce priveste nivelul veniturilor, cat mai ales a destinatiei unor cheltuieli.

7. Rolul economic al bugetelor locale deriva din:

a. autonomia legislativa a consiilor locale, atat in ceea ce priveste nivelul veniturilor, cat mai ales a destinatiei unor cheltuieli;

b. implicarea factorului de decizie local in realizarea unor obiective economice de larg interes social, cum sunt: retele de apa, iluminatul public, sosele, drumuri, poduri, transport local si, mai recent transportul aerian;

c. asigurarea unui fond locativ pentru categoriile defavorizate si a unui minim de existenta si acoperirea unor nevoi pentru invatamant si sanatate;

d. mobilizarea si redistribuirea resurselor financiare al caror volum si natura depind de reglementarile legale in vigoare.

8. Rolul social al bugetelor locale se regaseste in:

a. mobilizarea si redistribuirea resurselor financiare al caror volum si natura depind de reglementarile legale in vigoare;

b. asigurarea unui fond locativ pentru categoriile defavorizate si a unui minim de existenta si acoperirea unor nevoi pentru invatamant si sanatate;

c. implicarea factorului de decizie local in realizarea unor obiective economice de larg interes social, cum sunt: retele de apa, iluminatul public, sosele, drumuri, poduri, transport local si, mai recent transportul aerian;

d. autonomia legislativa a consiilor locale, atat in ceea ce priveste nivelul veniturilor, cat mai ales a destinatiei unor cheltuieli.

9. Rolul politic al bugetelor locale isi gaseste expresia in:

a. autonomia legislativa a consiilor locale, atat in ceea ce priveste nivelul veniturilor, cat mai ales a destinatiei unor cheltuieli;

b. implicarea factorului de decizie local in realizarea unor obiective economice de larg interes social, cum sunt: retele de apa, iluminatul public, sosele, drumuri, poduri, transport local si, mai recent transportul aerian;

c. mobilizarea si redistribuirea resurselor financiare al caror volum si natura depind de reglementarile legale in vigoare;

d. asigurarea unui fond locativ pentru categoriile defavorizate si a unui minim de existenta si acoperirea unor nevoi pentru invatamant si sanatate.