Echilibrul firmei pe piata cu concurenta perfecta

Echilibrul firmei pe piata cu concurenta perfecta

In analiza echilibrului unei firme care opereaza pe o piata cu o concurenta perfecta se pleaca  de la ipoteza ca aceasta are ca functie-obiectiv maximizarea profitului. Atunci cand firma a atins o pozitie la care profiturile sale sunt maxime, ea nu mai are nici un stimulent sa-si modifice aceasta situatie, atata timp cat restrictiile sau constrangerile in cadrul carora activeaza nu se modifica sau nu pot fi ameliorate. In aceasta situatie firma se afla in echilibru. El poate fi abordat, ca si in cazul analizei echilibrului pietei, pe termen scurt si pe termen lung.

In conditiile concurentei perfecte, dupa cum se cunoaste, nici unul dintre agentii producatori nu dispun de atata putere de piata care sa-i permita influentarea preturilor factorilor de productie sau a pretului produsului oferit pe piata prin care sa-si maximizeze profitul. Toti producatorii (ca si cumparatorii) sunt ceea ce am numit un primitor de preturi ("prices taker").

In principiu, o firma obtine profit atunci cand incasarile sau veniturile totale sunt mai mari decat costurile totale aferente productiei vandute pe piata. Ca urmare, firma trebuie sa dispuna de informatii despre veniturile si costurile sale si sa cunoasca cum se comporta acestea fata de productie, singura variabila la latitudinea unei firme primitoare de pret. In capitolul 6, despre teoria producatorului, am vazut cum se modifica costurile firmei in raport cu productia ei, curbele costurilor - pe termen scurt si pe termen lung - fiind relevante in acest sens. In continuare vom analiza cum variaza veniturile firmei care preia pretul in raport cu productia sa. Combinand informatiile despre costurile si veniturile firmei putem determina nivelul de productie care ii asigura maximizarea profitului.

Analiza microeconomica foloseste trei concepte despre veniturile firmei si anume: venitul total, venitul mediu si venitul marginal ;ele sunt echivalentele conceptelor de cost total, cost total mediu si cost marginal.

Venitul total (V_t) reprezinta incasarea totala obtinuta din vanzarea productiei si este egal cu produsul dintre cantitate si pretul unitar (Q x p).

Venitul mediu (V_m) reprezinta marimea venitului obtinut pe unitatea de produs (V_t/Q) si este egal cu pretul la care este vandut pe piata.

Tabelul 7.2. Formele venitului unei firme primitoare de pret ("price taker").

Venitul marginal (V_mg) reprezinta venitul aditional (suplimentar) al firmei rezultat din modificarea cu o unitate a cantitatii vandute (V_mg = ΔV_t/ΔQ).

Pentru o firma primitoare de pret, venitul marginal este egal cu venitul mediu care intotdeauna este egal cu pretul (V_mg = V_m = p). Relatiile dintre toate categoriile de venituri ale firmei precum si raporturile lor fata de productia vanduta sunt ilustrate si cu ajutorul unui exemplu cifric in Tabelul 7.2. Exemplul ipotetic al firmei este o ferma agricola care livreaza diferite cantitati de grau la pretul pietei de 3 000 lei/Kg.

Venitul mediu si venitul marginal sunt reprezentate grafic de aceeasi linie orizontala paralela cu axa cantitatilor si situata la nivelul pretului pietei. Intrucat firma preia pretul pietei si poate vinde orice cantitate la acelasi pret, linia orizontala a pretului este totodata si curba cererii firmei(C_f).

Graficele din Figura 7.4. scot in evidenta distinctia dintre curba cereri unei piete (industrii) perfect competitive care are panta negativa, si curba cererii unei firme de pe acea piata, care este perfect orizontala si infinit elastica. Se observa totodata, cum curba V_m , curba V_mg si curba cererii firmei coincid si se afla toate amplasate pe aceeasi linie orizontala a pretului.

Confruntandu-se cu o curba a cererii perfect elastica, firma isi ajusteaza cantitatile de productie vandute la pretul dat al pietei, astfel incat sa obtina profitul maxim. Ea isi va extinde volumul productiei oferite pe piata pana la acel punct unde costul marginal (care include si profitul normal) egaleaza venitul marginal, care, dupa cum s-a vazut, este egal cu pretul pietei. Dincolo de acest punct (unde C_m > V_mg) firma va inregistra pierderi la fiecare unitate vanduta, ceea ce va diminua profitul total.

Asadar, conditia sau regula care confera firmei perfect competitive starea de echilibru pe termen scurt este:

C_m = V_mg = P

Desigur, ca nu orice nivel al productiei pentru care C_m = P are ca rezultat obtinerea profitului de catre firma. Ea va obtine profit pentru aceea productie care permite egalarea costurilor sale marginale cu pretul de piata in masura in care pretul depaseste costul mediu. Curba costului marginal devine astfel curba ofertei firmei pe acea portiune crescatoare a C_m pozitionata deasupra minimului costului total mediu (C_TM).

In Figura 7.5 sunt prezentate trei situatii undeo firma care opereaza pe o piata perfect competitiva se poate afla in pozitie de echilibru pe termen scurt. In toate cele trei cazuri, firma produce si vinde pe piata la nivelul productiei unde C_m = p, insa, date fiind circumstantele particulare fiecarui caz in parte, rezultatele obtinute sunt diferite, si anume:

a) primul caz (A) reda situatia cea mai profitabila a unei firme in echilibru pe termen scurt, unde C_m = P, dar acesta din urma este mai mare decat costul total mediu (P > C_TM). Firma obtine intregul profit normal, inclus in C_TM, precum si un profit suplimentar (suprafata hasurata). Pe termen lung, dupa cum vom vedea ceva mai departe, profitul suplimentar nu va mai fi obtinut datorita intrarii de noi firme in ramura (in industrie si pe piata respectiva), cresterii cantitatii oferite si tendintei de scadere a pretului.

b) cel de-al doilea caz (B) reda situatia asa-numitei firme reprezentative a pietei cu concurenta perfecta. Ea functioneaza la nivelul productiei pentru care costurile sale marginale sunt egale cu pretul pietei dar si cu costul total mediu (C_m = p = C_TM). Cum se observa in grafic, in aceasta situatie linia pretului este tangenta minimului C_TM, ceea ce inseamna ca venitul total este egal cu costul total, iar profitul suplimentar este zero. Firma poate insa functiona atat pe termen scurt cat si pe termen lung, deoarece obtine intregul profit normal care este inclus in costul total.

c) cel de-al treilea si ultimul caz (C) reda situatia unei firme care inregistreaza pierderi, unde C_m = p dar acesta din urma este mai mic decat costul mediu (P < C_TM). Ea poate totusi sa-si acopere toate cheltuiele variabile precum si o parte din costurile fixe. In aceasta situatie pierderile firmei sunt mai mici decat cele determinate de incetarea totala a activitatii. Pe termen lung firma nu poate functiona, factorii de productie mergand in alte activitati unde se gasesc utilizari oportune.

Pretul la care veniturile totale sunt egale cu costurile variabile, sau la care pierderile sunt egale cu costurile fixe este numit punctul de inchidere al firmei. La orice nivel al pretului inferior punctului de inchidere, firma isi va inceta activitatea pentru a-si limita pierderile la marimea costurilor fixe. Daca pretul pietei depaseste punctul de inchidere, firma va continua sa produca pentru a-si minimiza pierderile sub nivelul costurilor fixe.

Echilibrul firmei pe termen lung, in conditiile concurentei perfecte, se bazeaza pe mai multe premise. In primul rand, pe termen lung, toti factorii de productie sunt variabili, astfel incat firmele pot sa-si dezvolte capacitatile vechi de productie sau sa-si construiasca altele noi. De asemenea, pe termen lung factorii de productie pot fi transferati de la productia unui bun economic la altul, iar numarul firmelor din ramura este variabil. De regula numarul firmelor va creste daca in ramura se obtin supraprofituri. (profitul obtinut peste profitul normal este denumit profit pur sau profit economic). Invers, numarul firmelor se va reduce daca acestea inregistreaza pierderi sau obtin un profit mai mic decat cel normal in sectoarele in care activeaza, intrucat exista oportunitati sau alternative de alocare mai profitabila a factorilor de productie in alte ramuri de activitate. Rezulta logic ca, nu se produc modificari importante in capacitatile de productie si numarul firmelor care produc un bun economic, in conditiile in care profiturile incasate inregistreaza un nivel normal (considerat suficient ptentru a mentine utilizarea factorilor in ramura), deoarece in aceasta situatie nu exista motivatia nici de a parasi domeniul de activitate, nici de a intra in alta ramura. In sfarsit, daca pe termen lung firmele pot ajusta intrarile din toti factorii de productie si, deci, toate costurile sunt variabile, aceasta inseamna ca exista un singur cost unitar al produsului - costul mediu pe termen lung (C_ML).

In contextul premiselor si ipotezelor mentionate mai sus, putem formula conditia de echilibru al firmei pe termen lung; ea consta in egalitatea pretului (p) cu costul marginal (C_m) si cu costul mediu pe termen lung minim (C_MLmin):

p = C_m = C_{ML min}

Cum egalitatea costului marginal cu costul mediu pe termen lung se realizeaza numai la nivelul minim al acestuia din urma, iar linia pretului este tangenta in punctul de intersectie al C_ML de catre C_m, se deduce ca la echilibrul pe termen lung, firmele nu mai obtin supraprofit sau profit economic, singurul profit realizat fiind cel normal. De aceea, conditia pe termen lung a unei firme perfect competitive mai este numita si conditia sau regula profitului economic nul.

Intrucat cheia intelegerii echilibrului pe termn lung este intrarea si iesirea pe si de pe piata, vom extinde analiza acestei caracteristici esentiale ale piatei perfecte. Efectul intrarii in ramura si, in aceeasi masura, al iesirii din ramura, consta in modificarea ofertei de piata, a pretului de echilibru si implicit, a profiturilor realizate de firmele participante. Astfel, in ramurile cu un profit atractiv la intrare, venirea noilor frme, motivate de existenta unor supraprofituri, are ca efect cresterea ofertei totale si, drept urmare, reducerea pretului pietei. Dupa cum se observa in graficul din Figura 7.6. (partea stanga a figurii) intrarea in ramura determina deplasarea curbei ofertei spre dreapta (de la o₁ la o_n) si , odata cu aceasta, reducerea pretului (de la p₁ la p_n). Intrarea noilor firme se va produce atata timp cat exista motivatia atragerii lor (supraprofiturile) si va inceta cand profiturile economice vor fi nule. Aceasta ultima situatie corespunce punctului de minim al costului mediu pe termen lung.

La acelasi rezultat se ajunge daca procesul se desfasoara in sens invers, al iesirii firmelor din ramura, motivate, de aceasta data de inregistrarea pierderilor sau a unor profituri sub cele normale. In acest caz curba ofertei pietei se deplaseaza spre stanga, iar pretul este impins in sus (vezi graficele din partea dreapta a Figurii 7.6.). Iesirea firmelor de pe piata va continua pana cand pretul va fi egal cu minimul C_ML, iar profiturile firmelor ramase in ramura vor creste pana ce vor egala profitul normal.

Procesul ajustarii profiturilor obtinute de catre firme la nivelul profitului normel, ca urmare a liberei intrari si iesiri pe si de pe piata, se manifesta ca tendinta in timp si trebuie interpretata ca atare. Dar aceasta nu inseamna ca economia ajunge in cele din urma intr-un echilibru static, astfel incat nici o firma nu mai realizeaza profit economic sau supraprofit. Economia de piata este o realitate complexa si dinamica unde, in orice perioada, intr-o economie sau alta se intalnesc firme care obtin supraprofituri, deasupra profitului normal, dupa cum vor exista si firme ale caror profituri realizate sunt sub nivelul celui normal sau care inregistreaza pierderi si chiar dau faliment.

Pe de alta parte, dupa cum se cunoaste, caracteristice economiei contemporane sunt structurile de piata cu concurenta imperfecta. Aceste structuri sau tipuri de piete, impreuna cu monopolul, fac obiectul analizei capitolului care urmeaza.