Efectele crizei financiare asupra economiilor tarilor emergente si in tranzitie

EFECTELE CRIZEI FINANCIARE ASUPRA ECONOMIILOR TARILOR EMERGENTE SI IN TRANZITIE

IMPACTUL CRIZEI MONDIALE

Criza actuala a captat atentia intregii lumi si depaseste granitele sectoarelor afectate initial. Alan Greenspan a definit recent aceasta criza drept un " tsunami al creditelor care apare o data la un secol", generata de un colaps ale carui cauze profunde se regasesc in sectorul imobiliar american. Unda de instabilitate s-a propagat de la un sector la altul, mai intai din sectorul imobiliar in cel bancar si in alte piete financiare, iar apoi in toate domeniile economiei reale. Valul de criza a depasit granita dintre domeniul public si cel privat, dat fiind ca lovitura primita de situatiile financiare ale firmelor private a impus, actualmente, noi cerinte impovaratoare asupra finantelor din sectorul public. Ea a depasit si granitele nationale din cadrul universului tarilor dezvoltate, iar acum avem motive sa credem ca aceasta criza afecteaza tarile emergente si alte tari in curs de dezvoltare.

CONSECINTELE CRIZIE ACTUALE ASUPRA TARILOR EMERGENTE SI IN CURS DE DEZVOLTARE

Efectele crizei nu au intarziat sa apara si in celelalte tari.

Unul din efectele crizei este o reducere substantiala a exporturilor acestora, pe masura ce ritmul rapid al expansiunii comerciale inregistrat in acest deceniu se va reduce drastic.   Incetinirea duce la scaderea reala a volumelor tranzactiilor comerciale in 2009 (Previziunile Banca Mondiala). Cu toate ca este previzionata o incetinire a cresterii volumelor la export mai mare in cazul economiilor avansate decat pentru economiile in curs de dezvoltare, acestea din urma ar putea avea mai mult de suferit de pe urma declinului in ceea ce priveste comertul- in special in cazul exportatoarelor de bunuri de larg consum, avand in vedere ca se preconizeaza o posibila scadere cu o cincime a preturilor bunurilor de larg consum ,altele decat cele petroliere in 2009.

Exporturile din ECE (Europa Centrala si de Est ) sunt puternic corelate cu cele din zona EURO ( Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Slovenia, Slovacia) - conform graficului nr.1- datorita importantei lor ca bunuri materiale in lantul de aprovizionare.

Perspectivele pentru exporturi sunt nefavorabile, iar conform previziunilor, ele se vor accentua in anul 2009 , unde s-au analizat tari precum: Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Turcia si Romania, ceea ce conduce la o contractie a performantelor economice in 2009.

Figura 10: Cresterile exporturilor in zona EURO si a celor din ECE sunt puternic corelate

(Sursa: INSSE Eurostat, Unicredit Research)

In plus, criza va avea un efect negativ major asupra investitiilor in pietele emergente. Sursele externe principale de fonduri de investitii vor scadea drastic in cursul primului val de efecte. In anul 2009, investitiile vor scadea atat in ECE (Europa Centrala si de Est), cat si in celelalte tari.Se preconizeaza totusi ca activitatea investitionala isi va reveni in 2010,dupa scaderea din 2009 (conform figurii 11 )

Figura 11: Evolutia investitiilor straine directe si activitatea investitionala

(Sursa: BNR,Eurostat UniCredit Research)

Dupa cum se observa,cele mai mici investitii sunt in tarile ECE.

Investitiile de portofoliu vor scadea, deoarece teama mai mare de riscuri mentinea capitalului pe pietele interne. Tarile in curs de dezvoltare care vor putea avea acces la capital vor plati dobanzi mai mari, din cauza exodului spre piete mai sigure si a aversiunii mai mari pentru riscuri.

Per ansamblu, se preconizeaza, pentru 2009, o crestere a ratei investitiilor de mai putin de jumatate din cea inregistrata in 2007, in tarile cu venituri medii.

Incetinirea se va accentua si datorita afluxului mare de investitii din ultimii cinci ani. Un numar extrem de mare de proiecte de investitii sunt deja in curs de realizare. Pe masura ce finantarile investitiilor vor descreste, este posibil sa apara doua consecinte, ambele nefaste. In anumite cazuri, proiectele nu vor fi terminate si, prin urmare, vor deveni, neproductive si vor impovara bilanturile contabile ale bancilor cu imprumuturi neperformante/riscante. In alte cazuri, daca proiectele sunt incheiate, ele vor crea o capacitate de productie excedentara rezultata din incetinirea globala, sporind astfel riscul de deflatie.

Si intrarile de capital strain au fost puternic afectate de criza financiara, dupa cum se vede si in graficul de mai jos, unde descresterea se accentueaza foarte mult in anul 2009.

Figura 12: Intrarile de capital strain

(Sursa: BNR, Eurostat uniCredit Research)

Incetinirea globala va reduce cererea de bunuri de larg consum si de produse industriale, reducand castigurile din exporturi, iar, pe masura ce pietele de forta de munca vor scadea, lucratorii de peste hotare vor avea de suferit de pe urma impacturilor disproportionate asupra veniturilor lor. Prin reducerea cererii de bunuri de larg consum, o serie de intreprinderi au dat faliment sau au redus numarul angajatilor si implicit a salariilor. Din graficul de mai jos,se observa o scadere substantiala a salariilor in anul 2009.

Figura 13: Cresterea anuala a salariilor   

(Sursa: INSSE, Eurostat UniCredit Reasearch)

Acesti factori vor avea drept consecinta scaderea PIB din majoritatea tarilor emergente, inclusiv Romania (unde tinde sa fie de scurta durata), conform graficului de mai jos

Figura 14: Cresterea economic previzionata pentru 2008-2010

(Sursa: INSSE, Eurostat, UniCredit Research)

Daca in 2008 valoarea PIB-ului era pozitiva, se observa o scadere substantiala in anul 2009 in Lituania, Estonia, Ungaria, Ucraina, Romania, cu usoare perspective de crestere pentru anul 2010 in Slovacia, Polonia, Republica Ceha, Turcia si chiar Romania.

Mai mult chiar, efectele resimtite de tarile in curs de dezvoltare s-ar putea sa nu se limiteze la o scadere a veniturilor rezultate din investitii si exporturi si o incetinire a cresterii PIB-ului. Exista, de asemenea, pericolul ca fiecare dintre pietele emergente sa intre intr-o criza individuala, de exemplu daca propria lor piata interna de active intra in colaps (sau chiar si in cazul in care valorile de piata reale vor suferi o cadere) si sa slabeasca propriile lor sectoare bancare. Caderile drastice ale burselor de valori din tarile in curs de dezvoltare au indicat deja ingrijorarile investitorilor privind viitorul pe termen mediu, iar declinul valorilor portofoliilor poate avea, de asemenea, efecte semnificative ale avutiei asupra consumului, accentuand efectele incetinirii. Tarile cu deficite ale balantelor de plati si fiscale mari vor fi cele mai vulnerabile. Factorul care va accentua problemele economiilor in curs de dezvoltare este faptul ca aceste socuri vor fi simultane. In trecut, crizele majore din tarile in curs de dezvoltare s-au concentrat la nivel regional - ca in cazul crizei financiare din Asia de Est dintre 1997-98 sau a crizei "tequilla" din America Latina, care a avut loc in 1995. Dar epicentrul crizei actuale este situat in economiile dezvoltate, din acest motiv ne asteptam ca toate regiunile in curs de dezvoltare sa fie afectate de socuri.

Aceasta simultaneitate sporeste riscurile unui declin global grav.

Impactul crizei economice internationale asupra noilor state membre din Uniunea Europeana s-a dovedit a fi mult mai sever decat se anticipa in urma cu cateva luni. Cele mai noi estimari indica un declin al PIB in Europa de ordinul a 2,9% in 2009, urmat de o crestere de 0,3% in 2010.

Aceste estimari raman foarte incerte deoarece depind, la randul lor, de estimari referitoare la punctul de cotitura al recesiunii si de cresterea economica a principalilor parteneri comerciali, in special a celor din Uniunea Europeana , se arata in ultimul raport economic publicat recent de Banca mondiala si dedicat noilor state membre din

Uniunea Europeana. Raportul atrage, insa, atentia asupra unor factori care explica impactul diferentiat al crizei asupra noilor state membre ale Uniunii Europene, informeaza Agerpres.

Un prim factor este accesul redus la finantare externa, inconditiile in care necesitatile de finantare externa sunt mai mici pentru tarile care au un deficit de cont curent mai mic de 10% din PIB(Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia si Slovenia) si mai mari pentru tarile care au inregistrat un deficit de cont curent mai mare de 10% din PIB (tarile baltice, Bulgaria si Romania).

Un al doilea factor care explica impactul diferentiat al crizei asupra EU10 este starea in care se afla sistemul bancar. Bancile internationale, in special din tarile membre UE, joaca un rol foarte important in noile state membre si comportamentul acestor banci in actualul context este cel care determina in mare parte disponibilitatea creditului si stabilitatea sistemului bancar in EU10. La randul sau, acest comportament depinde de nevoile de refinantare ale bancilor mama, stimulentele vizand reducerea gradului de indatorare in actualul context de criza si riscurile crescute care vin din partea ajustarilor cursului de schimb si a declinului macroeconomic.

Un al treilea factor de diferentiere este tipul de curs de schimb.

Exista doua tari (Slovacia si Slovenia) care s-au alaturat mecanismului ERM si, deci, au renuntat la posibilitatea de a face ajustari ale cursului de schimb si de a putea avea o politica monetara independenta. Exista tari cu un regim de curs fix (Estonia, Lituania si Bulgaria) si economii cu un curs flotant (Cehia, Ungaria, Polonia si Romania). Raportul Bancii mondiale subliniaza ca tarile care au un regim flotant au inregistrat o depreciere brusca a cursului de schimb pe parcursul crizei financiare.

Economiile statelor din EU10 se vor contracta cu 3% in 2009. Statele EU10 sunt in recesiune, iar activitatea economica va inregistra un declin de 3% anul acesta si va atinge aproximativ 0% in 2010, rata somajului urmand sa creasca de la 6,5% in 2008 la 10,4% in 2010, sau de la trei la cinci milioane de persoane, se mai arata in raportul BM citat. Criza a afectat pietele financiare din regiunea EU10 din cauza ingrijorarilor referitoare la efectele indirecte negative asupra bancilor cu probleme din EU15 (statele din zona euro) si a expunerii la vulnerabilitatile de pe pietele interne.    Viabilitatea bancilor din Uniunea Europeana este esentiala pentru pietele financiare din UE10. Conform previziunilor economice ale Comisiei Europene din mai 2009, bancile din zona euro au creante in valoare de aproximativ 950 miliarde de euro in EU10 si alte state europene emergente, aproximativ patru cincimi din totalul creantelor externe.

Expunerea transfrontaliera a acestor banci la regiunea EU10 se ridica la aproximativ 70% din produsul intern brut al Austriei. Expunerea bancilor din Europa occidentala la pietele din statele baltice, Romania, Ungaria si Bulgaria a efectuat presiuni si asupra rezultatelor financiare inregistrate de aceste banci in tara lor de origine. In mod fericit, filialele bancilor straine si-au mentinut semnificativ expunerea, iar riscul pentru bancile mama a scazut. Totusi, o deteriorare suplimentara a perspectivei economice ar putea schimba aceasta situatie. Sectorul corporatist din EU10 are nevoie de o refinantare externa semnificativa, in timp ce piata interna ofera prea putine surse alternative de finantare. Lichiditatile bancilor sunt semnificative acum, datorita in special injectiilor masive de capital ale bancilor centrale. Dar institutiile de credit inca se confrunta cu incertitudini economice si financiare imense. Acest fapt este semnificativ pentru statele EU10, care au piete interbancare interne mai putin dezvoltate. In randul statelor EU10 ale caror date sunt disponibile, ratele interbancare s-au micsorat in Bulgaria, Cehia si Lituania. Volatilitatea ramane ridicata, iar lichiditatea bancilor este limitata in unele state.

Criza financiara a redus fluxurile de capital in regiunea EU10. Conform tendintelor generale de pe pietele emergente, intrarile totale brute de numerar catre statele baltice, Bulgaria, Polonia, Romania si Slovacia (tarile emergente din EU10) s-au contractat de la aproximativ 6 miliarde de dolari in trimestrul trei 2008 la 2 miliarde de dolari in ultimul trimestru 2008, si la 1,5 miliarde de dolari in primul trimestru 2009.

Declinul fluxurilor de capital a afectat si rezervele oficiale nete ale regiunii EU10. Intre septembrie 2008 si februarie 2009, rezervele Romaniei au scazut cu 1,6 miliarde de euro, iar ale Bulgariei au scazut cu aproape 3 miliarde de euro din cauza reducerii cerintelor pentru rezerve si a cresterii cheltuielilor guvernamentale la sfarsitul anului trecut.

Declin al investitiilor straine directe

Criza financiara a dus la prabusirea investitiilor straine directe in regiunea EU10. Incetinirea cresterii a afectat profitabilitatea majoritatii companiilor multinationale, iar inasprirea conditiilor de creditare si scaderea cererii pe plan mondial vor limita capacitatea si dorinta de extindere a companiilor multinationale. In 2008, investitiile straine directe au crescut in Romania si Ungaria cu peste 1% din PIB. In primele doua luni din 2009, investitiile straine directe au avut o evolutie pozitiva in Romania, Ungaria si Lituania, dar au scazut in ritm anual cu aproape 30% in Bulgaria si Polonia, si cu mai mult de jumatate in Cehia, Estonia si Letonia. Exista unele semne de redresare a pietelor bursiere in intreaga lume, dar este dificil de apreciat daca aceste indicii semnalizeaza si o reintoarcere la cresterea economica.

PREVIZIUNILE BANCII MONDIALE

Previziunile Bancii Mondiale indica o scadere a comertului mondial de la 2,1% in 2009, prima dupa cea din 1982, ca o consecinta a diminuarii cererii globale si a limitarii creditelor. Specialistii prevad, de asemenea, o scadere a cresterii globale a PIB-ului, care ar trebui sa ajunga de la 2,5% in 2008, la 0,9% in 2009.

Totusi, impactul este resimtit in mod diferit in tarile dezvoltate si in cele in curs de dezvoltare. Cele dintai vor prezenta o crestere negativa in 2009, in timp ce tarile in curs de dezvoltare vor trece de la o rata de crestere semnificativa de 7 % in 2007, la 4,5% in 2009. In mare masura, aceasta diminuare este cauzata de limitarea creditelor care afecteaza direct investitiile, responsabile pentru o parte semnificativa a cresterii remarcate in tarile in curs de dezvoltare, in ultimii 5 ani.

Este posibil ca aceasta criza sa marcheze sfarsitul perioadei pietei libere si nereglementate, sau insuficient reglementate.La sfarsitul anului 2008, la putine luni de la declansarea crizei in Statele Unite, somajul a inceput sa creasca in unele tari din Europa.

In Estonia, de exemplu, rata somajului a ajuns de la 4,7% in 2007, la 5,0% in 2008, cu previziunea ca va putea ajunge la 7,7% pana in 2010.

In Lituania, somajul va urca de la 4,3% la 8,4% intre 2007 si 2010.

In Spania exista previziuni de crestere de la 8,3%, la 15,5% in aceeasi perioada.

In Irlanda, de la 4,6%, la 7,4%5.

Scaderea exporturilor reprezinta unul din indicatorii principali ai crizei. In cazul Germaniei, de exemplu, economia a fost puternic afectata de diminuarea cererii mondiale de bunuri de capital, care sunt in centrul exporturilor nationale. Incetinirea ritmului productiei si a consumului reprezinta inca un element care face mai dificila dinamizarea economiei europene: in zona euro, cresterea a fost in principal mica, fiind o tendinta care se agraveaza odata cu criza. Regiunea a avut o crestere a PIB-ului de 2,9% si 2,6% in 2006 si respectiv in 2007, suferind o scadere la 1,1% in 2008. Previziunea pentru 2009 indica o cifra de -0,6%, cu recuperare in 2010, avand o crestere de 1,6%6.

Imaginea de ansamblu

Pe scurt, pe masura ce aceasta recesiune globala sa se transforme in cea mai grava recesiune de la Marea Depresiune/Recesiune din anii 1930. La momentul emiterii Perspectivelor Economiei Mondiale, FMI isi revizuise deja previziunile pentru 2008 si 2009 reducandu-le la 0,2 si respectiv 0,9 la suta, incepand cu luna iulie. Cu o cifra de 3,0 la suta, cresterea previzionata a productiei mondiale din 2009 este cu mult sub cresterea de 5,1 si 5,0 realizata in 2006 si 2007 - chiar daca se preconizeaza continuarea unei cresteri puternice a Chinei cu o rata de peste 9 la suta (Fondul Monetar International 2008). La aceste rate, cresterea productiei mondiale ar scadea pana aproape de nivelele inregistrate in cursul celei mai recente recesiuni globale, in 2001-02. Dar previziunile viitoare ale Bancii Mondiale evidentiaza acum o rata de crestere globala cu mult mai mica. Iar daca masurile dramatice luate de Regatul Unit, tarile din Zona Euro, Japonia, si SUA nu reusesc sa revitalizeze imprumuturile, ne asteptam ca recesiunea sa fie mult mai mare decat cea preconizata actualmente. Acest lucru este cu atat mai probabil, daca psihologia pesimista a consumatorilor va genera o reactie de scadere exagerata in pietele de active.

Desi criza isi are originile in SUA si Europa, iar atentia globala s-a concentrat masurile politice ale administratiilor acestora, toti actorii principali din sistemul international trebuie sa ia masuri urgente. Acest lucru este valabil si pentru tarile in curs de dezvoltare, care detin actualmente o pondere importanta din economia globala si fluxurile comerciale, precum si pentru institutele financiare internationale (IFI), care isi aduc contributia la facilitarea functionarii sistemului international si promoveaza dezvoltarea tuturor sectoarelor.

Multe tari in curs de dezvoltare intra in aceasta criza cu avantajul ca nu au fost afectate de socurile din anii 1980 sau 1990. Intarirea politicilor lor macroeconomice -

inclusiv a pozitiilor lor fiscale si externe, in multe cazuri - le-a facut mai putin vulnerabile.

Scenariile cele mai pesimiste nu sunt inevitabile, iar combinatia de interventii politice coordonate, planuri eficiente pentru sectoarele financiare, si preturi mai mici pentru bunurile de larg poate contribui la reducerea efectelor crizei. Dar este esential ca tarile in curs de dezvoltare sa fie cat se poate de pregatite pentru evenimentele viitoare, pentru a reduce riscurile de recesiune.

Debitul suveran este gestionat actualmente mai eficient in majoritatea tarilor decat pe timpul crizei asiatice, iar trecerea (in majoritatea cazurilor) la masuri pentru rate de schimb flexibile contribuie la o absorbire partiala a socului de catre acestea prin reglarea ratelor de schimb. Pe de alta parte, numarul persoanelor din intreaga lume care traiesc la marginea saraciei a scazut cu peste 300 milioane de la criza din Asia de Est (Chen si Ravallion 2008), crescand foarte putin marja redusa de supravietuire de la baza scalei veniturilor. In sfarsit, declansarea propriu-zisa a crizei a diminuat presiunile inflationiste, a dus la schimbarea dramatica a previziunilor, iar (pentru importatoarele nete) a redus preturile bunurilor de larg consum, ceea ce ar trebui sa reduca tensiunile din unele economii in curs de dezvoltare.

Tarile in curs de dezvoltare vor avea nevoie de toate aceste avantaje pe masura ce vor reactiona pentru a putea limita pagubele produse de aceasta criza. Prima prioritate a acestora este sa impiedice propagarea crizei financiare din sectorul bancar si sectoarele financiare nebancare afectate in alte sectoare. Din cauza legaturilor puternice dintre companiile financiare si sectoarele din intreaga lume, aceste efecte au inceput sa-si faca simtita prezenta inaintea efectelor economiei reale din unele tari. Bursele de valori au scazut dramatic, unele monede s-au depreciat substantial, iar spredurile ratelor dobanzilor suverane au crescut din cauza "exodului spre investitii sigure" din pietele mondiale. La un nivel mai redus, exportatorii unora dintre tarile in curs de dezvoltare se confrunta deja cu dificultati in obtinerea creditelor comerciale care sunt esentiale pentru ei, ceea ce ar putea afecta sectoarele exportului, care vor primi, in curand, lovitura data de scaderea cererii peste hotare.

Asadar, exact ca si in cazul tarilor dezvoltate, este important ca tarile in curs de dezvoltare sa ia masuri rapide, hotarate si sistematice pentru a asigura evitarea consumului rapid al creditelor si colapsurile bancare la nivel local. Si in ceea ce priveste extinderea garantarii depozitelor, guvernele trebuie sa stabileasca praguri adecvate si sa-si coordoneze politicile pentru a evita politicile de "pauperizare a competitorilor" prin devalorizari in scop competitiv, luand, totodata, masuri de precautie impotriva efectelor pe termen lung ale pericolelor asupra moralului care ar vor ingreuna sarcinile viitoare ale autoritatilor de reglementare.

Tarile in curs de dezvoltare care intra in aceasta criza cu deficite ale balantelor de plati si fiscale mari vor fi cele mai vulnerabile la aceste efecte. Aceste tari vor fi nevoite sa ia masuri financiare si sa faca ajustari mai ample, daca conturile lor curente vor inregistra oscilati ample de la deficit la balanta pe masura ce capitalul este consumat, asa cum s-a intamplat in criza financiara din Asia. Acest lucru va tensiona puternic situatiile financiare ale companiilor si bancilor nationale, putand duce la o cascada de falimente in randul acestora. Daca resursele lor fiscale au ajuns deja la limita, s-ar putea sa fie imposibil pentru ele sa suporte masurile de salvare a sectoarelor lor financiare finantate pe plan intern. .

In general, administratiile tarilor in curs de dezvoltare dispun de doua instrumente macroeconomice principale de reactie la socurile negative cu care sunt gata sa se confrunte: politica monetara si politica fiscala.

Un mare risc este acela ca, in cazul in care criza creditelor nu este rezolvata in mod eficient, economia globala ar putea intra intr-o perioada de deflatie cum a fost cea din Japonia din timpul anilor 1990. In asemenea imprejurari, politica monetara standard nu va fi, probabil, eficienta in economiile dezvoltat Guvernele ar trebui sa priveasca unele dintre interventii drept masuri temporare si sa gaseasca o cale de iesire din acestea dupa reinstaurarea stabilitatii economice. Guvernele trebuie sa se asigure ca reactiile pe termen scurt la criza nu vor crea vulnerabilitati pe termen lung. Acolo unde recapitalizarea sistematica a bancilor devine necesara, important este sa fie asigurate stimulentele pe termen lung si recapitalizarea prioritara a institutiilor robuste. Suntem de acord ca acest lucru este una din cele mai dificile masuri in cadrul procesului de luare a deciziilor, dar institutiile a caror insolvabilitate este evidenta trebuie recunoscute si gestionate adecvat, mai degraba decat sa li se ofere lichiditati care sa agraveze problema.

Posibilitatile de retehnologizare industriala sunt limitate, cu alte cuvinte, orice expansiune finantata prin credite ar viza in primul rand capacitatea de productie. Dar daca se vor confrunta cu o cerere scazuta si cu o capacitate excedentara, este putin probabil pentru companiile din tarile dezvoltate sa doreasca sau sa poata contracta imprumuturi pentru o extindere financiara.

Spre deosebire de acestea, in tarile in curs de dezvoltare, exista posibilitati mai mari de retehnologizare industriala finantata cu credite, care poate spori sansele ca politica monetara sa fie mai eficienta in tarile care isi pot permite sa se foloseasca de ea. Nu toate tarile vor putea face acest lucru; unele s-ar putea vedea nevoite sa inaspreasca politica monetara si sa mareasca ratele dobanzilor pentru a impiedica deprecierea accentuata a monedei sau iesirile de capital. S-ar putea, insa, ca unele administratii sa fie in masura sa ofere unele stimulente monetare reducand ratele dobanzilor si incurajand investitiile in sectoarele in care este cel mai probabil ca retehnologizarea industriala sa aduca profit.

In ceea ce priveste politica fiscala, administratiile tarilor in curs de dezvoltare dispun de o multitudine de instrumente pe care le-ar putea folosi pentru a atenua lovitura socului.

Guvernele care dispun de o oarecare libertate fiscala pot reactiona folosind anumite stimulente fiscale bine proiectate in economiile lor, pentru a genera o cerere la nivel intern care sa poata compensa declinul preconizat al cererii de pe pietele externe. 

Tarile in curs de dezvoltare au necesitati stringente care pot fi satisfacute prin investitii publice. O asemenea necesitate este cea de construire a infrastructurii, in special dupa o perioada in care cresterea sectorului privat a depasit, uneori, capacitatea sectorului public de a asigura infrastructura necesara sustinerii acestei cresteri si infrastructura rurala, acolo unde exista decalaje intre infrastructura urbana si cea din zonele rurale.

Un al doilea sector de investitii este protectia sociala si dezvoltarea umana, in vederea prevenirii transformarii unui soc temporar intr-un declin permanent grav al avutiei gospodariilor mai sarace. Exista multe programe care au fost evaluate pentru a se stabili daca merita, sau nu, sa primeasca investitii; guvernele trebuie sa acorde prioritate protectiei si extinderii celor care pot atenua in modul cel mai eficient impactul crizelor asupra celor mai sarace gospodarii. Exemplele de astfel de programe care ar putea fi luate in calcul includ programele de transfer conditionat de lichiditati pentru a sprijiniri copiii dezavantajati sa isi continue scoala, cum este programul indonezian derulat pe durata crizei din 1997-98 (Cameron 2002), programele de oferire de locuri de munca in domeniul lucrarilor publice (sau de bunastare bazata pe munca) cum ar fi Sistemul de Garantie a Angajarilor din India (Gaiha 2004), si subventiile pentru consumul produselor de calitate inferioara (cele care nu sunt consumate decat de populatia saraca). Asemenea programe vor fi reactiile adecvate in cazul tarilor cu rezerve robuste, excedente de cont curent sau deficite mici, precum si politici fiscale solide. Un exemplu evident in acest sens este China, in care cererea mai mare de la nivel intern ar putea contribui si ea la atenuarea efectelor crizei asupra partenerilor comerciali. In alte tari cu mai putine posibilitati fiscale, programele cum sunt cele amintite ar trebui sa fie o prioritate pentru sprijinirea donatorilor.

In concluzie, este probabil ca factorii de decizie din tarile in curs de dezvoltare sa se confrunte cu dileme a caror solutionare va depinde in mare masura de modul in care s-au comportat in perioada de dezvoltare (de exemplu, sa permita politici macroeconomice mai lejere sau mai aspre, sau sa creeze mijloace de atenuare a socurilor sau nu), precum si de modul in care socurile globale afecteaza propriile lor economii. Capacitatea acestora de a reactiona la criza este determinata de posibilitatile mai mici sau mai mari ale pietelor emergente de a lua masuri prudente anticiclice de crestere a cereri interne fara a sacrifica prea mult propriile principiile de baza. Aceste principii de baza includ pozitiile fiscale ale tarilor, nivelele datoriilor, ratele inflatiilor interne, si robustetea financiara a sectoarelor lor bancare.

Unele tari in curs de dezvoltare au posibilitatea de a face acest lucru, pe cand altele au posibilitati mai reduse, iar altele inregistreaza deja socuri ale credibilitatii si exoduri de capital in cautarea unor investitii de calitate mai buna.

Institutiile financiare internationale

Beneficiind de experientele crizelor trecute, Fondul Monetar International poate fi in masura sa sprijine pietele emergente in a opera ajustarile necesare ale balantelor de plati in vederea unor inversari de fluxuri de capital care ar trebui sa ramana doar temporare. Si desi Banca Mondiala nu dispune de resursele sau instrumentele necesare pentru a oferi spijin major in ceea ce priveste balantele de plati (si cu toate ca nu aceasta este principala sarcina a acesteia), ea va colabora indeaproape cu Fondul pentru a oferi asistenta suplimentara. Banca isi poate prelungi substantial imprumuturile si subventiile, axandu-se pe domeniile structurale si sociale care fac parte din mandatul sau. De exemplu, recent, a fost anuntata o oportunitate de finantare rapida de 1,2 miliarde de $ pentru a sprijini tarile care se confrunta cu preturi ridicate ale produselor alimentare. Recenta realimentare cu 41,6 miliarde de $ pentru segmentul tarilor cu venituri mici (cunoscuta drept IDA-15 - Asociatia Internationala pentru Dezvoltare) ofera resurse suficiente pentru a ajuta multe tari in privinta investitiilor acestora in infrastructura si in sectorul social evidentiate mai sus. In cazul tarilor cu venituri medii, aceasta are posibilitatile financiare de a dubla imprumuturile BIRD (Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare) de la nivelul FY07 la aproximativ 13,5 miliarde de $. IFC poate contribui, de asemenea, in cazul in care tarile in curs de dezvoltare ar dori sa isi recapitalizeze bancile nationale. Pe scurt, Banca Mondiala poate sprijini tarile in a evita transformarea crizei financiare intr-o criza umanitara si pentru a face fata provocarilor de revigorare si, daca este necesar, de salvare a sistemelor lor bancare si pentru a adopta alte reforme financiare.