Diversitatea pietelor

Diversitatea pietelor

In economia capitalista contemporana piata cunoaste cea mai mare dezvoltare si diverisficare. Prin natura sa aceasta este determinanta oricarei economii. Relatiile dintre agentii economici care constituie substanta pietei au o caracteristica fundamentala comuna - sunt concurentiale. Desigur, intrarea in asemenea relatii, continutul acestora, amplitudinea si diversitatea lor tin de libertatea fiecarui agent economic, iar motivatia o constituie interesul. In acest context, concurenta ca atribut calitativ specific relatiilor dintre participantii la piata consta, pe de o parte, in cooperare (initierea si consimtirea intrarii in asemenea relatii, delimitarea ariei si obiectului acestora, duratei si altor aspecte), iar pe de alta parte, in confruntarea (competitia) dintre participanti, fiecare urmarindu-si realizarea propriului interes. Pentru a reusi in demersul concurential, participantii la piata recurg la o multime de instrumente sau mijloace atat economice, de regula, cu caracter pozitiv dar uneori si cu aspecte mai ample sau mai restranse negative cu toate ca acestea sunt interzise prin reglementari juridice), dar si extraeconomice.

Desi vorbim de piata, in realitate avem de-a face cu o diversitate de piete, fiecare agent economic putand sa actioneze pe una sau n piete in functie de potentialul si optiunile sale.

Mai retinem ca desi vorbim de libertatea de actiune pe piata, aceasta nu inseamna ca oricine poate actiona oricum. Libertatea exista in limitele reglementarilor existente pentru ca acestea exista pentru orice fel de piata. Pietele pe care se actioneaza la bunul plac sunt clandestine si ilicite si sunt reprimate prin lege.

Pornind de la realitatile existente, in stiinta economica s-a conturat un numar relativ restrans de tipuri de piata care s-au si oficializat prin preluarea caracteristicilor lor in acte normative menite sa faciliteze insusirea si practicarea unor comportamente normale pentru cei implicati

Diversitatea pietelor reale

Nr.agenti ai ofertei/Nr.agenti ai cererii   Foarte multi dar Cativa dar Unul

cu potential restrans cu potential mare

Foarte multi dar cu potential restrans  Piata monopolitstica Oligopol Monopol

Cativa dar cu potential mare  Oligopson Oligopol Monpol

bilateral contrat

Unul Monopson Monopson Monopol

contrat   bilateral

Desigur, exista si alte clasificari ale pietelor dupa alte criterii decat amplitudinea concurentei: dupa gradul de informare (piete transparente, opace, semi-transparente); dupa gradul de restrictionare (piete libere si reglementate); dupa modul de a reactiona la diferite impulsuri (piete fluide si rigide) etc.

Piata cu concurenta pura si perfecta

Acest tip de piata este un model teoretic, ideal, imaginar care s-a creat si care serveste, prin comparatie, la relevarea caracteristicilor specifice pietelor reale. Descrie mecanismul perfect de functionare a pietei si permite intelegerea mai buna a rolului si importantei diferitelor situatii existente pe pietele reale.

Caracteristicile concurentei pure si perfecte:

- Atomicitatea - foarte multi producatori (ofertanti) si cumparatori; nici unul n-are capacitatea de a influenta functionarea pietei;

- Libertatea intrarii - iesirii de pe piata. Ofertantul sau cumparatorul decid liber daca intra sau ies de pe piata. Nimic nu limiteaza optiunile lor

- omogenitatea produsului - toti producatorii (ofertantii) realizeaza exact acelasi produs - omogen. Pentru cumparatori este deci indiferent de la cine va cumpara. Ofertantii nu se pot concura asupra caracteristicilor marfii lor (pentru ca aceasta este omogena), ci numai asupra preturilor;

- Mobilitatea deplina a factorilor de productie. Munca si capitalul se pot deplasa liber si oricand de la o firma la alta, de la o piata la alta, pot intra si iesi oricand de pe piata;

- transparenta perfecta - informatiile asupra agentilor economici participanti sunt imediat disponibile si gratuite. Toata lumea cunoaste imediat si gratuit toate ofertele, cererile si preturile lor.

Primele doua conditii probeaza ca piata este pura, celelalte trei conditii atesta ca mecanismele concurentei sunt perfecte.

Formarea preturilor.Pentru orice participant pretul este dat. Nici un participant n-are nici o putere asupra pretului si de aceea este obligat sa practice acelasi pret ca toti ceilalti adica pretul pietei. Un pret mai mare atrage pierderea totala a clientelei; un pret mai mic nu-i posibil pentru ca informarea fiind perfecta, toti ceilalti vor reduce preturile la acelasi nivel si singurul rezultat ar fi diminuarea profitului. Agentul participant este deci un pricetaker - primitor de pret. Pe alte tipuri de piata exista situatii de price maker (firme care fac pretul).

Pretul este format prin echilibrul cererii cu oferta. Cand pretul creste cererea scade si invers insa aceasta situatie oferta creste si invers, scade. Cand cererea este egala cu  oferta exista o situatie de echilibru careia ii corespunde pretul de echilibru marcat prin px. Pretul este perfect flexibil si la orice modificare a sa se va forma un nou echilibru. In situatia de echilibru, deci cand cererea firmei este egala cu oferta, ea obtine cele mai bune rezultate la marfurile oferite si vandute, costul marginal al firmei este egal cu pretul pietei si profitul este maxim.

Cand piata este in situatia de echilibru, se realizeaza si maximizarea profitului total, iar aceasta inseamna ca: resursele a fost cel mai bine utilizate, ofertele si cererile participantilor au fost realizate in cel mai bun mod, si de aici dorinta lor de a continua afacerile, fapt care confera economiei dinamism si stabilitate.

2. Monopolul

Monopolul este o situatie opusa concurentei pure si perfecte.

Definitie si ipoteze

- Monopolul - o firma, o unitate economica sau un agent economic, singura sau singurul care ofera (produce) un bun anume si trebuie sa satisfaca intreaga cerere pe piata bunului respectiv;

- ipoteza atomicitatii nu se mai pune pentru ofertant (producator). Anumite tipuri de monopol pot exista mult timp pentru ca sub diferite forme anumiti producatori (ofertanti) pot sa impiedice intrarea pe piata si a altor ofertanti. Se abandoneaza si ipoteza accesului liber la piata.

Celelalte 3 ipoteze ale concurentei perfecte sunt compatibile cu monopolul.

Dupa imprejurarile care au stat la baza formarii lor, distingem urmatoarele forme de monopol:

monopol natural datorat faptului ca dimensiunile pietei pentru produsul care face obiectul monopolizarii si conditiile tehnice specifice fac imposibila existenta de firme concurente pe termen lung. Se formeaza prin eliminarea si concentrarea firmelor slabe pana ramane una singura;

monopol de inovatie - intreprindere (firma) care printr-o inovare tehnica (inventie) creeaza un produs nou pentru care este, un timp, singurul producator pe piata;

monopol legal - care se formeaza si subzista datorita existentei unor obstacole reglementate sau legislative la intrarea de concurenti pe piata.

Fiind un singur producator cererea adresata firmei - monopol este totodata cererea pietei bunului respectiv. De aceea pretul nu mai este determinat de piata, ci de firma care negociaza cu toti cumparatorii. Pretul este o marime variabila care descreste odata cu cantitatea produsa.

Monopolul urmareste maximizarea profitului, iar acesta creste atat timp cat venitul total al firmei adica suma incasarilor din vanzarea productiei (notat RT) creste mai repede decat costul total (notat CT). Deci RT > CT .

Aceasta situatie este posibila cat timp venitul marginal (R_m) este mai mare decat costul marginal (C_m).

Deci R_m > C_m .

Profitul este maxim cand R_m = C_m.

Monopolul discriminant este de fapt un mod de comportament discriminatoriu al unui monopol prin pretul practicat pe categorii de clienti in functie de anumite criterii sau situatii. Astfel, unor clienti li se vinde la un pret mai mic daca vor cumpara de la o anumita cantitate in sus, altora li se reduce pretul doar pentru o parte din cantitatea cumparata, etc. Scopul urmarit este cresterea volumului vanzarilor.