Costul de productie si orientarea producatorului

Costul de productie si orientarea producatorului

Analiza costului de productie necesita introducerea in discutie si a categoriei de pret. Costul este o componenta a pretului si, daca nu punem fata in fata costul si pretul de vanzare a produselor firmei, nu putem desprinde nici o concluzie cu privire la activitatea firmei, respectiv daca este rentabila ori nu, sau costurile de productie ii permit sa obtina profit, poate continua activitatea, o poate extinde etc.?

Fig. nr. 4

Interesul firmei este sa-si maximalizeze profitul, deci cum profitul se obtine ca diferenta dintre pret si cost, firma urmareste permanent evolutia costurilor, nivelul lor, constituind un element fundamental in elaborarea strategiei acesteia. Daca luam in considerare situatia concurentei perfecte, firma trebuie sa vanda la pretul pietei, ea nu poate controla pretul, acesta ramane la acelasi nivel indiferent ce ar intreprinde firma. Sa presupunem ca pretul este de 40 de dolari perechea de pantofi si ca linia de pret din grafic (fig. nr. 4) este in acelasi timp si linia venitului marginal.

Venitul marginal reprezinta cresterea inregistrata in totalul venitului prin vanzarea unei unitati aditionale (suplimentare) de produs (vezi tabelul nr. 1).

Este firesc, asa cum se observa, ca venitul marginal sa fie egal cu pretul, care la randul lui este constant de 40 $. Venitul total la o pereche este de 40 $, la doua perechi de 80 $, la trei perechi de 120 $, s.a.m.d., ceea ce ne arata  ca venitul total va creste intotdeauna cu 40 $ la fiecare vanzare a unei unitati suplimentare.

Revenind la graficul din fig. nr. 4, intrebarea care se pune este cate unitati de produs (perechi de pantofi) trebuie sa produca firma? Raspunsul se degaja usor din grafic, este sase unitati. El corespunde in grafic cu punctul de intretaiere dintre curba costului marginal si linia pretului. Daca firma ar produce sapte unitati, ar fi o greseala, deoarece costul marginal in acest caz ar fi de 55 $, care depaseste venitul marginal de 40 $.

Daca firma produce sub sase unitati, sa zicem cinci unitati, atunci costul marginal ar fi de 30 $, firma avand posibilitatea de dezvoltare, deoarece produsul poate fi vandut cu 40 $. La sase unitati nu mai exista nici tendinta de expansiune, nici de reducere a activitatii firmei, deoarece costul marginal a ajuns la acelasi nivel cu pretul (care este in acelasi timp si venitul marginal). Aceasta se considera a fi productia de echilibru a firmei, deoarece la acest punct profitul este maxim.

(pretul = 40 $ perechea)

Tabelul nr. 1

In concluzie, in vederea maximizarii profitului, firma trebuie sa-si extinda activitatea pana cand ajunge la un volum al productiei in care costul marginal se afla la un nivel egal cu venitul marginal (CM = VM). Asta inseamna ca pentru concurenta perfecta VM = P. Deci firma isi maximizeaza profitul in conditia in care CM = VM = P (vezi tabelul nr. 1).

Observam ca producand sase perechi, firma obtine profitul maxim de 50 $, respectandu-se conditia de mai sus. Profit maxim se obtine si cand se produc cinci perechi insa se opteaza pentru sase perechi, punct in care firma a atins productia cea mai mare,  obtinand profitul cel mai mare.

Ce se intampla daca pretul creste, sa zicem la 55 $ perechea. Sa ne uitam la graficul din fig. nr. 4. Firma va raspunde, ridicand productia la 7 unitati, procent la care costul marginal va fi egal cu pretul. Or, daca pretul scade la 30 $, firma va restrange productia la cinci unitati.

Aceste modificari de cantitati de productie pe care firma le poate oferi la diferite preturi, reflecta sau definesc curba ofertei firmei respective. Cand pretul creste sau scade, firma trebuie sa urmareasca valorile curbei costului marginal pentru a-si stabili volumul productiei, respectiv dimensiunea ofertei. Acest lucru este deosebit de important pentru fiecare firma.

Intre costul total mediu (CTM) si costul marginal exista urmatoarea relatie: cand costul marginal este in scadere, costul total mediu este descrescator si invers. Cele doua tipuri de costuri se egaleaza in punctul in care costul mediu total este minim (fig. nr. 5).

Cu alte cuvinte, cand CM este in perioada de descrestere el determina reducerea CMT, iar cand CM se afla in perioada de crestere el determina cresterea CMT.

Pentru producator se pune problema a determina productia sa optima, respectiv care este limita maxima a productiei la care costul mediu total va fi

cel mai mic.

Din fig. nr. 5 se poate observa ca productia cu maxim avantaj pentru producator va fi Q₀ , corespunzatoare relatiei CM = CMT. Deci, punctul de intersectie dintre cele doua curbe are o importanta deosebita pentru dimensiunea productiei, adica a volumului de productie optim. Desigur, producatorul trebuie sa ia in considerare si pretul pe care il poate obtine din vanzarea produselor, comparand - asa cum am vazut - costurile, in special cel marginal cu pretul de vanzare.

In exemplul nostru daca pretul este de 40 $ perechea, am vazut ca in vederea maximizarii profitului firma isi extinde activitatea pana ajunge la un volum de productie in care CM = VM = P. Ce se intampla insa, daca pretul scade continuu? Pentru a raspunde la intrebare este necesar sa ne reintoarcem la tabelul nr. 1, unde sunt calculate costurile medii si sa incercam a le reprezenta grafic impreuna cu curba costului marginal (fig. nr. 6).

Fig. nr. 6

Din graficul nr. 6 ca si din tabelul nr. 1 se desprind urmatoarele evolutii ale curbelor costurilor si anume: costul fix mediu pe produs se micsoreaza pe masura ce se produc mai multe unitati, in timp ce costul fix ramane constant; costul variabil creste in timp ce costul variabil mediu cunoaste la inceput o reducere, dupa care cunoaste o crestere; costul total creste, in timp ce costul total mediu cunoaste o scadere, dupa care o crestere. Sa vedem ce se intampla daca pretul scade la 30 $ perechea de pantofi. Pentru a desprinde care va fi volumul corect al productiei firma trebuie sa gaseasca punctul unde costul marginal este egal cu pretul, respectiv in grafic punctul 'H', care corespunde la o productie de cinci unitati. Se observa ca la acest punct costul total mediu (CTM) este la minim si egal cu pretul respectiv 30 $. Pretul incasat pentru fiecare produs vandut de-abia acopera costul total mediu (CTM). In acest caz profitul firmei este zero si ea a atins asa-numitul punct critic sau mort. Punctul critic este cel mai de jos punct de pe curba costului total mediu (CTM). Cand punctul este la acest nivel, firma inregistreaza profit zero.

Presupunem mai departe ca pretul scade la 25 $. Firma, in acest caz, va trebui sa reduca volumul productiei la 4 unitati, corespunzator punctului 'J' de pe grafic, unde costul marginal este egal cu 25 $.

La acest punct, firma va inregistra pierderi, deoarece punctul 'J' se situeaza dedesubtul curbei CTM. Pretul de 25 $ nu acopera costul total mediu, caci limita inferioara este de 30 $. Se pune intrebarea daca firma trebuie sa ia decizia de oprire a activitatii. In acest caz se considera ca nu, deoarece chiar in conditiile unui pret de 25 $ perechea de pantofi, firma poate produce, reusind sa acopere costul mediu variabil (21 $) si ceva din costul mediu fix (4 $). Se observa ca punctul 'J' este deasupra curbei costului variabil mediu (CVM). Se considera ca este mai bine sa se acopere o parte din costul fix mediu, decat sa se opreasca activitatea si sa nu se acopere nimic. Daca se opreste activitatea, pierderea este egala cu 35 $, atat cat reprezinta costul fix (CF). Daca se produc patru unitati de produs, atunci pierderea va fi numai de 20 $ (120 (costul total) - (4 x 25)). Atata timp cat firma reuseste sa-si acopere costul variabil, ea va continua sa produca. Acest lucru este valabil pana se ajunge la punctul 'K', care este punctul de oprire (de inchidere a firmei). Daca pretul scade sub acest punct, firma va trebui sa opreasca productia, deoarece nu mai este capabila sa-si acopere costul variabil. De pilda, daca pretul ajunge la 16 $, firma va trebui sa produca 2 unitati de produs, ceea ce corespunde cu punctul 'L'. Acest punct este situat sub curba CVM si sub curba CFM. Asta inseamna ca daca firma va continua activitatea producand doua unitati, va obtine un venit de 32 $, cu un cost de 75 $ si o pierdere de 43 $. Aceasta pierdere este mai mare decat daca firma ar opri activitatea (in care caz pierderea este de 35 $ cat reprezinta CF).

Punctul de oprire este punctul unde curba costului marginal intretaie curba costului variabil mediu. Daca pretul este sub acest punct, intreprinderea trebuie sa opreasca productia, ea inregistreaza numai pierderi.

In concluzie, putem aprecia ca in perioada (orizontul) de timp scurt, firma reactioneaza la orice modificare a pretului, oferind cantitati de produse care se pot citi(determina) pe curba costului marginal, cu conditia ca sa fie deasupra curbei costului variabil mediu (CVM). De aici se desprinde ideea ca in cazul fiecarei firme, curba ofertei este o parte a curbei costului marginal, care se afla deasupra curbei costului variabil mediu.