Costul de oportunitate

Costul de oportunitate

In teoria si practica economica un rol deosebit il detine si costul de oportunitate sau costul alternativ. Acesta contribuie la fundamentarea deciziilor de orientare a agentilor economici spre una sau alta din alternativele care li se deschid in fata. Acest lucru este important, deoarece resursele sunt limitate si este firesc ca utilizarea lor sa fie orientata spre acele activitati in care valorificarea lor este maxima, sau asigura cele mai mari avantaje.

Economistii isi pun intotdeauna intrebarea: Cat costa sa produci unele bunuri sau servicii? Raspunsul care se da este productia pe care o putem prevedea, a altor bunuri sau servicii. Acesta este, de fapt, costul de oportunitate. Cu alte cuvinte, costul de oportunitate exprima evaluarea cantitatilor de bunuri care nu vor putea fi produse din cauza producerii unui alt bun determinat.

Costul folosirii resurselor limitate pentru a produce un produs 'X' reprezinta de fapt, valoarea ce se poate prevedea a altor bunuri si servicii care se pot produce cu resursele limitate respective[1]. Este vorba de a exprima costul unor bunuri si servicii in termeni de alternativa ce se poate prevedea. Costul de oportunitate este rasplata ce se poate obtine, posibila de prevazut, in conditiile unei utilizari mai bune a resurselor implicate .

Costul de oportunitate este sinonim cu costul de productie, atata timp cat nu exista control de monopol asupra resurselor. Costul de productie definit ca cost de oportunitate este constituit din doua componente: costul explicit si costul implicit.

Costul explicit reprezinta platile pe care firma le face pentru obtinerea materiilor prime, materialelor, energiei, fortei de munca, plata transportului acestor elemente efectuat de catre terti etc. Deci reprezinta acele cheltuieli necesare productiei pentru procurarea si aducerea de factori din afara firmei, pe care firma le efectueaza pentru fiecare ciclu de productie. Din acest motiv, costul explicit se mai numeste si 'cost de buzunar'.

Costul implicit reprezinta platile care trebuie facute de firma din resursele proprietarilor ei, adica acele cheltuieli inerente productiei care nu presupun plati catre terti, ci consum din capitalul existent al firmei. Aici intra amortizarea cladirilor, masinilor, utilajelor si a altor echipamente, precum si consumul de munca al proprietarilor firmei care indeplinesc diverse activitati, facand servicii reale firmei. Costul implicit pune in evidenta necesitatea recuperarii capitalului fix investit, precum si a cheltuielilor de munca depusa de posesorii capitalului. Daca veniturile firmei obtinute prin vanzarea produselor nu sunt suficient de mare ca sa acopere si aceste cheltuieli, atunci proprietarii firmei se pot gandi la alta alternativa, respectiv sa se orienteze si sa migreze cu capitalul lor spre alt domeniu. In final, desprindem: costul implicit este ca si costul explicit, cost de productie, deci costul de productie, ca si costul de oportunitate, reprezinta suma costului explicit si implicit.

In legatura cu costul exista o diferenta intre modul in care il privesc si concep teoreticienii si economistii contabili. Aceasta diferenta aduce in discutii asa-numitul cost-contabil. Din punct de vedere contabil, se considera cost de productie costul explicit si numai partial costul implicit, respectiv din cadrul lui numai cheltuielile care reprezinta amortizarea. Celelalte elemente ale costului implicit, cum sunt cheltuielile de munca ale proprietarilor ce efectueaza servicii pentru firma, nu sunt luate in considerare. Excluderea acestor cheltuieli se justifica prin faptul ca sunt dificil de determinat. Deci, costul contabil este mai mic decat costul de productie (de oportunitate), asa cum se poate vedea in fig. nr. 7.

Rezulta cu claritate ca suma costului explicit si implicit reprezinta costul de productie si deci, costul de oportunitate al firmei. Daca venitul firmei depaseste costul de productie, atunci se obtine profitul economic, considerat ca rasplata a posesorului de capital si care are izvor in valorificarea resurselor implicate. Daca venitul este egal cu costul, atunci nu se obtine profitul economic si, daca lucrurile continua in acelasi mod, proprietarii firmei vor cauta alte alternative de valorificare a capitalului.

Fig. nr. 7

Profitul contabil - rezultat din diferenta dintre venitul firmei si costul contabil, este mai mare decat profitul economic. El cuprinde, pe langa acesta, si asa-numitul profit normal. Acesta din urma reprezinta acea parte din costul implicit care se refera la cheltuielile de munca ale proprietarilor firmei implicati direct in activitatea acesteia.

Obtinerea profitului contabil inseamna o situatie buna pentru firma, respectiv ea castiga pentru ca toate costurile ei sa fie acoperite. Acest lucru nu inseamna ca dispare tentatia unei alte alternative, daca se intrevede un castig suplimentar. Exista situatii cand firma obtine profit contabil, dar din punct de vedere economic ea inregistreaza pierderi. Acest fapt nu trebuie sa mire. Daca venitul firmei este mai mic decat costul de productie, atunci firma inregistreaza pierderi desi ea isi recupereaza costul contabil si chiar poate sa obtina si profit normal. Pierderile sunt pe seama costului implicit. Ca rezultat al acestor consideratii, de cate ori ne vom referi la costul de productie, vom avea in vedere costul de oportunitate al firmei, deci si costul explicit si cel implicit. In aceasta situatie profitul normal nu este altceva decat o componenta a costului de productie. De asemenea, atunci cand ne vom referi la profit, vom avea in vedere numai profitul economic.