Contribuabilul in cautarea facilitatilor

Contribuabilul in cautarea facilitatilor

Acesta este titlul unuia din capitolele lucrarii lui M. J. Langer, constituindu-se intr-un raspuns la problema pusa.

Problema este daca contribuabilul are legitimitatea necesara cautarii acestor facilitati. Referitor la aceasta, in zilele noastre sunt exprimate doua puncte de vedere diferite. Se pot gasi doua opinii extreme exprimate de acelasi om. Jacques Bainville scria in "L'Action francaise" din 18 martie 1928: "Cu toata linistea in suflet, Condorcert scria ca bogatiile sunt mijloace de sustragere de la o opresiune injusta. Ele asigura independenta, care este cel mai mare bine. Atunci Voltaire, care dorea sa devina bogat pentru a-si capata indepententa, a avut ideea de a-si proteja mijloacele de imbogatire in tari in care erau framantari interne". Daca Voltaire frauda si exporta capitalurile sale, aceasta nu l-a impiedicat sa scrie: "Un taran sau un burghez, cand plateste o taxa, isi imagineaza aceasta ca pe o pierdere. Daca nu plateste taxele regelui aceasta inseamna ca se inseala pe El insusi".

Astazi nimeni nu mai pune la indoiala legitimitatea impozitului, dar legitimitatea taxelor si impozitelor este data de legitimitatea prevederilor fiscale si sociale, rezultat al vointei intregii clase politice de a face un mijloc de retributie sociala, este insa serios contestata.

Cum operatiunile legate de paradisul fiscal sunt utilizate pentru a realiza evaziunea fiscala, fiecare isi poate da seama ca existenta paradisurilor fiscale este legata de utilizarea unor practici condamnabile.

Discutandu-se problema evaziunii fiscale si a fraudei fiscale pe plan international la un coloviu, profesorul J. C. L. Hiscamp de la Universitatea Erasmus din Rotterdam facea distinctie intre evaziunea fiscala, care este acceptabila si frauda fiscala, care este condamnabila. Concluzia sa era ca "vina" apartine guvernului care ameliorand legislatia fiscala permite contribuabilului sa foloseasca evaziunea fiscala pentru a-si diminua platile de taxe si impozite.

Pentru anglo-saxoni problema evaziunii fiscale legale era "rezolvata" prin faptul ca acestia puneau accentul pe litera legii.

Asa cum afirma o decizie judiciara des invocata: "Nu este rau sa-ti aranjezi afacerile pentru a plati cat mai putine impozite.

Fiecare poate sa o faca, fie el bogat sau sarac. Nimeni nu are o dorinta civica de a plati mai mult decat legea i-o cere; impozitele sunt actiuni impuse, nu contributii voluntare" (Judge Learned Hand). Fara a intra in amanunt trebuie sa mentionam totusi ca din 1981, in Marea Britanie si in alte tari apartinand Common Law, jurisprudenta are tendinta de a face sa invinga substanta in fata formei.

a) Utilizarea paradisurilor fiscale pentru persoane fizice.

Distinctia intre paradisuri fiscale pentru persoane fizice si pentru persoane juridice nu este fundamentala. De aceea, cea mai mare parte a acestora pot fi folosite atat de persoane fizice cat si de persoane juridice. Un paradis fiscal destinat persoanelor fizice este acela in care utilizatorul este prezent fizic pentru a beneficia de legislatia fiscala personala favorabila. De accea se constata ca acestea sunt putin numeroase. Utilizatorul se protejeaza astfel de legislatia fiscala excesiva din tara de origine si de controlul prea riguros. El va cauta tari in care impozitarea este nula sau foarte mica. Aceste avantaje se refera atat la impozitul asupra castigurilor din capitalul detinut cat si impozitului asupra succesiunilor, sau la acel sistem fiscal care nu impoziteaza decat veniturile obtinute pe teritoriul lui, exonerand veniturile obtinute in afara teritoriului propriu. Ele pot fi tari care exonereaza impozitul unor anumite categorii de contribuabili (armatorii in Costa Rica, Cipru, sau Panama, scriitorii si artistii in Irlanda). Pot fi si tari in care anumite categorii de venituri beneficiaza de taxe mai putin ridicate, sau care nu sunt luate in calcul la determinarea impozitului total. In sfarsit nu se pot neglija paradisurile fiscale care au incheiate tratate fiscale cu diferite tari in care impozitarea este foarte mare, si a caror folosire permit beneficiarului obtinerea unor reduceri de la plata impozitelor aferente veniturilor realizate in tarile sursa.

Tarile care acorda facilitati fiscale sunt foarte putine, si in plus de aceasta sunt situate de multe ori in zone foarte dificile, greu accesibile turistului fiscal. In functie de conditiile de acces, turistul fiscal isi stabileste domicilul sau resedinta. Absenta impozitarii poate fi insa insotita de conditii financiare stanjenitoare sau de sume aferente dreptului de sejur ridicate.

In plus de aceasta, trebuie sa se aiba in vedere la alegerea paradisului fiscal problemele legate de psihologia familiei, care nu pot fi neglijate.

Turistii fiscali trebuie sa-si puna o problema esentiala: merita oare efortul cerut? Astfel ei trebuie sa aiba in vedere ca, desi sporirea bogatiei proprii asigura independenta proprie, totusi libertatea este ingradita prin necesitatea prezentei in paradisul fiscal o anumita perioada de timp. Apare in acest context notiunea de impozit economic, care insumeaza nu numai cheltuiala cu impozitul efectiv, ci si cheltuielile de deplasare, cheltuielile de instalare in paradisul fiscal, costul administrativ anual, onorarii contabile si juridice, si costul transferului capitalului si a veniturilor.

b) Utilizarea paradisurilor fiscale de catre persoanele juridice.

Problema este in acest caz oarecum diferita de cea prezentata mai sus si evantaiul posibilitatilor este mult mai larg deschis pentru instrumente juridice satisfacatoare.

Utilizatorul este un nonrezident al paradisului fiscal, putand fi el insusi o persoana juridica sau fizica, poate intrebuinta una sau mai multe entitati juridice. Deci rezidenta, locul de constituire sau localizarea activitatii poate permite ajungerea la impozitarea cea mai avantajoasa.

Aceasta este facultatea de a utiliza cele mai adecvate entitati care sunt la originea proliferarii paradisurilor fiscale pe toate continentele. Cu incepere de la sfarsitul celui de al doilea Razboi Mondial rolul lor a devenit din ce in ce mai important in operatiunile comerciale si financiare in multe afaceri. Este adevarat ca rezultatul acestei utilizari este in cazul paradisurilor fiscale substantial. Un exemplu clasic este acela al unei societati multinationale olandeze, care prin constituirea unor filiale de vanzari in Bahamas, in Hong Kong si in Panama, a unei companii de asigurari captive in Bermude, a unei companii de inchiriere de echipamente in Panama, a reusit sa reduca impozitarea globala asupra beneficiilor grupului de la 48 % in 1977 la 38% in 1978.

Autorii raportului Gordon au identificat o lista de mijloace folosite pentru a profita de posibilitatile paradusurilor fiscale, pentru a scapa de sau diminua impozitarea potrivit legislatiei din SUA. Acest studiu demonstreaza ca imaginatia utilizatorilor este fara limita, pe masura ce legislatia fiscala se complica, facand-o pe aceasta vulnerabila. De multe ori insa fiscalitatea este folosita in scopuri politice. Privita sub aspectul competitivitatii, o reducere a taxelor face mai eficienta o economie mai putin dezvoltata (sau in curs de dezvoltare), iar lipsa de capital prin reducerea taxelor este compensata de investitiile straine care sunt astfel atrase.