Analiza inflatiei cu ajutorul modelului CA-OATS si AD- SRAS

Analiza inflatiei cu ajutorul modelului CA-OATS si AD- SRAS

Cadrul general de lucru in analiza inflatiei este dat de echilibrul

macroeconomic: CA - OATS.

Orice factor care produce deplasarea spre stanga a curbei OATS provoaca cresterea nevelului general al preturilor:

socuri tehnologice negative, scaderea ofertei de munca, tendinte de cresterea costurilor relative etc.

Orice factor care produce deplasarea spre dreapta a curbei CA provoaca de asemeni cresterea nivelului general al preturilor:

cresterea stocului de moneda, scaderea cererii de moneda, cresterea cheltuielilor guvernamentale etc.

Cu toate acestea multa vreme economistii s-au concentrat aproape exclusive in explicarea inflatiei pe cresterea ofertei monetare (vezi disputa Lipsey-Friedman: inflatia-fenomen monetar).

Aceasta situatie se explica prin faptul ca, cresteri repetate ale preturilor produc scaderi repetate ale ofertei agregate si cresteri repetate ale cererii agregate.

In plus, este greu de imaginat o serie de scaderi repetate ale ofertei agregate in conditii de progres tehnologic.

In mod similar factorii care poduc cresteri repetate ale cererii agregate sunt limitati in desfasurare. De exemplu, este putin probabil sa avem cresteri repetate in cheltuielile guvernamentale fara sa se depaseasca anumite limite dezirabile ale deficitului bugetar, dupa cum nu putem avea scaderi prea mari ale impozitelor.

In schimb, oferta monetara poate sa creasca foarte usor. Pentru a vedea importanta cruciala a banilor in privinta inflatiei, vom considera piata monetara cu o cerere de moneda ca in Modelul Mundel-Flaming:

(1)

(2)

unde:

M - masa monetara

P - nivelul general al preturilor

i- rata dobanzii

Y - rezultatul macroeconomic

L - cererea de moneda.

Studiile au aratat (Goldfeld & Sichel, 1990) ca elasticitatea cererii de moneda in raport cu veniturile este de 1, iar elasticitatea cererii de moneda in raport cu rata dobanzii este de -0,2. In aceste conditii pt. ca nivelul preturilor sa se dubleze intr-o anumita perioada de timp, fara ca oferta de moneda sa se modifice, ar trebui ca veniturile sa se injumatateasca, iar rata debanzii sa se multiplice de 32 de ori.

Prin contrast, dublarea masei monetare in cativa ani, cu inflatie moderata, ori in cateva zile cu inflatie inalta sau hiperinflatie este ceva obisnuit in realitatea economica.

Studiile au aratat o puternica corelatiei intre inflatie si cresterea masei monetare.

Independenta Bancii Centrale si Inflatia.

Teoriile privind controlul inflatiei sugereaza ca aceasta este este corelata co factori de genul: costul inflatiei, abilitatea fauritorilor de politici de a-si tine angajamentele, de abilitatea acestora de a-si stabili reputatia si de delegarea politicii monetare catre indivizi (institutii) care dezagreaza inflatia. Toti acesti factori sunt dificil de masurat.

O variabila care a primit o deosebita atentie in ultima vreme este independenta bancii centrale. Alesina (1988) argumenteaza ca independenta bancii centrale ofera o masura a delegarii politicii monetare catre fauritori conservatori de politici monetare. Cu cat este mai mare independenta bancii centrale, cu atat este mai mare abilitatea guvernului de delega politica monetara catre indivizi care dezagreaza inflatia.

Din p.d.v empiric, independenta bancii centrale este masurata in general de indici calitativi bazati pe factori de genul: cum este numit sau demis guvernatorul si consiliul de administratie, daca exista reprezentanti ai guvernului in consiliul de administratie si abilitatea guvernului de a-si exercita dreptul de veto sau de a controla direct deciziile bancii.

Investigatiile privind relatia dintre aceasta masura independentei bancilor centrale si inflatie au produs un rezultat consistent: independenta si inflatia sunt puternic negativ corelate. (Alesina, 1988, Grilli, Masciandro, Tabellini, 1991, s.a.). Astfel, se pare ca delegarea politicii monetare reprezinta un important determinant al inflatiei.