Auditul intern si extern in societatile de asigurare

AUDITUL INTERN SI EXTERN IN SOCIETATILE DE ASIGURARE

Auditul intern
Auditul intern reprezinta activitatea de examinare obiectiva a ansamblului activitatilor societatii in scopul furnizarii unei evaluari independente a managementului riscului, controlului si proceselor de conducere a acestuia.
Activitatea de audit intern se exercita in cadrul societatii de asigurare de catre persoane din interiorul sau exteriorul acesteia. Responsabilii pentru organizarea activitatii de audit intern, coordonarea lucrarilor/angajamentelor si semnarea rapoartelor de audit intern trebuie sa aiba calitatea de auditor financiar.
Aria de aplicabilitate si obiectivele auditului intern variaza considerabil si depind de dimensiunea si structura societatii, precum si de cerintele acesteia.
Baza legala privind auditul intern o reprezinta Legea nr.133/2002 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar.
Regulile de organizare ale auditului intern sunt prevazute in Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.1267/2000 pentru aprobarea Normelor minimale de audit intern.
Activitatile de audit intern includ:
1. Verificarea sistemelor contabile si de control intern:
a)  Responsabilitati curente de verificare a acestor sisteme prin urmarirea operatiunilor din cadrul acestora,
b)  Recomandari pentru imbunatatirea sistemelor.
2. Examinarea informatiilor financiare si informationale:
a)  Revizuirea mijloacelor utilizate pentru identificarea, masurarea, clasificarea si raportarea acestor informatii,
b)  Investigarea unor probleme specifice, inclusiv verificarea detaliata a tranzactiilor, soldurilor, balantelor si procedurilor,
c)  Revizuirea economiei si eficientei operatiunilor (inclusiv a controalelor non-financiare),
d)  Verificarea respectarii reglementarilor in vigoare si a celorlalte cerinte externe,
e)  Verificarea politicilor si directivelor manageriale si altor cerinte interne.
O misiune de audit intern se desfasoara in baza unei metode unice care necesita respectarea a patru principii de baza:
Simplitate
Rigoare
Relativitatea vocabularului
Adaptabilitate
Prin misiunea de audit intern se intelege acea lucrare temporara (constituita la randul sau dintr-o succesiune, in principiu neintrerupta, de diverse misiuni) trasata auditorului de conducerea societatii de asigurare, sa o duca la indeplinire.
Misiunea de audit este definita de:
1. Domeniul de aplicare;
2. Durata misiunii.
1. Domeniul de aplicare variaza in functie de:
a) Obiectul misiunii de audit care presupune misiuni specifice (se ocupa de o anumita problema intr-un anumit loc cum ar fi auditul securitatii sediului social) si misiuni generale (nu cunoaste nici o limita geografica cum ar fi auditul securitatii),
b) Functia misiunii de audit care presupune misiuni functionale (fie ca este specifica sau generala, se ocupa de o singura functie cum ar fi auditul securitatii sediului social sau a intregii societati indiferent de numarul filialelor) si misiuni pluri-functionale (este cea in care auditorul se ocupa de mai multe functii in cadrul aceleiasi misiuni cum ar fi auditarea activitatilor unei filiale fara a se limita doar la o singura functie).
2. Durata misiunii de audit este de doua tipuri: misiuni scurte si misiuni lungi.
Misiunile scurte inseamna ca in general misiunea este simpla, ca subiectul este cunoscut de auditor si ca investigatiile ce trebuie efectuate nu sunt numeroase. De asemenea o misiune scurta necesita o condensare a actiunilor pentru a ajunge la rezultat si durata acesteia este mai mica sau egala cu patru saptamani.
Misiunile lungi inseamna folosirea unei cantitati si diversitati importante de instrumente de audit. De asemenea in cadrul lor se desfasoara tot procesul metodologic al auditului intern, durata acesteia este mai mare de o luna si se incheie cu un Raport de Audit bogat in recomandari.
1.1. Categorii de audit intern
1. Auditul de regularitate
In evolutia sa fireasca auditul intern s-a dezvoltat pe auditul de regularitate (conformitate), acesta fiind considerat ca fiind traditional pentru ca la vremea respectiva auditorul verifica daca regulile si procedurile sunt bine aplicate, daca se respecta organigramele, sistemele de informare, etc.
Auditorul intern avea la baza un sistem de referinta si de aceea munca sa era relativ clarificata, el actionand prin constatari si comparari privind aplicarea, interpretarea, eventualele deficite sau dezechilibre produse, reprezentand consecinte pe care le raporta celui care dispusese auditul.
Auditul de regularitate are ca scop compararea realitatii cu sistemul de referinta propus, indiferent ca unii teoreticieni extremisti in nuante fac diferente intre regularitate si conformitate.
2. Auditul de eficacitate
Auditul de eficacitate, mai complex, situandu-se pe o scara superioara in evolutia auditului intern, tine cont de cultura organizationala pentru ca el se refera la calitate si nu la un sistem de referinta. Se va observa ca eficacitatea se refera la calitatea muncii si a rezultatelor obtinute prin respectarea regulilor adoptate de societate, dar eficacitatea depinde de modul in care s-a desfasurat efectiv activitatea.
Auditul de eficacitate se poate numi fara nici o greseala audit de performanta, care reflecta calitatea masurilor adoptate prin rezultatele inregistrate.
Nu intamplator se insista pe sensul celor doi termeni: eficacitatea si eficienta.
Eficacitatea reprezinta atingerea obiectivelor fixate, respectiv raspunsul societatii la asteptari.
Eficienta inseamna a face cat mai bine posibil, respectiv de a obtine cea mai buna calitate in ceea ce priveste cunostintele, comportamentele si comunicarea.
Urmare a celor spuse mai sus se poate intelege ca auditorii interni mai tineri si neexperimentati vor fi utilizati in auditul de regularitate, iar cei cu experienta vor aduce aportul cunostintelor lor in auditul de eficacitate, cand este necesar sa se raspunda la intrebari cheie regasite in chestionarele de lucru.
3. Auditul de management
Auditul de management sau auditul de conducere se poate aprecia din mai multe perspective, acceptiuni drept pentru care putem utiliza trei abordari:
- practica dominanta, ceea ce inseamna ca responsabilul sectorului audiat ii prezinta auditorului intern politica pe care trebuie sa o aplice; auditorul intern se va asigura ca exista o politica si in ce masura aceasta este exprimata cu claritate de cel care o are in responsabilitate.
In continuare, auditorul intern va analiza modul in care politica sectoriala corespunde strategiei intreprinderii sau politicilor cuprinse si rezultate din strategie.
Incercand sa folosim toate cunostintele avute putem afirma ca se poate aplica si un audit traditional, de conformitate, spre exemplu, ca misiune specifica, referitoare la conformitatea dintre politica dintr-un domeniu si strategia societatii sau chiar ca un audit de eficacitate.
- aplicarea politicii in cadrul societatii, iar auditorul intern se va asigura ca pe teren, politica este cunoscuta, inteleasa si evident, aplicata, auditorul intern avand rolul de apreciator al controlului intern.
De asemenea se poate vorbi de conformitate in sensul conformitatii dintre politica si aplicarea sa.
- elaborarea strategiei, care trebuie sa fie un proces formalizat prin care sa se realizeze armonizarea propunerilor si aprobarea de catre directia generala a acestora, avand ca efect existenta unei strategii definite si aprobate si care se aplica.
4. Auditul de strategie
Aflat pe treapta superioara a evolutiei auditului intern, auditul de strategie reprezinta o confruntare intre toate politicile si strategiile societatii cu mediul in care acesta se afla pentru verificarea coerentei globale.
Rolul auditorului intern se va limita la semnalarea incoerentelor directiei generale, responsabila cu modificarea partiala sau fundamentala a unor puncte pentru a asigura coerenta globala.
Este evident ca pentru acest audit este nevoie de auditori cu inalta calificare, cu competente profesionale serioase.
Prin urmare, orice functie a societatii de asigurare va putea fi supusa celor patru niveluri deja enumerate si explicate:
- nivelul 1 - auditul de regularitate/conformitate,
- nivelul 2 - auditul de eficacitate,
- nivelul 3 - auditul de management,
- nivelul 4 - auditul de strategie.

1.2. Organizarea auditului intern
Evolutia managementului a cuprins metode de organizare de la niveluri strict teoretice la niveluri foarte practice.
De asemenea, abordarea functiei de audit intern din punct de vedere al organizarii trebuie sa cuprinda atat organizarea compartimentului de audit intern, cat si organizarea muncii si gestionarea competentelor si resurselor necesare pentru efectuarea auditului intern.
De aceea, organizarea va avea in vedere cel putin urmatoarele componente:
a) organizarea compartimentului:
- structuri posibile,
- resurse profesionale,
b) organizarea muncii:
- carta de audit,
- planul de audit intern,
- manualul de audit intern,
- dosarele de audit si documentele de lucru,
- documentatia si alte mijloace,
c) eficacitatea compartimentului,
d) comitetul de audit.
a) Organizarea compartimentului de audit intern
a.1. Structuri posibile
Adoptarea unei structuri sau a alteia depinde de cultura organizationala, de pozitionarea functiei de audit intern si de criteriile pe care le-au avut in vedere managerii societatilor.
In general sunt doua criterii importante si acceptate unanim de literatura de specialitate in ceea ce priveste organizarea compartimentului de audit intern:
- dimensiunea societatii, organizatiei,
- adoptarea unui audit centralizat sau a unuia descentralizat.
Dimensiunea societatii (organizatiei) este deosebit de importanta in alegerea numarului de auditori interni care sa raspunda necesitatilor societatii.
Astfel, daca la o intreprindere mica sau mijlocie se poate constitui un compartiment compus din 1 pana la 3 persoane, la o mare companie nationala sau multinationala numarul auditorilor poate varia intre 20 si 100 auditori interni
O societate de asigurare poate opta pentru cazul in care toti auditorii interni sunt grupati la sediul social al acesteia intr-o singura echipa sau auditorii interni sunt grupati in atatea echipe cate unitati autonome are societatea.
Totodata, criteriul de mai sus poate fi folosit combinat daca vorbim de societati de asigurare mari nationale sau multinationale care, in functie de obiectivele urmarite, pot utiliza echipele de auditori interni locale in interdependenta cu o echipa centrala, aflata la sediul social al societatii. In aceasta ipoteza o mare societate multinationala are disponibilitatea de a adopta un audit descentralizat daca exista organizata o echipa la sediul acesteia si servicii de audit intern in fiecare sucursala, compartimentul fiind atasat structurii nationale, chiar daca in interiorul fiecarei tari structura este centralizata.
a.2. Resurse profesionale
Resursele profesionale sunt reprezentate de auditorii interni care pot fi recrutati din randul celor care au calificare si autorizare ca sa poata practica aceasta profesie, legea romana acordand derogare de la autorizare profesionala pana la sfarsitul anului 2006.
Profesia de auditor intern a devenit o profesie reglementata, in cadrul celei de auditor financiar si poate fi exercitata numai cu respectarea cadrului legal privind accesul si exercitarea profesiei.
In alte tari recrutarea auditorilor interni a avut in vedere doua cai: din interiorul organizatiei, in majoritatea cazurilor, sau din exteriorul acesteia. Prima abordare a avut in vedere faptul ca numai un bun cunoscator al mediului intern al societatii poate exercita cu succes mandatul de auditor intern si poate surprinde problematica de corectat.
Probabil ca experienta multor societati de asigurare a impus o concluzie clara: nevoia de imbinare a utilizarii resurselor interne cu cele atrase din exterior, politici care au avut ca efect dinamizarea activitatii si realizarea de echipe capabile.
b. Organizarea muncii
b.1. Carta de audit - este documentul constitutiv al functiei de Audit intern, care are rolul de prezentare si cunoastere pentru celelalte compartimente si functii ale societatii.
Carta de audit este deosebit de importanta ceea ce a facut sa se regaseasca reglementata in normele profesionale.
Carta de audit intern trebuie obligatoriu sa fie scrisa, ceea ce permite trimiterea acestui document in vederea examinarii si aprobarii Consiliului, aprobarea fiind un element esential pentru reusita auditului intern in cadrul societatii.
Este demn de mentionat faptul ca acest document, dupa aprobare se difuzeaza la nivelul societatii, nivelului ierarhic care va fi auditat, in sens larg managementului implicat in activitatea de audit intern.
b.2. Planul de audit - este obligatoriu potrivit Normei de functionare 2010 - Planificarea, care prevede: 'Responsabilul auditului intern trebuie sa realizeze o planificare bazata pe riscuri in scopul definirii prioritatilor in acord cu obiectivele societatii'.
In practica se intalnesc situatii diverse, chiar de nerespectare a normei, planificarea rezumandu-se la misiuni ordonate de management, adica activitatea se desfasoara la solicitarea conducerii societatii. O asemenea stare de lucruri se manifesta, de regula, la inceputul infiintarii compartimentului de audit intern, timpul fiind cel care a reusit sa impuna o planificare bazata pe cerinte si obiective.
b.3. Manualul de audit intern - este destinat utilizarii in cadrul societatii de asigurare, iar obligativitatea manualului este prevazuta de Norma de functionare 2040 - Reguli si proceduri.
Manualul de audit intern va reflecta organizarea si regulile specifice ale compartimentului de audit intern si va indeplini obiectivele minimale, astfel:
- definirea in mod precis a cadrului de lucru,
- sprijinirea pregatirii/integrarii auditorului intern debutant,
- utilizarea ca sistem de referinta.
b.4. Dosarele de audit si documentele de lucru - orice misiune de audit intern trebuie sa se incheie cu intocmirea unui dosar compus din cele mai semnificative documente de lucru, obligativitatea fiind determinata de:
- obligativitatea existentei unei probe care are ca scop probarea, justificarea afirmatiilor din Raportul de audit intern. Culegerea probelor de audit intern se face atat in timpul derularii misiunii, cat si dupa terminarea acesteia, atunci cand este nevoie de informatii suplimentare, pentru a se putea realiza un dosar de lucru ordonat si complet.
- obligativitatea eficacitatii care presupune utilizarea tuturor informatiilor inclusiv din dosarele auditului anterior, eliminandu-se pierderi nejustificate de timp, dosare care asigura o buna baza de informatii pentru viitor.
- obligativitatea pregatirii profesionale.
Dosarele de audit cuprind, in general, doua categorii de documente:
- documente descriptive: analize de posturi, organigrame, tabele de riscuri, diagrame de relatii, circuit de documente, etc.
- documente explicative: foi de lucru precum interviurile, chestionare, tabele comparative, fise de calcul si ajustari, determinarea rezultatului testelor, etc.
Cele doua tipuri de documente se vor indosaria/prezenta intr-o anumita ordine, auditul intern avand definita o norma de ordonare specifica fiecarei societati.
b.5. Documentatie si alte mijloace - documentatia se poate clasifica in externa si interna.
Documentatia externa se compune, in general, din reviste specializate de audit intern, documente ale organismului profesional, rapoarte, studii, analize.
Documentatia interna este caracterizata de faptul ca ea este elaborata sau colectata de compartimentul de audit intern.
De regula, cele mai importante sunt Ghidurile profesionale pe misiuni, care stau la baza activitatii auditorilor interni.
Ghidurile de audit se intocmesc pe baza chestionarului de audit intern si a programului de audit, astfel incat pentru fiecare punct de control intern regasit in chestionar sa existe descrise instrumentele si mijloacele care trebuie utilizate, pentru fiecare intrebare fiind indicat riscul posibil.
c) Eficacitatea serviciului
Eficacitatea se refera la doua criterii relevante: integrarea in societate si organizarea compartimentului.
Integrarea in societate a compartimentului de audit intern este eficace cand sunt indeplinite conditiile culturale si materiale.
Conditiile culturale au legatura cu o anume sensibilizare privind controlul intern, o minima perceptie pozitiva asupra auditului, o pregatire intelectuala apreciativa despre audit.
Conditiile materiale se refera la obiective precise, metodologie riguroasa si exigenta, plan eficient de comunicare si profesionalism unanim acceptat.
O clarificare se impune cu prioritate pentru definirea rolului misiunii de audit care preia prin delegare sarcini de la responsabilul auditului societatii, iar interventiile sefului misiunii sunt relevante in trei momente: inaintea misiunii, in timpul acesteia si dupa terminarea misiunii.
Eficacitatea se masoara prin mai multe instrumente:
- indicatori,
- benchmarking,
- sondaj de opinie.
Indicatorii sunt cei care dau imaginea de apreciere a activitatii si a calitatii, reprezinta in esenta, mijlocul de imbunatatire a eficacitatii si sunt calculati pe trei categorii: indicatori ai activitatii, ai calitatii si ai costurilor.

2. Auditul extern

Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana intr-un viitor apropiat impune inevitabil armonizarea reglementarilor legale ale contabilitatii cu principiile si normele dreptului contabil practicate de statele membre. Aceasta armonizare a fost initiata prin directivele a IV-a, a VII-a, a VIII-a ale Consiliului Economic European la care a fost conexata intreaga reforma a contabilitatii din Romania.

Auditul financiar inseamna un control independent al carui rezultat se exprima printr-un raport catre societatea care a mandatat auditorul financiar sau a contractat cu acesta auditul respectiv.

In conformitate cu prevederile Reglementarilor contabile specifice domeniului asigurarilor, armonizate cu Directivele Europene si Standardele Internationale de Contabilitate aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice si Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr.2328/2390/2001, societatile de asigurare au obligativitatea sa-si auditeze situatiile financiare anuale.

Asigurarea credibilitatii imaginii, reprezentata de sistemul contabil al societatii de asigurare, prin conturile sale anuale sau prin informatiile specifice furnizate de acesta, se face, in urma aplicarii procedurilor si metodologiilor specifice auditului financiar contabil, prin certificarea de catre auditor, ca profesionist independent.

Din punct de vedere organizatoric, societatea este un sistem (centru de schimb al fluxurilor externe) constituit din subsisteme (camp de fluxuri interne cu grade diferite de autonomie) in care se exercita interactiuni, adica un sistem de activitati coordonate.

Astfel se poate constata ca sistemele si procedurile utilizate pentru realizarea obiectivelor societatii rezulta din combinarea, pe de o parte, a mijloacelor umane, financiare si tehnice si, pe de alta parte din instructiunile si dispozitiile administratiei (conducerii) societatii decurgand din politica de gestiune (administrare), trasata de conducatori (directie, administratori, manageri).

2.1. Importanta relativa si riscurile auditului extern

Auditorul foloseste proceduri care-i permit sa obtina un grad rezonabil de certitudine ca situatiile financiare sunt corect intocmite in toate punctele lor esentiale.

Datorita atat testelor cat si altor limite inerente auditului, exista inevitabil un risc, ca inexactitati, chiar semnificative, sa nu fie descoperite.

Totusi, in prezenta oricarui indiciu care presupune existenta unei fraude sau a unei erori care poate duce la inexactitati semnificative, auditorul va fi determinat sa extinda procedurile sale de control in scopul confirmarii sau infirmarii dubiilor sale.

Planificarea lucrarilor si executarea lor se va face astfel incat sa se obtina o asigurare rezonabila ca vor fi detectate inexactitatile care, singure sau in ansamblul lor, sunt semnificative in raport cu informatia financiara asupra careia urmeaza sa se intocmeasca un raport.

Pragul de semnificatie va fi nivelul sumei pe care o poate aprecia auditorul, de la care o eroare, o inexactitate sau o omisiune pot afecta regularitatea si sinceritatea situatiilor financiare, ca si imaginea fidela a patrimoniului si a rezultatului societatii.

Aprecierea importantei relative a fiecarui element care contribuie la prezentarea situatiilor financiare sau a oricarei informatii financiare care face obiectul auditului, este stabilita in functie de experienta si gandirea profesionistului contabil si de particularitatile societatii de asigurare al carei prag de semnificatie este determinat.

La inceputul lucrarilor, fixarea unui prag global de semnificatie este utila pentru a determina domeniile si sistemele semnificative.

Determinarea pragului de semnificatie se poate face tinand seama de anumite elemente de referinta, cele mai utilizate fiind:

- capitalurile proprii;

- rezultatul curent, adica net;

- unul sau mai multe posturi sau informatii din situatiile financiare.

Unele particularitati trebuie, totodata, luate in analiza cu ocazia fixarii unui prag de semnificatie. Dintre acestea amintim

- existenta exigentelor contractuale, legale sau statutare particulare;

- variatia mare de la un an la altul a rezultatului sau a unor posturi din bilant;

- capitaluri proprii sau rezultate anormal de slabe.

La finele lucrarilor, pragul global permite sa se aprecieze daca erorile constatate trebuie corectate sau sa faca obiectul unei mentiuni in raport, atunci cand societatea de asigurare verificata refuza sa le corecteze.

2.2. Categorii de riscuri

Auditul extern identifica urmatoarele categorii de riscuri:

  1. Riscurile generale legate de societate - sunt acele riscuri care pot influenta ansamblul operatiilor societatii. Fiecare societate, potrivit sectorului in care activeaza si a organizarii sale, are caracteristici proprii, care fac mai mult sau mai putin probabila concretizarea riscurilor potentiale.

Riscuri legate de natura operatiilor efectuate.

Datele cuprinse in contabilitate pot fi impartite in trei categorii dintre care fiecare este purtatoarea unor riscuri particulare.

- datele repetabile - sunt cele care rezulta din activitatea obisnuita a societatii: cumparari, vanzari, salarii. Ele sunt tratate uniform, dupa sistemele existente. Riscurile sunt, deci, legate de fiabilitatea acestor sisteme.

- datele la termene fixe - sunt completari a precedentelor, dar se produc la intervale de timp mai mult sau mai putin regulate: inventare fizice, evaluari de sfarsit de exercitiu financiar, etc. Ele sunt purtatoare de riscuri semnificative atunci cand colectarea lor nu se organizeaza intr-un mod fiabil; ele trebuie cunoscute dinainte pentru a hotari controalele ce trebuie efectuate.

- datele exceptionale - sunt cele care rezulta din operatiile sau deciziile diferite de activitatea curenta: reevaluarea, fuziunea, restructurarea. In societatile de asigurari care nu dispun de criterii prealabile, de elemente comparative, de personal experimentat pentru acest tip de operatii, riscurile de producere si nedetectare a erorilor sunt mai mari.

Cu cat valoarea (individuala sau cumulata) a unei categorii de operatii este mai importanta, cu atat erorile pot avea incidenta mai mare asupra situatiilor financiare.

3. Riscuri legate de conceptia si functionarea sistemelor

Conceptia sistemelor de culegere si prelucrare a operatiilor trebuie sa dea posibilitatea prevenirii erorilor sau detectarii celor care se produc, pentru a le corecta.

Riscurile pot fi, deci, limitate, mai ales pentru prelucrarea datelor respective, atunci cand conceptia sistemelor este fiabila. De exemplu, probabilitatea ca o iesire din stoc sa nu fie facturata este mica, daca sistemul folosit prevede ca orice iesire din stoc sa faca obiectul unui document si ca toate aceste documente sa fie cuprinse intr-o factura.

Dar, chiar daca sistemul este fiabil conceput, el poate fi deficitar, daca acele controale prevazute nu au fost efectuate.

Risc de nedetectare prin control

Alegerea de catre auditor a procedurilor folosite, a intinderii acestora si a datei stabilite pentru interventiile sale presupune obligatoriu ca un anumit nivel de risc, pe cat posibil, trebuie minimizat. De fapt, nu este posibila, mai ales din ratiuni de costuri si eficacitate, obtinerea unei sigurante absolute ca situatiile financiare nu contin erori, oricare ar fi sistemele folosite de societate sau controalele efectuate de auditor. Riscul de control este riscul ca in situatiile financiare sa existe erori semnificative si ca respectivul auditor, care nu le-a detectat, sa formuleze o opinie eronata. Auditorul trebuie sa-si conceapa programul de lucru astfel incat sa obtina o siguranta rezonabila, ca nu exista erori semnificative in situatiile financiare si sa reduca astfel riscul de control la un nivel minim acceptat.

Auditorul trebuie sa detina cunostinte solide asupra factorilor de risc potential si sa analizeze in fiecare societate de asigurare controlata riscurile posibile, care reies din particularitatile sale, din specificul organizarii, din sistemele si operatiile efectuate.

Cunoasterea acestora ii va permite auditorului pe parcursul lucrarilor sale, sa detecteze erorile posibile, care pot avea o incidenta asupra situatiilor financiare, dar mai ales cu ocazia planificarii lucrarilor, cunoasterea lor permitand organizarea controalelor necesare cu cea mai mare eficacitate, orientandu-le spre zonele in care riscurile de erori sunt mai probabile. Opinia auditorului asupra situatiilor financiare va fi mai bine fundamentata, iar recomandarile si avizele sale mai utile societatii pentru a ameliora fiabilitatea organizarii sale contabile si a informatiei produse.

3. Delimitari intre auditul intern si extern
Modul de organizare si de functionare a sistemului contabil si a sistemului de control intern si modul de intocmire a situatiilor financiare sunt evaluate atat de auditorii externi, cat si de auditorii interni.
Auditul intern prezinta insa mai multe avantaje cum sunt:
- cunoaste mai aprofundat specificul societatii de asigurare,
- garanteaza permanenta interventiilor operative pentru redresarea situatiei, pentru modificarea sau aplicarea corecta a metodelor de gestiune,
- abordeaza si domenii mai putin semnificative sau prioritare, avand un cost mai redus,
- prin rapoartele pe care le intocmeste, informeaza conducerea, la intervale mai scurte de timp, asupra concluziilor sale referitoare la sistemul contabil si sistemul de control intern din entitatea respectiva,
- asigura o mai mare confidentialitate a informatiilor,.
In acelasi timp, auditul intern prezinta si unele inconveniente, care fac utila apelarea la serviciile unui auditor extern. Astfel, cunoscand mediul intern al societatii de asigurare si personalul acesteia, auditul intern nu reuseste in toate cazurile sa se detaseze suficient, rationamentele sale putand fi subiective sau preconcepute. Independenta, integritatea si obiectivitatea auditorului intern poate fi pusa in discutie. Auditul intern are tendinta de a-si restrange actiunile numai la analiza sistemului contabil si a sistemului de control intern. Auditul intern risca a se invarti in cerc inchis, sa dea dovada de rutina, sa nu se multiplice, ceea ce duce la scaderea competentei profesionale si a calitatii lucrarilor executate.
Independenta, uneori si competenta auditorilor externi este mai mare decat a auditorilor interni - salariati ai societatii de asigurare. Daca auditul intern nu este organizat sub forma unui compartiment distinct in subordinea conducatorului societatii, ci se deruleaza pe baza unui contract incheiat cu o societate de expertiza contabila sau cu un liber-profesionist contabil, atunci independenta auditorului creste atat fata de personalul societatii de asigurare (subiectul auditului) cat si fata de evenimentele si tranzactiile auditate (obiectul auditului.
Ambele tipuri de audit constau in examinarea critica, a informatiilor cuprinse in situatiile financiare ale societatii de asigurari, cu scopul de a obtine un nivel de asigurare rezonabila care sa le permita sa exprime o parere conform careia documentele de sinteza contabila au fost intocmite , sub toate aspectele semnificative, conform unui referential contabil identificat, cu respectarea cerintelor de regularitate si sinceritate.
Regularitatea se refera la conformitatea cu reglementarile (norme sau standarde nationale si/sau internationale) sau, in lipsa acestora principiile contabile general admise.
Sinceritatea presupune buna credinta a conducatorilor si contabililor in alegerea si aplicarea politicilor si procedurilor contabile, in aprecierea realitatii tranzactiilor si operatiunilor, in evaluarea operatiunilor si aprecierea riscurilor.
Cele doua tipuri de audit sunt complementare, se pot imprumuta cu o serie de lucrari, se pot sprijini in formularea anumitor opinii sau chiar in timpul exercitarii misiunii.