Urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante

Urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante

Generalitati. Savarsirea infractiunilor in conditii de flagranta justifica necesitatea unei reglementari speciale a urmaririi si judecarii acestora. Conditiile manifeste in care a avut loc infractiunea fac mai usoara probatiunea excluzand aproape cu desavarsire posibilitatea ivirii oricaror erori judiciare.[1] De asemenea, datorita imprejurarii ca infractiunea flagranta provoaca o evidenta si imediata tulburare a ordinei de drept la care opinia publica reactioneaza deindata, promptitudinea tragerii la raspundere penala se impune cu atat mai mult. Aceste argumente determina ca trasatura esentiala a procedurii speciale aplicabile in acest caz sa fie urgenta. De altfel, in vocabularul de specialitate aceasta procedura speciala este cunoscuta si sub denumirea de procedura urgenta.

Scurtarea duratei activitatii judiciare nu trebuie sa aduca atingere garantiilor care asigura drepturile procesuale ale partilor si nici nu trebuie sa afecteze buna realizare a actului de justitie.

Infractiunea flagranta. Notiune. Infractiunea flagranta este definita si determinata in trasaturile ei prin art.465 Cpp. Este flagranta infractiunea descoperita in momentul savarsirii ei sau imediat dupa savarsire. De asemenea, se considera flagranta si infractiunea al carui faptuitor, imediat dupa savarsire, este urmarit de persoana vatamata, de martori oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune.

Conceptul legii este foarte larg, imbratisand punctul de vedere unanim acceptat in doctrina ca infractiunea flagranta nu poate fi redusa la situatia prinderii infractorului in momentul savarsirii faptei. Alaturi de aceasta flagranta propriu-zisa, legea admite si alte situatii, indicate limitativ, asimilate cu starea de flagranta propriu-zisa, constituind asa-zisa cvasi-flagranta.

Conceptul juridic de flagranta se bazeaza pe ideea de relatie infractiune - infractor. Starea de flagranta nu se poate stabili numai pe baza elementului obiectiv al faptei, fiind necesara intotdeauna si prezenta in relatie a faptuitorului. In lipsa acestuia, infractiunea nu se considera flagranta.

Potrivit art.465, aln.3, in cazul savarsirii unei infractiuni flagrante, orice persoana are dreptul sa prinda pe faptuitor si sa-l conduca inaintea autoritatii. Dispozitia se justifica pe deplin, avand in vedere caracterul manifest in care s-au petrecut faptele. Aceasta situatie nu trebuie confundata cu celelalte masuri prevazute de lege vizand privarea de libertate a infractorului (de exemplu, masurile privative de libertate, masura prinderii faptuitorului de catre comandantul navei in conditiile art.215 C.p.p., arestarea in vederea punerii in executare a unui mandat de executare a pedepsei, etc.)

Cazurile si conditiile de aplicare ale procedurii speciale. Art.466 Cpp, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003, prevede trei conditii cumulative pentru realizarea acestei proceduri speciale:

a)  infractiunea sa fie flagranta; urmeaza a se avea in vedere toate observatiile si precizarile facute anterior in legatura cu aceasta;

b)  infractiunea sa fie pedepsita de lege cu inchisoare mai mare de un an si cel mult 12 ani. S-a dorit prin aceasta aplicarea procedurii speciale numai intr-o anumita gama de gravitate a infractiunilor; in art.466 se mai precizeaza ca procedura speciala se aplica si formelor agravate ale acestor infractiuni;

c)   infractiunea trebuie sa fie savarsita in municipii sau orase, in mijloace de transport in comun, balciuri, targuri, porturi, aeroporturi sau gari, precum si in orice alt loc aglomerat. Cu privire la balciuri, targuri, porturi, aeroporturi sau gari, legea precizeaza ca pentru aplicarea procedurii speciale nu este necesar ca acestea sa apartina unor municipii sau orase. De aceea, daca infractiunea se savarseste in locurile respective aflate pe teritoriul unei comune, procedura speciala este aplicabila.[4]

Urmarirea penala in cazul aplicarii procedurii speciale. Prima activitate in urmarirea infractiunilor flagrante este constatarea acestora. Constatarea se face prin intocmirea unui proces verbal in care se consemneaza fapta, declaratiile faptuitorului si a celorlalte persoane ascultate (art.467). Daca este necesar, organul de urmarire penala strange si alte probe (ridica corpuri delicte, dispune efectuarea unor constatari tehnico-stiintifice sau medico-legale, etc.).

Actul de constatare are o importanta deosebita, consemnarile sale inlocuind declaratiile scrise ale invinuitului, celorlalte parti sau martorilor. Dupa intocmire, procesul verbal se citeste invinuitului precum si celorlalte persoane ascultate, atragandu-li-se atentia ca pot completa declaratiile sau pot face obiectii cu privire la modul de consemnare.

Procesul verbal se semneaza de organul de urmarire penala, de invinuit si de celelalte persoane ascultate. Dosarul nu mai trebuie sa cuprinda declaratiile scrise ale invinuitului, celorlalte parti sau martorilor din moment ce continutul procesului verbal este certificat prin semnaturile persoanelor ascultate.

Daca ulterior aceste persoane sunt ascultate, cele aratate se vor consemna in acte separate potrivit reglementarilor referitoare la declaratiile invinuitului, celorlalte parti sau martorilor.

In cazul procedurii urgente, procesul verbal intocmit in conformitate cu art.467, constituie si actul de incepere a urmaririi penale.

In practica s-a ridicat problema de a sti daca, in cazul unor infractiuni flagrante dintre cele prevazute in art.209, alin.3, pentru care urmarirea penala se efectueaza de procuror, este posibila aplicarea procedurii speciale. Instanta noastra suprema a admis competenta oricarui organ care are dreptul sa urmareasca o cauza, motivand ca, din moment ce art.467 nu face distinctie, o asemenea diferentiere nu este cazul a se face.[5]

Spre deosebire de procedura obisnuita, unde masura retinerii nu este obligatorie (art.143), in cadrul procedurii speciale invinuitul este intotdeauna retinut (art.468, modificat prin Legea nr.281/2003 si O.U. nr.109/2003).

La sesizarea organului de cercetare penala sau din oficiu procurorul poate solicita instantei arestarea invinuitului; masura nu poate depasi 10 zile; termenul curge de la expirarea celor 24 ore.

Procurorul, apreciind ca sunt suficiente motive pentru punerea in miscare a actiunii penale, da rechizitoriul prin care pune in miscare actiunea penala si dispune trimiterea in judecata a inculpatului. Dosarul se trimite instantei inainte de expirarea celor 10 zile. In cazul in care procurorul nu dispune trimiterea in judecata in termen de 3 zile de la data retinerii se aplica art.146 si urm. C.p.p.

Cand cercetarea este complexa, in temeiul art.469, procurorul trimite cauza organului de cercetare care este obligat sa finalizeze urmarirea penala si sa inainteze dosarul procurorului in termen de 3 zile de la arestare in vederea emiterii rechizitoriului.

Nerespectarea acestui termen are drept consecinta trecerea cauzei in procedura de drept comun.

Art.470 reglementeaza modul in care procurorul verifica lucrarile de cercetare penala in vederea trimiterii in judecata a celui in cauza. Potrivit procedurii obisnuite verificarea se face in 15 zile de le primirea dosarului. In procedura speciala procurorul este obligat sa se pronunte asupra dosarului in cel mult 2 zile de la primire.

Solutiile preconizate sunt cele prevazute in mod obisnuit in Codul de procedura penala: trimiterea in judecata, scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, restituirea cauzei la organul de cercetare, potrivit art.265 C.p.p. Daca procurorul restituie cauza organului de cercetare pentru completare sau refacerea urmaririi penale, ancheta se efectueaza in continuare potrivit procedurii de drept comun.

Cand procurorul adopta solutia trimiterii in judecata, odata cu intocmirea rechizitoriului si inaintarii dosarului la instanta, se formuleaza si propunerea arestarii preventive a inculpatului. Spre deosebire de art.264, care prevede ca rechizitoriul trebuie trimis la instanta impreuna cu dosarul in termen de 24 de ore, art.470 prevede ca procurorul trebuie sa procedeze de indata la trimiterea dosarului si a rechizitoriului.

Judecarea infractiunilor flagrante. Instanta este obligata sa verifice daca sunt intrunite toate conditiile pentru judecarea cauzei potrivit procedurii speciale. (art.472). Competenta de judecata este cea obisnuita. Cand instanta constata lipsa conditiilor legale pentru judecarea cauzei privind procedura speciala, judecata se desfasoara potrivit dispozitiilor obisnuite.

Daca subzista conditiile pentru judecarea cauzei potrivit procedurii speciale, se fixeaza termenul de judecata care nu trebuie sa depaseasca 5 zile de la primirea dosarului. Inculpatul arestat este adus la judecata. Celelalte parti nu se citeaza, iar martorii se aduc cu mandat de aducere (art.472). Participarea procurorului este obligatorie.

Art.473 prevede ca instanta, procedand la judecarea cauzei, asculta pe inculpat, martorii prezenti si persoana vatamata, daca este de fata, iar in continuare, judecata desfasurand-se in baza lucrarilor de la dosar.

Daca pentru rezolvarea cauzei se impune administrarea de probe noi, instanta poate din oficiu sau la cerere sa faca aceasta. Masurile luate de instanta pot fi aduse la indeplinire si prin organele de politie. Daca administrarea probelor impune amanarea cauzei, termenele acordate trebuie sa fie scurte si sa nu depaseasca in total 10 zile.

Starea de arest a inculpatului se impune numai cand judecata ramane in limitele procedurii speciale. Pot interveni situatii care implica depasirea acestor limite. In asemenea situatii instanta este obligata sa se pronunte asupra mentinerii starii de arest sau punerii in libertate a inculpatului. Potrivit art.474, instanta procedeaza astfel: a) cand se desesizeaza pentru incompetenta; b) cand dispune judecarea potrivit procedurii obisnuite; c) cand amana cauza pentru administrarea de probe noi.

In privinta pronuntarii hotararii, instanta este obligata sa se pronunte asupra cauzei in ziua in care s-au incheiat dezbaterile sau cel mai tarziu in urmatoarele 2 zile. Inculpatul arestat este adus la pronuntare (art.475). Redactarea hotararii trebuie realizata in termen de 24 de ore.

In art.475 se mai arata ca, daca instanta pronunta pedeapsa inchisorii, iar in cursul judecatii inculpatul a fost puc in libertate, se poate dispune arestarea inculpatului. Dimpotriva, instanta dispune punerea in libertate a inculpatului arestat daca intervine una din situatiile prevazute in art.350, alin, 2 si 3.

Cu privire la rezolvarea laturii civile, aceasta este conditionata in art.465 de indeplinirea urmatoarelor cerinte: a) persoana vatamata sa fie prezenta la instanta; b) sa se constituie parte civila; c) solutionarea actiunii civile sa fie posibila fara amanarea judecatii. Daca persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate restransa, instanta examineaza actiunea civila chiar in lipsa acesteia si chiar daca nu s-a constituit parte civila (art.17 Cpp), dar numai in masura in care solutionarea actiunii civile nu duce la amanarea cauzei; in caz contrar instanta rezerva solutionarea actiunii civile pe calea unei actiuni separate.

In materia apelului si recursului exista de asemenea unele dispozitii speciale. Astfel, termenul comun de apel si recurs de 10 zile este inlocuit cu termenul de 3 zile, care curge potrivit art.477, de la pronuntare. Instanta a carei hotarare este atacata trimite dosarul la instanta de control judiciar in termen de 24 ore. Pentru judecarea apelului sau recursului legea precizeaza ca aceasta sa se faca de urgenta.

Daca urmarirea penala s-a desfasurat potrivit procedurii speciale, dar judecata a avut loc dupa regulile obisnuite, termenul de apel sau de recurs este de 10 zile.[6]

In anumite situatii procedurale speciale, adica in caz de concurs de infractiuni sau in cazurile de indivizibilitate sau conexitate, se aplica reglementarea prevazuta de art.478 C.p.p.

Astfel, in caz de concurs de infractiuni, cand procedura speciala se aplica numai unora dintre infractiuni, se procedeaza la disjungere.

In caz de indivizibilitate sau conexitate, daca disjungerea nu este posibila, urmarirea si judecata se desfasoara potrivit procedurii obisnuite.

Cazuri de neaplicare a procedurii speciale. Art.479 prevede doua situatii cand infractiunea, desi flagranta si intrunind conditiile prevazute de art. 466 si urm., nu se urmareste si judeca potrivit procedurii speciale:

a) infractiunea este savarsita de minori;

b) infractiunea este una din cele prevazute expres in art. 279 C.p.p.

Organul de urmarire penala este obligat sa constate savarsirea infractiunilor flagrante, chiar in lipsa plangerii. Daca infractiunile sunt dintre acelea aratate in art.279, alin.2, lit.a, constatarile se trimit, la cerere, instantei competente.

In cazul infractiunilor aratate in art.279, alin.2, lit.b si c, dupa constatarea infractiunii in conditiile art.467, organul de cercetare penala cheama si intreaba persoana vatamata daca face plangere prealabila, punandu-i in vedere ca procedura speciala se aplica numai cand plangerea se introduce in termen de 24 ore de la savarsirea infractiunii.