Suspendarea judecatii

Suspendarea judecatii

Suspendarea consta in oprirea temporara a cursului judecatii din motive voite de parti sau independente de vointa lor[1]. Ea constituie un obstacol temporar in normala desfasurare a activitatii judiciare. Suspendarea intervine numai in conditiile determinate de lege.

Cazurile de suspendare a judecatii sunt statornicite in art. 242-245 C. proc. civ. In functie de cazurile care o determina suspendarea poate fi: voluntara si legala. Aceasta din urma poate fi de drept si facultativa sau judecatoreasca. Notiunile de suspendare facultativa si legala nu sunt, astfel cum s-a remarcat riguros corecte, caci toate cazurile de suspendare sunt prevazute de lege[2]. Aceste concepte sunt insa consacrate de doctrina si jurisprudenta.

Suspendarea voluntara este aceea care determina sistarea temporara a activitatii judiciare datorita unor imprejurari voite de parti. Cazurile de suspendare voluntara a judecatii sunt precizate tocmai in art. 242 C. proc. civ.

Suspendarea judecatii in cele doua cazuri constituie un atribut constitutiv al principiului disponibilitatii procesuale. Ea se intemeiaza pe vointa expresa sau prezumata a partilor de a nu mai continua judecata.

In conditiile art. 242 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. se poate dispune suspendarea judecatii si in vederea realizarii procedurii de mediere, astfel cum dispune, in mod expres, art. 62 alin. 1 din Legea nr. 192/2006. Suspendarea se poate dispune si in acest caz numai la cererea ambelor parti[3].

Odata indeplinite conditiile stabilite de art. 242 C. proc. civ. instanta de judecata este obligata sa dispuna suspendarea judecatii. Din acest punct de vedere nu exista o deosebire esentiala intre suspendarea voluntara si suspendarea legala. Tocmai de aceea uneori practica judiciara a apreciat, in mod judicios, ca dispozitiile art. 242 C. proc. civ. au un caracter imperativ[4]. In considerarea aceluiasi caracter jurisprudenta a dat prioritate dispozitiilor legale privitoare la suspendarea procesului civil fata de cele privitoare la timbrarea actiunii. S-a decis in acest sens ca instanta este obligata sa dispuna suspendarea judecatii, in temeiul art. 242 C. proc. civ, daca cerintele legii sunt intrunite chiar daca actiunea sau calea de atac nu a fost timbrata in mod corespunzator .

Suspendarea judecatii poate fi evitata totusi, astfel cum prevede in mod expres art. 242 alin. (2) C. proc. civ., in cazul in care una dintre parti a cerut judecarea in lipsa. Cererea de solutionare a procesului in lipsa poate fi formulata o data cu cererea de chemare in judecata, iar de parat prin intampinare. Cererea poate fi formulata insa si ulterior de catre una din parti. Dispozitiile legale mentionate au in vedere o cerere formulata in scris de catre una din parti. Doctrina a dat insa o interpretare rationala textului invocat si a apreciat ca si o cerere verbala facuta in instanta produce aceleasi efecte procedurale. Instanta este obligata insa sa ia act de aceasta cerere si sa o consemneze in mod corespunzator in procesul-verbal de sedinta.

In cazul casarii si al rejudecarii unei cauze este necesar sa se formuleze o noua cerere pentru solutionarea cauzei in lipsa; in caz contrar, instanta trebuie sa dispuna suspendarea judecatii[6]. Aceasta solutie trebuie promovata si in ceea ce priveste judecata in faza instantelor de control judiciar. In opinia noastra este de presupus ca partea a solicitat judecata in lipsa numai in ceea ce priveste primul ciclu procesual, respectiv acela al dezbaterii cauzei in fata instantei de fond, nu si in fazele procesuale urmatoare.

Mentionam ca suspendarea poate fi dispusa, in conditiile art. 242 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., si in cazul in care ea a fost ceruta in vederea realizarii procedurii de mediere (art. 62 alin. 1 din Legea nr. 191/2006).

Suspendarea de drept opereaza in cazurile prevazute de art. 243 C. proc. civ.  Dispozitiile legale cuprinse in art. 243 C. proc. civ. sunt destinate a garanta dreptul de aparare al partilor in procesul civil si a asigura principiul contradictorialitatii. Observam ca in toate aceste situatii devine dificila sau chiar imposibila realizarea principiilor enuntate  .

Aparitia oricareia din imprejurarile prevazute de art. 243 C. proc. civ. determina sistarea de drept a judecatii, cauza urmand sa fie scoasa de pe rolul instantei. Pentru ca efectul suspensiv sa opereze este necesar totusi ca instanta sa verifice intrunirea conditiilor impuse de textul mentionat. Aceasta deoarece in unele imprejurari efectul suspensiv poate fi evitat de catre partea interesata. Este cazul suspendarii judecatii prin moartea uneia dintre parti. Suspendarea opereaza si de data aceasta in mod iremediabil, dar numai daca partea interesata nu a solicitat introducerea in cauza a mostenitorilor. De asemenea, moartea mandatarului uneia din parti conduce la suspendarea judecatii numai daca aceasta a intervenit cu mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii.

In toate cazurile prevazute de art. 243 C. proc. civ. suspendarea se dispune pentru a i se acorda partii interesate sau mostenitorilor posibilitatea de a lua masurile ce se impun pentru continuarea judecatii. Suspendarea intervine insa numai daca imprejurarile prevazute de lege s-au ivit inainte de inchiderea dezbaterilor. Daca ele s-au ivit dupa inchiderea dezbaterilor instanta poate proceda la pronuntarea hotararii. Aceasta solutie este statornicita in mod expres in art. 243 alin. (2) C. proc. civ.

Tinand seama de ratiunile care determina suspendarea judecatii doctrina a considerat, pe buna dreptate, ca instanta poate acorda in toate cazurile un termen pentru indeplinirea exigentelor impuse de lege: introducerea mostenitorilor, numirea tutorului sau curatorului, numirea judecatorului sindic etc.[8]

Suspendarea legala facultativa este acea forma a suspendarii care permite judecatorului ca, in anumite imprejurari determinate de lege, sa aprecieze asupra oportunitatii sistarii temporare a judecatii. Cazurile de suspendare legala facultativa sau judecatoreasca sunt determinate de art. 244 C. proc. civ

Cazurile de suspendare facultativa a judecatii prevazute de art. 244 C. proc. civ. au caracter limitativ si drept urmare ele nu pot fi extinse prin analogie si la alte situatii similare. Institutia suspendarii legale facultative este deosebit de utila pentru realizarea unei optime administrari a justitiei. Suspendarea cauzei in cazurile prevazute de art. 244 C. proc. civ. este de natura sa preintampine si pronuntarea unor hotarari gresite, in raport cu alte constatari facute pe cale judecatoreasca, sau a unor hotarari contradictorii. In acelasi timp, instanta trebuie sa manifeste precautia necesara pentru ca suspendarea sa nu constituie un simplu pretext pentru tergiversarea judecatii[9] .

Primul caz de suspendare vizeaza o chestiune prejudiciala, de a carei solutionare ar putea depinde si decizia ce urmeaza sa fie pronuntata in cauza susceptibila de aplicarea art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Asa este cazul unei actiuni in revendicare si in care decizia finala depinde de solutia ce urmeaza sa se pronunte intr-o alta actiune privitoare la anularea sau nulitatea titlului de proprietate, al unei actiuni in realizarea conventiei in raport cu o actiune in anularea contractului pentru vicii de consimtamant, al unei actiuni privind obligarea la plata pensiei de intretinere in raport cu o actiune in stabilirea filiatiei etc. In toate aceste situatii instanta este in masura sa aprecieze asupra necesitatii suspendarii procesului civil.

Al doilea caz de suspendare se intemeiaza pe declansarea urmaririi penale pentru o infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se pronunte. Actuala redactare a textului care consacra acest motiv de suspendare - art. 244 pct. 2 C. proc. civ. - a fost data prin modificarile aduse Codului prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2001. In redactarea sa anterioara textul mentionat avea in vedere doar existenta unor 'indicii" in legatura cu savarsirea unei infractiuni. Totusi in jurisprudenta s-a decis ca indiciile la care se refera legea trebuie sa fie precise si sa contureze elemente suficiente pentru a se presupune savarsirea unei infractiuni; simplele ipoteze sau afirmatii ale partii interesate nu pot justifica suspendarea procesului[10].

Renuntarea la vechea formula este fireasca, caci ea era totusi de natura sa provoace, adeseori, suspendari nejustificate ale procesului civil, fiind frecvente cazurile in care sesizarea organelor de urmarire se facea de una din parti doar pentru a invoca si obtine o sistare a cursului judecatii. Noua reglementare instituie conditia inceperii urmaririi penale pentru o infractiune. Aceasta constituie o cerinta esentiala a suspendarii procesului civil in baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ.

In acelasi timp se poate dispune suspendarea judecatii, in baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., doar daca partea interesata prezinta elemente suficiente din care sa rezulte ca existenta infractiunii ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa se pronunte in cauza supusa suspendarii. De aceea si in jurisprudenta mai recenta s-a decis ca simpla sesizare a organelor de urmarire penala nu justifica, eo ipso, suspendarea judecatii.

O aplicare particulara a suspendarii legale facultative prevazute de art. 244 pct. 2 C. proc. civ. este consacrata in art. 183 C. proc. civ. Aceasta din urma dispozitie procedurala se refera la ipoteza defaimarii unui inscris ca fals de catre una din parti; suspendarea poate fi dispusa de instanta in conditiile acestui text doar in situatia in care partea interesata indica si autorul sau complicele falsului.

Legea nu contine prevederi detaliate cu privire la conditiile de invocare si de solutionare a cererilor de suspendare. De aceea, ne apare indispensabil sa formulam aici cateva consideratii.

Suspendarea judecatii reprezinta un incident procedural care poate fi invocat de oricare dintre partile interesate. Calea procedurala a sesizarii este aceea a unei cereri scrise sau verbale formulate in fata instantei. Suspendarea se poate dispune, cu respectarea cerintelor legale, si de catre instanta din oficiu. In acest mod se poate proceda in cazurile prevazute de art. 244 C. proc. civ., cu conditia insa ca masura sa fie pusa in discutia prealabila a partilor. De asemenea, instanta poate dispune in mod direct suspendarea judecatii in baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., cand nici una din parti nu se prezinta la strigarea pricinii.

Textul aici comentat dispune ca, in toate cazurile, instanta se pronunta asupra suspendarii printr-o incheiere. Aceasta incheiere poate fi atacata separat cu recurs, solutie prevazuta in urma introducerii, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, in Codul de procedura civila a art. 244¹. De notat si faptul ca potrivit acestui text, recursul se poate declara cat timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atat impotriva incheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat si impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului. Solutia anterior mentionata este incidenta in toate situatiile prevazute de art. 244 C. proc. civ. indiferent de instanta in fata careia s-a dispus suspendarea.

In cazul suspendarii recursului in fata unei curti de apel singura cale procedurala pentru desfiintarea unei incheieri nelegale este aceea a recursului la Inalta Curte de Casatie si Justitie[11]. Un atare recurs are temei in dispozitiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara. Acest text deschide calea procedurala a recursului impotriva "hotararilor nedefinitive sau a actelor judecatoresti, de orice natura, care nu pot fi atacate pe nici o alta cale" daca "cursul judecatii a fost intrerupt in fata curtilor de apel". Observam ca legea nu se refera in mod expres si la ipoteza suspendarii judecatii, ci la aceea a intreruperii. Or, in opinia noastra, aceasta institutie desi este acceptata de unii autori nu-si gaseste o reglementare in legislatia noastra actuala. De aceea noi consideram ca termenului de "intrerupere", folosit in art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara trebuie sa i se dea o interpretare larga, anume in sensul de a cuprinde in continutul sau toate imprejurarile ce pot determina o sistare temporara a judecatii.

Prin natura sa, suspendarea nu poate dainui la infinit, ea are limite temporale impuse uneori si prin potentialitatea aplicarii perimarii. De aceea, legea procesuala determina modalitatile prin care se poate realiza redeschiderea cauzei suspendate. In schimb, legea nu contine prevederi detaliate cu privire la conditiile de invocare si de solutionare a cererilor de suspendare. De aceea, ne apare indispensabil sa formulam aici cateva consideratii.

Suspendarea judecatii reprezinta un incident procedural care poate fi invocat de oricare dintre partile interesate. Calea procedurala a sesizarii este aceea a unei cereri scrise sau verbale formulate in fata instantei. Suspendarea se poate dispune, cu respectarea cerintelor legale, si de catre instanta din oficiu. In acest mod se poate proceda in cazurile prevazute de art. 244 C. proc. civ., cu conditia insa ca masura sa fie pusa in discutia prealabila a partilor. De asemenea, instanta poate dispune in mod direct suspendarea judecatii in baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., cand nici una din parti nu se prezinta la strigarea pricinii.

Codul de procedura civila nu prevede in mod expres si detaliat nici efectele suspendarii procesului civil. In aceasta privinta art. 245 C. proc. civ. determina doar mijloacele procedurale de reluare a judecatii. Dar din ansamblul reglementarii procesuale in vigoare rezulta in mod neindoios ca suspendarea determina o sistare temporara a judecatii. Aceasta inseamna ca pe tot timpul suspendarii nu se mai pot indeplini in mod legal acte de procedura. Orice act indeplinit pe durata suspendarii va fi afectat de nulitate. Sanctiunea nulitatii va interveni numai la cererea partii interesate, cum este cazul mostenitorilor care nu au fost introdusi in cauza in temeiul art. 243 C. proc. civ.

Suspendarea procesului civil se dispune prin incheiere, ceea ce inseamna ca sistarea temporara a judecatii va incepe numai din momentul in care instanta a dispus o atare masura, iar nu din momentul survenirii cauzei de suspendare. In alte legislatii este consacrata aceasta din urma solutie, care ne apare mai eficienta, intrucat este destinata sa apere drepturile partilor afectate prin interventia imprejurarilor ce constituie cauze de suspendare.

Efectele suspendarii se rasfrang asupra tuturor partilor din proces, fara nici o considerare fata de calitatea lor procesuala. Intr-adevar, procesul civil nu poate fi mentinut activ fata de unele dintre parti si suspendat fata de altele; procesul civil reprezinta un tot unitar, iar suspendarea, datorita acestui fapt are un caracter indivizibil[13]. Aceeasi solutie se impune, pentru identitate de ratiune, si in privinta cererilor incidente si accesorii. O situatie particulara o reprezinta in opinia noastra cazul actiunilor conexe. In acest caz, masura suspendarii poate fi evitata prin disjungerea actiunilor conexe in conditiile art. 165 C. proc. civ. Dar disjungerea poate fi dispusa doar in cazul in care numai una din actiuni este in stare de a fi judecata.

Incetarea cauzei care a determinat suspendarea procesului face posibila redeschiderea acestuia. In cazul suspendarii voluntare judecata reincepe doar daca una din parti solicita repunerea cauzei pe rol (art. 245 pct. 1 C. proc. civ.). Instanta nu poate dispune, din oficiu, repunerea cauzei pe rol, inainte de implinirea termenului de perimare[15]. In cazul suspendarii legale de plin drept judecata reincepe, asa cum precizeaza in mod expres art. 245 pct. 2 C. proc. civ., prin cererea de redeschidere, facuta cu aratarea mostenitorilor, tutorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar, respectiv a administratului judiciar sau a lichidatorului judiciar. Precizam ca in cazul in care suspendarea s-a dispus pentru moartea uneia din parti cererea de redeschidere poate fi facuta de oricare dintre mostenitori.

Redeschiderea cauzei in ipoteza suspendarii legale facultative sau judiciare este reglementata de art. 244 alin. (2) C. proc. civ. Masura suspendarii se dispune datorita relatiei de interdependenta care exista intre cele doua procese. De aceea este firesc ca sistarea judecatii sa dainuie pana la solutionarea cauzei de care depinde decizia din procesul supus suspendarii.

Observam insa ca legislatia noastra nu contine, astfel cum remarcasem deja, nici o dispozitie procedurala care sa limiteze durata suspendarii. Ramanerea cauzei in nelucrare timp indelungat poate conduce, in conditiile art. 248 C. proc. civ., la perimarea judecatii. In cazul suspendarii legale de drept si a celei facultative cursul termenului de perimare se suspenda in conditiile art. 250 C. proc. civ. Cu toate acestea, apreciem ca ar fi recomandabila instituirea si in legislatia noastra a unor termene limita in care partile sa fie obligate sa depuna diligentele necesare pentru continuarea judecatii.