Structura obligatiei. clasificarea obligatiilor.

STRUCTURA OBLIGATIEI. CLASIFICAREA OBLIGATIILOR.

NOTIUNEA DE OBLIGATIE CIVILA. Definitie. Obligatia este raportul de drept civil in care o parte, numita creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute una sau mai multe prestatii ce pot fi de a da, a face sau a nu face, de regula, sub sanctiunea constrangerii de catre stat.

Obligatia civila are o latura activa, care priveste dreptul pe care il are creditorul asupra debitorului - drept de creanta - si o latura pasiva, care priveste datoria sau obligatia ce incumba debitorului, corelativa dreptului de creanta al creditorului.

2. STRUCTURA OBLIGATIEI

Elementele raportului juridic obligational sunt: subiectele, continutul, obiectul si sanctiunea.

A. Subiectele raportului obligational sunt:

- subiectul activ - creditorul -  titular al dreptului de creanta, si

- subiectul pasiv - debitorul - cel care are obligatia corelativa dreptului de creanta.

Intr-un raport juridic obligational unilateral, specific contractelor unilaterale, o parte are doar calitatea de creditor, iar cealalta parte doar pe cea de debitor. Un exemplu il constituie donatia, in cadrul careia donatorul este numai debitor (avand obligatia de a transmite dreptul de proprietate si de a preda bunul donat), iar donatarul este numai creditor (avand dreptul de creanta corelativ obligatiei asumate de donator). In raporturile juridice obligationale complexe, subiectele au dubla calitate de creditor si debitor. Un exemplu il constituie contractul de vanzare-cumparare, in cadrul caruia vanzatorul este creditor al prestatiei de plata a pretului si in acelasi timp debitor al prestatiei de transmitere a dreptului de proprietate si de predare a lucrului vandut, in timp ce cumparatorul este creditor al prestatiei de transmitere a dreptului de proprietate si de predare a bunului si totodata debitor al prestatiei de plata a pretului.

B. Continutul raportului de obligatii desemneaza drepturile de creanta si obligatiile corespunzatoare acestora, pe care le au subiectele.

Continutul raportului obligational poate fi determinat de vointa partilor (in cazul contractelor) sau de lege (in cazul faptelor licite care constituie izvor de obligatii si a faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii).

C. Obiectul raportului juridic de obligatii consta in conduita concreta - actiunea sau inactiunea - la care este indreptatit subiectul activ si la care este indatorat subiectul pasiv sau prestatia pe care o poate pretinde creditorul si pe care trebuie sa o execute debitorul. Aceasta prestatie poate fi aceea de: a da ("dare"), a face ("facere") sau a nu face ("non facere").

Prestatia de a da reprezinta indatorirea debitorului de a constitui sau transmite un drept real. Astfel, vanzatorul are datoria de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut.

Prestatia de a face consta in indatorirea debitorului de a presta o lucrare, un serviciu sau, generic, orice prestatie pozitiva (alta decat aceea de a da) in favoarea creditorului. Se incadreaza in aceasta categorie prestatia vanzatorului de a preda lucrul vandut, prestatia de intretinere rezultata dintr-un contract de intretinere, etc.

Prestatia de a nu face consta in abtinerea debitorului de la a face ceva ce ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat fata de creditor. Un exemplu pentru aceasta categorie il constituie obligatia de a se abtine de la a instraina un bun o anumita perioada de timp, asumata prin contract.

D. Sanctiunea obligatiei civile consta in dreptul creditorului de a recurge la forta de constrangere a statului pentru realizarea dreptului sau de creanta, respectiv pentru aducerea la indeplinire a obligatiei. Atunci cand acest element al raportului obligational lipseste, avem de a face cu o obligatie imperfecta sau naturala.

Sanctiunile obligatiilor civile sunt:.

- actiunea in justitie impotriva debitorului, prin care creditorul solicita ca instanta judecatoreasca sa il oblige pe debitor la executarea prestatiei;

- daunele interese moratorii care constau in despagubirile stabilite pentru executarea cu intarziere a obligatiei civile;

- clauza penala, care consta in modalitatea conventionala de a evalua anticipat daunele-interese;

- executarea silita in natura asupra bunurilor debitorului sau executarea silita prin echivalent.

In ce priveste obligatiile naturale, se considera ca si acestea beneficiaza de o sanctiune, constand in aceea ca daca debitorul a executat voluntar prestatia datorata si apoi cere restituirea acesteia, creditorul se poate apara invocand exceptia prevazuta de art. 1092 alin. 2 din Codul civil, respectiv ca repetitiunea nu mai poate fi admisa.

3. CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

Criterii de clasificare

1) Dupa izvorul lor, obligatiile se pot naste din:

- acte juridice

- fapte juridice - acestea pot fi licite sau ilicite

2) Dupa obiectul lor, obligatiile sunt susceptibile de mai multe subclasificari:

a) obligatii de a da, a face sau a nu face

Obligatiile de a da si de a face sunt obligatii pozitive, iar obligatiile de a nu face sunt obligatii negative.

b) obligatii de rezultat si obligatii de mijloace

Obligatiile de rezultat (sau determinate) sunt acelea in care debitorul are datoria de a ajunge la un anume rezultat in favoarea creditorului sau, astfel incat simpla neajungere la rezultatul scontat prezuma o neexecutare culpabila din partea debitorului. Se incadreaza in aceasta categorie toate obligatiile de a da si de a nu face precum si o parte a obligatiilor de a face.

Obligatiile de mijloace (sau de prudenta si diligenta) sunt acelea in care debitorul are datoria de a depune toate diligentele in vederea obtinerii pentru creditor a rezultatului dorit, fara a garanta insa ajungerea efectiva la acesta. Simpla neajungere la rezultatul dorit nu atrage prezumtia neexecutarii culpabile, aceasta ramanand sa fie dovedita de catre creditor. Intra in aceasta categorie: obligatia de ingrijire a medicului, obligatia avocatului de a-l reprezenta in proces pe clientul sau si de a-i apara interesele, obligatia profesorului de a pregati un elev pentru un concurs sau examen etc.

c) obligatiile pecuniare si obligatiile de alta natura

Obligatiile pecuniare, spre deosebire de obligatiile de alta natura, prezinta urmatoarele particularitati:

sunt intotdeauna obligatii de rezultat;

pentru angajarea raspunderii debitorului in cazul executarii cu intarzierii in executarea obligatiei, creditorul nu este tinut sa dovedeasca existenta si intinderea prejudiciului - daunele interese moratorii sunt egale cu dobanda legala (daca nu exista clauza penala);

pot fi intotdeauna executate silit in natura lor;

pot fi afectate de impreviziunea monetara in cazul in care sunt executare succesiva sau afectate de un termen suspensiv mai indelungat.

3. Dupa sanctiunea lor, obligatiile se clasifica in obligatii civile perfecte si obligatii naturale sau imperfecte.

Sunt obligatii civile perfecte cele care beneficiaza de sanctiunea coercitiei in caz de neexecutare, concretizata in posibilitatea creditorului de a folosi actiunea in justitie pentru realizarea dreptului sau de creanta sau in alt mijloc ofensiv de executare.

Obligatiile naturale sunt acelea neinzestrate cu actiune in justitie datorita pierderii dreptului la actiune in sens material ca urmare a prescriptiei extinctive (obligatii naturale degenerate) sau care   s-au nascut fara a fi inzestrate cu actiune in justitie (obligatiile civile avortate). Specific tuturor obligatiilor naturale este faptul ca atunci cand debitorul le executa voluntar se considera ca a facut o plata valabila, chiar daca nu stia ca aceasta obligatie nu este insotita de actiune in justitie, si nu mai are dreptul la restituirea prestatiei. De asemenea, obligatiile naturale, prin recunoasterea facuta de catre debitor, pot fi novate in obligatii civile perfecte.

4. Dupa cum obligatiile sunt sau nu afectate de modalitati, ele se impart in: obligatii pure (neafectate de modalitati) si obligatii afectate de modalitati.