Supravegherea urmaririi penale de catre procuror

Supravegherea urmaririi penale de catre procuror

Normele referitoare la supravegherea urmaririi penale sunt inscrise in art.209, art.216-220 C.p.p. la care se adauga si dispozitiile cuprinse in Titlul III al Legii nr.304/2004 pentru organizarea judiciara. Principala sarcina a procurorului in timpul urmaririi penale este supravegherea desfasurarii activitatii de cercetare penala a politiei judiciare si a altor organe de cercetare penala.

Supravegherea exercitata de catre procuror urmareste realizarea scopului general al procesului penal, prevazut de art.1 C.p.p. precum si respectarea cu strictete a legalitatii procesuale.

In conformitate cu art.209 alin.4 este competent sa exercite supravegherea activitatii de cercetare penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care potrivit legii judeca cauza in prima instanta. In cauzele penale preluate de un organ de cercetare penala central supravegherea se exercita de un procuror de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Obiectul supravegherii (art.216). Procurorul vegheaza ca orice infractiune sa fie descoperita, orice infractor sa fie tras la raspundere penala si ca nici o persoana sa nu fie urmarita penal fara sa existe indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. In realizarea supravegherii, legea acorda o atentie deosebita modului in care se dispun masurile privind libertatea persoanei, inscriind pentru procuror indatorirea de a veghea ca acestea sa fie conforme cu legea. Aceste obligatii au fost inscrise si prin art.160^f alin. ultim C.p.p. care atribuie si procurorului verificarea respectarii legii la locurile de detinere preventiva a minorilor.

Modalitatile de exercitare a supravegherii si mijloacele de realizare (art.216 - art.219).

In exercitarea activitatii de supraveghere, procurorul ia masurile necesare sau da dispozitii obligatorii organelor de cercetare penala pentru a se conforma. Dispozitiile si masurile se iau in scris si motivat.

Procurorul poate sa dea dispozitii obligatorii cu privire la efectuarea oricarui act de urmarire penala. Daca organul de cercetare penala are de facut obiectiuni, in conformitate cu art.219 C.p.p. acesta poate sesiza conducatorul parchetului; in cazul in care dispozitiile sunt date de conducatorul parchetului sesizarea se adreseaza procurorului ierarhic superior, in ambele situatii fara a intrerupe executarea celor dispuse; in termen de trei zile cei in drept sunt obligati sa se pronunte asupra sesizarii.

Organele ierarhic superioare ale politiei judiciare nu pot da indrumari sau dispozitii privind cercetarea penala.

Procurorul conduce si controleaza nemijlocit activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a altor organe de cercetare penala si supravegheaza ca actele de cercetare penala sa fie efectuate cu respectarea legii.

Organele de cercetare penala sunt obligate  sa-l incunostiinteze pe procuror de indata despre infractiunile de care au luat cunostinta.

Procurorul poate sa asiste la efectuarea actelor de urmarire indeplinite de organul de cercetare penala; de asemenea, el are dreptul sa indeplineasca, in totul, sau in parte, orice act de urmarire.

In vederea realizarii unei supravegheri eficiente, procurorul poate cere spre verificare de la organul de cercetare orice dosar. Inaintarea dosarelor, impreuna cu toate materialele si datele privitoare la cauza, este obligatorie.

O alta modalitate prin care procurorul exercita supravegherea cercetarii penale este posibilitatea de a trece cauzele penale de la un organ de cercetare la altul. Potrivit art.217 procurorul poate sa dispuna, dupa necesitate, ca intr-o cauza in care cercetarea penala este efectuata de un anumit organ de cercetare, sa fie efectuata de un alt asemenea organ (astfel de situatii pot interveni in cazul unor abtineri, recuzari etc.).

Organul de cercetare penala ierarhic superior poate prelua o cauza de la un organ de cercetare ierarhic inferior. Preluarea cauzei se face cu aprobarea procurorului care exercita supravegherea.

Supravegherea activitatii de cercetare are uneori o forma deosebita concretizata in acordarea anumitor aprobari. In legatura cu diversele aprobari date de procuror normele legale folosesc o terminologie diferentiata (incuviintare, autorizare, confirmare, avizare).

"Incuviintarea" (aprobarea propriu-zisa) se refera la acte a caror efectuare este de atributul organului de cercetare, dar valabilitatea lor este subordonata acordului dat de procuror (art.114, art.117 alin.1). Termenul de "autorizare" se refera la acte pe care organul de cercetare nu este competent a le efectua fara autorizatie; autorizatia este totodeauna prealabila (art.91² alin.2, art.224 alin.2). "Confirmarea" este o ratificare a unui act, deci posterioara efectuarii actului (art.228 alin.3¹ si 6). In alte situatii legea se refera la "avizare" (art.156 alin.2). Avizarea este prealabila si reprezinta o alta modalitate de exercitare de catre procuror a controlului de legalitate.

Pentru realizarea unei supravegheri corespunzatoare legea acorda procurorului dreptul sa intervina cand constata nelegalitatea unui act sau unei masuri procesuale. Art.220 C.p.p. prevede posibilitatea infirmarii motivate de catre procuror a acestor acte. Actele de urmarire nelegale vor fi infirmate in masura in care au produs o vatamare ce nu poate fi inlaturata decat in acest fel. Procurorul infirma actul din oficiu, daca aceasta se impune pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei (art.202 C.p.p.) sau la plangerea celui vatamat (art.275-278 C.p.p.).

Imprejurarea ca procurorul conduce si controleaza intreaga activitate de urmarire nu ingradeste rolul activ al organului de cercetare, care trebuie sa manifeste initiativa indeplinind toate activitatile considerate necesare, fara a astepta dispozitiile procurorului pentru fiecare act in parte.

Initiativa organului de cercetare penala se manifesta chiar in legatura cu unele masuri pe care le poate lua numai procurorul. Astfel, organul de cercetare poate face propuneri pentru punerea in miscare a actiunii penale (art.234), pentru suspendarea urmaririi penale (art.239) etc.

In faza de urmarire penala procurorul are o pozitie procesuala dominanta, putand da dispozitii obligatorii tuturor organelor de cercetare pe care supravegheaza, fiind si singurul competent in acest sens. In cazul neindeplinirii dispozitiilor date, procurorul poate sesiza conducatorul organului de cercetare penala care trebuie sa comunice in termen de trei zile masurile luate (art.219 alin.3).

De asemenea in conformitate cu art.198 alin.3 C.p.p., procurorul poate aplica organului de cercetare penala o amenda judiciara.