Contractul de antrepriza
In baza
contractului de antrepriza, una dintre parti, numita antreprenor, se obliga sa
execute pe riscul sau si in mod independent o anumita lucrare pentru cealalta
parte, numita client in schimbul unui pret. Intrucat Codul civil defineste
antrepriza prin referire la un 'pret determinat' (art.1413), in cazul
lucrarilor de mare amploare, contractul este nul daca pretul nu este determinat
sau cel putin determinabil in momentul incheierii contractului, instanta
neavand dreptul sa stabileasca pretul, asa cum nu este competenta nici sa
modifice pretul convenit de parti. In schimb, in cazul lucrarilor de mai mica
importanta, se admite ca determinarea pretului nu conditioneaza incheierea
contractului, prezumandu-se acceptarea de catre client a pretului practicat de
antreprenor, in caz de exagerare hotarand instanta. Aceasta spre deosebire de
contractul de vanzare-cumparare, care este lovit de nulitate in lipsa pretului
determinat sau determinabil in momentul incheierii contractului .In toate
cazurile insa, pretul (stabilit intr-o suma de bani sau o alta prestatie), este
un element esential al antreprizei. In lipsa lui (serviciu gratuit), contractul
nu mai este de antrepriza, ci un act dezinteresat (contract cu titlu gratuit),
dar nu liberalitate, nefiindu-i aplicabile regulile speciale pentru aceasta din
urma categorie de acte juridice (reductiune, raport, revocare si alte reguli
caracteristice numai liberalitatilor). Antrepriza prezinta o importanta
practica deosebita, intrucat pe baza acestui contract se executa lucrari de
mare valoare si importanta (construire de cladiri, lucrari de instalatii si
reparatii la constructii etc.) si, mai frecvent, asa-numitele prestari servicii
(confectionarea sau repararea obiectelor de uz personal ori de uz casnic etc.)
. Regulile referitoare la antrepriza se aplica - in lipsa unor reglementari
speciale sau in completarea lor - si lucrarilor (activitatilor) intelectuale,
de exemplu, meditatii, consultatii profesionale, inclusiv juridice (date de
notari publici, avocati -art.8-9 din Legea nr.36/1995 si art.3 din Legea
nr.51/1995 - mai putin reprezentarea judiciara, care este o varianta de
mandat). Deosebiri fata de alte contracte. Datorita faptului ca antrepriza se
aseamana cu anumite contracte, este necesar sa o deosebim de aceste contracte
(de munca, locatiune, vanzare, mandat si depozit), intrucat regulile aplicabile
sunt diferite (de exemplu, obligatia de garantie pentru vicii, raspunderea in
caz de neexecutare, suportarea riscurilor etc.). In baza contractului de munca,
salariul se plateste dupa cantitatea si calitatea muncii depuse. In cazul
antreprizei, se plateste numai rezultatul muncii antreprenorului, predat
clientului. Salariatul isi executa obligatiile de serviciu fiind in dependenta
-subordonare juridica - totala fata de patron si obligat sa respecte regulile
stabilite de acesta (regulament de ordine interioara, program de lucru etc.).
Stabilindu-se un raport de prepusenie, comitentul raspunde fata de terti pentru
faptele persoanei incadrate in munca (prepus), conform art.1000 alin.3 C.civ.
In schimb, antreprenorul (care - spre deosebire de salariat - poate fi si
comerciant) se bucura de independenta juridica cat priveste modul de executare
a lucrarii in conformitate cu comanda primi-ta de la client (proiecte, planuri,
masuri sau alte directive). In virtutea acestei independente, el este liber sa
incredinteze executarea efectiva (materiala) a lucrarii - sub indrumarea sa
nemijlocita, personala - unor lucratori, inclusiv subantreprenori. El organizeaza
munca dupa aprecierea sa si, spre deosebire de contractul de munca, o
efectueaza pe propriul sau risc. Intrucat antreprenorul pastreaza toata
independenta in executarea lucrarii si intre partile contractante nu se creeaza
raport de subordonare (prepusenie), clientul nu raspunde de pagubele cauzate de
antreprenor sau lucratorii sai tertilor si, bineinteles, nici de pagubele pe
care le-ar putea suferi antreprenorul sau lucratorii din cauza accidentelor
survenite in cursul executarii lucrarii. Antrepriza se deosebeste si de
locatiune (loctio rei) prin faptul ca pretul locatiunii este determinat in
raport cu durata folosintei, iar contractul de antrepriza nu serveste drept
temei pentru folosinta unui lucru. Antrepriza nu este o varianta a locatiunii
(cum apare in C.civ. - art.1410 si urm.), ci un contract independent. Cand
antreprenorul se obliga a procura pe langa munca sa si materialul necesar
pentru confectionarea lucrului care face obiectul contractului (art.1478
C.civ.) pretul stabilit cuprinzand si contravaloarea materialului, operatiunea
juridica se aseamana cu vanzarea unui lucru viitor, de confectionat. In acest
caz, contractul va fi calificat antrepriza, daca din intentia partilor rezulta
ca procurarea materialului de catre antreprenor nu constituie decat o clauza
accesorie a contractului, al carui obiect principal este realizarea lucrarii,
privita ca rezultat . Daca, din contra, materialul procurat de antreprenor este
elementul esential al contractului, depasind in mod vadit valoarea muncii,
operatia juridica trebuie calificata vanzare a unui lucru viitor. In toate
cazurile insa, aprecierea trebuie sa fie facuta cu multa atentie, nu prin
compararea pur aritmetica a valorii celor doua prestatii. Astfel, de exemplu,
in cazul reparatiilor facute la autovehicule, valoarea pieselor care se
inlocuiesc nu trebuie sa fie adaugata la valoarea materialelor folosite. Iar
daca materialele necesare executarii lucrarii sunt procurate de client sau daca
este vorba de executarea unor lucrari de constructii pe terenul clientului
(chiar cu materialele antreprenorului), contractul este, in toate cazurile, de
antrepriza. Antrepriza se deosebeste si de mandat, intrucat mandatul are ca
obiect principal incheierea de catre mandatar de acte juridice (cu terte
persoane) pe seama mandantului pe care, de regula, il reprezinta, iar
antrepriza are ca obiect o lucrare (prestatii materiale sau intelectuale)
efectuate de antreprenor pentru client, antreprenorul neavand putere de
reprezentare. Din aceasta cauza contractele incheiate de antreprenor cu tertii,
in afara cazurilor prevazute de lege, nu produc efecte fata de client. Pentru
ca antreprenorul sa-l reprezinte pe client (de exemplu, in vederea obtinerii
autorizatiei de constructii), el trebuie sa primeasca imputernicirea corespunzatoare
din partea clientului, in baza unui contract de mandat separat. In sfarsit,
daca materialele in vederea executarii lucrarii sunt procurate de client sau
lucrarea se executa asupra unui lucru corporal predat antreprenorului, operatia
juridica se aseamana si cu depozitul, mai ales ca, uneori, si depozitarul
efectueaza anumite lucrari in vederea conservarii lucrului depozitat. In aceste
cazuri, fara a descompune operatiunea juridica dintre parti in doua contracte
distincte, calificarea operatiei trebuie sa se faca dupa cum efectuarea
lucrarii sau pastrarea lucrului formeaza continutul principal al contractului.
De altfel, raspunderea pentru pastrarea lucrului se angajeaza dupa aceleasi
reguli in ambele cazuri. Antrepriza este un contract sinalagmatic (bilateral)
cu titlu oneros, comutativ, cu executare succesiva si consensual . Legea nu
cere nici o forma speciala pentru validitatea lui. Antrepriza este un contract
consensual (iar nu real), chiar daca lucrarea se executa asupra unui bun al
clientului (reparatii, transformari etc.), deoarece predarea bunului in vederea
executarii lucrarii poate avea loc si dupa incheierea contractului. Cat
priveste proba contractului, se aplica regulile de drept comun. In principiu,
antrepriza este un contract incheiat intuitu personae. Acest caracter vizeaza
insa numai organizarea si conducerea lucrarii de catre antreprenor.
Antreprenorul va fi obligat sa execute personal lucrarea numai daca exista
clauza contractuala in acest sens sau rezulta din imprejurari (de exemplu, tabloul
comandat unui pictor renumit, interventia chirurgicala contractata cu un medic
etc.). Cat priveste proprietatea, daca materialele sunt procurate de
antreprenor, el ramane proprietarul lor si al lucrarii pana la terminarea ei,
dupa care clientul poate obtine predarea silita, devenind proprietar. Daca
materialele sunt procurate de client, el pastreaza proprietatea lor (si a
lucrarii) si in cursul executarii, creditorii antreprenorului neavand asupra
lor drept de gaj general. Capacitatea partilor contractante. Clientul trebuie
sa aiba, respectiv sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru
incheierea fie a actelor de administrare, fie a actelor de dispozitie, dupa cum
contractul reprezinta un act de administrare a patrimoniului (de exemplu,
reparatii curente la un imobil) sau un act de dispozitie (de exemplu,
construirea unei case). In schimb, antreprenorul trebuie sa aiba, in toate
cazurile, capacitate deplina de exercitiu. Intrucat antrepriza este un contract
civil, iar nu de munca, nu pot fi aplicate dispozitiile privitoare la
capacitatea minorului de a incheia un contract de munca (art.10 din Decretul
nr.31/1954). In materia contractului de antrepriza, potrivit regulilor
generale, riscul pieirii fortuite a lucrului (materialelor) este suportat de proprietar
(res perit domino). In acest sens, art.1479 C.civ. prevede: 'Cand
lucratorul da materia, daca lucrul piere, fie in orice chip, inainte insa de a
se fi tradat, dauna ramane in sarcina sa'. Aceasta dispozitie se
explica prin faptul ca, dupa cum am vazut, antreprenorul ramane proprietarul
materialelor pana la predarea lucrarii clientului si suporta pagubele rezultate
din pieirea lor, in calitate de proprietar. Daca materialele au fost procurate
de client, in calitate de proprietar, el suporta riscul pieirii lor. Deoarece
insa materialele se gasesc in detentiunea antreprenorului, care este obligat sa
ia toate masurile necesare pentru pastrarea lor in bune conditii, el va fi
tinut sa faca dovada ca pieirea s-a produs fara culpa din partea sa'
(art.1480 C.civ.). Riscul contractului
este suportat, in toate cazurile, de antreprenor, deoarece s-a obligat pe
riscul sau (art.1479 si 1481 C.civ.) si este debitorul obligatiei imposibil de
executat (res perit debitori). Prin urmare, daca executarea contractului
(predarea lucrarii executate) devine imposibila datorita cazului fortuit sau
fortei majore, antreprenorul nu are dreptul la plata pretului (remuneratiei),
caci nu a predat clientului rezultatul muncii sale. Clientul va fi obligat sa
plateasca pretul numai daca a fost pus in intarziere in ceea ce priveste
obligatia de a verifica (receptiona) si de a lua in primire lucrarea executata.
Art.1481 C.civ. mai precizeaza ca daca lucrul a pierit din cauza unui viciu al
materialelor procurate de client, antreprenorul are dreptul sa pretinda plata
pretului. In acest caz, de fapt, nu mai este vorba de riscuri (caci pieirea nu
se produce dintr-un caz fortuit sau de forta majora), ci de suportarea pagubei
rezultate din procurarea de catre client a unor materiale necorespunzatoare. Daca
lucrarea executata, in parte sau total, a pierit fortuit, dar executarea
ulterioara (de exemplu, reconstructia) n-a devenit prin aceasta imposibila,
antreprenorul suporta riscul contractului in sensul ca, desi a executat
lucrarea (sau o parte din lucrare) de doua ori, clientul va fi obligat sa
plateasca pretul numai o singura data (cu exceptia celor doua cazuri
mentionate: punerea in intarziere a clientului si viciile materialelor). Clientul
este obligat sa receptioneze si sa ia in primire lucrarea dupa terminarea ei
integrala. In cazul unui lucru ce se masoara sau care are mai multe bucati,
receptia se poate face si pe parti, iar partile platite de client se prezuma ca
au fost verificate, receptionate (art.l482C.civ.) Daca clientul nu-si executa
obligatia de a receptiona si de a lua in primire lucrarea executata, se va
putea angaja raspunderea lui potrivit dreptului comun (daune-interese pentru
cheltuieli de depozitare, conservare etc.), iar instanta va putea constata
executarea lucrarii potrivit clauzelor contractuale, cu toate consecintele ce
decurg din executare (de exemplu, posibilitatea de a cere plata pretului,
suportarea riscurilor de catre client etc.). Daca parlile nu s-au inteles
altfel, clientul este obligat sa plateasca pretul stabilit o data cu
receptionarea si luarea in primire a lucrarii. In cazul lucrarilor mai
insemnate, daca in contract s-a prevazut plata pretului pe masura executarii
lucrarii, clientul poate invoca exceptio non adimpleti contractus daca
antreprenorul nu-si executa obligatiile potrivit clauzelor contractuale. lar
daca lucrarea este terminata clientul poate cere instantei constatarea
executarii ei si predarea silita, in calitate de proprietar. Raspunderea pentru
neexecutare. In caz de neexecutare culpabila a lucrarii antreprenorul raspunde
fata de client potnvit dreptului comun clauza penala, daune-interese, fiind
posibila si obligarea antreprenorului la executarea lucrarii sub sanctiunea
platii daunelor cominatoru sau executarea in contul debitorului-antreprenor cu
autorizatia justitiei etc.). Raspunderea pentru viciile lucrarii. Precizam, in
primul rand, ca receptia lucrarii din partea clientului fara obiectii si
rezerve - daca nu a fost obtinuta prin frauda (fraus omnia currumpit) -
echivaleaza cu descarcarea antreprenorului si decade pe client din dreptul de a
invoca ulterior viciile aparente ale lucrarii. Pentru aceste vicu, raspunderea
antreprenorului poate fi angajata numai daca, potnvit legii sau contractului el
datoreaza garantie, in cadrul termenului stabilit, pentru lucrarea efectuata. Antreprenorul
raspunde insa, in toate cazurile, pentru viciile ascunse ale materialelor
procurate de el si ale lucrarii, dupa ce a fost receptionata de catre client si
chiar daca lucrarea nu a fost executata de catre el personal (art.1487C.civ.). Conform
art.5 din Decr.nr. 167/1958, dreptul la actiunea privitoare la viciile ascunse
ale unei lucrari executate se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni,
in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie. Daca viciile au fost
ascunse cu viclenie, se aplica termenul general de prescriptie. Aceste termene
de prescriptie incep sa curga de la data descoperirii viciilor, insa cel mai
tarziu de la implinirea unui an de la predare (art.11 alin.1 din
Decr.nr.167/1957), acest termen de un an putand fi modificat prin conventia partilor
(garantie conventional. Potrivit Codului civil, contractul de antrepriza
inceteaza ('se desfiinteaza') prin moartea meseriasului, arhitectului
sau antreprenorului (art.1485). Intrucat contractul se formeaza intuitu
personae - aptitudinile antreprenorului avand importanta, chiar daca nu executa
personal lucrarea - este firesc ca la moartea sa contractul sa inceteze.
Clientul este insa obligat sa plateasca mostenitorilor antreprenorului valoarea
lucrarilor executate si a materialelor pregatite, in proportie cu pretul
stabilit in contract, in masura in care aceste lucrari si materiale ii sunt
folositoare (art.1486 C.civ.). In cazul in care contractul nu ofera elementele
necesare, sumele de platit se determina prin experti. In afara de aceste reguli
speciale, cat priveste incetarea contractului, se aplica regulile generale. De
exemplu, ca orice contract sinalagmatic, antrepriza poate fi rezolvita la
cererea uneia din parti pentru neexecutarea obligatiilor de catre cealalta
parte. In caz de imposibilitate fortuita de executare, daca ea este temporara,
se suspenda executarea, iar daca este definitiva, obligatia se stinge, fiind
aplicabila teoria riscului contractului. Daca obligatia antreprenorului este
succesiva (de exemplu, lucrari de intretinere) si nu s-a prevazut un termen,
contractul poate fi denuntat unilateral de oricare dintre parti, caci obligatia
nu poate fi vesnica. In lipsa de
stipulatie contrara in contractul de antrepriza de constructii, antreprenorul
are dreptul sa incredinteze executarea unor parti din lucrare unor
subantreprenori, incheind in acest sens, cu fiecare dintre ei (instalator,
parchetar, electrician etc.), un contract de subantrepriza. In raporturile
dintre antreprenor si subantreprenor, se aplica regulile prevazute pentru
antrepriza (art. 1489-1490 C.civ.), subantreprenorul avand - in cadrul acestor
raporturi - rolul de antreprenor. Deoarece subantreprenorii contracteaza numai
cu antreprenorul, clientul nu are nici o actiune contractuala impotriva lor. In
schimb, antreprenorul raspunde contractual fata de client pentru toate
lucrarile executate de subantreprenori, la fel cum raspunde si de lucrarile
oricarei alte persoane pe care a folosit-o (art.1487 C.civ.). Precizam ca, intrucat
subantreprenorii nu au calitatea de prepusi, antreprenorul nu raspunde in
calitate de comitent (in baza art.1000 alin.3 C.civ ) pentru faptele lor
ilicite cauzatoare de prejudicii tertilor (inclusiv clientului), tot asa cum
nici clientul nu raspunde pentru faptele antreprenorului sau subantreprenorului
(ori antreprenorului de specialitate), fata detertii pagubiti. In sfarsit,
subliniem ca pozitia juridica a subantreprenorului nu trebuie sa fie confundata
cu aceea a antreprenorului de specialitate, care contracteaza anumite lucrari
de specialitate direct cu clientul si raspunde singur, in calitate de
antreprenor, fata de acesta pentru lucrarile (partea din lucrari) care formeaza
obiectul contractului. Tot astfel, daca mai multi antreprenori - coantreprenori
- se obliga sa execute o lucrare de ansamblu (complexa), contractand direct cu
clientul, ei nu vor avea calitatea de subantreprenori, chiar daca unul dintre
ei are rolul de coordonator si ii reprezinta pe ceilalti in raporturile cu
clientul in cursul executarii lucrarii. Fiind antreprenori, fiecare va raspunde
pentru partea de lucrare executata si are dreptul la partea corespunzatoare din
pret, deoarece obligatia civila cu pluralitate de parti este conjuncta
(divizibila), daca in contract nu s-a prevazut solidaritatea (iar obligatia
codebitorilor nu este comerciala - art.42 C.com.) sau indivizibilitatea si nici
nu rezulla din natura prestatiei care formeaza obiectul contractului
(indivizibilitate naturala). Lucratorii au deci o actiune directa contra clientului,
cu toate ca raport juridic direct nu exista intre ei (este deci o dispozitie
derogatorie de la principiul relativitatii efectelor contractelor). in lipsa
acestei dispozitii, lucratorii ar trebui sa-l actioneze pe client in calitate
de creditori ai antreprenorului, adica pe calea actiunii subrogatorii (oblice).
Aceasta actiune are insa neajunsul de a-i pune pe reclamanti in concurs cu
ceilalti creditori ai antreprenorului (de exemplu, furnizorii de materiale)
ceea ce inseamna ca si ei ar trebui sa suporte consecintele insolvabilitatii
ori falimentului (lichidarii judiciare in terminologia Legii nr.64/1995)
antreprenorului, proportional cu valoarea creantelor. Fiind o actiune directa,
starea de insolvabilitate sau falimentul antreprenorului nu se va rasfrange
asupra creantelor lucratorilor. Ei il actioneaza direct pe client si, prin
urmare, n-au a suporta concursul celorlalti creditori ai antreprenorului (daca
acestia n-au facut o poprire asupra sumelor datorate de client in mainile
acestuia, inainte de intentarea actiunii directe). Aceasta masura de ocrotire
se adauga privilegiului imobiliar de care se bucura lucratorii, precum si
antreprenorii de constructii, pentru garantarea creantelor neonorate de client
(art. 1737 si 1742 C.civ. Codul civil prevede o singura regula speciala de
raspundere pentru calitatea constructiei: antreprenorul (arhitectul) de cladiri
sau alte lucrari insemnate raspunde daca constructia se darama in tot ori in
parte sau ameninta invederat daramarea (cu care se asimileaza viciul care face
imposibila folosirea potrivit destinatiei) din cauza unui viciu de constructie
sau al terenului intr-un termen de 10 ani din ziua terminarii (receptiei)
lucrarii (art.1483). Decretul nr. 167/1958 a stabilit un termen de 3 ani de la
predare pentru descoperirea viciilor unei constructii (art.11 alin.2), deci a
statornicit raspunderea antreprenorului pentru orice vicii ascunse, fara a
modifica raspunderea pentru daramarea in baza art.1483 C.civ. In sfarsit, prin
art.29 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii s-a prevazut
raspunderea antreprenorului pentru viciile ascunse ale constructiei ivite in
termen de 10 ani de la receptia lucrari, iar pentru viciile structurii de
rezistenta rezultate din nerespectarea normelor de proiectare si executie in
vigoare la data realizarii ei raspunderea 'pe toata durata de existenta a
constructiei' (ceea ce inseamna, de regula, cateva secole). Dupa cum
rezulta din aceasta reglementare speciala, termenul de 3 ani prevazut de
Decretul nr.167/1958 (art.11 alin.2) pentru viciile ascunse ale constructiei si
termenul de 10 ani prevazut de C.civ. (art.1483) pentru ipoteza daramarii, au
fost inlocuite cu termenul de 10 ani pentru orice vicii ascunse, respectiv cu
durata de existenta pentru viciile care afecteaza structura de rezistenta a
constructiei de orice categorie (si instalatiilor aferente acestora) -
indiferent de forma de proprietate sau destinatie -, fiind exceptate insa
cladirile pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele
gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum
si constructiile provizorii (art.2alin.2 din Legea nr. 10/1995). Pentru aceste
constructii, exceptate de la prevederile Legii nr. 10/1995, raspunderea
antreprenorului urmeaza sa fie angajata potrivit dreptului comun (C.civ. si
Decretul nr. 167/1958). In privinta viciilor aparente ale lucrarii, care in
materie de antrepriza -ca de altfel si in materie de vanzare - nu pot fi
reclamate dupa receptie (predare-primire), se angajeaza raspunderea antreprenorului
numai daca s-a stabilit un termen de garantie. In acest sens, Legea nr. 10/1995
prevede obligatia executantului lucrarilor de constructii 'de a remedia,
pe propria cheltuiala, a defectelor de calitate, aparute din vina sa in
perioada de garantie stabilita potrivit legii'(art.23 lit.k), fara a
distinge dupa cum viciile sunt aparente sau ascunse. Reglementarea speciala privind raspunderea
antreprenorului (arhitectului) vizeaza numai raporturile lui cu clientul si cu
succesorii lui in drepturi (de exemplu, cumparatorul constructiei). Fata de
terti (inclusiv locatarul constructiei), pentru care contractul de antrepriza
este o res inter alios acta, raspunderea antreprenorului pentru pagubele
cauzate (de exemplu, prin ruinarea cladirii) poate fi angajata numai delictual
(art.998-999 C.civ.). In schimb, tertii pot alege pe calea actiunii impotriva
proprietarului (clientului sau succesorilor lui) pe teren delictual (de
exemplu, art.1002 C.civ.) sau contractual (de exemplu, locatarul), dupa caz.
Daca actiunea a fost indreptata impotriva clientului, el va avea actiune in
regres impotriva antreprenorului, in masura in care acesta este responsabil
pentru viciile lucrarii care au determinat cauzarea prejudiciul. Clauze
contractuale de modificare a raspunderii pentru calitatea constructiei. Avand
in vedere faptul ca prin instituirea unei raspunderi agravate a antreprenorului
de constructii sunt aparate nu numai interesele clientului, ci si interese
generale, publice, clauzele contractuale de limitare sau de inlaturare a
acestei raspunderi nu pot fi admise. In orice caz, ele nu ar putea fi admise in
privinta viciilor care pot determina daramarea sau amenintarea de daramare a
constructiei (rezistenta). Sunt permise, in schimb, clauze de agravare a
raspunderii antreprenorului pentru vicii. Dreptul la actiunea privitoare la
viciile ascunse, inclusiv viciile structurii de rezistenta, se prescrie prin
implinirea unui termen de 6 luni, iar daca viciile au fost ascunse cu viclenie
prin implinirea termenului general de prescriptie (art.5 din Decretul nr.167/
1958), in ambele cazuri termenul prescriptiei incepand sa curga de la data
descoperirii viciilor in cadrul termenelor aratate. Raspunderea pentru vicii
poate sa revina nu numai antreprenorului care executa lucrarea, dar si
arhitectului (proiectantului). Problema impartirii raspunderii intre
antreprenor si arhitect se rezolva in functie de clauzele din contract. Daca
arhitectul n-a facut decat planurile constructiei, fara a se ocupa de
executarea lucrarii, el va raspunde numai daca se va dovedi ca viciul
constructiei provine dintr-un viciu al planului (proiectului), iar
antreprenorul va raspunde pentru viciile de executie. Daca arhitectul a luat
parte si la ridicarea constructiei sau viciile sunt determinate si de viciile
proiectului, el va raspunde alaturi de antreprenor. In acest din urma caz, daca
daunele sunt suportate de unul dintre ei, solvens-ul va avea actiune in regres
impotriva celuilalt, proportional cu gravitatea culpelor; in caz de egalitate,
pentru jumatate. Aceste reguli urmeaza sa fie aplicate, in mod corespunzator,
si daca lucrarea a fost executata de doi sau mai multi coantreprenori,
(inclusiv antreprenori de specialitate, dar nu subantreprenori) si raspunderea
lor nu este divizibila. Pentru angajarea raspunderii, clientul trebuie sa
dovedeasca numai existenta viciului. In prezenta acestei dovezi, culpa
contractuala a antreprenorului (arhitectului) este prezumata, ei fiind obligati
sa dovedeasca existenta unei cauze straine exoneratoare de raspundere (art.
1082-1083 C.civ.). Evident, culpa subantreprenorilor nu poate fi invocata drept
cauza de exonerare, antreprenorul fiind responsabil contractual fata de client
si pentru lucrarile executate in subantrepriza (cu drept de regres in raport de
culpa subantreprenorului). Subantreprenorul poate fi actionat de catre client
numai delictual, ei nefiind legati prin raporturi contractuale.
