Rolul Parlamentului European in Promovarea Drepturilor Omului

Rolul Parlamentului European in Promovarea Drepturilor Omului

Parlamentul European este una din institutiile celor trei Comunitati Europene compus din reprezentantii popoarelor statelor reunite in Comunitate, alesi prin vot universal direct.

In materia protectiei drepturilor omului, Parlamentul European este competent in ceea ce priveste petitiile adresate de cetatenii Uniunii Europene. Orice cetatean al Uniunii Europene si orice persoana fizica sau juridica, cu resedinta sau sediul statutar intr-un stat membru, are dreptul de a adresa Parlamentului European, individual sau in asociere cu alti cetateni sau cu alte persoane, o petitie asupra unui subiect care tine de domeniile de activitate ale Comunitatii Europene si care il priveste in mod direct. Aceasta competenta a Parlamentului European este introdusa prin Tratatul asupra Uniunii Europene.[1]( Spielman D)

Tratatul de la Amsterdam contine un numar de prevederi care intaresc rolul Parlamentului in domeniul drepturilor omului. Intre acestea:

schimbarea cooperarii in co-decizie ca baza a procesului de adoptare a deciziilor intr-un insemnat numar de domenii (cum ar fi discriminarea pe temeiul nationalitatii, dreptul de rezidenta pentru conationalii de origine straina, sanse si tratament egal, protectia consumatorului, protectia informatiei);

rolul Parlamentului in orice procedura desfasurata pe baza art.7 (ex. Art. F.1) din Tratul asupra Uniunii Europene pe baza caruia se pot suspenda drepturile unei tari pentru "incalcarea grava si persistenta a dreptrilor omului" etc.

Parlamentul fiind unica institutie aleasa in mod democratic, s-a dovedit a avea o vocatie speciala pentru promovarea drepturilor omului - chiar si inainte de primele alegeri directe din 1978 - si in decursul anilor si-a dezvoltat propria abordare in acest domeniu. Fiindca in primele etape ale comunitatii europene drepturile omului nu erau de o importanta primara, s-a ivit ocazia ca Parlamentul sa aduca chestiunea drepturilor omului sub sfera lui de influenta, datorita faptului ca privea protectia drepturilor omului ca o parte esentiala a activitatii Uinunii Europene. Exista un motiv special pentru activitatile parlamentare in acest domeniu: prin aducerea drepturilor omului in sfera lui de activitate, si prin conectarea lor la alte politici, parlamentul putea sa-si extinda puterile si responsabilitatile asupra unor chestiuni care in mod obisnuit nu cadeau sub incidenta sa. Un bun expemplu in aceasta privinta este rolul jucat de parlament in introducerea politicii conditionalitatii asupra careia a exercitat o mare influenta.

Drepturile omului au crescut in importanta in ultimele decade. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, diferite tari au actionat impreuna pentru a adopta texte bazate pe valorile de baza ale societatii internationale. Textele redactate la scurt timp dupa finalul razboiului au stabilit deci drepturi care fusesera amenintate in timpul erei naziste in Germania. Prin trecerea acestor drepturi politice si civile sub o baza legala clara, Europa a creat un sistem foarte sofisticat de protectie a drepturilor omului, bazat pe crearea Consiliului Europei si pe adoptarea si ulterior ratificarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului in 1950.

Dar drepturile civile si politice din Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu sunt singurele drepturi. Ca rezultat al prosperitatii din anii reconstructiei Europei, liste ale drepturilor economice si sociale au fost intocmite (precum Intelegerea Internationala asupra Drepturilor Economice, Sociale si Culturale si Intelegerea Internationala asupra Drepturilor Politice si Civile,  Carta Social Europeana din 1961 si Carta Comunitatii a Drepturilor Fundamentale Sociale ale Lucratorilor). Acest fapt a adaugat o a doua categorie a drepturilor omului. In timp ce drepturile garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului pot constitui subiectul unor reclamatii directe si din partea persoanelor, acest lucru nu este posibil in cazul incalcarilor celei de-a doua categorii de drepturi ale omului. Aceasta arata clar ca suntem departe de consens in ceea ce priveste aceste drepturi.

Textele de mai sus fac toate referire la drepturile individuale. Totusi in ultimii ani drepturile de grup au constituit subiectul unor largi dezbateri. Aceasta categorie poate include drepturile omului care trebuie analizate in contextul Uniunii Europene si a extinderii ei si al drepturilor culturale ale minoritatilor. Ele nu trebuie considerate ca fiind garantate desi au fost recunoscute de Uniunea Europeana, O.S.C.E. si Consiliul Europei, si nu sunt incorporate in texte legale obligatorii cum este cazul de exemplu a drepturilor garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Totusi, in concordanta cu criteriile de la Copenhaga, tarile care doresc sa acceada la Uniunea Europeana trebuie sa garanteze un nivel ridicat de protectie a drepturilor minoritatilor. Respectul pentru aceste drepturi este o baza democratica foarte importanta si neglijarea lor duce deseori la conflicte etnice. Deoarece tensiunile dintre grupurile etnice sunt larg raspandite in tarile Europei centrale si de est, ele reprezinta un risc pentru siguranta europeana in general, dupa cum este  cazul in fosta Iugoslavie, unde drepturile fundamentale cele mai importante sunt incalcate in ceea ce priveste minoritatea albaneza. (Gaja G)

Una dintre cele mai importante realizari ale Parlamentului European a fost aceea ca drepturile omului sunt acum luate in considerare in foarte multe sfere de activitate ale Uniunii Europene.[3] Din start lista unor drepturi ale omului la nivelul comunitatii a constituit o baza de discutii constanta careia i s-a acordat din ce in ce mai multa atentie, pe masura ce Uniunea s-a transformat intr-o entitate mai complexa decat una pur economica, si este in procesul de a se transforma intr-un nou si inovativ tip de stat federel.

De-a lungul anilor diversele rapoarte si decizii asupra acestui subiect au exercitat o influenta majora in aceste discutii. Dupa Tratatele de la Maastricht si Amsterdam, fara indoiala ca introducerea unei liste a drepturilor omului devine o necesitate din ce in ce mai mare desi cea mai buna cale de a face acest lucru nu a fost hotarata inca.

Cu toate ca tratatul de la Roma nu a facut nici o referire specifica la drepturile omului (doar la principiile platii egale a femeilor si barbatilor - art.141 (ex art.119) a Tratatului Comunnitatii Europene - si al interzicerii discriminarii pe baze nationale - art.7 - au fost incluse), reviziunile ulterioare au inceput sa acorde din ce in ce mai multa atentie drepturilor omului. Ca un prim pas, drepturile omului au aparut in preambulul Actului Unic European in 1986. Standardele drepturilor omului dobandesc un statut si mai important cand Tratatul asupra Uniunii Europene  a intrat in vigoare. Pentru intaia oara in istoria Uniunii, drepturile omului au fost incorporate in tratate, cu art.6(2)(ex art.F(2)) stipuland ca "Uniunea va respecta drepturile fundamentale garatante de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si dupa cum rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, ca principii generale ale legislatiei comunitatii".

La intrarea in vigoare Tratatul de la Amsterdam a constituit un alt pas in dezvoltarea drepturilor omului, intarind angajamentul fata de acestea in art.6(ex art.F) din Tratatul asupra Uniunii Europene, definindu-le ca principii fundamentale pe care Uniunea este fondata. Mai mult, stabileste o procedura conform careia existenta unei incalcari serioase si repetate a acestor principii, de catre statele membre, poate duce la luarea de decizii de suspendare a drepturilor statelor membre in cauza, dupa ce s-a obtinut aprobarea Parlamentului European. Aceste prevederi trebuie evident interpretate in lumina extinderii. Totusi, drepturile omului au devenit nu numai o chestiune importanta care trebuie rezolvata in cadrul Uniunii dar si o chestiune la care se face referire in contextul Politicii externe si de securitate comuna (art.11(2)(ex art.J.1(2), aliniatul 5 Tratatul asupra Uniunii Europene) si in contextul dezvoltarii politicii de cooperare (art.177(2) (ex art.130 u(2) Tratatul asupra Uniunii Europene). In relatiile ei externe, Comunitatea Europeana a dezvoltat treptat o politica a drepturilor omului, utilizand puterea economica a Europei pentru a promova drepturile omului in intreaga lume. Astazi, fiecare intelegere cu o alta tara include si o clauza a drepturilor omului, definind respectul pentru drepturile umane si democratice ca fiind o parte esentiala a intelegerii. Din pacate chestiunea drepturilor omului depinde intr-un mare grad de puterea economica a partenerilor respectivi. Evident, notiunea drepturilor omului in contextul relatiilor Uniunii cu China difera mult de abordarea utilizata in negocierile aderarii statelor din centrul si estul Europei. Parlamentul si-a exprimat nemultumirea fata de aceste diferente care intr-o oarecare masura fac discriminari in abordarea drepturilor omului. Cu toate acestea privitor la negocierile cu tarile aplicante, Parlamentul a subliniat cu cateva ocazii, importanta standardelor cat mai ridicate de protectie a drepturilor omului, in special intr-o Uniune cu mai mult de 20 de state membre. In cazul Turciei lipsa unui angajament adecvat cu privire la drepturile omului si la principiile democratice, este unul din principalele obstacole in calea aderarii, si a dus la o opinie negativa a comisiei in ceea ce priveste aderarea Turciei (situatia drepturilor omului a dat nastere la un mare numar de rezolutii si constituie cel mai convingator argumet pentru intarzierea negocierilor).

In timpul negocierii, Parlamentul European va monitoriza de aproape asigurarea la un nivel satisfacator a respectului pentru drepturile omului.

Este evident ca Uniunea garanteaza un nivel de protectie a drepturilor omului care nu a fost inca atins in multe alte zone ale lumii. Parlamentul a promovat mereu drepturile omului privindu-le ca pe unele din obiectivele sale principale, si facand uz de un mare numar de instrumente in acest scop. O mare contributie s-a adus la politica drepturilor omului in Uniune prin asigurarea ca valoarea drepturilor omului si a democratiei nu este subestimata in sfera de activitate a comunitatii. Acest angajament va deveni si mai important pe viitor.

Abordarea Parlamentului in privinta drepturilor omului se bazeaza pe urmatoarele principii cheie:

o larga conceptie a drepturilor omului;

indivizibilitatea drepturilor omului interzicandu-se orice distinctie intre drepturile civile si politice pe de o parte si drepturile economice, sociale si culturale pe de alta parte;

universalitatea drepturilor omului, care implica faptul ca nici o prevedere de natura nationala, culturala sau religioasa nu poate fi mai importanta decat principiile stabilite in Declaratia Universala a Drepturilor Omului;

o legatura stransa cu politica de dezvoltare si principiile democratice in general, tinandu-se cont de interdependenta acestor domenii.

Mai mult, Parlamentul a subliniat mereu faptul ca principiile de non interferenta in zona drepturilor omului sunt relative, din moment ce nu le priveste ca fiind parte din afacerile interne ale unui stat. Dimpotriva, ele constituie o parte importanta si legitima a dialogului dintre tari. In prezent, se considera nu numai ca exista dreptul de interventie, dar si o datorie de a interveni atunci cand drepturile omului par a fi serios amenintate. Nu este necesar sa mai spunem ca implementarea acestor principii depinde mult de considerente politice si din pacate economice.

Parlamentul European priveste drepturile omului in mai multe contexte, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele. Printr-o serie de documente politice, Parlamentul European a incercat sa contribuie si sa influenteze dezvoltarea constitutionala a Uniunii. In acest context drepturile omului au jucat evident un rol important.

1. Declaratia comuna a Drepturilor Omului de catre Parlament, Consiliu si Comisie, 5 aprilie 1977.

Datorita faptului ca puterea si responsabilitatile Parlamentului au crescut in anii 70, acesta a inceput sa arate o preocupare din ce in ce mai mare pentru problema drepturilor omului. Preocuparea aceasta a dus la crearea declaratiei, la care s-au asociat in curand si celelalte institutii majore. Motivul crearii declaratiei sta in faptul ca, pana in 1977, toate statele membre ratificasera Conventia Europeana a Drepturilor Omului (ultimul stat care a facut acest lucru a fost Franta, in 3 mai 1974, care a facut ca CEJ sa isi bazeze partial hotararile pe Conventie, in cazuri ale drepturilor omului). Curtea de Justitie incepuse sa dezvolte un corp de legi referitor la drepturile omului pe la sfarsitul anilor 60, bazandu-si hotararile pe de o parte pe principiile comune ale legii constitutionale ale statelor membre, si pe de alta parte pe conventiile internationale  pentru protectia drepturilor omului, folosindu-le ca linii directoare care sa fie urmate in cadrul legilor comunitatii. Aceasta declaratie a dat, cel putin, un suport politic si o legitimitate democratica jurisprudentei curtii, deoarece reprezinta recunoasterea drepturilor de baza care fusesera dezvoltate de Curtea de Justitie. Desi nu obliga din punct de vedere legal, ea a constituit primul pas catre conferirea unei dimensiuni a drepturilor omului la nivelul comunitatii.

2. Tratatul preliminar al Parlamentului referitor la Uniunea Europeana (raportul Spinelli) 14 februarie 1984.

Pe masura ce integrarea europeana progresa notiunea de constitutie europeana era introdusa in dezbaterile politice si academice. Parlamentul European a jucat si joaca un rol important in aceasta chestiune. Dat fiind ca respectul drepturilor omului si a democratiei era considerat indispensabil pentru legitimitatea Uniunii, art.4 a facut referire la drepturile omului, primul fiind dreptul la demnitate al fiecarei fiinte umane. Conform acestui document, Uniunea  trebuie sa respecte drepturile omului atat politice cat si civile, cat si economice, sociale si culturale. Raportul Spinelli includea de asemenea si clauze privind accederea posibila la alte conventii internationale ale drepturilor omului.

3. Declaratia Parlamentului asupra listei drepturilor fundamentale (raportul DeGucht)

Actul Unic European a subliniat importanta drepturilor omului in prefata. Prin adoptarea unei rezolutii bazate pe raportul DeGucht in 1989, Parlamentul a facut un pas calitativ catre crearea unui act juridic de baza al comunitatii, care sa fie obligatoriu din punct de vedere legal si sa garanteze drepturile fundamentale ale omului. Drepturile omului la nivel european au ajuns la o noua dimensiune. Raportul Spinelli se ocupase numai de drepturile omului in contextul constitutiei europene, dar acum, pentru intaia oara o lista completa a drepturilor omului era alcatuita de catre Comunitate. Bazandu-se pe cercetari ale Institutului Universitar European, ca parte a unui proiect despre drepturile omului, rezolutia, pe de o parte, stabilea drepturile de baza protejate deCEJ, dar pe de alta parte introducea drepturi sociale precum si cele derivand din statutul de cetatean al Uniunii si din principiile legilor. Pe scurt, rezolutia se refera la toate aspectele drepturilor omului, asa cum deriva ele din ordinea constitutionala comuna a statelor membre.

Datorita faptului ca notiunea de drept uman a fost subiectul unor dezbateri controversate este important sa se sublinieze ca rezolutia finala reflecta notiunea de drept uman pentru care se poate obtine in Parlament un consens larg.

4. Proiectul de Constitutie (raportul Herman) 10 februarie 1994

Acest raport, care se ocupa de o constitutie preliminara asupra Uniunii Europene, mentioneaza de asemenea in Titlul VII, o lista a drepturilor omului, si in plus o enumerare a libertatilor fundamentale a cetatenilor Uniunii. Privitor la drepturile sociale include si dreptul la munca si deci acopera o notiune mai larga a drepturilor omului decat raportul DeGucht din 1989.

Cu toate ca aceasta constitutie preliminara a fost adoptata de comitet, camera doar a notat aparitia lui. Acest fapt a reflectat inca o data traiectoria dezbaterii drepturilor omului, care dureaza de cativa ani si nu a fost inca incheiata.

5. Raportul asupra tratatului de la Amsterdam, 5 noiembrie 1997 (Mendez deVigo si Tsatsos)

In hotararile lui asupra Conferintei Interguvernamentale, Parlamentul European a continuat sa sublinieze necesitatea unei liste a drepturilor omului care sa fie alcatuita la nivelul comunitatii, si a cerut accesul la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In hotararea din 18 ianuarie 1994 Parlamentul European a declarat ca aceasta Comisie ar trebui autorizata de Consiliu pentru a negocia cu acesta, referitor la accederea la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Tratatul de la Amsterdam nu s-a soldat totusi cu imbunatatirile corespunzatoare. Cu toate acestea, prin amendarea articolului L (acum art. 46), tratatul de la Amsterdam confirma legile referitoare la drepturile fundamentale dezvoltate de CEJ si isi confera jurisdictie pentru a urmari respectul pentru drepturile fundamentale de catre institutii, dezvoltare ce a fost aprobata nu numai de Parlamentul European dar si de Comisie si de insasi CEJ.

Parlamentul european si drepturile omului in relatiile externe.

Tratatul asupra Uniunii Europene declara ca principiile de care trebuie sa se tina cont de este de a dezvolta si consolida democratia si respectul pentru drepturile omului si libertatilor fundamentale. Parlamentul european a jucat un rol foarte important in  acordurile cu celelalte state iar dezvoltarea politicii de cooperare si ajutorul umanitar fiind exclus din aceasta cerinta. (Rack R)

1.Ajutorul umanitar

Politica comunitatii referitoare la ajutoarele umanitare este strans legata de promovarea drepturilor omului. Comunitatea este principalul donator de ajutoare umanitare. Resursele financiare pentru ajutoare au crescut mult din 1990. Unul din motivele pentru aceasta crestere a fost situatia din Iugoslavia de dupa razboi, cand era nevoie de ajutor imediat. In contextul unei reforme a ajutorului umanitar in primii ani dupa 1990, Parlamentul European a jucat un rol major in introducerea ideii de infiintare a unui organ in cadrul Comisiei care sa coordoneze ajutoarele. Aceasta a dus la crearea Biroul Umanitar al Comunitatii Europene, pe 1 aprilie 1992 care a ajutat la imbunatatirea coordonarii, a eficientei si a transparentei masurilor Uniunii in domeniu ajutorului umanitar. Acest birou activeaza nu doar cand e vorba de o criza; intervine de asemenea pentru prevenirea deteriorarii sistemului. Se ocupa de ajutoarele umanitare in general precum si de ajutoarele urgente, ajutoare pentru refugiati si pentru prevenirea dezastrelor. In 1997 i-a fost alocat un buget de 438 milioane ECU, pentru programe de ajutor in intreaga lume, iar bugetul pentru 1998 a fost de mai mult de 380 milioane ECU.

Parlamentul este extrem de activ in zona ajutoarelor umanitare si prin capacitatea lui de parte a autoritatii bugetare, a incercat in fiecare an o marire a fondurilor pentru ajutoare, alocandu-le unor tari si regimuri anume. Parlamentul a alcatuit de asemenea un numar de rapoarte privitoare la acest subiect (de exemplu Raportul Sauquillo referitor la regulamentul privind ajutoarele umanitare, Raportul Howitt despre refugiati, Raportul Baldi asupra reabilitarii, Raportul Goerens asupra eficientei ajutoarelor umanitare si Raportul Valles referitor la Raportul special al curtii de audit referitor la ajutoarele umanitare din partea Uniunii intre 1992 si 1995).

Ar trebui deasemenea remarcat: conform opiniei Parlamentului, conditionalitatea nu trebuie aplicata in cazul ajutoarelor umanitare, atat timp cat nu exista nici un dubiu cu privire la eficienta actiunii.

Un alt fapt care a fost subliniat inca din 1993 este necesitatea de a coordona politicile comunitatii cu masurile luate de statele membre pentru evitarea efectelor contra-productive.

2. Politica comunitatii de dezvoltare a a cooperarii.

Inainte ca tratatul referitor la Uniunea Europeana sa intre in vigoare nu exista nici o baza legala anume pentru dezvoltarea politicii. Drept urmare activitatile comunitatii in acest domeniu se bazau pe alte prevederi ale legilor comunitatii care de fapt nu aveau nimic in comun cu politica de dezvoltare a cooperari. Art.177 din Tratatul de la Maastricht recunoaste respectul pentru drepturile omului ca unul din obiectivele generale ale politicii comunitatii de dezvoltare a cooperarii, pe baza interdependentei dezvoltarii, democratizarii si a drepturilor omului.

Pana in noiembrie 1991, o rezolutie a Parlamentului ceruse deja sa se stabileasca o legatura intre promovarea democratiei  si respectul pentru drepturile omului pe de o parte, si politica de dezvoltare pe de alta parte. Aceasta interdependenta a fost deseori subliniata de catre Parlament.

Conform Parlamentului coordonarea intre masurile nationale si cele ale comunitatii ar trebui sa fie imbunatatite pentru a se ajunge la o completare intre cele doua. Mai mult, rolul efectelor externe ale politicilor duse nu trebuie sa fie subestimat deoarece trebuie luata in considerare consecventa dintre politica de cooperare pe de o parte, si masurile comunitatii si politicile nationale pe de alta parte. In toti acesti ani, Parlamentul a subliniat aceste lucruri in mod repetat.