Procedura extradarii pasive

Procedura extradarii pasive

Definitie si caracterizare

Pentru prima data in legislatia de specialitate, se da in mod expres definitia extradarii pasive , ca fiind procedura de extradare in care Romania are calitatea de stat solicitat.

Astfel, activitatea procedurala si procesuala ce se desfasoara in statul solicitat de la primirea cererii de extradare si pana la solutionarea definitiva a acesteia poarta denumirea de extradare pasiva.

Indiferent caruia dintre cele trei sisteme i-ar apartine, guvernamental, mixt sau jurisdictional, aceasta activitate se desfasoara potrivit legii statului solicitat si a conventiei incheiata cu statul solicitant.4

Conditiile necesare acordarii extradarii pasive

- Conditiile de fond

A. Conditii referitoare la persoana infractorului

Conform art. 22 din legea 302/2004, modificata prin legea 224/2006 pot fi extradate din Romania, cu respectarea conditiilor legale, la cererea unui stat strain, persoanele aflate pe teritoriul sau care sunt urmarite penal sau sunt trimise in judecata pentru savarsirea unei infractiuni ori sunt cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta in statul solicitant.4 Legea 302/2004 in art. 2, defineste expres notiunile de persoana extradabila ca fiind persoana care formeaza obiectul unei proceduri de extradare si extradat sau persoana extradata ca fiind persoana a carei extradare a fost aprobata.5

Aceasta prima reglementare are un caracter pur general, care precizeaza ca regula posibilitatea extradarii tuturor cetatenilor care se incadreaza in tiparul de mai sus.

Conditiile privind persoana extradabila au fost in mod expres prevazute si in dreptul penal roman din prima jumatate a secolului XX. Potrivit Codului penal roman Carol al II-lea din 1936, "nationalul nu se extradeaza". O asemenea prevedere era prezenta in toate conventiile semnate de statul roman in care era reglementata problema extradarii.

Existenta reglementarilor privind neextradarea nationalilor in legislatia noastra penala a fost intens criticata ca fiind rigida si lipsita de eficienta juridica. In doctrina si practica de specialitate se precizeaza ca cea mai buna judecata a infractorului se face de catre instanta locului unde s-a comis infractiunea, deci acolo unde ordinea juridica a fost lezata. Desi majoritatea statelor preferau, pana nu demult,  sa-si judece sigure infractorii, chiar daca savarseau infractiuni in afara tarii, acum lucrurile s-au schimbat datorita dezvoltarii si amplificarii increderii reciproce intre state si a globalizarii continue a spatiului european si mondial.

In jurul anului 1930, Anglia, statele sud-americane, Norvegia si Italia au inceput sa admita si extradarea propriilor nationali. In acest mod s-au inlaturat inconvenientele ce apareau cu ocazia schimbarii cetateniei infractorilor dupa comiterea faptei pe un anumit teritoriu si refugierea pe teritoriul altui stat a carui cetatenie o puteau obtine pana la momentul formularii cererii de extradare de catre statul solicitant.

Doctrina juridica penala poate demonstra faptul ca pana in secolul XXI majoritatea tratatelor bi sau multilaterale care aveau ca obiect reglementarea extradarii, precum si legile speciale cuprindeau conditia ca persoana a carei extradare se solicita sa nu aiba cetatenia statului solicitat.

Totusi, de la aceasta regula unele state faceau derogari. Este cazul Angliei si Statelor Unite, care erau intru totul de acord cu extradarea propriilor cetateni in cazul unor infractiuni bune determinate. Acest lucru s-a explicat prin aceea ca intre cele doua state au existat asemanari majore a sistemului judiciar si nu in ultimul rand datorita legaturilor etnice si traditionale.

In ultimele doua decenii, in Uniunea Europeana, s-a renuntat la aceasta conditie intre statele membre, motivandu-se uniformizarea legislativa in spatiul Schengen, specifica unui stat federativ.

In Romania, pentru prima data in istoria sa legislativa, s-a renuntat la aceasta conditie prin Legea de reviziuire a Constitutiei Romaniei, nr. 429/23.10.2003. Ca formulare de principiu, nu pot fi extradati din Romania cetatenii romani, daca nu sunt intrunite conditiile prevazute la art. 24 din  Legea 302/2004.

Astfel, conform art. 24 din legea 302/2004, cetatenii romani pot fi extradati din Romania in baza conventiilor internationale multilaterale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii:

a) persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare;

b) persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant;

c) persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca statul solicitant este membru al Uniunii Europene.

Asadar, calitatea de cetatean al statului roman nu mai poate fi invocata in respingerea cererii de extradare, Romania aliniindu-se si sub acest aspect legislatiei europene in materie. Astfel, principil neextradarii propriilor cetateni a dobandit un caracter relativ.

Prin sentinta penala nr. 29/12.07.2006, Curtea de Apel Bacau, in temeiul art. 54 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, a admis cererea de extradare formulata de Procuratura Generala a Republicii Moldova privind pe numitul M.M., avand dubla cetatenie, romana si moldoveneasca si a depus cererea acestuia in Republica Moldova.2

Instanta a retinut ca Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau, la solicitarea Procuraturii Generale a Republicii Moldova, a cerut extradarea lui M.M.

Cererea de extradare a fost insotita de copii certificate de autoritatea competenta a statului solicitant, conform art. 38 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 302/2004, de pe ordonanta de punere sub invinuire, mandatul de arestare, dovada cetateniei moldovenesti, extras al textului de incriminare, dovezi privind domiciliul din Romania si cetatenia romana a persoanei extradabile.

Instanta a motivat ca, in raport cu prevederile art. 22, 24 si art. 54 alin. 3 din Legea 302/2004, cererea de extradare este intemeiata, iar faptul ca persoana extradabila are cetatenie romana nu constituie un inpediment pentru extradare, conform art. 23 si 24 din Legea 302/2004.

Recursul declarat de persoana extradabila, care critica hotararea de extradare cu motivarea ca are cetatenia romana nu este fondat.

Potrivit art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea 302/2004, nu pot fi extradati din Romania cetatenii romani, daca nu sunt intrunite condidiile prevazute in art. 24 din aceeasi lege.

Conform art. 24 lit. c) din Legea 302/2004, cetatenii romani pot fi extradati din Romania in baza conventiilor internationale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, daca persoana extradabila are si cetatenia statului solicitat.

Legea nu cere indeplinirea cumulativa a tuturor conditiilor inscrise in art. 24, ci potrivit acesteia cetatenii romani pot fi extradati din Romania daca este indeplinita cel putin una dintre conditii, intre care legea enumera si pe aceea de la art. 24 lit. c). Or, din actele dosarului rezulta ca M.M. este si cetatean al Republicii Moldova.

Examinand din oficiu cauza, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca instanta de fond a respectat in intregime si celelalte conditii prevazute de lege pentru extradarea din Romania, in cauza neexistand nici un motiv de casare a hotararii atacate si, in consecinta recursul a fost respins.

Referitor la strainii care au obtinut dreptul de azil pe teritoriul statului solicitat, daca acest stat isi extradeaza proprii cetateni in anumite conditii stabilite prin conventii internationale, in aceleasi conditii statutul de azilant nu poate constitui impediment de la extradare. Acordarea dreptului de azil se face in urma unor cereri adresate de persoana interesata statului de refugiu, insotita de documente justificative prin care sa demonstrseze si sa convinga autoritatile statului de refugiu ca viata, sanatatea si integritatea sa corporala sunt puse in pericol sau libertatile sale fundamnetale, recunoscute oricarei fiinte umane, ii sunt ingradite din motive politice, religioase, etnice, daca ar ramane in statul al carui cetatean este sau in care isi are domiciliul.

Potrivit art. 18, alin. 2 din Constitutia Romaniei "dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care Romania este parte."

Prin Ordonanta Guvernului nr. 102/31.08.2000 privind statutul si regimul refugiatilor din Romania s-au stabilit care sunt formele de protectie acordate refugiatilor, conditiile pentru dobandirea acestui statut, procedura acordarii, incetarii, anularii sau retragerii statutului de refugiat. Potrivit art. 4 din Ordonanta, nu se acorda statutul de refugiat strainului care:

a) a comis o infractiune contra pacii si omenirii ori o infractiune la care se refera conventiile internationale la care Romania este parte;

b) a comis o infractiune grava de drept comun in afara Romaniei inainte de a fi admis pe teritoriul acesteia ca refugiat;

c) a comis fapte care sunt contrare scopurilor si principiilor enuntate in Carta O.N.U. sau in conventiile internationale privitoare la refugiati, la care Romania este parte.

In statele in care in anumite conditii speciale isi extradeaza proprii cetateni, in aceleasi conditii pot sa-i extradeze si pe azilanti, fiindca strainii nu pot avea mai multe drepturi si nu pot beneficia de o protectie mai mare decat cetatenii statului de refugiu.1

Calitatea de cetatean roman sau de refugiat politic in Romania se apreciaza la data ramanerii definitive a hotararii asupra extradarii. Daca aceasta calitate este recunoscuta intre data ramanerii definitive a hotararii de extradare si data convenita pentru predare, se va pronunta o noua hotarare in cauza.

Cu privire la conditiile pe care o persoana trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi extradata, Legea 302/2004 prevede o serie de conditii cu caracter absolut sau relativ. Astfel, pentru a putea fi extradata, o persoana trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii, prevazute in cadrul art. 22-25 din legea sus mentionata:

1. cetatenia si calitatea

Aceasta conditie, pana nu demult rigida si lipsita de flexibilitate nu mai poate reprezenta un impediment la extradare, decat daca nu este  indeplinita cel putin una din cerintele prevazute in art. 24 din legea 302/2004. Asadar, chiar daca persoana solicitata este cetatean roman sau persoana azilanta in tara noastra ea poate fi extradata la solicitarea unui alt stat. Desi aceste reglementari sunt trecute in lege la "persoane exceptate de la extradare", aceasta regula are un caracter relativ, deoarece in art. 24 din lege se prezinta cazurile in care aceste categorii de persoane pot fi extradate.

De observat ca Legea 302/2004 nu face nici o precizare cu privire la situatia apatrizilor cu sau fara domiciliul in Romania. Dar din moment ce se pot extrada proprii cetateni, pe cale de consecinta se pot extrada si apatrizii cu domiciliul in Romania, deoarece in anumite situatii legea penala asimileaza aceasta categorie de persoane cu cetatenii romani,3 impunandu-le respectarea legii penale romane si cand sunt plecati peste hotare.

Nici in Constitutie, art. 19 nu se fac precitari despre apatrizii cu domiciliul in Romania. In alin. 3 al art. 19 din legea fundamentala se vorbeste despre posibilitatea extradarii apatrizilor, dar legea nu distinge care categorii de apatrizi cu sau fara domiciliul in Romania. In acest caz cum putem interpreta adagiul latin ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus? Din aceste considerente propunem, de lege-ferenda a se face aceasta precizare intr-un mod clar si lipsit de orice dubii.

In ceea ce priveste calitatea persoanei extradabile, aceasta putea participa la comiterea infractiunii care formeaza obiectul extradarii in calitate de autor, coautor, instigator, complice, fara ca legea generala sau speciala in materie sa faca vreo astfel de precizare.

Cooperarea internationala, ca efect al globalizarii fenomenelor social-economice, impune o diluare a conceptului de suveranitate, context in care se inscrie si cedarea exclusivitatii de jurisdictie asupra propriilor cetateni sau apatrizilor domiciliati pe teritoriul statului solicitat, pentru infractiunile comise de acesta instrainatate, in favoarea unuor solutii care sa satisfaca in mai mare masura interesele statului solicitant, pe teritoriul caruia, sau impotriva intereselor ori cetatenilor caruia s-a comis infractiunea.

2. persoana cu privire la care se solicita extradarea sa nu aiba calitatea de justitiabil in statul solicitat,

3. persoana reclamata sa nu fi fost judecata definitiv de autoritatile judiciare ale statului solicitat pentru fapta sau faptele pentru care se cere extradarea,

4. persoana reclamanta sa nu beneficieze de imunitate de jurisdictie, in conditiile si in limitele conferite prin conventii sau prin intelegeri internationale

5. persoana straina a carei extradare se cere sa nu aiba calitatea de participant (parte, martor, expert) la un proces in statul solicitat,

6. extradarea persoanelor reclamate sa nu afecteze grav starea sanatatii lor.

B. Conditii referitoare la fapta

1. fapta sa fi fost savarsita pe teritoriul statului solicitant sau impotriva intereselor acestuia si sa nu fie aplicabila legea statului solicitat

2. fapta sa fie prevazuta ca infractiune atat de legea statului solicitant, cat si de legea statului solicitat (dubla inctiminare

3. infractiunile sa prezinte un grad sporit de pericol social, gravitate exprimata in general in limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru fapta respectiva

4. infractiunile care motiveaza cererea de extradare sa nu fie de natura politica

Potrivit art. 24^1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, nu sunt considerate infractiuni de natura politica:

a) atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale;

b) crimele impotriva umanitatii prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9.12.1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

c) infractiunile prevazute la art. 50 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea soartei ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie, la art. 51 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate maritime, la art. 129 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi si la art. 147 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi;

d) orice violari similare ale legilor razboiului, care nu sunt prevazute de dispozitiile din conventiile de la Geneva prevazute la lit. c);

e) infractiunile prevazute la art. 1 al Conventiei europene pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27.01.1997, si in alte instrumente internationale pertinente;

f) infractiunile prevazute in Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata la 17.12.1984 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

g) orice alta infractiune al carei caracter politic a fost eliminat de tratatele, conventiile sau acordurile internationale la care Romania este parte.

infractiunea sa nu faca parte din categoria altor fapte exceptate de la extradare

In categoria faptelor exceptate de la extradare, unele tratate prevad infractiunile de presa, infractiunile militare1 ori infractiunile fiscale .

6. infractiunea sa nu fi fost amnistiata in statul solicitat

Aceasta regula este precizata in art. 36 din Legea 302/2004: "Extradarea nu se admite pentru o infractiune pentru care a intervenit amnistia in Romania, daca statul roman avea competenta sa urmareasca aceasta infractiune, potrivit propriei sale legi penale".

C. Conditii privind pedeapsa

1. neaplicarea  pedepsei capitale in statul solicitant

Potrivit art. 11 din Conventia europeana de extradare din 1957: "daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu pedeapsa capitala de catre legea partii solicitante si daca, in atare caz, aceasta pedeapsa nu este prevazuta de legislatia partii solicitate, sau in mod normal aici nu este executata, extradarea nu va putea sa fie acordata decat cu conditia ca partea solicitanta sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre partea solicitata ca pedeapsa capitala nu se va executa."

Potrivit art. 22 alin. (3) din Constitutia Romaniei "pedeapsa cu moartea este interzisa".

Legea nr. 302/2004 in art. 29 consfinteste ca: "Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de catre legea statului solicitant, extradarea nu va putea fi acordata decat cu conditia ca statul respectiv sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata."

Justificarea existentei acestei conditii absolute, de la care nu exista derogari este aceea ca pedeapsa capitala nu respecta principiul umanismului sanctiunilor de drept penal si in acelasi timp este considerata barbara, inutila si uneori gresit aplicata, caz in care nu s-a mai putut face nimic.

2. pedeapsa la care a fost condamnata pesoana solicitata sa nu fie susceptibila de executare prin aplicarea unor tratamente inumane, degradante sau care sa-i produca violente suferinte fizice sau psihice in statul solicitant

Aceasta reglementare isi are sursa principala in art.3 din Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante "nici un stat nu va putea expulza, respinge si nici extrada o persoana catre alt stat, cand exista motive serioase de a crede ca acolo aceasta risca sa fie supusa la tortura".

O alta sursa a acestei precizari o constituie si art. 22 alin. 2 din Constitutia Romaniei: "nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant".

pedeapsa ce urmeaza a fi executata de persoana extradabila sa fie privativa de libertate

Potrivit art. 28 din Legea 302/2004: "Extradarea este acordata de Romania, in vederea urmaririi penale sau a judecatii, pentru fapte a caror savarsire atrage potrivit legislatiei statului solicitant si legii romane o pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an, iar in vederea executarii unei pedepse, numai daca aceasta este de cel putin 4 luni

executarea pedepsei sa nu fie prescrisa

Aceasta regula este prevazuta expres in art. 35 din Legea 302/2004. Astfel, "extradarea nu se acorda in cazul in care prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita fie potrivit legislatiei romane, fie potrivit legislatiei statului solicitant. Depunerea cererii de extradare intrerupe prescriptia neimplinita anterior".

Astfel, nu se cere indeplinita prescriptia potrivit legislatiilor ambelor state ci alternativ, fie in statul solicitatnt, fie solicitat.

Implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei se calculeaza potrivit art. 125-130 din Codul penal.

Conform art.10 din Conventia Europeana de extradare din 13.12.1957: "Extradarea nu se va acorda, daca prescriptia actiunii sau a pedepsei este implinita potrivit legislatiei fie a partii solicitante, fie a partii solicitate".

In legislatia Uniunii Europene extradarea nu poate fi refuzata pe motiv ca s-a implinit prescriptia executarii pedepsei potrivit legislatiei statului membru solicitat.

pedeapsa aplicata infractorului sa nu fi fost gratiata sau executarea sa suspendata in intregime in statul solicitant

Aceasta regula este prevazuta expres in art. 37 din Legea 302/2004. Astfel, "actul de gratiere adoptat de statul solicitant face inoperanta cererea de extradare, chiar daca celelalte conditii ale extradarii sunt indeplinite".

Este posibil ca in intervalul de la formularea si transmiterea actelor de extradare, pana la ramanerea definitiva a hotararii de admitere a acesteia in statul solicitat, sa fie emis un act de gratiere in statul solicitant cu incidenta si asupra pedepsei aplicate infractorului, situatie in care cererea de extradare in vederea executarii pedepsei ramane fara obiect.

Conform art. 30 din Legea 302/2004, "persoana condamnata la o pedeapsa privativa de libertate cu suspendarea conditionata a executarii poate fi extradata in caz de suspendare partiala, daca fractiunea de pedeapsa ramasa de executat raspunde exigentelor de gravitate1 prevazute la art. 28 si nu exista alte impedimente legale la extradare".

- Conditiile de forma

A. Cererea de extradare

Legea 302/2004, ca si Legea 296/2001, nu defineste conceptul de "cerere de extradare", deoarece legiuitorul a considerat, pe drept cuvant, ca nu este nevoie, acesta fiind un termen ce nu ridica dificultati in practica de specialitate. Totusi, in lege se prevede ce anume trebuie sa cuprinda aceasta, precum si actele ajutatoare. Legea 302/2004 cuprinde mai multe art. ce fac referire la cererile din domeniul cooperarii judiciare internationale in materie penala.  In art. 38 din legea sus mentionata, se precizeaza cum trebuie intocmita o cerere de extradare si ce anume trebuie sa cuprinda pentru a se putea acorda extradarea.

Din analiza textului legal, dar si a doctrinei de specialitate rezulta ca cererea de extradare este actul prin care statul solicitant isi manifesta dorinta de a obtine extradarea unei persoane si pe baza caruia statul solicitat acorda extradarea.

Aceasta poate privi o singura persoana dar este admis ca prin aceeasi cerere sa se solicite extradarea mai multor persoane pentru aceeasi fapta penala sau pentru mai multe fapte penale, ori condamnate prin aceeasi hotarare sau prin mai multe hotarari definitive.

Din continutul cererii de extradare trebuie sa rezulte clar dreptul statului solicitant de a exercita jurisdictia penala fata de persoana a carei extradare se cere.

In general, actele care insotesc cererea de extradare sunt inscrisuri care certifica situatia juridica a persoanei a carei extradare este certuta. Daca cererea priveste o persoana urmarita, inscrisul necesar este copia certificata a mandatului de arestare. Daca cererea priveste o persoana condamnata, inscrisul necesar este copia certificata a sentintei ramase definitiva.

De asemenea, actele care insotesc cererea de extradare trebuie sa indice despre ce infractiune este vorba, calificarea faptei si textul de lege care o incrimineaza, date ce sunt extrem de importante atat pentru corecta incidenta a principiului dublei incriminari cat si a principiului specialitatii.

Cererile privind extradarea, transferul de proceduri in materie penala si de asistenta juridica in materie penala adresate Romaniei si actele anexe trebuie insotite de o traducere in limba romana sau in limba engleza ori franceza. In cazul in care documentele mentionate sunt traduse intr-o alta limba decat limba romana, autoritatea centrala competenta ia masuri pentru traducerea acestora in regim de urgenta.

Cererile formulate de autoritatile romane si actele anexe vor fi insotite de traduceri in una dintre limbile prevazute in instrumentul juridic aplicabil in relatia cu statul solicitat. Cererile formulate in temeiul curtoaziei internationale si actele anexe se vor traduce in limba oficiala a statului solicitat. Traducerea cererilor si a actelor anexe se realizeaza de autoritatea care are competenta de a formula cererea.

Raspunsul la cererile adresate Romaniei va fi redactat in limba romana, traducerea acestuia in limba oficiala a statului solicitant sau in una dintre limbile engleza ori franceza fiind facultativa, cu exceptia cazului in care prin instrumentul juridic international aplicabil se dispune altfel.

In cazul in care raspunsul la cererile formulate de autoritatile romane nu este redactat in limba romana sau insotit de o traducere in limba romana, autoritatea centrala competenta sau autoritatea judiciara competenta, in cazul transmiterii directe, ia masuri pentru traducerea acestuia.

B. Lipsa plangerii prealabile

In literatura de specialitate2, plangerea prealabila a fost definita ca fiind incunonstiintatea organelor judiciare de catre persoana vatamata cu privire la fapta comisa si vatamarea suferita de aceasta. Plangerea prealabila reprezinta o conditie pentru tragerea la raspundere penala si deci pentru pornirea procesului penal in toate acele cazuri in care este in mod expres prevazuta in cuprinsul normei de incriminare. Astfel, lipsa plangerii prealabile apare ca o cauza care inlatura raspunderea penala.

Daca infractiunea care motiveaza cererea de extradare face parte din categoria celor care conditioneaza actiunea penala pentru existenta si mentinerea unei plangeri prelabile si persoana vatamata de infractorul refugiat nu a formulat o astfel de plangere, extradarea nu se acorda. Intr-o asemenea situatie, daca insasi persoana vatamata nu este interesata ca raportul sau de conflict sa fie facut public prin procesul penal, preferand o aplanare extrajudicioara a acestuia sau renuntand la pretentii fata de infractor, nu mai exista ratiunea solicitarii ori acordarii extradarii.

Legea 302/2004 prevede in mod expres ca extradarea nu se acorda in cazul in care, potrivit atat legislatiei romane, cat si legislatiei statului solicitant, actiunea penala poate fi angajata numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta persoana se opune extradarii.1 Asadar, ca in cazul invers prescriptiei, posibilitatea nu mai este alternativa, una din doua tari, ci in ambele state trebuie indeplinita aceasta conditie. Deci se observa ca prevederile legale nu sunt in favoarea infractorului.

In Conventia europeana de extradare nu este prevazuta o asemenea cerinta, iar in legislatia care guverneaza relatiile dintre tarile membre ale Uniunii Europene se observa tendinta renuntarii la unele conditii de forma prezentate in acordurile bilaterale anterioare Acordului de la Schengen2.

C. Prescriptia, amnistia, gratierea si decesul infractorului

Despre prescriptie, amnistie si gratiere am facut referire mai sus, ca fiind institutii de drept penal care fac sa fie inlaturata fie raspunderea penala, fie executarea pedepsei, acestea avand toate un caracter persoanal. Legea 302/2004 face referie la toate in art. 35, 36, 37.

Astfel, extradarea3 nu se acorda in cazul in care prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita fie potrivit legislatiei romane, fie potrivit legislatiei statului solicitant. Depunerea cererii de extradare intrerupe prescriptia neimplinita anterior.

Prin sentinta penala atacata cu apel de catre inculpat, Tribunalul a admis cererea de extradare formulata de statul german si a dispus extradarea cetateanului turc B.S., invinuit de comiterea, in anul 1986, a doua infractiuni de trafic de stupefiante si impotriva caruia autoritatile germane au emis mandat de arestare la 17.11.1987.

Declarand apel, inculpatul solicita respingerea cererii de extradare, sustinand ca raspunderea penala pentru trafic de strupefiante este prescrisa potrivit art. 121 C. pen.

Conform art. 5 lit. c) din Legea 4/1971, privind extradarea (actualmente art. 35 din Legea 302/2004) - ale carei prevederi referitoare la conditiile de fond ale extradarii erau in vigoare, extradarea nu se admitea daca fapta pentru care se cerea luarea acestei masuri, era, potrivit statului solicitat ori legii penale romane prescrisa sau amnistiata ori exista o alta cauza legala care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii. Or, in raport cu data comiterii infractiunilor de care este acuzat inculpatul - anul 1986, a operat prescriptia raspunderii penale conform art. 122 lit. d) C. pen.

Este adevarat ca in conformitate cu prevederile C. pen. german infractiunea de trafic de stupefiante se pedepsea cu inchisoare de la 2 la 15 ani si ca pentru faptele sanctionate de lege cu pedeapsa privativa de libertate mai mare de 10 ani, termenul de prescriptie era de 20 de ani; potrivit dispozitiilor C. pen. roman insa, infractiunea de trafic de stupefiante prevazuta in art. 312 C. pen. se pedepsea cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, (actualmente de la 3 la 15 ani, sau de la 15 la 25 de ani), iar termenul de prescriptie a raspunderii penale prevazut in art. 122 lit. d) C. pen. era de 5 ani cand legea prevedea pentru fapta comisa pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar care nu depasesete 5 ani.

Cum in speta nu s-a facut dovada ca s-a intrerupt cursul prescriptiei prin indeplinirea vreunui act procesual, rezulta ca termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru faptele comise in anul 1986 se implinise.

In consecinta, raspunderea penala privind infractiunile pentru care se cere extradarea inculpatului fiind prescrisa potrivit legii penale romane, apelul declarat de inculpat a fost admis, iar cererea de extradare respinsa.

Extradarea4 nu se admite pentru o infractiune pentru care a intervenit amnistia in Romania, daca statul roman avea competenta sa urmareasca aceasta infractiune, potrivit propriei sale legi penale.

Actul de gratiere5 adoptat de statul solicitant face inoperanta cererea de extradare, chiar daca celelalte conditii ale extradarii sunt indeplinite.

In timp ce amnistia si gratierea sunt acte de clementa, care intervin datorita vointei unui organ al statului, prescriptia intervine prin simpla trecere a timpului, nefiind nevoie de un act, ci numai de constatarea acesteia si retinerea efectelor pe care le produce.

Actiunea penala pusa in miscare se stinge in mod normal prin pronuntarea unei hotarari definitive de catre instantele de judecata carora le-a fost dedus spre solutionare conflictul de drept nascut in urma savarsirii infractiunii. Stingerea actiunii penale poate avea loc insa si pe parcursul urmaririi penale, inainte ca activitatea procesuala sa se epuizeze prin desfasurarea judecatii. Solutiile prin care actiunea penala se stinge fara ca sa fie epuizata intreaga activitate procesuala normala sunt: scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, incetarea procesului penal si clasarea cauzei penale. Stingerea actiunii penale poate intervenii numai in masura in care se constata existenta uneia din cazurile expres prevazute de legea penala care, de altfel, impiedica si punereea sa in miscare.

Avand in vedere ca extradarea presupune predarea fizica a unui infractor statului solicitant, prin decesul autorului infractiunii, cererea de extradare ramane fara obiect.

In ceea ce priveste incidenta prescriptiei actiunii penale sau a amnistiei asupra extradarii, constatarea existentei unor asemenea situatii reprezinta motive de respingere a cererii de extradare. In general se opune extradarii atat termenul de prescriptie al actiunii penale din statul solicitat, cat si cel din statul solicitant. In ultima perioada s-a observat insa o tendinta accentuata de raportare a termenului de prescriptie numai la legislatia statului solicitant, cel mai interesat in restabilirea ordinii sale de drept lezate prin fapta infractorului fugar. Astfel, extradarea nu se va acorda daca prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita conform legislatiei unuia dintre cele doua state implicate in actul de extradare (solicitat sau solicitant).