Delimitarea spatiilor maritime

DELIMITAREA SPATIILOR MARITIME

Unul din rolurile cele mai importante ale organizatiilor internationale este acela de a promova solutionarea diferendelor dintre state potrivit cerintelor stabilite de art. 2 (3) din Carta ONU, prin "mijloace pasnice, astfel incat pacea si securitatea internationala si justitia nu sunt periclitate".

Contributia organizatiilor internationale in acest sens se inscrie pe un triplu palier: pe de o parte, organizatiile internationale au consolidat normele potrivit carora, cu exceptia autoapararii, statele trebuie sa recurga la mijloace pasnice de solutionare a diferendelor. Pe de alta parte, organizatiile internationale incurajeaza sau chiar obliga statele membre sa recurga la anumite mijloace pasnice de solutionare a diferendelor in anumite situatii. In sfarsit, de multe ori organizatiile internationale ofera cadrul de solutionare pasnica a disputelor.

Cel de-al treilea palier mai sus evocat prezinta o deosebita importanta pentru suprematia dreptului international. Intra-adevar, fie ca diferende internationale sunt solutionate de organe permanente sau create ad-hoc ale unei organizatii, fie ca sunt supuse unor tribunale arbitrale constituite in temeiul unor tratate, solutiile la care se ajunge in solutionarea diferendelor contribuie in deosebita masura la nu doar la aplicarea, ci si la dezvoltarea dreptului international.

In randul jurisdictiilor internationale se includ atat curtile si tribunalele internationale permanente (Curtea Internationala de Justitie, Curtea Penala Internationala, Tribunalul International pentru Dreptul Marii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului etc) cat si tribunalele internationale create in vederea rezolvarii anumitor diferende sau situatii (spre exemplu, tribunalele arbitrale create in temeiul unor conventii pentru rezolvarea diferendelor legate de interpretarea sau aplicarea acestora, tribunalele penale internationale pentru fosta Iugoslavie, Rwanda etc). Asimilate jurisdictiilor internationale sunt si organismele cvasi-jurisdictionale ale caror decizii nu sunt obligatorii, ci au valoare de recomandare (spre exemplu, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, Comitetul pentru Combaterea Torturii, comisii sau comitete create in temeiul unor tratate pentru solutionarea unor chestiuni punctuale etc).

O trasatura definitorie acestora este faptul ca, desi formate prin vointa unor state sau a altor organizatii internationale, jurisdictiile internationale mentionate devin independente de statele sau organizatiile care le-au creat, membrii lor nereprezentand interesele acestora ci actionand in mod impartial, in vederea rezolvarii sarcinilor ce le incumba. Aceasta trasatura deosebeste jurisdictiile si organismele cvasi-jurisidictionale de organismele internationale avand un rol similar (de analiza sau solutionare a unor diferende) dar compuse din reprezentanti ai statelor membre si exprimand pozitiile acestora (spre exemplu, Consiliul de Securitate sau Adunarea Generala a ONU, Consiliul Drepturilor Omului, adunarile statelor-parti in cazul diverselor organizatii de drept al mediului, Consiliul OACI, comisiile OIM etc).

In ceea ce priveste organismele jurisdictionale si cvasi-jurisdictionale, este indeobste acceptat faptul ca, prin deciziile pronuntate in diverse cazuri, acestea contribuie la corecta aplicare si dezvoltarea dreptului international. Masura in care jurisdictiile internationale creeaza insa drept international este inca subiect de controversa.

Potrivit abordarii traditionaliste, deciziile tribunalelor internationale nu sunt izvor de drept international, ci, asa cum reglementeaza si articolul 38 din Statutul Curtii Internationale de Justitie, doar "mijloace subsidiare pentru determinarea regulilor de drept".

In acelasi timp, insa, este o realitate faptul ca, in pronuntarea unor decizii, tribunalele internationale, fie ele permanente (precum CIJ, CEDO, ITLOS etc), fie tribunale arbitrale ad-hoc constituite, isi argumenteaza rationamentul facand trimitere la alte decizii, anterioare, ale aceluiasi sau altui tribunal. De asemenea, statele isi fundamenteaza pozitiile in negocieri sau in cursul unor proceduri in fata curtilor internationale prin referiri la jurisprudenta tribunalelor internationale in spete similare.

In sfarsit, cel mai important aspect este reprezentat de faptul ca de multe ori dreptul international pe care curtile internationale sunt chemate sa-l aplice nu reglementeaza in detaliu aspectele ce fac obiectul spetei in cauza; astfel, pentru a rezolva aceste spete, curtile internationale sunt obligate sa actioneze in mod creator, interpretand dispozitiile neclare ale tratatelor internationale sau umpland lacunele acestora. Jurisprudenta repetata a curtilor internationale in aceste cazuri devine, ea insasi, drept.

Exemplele in care jurisprudenta curtilor internationale a dus la cristalizarea unor principii de drept international sunt numeroase: in domeniul drepturilor omului (spre exemplu, notiunea CEDO de "marja de apreciere"), dreptului marii, dreptului mediului, succesiunii statelor (principiul uti possidetis), protectiei diplomatice (conditiile in care un stat isi poate exercita protectia diplomatica) sau dreptului international general (principiile care stau la baza interpretarii notiunii de "persoana aflata in jurisdictia unui stat" au fost enuntate succesiv de CIJ, CEDO, Comitetul Drepturilor Omului, TPI).

In cele ce urmeaza vom analiza rolul jurisdictiilor internationale in crearea dreptului international intr-un caz particular - dreptul delimitarii spatiilor maritime.

Delimitarea spatiilor maritime reprezinta, in prezent, un subiect de actualitate in tara noastra, des abordat de mass-media - in contextul existentei disputei romano-ucrainene referitoare la delimitarea platoului continental si zonelor economice exclusive ale Romaniei si Ucraini in Marea Neagra, aflat, dupa cum se cunoaste, pe rolul Curtii Internationale de Justitie.

Recentele demersuri unilaterale ale autoritatilor de la Kiev de a infiinta pe Insula Serpilor o localitate - "Satul Alb" ("Belyi") - sau de a organiza alegeri pe acest teritoriu a reprezentat o ocazie pentru reluarea discutiilor pe aceasta tema, nenumarati comentatori, analisti politici sau experti in relatii internationale analizand subiectul din la fel de nenumarate perspective - juridica, strategica, economica, geopolitica . in special in ceea ce priveste conformitatea sau nu a demersurilor Ucrainei cu dreptul international.

Putini dintre acesti comentatori cunosteau, probabil, ca dreptul international al delimitarilor maritime, astfel cum este inteles si aplicat astazi, este in cvasi-totalitate un produs al jurisprudentei instantelor internationale implicate in solutionarea unor dispute de acest tip - Curtea Internationala de Justitie in primul rand, dar si tribunale arbitrale constituite in mod special pentru solutionarea unor cazuri de delimitare.

Delimitarea spatiilor maritime ale statelor avand coaste adiacente sau opuse este reglementata de Conventia Natiunilor Unite privind dreptul marii (Montego Bay, 1982) intr-un mod mai curand lapidar. Astfel, art. 15, referindu-se la delimitarea marii teritoriale intre state avand coaste adiacente sau opuse, precizeaza ca nici unul dintre state nu e indreptatit, in absenta unui acord, sa-si extinda marea teritoriala dincolo de linia mediana/ de echidistanta dintre tarmurile celor doua state, cu exceptia situatiei in care titluri istorice sau circumstante speciale nu justifica o alta abordare (asa numita regula echidistanta-circumstante speciale). Chiar mai generale sunt dispozitiile referitoare la delimitarea zonelor economice exclusive sau platoului continental (articolele 74 si 83 ale Conventiei, formulate in termeni similari) - care reglementeaza doar necesitatea ca delimitarea spatiilor maritime amintite sa duca la "un rezultat echitabil". In ceea ce priveste zona contigua, actuala conventie nu mai cuprinde nici o dispozitie privind delimitarea acestui spatiu maritime intre state cu coaste adiacente sau opuse. Prezinta, bine-inteles, relevanta si prevederile generale referitoare la definitia si modul de calcul a latimii acestor spatii maritime (in special modul de stabilire a liniilor de baza de la care se masoara latimea marii teritoriale si a celorlalte spatii maritime), precum si bine-cunoscutul articol 121 privind "regimul insulelor" (care stabileste ca insulele sunt indrituite la spatii maritime in aceeasi masura ca si spatiile continentale, cu exceptia "stancilor improprii locuirii umane si unei vieti economice proprii" care nu au drept la platou continental si zona economica exclusiva - fara a se preciza, insa, o definitie a acestor formatiuni maritime).

Fata de inexistenta unor dispozitii conventionale care sa stabileasca principiile si metodele delimitarilor maritime, ca si in lipsa unor cutume in acest sens (avand in vedere perioada relativ recenta de cristalizare a regimului juridic a diferitelor spatii maritime) - si in contextul in care disputele bilaterale privind delimitarea acestor spatii au devenit din ce in ce mai frecvente si au fost din ce in ce mai frecvent supuse spre solutionare instantelor internationale - a revenit acestora din urma rolul de "crea" ceea ce se intelege, in prezent, prin dreptul delimitarilor maritime.

Prima situatie de delimitare a spatiilor maritime cu care CIJ s-a confruntat a fost reprezentata de cazurile Platoului continental din Marea Nordului - in care Curtea a analizat impreuna solicitarile Olandei si R.F. Germania, respectiv R.F. Germania si Danemarcei. Cu aceasta ocazie, Curtea a respins dispozitiile Conventiei privind platoul continental din 1958 referitoare la echidistanta, indicand un set de principii care, in opinia sa, erau echitabile pentru delimitarea platoului continental. Desi unele din aceste principii au fost formulate in mod general, ele au reprezentat punctul de inceput pentru cristalizarea unora din principiile de baza ale dreptului delimitarilor maritime: principiul pamantul domina marea, principiul dreptului inerent al statului riveran asupra spatiilor maritime, chestiunea coastelor relevante, rolul proportionalitatii in delimitare. In mod regretabil, Curtea a realizat o disociere prea stricta intre cele doua elemente ale regulii echidistanta-circumstante speciale prevazuta de Conventia de la Geneva, concentrandu-se asupra primului ("echidistanta") pentru a-l respinge ca inechitabil in cazul respectiv si fara a incerca o reconciliere intre cele doua elemente. O astfel de abordare ar fi dus, in opinia noastra, la o cristalizare mult mai rapida a dreptului delimitarilor maritime.

Decizia Curtii in acest caz a deschis drumul unor solutii care, desi au cristalizat principiile de delimitare mai sus amintite, s-au concentrat aproape exclusiv pe aceste principii, considerate echitabile pentru delimitare, eliminand practic necesitatea stabilirii unor reguli de delimitare. Cazurile CIJ Tunia/Libia (1982) si Golful Maine (1984), precum si Guineea/Guineea-Bissau (tribunal arbitral, 1985) au dezvoltat asa numita teorie a unicum-ului. Aceasta consta, in esenta, in abordarea potrivit careia fiecare caz de delimitare are caracteristici specifice, care nu se intalnesc intr-un alt caz, ceea ce duce la imposibilitatea identificarii vreunei reguli de delimitare - bine-inteles, cu exceptia faptului ca delimitarea trebuie sa se realizeze potrivit unor principii echitabile si analizandu-se toate circumstantele relevante cazului. Abordarea a devenit cunoscuta ca principii echitabile-circumstante relevante - in opozitie cu abordarea echidistanta-circumstante speciale, astfel cum rezulta din Conventiile de la Geneva (preluata, de altfel, si in Conventia de la Montego Bay in ceea ce priveste delimitarea marii teritoriale).

In aceasta perioada, o decizie de pionierat a fost reprezentata de solutia tribunalului arbitral constituit in cazul delimitarii maritime a platoului continental dintre Marea Britanie si Franta din 1977: aceasta s-a bazat pentru delimitarea platoului continental pe abordarea echidistanta-circumstante speciale (presupunand fixarea provizorie a unei linii de delimitare mediane, identificarea circumstantelor speciale care ar face necesara modificarea liniei mediane provizorii in vederea obtinerii unui rezultat echitabil si, in final, modificarea acestei linii pentru stabilirea liniei de delimitare finala) - o prima incercare de reconciliere a abordarilor folosite pentru delimitarea marii teritoriale, respectiv a platoului continental sau zonelor economice exclusive.

Urmatorul caz de delimitare decis de CIJ, Libia/Malta (1986) a reprezentat insa punctul de pornire pentru cristalizarea unei metode de delimitare care, pastrand capacitatea de a asigura un rezultat echitabil, va asigura si predictibilitatea necesara. Contrazicand abordarea precedenta care pleca de la premisa unicitatii circumstantelor fiecarui caz de delimitare, Curtea a statuat ca exista principii echitabile in ele insele, care constituie puncte de pornire in toate cazurile de delimitare. Echidistanta fiind unul dintre acestea, Curtea a revenit la abordarea echidistanta-circumstante speciale, initiind un proces are va fi urmat in practic toate cazurile subsecvente. Acest proces a avut drept rezultat completa reconciliere intre aceasta abordare si abordarea principii echitabile-circumstante relevante care, departe de a mai fi vazute in opozitie, sunt considerate in prezent fatete ale aceleiasi medalii, singura distinctie fiind data de spatiul maritim in care se aplica (delimitarea marii teritoriale in cazul abordarii echidistanta-circumstante speciale, delimitarea celorlalte spatii maritime in cazul abordarii principii echitabile-circumstante relevante).

In afara de cristalizarea metodei de delimitare a spatiilor maritime, cazurile subsecvente au dus si la mai buna definire a altor principii aplicabile delimitarilor maritime: notiunea de circumstante speciale/relevante, caracterul inechitabil al utilizarii proportionalitatii ca o metoda de delimitare de sine statatoare, rolul insulelor in delimitare.

Semnificativ este, in context, cel mai recent caz de delimitare maritima solutionat de CIJ - Disputa teritoriala si maritima in Marea Caraibelor (Nicaragua c. Honduras), in care instanta de la Haga a pronuntat decizia pe 8 octombrie 2007. Astfel, in procesul de stabilire a liniei unice de delimitare a spatiilor maritime ale celor doua state, Curtea a aplicat abordarea echidistanta-circumstante speciale, respectiv principii echitabile-circumstante relevante. Curtea a detaliat semnificatia acestei abordari, aratand ca "circumstantele relevante" avute in vedere pot fi folosite nu doar ca un element corectiv al liniei provizorii de echidistanta (ceea ce reprezinta regula), ci pot justifica, in cazuri exceptionale, folosirea unei alte metode decat echidistanta. Astfel, in urma analizei factorilor pertinenti ai cazului instanta internationala a ajuns la concluzia ca se afla "in cadrul exceptiei reglementata de Articolul 15 din UNCLOS, respectiv in contextul unor circumstante relevante in are nu poate aplica principiul echidistantei. In acelasi timp echidistanta ramane regula generala." (sublinierea noastra).

Analizand cele trei cazuri mai sus mentionate in care instantele internationale in cauza nu au trasat linia de delimitare urmand echidistanta (in sine sau corectata), Curtea realizeaza practic reconcilierea intre teoria unicum-ului si abordarea echidistanta-circumstante speciale, respectiv principii echitabile-circumstante relevante, sugerand ca, in cazurile amintite, utilizarea echidistantei nu a fost posibila din varii motive specifice fiecarui caz in parte.

Curtea pare sa sugereze, asadar, o "extindere" a modului de aplicare a abordarii echidistanta-circumstante speciale, respectiv principii echitabile-circumstante relevante, devenita, dupa cum instanta insasi apreciaza, regula, care ar urma sa cuprinda urmatorul algoritm:

identificarea circumstantelor speciale/relevante ale cazului;

in cazul in care circumstantele relevante permit, trasarea unei linii echidistante provizorii, in functie de coastele relevante ale statelor in cauza, si analizarea consecintelor circumstantelor relevante asupra acesteia - respectiv eventuala necesitate a ajustarii liniei de echidistanta provizorii in functie de aceste circumstante pentru a se ajunge la un rezultat echitabil;

in cazul in care circumstantele relevante nu permit trasarea unei linii de echidistanta provizorii, identificarea unei alte metode de delimitare echitabila pentru cazul respectiv.

Cazul Delimitarea maritima in Marea Neagra (Romania c. Ucraina), urmatorul caz de delimitare care va fi solutionat de CIJ, poat aduce, de asemenea, noi precizari cu privire la unele institutii de drept al marii - de exemplu, consideratii teoretice cu privire la notiunea juridica de "stanca improprie locuirii umane si unei vieti economice proprii" - in contextul in care relevanta juridica a Insulei Serpilor va juca, probabil, un rol important in delimitarea spatiilor maritime dintre Romania si Ucraina.

Studiul de caz prezentat reprezinta o ilustrare a modului in care instantele internationale contribuie la crearea dreptului international. In dreptul delimitarilor maritime - ca, de altfel, in multe alte ramuri ale dreptului international - curtile internationale nu se marginesc sa aplice sau sa interpreteze legea. Ele au si un rol creator, care duce la aparitia nu a unei simple liste de precedente, ci a unor notiuni juridice bine definite, care se constituie, in prezent, in principii de baza ale dreptului international. Acestea sunt aplicate nu doar de alte tribunale sau organizatii internationale confruntate cu cazuri similare, ci si de state in practica lor, cu convingerea ca ele reprezinta dreptul international in aceasta materie.

Pana in prezent, CIJ s-a pronuntat intr-un numar de 14 cazuri referitoare la delimitarea spatiilor maritime (marea teritoriala, zona economica exclusiva si/sau platoul continental); de asemenea, pe rolul Curtii se afla, in prezent, alte 2 cazuri de delimitare, printre care si Delimitarea maritima in Marea Neagra (Romania c. Ucraina).

Marea Britanie-Franta, Dubai-Sharjah, Canada-Franta (St. Pierre si Micquelon), Eritrea-Yemen, Nova Scotia-Newfoundland&Labrador, Barbados-Trinidad si Tobago, Guyana-Surinam.

Merita precizat ca, in ceea ce priveste solutia adoptata cu privire la delimitarea platoului continental, aceasta se indeparteaza de la solutia care fusese consacrata in precedenta Conventie de la Geneva din 1958 privind platoul continental, al carei articol 6 referitor la delimitarea platoului continental prelua regula echidistanta-circumstante speciale, similar articolului 15 din actuala Conventie de la Montego Bay (care se refera, insa, la marea teritoriala).

Dupa cum se exprima James Crawford, "necesitatea evitarii arbitrariului si asigurarii unei stabilitati juridice a dus la aparitia dreptului delimitarilor maritime; in absenta acestuia ne-am afla doar in fata unui sir incoerent de decizii ale CIJ sau unor tribunale arbitrale"

"it seems . to be in accord not only with the legal rules governing the continental shelf but also with State practice to seek the solution in a method modifying or varying the equidistance method rather than to have recourse to a wholly different criterion of delimitation" (1977, para.249 al deciziei tribunalului arbitral)

Printre cele mai semnificative decizii se numara cele din cazurile Jan Mayen (Danemarca c. Norvegia), Qatar/Bahrain,, Eritrea/Yemen (tribunal arbitral), Camerun c. Nigeria, sau deciziile arbitrale in cazurile Barbados/Trinidad si Tobago si Guyana c. Surinam.

Cazul Disputa teritoriala si maritima in Marea Caraibelor (Nicaragua c. Honduras), decizia din 8 octombrie 2007, para. 281.

De exemplu, pozitia oficiala, exprimata public, a negociatorilor romani in discutiile romano-ucrainene privind delimitarea platoului continental si zonelor economice exclusive ale celor doua state in Marea Neagra a fost ca metoda de delimitare propusa de partea romana, implicand trasarea unei linii echidistante provizorii si eventuala ei modificare ulterioara pentru a se lua in considerare circumstantele relevante cazului este metoda conforma dreptului international. De asemenea, lucrarile pregatitoare sau instrumentele de motivare ale altor tratate bilaterale dezvaluie convingerea negociatorilor ca metodele si principiile sustinute de una sau alta din parti - conforme abordarilor decise de CIJ - sunt cerute de dreptul international.