 |  |
|
Petitia de ereditate
Petitia de ereditate (petitio hereditatis) este actiunea prin care un succesor cere instantei judecatoresti recunoasterea titlului sau de mostenitor legal sau de legatar universal sau cu titlu universal si obligarea celui care se pretinde la randul sau mostenitor universal sau cu titlu universal la restituirea bunurilor succesorale.
"Mostenitorul cu vocatie universala sau cu titlu universal poate obtine oricand recunoasterea calitatii sale de mostenitor contra oricarei persoane care, pretinzand ca se intemeiaza pe titlul de mostenitor, poseda toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral" prevede art. 1130 C.civ.
In esenta, prin petitia de ereditate se pune in discutie calitatea de mostenitor universal sau cu titlu universal.
Pentru a‑i fi admisa actiunea, reclamantul trebuie sa dovedeasca titlul sau de mostenitor legal sau testamentar, universal sau cu titlu universal sau, daca este cazul, ca titlul sau este preferabil celui al paratului detinator al bunurilor (mostenitor aparent).
Poate fi reclamant in petitia de ereditate persoana care se pretinde succesor universal sau cu titlu universal (mostenitor legal sau legatar) al defunctului, precum si succesorii lor in drepturi (mostenitorii succesiunii prin retransmitere sau cesionarii de drepturi succesorale).
Legatarii cu titlu particular care nu au pretentii asupra universalitatii succesorale nu pot folosi petitia de ereditate. In schimb, ei isi pot valorifica drepturile succesorale cu ajutorul actiunii in revendicare sau al actiunii confesorii.
Paratul in petitia de ereditate este persoana care se pretinde la randul ei succesor universal sau cu titlu universal si care, in aceasta calitate, poseda bunurile succesorale (posesor pro herede).
Daca insa paratul invedereaza instantei ca detine bunurile, nu in calitate de succesor, ci cu alt titlu (de proprietar sau de titular al unui alt drept real sau posesor), actiunea va fi in functie de dreptul pe care paratul isi intemeiaza apararea: fie o actiune in revendicare, fie o actiune negatorie, fie o actiune posesorie, chiar daca reclamantul, pentru a avea legitimare procesuala activa, va trebui sa‑si dovedeasca calitatea de mostenitor.
Petitia de ereditate este folosita impotriva paratului care contesta calitatea de succesor a reclamantului, in timp ce actiunea in revendicare este intentata impotriva paratului care, fara a contesta calitatea de succesor a reclamantului, contesta calitatea de proprietar a defunctului.
Actiunea in petitie de ereditate se deosebeste si de actiunea in imparteala prin care succesorul reclamant pretinde partea sa din succesiune, iar paratul nu contesta nici calitatea de succesor a reclamantului si nici intinderea vocatiei sale.
In unele cazuri, petitia de ereditate se poate infatisa ca o chestiune prejudiciala in procesul de iesire din indiviziune.
In alte cazuri, petitia de ereditate implica admiterea actiunii in anularea certificatului de mostenitor eliberat pe numele paratului daca reclamantul se considera vatamat in drepturile sale prin eliberarea certificatului sau anularea testamentului pe care paratul isi intemeiaza calitatea sa de legatar universal sau cu titlu universal.
Actiunea in petitie de ereditate nu se confunda nici cu actiunea personala prin care succesorul reclamant cere de la parat plata datoriei pe care pretinde ca o are fata de succesiune.
Daca paratul debitor recunoaste calitatea de mostenitor a reclamantului, dar contesta titlul de creditor al defunctului, actiunea mostenitorului nu va fi o petitie de ereditate, ci o actiunea personala a defunctului in executarea creantei pe care a dobandit‑o prin mostenire succesorul reclamant.
Petitia de ereditate presupune deci intotdeauna ca titlul de succesor universal sau cu titlu universal este in discutie, fiecare dintre partile in proces pretinzand ca are drept la bunurile succesorale litigioase in temeiul unei transmisiuni succesorale universale sau cu titlu universal facute in folosul sau.
Actiunea este o petitie de ereditate indiferent daca titlul in discutie este cel de mostenitor legal sau testamentar, universal sau cu titlu universal, ori daca paratul detine toate bunurile succesorale, o cota‑parte din ele sau bunuri singulare.
Petitia de ereditate este o actiune reala, care are ca scop sa deposedeze pe mostenitorul aparent de patrimoniul succesoral pe care il detine.
Ea este o actiune divizibila pentru ca in caz de pluralitate de succesori fiecare succesor reclamant actioneaza in nume propriu, iar fiecare parat se apara in nume propriu.
Pe de alta parte hotararea judecatoreasca are efecte relative, fiind opozabila numai partilor din proces.
Petitia de ereditate este o actiune prescriptibila in termenul general de prescriptie (3 ani), care curge nu de la data deschiderii succesiunii, ci de la data cand paratul a facut acte de succesor, care prin natura lor contesta drepturile adevaratului succesor.
Mijloacele de proba admise in procesul pornit prin petitia de ereditate sunt certificatul de mostenitor sau certificatul de calitate de mostenitor; testamentul; actele de stare civila si orice alte mijloace de proba admise de lege.
In cazul in care succesorului reclamant i s‑a eliberat certificatul de mostenitor, dovada calitatii sale se face cu acest certificat ori cu certificatul de calitate de mostenitor.
Daca paratul este in posesia unui certificat de mostenitor, petitia de ereditate imbraca forma actiunii in anularea certificatului de mostenitor al paratului.
In cazul in care reclamantul nu are certificat de mostenitor, el va trebui sa‑si dovedeasca calitatea de mostenitor prin alte mijloace de proba: legatarii, cu ajutorul testamentului, mostenitorii legali vor dovedi calitatea de ruda a defunctului sau de sot supravietuitor cu ajutorul actelor de stare civila, iar in lipsa acestora, prin orice mijloc de proba.
Daca actiunea este admisa, mostenitorul aparent, paratul, este obligat sa inapoieze reclamantului, adevaratul mostenitor, toate bunurile succesorale.
"Recunoasterea calitatii de mostenitor obliga pe detinatorul fara titlu al bunurilor din patrimoniul succesoral la restituirea acestor bunuri cu aplicarea regulilor prevazute la art. 1635 - 1649", dispune art. 1131 C.civ.
In cazul in care a fost de buna‑credinta, paratul pastreaza fructele produse de bun, iar pentru bunurile instrainate sau pierite in intregime restituie cea mai mica dintre valorile pe care le-a avut bunul la data primirii, pieirii sau dupa caz, a instrainarii.
In cazul in care a fost de rea‑credinta, paratul restituie si fructele, iar pentru bunurile instrainate restituie cea mai mare dintre valoarea lor la data instrainarii.
Paratul de buna‑credinta are dreptul la despagubiri pentru toate cheltuielile facute cu bunurile succesorale, in timp ce paratul de rea‑credinta are dreptul la despagubiri numai pentru cheltuielile necesare si daca a fost obligat la restituirea fructelor si la cele de intretinere.
Creantele incasate de mostenitorul aparent sunt supuse restituirii cu dobanzi din ziua platii, daca acesta a fost de rea‑credinta si din ziua cererii de chemare in judecata daca a fost de buna‑credinta.
In privinta actelor juridice incheiate intre detinatorul fara titlu al bunurilor succesorale si terti, dispozitiile art. 960 alin. 3, referitoare la actele juridice incheiate de nedemn se aplica in mod corespunzator.
Actele de conservare, precum si actele de administrare in masura in care profita mostenitorilor, incheiate intre detinatorul fara titlu al bunurilor succesorale (mostenitorul aparent) si terti, sunt valabile. De asemenea, se mentin si actele de dispozitie cu titlu oneros incheiate intre detinatorul fara titlu al bunurilor succesorale si tertii dobanditori de buna-credinta, regulile din materia cartii funciare fiind insa aplicabile.
Daca instrainarea se mentine, mostenitorul aparent va fi obligat la restituire prin echivalent, cu precizarile facute mai sus, dupa cum a fost de buna sau de rea‑credinta in momentul incheierii actului.
Daca instrainarea se desfiinteaza, potrivit principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, tertul va fi obligat la restituire fata de adevaratul mostenitor, dar va avea o actiune in despagubiri impotriva mostenitorului aparent, intemeiata pe obligatia de garantie pentru evictiune.
Daca paratul recunoaste reclamantului titlu de succesor universal, dar contesta ca bunurile pe care el le detine ar apartine mostenirii, fie deoarece defunctul nu a fost niciodata proprietarul lor, fie intrucat acesta le-a instrainat, actiunea nu este o petitie de ereditate, ci o revendicare, fiindca obiectul ei este titlul de propriet al defunctului, iar nu cel de mostenitor al succesorului. Certificatul de mostenitor are valoare probanta numai intre succesori si nu poate fi opus tertilor ca titlu de proprietate. Patrimoniul defunctului se transmite mostenitorului in situatia juridica in care se afla la decesul lui.
Deci daca defunctul era obligat, in legatura cu bunurile sale, sa faca dovada dreptului de proprietate, nu se poate sustine ca trecerea unor bunuri in masa succesorala ar constitui o proba in ceea ce priveste dreptul de proprietate al mostenitorului asupra lor." Trib. Jud. Hunedoara, decizia civila nr. 786 din 2 septembrie 1986, in "Revista romana de drept" nr. 5/1987, p. 70.
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |