PROBA PRIN DECLARATIA MARTORILOR

1. Notiune si importanta

Notiunea de marturie. Marturia este relatarea facuta de o persoana oral in fata instantei de judecata cu privire la acte sau fapte litigioase savarsite in trecut,despre care are cunostinta personala. Aceste relatari, numite si depoztii de martor, constituie ceea ce se cheama proba testimoniala sau dovada cu martori .

O trasatura specifica probei cu martori este cunoasterea personala de catre martor a faptelor litigioase pe care le relateaza. Martorul trebuie sa aduca la cunostinta instantei ceea ce a vazut si auzit, ceea ce a constatat cu propriile sale simturi. Depozitiile din 'auzite', dupa ce spune lumea nu sunt constatari personale ale martorului despre

faptele care fac obiectul litigiului, ci relatari despre zvonuri, mai mult sau mai putin raspandite, care circula cu privire la acele fapte. Izvorul lor nedeterminat si nedeterminabil, veracitatea lor necontrolata si necontrolabila si semnificatia lor indoielnica fac ca aceste zvonuri sa fie foarte nesigure. Iata de ce in legislatia noastra, marturia 'dupa opinia indeobste raspandita' nu este admisa nici in cazuri exceptionale,

astfel cum este admisa spre exemplu in legislatia franceza[2], iar practica noastra judiciara o respinge in mod hotarat .

Uneori, legea poate cere sa se dovedeasca imprejurarea ca un fapt este notoriu. Intr-un asemenea caz, cum este eel prevazut de art. 1542 c. civ., obiectul probei nu este faptul insusi ci imprejurarea ca el este cunoscut in general de toata lumea de pe o anumita intindere teritoriala. Martorii relateaza deci despre notorietatea cunoasterii faptului si nu despre insusi acest fapt, asa incat nu suntem in prezenta unei marturii 'din auzite'. In masura in care notorietatea prezuma puternic realitatea faptului pretins, instanta se poate sprijini in solutia sa pe notorietatea dovedita a unui fapt .

Cu totul deosebita de marturia 'din auzite' este marturia indirecta. In acest caz martorul aduce la cunostinta instantei ceea ce o alta persoana i-a relatat despre faptul care face obiectul litigiului. Martorul n-are cunostinta despre faptul litigios, dar a perceput cu propriul sau auz ceea ce i-a relatat o alta persoana care a fost prezenta la savarsirea acelui fapt. Depozitia martorului are un izvor precis, individualizat si poate fi controlata, prin audierea persoanei respective, ceea ce o deosebeste considerabil de marturia 'din auzite'. In cazul in care persoana a cunoscut personal faptul contestat nu poate fi gasita sau a incetat din viata, marturia indirecta poate fi retinuta totusi in masura in care martorul inspira incredere instantei si in masura in care marturia sa este confirmata de complexul probelor administrate.

0 alta trasatura specifica a marturiei consta in faptul ca ea trebuie facuta oral

in fata instantei de judecata. Declaratiile scrise ale unor terte persoane, cele facute in forma autentica la notariat sau in cadrul unei anchete administrative sau chiar intr-un alt proces, nu constituie marturii propriu-zise, caci instanta si partile n-au posibilitatea de a pune intrebari ce1ui care le-a facut, asa cum o au atunci cand acesta este prezent in

instanta, spre a lamuri exact sensul declaratiilor sale si pentru a se convinge de sinceritatea sa. Folosirea dec1aratiilor scrise ar fi potrivnica principiului rolului activ al instantei si ar lipsi partile de insemnate garantii ale principiilor publicitatii, oralitatii si contradictorialitatii dezbaterilor, de care ele beneficiaza in cazul ascultarii martorilor in instanta, ceea ce ar fi inadmisibil[5]. Nu mai putin, declaratiile scrise inaintate instantei nu pot fi ignorate de aceasta. In temeiul rolului sau activ, instanta de judecata trebuie sa le ia in considerare ca izvoare de informatii, urmand ca din continutul lor sa se desprinda daca este cazul ca persoana respectiva - sau altele - sa fie citate ca martori sau daca este cazul sa dispuna administrarea de alte probe.

Importanta. In procesul civil proba cu martori are un camp limitat de folosire. Aceasta in ideea ca legea civila nu admite proba cu martori in acele cazuri in care partile litigante au avut posibilitatea sa-si procure probe scrise.

Asa fiind, in materia civila, proba cu martori nu este considerata o proba de drept comun, ci o proba de exceptie .

Admisibilitatea probei

Pe vremea cand stiinta de carte era putin raspandita, proba generala si cea mai raspandita era proba testimoniala. Dupa descoperirea tiparului si raspandirea scrisului si cititului, crescand importanta probei scrise, datorita certitudinii pe care aceasta o implica, proba testimoniala a pierdut din insemnatatea ei. Coruperea martorilor a dus la discreditarea acestei probe si drept consecinta, la o sensibila restrangere a admisibilitatii

ei in ce priveste dovada actelor juridice. Este sistemul instituit in Franta in secolul al XVI-lea[8], adoptat apoi de codul civil francez de la care l-au luat ca model.

Explicatia clasica pe care juristii au dat-o restrangerii admisibilitatii dovezii cu martori a fost pericolul coruperii martorilor si al inmultirii proceselor , la care s-a adaugat explicatia de ordin psihologic a fragilitatii si a lacunelor memoriei omenesti.

Codul civil admite dovada cu martori a faptelor materiale fara nici o restrictie. Fiind vorba de fapte care se intampla independent de vointa omului, sau care se savarsesc fara scopul de a da nastere la efecte juridice ce se produc totusi in temeiul legii, nici nu este normal posibil sa se intocmeasca, la data intamplarii sau savarsirii lor, inscrisuri prin care sa fie dovedite ulterior.

Restrictiile prevazute de Codul civil se refera numai la dovada actelor juridice incheiate in scopul de a produce efecte juridice si ele primesc numai partile, fiindca numai acestea au avut posibilitatea de a-si intocmi inscrisuri, la data incheierii lor. Tertii pot dovedi actele juridice ale partilor prin orice mijloace de dovada, inclusiv cu martori, caci pentru ei aceste acte sunt simple fapte cu privire la care n-au avut posibilitatea de a-si procura inscrisuri .

Codul civil restrange admisibilitatea dovedirii cu martori a actelor juridice de catre parti, pe de o parte, prin dispozitia alin. 1 din art. 1191 care stabileste ca actele juridice al caror obiect are o valoare mai mare de 250 lei nu pot fi dovedite decat prin inscrisuri, iar pe de alta parte, prin dispozitia alin. 2 din acelasi articol care stabileste ca nu se poate dovedi prin martori impotriva si peste cuprinsul unui inscris.

Aceste dispozitii se refera numai la dovada actelor juridice, inscrisul cerandu-se numai ad probationem. Lipsa inscrisului nu afecteaza deci cu nimic validitatea actelor juridice.

Dispozitiile alin. 1 si 2 din art. 1191 c. civ. nu sunt imperative. Partile, de comun acord se pot abate de la ele, asa cum reiese din alin. 3 al aceluiasi articol, fie expres, fie chiar tacit. Pe de alta parte, sunt o serie de cazuri in care, atat prin precizarea sensului exact al acestor dispozitii, cat si datorita exceptiilor prevazute de lege, ele nu se aplica , ceea ce face ca intinderea sferei de aplicare a acestor restrictii sa fie sensibil limitata.

2.1. Regula prevazuta de alineatul 1 al art. 1191 C.civ.

Potrivit acestui alineat 'dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare mai mare de 250 de lei[12], chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat prin act autentic sau prin act sub semnatura privata'.

Regula inscrisa in alineatul 1 al art. 1191 C.civ. se refera exclusiv la actele juridice si la dovedirea lor in functie de valoarea obiectului actului. Restrictia aceasta este numai de ordin probator si nu afecteaza cu nimic asupra validitatii operatiunii juridice. Pentru dovada actelor juridice mentionate nu se primesc nici un fel de alte probe, nici alte inscrisuri, nici martori, nici prezumtii. Legiuitorul a urmarit prin aceasta dispozitie sa determine partile care incheie acte juridice sa-si preconstituie dovezi (inscrisuri semnate) de natura sa asigure certitudinea si stabilitatea raporturilor juridice pe care ele le creeaza. Scopul urmarit este deci ocrotirea intereselor partilor. Aceasta reiese lamurit din dispozitia ultimului alineat al art. 1191 c.civ. care ingaduie partilor sa convina a-si dovedi prin martori actele ce au incheiat, renuntand astfel la protectia legii.

Inadmisibilitatea probei testimoniale pentru dovada actelor juridice, fiind o masura de ocrotire a partilor, nu le primeste decat pe acestea si evident si pe urmasii lor in drepturi, care dobandesc situatia autorilor lor. Tertii propriu-zisi, asa cum am mai aratat , sunt liberi sa dovedeasca actele juridice ale partilor prin orice mijloace de dovada.

Pentru a determina in mod exact domeniul de aplicare a regulii inadmisibilitatii probei testimoniale cuprinsa in alin. 1 din art. 1191 c.civ. trebuie sa stabilim actele juridice la care se refera si modul de determinare a valorii obiectului acestora.

2.2. Actele juridice la care se refera dispozitia din alin. 1 al

art. 1191 c. civ.

Textul mentioneaza actele juridice in general fara nici o discriminare, in afara celei privind valoarea lor. Trebuie sa conchidem ca inadmisibilitatea probei testimoniale se aplica la toate actele juridice, indiferent de felul lor, fie ele conventii sau acte unilaterale, fie acte prin care se creeaza raporturi juridice sau prin care se recunosc, se confirma, se modifica, se transmit sau se sting raporturi juridice preexistente[13]. Sunt insa unele cazuri in care legea prevede expres ca dovada unui act juridic poate reiesi in mod tacit din anumite fapte, cum este, de exemplu, cazul confirmarii unui act anulabil care poate rezulta din executarea voluntara a actului sau cazul remiterii de datorie care poate rezulta din faptele prevazute la art. 1138 - 1142 c.civ.

Regula inadmisibilitatii probei testimoniale nu se refera la dovada faptelor materiale, fie ele fapte naturale, fie fapte ale omului. Cei care se prevaleaza de efectele juridice, la care acestea pot da nastere in temeiul legii, le pot dovedi prin orice mijloace de dovada. Se vor putea dovedi astfel: posesia, tulburarile de fapt ale posesiei, ridicarea de constructii sau plantatii pe terenul altuia, fapte ilicite extracontractuale cauzatoare de prejudicii, fie ca ele imbraca forma delictului sau cvasidelictului civil, fapte materiale din care rezulta obligatii cvasicontractuale (cum este gestiunea de afaceri); buna sau reaua-credinta, frauda, viciile de consimtamant etc.

In situatiile complexe in care faptele materiale s-au savarsit sau se invoca in legatura cu acte juridice, proba cu martori va fi admisa numai in ce priveste dovada faptelor materiale, nu si in ce priveste dovada actelor juridice. Astfel in cazul raspunderii contractuale, debitorul va putea dovedi prin martori anumite imprejurari materiale care au impiedicat executarea obligatiilor sale, dar nu va putea dovedi decat prin inscris contractul in care s-a inserat clauza potrivit careia acele imprejurari vor fi exoneratoare de raspundere. Tot astfel, daca paratul poate dovedi faptele materiale de posesie asupra unui lucru prin martori, reclamantul care pretinde ca paratul este un simplu detentor in calitate de locatar al sau, va trebui sa dovedeasca prin inscris contractul de locatie pe care i1 invoca, daca valoarea acestuia depaseste suma de 250 lei.

Regula inadmisibilitatii probei testimoniale se aplica si in materie penala, in ce priveste dovada actelor juridice, in legatura cu care s-a savarsit infractiunea. Astfel, de exemplu, dovada unei conventii in legatura cu existenta careia s-a savarsit infractiunea de abuz de incredere, nu se va putea face prin martori, daca valoarea obiectului ei depaseste suma de 250 de lei[14].

2.3. Modul de determinare a valorii obiectului actelor juridice

Valoarea care se ia in considerare pentru a stabili daca un act poate sau nu poate fi dovedit prin martori este aceea din momentul incheierii actului, caci numai in functie de valoarea actului in acel moment partile si-au putut da seama daca este sau nu nevoie de intocmirea unui inscris. Astfel, in cazul in care, la incheierea actului valoarea obiectului depasea aceasta suma si ulterior a scazut valoarea cu martori nu va putea fi admisa si dimpotriva in cazul in care la incheierea actului, valoarea obiectului acestuia era inferioara sumei de 250 de lei iar apoi valoarea s-a urcat, proba testimoniala va fi admisa.[15]

Art. 1192 C.civ., aplicand acest criteriu, stabileste ca cuantumul dobanzilor adaugate la capital - nu se ia in considerare, daca valoarea actului la data incheierii sale nu depasea 250 de lei.

Art. 1193 c.civ. prevede ca cel care prin actiune a cerut plata unei sume care depaseste 250 de lei, nu-si poate dovedi pretentia cu martori, chiar daca ulterior si-ar restrange cererea sub 250 de lei, pentru a impiedica astfel eludarea legii prin renuntarea la o parte din creanta. De asemenea, dovada prin martori nu este admisa nici in cazul in care actiunea se face pentru o suma sub 250 de lei, care este insa un rest dintr-o creanta mai mare neconstatata prin inscris (art. 1194 c.civ.).

In acelasi scop, de a preveni eludarea dispozitiei alin. 1 din art. 1191 c.civ., prin fractionarea creantei, legiuitorul stabileste in art. 1195 ca daca o persoana introduce la aceeasi instanta mai multe cereri impotriva aceluiasi debitor, fara a avea inscrisuri pentru ele fiecare sub 250 lei, dar toate impreuna depasind aceasta suma, dovada cu martori nu va fi admisa pentru nici una din cereri chiar daca creantele ar fi izvorat din acte deosebite si ar avea date diferite, cu singura exceptie a cazului in care creditorul le-ar fi dobandit de la alte persoane (de exemplu, prin succesiune, cesiune de creanta etc.)[16].

O alta dispozitie este aceea inscrisa in art. 1196 c.civ. - urmareste sa impiedice eludarea legii nu numai prin fractionarea creantei prin mai multe actiuni concomitente (ipoteza prevazuta in art. 1195 c.civ.), dar si prin fractionarea ei in mai multe actiuni succesive, in care scop prevede ca toate cererile impotriva aceluiasi debitor, sub orice titlu care nu sunt justificate prin inscrisuri se vor face prin aceeasi actiune, sub

sanctiunea ca orice cereri ulterioare, nedovedite prin inscrisuri si care se puteau intenta la data formularii actiunii, nu vor mai fi primite[17].

Cand obiectul litigiului nu este o suma de bani, ci un bun sau o prestatie, evaluarea pretentiei formulate prin actiune va fi facuta de catre reclamant, care insa, in spiritul art. 1193 c.civ. n-o va mai putea modifica ulterior, iar daca reclamantul a omis sa-si evalueze pretentia, aceasta sarcina va reveni judecatorului in temeiul rolului sau activ.

Consideram ca dispozitiile de mai sus trebuie aplicate de instantele noastre judecatoresti in spiritul scopului ce s-a urmarit prin ele, acela de a se impiedica eludarea interdictiei probei testimoniale pentru dovada actelor juridice a caror valoare este mai mare de 250 de lei, de unde concluzia noastra ca instanta de judecata trebuie sa tina seama, cand este cazul, de imprejurarea ca reclamantul nu le-a respectat din nestiinta sau din eroare si nicidecum cu intentia de a eluda legea, daca aceasta dovada s-a facut. Cu alte cuvinte, am putea considera dispozitiile de mai sus ca instituind prezumtiile legale relative de eludare a legii susceptibile de a fi combatute prin dovada contrara.

2.4. Cazuri exceptionale in care proba testimoniala este

inadmisbila independent de valoarea actului juridic

In mod exceptional, legea prevede ca anumite contracte vor fi incheiate in scris, indiferent de valoarea lor, inscrisul fiind cerut nu pentru insasi validitatea actului, ci numai pentru probatiunea acestuia. Intra in aceasta categorie[18]: tranzactia (art. 1705 c.civ. 'Tranzactia trebuie sa fie constatata prin act scris') contractul verbal de executare

repus in executare (art. 1416 c.civ.). 'Daca contractul facut verbal n-a primit nici o punere in lucrare, si una din parti il neaga, nu se poate primi proba prin martori, oricat de mic ar fi pretul si chiar cand s-ar zice ca s-a dat arvuna'; contractul de depozit voluntar (art. 1597 c.civ.) 'Depozitul voluntar nu se poate face decat prin inscris. Legea considera ca aceste contracte dau nastere la raporturi juridice mai complexe intre parti si de aceea, pentru a determina partile sa le incheie in scris, nu admite dovada lor prin martori, nici cand valoarea lor nu depaseste suma de 250 lei.

2.5 Consecintele schimbarii de lege ferenda a plafonului valoric privind admisibilitatea probei cu martori

Stabilit inca din 1952, plafonul legal de 250 de lei pentru admisibilitatea probei cu martori (art. 1191 alin. 1 C.civ.) este complet depasita de realitatile economice. Prin urmare pentru fluidizarea operatiunilor juridice civile se impune o cat mai grabnica modificare a acestuia, ceea ce insa va genera o situatie tranzitorie interesanta. Asadar, care vor fi efectele asupra regimului probatoriu al unui act juridic incheiat sub imperiul legii actuale, cu un obiect care, depasind pragul de 250 de lei se va incadra in limita maxima pentru admisibilitatea probei testimoniale prevazuta de legea viitoare? Altfel spus, aplicabila la speta va fi legea veche, sub imperiul careia s-a perfectat negotium sau legea noua activa la data judecatii?

De peste un secol, in literatura juridica si in jurisprudenta s-au cristalizat doua interpretari[19]: prima se pronunta pentru admisibilitatea probei cu martori, deci pentru aplicarea legii noi iar cealalta sustine competenta legii vechi, in vigoare la data perfectarii actului juridic.

A) In dreptul roman, dupa al doilea razboi mondial si pana de curand, a fost imbratisat, fara rezerve, sistemul aplicarii legii care largeste posibilitatile de probatiune, aceasta fiind in cazul de fata legea noua[20].

Principalele argumente ale acestei sustineri sunt:

- vechea teorie a drepturilor castigate nu mai poate fi invocata in noul sistem al dreptului procedural roman, care a consacrat principiul rolului activ al judecatorului si principiul aflarii adevarului .

- regimul probelor apartine in intregime atat in ce priveste administrarea cat si in ce priveste admisibilitatea dreptului procedural, iar nu dreptului material si prin urmare legea de la data judecatii ca lege procedurala va avea efect imediat.

Teza contrara ce reprezenta punctul de vedere antebelic si care se manifesta ca o noua tendinta a literaturii juridice de dupa 1989 se bazeaza pe urmatoarele argumente:

- admisibilitatea probelor tine de dreptul substantial si nu de cel procedural, deoarece determinarea mijloacelor de proba permise in fiecare caz in parte este o problema intim legata de natura actului juridic si de modul in care acesta este savarsit, ceea ce constituie o problema de fond si nu de forma;

- nu poate fi admisa o analogie intre materia civila in ce priveste probele si materia penala ca urmare a existentei probelor preconstituite specifice dreptului civil;

- o lege noua nu poate conferi forta probanta unui act care nu constituia o dovada potrivit legii vechi, sub imperiul careia a fost intocmit.

- in practica se poate ajunge la situatii aberante: daca in trecut s-au dus tratative fara rezultat, iar legea noua ingaduie proba cu martori acolo unde legea veche accepta doar probe preconstituite, partea care a avut incredere in legea veche si nu si-a conservat probe cu privire la neincheierea contractului se pot gasi la discretia unor martori mincinosi.

Credem ca actul juridic perfectat sub imperiul actualelor prevederi ale art.1191 alin. 1 C.civ., al carui obiect depaseste valoarea de 250 de lei, nu va putea fi, pe viitor, dovedit de parti cu martori.

2.6. Regula prevazuta in alin. 2 al art.1191 C. Civ.

Alineatul 2 art. 1191 C.civ. stabileste ca dovada prin martori nu este admisa nici pentru a combate cuprinsul unui inscris si nici pentru a pretinde ca acesta ar fi fost modificat prin acte verbale concomitente sau posterioare incheierii inscrisului, chiar daca valoarea obiectului actului constatat prin inscris n-a depasit suma de 250 lei. Inscrisul, deci, indiferent de valoare nu poate fi rasturnat prin proba cu martori. S-a spus, printr-o deductie formal logica si ca aceasta dispozitie ar exprima un principiu diferit de cel care sta la baza dispozitiei din primul alineat al art. 1191 C.civ., si anume principiul unei 'preferinte absolute data probei scrise asupra celei testimoniale dind aceste doua mijloace de proba se gasesc in conflict'[21]. Aceasta pretinsa preferinta ne apare insa la o analiza mai adanca ca fiind mai degraba o consecinta formala a dispozitei din alin. 2 din art. 1291 decat cauza insasi a acestei dispozitii.

Intr-adevar, daca ne intrebam care este ratiunea inadmisibilitatii combaterii inscrisului prin martori, explicatia superioritatii dovezii scrise asupra celei testimoniale nu ne apare ca satisfacatoare. Cand partile intocmesc un inscris, pentru constatarea unui act juridic ce incheie, se propune in mod firesc ca ele si -au cuprins in scris intregul lor acord de vointa, si ca au inteles totodata sa-si dovedeasca, una fata de alta raportul juridic respectiv prin acel inscris. Desigur partile au fost determinate sa incheie inscrisul de dispozitia primului alineat din art. 1191 C.civ., cand valoarea actului este mai mare de 250 de lei si totodata, de cele mai multe ori, si de increderea lor in caracterul mai sigur

al probei scrise. Dar odata ce partile au incheiat inscrisul, putem presupune oare ca ele au inteles sa-l poata combate prin martori sau sa-l poata modifica verbal fata de martori, ori, mai degraba, ca ele au inteles ca raporturile dintre ele sa fie si sa ramana cele ce rezulta din inscris, pana nu-l modifica tot prin inscris? Ni se pare ca este mult mai firesc sa presupunem ca intentia partilor la data incheierii inscrisului - si aceasta conteaza - a fost cea de-a de-a doua nu cea dintai[22].

Daca aceasta explicatie este justa cum ne apare, putem spune ca ratiunea dispozitiei din alin. 2, art. 1191 C.civ. se afla in intentia implicita a partilor pe care legiuitorul o prezuma[23]. Aceasta idee isi gaseste un suport si in dispozitia scrisa in alineatul 3 al art. 1191 C.civ., potrivit careia partile pot conveni sa admita dovada prin martori contra sau peste inscrisul ce au intocmit, ceea ce inseamna fie ca partile inteleg sa-si precizeze intentia lor initiala in sensul contrar celui prezumat fie ca ele au revenit asupra intentiei lor initiale prezumate. Cu alte cuvinte, inadmisibilitatea probei testimoniale impotriva sau peste cuprinsul unui inscris ar fi o conventie tacita a partilor prezumata de lege pe care acestea o pot combate sau inlatura printr-o conventie contrara .

Fiind de natura conventionala, aceasta regula priveste numai partile si pe succesorii lor universali[25]. Tertii, strainii de conventie pot combate deci inscrisul partilor prin orice mijloace de dovada .

Pe de alta parte, conventia tacita a partilor fiind cuprinsa in mod necesar numai in inscrisurile preconstituite urmeaza ca regula inscrisa in alin. 2 al art.1191 C.civ se refera in mod exclusiv numai la aceste inscrisuri[27].

2.6.1. Domeniul de aplicare a regulii inscrise in art. 1192 alin.2 C.civ.

Pentru a determina domeniul de aplicare a dispozitiei din alin. 2 al art. 1151 C.civ. trebuie sa lamurim ce se intelege in mod exact prin cele doua expresii pe care le foloseste textul legii: a dovedi, 'in contra', in contra sau 'peste' cuprinsul unui inscris.

Precizam dintr-un inceput ca textul cuprinde doua interdictii distincte si nicidecum una singura exprimata in doua moduri. Potrivit primei interdictii (de a se dovedi prin martori 'in contra' unui inscris), proba cu martori nu este admisa pentru a stabili ca inscrisul ar cuprinde clauze sau mentiuni inexacte care s-ar fi introdus in inscris din eroare ori din intentia culpabila a unei parti sau chiar din vointa de simulare a ambelor parti. Astfel, de exemplu, nu se poate dovedi prin martori ca pretul ar fi fost altul decat eel prevazut in inscris sau ca pretul n-ar fi fost platit la incheierea contractului

asa cum se arata in inscris sau ca inscrisul nu corespunde realitatii fiind fictiv sau simulat[28]. Cea de a doua interdictie de a se dovedi 'peste', cuprinsul unui inscris impiedica sa stabileasca prin martori faptul ca partile ar fi adus verbal modificari actului ce au constatat prin inscris indiferent de momentul cand se pretinde ca ar fi intervenit acestea. Discutiile pe care partile le-au avut inainte de incheierea inscrisului la intocmirea acestuia sau ulterior trebuie considerate ca simple tratative atata timp cat ele nu au imbracat forma unui act de vointa concretizat in inscris. Astfel, de exemplu nu vor putea fi dovedite prin martori pretentia creditorului ca s-ar fi stipulat o dobanda care nu e prevazuta in inscris sau pretentia debitorului ca s-ar fi introdus un termen sau o conditie despre care inscrisul nu face mentiune sau pretentia oricarei parti ca s-ar fi adaugat orice alte clauze prin care s-ar fi modificat drepturile si obligatiile partilor stabilite prin insemnul lor.

In schimb se vor putea dovedi prin martori, orice imprejurari care nu vin in contradictie cu inscrisul partilor si nici nu aduc modificari cuprinsului sau.

Proba testimoniala va fi astfel admisa pentru a lamuri sensul exact al unora din clauzele inscrisului cand acestea sunt obscure, echivoce[29] etc. si este necesara lamurirea lor, intrucat a interpreta nu inseamna a proba peste cuprinsul unui inscris, ci dimpotriva a stabili sensul exact al acestuia, in care scop instanta poate folosi orice elemente susceptibile de a contribui la justa interpretare a inscrisului. In acelasi fel vor putea fi corelate si erorile pur materiale strecurate in inscris.

Dovada cu martori va fi primita si pentru stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin inscris si posterioare incheierii acestuia, care nu sunt in contradictie cu inscrisul si nu constituie nici modificari ale acestuia, ci moduri de executare sau de stingere a obligatiilor partilor, rezultand din inscris, daca aceste acte sau fapte primite in mod distinct pot fi dovedite prin martori, cum sunt, de exemplu: plata, compensatia, remiterea de datorie etc. Dispozitia alin. 2 din art. 1191 c.civ. nu impiedica dovada prin martori a platii unei obligatii sau a stingerii ei in alt mod caci debitorul care vrea sa dovedeasca obligatia care s-a stins nu pretinde sa contrazica sau sa modifice inscrisul el invoca un act sau un fapt distinct si ulterior, care, fara a modifica inscrisul face sa inceteze calitatile de debitor sau creditor a partilor. In ce priveste dovada actului sau faptului care a stins obligatia se vor aplica dispozitiile alin. 1 din art. 1191 C.civ. care cere un inscris daca este vorba de un act a carui valoare depaseste suma de 250 lei .

Regula inscrisa in alineatul 2 art. 1191 C.civ. nu se refera la viciile de care pot suferi actele juridice, cum sunt: eroare, dolul, violenta, leziunea, absenta cauzei, cauza falsa, cauza ilicita sau imorala, reaua credinta, frauda la lege etc . Toate acestea vor putea fi dovedite prin martori si orice alte mijloace de proba, ele fiind imprejurari de fapt sau elemente psihologice pe care partile cauta cu grija sa le ascunda asa incat ele nici nu ar putea fi dovedite de catre parti cu inscrisuri. Astfel, daca partile au incheiat un act aparent fictiv sau simulat pentru a ascunde adevarata lor vointa fata de terti, una sau alta dintre ele nu ar putea stabili vointa lor reala, prin care ar tinde sa dovedeasca 'in contra' inscrisul aparent decat tot printr-un inscris, asa cum cere alin. 2 din art. 1191 C.civ. Daca insa scopul in vederea caruia partile au recurs la simulatie este savarsirea unei fraude la lege fiecare din ele va putea dovedi actul real care le leaga si prin care s-a urmarit eludarea legii prin orice mijloace de proba: martori, prezumtii Indiferent de scopul urmarit prin simulatie tertii care inteleg sa dovedeasca pentru a invoca in favoarea lor vointa reala a partilor, vor putea face proba acestei vointe in mod liber, prin martori si orice alt mijloc de proba caci pentru ei actul secret al partilor este un simplu fapt.

Exceptii de la dispozitiile restrictive privind

admisibilitatea probei cu martori

Exceptiile prevazute de art. 1197 si 1198 si de art. 225 C.proc.civ.

Potrivit dispozitiilor art. 1197 si 1198 C.civ. proba cu martori este admisibila

in mod exceptional pentru dovada actelor juridice in urmatoarele cazuri la care ne marginim si le enuntam aici urmand sa le cercetam in cele ce urmeaza:

a) cand exista un inceput de dovada scrisa, prin care se intelege orice scriere semnata sau nesemnata, provenind de la partea careia i se opune sau de la autorul ori reprezentantul acesteia si care face verosimil faptul pretins (art. 1197 C.civ.);

b) cand partea s-a aflat in imposibilitate (materiala sau chiar morala) de a-si procura o dovada scrisa despre actul ce a incheiat (art. 1197 C.civ.);

c) cand partea care si-a preconstituit o dovada scrisa despre actul incheiat, a fost in imposibilitatea de a conserva acea dovada (art. 1198 C.civ.).

In primul caz in care proba verosimilitatii faptului pretins este deja facuta prin existenta inceputului de dovada scrisa, rolul probei cu martori este acela de a completa, de a intari acest inceput de dovada.

In celelalte doua cazuri, rolul probei cu martori este mai important caci ea, fiind chemata sa inlocuiasca inscrisul care lipseste urmeaza sa faca dovada completa a actului juridic incheiat[32].

La aceste exceptii se adauga si aceea rezultand din art. 225 C.proc. civila care stabileste ca instanta de judecata poate considera ca o marturisire deplina sau ca un inceput de dovada in folosul partii potrivinice, atitudinea partii care, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu sau nu se infatiseaza la acesta. In toate aceste cazuri, admisibilitatea probei cu martori face posibila si folosirea prezumtiilor, caci potrivit regulii statornicite de art. 1203 C.civ., judecatorii nu pot recurge la prezumtii 'decat numai in cazurile in care este permisa si dovada prin martori'.

2.7.1. Domeniul de aplicare a exceptiilor prevazute de lege la

dispozitiile privind admisibilitatea probei testimoniale

Exceptiile prevazute de lege, mentionate mai sus, se refera atat la dispozitia care interzice dovada cu martori a actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 de lei art. 1191 din C. civ., cat si la dispozitia care prohiba sa dovedeasca prin martori impotriva sau peste cuprinsul unui inscris (art. 1191 alin. 2 C. civ.). Este ceea ce rezulta din folosirea pluralului in dispozitiile legale care stabilesc ca aceste exceptii, 'regulile mai sus prescrise' (in art. 1197 C. civ. 'acele reguli' in art. 1198 al. 1 C.civ. in cazurile prevazute de art. 1191 C. civ., in art. 46 alin. 2 C. com.), iar in cazul exceptiei prevazute de de art. 225 C. proc. civ. din combinarea dispozitiei cuprinsa in acest articol cu aceea cuprinsa in art. 1197 C. civ. care dupa cum am vazut foloseste pluralul.

Se pune intrebarea daca aceste exceptii se aplica si in cazurile speciale in care legea cere un inscris pentru dovada unor contracte, indiferent de valoarea obiectului lor chiar daca aceasta este inferioara sumei de 250 lei.[33]

Consideram ca raspunsul trebuie sa fie afirmativ atat in cazul existentei unui inceput de dovada scrisa sau a unui inceput de dovada in sensul art. 225 C. proc. civ. cat si in cazurile imposibilitatii de a preconstitui un inscris sau a imposibilitatii de a conserva inscrisul ce s-a intocmit.

Cand exista un inceput de dovada scrisa sau un inceput de dovada rezultand din refuzul partii de a raspunde sau de a se prezenta la interogatoriu martorii sunt chemati sa completeze acest inceput de dovada si nicidecum sa dovedeasca ei singuri actul incheiat. Ori ceea ce legea interzice in cazurile speciale la care ne referim este dovedirea contractelor respective numai prin martori, chiar daca valoarea obiectului lor ar fi inferioara sumei de 250 de lei, dar nu si folosirea probei cu martori pentru a intari si intregi probatiunea ce rezulta dintr-un inceput de dovada. De altfel, daca existenta unui inceput de dovada pur si simplu este considerata de legiuitor ca inspirand suficienta incredere incat sa faca admisibila proba testimoniala pentru completarea probatiunii oricarui act juridic a carui valoare depaseste suma de 250 de lei, cat si pentru completarea probei impotriva si peste cuprinsul unui inscris indiferent de valoarea acestuia, este greu de admis ca existenta unui inceput de dovada sa nu inspire aceeasi incredere si in ce priveste admisibilitatea probei testimoniale pentru completarea probatiunii acelor contracte in privinta carora legiuitorul interzice dovada cu martori sub suma de 250 de lei.[34]

In cazul imposibilitatii materiale sau morale a partii de a-si fi procurat o dovada scrisa despre actul ce a incheiat, ratiunea care sta la baza exceptiei prevazute in art. 1198 c.civ. este deopotriva valabila pentru orice acte juridice, ceea ce ne indeamna sa o admitem si in cazul contractelor la care ne referim.

In fine, in cazul in care inscrisul s-a intocmit dar partea a fost pusa in imposibilitate de a evita pierderea acestuia, este neindoios ca dovada cu martori va fi admisa si in ce priveste contractele la care ne referim, caci conditia ceruta de lege

intocmirea inscrisului a fost indeplinita, iar dispozitia inscrisului se datoreste unui caz de forta majora.

2.7. 1.1. Inceputul de dovada scrisa. Conditia existentei unei scrieri

Inceputul de dovada scrisa este 'orice scriptura', provenind de la cel caruia i se opune si care face de crezut faptul pretins (art. 1197, alin. 2 c. civ.).

Asadar, prima dintre cele trei conditii pe care le presupune acest mijloc de dovada este existenta unei scrieri.

Intrebuintand expresia 'orice scriptura', legiuitorul a aratat lamurit ca poate constitui inceput de dovada scrisa, nu numai un inscris intocmit pentru a constitui proba ci orice fel de scriere, indiferent de scopul sau de forma in care a fost facuta, fie ea scrisa de mana sau de masina, datata sau nedatata, semnata sau chiar nesemnata, daca provenienta ei nu poate fi pusa la indoiala. Din folosirea acestei expresii mai reiese, de asemenea, ca orice alte fapte, cum ar fi anumite comportari, manevre etc. ale partii nu pot constitui un inceput de dovada scrisa impotriva acesteia, cu exceptia de a raspunde

sau de a se prezenta la interogatoriu care poate constitui un inceput de dovada in conditiile prevazute de art. 225 c. proc. civ[35].

O scriere, orice fel de scriere este deci necesara, dar in acelasi timp suficienta, pentru a putea constitui primul element al inceputului de dovada scrisa, ca de exemplu: o scrisoare adresata de una din parti celeilalte sau unui tert; mentiunile unui inventar; insemnari, note, socoteli facute intr-un registru casnic, pe un inscris pe o foaie volanta; declaratii scrise extrajudiciare; raspunsuri la interogatoriu consemnate in scris[36]; cereri, memorii, concluzii scrise inaintate instantei judecatoresti; declaratiile facute de instanta sau in alte instante, chiar si in litigii cu alte persoane, daca sunt consemnate in incheieri de sedinta sau in hotarari judecatoresti etc.

Desigur poate constitui inceput de dovada scrisa si inscrisul autentic nevalabil ca atare din cauza incapacitatii sau necompetentei agentului instrumentator sau a lipsei formelor esentiale, in cazurile in care forma autentica nu este ceruta pentru insasi valabilitatea actului juridic . Nulitatea inscrisului, ca instrument de probatiune cu acest titlu, nu impiedica ca acelati inscris sa fie valabil ca inscris sub semnatura privata sau ca inceput de dovada scrisa daca indeplineste conditiile acestor mijloace de dovada.

Tot astfel, poate constitui inceput de dovada scrisa si inscrisul sub senmatura privata lipsit de senmatura partii careia i se opune, daca provenienta sa de la aceasta este neindoioasa precum si inscrisul sub semnatura privata ce a fost intocmit fara respectarea

conditiilor cerute de art. 1179 si 1180 c.civ. In cazul in care a fost intocmit in doua exemplare originale, dar ele nu sunt in totul identice in sensul ca unul din ele cuprinde o mentiune care lipseste din celalalt, exemplarul care cuprinde mentiunea poate constitui un inceput de dovada scrisa pentru dovada imprejurarii la care acesta se refera, caci el este o scriere a partilor, senmata de acestea, care nu indeplineste insa conditia dublului exemplar in ce priveste mentiunea respectiva.

Copiile legalizate de pe inscrisuri autentice pot constitui un inceput de dovada scrisa, in cazurile in care inscrisul original nu mai exista, in conditiile stabilite de art. 1188 pet. 2-4 c.civ., pe cand copiile legalizate de pe inscrisuri sub senmatura privata, care nu mai exista, nu pot avea aceasta putere doveditoare, deoarece veracitatea senmaturilor reproduse nu este verificata cu ocazia legalizarii .

Copiile facute cu folosirea plombaginei sau fotocopiile nu pot constitui un inceput de dovada scrisa, caci nu se poate stabili cu certitudine provenienta lor de la cel caruia ii sunt atribuite, fiind posibil ca ele sa ascunda 'o frauda, prin copierea senmaturii de pe alte inscrisuri, respectiv prin procedeul unor trucaje fotografice'.

In cazurile in care una din parti combate un inscris pentru a dovedi impotriva sau peste cuprinsul acestuia ea n-ar putea invoca insusi inscrisul respectiv ca un inceput de dovada scrisa de vreme ce-l combate.

Inceputul de dovada scrisa poate rezulta si din mai multe scrieri care se coroboreaza, nefiind necesar sa fie constituit dintr-o singura scriere. In art. 1197 C.civ. nu se cere o asemenea conditie.

Mijloaeele modeme de inregistrare a vocii pun in discutie problema daca inregistrarea vocii pe banda de magnetofon sau prin alte mijloace mecanice poate constitui un inceput de dovada scrisa. Desi inregistrarea vocii nu constituie o scriere, nu se poate totusi contesta ca ea este un mijloc de materializare a declaratiilor unei persoane, care se deosebeste insa de scris prin faptul ca se constata auditiv si nu vizual.

Cu toate aeestea, teama intrebuintarii unor trucaje la alcatuirea benzii sonore precum si, uneori, procedeele incorecte folosite pentru inregistrarea vocii explica suspiciunea cu care e privita banda sonora ca mijloc de proba. Nu mai putin, in cazurile in care inregistrarea pe banda de magnetofon s-ar fi facut in fata unei instante, pentru consemnarea in felul aeesta a dezbaterilor, sau in cazurile in care vocea s-ar fi inregistrat prin mijloaee corecte si cel in cauza si-ar recunoaste-o, nimic nu s-ar mai opune a considera banda sonora ca un inceput de dovada care - alaturi de inceputul de dovada scrisa si de inceputul de dovada rezultan din refuzul partii de a raspunde sau de a se prezenta la interogatoriu - sa faca admisibila proba cu martori si prezumtii.

2.7.1.2. Conditia provenientei scrierii de la cel caruia i se opune

Pentru a constitui un inceput de dovada scrisa, scrierea trebuie sa provina de la partea careia i se opune, indiferent de pozitia aeesteia in proces, fie ca ea este reclamant

sau parat. Este cel de-al doilea element al inceputului de dovada scrisa si cel mai important, fiindca fara aeest element nu poate exista un inceput de recunoastere. Scrierea ce emana de la insasi partea care o invoca nu poate deci constitui un inceput de dovada scrisa in favoarea sa. De altfel, daca o asemenea scriere ar avea aeeasta putere ar insemna ca fiecare parte sa-si poata alcatui singura mijlocul de a face admisibila dovada cu martori. Cand insa scrierea emana de la ambele parti ea provine si de la partea careia i se opune si, ca atare, va putea constitui un inceput de dovada scrisa.    

Scrierea emanand de la persoane straine de proces nu poate constitui un inceput de dovada scrisa, caci o asemenea scriere este altceva decat o marturie scrisa care - prin ea insasi - nu poate face admisibile alte marturii orale. Daca scrierea tertei persoane este

insusita expres sau tacit de partea careia i se opune ea poate fi considerata ca inceput de dovada scrisa impotriva acesteia.

Avand in vedere ca inscrisul autentic si inscrisul sub semnatura privata fac dovada si fata de terti despre declaratiile si enuntarile ce cuprind , urmeaza ca un inscris autentic sau un inscris sub semnatura privata care nu este valabil intre parti, dar care constituie un inceput de dovada scrisa intre acestea, va avea aceeasi putere doveditoare si fata de terti in ce priveste existenta conventiei pe care o constata. O parte din proces va putea deci opune celeilalte parti, cu titlul de inceput de dovada scrisa, inscrisul autentic sau inscrisul sub semnatura privata incheiat de terte persoane - si care valoreaza intre acestea inceput de dovada scrisa - spre a face opozabila celeilalte parti existenta conventiei dintre acele persoane.

Scrierea este considerata ca provenind de la cel caruia i se opune si atunci cand ea emana de la autorul acesteia sau, dupa cum se exprima legiuitorul in art. 1197 alin. 2 C.civ. de la cel 'ce el reprezinta'. Astfel, scrierea provenind de la defunct poate fi invocata ca inceput de dovada scrisa impotriva mostenitorilor acestuia. Tot astfel, scrierea ce emana de la debitor poate fi opusa ca inceput de dovada scrisa impotriva debitorului lor cand acestia exercita drepturile si actiunile debitorului pe cale de actiune obliga potrivit dispozitiilor 847 C.civ.

Desi art. 1197 alin. 2 C.civ. nu prevede expres, este neindoios ca aceeasi solutie se impune si in cazurile in care scrierea emana de la reprezentantul legal judecatoresc sau conventional al partii, caci actele reprezentantului savarsite in aceasta calitate si in limitele puterilor ce i-au fost conferite, sunt considerate insasi actele celui reprezentat in numele si in contul caruia ele au fost savarsite. Astfel, scrierile emanand de la tutore referitoare la actele savarsite in aceasta calitate in limitele puterilor sale pot fi opuse ca un inceput de dovada scrisa impotriva minorului in interesul caruia au fost facute. Tot astfel, declaratiile cuprinse in cereri sau concluzii scrise semnate de avocati si depuse in

instanta pot fi opuse ca inceput de dovada scrisa impotriva partii in numele careia au fost facute, afara de cazul in care ele ar fi tagaduite de partea respectiva.

In cazul gestiunii de afaceri, scrierea provenind de la gerant poate constitui un inceput de dovada scrisa impotriva geratului numai daca acesta din urma a ratificat actele savarsite de gerant, fie expres, fie chiar tacit.

In litigiile dintre soti pe de o parte, si terte persoane pe de alta parte privitoare la bunurile comune ale sotilor scrierea provenind de la unul dintre soti poate fi opusa ca inceput de dovada scrisa si impotriva celuilalt sot art. 135 alin. 2 C. fam., potrivit caruia fiecare dintre soti este prezumat ca are si consimtamantul celuilalt sot in ce priveste actele de administrare, de dispozitie si de folosinta pe care le face la bunurile comune cu

exceptia actelor de instrainare si grevare a bunurilor comune pentru care se cere consimtamantul expres al celuilalt sot. Cum insa puterea acestei prezumtii legale de mandat reciproc conventional este relativa, celalalt sot va putea inlatura in ce-l priveste inceputul de dovada scrisa ce i se opune dovedind opozitia sa la actul la care se refera scrierea si imprejurarea ca tertul care il invoca a cunoscut sau a trebuit sa cunoasca aceasta opozitie.

Scrierea care emana de la unul dintre coproprietarii unui bun sau de la unul dintre comostenitori sau de la alte persoane cointeresate nu poate fi opusa ca inceput de dovada scrisa impotriva celorlalti coproprietari, comostenitori sau cointeresati, deoarece intre aceste persoane nu exista un raport de reprezentare.

Pentru a considera ca o scriere emana de la o anumita persoana trebuie sa se stabileasca ca acea persoana este autorul scrisului sau cel putin ca ea si l-a insusit.

Calitatea de autor al cuprinsului unei scrieri reiese in mod suficient fie din semnatura autorului fie din faptul ca acesta a scris el insusi textul scrierii. Oricare dintre aceste imprejurari este suficienta prin ea insasi fara a fi nevoie si de cealalta.

Astfel, daca scrierea este semnata de o persoana ea poate fi opusa acesteia ca un inceput de dovada scrisa chiar daca textu1 scrierii este scris de un a1tu1 sau este dactilografiat ori imprimat. Semnatura nu poate fi inlocuita printr-o parafa sau printr-un semn, deci in asemenea cazuri originea scrierii n-ar mai putea fi verificata. Este suficient insa ca semnatura sa fie cea obisnuita a persoanei respective chiar daca este prescurtata si nu cuprinde toate elementele numelui acesteia[41].

Tot astfe1, daca textu1 scrierii este scris de persoana careia i se opune scrierea respectiva este considerata un inceput de dovada scrisa impotriva acesteia chiar daca nu cuprinde semnatura sa. Este de exemplu cazu1 insemnarilor, notelor, mentiunilor scrise de o parte dar nesemnate de catre aceasta.

Pentru a constitui un inceput de dovada scrisa scrierea sau semnatura trebuie sa fie recunoscuta expres sau tacit de partea careia i se opune iar in caz de nerecunoastere trebuie verificata pe calea procedurii verificarii de scripte art. 177 - 185 C. proc. civ. fara de care originea scrierii ar ramane indoielnica.

O scriere care nu este nici scrisa nici semnata de persoana careia i se opune nu poate constitui un inceput de dovada scrisa de vreme ce-i lipseste elementu1 material scrisu1 sau semnatura cu ajutoru1 caruia se poate stabi1i provenienta scrierii. Cu toate acestea daca persoana respectiva isi insuseste cuprinsu1 scrierii in mod expres sau chiar tacit aceasta va putea constitui un inceput de dovada scrisa. Intr-o asemenea ipoteza originea scrisu1ui se stabi1este, in 1ipsa elementelor materiale mentionate prin recunoaserea cuprinsului scrierii de catre ce1 caruia i se opune ca fiind opera sa intelectua1a. Este cazu1, de exemp1u, a1 insemnari1or, note1or, scrierilor sau in general al textelor dictate de o persoana si scrise de o alta cu mana sau mai frecvent 1a masina de scris fara a fi semnate. In cazu1 in care autoru1 scrierii nu recunoaste ca aceasta este opera sa inte1ectua1a imprejurarea din care reiese ca1itatea sa de autor (dictarea cuprinsului scrierii direct ce1ui care a scris-o; dictarea continutului scrierii 1a dictafon, dupa inregistrarea caruia un altul a procedat la efectuarea scrierii; dispozitia de intocmire a scrisului data altuia cu identificarea cuprinsului acestuia) va putea fi dovedita ca orice imprejurare de fapt prin martori si prezumtii.

Declaratiile si recunoasterile unei persoane pot constitui un inceput de dovada scrisa si atunci cand nu sunt scrise, nici semnate, nici recunoscute de persoana respectiva - si nici nu s-a dovedit ca scrierea care le cuprinde ar fi opera intelectuala a acesteia - in ace1e cazuri in care ele sunt cuprinse intr-un act autentic al unui organ de stat a carui calitate constituie o garantie ca acestea au fost intr-adevar facute, ca de exemplu: declaratiile si recunoasterile partilor relatate in modificarile unei hotarari judecatoresti, raspunsurile la interogatoriu consemnate intr-o incheiere de sedinta etc.Inscrisul autentic notarial care nu valoreaza ca atare[42] si nu este nici semnat de catre parti si nici scris de catre acestea, nu pot constitui un inceput de dovada scrisa impotriva partii respective decat in cazul in care aceasta n-a putut semna din cauza unei infirmitati, a unei boli sau din orice alta cauza mentionata de notarul instrumentator in incheierea de autentificare[43] . In schimb acelasi inscris poate constitui un inceput de dovada scrisa impotriva partii care l-a semnat.

2.7.1.3. Conditia ca scrierea sa faca verosimil faptul pretins

Pentru ca scrierea sa poata constitui un inceput de dovada scrisa se mai cere si o a treia conditie: aceea ca din cuprinsul scrisului sa reiasa ca faptul pretins este verosimil. Nu este necesar ca scrierea sa se refere direct la faptul pretins pentru a-l face verosimil. Ea se poate referi si la un alt fapt conex, din cunoasterea caruia instanta ar putea deduce indirect verosimilitatea faptului pretins.

Scrierea care se refera in mod direct la faptul pretins este de multe ori un inscris autentic sau un inscris sub semnatura privata care, din cauza neindeplinirii unor conditi cerute de lege, nu valoreaza ca atare si nu constituie astfel o proba completa dar poate fi folosit ca un inceput de dovada scrisa. Astfel, inscrisul autentic care nu este valabil cu acest titlu din cauza incapacitatii sau necompetentei agentului instrumentator sau din cauza lipsei unei forme esentiale si care nefiind semnat de toate partile nu poate fi considerat nici un inscris sub semnatura privata. Poate constitui un inceput de dovada scrisa impotriva partii care l-a semnat. Tot astfel, inscrisul sub semnatura privata care constata o conventie sinalagmatica si care a fost incheiat fara respectarea conditiilor cerute de art. 1197 C.civ. (pluralitatea de exemplare originale si mentionarea pe fiecare dintre acestea a numarului de originale intocmite) sau inscrisul sub forma privata care constata o obligatie unilaterala de a plati o suma de bani sau de a preda o cantitate de lucruri de gen neindividualizate, incheiat fara indeplinirea conditiilor prevazute in articolul 1180 C.civ (inserarea formulei 'bun si aprobat' inaintea semnaturii in cazul in care inscrisul nu e redactat in intregul sau de cel ce se obliga), poate constitui un inceput de dovada scrisa. In ambele cazuri inscrisul se refera la faptul pretins si ar fi constituit o dovada completa a acestuia, daca n-ar fi prezentat lipsurile mentionate. Nu mai putin este neindoios ca un asemenea inscris poate face verosimil faptul pretins si poate constitui astfel un inceput de dovada scrisa.

Inscrisul autentic si inscrisul sub semnatura privata n-au decat puterea probatorie a unui inceput de dovada scrisa si in cazurile in care ele cuprind enuntari ce n-au legatura cu raportul juridic constatat prin inscrisul respectiv, evident in ce priveste acele enuntari (art. 1174 C.civ. )[44]

In cazurile in care inscrisul original nu mai exista copia legalizata de pe un inscris autentic este considerata ca un inceput de dovada scrisa pana la implinirea a 30 de ani de la eliberarea ei dupa care timp are aceeasi forta probatorie ca si originalul iar daca legalizarea s-a facut de un organ necompetent, copia de pe inscrisul autentic este considerata un inceput de dovada scrisa fara a-si putea schimba puterea doveditoare prin trecerea timpului (art. 1188, pct. 2 si 3 C.civ.); in schimb copia legalizata de pe un inscris sub semnatura privata, care nu mai exista nu valoreaza inceputul de dovada scrisa deoarece la legalizare nu se verifica verocitatea semnaturilor.[45]

In aceeasi categorie a inscrisului ce se refera direct la faptul pretins intra orice alte scrieri care vor constitui un inceput de dovada scrisa, daca emana de la cel caruia i se opune si daca fac verosimil faptul pretins.

Scrierea poate face verosimil faptul pretins si daca se refera la un alt fapt, conex cu cel pretins din cunoasterea caruia instanta judecatoreasca ar putea trage concluzia existentei probabile a faptului pretins datorita legaturii dintre cele doua fapte. Astfel, ar putea constitui un inceput de dovada scrisa o scrisoare prin care o persoana promite alteia sa-i vanda un bun, pentru a se putea dovedi in continuare prin martori si prezumtii incheierea contractului de vanzare-cumparare privitor la acel bun; o chitanta prin care o persoana adevereste primirea unei sume de bani, fara nici o precizare pentru a se putea dovedi apoi prin alte probe titlul cu care s-a facut acea plata (imprumut, vanzare-cumparare etc.); o nota a unui mic meserias prin care acesta recunoaste primirea unui avans de la o persoana pe care aceasta din urma o invoca in scopul de a dovedi in completare prin martori si prezumtii incheierea unui contract de antrepriza: o scrisoare prin care o persoana se scuza de a nu fi putut face plata la termen, invocata de cel ce a primit-o in scopul de a face admisibila proba cu martori pentru dovedirea existentei unei datorii; un raspuns la interogatoriu prin care o parte recunoaste ca a dus tratative in vederea incheierii unui contract, pentru a se dovedi prin alte probe insasi incheierea contractului pretins etc.

Chestiunea daca scrierea invocata ca inceput de dovada scrisa face sau nu verosimil faptul pretins si daca, prin urmare, ea este o chestiune de fapt lasata la aprecierea instantei de judecata fie ca este vorba de scrieri care se refera direct la faptul pretins fie ca este vorba de scrieri care se refera la fapte conexe cu faptul pretins. Verosimilitatea scrierii invocate ca inceput de dovada scrisa depinde de aprecierea

instantei si in cazurile in care legea prevede expres ca anumite inscrisuri pot constitui un inceput de dovada scrisa.[46]

Scrierea admisa de instanta de judecata ca inceput de dovada scrisa nu poate fi considerata ca o proba deplina a faptului pretins, oricat de verosimil ar face ea acest fapt. Scrierea respectiva ramane un inceput de dovada scrisa care trebuie sa fie completat prin alte probe: martori, prezumtii etc. Ea este un inceput de dovada, un mijloc preliminar care face admisibile alte dovezi in completare.

2.7.2.Inceputul de dovada prevazut de art. 225 C. proc. civ.

Art. 225 C. proc. civ. acorda instantei posibilitatea de a considera atitudinea partii care fara motive temeinice refuza sa raspunda la interogatoriu sau nu se infatiseaza la acesta fie ca o marturie deplina, fie ca un inceput de dovada.

Pentru ca instanta de judecata sa aiba aceasta facultate este necesar ca partea sa fi fost legal citata cu mentiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, caci numai astfel partea isi poate da seama de consecintele la care se expune in caz de refuz de a raspunde sau de a se prezenta personal la interogatoriu. Mai este necesar totodata ca instanta sa constate ca partea nu si-a justificat atitudinea ei negativa prin 'motive temeinice' pe care legea le lasa la aprecierea instantei.

Plenul Tribunalului Suprem in decizia sa de indrumare nr. 3 din 11 octombrie 1956 referitoare la aplicarea art. 225 C. proc. civ[47]., a aratat in motivare ca: 'legea acorda instantei facultatea de a aprecia refuzul de a raspunde la interogatoriu, in ambele situatii, ca o prezumtie de recunoastere totala sau partiala in afara partii 'potrivnice.' In motivarea deciziei se mai arata ca 'atunci cand raporturile dintre parti pot fi stabilite si clasificate si prin admiterea de alte probe, ca: martori, prezumtii etc.

Prin urmare, nu numai un inscris provenind de la partea careia i se opune, poate constitui un inceput de dovada, care sa faca admisibila proba cu martori dar si atitudinea uneia din parti de a refuza sa raspunda sau sa se infatiseze la interogatoriu. O asemenea atitudine poate indreptati instanta de judecata fie sa prezume ca partea respectiva face prin aceasta o marturisire recunoscand pe deplin faptul pretins de cealalta parte, fie sa prezume ca faptul pretins a devenit verosimil si ca s-a creat astfel un inceput de dovada care urmeaza sa fie completat prin alte probe (martori, prezumtii etc.), chemate sa confirme si sa intregeasca inceputul de dovada sau sa infirme.[48]

Inceputul de dovada reglementat de art. 225 C. proc. civ. prezinta o deosebita importanta in practica, ca mijloc de a face admisibila dovada cu martori si prezumtii ale actelor juridice. Intr-adevar daca partile n-au un inscris prin care sa poata dovedi actul juridic din care rezulta drepturile si obligatiile cu privire la care se judeca si daca n-au nici un inceput de dovada scrisa care sa faca admisibila completarea probatiunii prin orice alte probe, ele vor cauta sa-si faureasca in timpul procesului, mijlocul care sa le deschida aceasta posibilitate cu ajutorul chemarii la interogatoriu. Va fi suficient ca partea chemata la interogatoriu sa refuze sa raspunda la intrebarile puse sau sa raspunda la acestea in mod sitematic negativ sau evaziv pentru ca instanta sa aprecieze ca partea a refuzat sa raspunda si considere ca exista un inceput de dovada care face admisibila dovada cu martori si prezumtii[49].

2.7.2.1. Imposibilitatea preconstituirii unui inscris

Potrivit prevederilor art. 1198 c.civ. regulile prevazute de art. 1191 alin. 1 si 2 nu se aplica atunci 'cand creditorului nu i-a fost cu putinta a-si procura o dovada scrisa despre obligatia ce pretinde, sau a consemna dovada anulata'.

Cu titlu de exemplu, art. 1198 c. civ indica urmatoarele patru cazuri in care preconstituirea unui inscris sau conservarea lui este imposibila:

a) la obligatiile ce se nasc din cvasi-contracte, din delicte sau din cvasidelicte .

Aceste izvoare de obligatii nu sunt insa acte juridice ci fapte juridice carora regulile restrictive prevazute de art. 1191 c.civ. nu li se aplica[51]. Nu este deci vorba de cazuri de exceptie de la aceste reguli. Enuntarea acestor cazuri se explica deci printr-o inadvertenta a legiuitorului.

b) la depozitul necesar in caz de incendiu, mina, tumult sau naufragiu si la depozitele ce fac calatorii unde trag; in toate aceste cazuri judecatorul va avea in vedere calitatea persoanelor si circumstantele faptului . In aceste situatii ca si in altele asemanatoare depozitul se face in graba si, de cele mai multe ori, la intamplare in scopul de a salva lucrurile depozitate de la un pericol de pieire, ceea ce prezuma o imposibilitate materiala de a se preconstitui un inscris doveditor al depozitului facut. Nimic nu impiedica insa sa se dovedeasca ca, desi depozitul a avut un caracter necesar, totusi, in conditiile concrete ale cazului dat a existat posibilitatea intocmirii und dovezi scrise.

c) la obligatiile contractate in caz de accidente neprevazute, cand nu era cu putinta de a face inscrisuri;

d) cand creditorul a pierdul titlul ce-i servea de dovada scrisa, dintr-o cauza de forta majora neprevazuta si fara a i se putea imputa in aceasta privinta o comportare culpabila[53].

2.7.2.2. Alte cazuri de imposibilitate materiala sau morala de

preconstituire a unui inscris doveditor

Enumerarea facuta de art. 1198 C.civ. nefiind limitata la cazurile aratate se mai pot adauga si altele asemanatoare cum sunt:

a) imposibilitatea morala de a preconstitui inscrisul din cauza raporturilor de incredere dintre parti (cum ar fi raporturile dintre soti si rude apropiate, raporturile dintre prieteni, dintre medic si pacient, raporturile dintre inferiori si superiori etc.), cand creditorul nu poate cere dovada scrisa.

In practica judiciara s-au facut urmatoarele precizari potrivit art. 1191 c.civ., cand valoarea pretentiilor formulate prin actiune este mai mare de 250 de lei nu se poate primi proba cu martori, afara de cazul in care paratul consimte sau exista un inceput de dovada scrisa, precum si in situatiile prevazute in art. 1198. Referindu-se la dispozitiile restrictive privind admisibilitatea probei testimoniale, art. 1198 C.civ. stabileste ca ele nu se aplica intotdeauna cand creditorului i-a fost cu neputinta sa-si procure o dovada scrisa despre obligatia ce pretinde. Din text rezulta insa ca imposibilitatii de procurare a unui inscris i s-a dat un inteles larg, nelimitandu-se numai la anumite conditii imposibilitatea putand fi si de ordin moral. Altfel nu poate fi indoiala ca in relatiile ce exista intre parinti si copii, intre frati si surori si in general intre rudele firesti si cele prin alianta, apropiate ca si cele dintre soti, sunt incompatibile cu comportari din care ar reiesi o lipsa de incredere a unora fata de altii, cum ar fi aceea de a pretinde intocmirea unor inscrisuri pentru constatarea operatiilor juridice ce intervin intre ele. Cele de mai sus se refera, desigur, la cazuri normale, la cele de exceptie cand, din cauza unor neintelegeri sau din alte cauze, relatiile dintre aceste persoane au incetat a mai fi bazate pe incredere reciproca.

Indiferent in ce fel de relatii rezida izvorul imposibilitatii morale, ceea ce este esential este constatarea existentei in realitate a unei asemenea imposibilitati care trebuie sa fie apreciata in raport cu calitatea persoanelor si circumstantele faptelor, temeinic verificate de instanta, partea interesata fiind obligata sa dovedeasca prin orice mijloace de proba imprejurarile de fapt din care a rezultat pretinsa imposiblitate morala.[54]

Intr-un alt loc[55] s-a aratat ca exceptia stabilita de art. 1198 C.civ. avand un caracter de principiu, corespunde pe deplin principiului descoperirii adevarului, care este de esenta probatiunii juridice, avand aplicabilitatea in toate cazurile, deci si in acela al simulatiei, prin invocarea careia se tinde a se dovedi operatiunea juridica reala (negotium), adica aceea care a reprezentat vointa partilor in momentul incheierii actului si care trebuia sa fie cuprinsa in actul secret ce nu s-a incheiat datorita increderii reciproce dintre parti .

b) in cazurile de depozit in care, in mod obisnuit, nu se intocmesc inscrisuri, cum ar fi, de exemplu, depozitul hainelor facut de garderoba unei sali de spectacole, restaurante, biblioteci etc[57].

Imposibilitatea conservarii inscrisului doveditor preconstituit

Alin. 1 din art. 1198 c.civ. se refera in contextul aceleiasi fraze la imposibilitatea ulterioara de a conserva dovada luata (inscrisul doveditor preconstituit).

Admiterea probei cu martori intr-o asemenea imprejurare se justifica pe deplin, de vreme ce inscrisul doveditor a fost intocmit potrivit cerintelor legii, respectandu-se astfel dispozitiile art. 1191 c.civ., dar infatisarea acestuia la judecarea litigiului nu este cu putinta datorita unei cauze pe care partea n-a avut posibilitatea s-o evite.

Dupa formularea de principiu a acestei exceptii se mentioneaza exemplificativ, la pct. 4, cazul 'cand creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisa, din o cauza de forta majora neprevazuta'.

Aceasta exceptie presupune sa se dovedeasca:

1. ca s-a intomit in conformitate cu dispozitiile legii, un inscris doveditor al actului care face obiectul litigiului;

2. ca acel inscris a fost pierdut sau distrus;   

3. ca dispozitia inscrisului preconstituit se datoreaza unui caz de forta majora. Fiind vorba de imprejurari de fapt dovada acestora se va putea face prin martori si prezumtii. Nu este neaparat necesar ca ultimele doua imprejurari sa fie dovedite distinct. In cazul in care dovada cazului de forta majora face sa se prezume dispozitia inscrisului (de exemplu distrugerea casei creditorului prin intervenirea intempestiva a unei calamitati), este suficient sa se dovedeasca existenta inscrisului si cazul de forta majora din care se va desprinde concluzia disparitiei inscrisului.

Imprejurarea prevazuta de art. 1198 c.civ. la pct. 4, fiind mentionata enunciativ in scopul de a se lamuri intelesul notiunii de imposibilitate de conservare a inscrisului preconstituit, nimic nu impiedica ca exceptia formulata in principal in alin. 1, din acest articol sa se aplice si in alte imprejurari in care inscrisul doveditor s-a pierdut sau a fost distrus din cauze pe care partea a fost in imposibilitate sa le evite. Astfel, daca inscrisul a fost sustras de insasi partea careia i se opune sau de catre un tert, care il insoteste sau il distruge se va putea face prin martori dovada existentei inscrisului, a obiectului acestuia si a sustragerii sale[58]. Tot astfel daca inscrisul a fost infatisat altei persoane (celeilalte parti din proces) pentru ca aceasta sa ia la cunostinta la randul sau in vederea unei executari de bunavoie a obligatiei sau a incheierii unei tranzactii sau unui tert cu conditia restituirii pe loc a inscrisului si daca persoana respectiva abuzand de increderea ce i s-a acordat, retine fara temei, doseste sau distruge inscrisul, partea interesata va putea sa dovedeasca prin martori existenta si cuprinsul inscrisului precum si imprejurarea care

face infatisarea acestuia imposibila. O alta situatie care se poate incadra in aceeasi exceptie este si inprejurarea in care un inscris s-a aflat in dosarul unei instante judecatoresti care s-a pierdut cu ocazia trimiterii acestuia la o alta instanta sau cu ocazia evacuarii arhivei instantei in caz de calamitati.

Pierderea sau distrugerea- inscrisurilor nu se datoreaza intr-o asemenea situatie unui caz de forta majora propriu-zisa. Nu mai putin partea care a detinut inscrisul va putea face proba actului juridic respectiv prin martori, daca va dovedi ca inscrisul a existat si ca s-a aflat in imposibilitate de a evita pierderea acestuia datorita unei cauze straine si fara de vreo vina din partea ei. Asemenea cazuri se incadreaza in notiunea de imposibilitate de conservare a inscrisului preconstituit, asa cum reiese ea din alin. 1 al art. 1198 c.civ.

2.8. Proba obligatiilor comerciale

In conformitate cu dispozitiile art. 46 C.com. obligatiile si platile in materie comerciala se probeaza 'cu martori, de cate ori autoritatea judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala, si aceasta chiar in cazurile prevazute de art. 1191 C.civ'.

Pe langa faptul ca in materie comerciala, legiuitorul reglementeaza mijloace de proba suplimentare (registre1e comerciale, corespondenta, telegramele, facturile acceptate) in ce priveste administrarea probei cu martori creeaza un regim derogator de la regimul de drept comun.

a) In materie comerciala obligatiile si platile comerciale se pot dovedi cu martori prin derogare de la art. 1191 alin. 1 C.civ., indiferent de valoarea lor[59]. In literatura si practica judiciara s-a pus problema daca instanta este obligata sa acorde partii proba cu

martori, pe de o parte si daca este sau nu tinuta, sa motiveze admiterea sau respingerea acestei probe pe de alta parte[60].

Intr-o opinie[61] se considera ca legiuitorul a acordat judecatorului dreptul de a decide dupa imprejurari admisibilitatea probei cu martori (de a o respinge chiar atunci cand este concludenta si utila cauzei), si a scutit instanta de a-si motiva solutia.

Cu privire la aceste aspecte, un alt autor este de alta parere, aratand urmatoare1e: daca legea ingaduie judecatorului sa admita in materie comerciala, proba cu martori, fara nici o restrictiune nu trebuie sa tragem o deductiune deseori invocata gresit in fata instantelor noastre judecatoresti ca judecatorul este obligat sa acorde partii acest mijloc probatoriu.

Desi admisibila in drept, judecatorul va avea sa examineze daca proba cu martori, in momentul cand se judeca procesul si fata de complexul de imprejurari in care s-au desfasurat evenimentele, mai poate fi concludenta in fapt. El va trebui insa sa motiveze respingerea, altfel hotararea sa va deveni casabila[62]. In opinia noastra judecatorul este in drept sa admita sau sa respinga proba cu martori solicitata, cu obligatia ca atat in situatia admiterii cat si in situatia respingerii, sa motiveze decizia sa. Aceasta intrucat in conformitate cu prevederile art. 295 C.pr.civ. instanta de apel este in masura sa procedeze la refacerea sau completarea probelor administrate, de prima instanta iar pentru a verifica modul de administrare a probelor de catre instanta a carei hotarare se cere a fi desfiintata, trebuie cunoscute motivele pentru care s-au incuviintat ori s-au respins anumite mijloace de proba. De asemenea avand in vedere ca in art. 304 C.proc.civ., printre motivele de recurs figureaza si unul care se refera la motivarea hotararii, apreciem ca se impune motivarea solutiei de admitere sau respingere a probei in litigiile comerciale.

b) Proba cu martori este admisibila si in contra sau peste ceea ce cuprinde un inscris[63]; insa, asa cum s-a precizat in literatura de specialitate proba cu martori in contra sau peste continutul unui inscris trebuie admisa, in functie de imprejurari, cu foarte mari rezerve, pentru ca nu cumva uzandu-se de permisivitatea dispozitiei legale, sa se ajunga a se proba contra vointei partilor fidel consemnata in cuprinsul actului scris.

Nu trebuie pierdut din vedere ca proba cu martori nu este admisibila atunci cand legea comerciala prevede in mod expres, forma scrisa a actului juridic. In acest caz, proba testimoniala este admisibila numai daca este permisa si de dispozitiile de drept comun.

2.9. Dovada bunurilor proprii intre soti

Art. 5 alin. 1 din Decretul numarul 32/1954 prevede ca intre soti dovada calitatii de bun propriu se poate face prin orice mijloc de proba;

a) Dovada ca un bun este propriu se poate face nu numai prin inscrisuri ci si prin martori fara nici o restrictie, chiar daca este vorba de acte juridice a caror valoare depaseste suma de 250 lei. Sub acest aspect proba cu martori este admisibila chiar potrivit dreptului comun luand in considerare ca art. 1198 C.civ. se refera si la imposibilitatea morala a intocmirii inscrisului provocata de raporturile dintre soti sau rude apropiate intre care este greu sa se pretinda intocmirea de acte scrise atunci cand relatiile sunt normale. Prin exceptie daca dobandirea bunurilor proprii s-a facut prin acte juridice solemne (donatie, testament), forma ceruta de lege nu poate fi suplinita prin alte

probe, deoarece nerespectarea acesteia face ca actul juridic sa fie lovit de nulitate absoluta.

b) Oricare dintre soti poate dovedi prin orice mijloc de proba inclusiv prin declaratii de martor, chiar impotriva sau peste continutul unui act scris, ca anumite bunuri nu sunt comune ci proprii. Astfel se poate dovedi ca s-a platit un alt pret decat cel stipulat in scris, sau ca in realitate pretul nu a fost platit de catre sot ci de catre parintii unuia dintre soti, care au inteles ca prin aceasta modalitate sa gratifice pe copilul lor.

Conventiile asupra probei cu martori

Prin 'conventie asupra probelor' se intelege acordul de vointa prin care partile deroga de la normele legale ale probatiunii juridice, fie anterior, fie in cursul acestuia[66].

Din punct de vedere legal nu exista o reglementare generala nici cu privire la conventia asupra probelor, cum nu exista o asemenea reglementare cu privire la contractele judiciare[67]. Exista insa reglementari izolate si specifice. (De exemplu art. 1191, alin. 3 C.civ., art. 169 alineat ultim C.pr.civ.). Conventiile asupra probelor implica alte cateva trasaturi decat cele comune contractelor judiciare, anume:

a)Ele nu pot restrange rolul judecatorului in probatiune, rol consacrat imperativ prin dispozitiile art. 129 si ale art. 130; alin. 2 C.pr.civ.;

b) Partile trebuie sa aiba capacitatea de a dispune de dreptul a carui proba face obiectul conventiei astfel cum de altfel precizeaza art. 1191, alin. 3 C.civ. caci efectul acesteia poate fi, uneori, pierderea posibilitatii valorificarii acelui drept in justitie, desi partile n-au avut aceasta intentie[68];

c) Conventia asupra probelor nu poate restrange nu numai rolul judecatorului

in probatiune, dar nici drepturile legale ale partilor in aceasta materie; ea poate insa largi posibilitatea probatiunii, daca astfel nu se contravine unor norme imperative[69].

Potrivit obiectului lor, pot fi identificate urmatoare1e categorii de conventii:

a) Conventii asupra sarcinii probei prin care partile rastoarna sau descompun sarcina dovezii, trecand-o total sau partial de la partea careia i-ar fi revenit potrivit norme1or legale la cealalta parte[70].

b) Conventii asupra obiectului probei, prin care partile deplaseaza obiectul dovezii de la faptul generator de drepturi la alte fapte vecine si conexe, stabilind ca proba

faptului generator de drepturi se va face prin dovedirea anumitor fapte vecine si conexe[71];

c) Conventiile cu privire la admisibilitatea probei, prin care partile usureaza probatiunea prin extinderea admisibilitatii unui mijloc de dovada peste limite1e legii;

d ) Conventii referitoare la puterea doveditoare a probelor, prin care partile maresc sau micsoreaza forta probanta, stabilita de lege, a unor mijloace de dovada ;

e) Conventiile prin care partile considera unele fapte ca fiind contestate, sustragandu-le astfe1 de la necesitatea de a fi dovedite ;

f) Conventii referitoare la administrarea probe1or, prin care partile se abat de la norme1e procedurale de administrare a dovezilor stabilite de lege .

Referindu-ne in mod expres la conventiile asupra probei cu martori, potrivit alineatului 3 al art. 1191 C.civ., partile pot conveni ca si in cazurile aratate in primele

doua alineate sa se poata face dovada cu martori 'daca aceasta primeste drepturi de care ele pot sa dispuna'. Alineatul 3 al art. 1191 C.civ. are o dubla semnificatie:

a) stabileste natura dispozitiva a primelor doua alineate; b) creaza o exceptie de la regulile prevazute in ele. Aceasta inseamna ca regulile prevazute in alineatele 1 si 2 ale art. 1191 C.civ. nu se impun partilor. Acestea pot sa convina, expres sau tacit, la administrarea probei cu martori, chiar in ipotezele mizate prin aceste reguli, daca litigiul se poarta asupra unor drepturi de care ele pot sa dispuna[75].

In practica judiciara s-a pus problema daca instanta de judecata este obligata sa atraga atentia parti potrivnice, atunci cand se solicita proba cu martori si aceasta este inadmisibila potrivit dispozitiilor art. 1191 C.civ., in baza rolului activ al judecatorului, ca aceasta parte are dreptul sa se opuna la incuviintarea probei. Intr-o opinie s-a considerat ca neexercitarea rolului activ al judecatorului ar face hotararea casabila[76]. Intr-o alta opinie, s-a apreciat ca interventia judecatorului ar fi de natura sa restranga mijloacele de proba si prin aceasta se ajunge la impiedicarea aflarii adevarului , autorii mentionati considera ca neopunerea partii potrivnice la administrarea probei cu martori solicitate constituie o achiesare.

Cu privire la neopunerea partii potrivnice la administrarea probei cu martori solicitate, in practica judiciara, intr-un punct de vedere s-a aratat ca aceasta nu poate fi considerata ca o achiesare, iar intr-un alt loc[78] s-a apreciat dimpotriva ca neopunerea la proba cu martori constituie o derogare tacita de la regulile prevazute in art.1191 alin. 1 si 2 C.civ.