Notinea de masura procesuala. Felurile masurilor procesuale

Notinea de masura procesuala. Felurile masurilor procesuale

Masurile procesuale sunt institutii de drept procesual penal folosite de organele judiciare in vederea desfasurarii normale si eficace a urmaririi penale si judecatii. Functionalitatea lor consta in a preveni sau inlatura imprejurarile care impiedica realizarea in bune conditiuni a procesului penal.

Masurile procesuale nu fac parte din desfasurarea activitatii principale a procesului penal, caracterul lor fiind acela de activitati adiacente celei principale.

Interventia reala si efectiva a masurilor procesuale se manifesta numai daca in procesul penal apar dificultati, greutati ori se profileaza situatii a caror evitare impune luarea lor. Este posibil ca desfasurarea procesului penal sa nu necesite luarea unor masuri procesuale, ceea ce demonstreaza ca institutia nu intra obligatoriu in fondul principal al activitatilor legate de rezolvarea cauzei.

Cele mai multe masuri procesuale constau in privatiuni sau constrangeri, personale sau reale (vizeaza drepturi patrimoniale).

Nu toate masurile procesuale au in componenta elemente de constrangere sau privatiune, desfasurarea normala a procesului penal impunand uneori luarea de masuri umanitare (de exemplu, in cazul luarii masurilor de ocrotire).

Datorita obiectului si functionalitatii lor masurile procesuale pot fi dispuse si folosite de organul judiciar numai in cadrul procesului penal.

In doctrina si practica s-a admis unanim ca in cadrul actelor premergatoare (art.224 C.p.p.) nu este posibila luarea vreunei masuri procesuale.

Fiind legate de buna desfasurare a procesului penal masurile procesuale nu se justifica nici dincolo de epuizarea activitatii judiciare. In mod exceptional unele masuri procesuale se mentin temporar si dupa stingerea procesului penal. Astfel, se pot mentine pe o perioada de cel mult 30 de zile, masurile de asigurare dupa incetarea urmaririi penale (art.245 C.p.p.).

Felurile masurilor procesuale. Criteriile de clasificare a masurilor procesuale sunt numeroase, motiv pentru care se pot concepe gruparea acestor institutii in diverse categorii.

O impartire a masurilor procesuale avuta in vedere de catre toti autorii are drept temei de sistematizare valoarea sociala asupra careia se indreapta acestea. Astfel masurile pot fi: personale sau reale. Sunt masuri procesuale cu caracter personal, de exemplu: oricare masura privativa de libertate, masurile de ocrotire, precum si masurile de siguranta. Dimpotriva, restrangerile vizand anumite bunuri sau relatiile fata de ele constituie masuri reale: sechestrul asigurator, poprirea, inscriptia ipotecara, restituirea lucrurilor, restabilirea situatiei anterioare.

Exista si alte clasificari ale masurilor procesuale dupa persoanele carora li se aplica, dupa faza procesuala in care se realizeaza, dupa organul care le dispune, dupa subiectii beneficiari etc.

Cea mai importanta clasificare a masurilor procesuale este cea data de Codul de procedura penala. Legea imparte aceste masuri in: masuri preventive si alte masuri procesuale.

Masurile preventive reprezinta masurile procesuale cele mai severe datorita faptului ca se refera la limitarea libertatii persoanei.

In cea de a doua categorie intra masurile care au ca obiect asigurarea unei ocrotiri procesuale. Intr-un fel sau altul aceste masuri pot ocroti societatea dar si pe invinuit sau inculpat (in cazul unui tratament medical obligatoriu ori a unei internari medicale); de asemenea, sunt aparate interesele persoanei in cazul masurilor de ocrotire si sunt promovate interesele partii civile in cazul masurilor asiguratorii, a restituirii lucrurilor si a restabilirii situatiei anterioare savarsirii infractiunii.

Masurile preventive. Dispoziitii generale

Intre masurile procesuale un loc important ocupa masurile de preventie. Aceste masuri sunt: retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara, arestarea preventiva.

Masurile preventive vizeaza starea de libertate a invinuitului sau inculpatului si au drept efect fie privarea de libertate (retinere, arestare), fie restrangerea libertatii de miscare (obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara), reglementarea lor reflectand principiile inscrise in art.23 si art.25 din Constitutie.

Masurile preventive nu sunt sanctiuni de drept procesual penal.

Potrivit art.136 C.p.p. masurile preventive au drept scop: a) asigurarea bunei desfasurari a procesului penal; b) impiedicarea sustragerii invinuitului sau inculpatului de la urmarire, judecata sau executarea pedepsei. Masura preventiva poate fi luata si pentru realizarea numai unuia dintre aceste scopuri. Scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie.

Gandirea juridica contemporana admite necesitatea obiectiva a reglementarii masurilor de preventie in scopul ocrotirii intereselor generale ale colectivitatii. Se admite ca limitarea libertatii individuale nu trebuie privita ca o sacrificare, incalcare sau abandonare a acesteia. Masurile de preventie sunt strict determinate prin lege, au un caracter provizoriu si de exceptie si isi gasesc temeiul in interesul general pe care il deservesc.

In conceptia juridica din ultimele decenii a devenit o opinie de necontestat ca libertatea persoanei trebuie garantata de legislatia oricarui stat. Dispozitiile care permit privarea de libertate ca masura juridica urmeaza sa corespunda unor standarde de larga aplicabilitate inscrise in diverse documente internationale.

In materia masurilor preventive un important document, care sta la baza reglementarilor din legislatiile procesual penale europene este "Conventia europeana a drepturilor omului" semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, document ratificat si de Romania prin Legea nr.30/1994. In art.5 al Conventiei europene se stipuleaza principiul general ca "nimeni nu poate fi privat de libertate" si se inscriu exceptiile la aceasta regula intre care figureaza si arestarea preventiva.

Din prevederile Conventiei si a jurisprudentei in materie se degaja cateva idei generale din care mentionam:

- privarea de libertate trebuie sa se realizeze numai in formele prevazute in legislatia fiecarui stat, atunci cand exista dovezi ca a fost savarsita o infractiune;

- arestarea poate fi dispusa numai de un magistrat care este independent fata de executiv si fata de parti;

- cel privat de libertate trebuie informat asupra motivelor arestarii si asupra oricarei acuzatii;

- privarea de libertate trebuie sa fie limitata in timp in asa fel incat sa aiba o durata rezonabila.

La dispozitiile orientative cuprinse in Conventia europeana urmeaza a se adauga normele din art.23 al Constitutiei Romaniei, revizuita, precum si prevederile inscrise in Codul de procedura penala la art.136-142 in sectiunea intitulata "Dispozitii generale".

In art.23, in esenta, se prevede ca:

- arestarea preventiva se dispune de judecator;

- in cursul urmaririi penale arestarea preventiva se dispune pentru cel mult 30 de zile si poate fi prelungita de fiecare data cu cel mult 30 zile fara ca durata totala a detentiei preventive sa depaseasca un termen rezonabil si nu mai mult de 180 zile;

- in faza judecatii instanta este obligata sa verifice periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile legalitatea si temeinicia arestarii si sa dispuna punerea in libertate a inculpatului daca temeiurile arestarii au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea masurii;

- punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie daca motivele care au stat la baza privarii de libertate au disparut.

In urma ratificarii Conventiei si revizuirii Constitutiei, Codul de procedura penala a suferit modificari substantiale prin Legea nr.281/2003 si O.U.G. nr.109/2003 in privinta masurilor procesuale si mai ales in privinta masurilor preventive.

Potrivit art.136 masurile preventive sunt: retinerea, arestarea preventiva, obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara.

Luarea masurii arestarii preventive nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor pedepsite alternativ cu amenda.

Retinerea poate fi dispusa de procuror sau de organul de cercetare penala, iar obligarea de a nu parasi localitatea si obligarea de a nu parasi tara pot fi dispuse de procuror si de instanta de judecata.

Potrivit art.136 alin. ultim alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face tinandu-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana in cauza.

Principiul legalitatii impune ca masurile luate sa fie motivate (art.137).

Art.137¹ C.p.p. obliga organul judiciar care a dispus o masura privativa de libertate sa aduca la cunostinta celui arestat invinuirea in prezenta avocatului si sa incunostiinteze despre masura luata, in termen de 24 de ore, un membru al familiei celui arestat ori o alta persoana desemnata de cel interesat.

Inlocuirea sau revocarea masurilor preventive. Art.139 C.p.p. prevede ca daca s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii, aceasta se inlocuieste cu alta masura (alin.1), iar cand nu mai exista vreun temei care justifica mentinerea ei trebuie revocata din oficiu sau la cerere (alin.2).

Intrucat luarea unei masuri preventive, cand sunt indeplinite conditiile legale, este apreciata totdeauna de organul judiciar, in principiu, si inlocuirea unei masuri preventive cu alta masura este facultativa si se dispune cand organul judiciar socoteste ca aceasta se impune.

In privinta revocarii, in lumina art.23 alin.9 din Constitutie, textul art.139 alin.2 trebuie interpretat mult mai categoric in sensul ca eliberarea celui retinut sau arestat este obligatorie.

Incetarea de drept a masurilor preventive. Art.140 C.p.p. inscrie urmatoarele cazuri in care masura preventiva inceteaza de drept:

a)  a expirat termenul prevazut de lege sau stabilit de organul judiciar pentru masura luata;

b)  a survenit scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, respectiv achitarea sau incetarea procesului penal;

c)  durata arestarii preventive a atins inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare in prima instanta, jumatate din maximul pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita fara a se putea depasi in cursul urmaririi penale un termen rezonabil si nu mai mult de 180 zile, precum si in alte cazuri prevazute de lege. Prin expresia "alte cazuri prevazute de lege" intelegem situatiile prevazute de art.350 C.p.p.

Cand retinerea sau arestarea inceteaza de drept, organul judiciar are obligatia sa dispuna punerea in libertate a celui in cauza comunicand aceasta si locului de detinere.

Cai de atac. Art.140³ C.p.p. prevede ca incheierea prin care instanta dispune in cursul urmaririi penale asupra inlocuirii, revocarii ori incetarii arestarii preventive poate fi atacata de procuror, invinuit sau inculpat la instanta superioara in termen de 24 de ore. Dosarul se solutioneaza in cel mult 48 ore.

Legea prevede o cale de atac si impotriva incheierii primei instante sau instantei de apel din care se dispune inlocuirea, revocarea, incetarea de drept a unei masuri preventive (art.141). Aceste incheieri pronuntate de instanta in cursul judecatii pot fi atacate separat prin recurs de procuror sau de inculpat in termen de 24 de ore. Recursul se judeca in 3 zile.

Executarea masurii arestarii preventive se face potrivit Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal publicata in M.Of. nr.591/1.07.2004. Art.93 din aceasta lege prevede ca masura retinerii sau arestarii se executa in centrele de detentie preventiva care functioneaza in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, iar arestarea dispusa in cursul judecatii se executa in centre speciale din penitenciare care functioneaza in subordinea Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Detinerea femeilor se face separat de barbati, iar a minorilor separati de minori. Arestati preventiv pot fi folositi la munca avand dreptul la plata muncii prestate. Drepturile si indatoririle arestatilor preventiv sunt amplu reglementate in legea privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare.

Retinerea

Retinerea este masura preventiva, privativa de libertate cea mai usoara, avand o durata de cel mult 24 de ore (art.144 alin.1).

Potrivit art.143 C.p.p. pentru luarea masurii retinerii trebuie sa fie indeplinita conditia generala a existentei unor probe sau indicii temeinice ca invinuitul a savarsit o infractiune. Notiunea de proba este deja cunoscuta, continutul ei fiind dat de art.63 C.p.p. Potrivit art.143 alin.3 sunt indicii temeinice cand din datele existente rezulta presupunerea ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala a savarsit fapta.

Daca masura retinerii este luata de catre organul de cercetare penala, acesta este obligat sa-l incunostiinteze de indata, dar nu mai tarziu de 10 ore pe procuror, iar daca masura este luata de procuror acesta il va incunostiinta pe conducatorul parchetului. Invinuitul va fi ascultat. Cu prilejul audierii invinuitului i se aduce la cunostinta ca are dreptul de a nu face nici o declaratie (dreptul de a pastra tacerea) si ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa. De asemenea, i se aduce la cunostinta ca are dreptul sa-si angajeze un aparator.

Cazurile de retinere sunt cele prevazute la art.148 C.p.p. si sunt urmatoarele:

a)  nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare identitatea sau domiciliul persoanei supuse preventiei preventive;

b)  comiterea unei infractiuni flagrante, iar pedeapsa inchisorii prevazuta de lege este mai mare de 1 an;

c)  faptuitorul a fugit, s-a ascuns ori a facut pregatiri pentru asemenea acte spre a se sustrage procesului penal sau executarii pedepsei;

d)  exista date suficiente ca faptuitorul a incercat sa impiedice aflarea adevarului prin influentarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau alte asemenea fapte;

e)  faptuitorul a comis o noua infractiune, ori exista date care justifica temerea ca va savarsi si altele;

f)   faptuitorul este recidivist;

g)  abrogat prin Legea nr.281/2003;

h)  faptuitorul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata alternativ cu pedeapsa inchisorii sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica;

i)   exista date sau indicii suficiente care justifica temerea ca inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca va incerca o intelegere frauduloasa cu aceasta.

Retinerea poate fi dispusa in oricare din aceste cazuri indiferent de marimea pedepsei cu inchisoarea, prevazuta de legea penala pentru infractiunea savarsita.

Retinerea se dispune printr-o ordonanta, care cuprinde mentiunile aratate in art.137 si art.203 C.p.p. Retinerea nu poate fi prelungita peste durata de 24 ore. Din durata retinerii se scade timpul cat o persoana a fost condusa la politie potrivit art.31 lit.b din Legea nr.218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei. Daca se intrevede necesitatea privarii de libertate a invinuitului in continuare, organul de urmarire penala procedeaza dupa caz potrivit art.144 alin.3 sau 4 C.p.p.

Potrivit art.140¹ impotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care se dispune masura retinerii se poate face plangere, inainte de expirarea celor 24 ore, la procurorul care supravegheaza cercetarea penala, iar impotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus masura retinerii se poate face plangere la procurorul ierarhic superior in conditiile art.278 C.p.p.

Dispozitii speciale pentru minori. In mod exceptional minorul intre 14 si 16 ani care raspunde penal poate fi retinut la dispozitia procurorului sau organului de cercetare penala cu incunostiintarea si incuviintarea procurorului pentru o durata ce nu poate depasi 10 ore, daca exista date certe ca minorul a comis o infractiune pedepsita de lege cu detentiunea pe viata sau inchisoare de 10 ani sau mai mare. Retinerea poate fi prelungita daca se impune prin ordonanta motivata de procuror pentru o durata de cel mult 10 ore.

In cazul retinerii minorului peste 16 ani se aplica reglementarile comune in materie.

Obligarea de a nu parasi localitatea

Obligarea de a nu parasi localitatea este o masura restrictiva de libertate. Legiutorul a introdus o asemenea masura de preventie pentru a acoperi situatiile in care privatiunea de libertate nu se impune, dar faptuitorul nu poate fi lasat intr-o deplina libertate fara restrictii si fara garantia nesustragerii lui de la urmarire penala.

Potrivit art.145 C.p.p. obligarea de a nu parasi localitatea consta in indatorirea supusa invinuitului sau inculpatului de a nu parasi localitatea in care locuieste fara incuviintarea organului judiciar care a dispus aceasta. Restrictiunea este susceptibila de atenuari prin acordarea unor incuviintari de deplasare.

In cursul urmaririi penale masura se ia de catre procuror prin ordonanta daca exista probe sau indicii temeinice ca faptuitorul a savarsit o fapta penala indiferent daca pedeapsa prevazuta de lege este inchisoare sau inchisoare alternativ cu amenda. Masura luata are o durata de pana la 30 de zile, dar poate fi prelungita de instanta, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 zile. Durata maxima a masurii nu poate depasi termenele prevazute de art.145 alin.2 C.p.p.

In cursul judecatii masura se dispune de instanta prin incheiere. Instanta nu este obligata sa determine cu anticipatie durata masurii, insa poate fixa prin incheiere o limitare a ei in timp.

Masura se comunica invinuitului sau inculpatului respectiv sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuieste cel in cauza, spre executare.

Obligarea de a nu parasi tara

Obligarea de a nu parasi tara este o masura de preventie mai noua fiind introdusa intre masurile preventive, restrictive de libertate prevazute de Codul de procedura penala prin Legea nr.281/2003.

Masura consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror in cursul urmaririi penale sau de instanta in cursul judecatii de a nu parasi tara fara incuviintarea organului judiciar care a luat-o (art.145¹).

Conditiile si procedura luarii masurii obligarii de a nu parasi tara sunt identice cu cele privind masura obligarii de a nu parasi localitatea. Ca atare, comentariile facute in legatura cu obligarea de a nu parasi localitatea sunt valabile si pentru masura obligarii de a nu parasi tara.

Copia ordonantei procurorului sau dupa caz a incheierii instantei ramase definitiva se comunica invinuitului sau inculpatului, sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuieste acesta, autoritatii competente in privinta eliberarii pasaportului si organelor de frontiera. Organul in drept refuza eliberarea pasaportului sau dupa caz ridica provizoriu pasaportul.

Dispozitii comune. Daca invinuitul sau inculpatul nu respecta indatorirea impusa prin obligarea de a nu parasi localitatea sau obligarea de a nu parasi tara, fara incuviintarea cuvenita, organul care a luat masura o poate inlocui cu o masura privativa de libertate, daca sunt intrunite conditiile legale.

Impotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus masura obligarii de a nu parasi tara sau obligarii de a nu parasi localitatea invinuitul sau inculpatul poate face plangere in termen de trei zile la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza. Plangerea se solutioneaza in termen de 3 zile (art.140²).

Incheierea data in prima instanta si in apel prin care se dispune luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau obligarii de a nu parasi tara poate fi atacata separat cu recurs de procuror sau de inculpat in termen de 24 de ore. Recursul se judeca in termen de 3 zile.

Arestarea invinuitului

Necesitatile procesului pot impune ca dupa epuizarea celor 24 de ore afectate retinerii, invinuitul sa fie privat in continuare de libertate. Intrucat retinerea nu poate fi prelungita legea a instituit masura preventiva a arestarii invinuitului (art.146-147 C.p.p.).

Arestarea invinuitului este o masura preventiva, privativa de libertate si se poate dispune pentru un interval ce nu poate depasi 10 zile. Arestarea invinuitului nu poate fi prelungita. In continuare poate fi luata masura arestarii inculpatului.

Pentru luarea masurii arestarii invinuitului se cer urmatoarele conditii:

sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul a comis o infractiune;

sa existe probe din care sa rezulte vreuna din situatiile prevazute de art.148 constituind in mod corespunzator si cazuri de retinere;

privarea de libertate sa fie necesara interesului urmaririi penale.

Arestarea invinuitului se dispune in faza de urmarire penala de presedintele instantei careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau al instantei corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detentie sau de judecatorul delegat de presedintele instantei. Instanta dispune asupra luarii masurii prin incheiere.

Judecatorul competent dispune asupra arestarii invinuitului in camera de consiliu la sesizarea procurorului. Invinuitul trebuie ascultat de procuror inainte de sesizarea instantei si de judecator in cursul procedurii de arestare, in prezenta avocatului.

Daca judecatorul admite sesizarea procurorului emite mandatul de arestare care va cuprinde mentiunile prevazute de art.151 C.p.p. (lit.a-c, e si j). Judecatorul respinge propunerea de arestare a invinuitului daca apreciaza ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege.

Arestarea invinuitului de catre instanta in cursul judecatii intervine numai in cauzele exprese, aratate in partea speciala a Codului de procedura penala. O astfel de situatie este reglementata de art.229 C.p.p. Masura se dispune prin incheiere. Mandatul de arestare se emite de presedintele completului de judecata.

Daca in cauza urmeaza a fi arestati mai multi invinuiti dispozitia se ia printr-un act unic (incheiere) insa mandatele de arestare se vor emite individual, pentru fiecare invinuit in parte. Cu privire la executarea mandatului de arestare a invinuitului a se vedea in continuare procedura executarii mandatului de executare a inculpatului.

Arestarea inculpatului

Comentariile de la arestarea invinuitului sunt valabile si in cazul arestarii inculpatului.

Aspectele care caracterizeaza procedura arestarii inculpatului sunt urmatoarele (art.148-150):

- masura poate fi luata dupa ce impotriva invinuitului a fost pusa in miscare actiunea penala. Daca fata de persoana impotriva careia se efectueaza urmarirea penala este pusa in miscare actiunea penala aceasta dobandeste calitatea de inculpat;

- arestarea inculpatului poate dura cel mult 30 de zile existand posibilitatea prelungirii acestui termen.

Atat termenul initial cat si eventualele prelungiri se refera numai la faza urmaririi penale. In cursul judecatii arestarea poate dura pana la solutionarea definitiva a cauzei legea nefixand o limita de timp determinata (art.160 respectiv art.160^a si art.160^b C.p.p.).

Termenul de arestare curge din momentul emiterii mandatului de arestare daca inculpatul a fost audiat in cursul procedurii sau de la prezentarea inculpatului in fata judecatorului care a emis mandatul de arestare, daca masura a fost luata fara ascultarea inculpatului (art.152 C.p.p.).

daca o persoana, retinuta si arestata in calitate de invinuit este arestata in continuare in calitate de inculpat, mandatul emis dupa punerea in miscare a actiunii penale implica privarea de libertate a persoanei respective numai pentru restul de zile in asa fel incat totalul detentiei preventive sa nu depaseasca limita constitutionala de 30 de zile;

mandatul de arestare cuprinde toate mentiunile aratate in art.151 C.p.p.;

procurorul poate solicita arestarea inculpatului si cu ocazia trimiterii in judecata potrivit art.267 alin.1 teza I C.p.p.

Executarea mandatului de arestare a inculpatului (art.152-154). Mandatul de arestare se pune in executare de regula prin organele de politie. Procedura de punere in executare este diferita dupa cum a avut sau nu loc ascultarea inculpatului inaintea emiterii mandatului.

In caz de ascultare prealabila a inculpatului, situatie care constituie regula, judecatorul care a emis mandatul inmaneaza un exemplar celui arestat, iar un alt exemplar se remite organului de politie pentru a fi depus la locul de detinere odata cu arestatul.

Daca inculpatul nu a fost ascultat, aflandu-se in una din situatiile prevazute de art.150 C.p.p. mandatul, in dublu exemplar se trimite spre executare organului de politie.

Cai de atac in privinta arestarii preventive. Impotriva incheierii instantei prin care se dispune in cursul urmaririi penale arestarea invinuitului sau inculpatului precum si impotriva incheierii prin care se respinge propunerea de arestare preventiva invinuitul, inculpatul sau procurorul, dupa caz, pot recurs in termen de 24 ore. Recursul se solutioneaza in termen de 48 ore in cazul arestarii invinuitului, respectiv 3 zile in cazul arestarii inculpatului (art.140³).

In cursul judecatii incheierea primei instante si instantei de apel privind luarea masurii arestarii preventive poate fi atacata separat cu recurs in termen de 24 ore. Recursul se judeca in termen de 3 zile.

Prelungirea masurii arestarii preventive. Intrucat durata arestarii inculpatului este limitata numai in faza urmaririi penale, problema prelungirii arestarii se pune exclusiv in cadrul primei faze a procesului penal.

Ca urmare a reformularii garantiilor constitutionale privind libertatea individuala (art.23) si a continutului principiului garantarii libertatii persoanei (art.5 C.p.p.) au fost modificate in mod corespunzator prevederile art.155-159 referitoare la prelungirea arestarii preventive.

Astfel noua reglementare prevede ca la expirarea celor 30 zile daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, durata arestarii inculpatului poate fi prelungita. Prelungirea se dispune de instanta careia i-ar reveni sa judece cauza in fond sau de instanta corespunzatoare in carei raza teritoriala se afla locul de detinere.

Instanta poate acorda prin incheiere o prelungire de pana la 30 de zile si se pot acorda succesiv si alte prelungiri. Durata totala a starii de arest nu poate depasi un termen rezonabil si nu mai mult de 180 zile.

Incheierea prin care s-a hotarat asupra prelungirii poate fi atacata cu recurs de procuror sau inculpat in termen de 24 ore, iar recursul se judeca in 3 zile.

Dupa sesizarea instantei prin rechizitoriu privind un inculpat arestat, la prima infatisare, instanta dispune in conformitate cu art.160 si art.300¹ C.p.p. mentinerea sau revocarea masurii arestarii preventive. In continuare, daca mentine masura instanta va verifica periodic dar nu mai tarziu de 60 zile legalitatea si temeinicia arestarii dispunand de fiecare data, dupa caz, revocarea sau mentinerea masurii (art.160^b art.300²).

Incheierea prin care in cursul judecatii s-a dispus arestarea in conformitate cu art.160^a sau mentinerea arestarii in conformitate cu art.160 sau art.160^b poate fi atacata cu recurs in termen de 24 de ore, iar recursul se judeca in termen de 3 zile.

Arestarea preventiva a minorilor. Durata arestarii prevenzive a invinuitului minor este de cel mult 3 zile (art.160^h alin.4). In privinta inculpatului minor legea distinge intre arestarea minorului intre 14 si 16 ani si arestarea minorului mai mare de 16 ani (art.160^h alin.1-3).

Inculpatul minor intre 14 si 16 ani poate fi arestat preventiv daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta savarsita este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare si o alta masura nu este suficienta.

Durata arestarii in cursul urmaririi penale este de cel mult 15 zile iar masura poate fi prelungita decat in mod exceptional; in cursul urmaririi penale arestarea nu poate sa depaseasca in termenul prevazut de art.160^h alin.2.

Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv pe o durata de cel mult 20 de zile, iar masura poate fi prelungita in conditiile art.160^h alin.3.