NOTIUNEA, CARACTERELE JURIDICE, CONDITIILE DE VALIDITATE SI DOVADA CONTRACTULUI DE MANDAT.

1.1 Preliminarii.

Supranumit de unii autori "contractul cu o mie de fete" , mandatul  a aparut nu numai din necesitatea incheierii unor contracte intre persoane care se gasesc la distanta, dar chiar pentru a suplini inegalitatea de inteligenta si aptitudini dintre oameni , caci uneori recurgem la serviciile altuia pentru a realiza ceea ce nu putem infaptui singuri. Importanta mandatului pentru viata cotidiana si, in special, cea juridica nu mai trebuie pusa la indoiala.

Se remarca atat existenta mandatului clasic, reglementat de Codul civil, avand la baza legaturi de rudenie sau prietenie, cat si aplicatii din ce in ce mai frecvente in ceea ce ii priveste pe profesionisti: avocati, notari, agenti imobiliari, agenti de asigurari  etc.

Datorita intensificarii relatiilor transnationale, dispozitii referitoare la mandat (denumit uneori si contract de intermediere) gasim atat in conventiile internationale , cat si in legea romana de drept international privat, Legea nr. 105/1992 (art. 93-100). Astfel, art. 93 din lege prevede ca in raporturile dintre reprezentat si mandatar se aplica legea statului in care intermediarul exercita imputernicirea. Pentru cazul mandatarilor profesionisti, legea aplicabila este cea de la sediul profesional al acestora.

Serviciul astfel prestat nu se refera intotdeauna la incheierea unui act in locul altei persoane (mandat cu reprezentare).

Uneori, in practica, mandantul nu are decat rolul de a cerceta si de a negocia. Pe de alta parte, in unele cazuri, desi lucreaza in interesul unei alte persoane, mandatarul incheie actul in numele sau personal (mandat fara reprezentare).

1.1.1 Notiune.

Potrivit prevederilor art. 1532 C. civ., mandatul este un contract in virtutea caruia o persoana, numita mandatar, se obliga sa indeplineasca anumite acte juridice pe seama altei persoane, numita mandant, de la care a primit imputernicirea si pe care-1 reprezinta.

1.1.2 Sediul materiei.

Reglementarea specifica a mandatului o gasim in Codul civil, in Titlul IX, intitulat "Despre mandat', care cuprinde patru capitole structurate astfel: capitolul I "Despre natura mandatului' (art. 1532-1538); capitolul II "Despre indatoririle mandatarului' (art. 1539-1545); capitolul III "Despre obligatiile mandatarului' (art. 1546-1551); capitolul IV "Despre diferitele moduri dupa care mandatul inceteaza' (art. 1552-1559).

1.2 Caractere juridice.

Contractul de mandat prezinta urmatoarele caractere juridice:

a) contract cu titlu gratuit; Din lectura art. 1532 C. civ. ["( . ) o persoana se obliga, fara plata ( . )"] s-ar putea trage concluzia ca mandatul este esentialmente gratuit.

Cu toate acestea, art. 1534 C. civ. permite stipularea unei clauze contrare, in acest caz fiind in prezenta unui contract cu titlu oneros. Iar art. 1547 C. civ., vorbind despre obligatiile mandantului, o aminteste si pe aceea de a plati onorariul mandatarului.

De aceea, putem spune ca, in dreptul civil, caracterul gratuit nu este de esenta, ci numai de natura contractului de mandat.

Spre deosebire de reglementarea din dreptul civil, in dreptul comercial este consacrata, dimpotriva, prezumtia caracterului oneros al contractului .

Aceeasi este regula de interpretare care se aplica si in ipoteza in care mandatarul este un profesionist.

b) Contract unilateral; in situatia in care se incheie cu titlu gratuit , mandatul ,genereaza obligatii numai in sarcina mandatarului. In ipoteza contrara, contractul de mandat prezinta caracter sinalagmatic, intrucat sunt stipulate obligatii in sarcina ambelor parti.

c) Contract consensual; ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor (solo consensu), nefiind necesara indeplinirea unor forme speciale.

Drept urmare , in virtutea art. 1191 , proba contractului se va face potrivit regulilor dreptului comun fiind interzisa proba cu martori, daca valoarea actului incheiat de mandatar are o valoare ce depaseste suma de 2,5 bani.

Numai in ipoteza mandatului tacit, dovada acestuia se poate realiza, atat intre parti, cat si fata de terti, prin orice mijloc de proba.

In practica, insa, de cele mai multe ori, dovada mandatului se reali­zeaza printr-un inscris ce poarta, ca regula, denumirea de procura sau de imputernicire.

De asemenea, este folosit in practica, in acelasi scop, termenul de "delegatie'. in literatura de specialitate, insa, este criticata folosirea acestui termen, intrucat aceasta genereaza confuzii juridice.

d) Contract intuitu personae; Contractul de mandat este incheiat in considerarea calitatilor manda­tarului, care este tinut sa indeplineasca personal mandatul.

Partile, insa, prin vointa lor, pot inlatura acest caracter, dand posibilitatea mandatarului sa-si substituie o terta persoana, care sa indeplineasca insarcinarea primita, in tot sau numai in parte.

e) Contract numit; avand o denumire si reglementare proprie. In cazul contractelor numite, partile nu trebuie sa prevada intreg cuprinsul lor, deoarece au o reglementare completa in lege, care se aplica in masura in care partile nu au derogat de la reglementarea legala.

f)  Nu are caracter translativ de proprietate Toate efectele legale active sau pasive ale actului incheiat de mandatar cu tertul se rasfrang asupra mandantului. Transferul dreptului de proprietate are loc direct in (sau din) patrimoniul mandantului, fara a trece prin patrimoniul mandatarului.

g) Contract expres sau tacit; In sensul art. 1546 alin. 2 din C. civ. mandantul nu este indatorat pentru ceea ce mandatarul a facut peste puterile sale,  afara numai cand a ratificat expres sau tacit.

In cazul in care imputernicirea data este tacita, trebuie sa rezulte din imprejurari de fapt care sa faca neindoielnica intentia partilor. Determinarea caracterului tacit al mandatului, precum si a acceptarii sale, este lasata la aprecierea instantei, fiind o chestiune de fapt.

Conditii de validitate .

Potrivit art. 948 C. civ., conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt: capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil al partii ce se obliga, un obiect determinat, o cauza licita.

Capacitatea Juridica a contractantilor.

Legiuitorul nu a emis norme speciale cu privire la institutia capacitatii in cazul contractului de mandat. Prin urmare, sunt aplicabile regulile de drept comun (art. 948-950 din Codul civil), cu anumite precizari ce se impun a fi punctate in considerarea specificitatii acestui contract. Aceasta conditie de validitate a unui act juridic incheiat prin reprezentare se apreciaza atat in persoana mandantului, cat si in cea a mandatarului.

Capacitatea mandantului se apreciaza in raport cu natura actului juridic (act de conservare, de administrare sau de dispozitie) ce urmeaza a fi incheiat de catre mandatar. Altfel spus, mandantul trebuie sa fie capabil sa incheie el insusi actul ce formeaza obiectul contractului. Astfel, daca este vorba de un act de administrare, mandatul va putea fi dat chiar de catre un minor cu capacitate de exercitiu restransa. Daca se are in vedere incheierea unui act de dispozitie, mandantul va trebui sa aiba capacitate de exercitiu deplina. Sanctiunea nerespectarii acestei reguli o constituie nulitatea relativa, care, prin derogare de la dreptul comun, va putea fi invocata si de catre mandatar.

In literatura de specialitate s-a exprimat si opinia potrivit careia "Daca mandatul este remunerat, mandantul trebuie in orice caz sa aiba capacitate de exercitiu deplina, chiar daca o asemenea capacitate nu este necesara pentru actul ce urmeaza a fi incheiat." Alti autori considera aceasta opinie ca fiind eronata deoarece capacitatea ceruta mandantului depinde de natura actului ce urmeaza sa fie incheiat prin mandatar, si nu de natura mandatului (cu titlu oneros sau cu titlu gratuit).

Oricum, capacitatea mandantului trebuie apreciata la momentul in care este dat mandatul, deoarece mandatul dat de un incapabil este nul. Este nul, de asemenea, actul incheiat de mandatar in baza unui astfel de mandat. Actul este nul chiar daca mandatarul si tertul cu care contracteaza sunt de buna-credinta, deoarece mandantul trebuie sa fie capabil de a contracta el insusi actul cu a carei indeplinire il insarcineaza pe mandatar si ale carei efecte se vor produce in contul sau. Pe de alta parte, potrivit art. 949 C. civ. "poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege".

In privinta mandatarului se cere, in toate cazurile, capacitate deplina de exercitiu. Numai trimisul (curierul), care este un simplu mesager (nuncius), iar nu reprezentant, poate fi o persoana chiar lipsita de capacitate de exercitiu, caci transmite doar declaratia de vointa a persoanei care l-a trimis, fiind suficient sa aiba discernamantul strict necesar pentru activitatea sa.

In schimb, mandatarul, care este un reprezentant, trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, caci in actele pe care le incheie in numele reprezentatului (mandantului) trebuie sa exprime un consimtamant valabil, lipsa consimtamantului sau viciile de vointa fiind apreciate nu numai in persoana mandantului, dar si in aceea a mandatarului. Deoarece mandatarul are initiativa si isi manifesta personalitatea la incheierea actului cu tertul, trebuie sa fie deplin capabil. Aceasta solutie rezulta, per a contrario, si din art. 1552 pct. 3 C. civ., care prevede ca mandatul se stinge prin punerea sub interdictie a mandatarului. Daca mandatul incheiat cu un capabil de a contracta inceteaza datorita incapacitatii ulterioare a mandatarului, un contract de mandat incheiat cu un mandatar incapabil sau cu capacitate de exercitiu restransa nu poate fi recunoscut valabil.

Intr-o alta opinie exprimata in literatura de specialitate, pornindu-se de la premisa ca actele juridice ce se incheie de mandatar se fac in numele si pe seama mandantului, se conchide ca mandatarul nu trebuie sa fie in mod necesar o persoana cu capacitate de exercitiu deplina.

Totusi in cazul recunoasterii valabilitatii unui contract incheiat cu un incapabil, acesta ar raspunde fata de mandant (sau terti) numai dupa regulile generale relative la obligatiile incapabililor (in limita imbogatirii, art. 1098 si 1164 C. civ.).

Consimtamantul partilor.

Intrucat, in principiu mandatul are un caracter consensual, consimtamantul partilor nu trebuie sa imbrace vreo forma speciala, el trebuind sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru valabilitatea oricarei conventii, adica:

a) sa provina de la o persoana cu discernamant;

b) sa fie exteriorizat;

c) sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;

d) sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.

Ca si in cazul celorlalte contracte civile, consimtamantul trebuie sa fie liber exprimat, adica vointa partilor sa fie neafectata de vreun viciu de consimtamant (art. 953 C. civ.).

Potrivit art. 1533 din Codul civil, consimtamantul poate fi expres sau tacit. Manifestarea de vointa este expresa atunci cand se exteriorizeaza prin modalitati de natura sa o faca in mod nemijlocit cunoscuta cocontractantilor sau tertilor. In cazul mandatului tacit, atat oferta de mandat, cat si acceptarea acesteia rezulta din imprejurari de fapt care nu lasa nici o indoiala cu privire la intentia partilor de a contracta. Acceptarea tacita rezulta din executare de catre mandatar a insarcinarii date.  In ipoteza mandatului special, oferta trebuie sa fie in toate cazurile expresa, acceptarea ei putandu-se face si tacit. In practica judecatoreasca s-a apreciat ca suntem in prezenta unui mandat tacit daca, la rugamintea reclamantilor, paratul mandatar accepta sa primeasca butelia cu scopul reincarcarii, cu sau fara nici o compensatie.

In mod traditional, literatura de specialitate subliniaza delimitarea ce trebuie facuta intre mandatul tacit si mandatul aparent. Acesta din urma se caracterizeaza prin absenta vointei mandantului de a fi reprezentat, tertii contracteaza sub credinta scuzabila si legitima ca mandatarul aparent ar avea puteri de reprezentare; intrucat credinta legitima valoreaza titlu, actul incheiat de catre mandatarul aparent va produce aceleasi efecte ca cel incheiat de un mandatar cu puteri de reprezentare.

Mandatul fiind un contract intuitu personae, eroarea asupra persoanei mandatarului va avea drept consecinta nulitatea mandatului. Eroarea poate sa vizeze fie identitatea civila a mandatarului, fie calitatile fizice sau intelectuale ale acestuia. Daca se dovedeste eroarea asupra persoanei cocontractantului, sanctiunea aplicabila este nulitatea relativa, care poate fi invocata numai de catre partea al carei consimtamant a fost viciat si de succesorii sai universali sau cu titlu universal. Actiunea in anularea contractului pentru vicii de consimtamant se prescrie in termenul general de prescriptie (trei ani).

Obiectul contractului de mandat.

Obiectul contractului de mandat trebuie sa indeplineasca conditiile generale prevazute de lege pentru validitatea oricarui contract (art. 948 C. civ. si art. 963-965 C. civ.), trebuind sa existe, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil si licit. Caracterul determinat, posibil si licit al obiectului vizeaza, in principal, obiectul derivat al contractului de mandat, afectand, potrivit dreptului comun, validitatea lui (de exemplu, mandatul este nul daca actul ce urmeaza sa fie incheiat, permis de lege, are ca obiect bunuri scoase din circuitul civil. De asemenea, are un obiect ilicit mandatul de a cumpara anumite bunuri in numele unei persoane care nu poate sa le cumpere singura (de exemplu, cazul interdictiei prevazute la art. 1308 din C. civ.).

Obiectul principal al contractului de mandat il reprezinta incheierea unuia sau mai multor acte juridice de catre mandatar, in numele si pe seama mandantului. Poate fi vorba de acte juridice unilaterale (de exemplu, confirmarea unui act juridic anulabil), bilaterale sau multilaterale.

In toate cazurile, mandatul poate avea ca principal obiect numai incheierea de acte juridice de catre mandatar (contracte sau acte unilaterale, cum ar fi denuntarea locatiunii fara termen, acceptarea sau renuntarea la mostenire etc.). Actele care prezinta caracter strict personal nu pot forma obiectul contractului de mandat (spre exemplu: testamentul, casatoria, raspunsul la interogatoriu etc.). Accidental, mandatarul poate indeplini, pe langa actele juridice pentru care a fost imputernicit, si anumite acte materiale, care au insa un caracter accesoriu (de exemplu: luarea in primire a bunului cumparat in numele si pe seama mandantului).

In ceea ce priveste intinderea, mandatul poate fi special sau general (art.1535 C. civ.). Mandatul este special cand se da pentru o singura operatie juridica (procuratio unicus rei) sau pentru anumite operatii determinate, si general cand mandatarul primeste imputernicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului (procuratio omnium bonorum).

Trebuie precizat ca mandatarului ii va fi permis sa incheie acte de dispozitie (inclusiv participarea la o licitatie in numele si pe seama mandantului, incheierea unei tranzactii, ipotecarea unui imobil) numai in baza unui mandat special (art. 1536 alin. 2 din C. civ. si art. 69 alin. 1 din C. proc. civ.). De asemenea, este necesara o procura speciala pentru renuntarea la un drept dedus judecatii, renuntarea la judecata, acceptarea succesiunii, renuntarea la mostenire. Specializarea nu trebuie insa dusa la extrem, mandatul va fi cu suficienta special daca va indica natura operatiei juridice si obiectul ei.

Actele de conservare sau de administrare pot fi incheiate de mandatar pe baza unui mandat general. Daca mandatarul incheie, in numele si pe seama mandantului, acte de dispozitie in baza unui mandat general, acestea vor fi sanctionate cu nulitatea. Astfel, in practica judecatoreasca s-a apreciat ca nul un contract de ipoteca semnat in temeiul unui mandat general, valabil pentru acte de administrare si inapt a valida un act de instrainare.

Unii autori fac distinctie intre intelesul notiunii de mandat special la care se refera art. 1535 C. civ. si cel prevazut de art. 1536 alin. 2 C. civ. Astfel, in cazul art. 1535 C. civ., legea se refera la mandatul special care trebuie dat pentru un anumit act sau anumite acte determinate, pe cand in cazul prevazut de art. 1536 alin. 2 C. civ., prin mandat special se intelege un mandat dat "anume" pentru o afacere determinata. In aceasta opinie confuzia dintre cele doua intelesuri ar rezulta din folosirea gresita a cuvantului "special" in loc de "expres"  (asa cum este in varianta franceza a textului) in art. 1536 alin. 2 C. civ.; cand legea cere un mandat expres o procura generala care cuprinde si actul cerut este suficienta..

In literatura de specialitate se mai face distinctie intre notiunile de mandat expres si mandat tacit, pe de o parte, si notiunile de mandat general si mandat special, pe de alta parte, primele referindu-se la forma mandatului, iar cele din urma la intinderea mandatului.

Potrivit art. 1536 alin. 1 C. civ., mandatul conceput in termeni generali (se are in vedere procura imprecisa) nu este valabil decat pentru actele de administrare (bineinteles, si de conservare). Inseamna ca puterile conferite mandatarului sunt supuse unei interpretari restrictive, ceea ce se explica prin grija legiuitorului fata de interesele mandantului, care ar putea fi pagubit in cazul redactarii imprecise, echivoce a procurii.

Dispozitia cuprinsa in art. 1537 din C. civ. ("mandatarul nu poate face nimic afara de limitele mandatului sau") obliga mandatarul sa respecte limitele imputernicirii primite. Spre exemplu, daca mandatul a fost dat pentru inchirierea unui anumit spatiu locativ, mandatarul nu va putea sa inchirieze un alt spatiu sau si alte spatii locative ce apartin mandantului. Tot astfel, daca mandatarul a fost imputernicit sa instraineze un teren, el nu va putea invoca mandatul primit pentru a instraina un bun mobil al mandantului; principiul qui potest majus, potest et minus nu este aplicabil in aceasta materie.

In ce priveste mandatul conferit pentru incheierea unei tranzactii, potrivit art. 1537 fraza a II-a C. civ., acesta implica si pe acela de a face un compromis. In literatura de specialitate a fost exprimata si opinia contrara potrivit careia imputernicirea de a face o tranzactie nu cuprinde si pe aceea de a face un compromis. Motivarea acestei opinii o constituie redactarea gresita a codului, avand in vedere ca textul francez care sta la originea acestei dispozitii, dispune ca tranzactia nu poate fi asimilata cu compromisul, in redactarea in limba romana s-a omis cuvantul "nu".

Desi s-a sustinut in doctrina juridica veche ca mandatul de a vinde un bun nu cuprinde si obligatia de a primi pretul, ("Ainsi le pouvoir de vendre un bien n'emporte pas le pouvoir d'en recevoir le prix, qui doit être versé par l'acheteur au mandant.") unii autori sunt de parere ca, dimpotriva, obligatia primirii pretului tine de esenta vanzarii si nu constituie o depasire a limitelor contractului, aceste acte sunt incluse implicit in puterile conferite mandatarului.

Daca mandatarul nu respecta limitele imputernicirii primite, raspunderea acestuia va fi angajata atat fata de mandant, cat si fata de tertul cu care a contractat. Desi mandantul nu este tinut sa execute obligatiile ce rezulta din actele juridice incheiate de catre mandatar cu depasirea imputernicirii primite (acestea constituie, fata de mandant, res inter alios acta), nimic nu se poate opune ca el sa ratifice expres sau tacit aceste acte. In acest sens art. 1546 C. civ. prevede, in mod expres, ca "mandantul este indatorat a indeplini obligatiile contractate de catre mandatar, in limitele puterilor date". El "nu este indatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi facut afara de limitele puterilor sale, afara numai cand a ratificat expres sau tacit".

Daca insa mandantul a lasat tertul contractant sa creada ca mandatarul este in drept sa faca acte excesive, mandantul va raspunde pe temeiul culpei sau dolului.

Forma contractului de mandat.

Contractul de mandat este un contract consensual, astfel ca, pentru incheierea sa valabila nu este necesara indeplinirea unei formalitati, ci este suficient simplul acord de vointa al partilor. Cu toate acestea, in practica partile concretizeaza acordul lor de vointa intr-un inscris (procura, mandat, imputernicire, delegatie). Intocmirea inscrisului nu este o conditie necesar a fi indeplinita pentru existenta valabila a contractului, ci este justificata de necesitatea teoretica ca tertii sa poata avea posibilitatea de a cunoaste limitele imputernicirii mandatarului.

In doctrina mandatul este privit din doua aspecte, ca act juridic unilateral al mandantului, ce exprima oferta de mandat (negotium), si ca inscris constatator al obiectului mandatului (instrumentum). Potrivit regulii simetriei formelor procura va trebui sa aiba aceeasi forma cu cea a actului juridic pentru incheierea caruia a fost intocmita (ea formeaza un tot indivizibil cu actul juridic in vederea caruia a fost data), spre exemplu, daca mandatarul este insarcinat sa incheie un contract de donatie in numele si pe seama mandantului, va fi necesara infatisarea unei procuri autentice deoarece pentru actul juridic proiectat forma inscrisului autentic este prevazuta ad solemnitatem.

In literatura de specialitate si in practica judiciara se considera ca mandatarul trebuie sa fie imputernicit prin procura autentica numai in cazul in care legea prevede o asemenea forma pentru validitatea actului juridic ce urmeaza sa fie incheiat prin mandatar, nu insa si atunci cand acest act urmeaza sa fie incheiat in forma autentica prin vointa partilor, fara ca legea sa prevada o atare cerinta.

Aceasta regula se aplica nu numai inscrisului in forma autentica, ci de exemplu, si inscrisului sub semnatura privata, atunci cand actul respectiv poate fi incheiat valabil prin simplul acord de vointa al partilor. Astfel, daca partile conditioneaza validitatea unei locatiuni de incheierea acesteia in forma scrisa, mandatarul imputernicit sa o perfecteze nu este obligat sa prezinte o procura in forma scrisa.

In privinta formalitatilor prevazute de lege pentru opozabilitatea fata de terti, procura nu este supusa aceleiasi formalitati, caci actul este valabil independent de opozabilitatea lui fata de terti (se dau in acest caz ca exemplu in literatura juridica cesiunea si subrogatia). De la aceasta regula exista insa si exceptii, in cazul in care legea prevede in mod expres, pentru efectuarea prin mandatar a unui act necesar in vederea opozabilitatii, cerinta procurii autentice (de exemplu, mandatarul imputernicit sa inscrie sau sa radieze o ipoteca in evidentele de publicitate imobiliara trebuie sa infatiseze o procura autentica).

Exista insa situatii in care procura trebuie sa imbrace forma autentica, chiar daca actul juridic ce urmeaza a fi incheiat pe baza respectivei procuri nu este supus acestei conditii. In doctrina se dau urmatoarele exemple: potrivit art. 58 alin. 2 din Legea notarilor publici si activitatilor notariale nr. 36/1995, partile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procura speciala autentica, chiar daca forma autentica nu este ceruta de lege ad solemnitatem. De asemenea, potrivit art. 18 alin. 1 si 1¹ din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, cererea de inmatriculare a unui comerciant, persoana fizica, precum si a unei asociatii familiale va putea fi facuta prin mandatar numai daca acesta prezinta o procura speciala si autentica.

In cazul mandatului judiciar, dat in scopul reprezentarii mandantului in fata instantei judecatoresti sau arbitrale, avocatul reprezinta partea in baza unui contract de asistenta juridica incheiat in forma scrisa, mandatarul legitimandu-se in fata instantei in baza unei imputerniciri avocatiale.  In mod exceptional, contractul va putea fi incheiat verbal in fata unor autoritati sau a oricaror persoane fizice sau juridice, cu conditia ca acestea sa ateste ca au fost de fata la exprimarea acordului de vointa intre avocat si client; in cel mai scurt timp posibil, contractul va fi incheiat in forma scrisa (art. 126 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat).

Acceptarea ofertei privind incheierea contractului de mandat nu este niciodata supusa vreunei forme. Ea poate fi si tacita, respectiv poate rezulta din executarea mandatului de catre mandatar.

Daca cerinta formei scrise a actului care urmeaza a fi incheiat pe baza mandatului este prevazuta in lege indiferent de valoare (de exemplu, depozitul voluntar art. 1597 C. civ.) dovada se va putea face numai prin inscris, fiind aplicabile si dispozitiile privitoare la existenta unui inceput de dovada scrisa (art. 1197 C. civ.), precum si interdictia dovedirii prin martori impotriva ori peste cuprinsul inscrisului (art. 1191 alin. 2 C. civ.).

Avand in vedere faptul ca mandatul nu are ca obiect plata unei sume de bani sau o catime oarecare de lucruri (ci incheierea de acte juridice), nu trebuie indeplinita formalitatea prevazuta de art. 1180 C. civ. ("bun si aprobat"). Aceasta formalitate nu trebuie indeplinita nici pentru ipoteza in care mandatarul ar fi imputernicit sa incheie un act juridic caruia i se aplica art. 1180, aceasta deoarece aplicarea acestui articol se determina prin raportare la obiectul propriu-zis al mandatului, nu la obiectul actului juridic ce urmeaza a fi indeplinit de catre mandatar.

Daca mandatul este cu titlu oneros, deci un contract sinalagmatic, regula multiplului exemplar nu se impune in privinta procurii care nu cuprinde "o conventie sinalagmatica" ci numai oferta de mandat.

Dovada mandatului.

Probatiunea poate fi aplicata mandatului in functie de felul acestuia astfel :

Mandatul expres poate dovedit, atat de catre parti, cat si de catre tertul cu care contracteaza mandatarul, potrivit regulilor dreptului comun (art. 1191 C.civ.)

Dovada mandatului tacit se poate realiza insa, atat de catre parti si de tertul cu care contracteaza mandatarul, cat si de catre alti terti, prin orice mijloc de proba, indiferent de valoarea obiectului contractului.

Varietati de mandat.

1.6.1 Actul cu sine insusi si dubla reprezentare.

Cunoscute in literatura juridica si sub numele generic de "autocontract", actul cu sine insusi si dubla reprezentare vizeaza ipoteza in care contractul este incheiat "pentru doua parti diferite de vointa unei singure persoane, care actioneaza intr-o dubla calitate".

Actul cu sine insusi este operatiunea in care mandatarul actioneaza, pe de o parte, ca reprezentant al unei alte persoane, iar pe de alta parte, pentru sine (in proprio). De pilda, este imputernicit de proprietarul unui imobil sa-l inchirieze si il ia el insusi in folosinta, in calitate de chirias.

In cazul dublei reprezentari, aceeasi persoana actioneaza ca mandatar al ambelor parti contractante si incheie contractul (de exemplu, o vanzare-cumparare) atat in numele vanzatorului, cat si in numele cumparatorului.

Legislatia noastra nu cuprinde o interdictie de principiu a contractului cu sine insusi. Ea se margineste sa interzica autocontractul in cateva cazuri particulare (art. 128 C.fam., care priveste raporturile tutore - minor; art. 1308 pct. 2 C.civ. privind incapacitatea mandatarilor de a cumpara bunurile cu vanzarea carora au fost insarcinati). In ambele ipoteze, sanctiunea aplicabila este anulabilitatea.

Totusi, in doctrina s-a exprimat temerea ca permitandu-se incheierea actului cu sine insusi si a dublei reprezentari, exista riscul vatamarii drepturilor reprezentatului/reprezentatilor. S-a propus de aceea ca, in toate cazurile, asemenea contracte sa fie anulabile pentru dol prin reticenta sau pentru violarea de catre mandatar a obligatiei de loialitate fata de mandant  .

Pericolul mentionat nu subzista insa daca lezarea intereselor mandantilor este cu desavarsire exclusa sau cand mandantul l-a autorizat (mandat expres) pe mandatar sa incheie acea operatiune juridica. Ca o masura de prevedere, Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995 stipuleaza ca in procura autentica incheiata in vederea vanzarii-cumpararii se vor preciza toate clauzele viitorului contract, inclusiv pretul, in cazul in care mandatarul sau sotul/sotia sau/sa vor avea calitatea de cumparatori.

1.6.2 Mandatul in interes comun

Reprezinta un contract care se caracterizeaza prin aceea ca mandatarul are, pe langa dreptul la remuneratie, un interes propriu la incheierea actului pentru care a fost insarcinat.

In acest caz nu se pune, asadar, problema conflictului de interese intre el si mandant, ci dimpotriva (de pilda, sunt coproprietarii unui apartament ce urmeaza a fi vandut; ambii au interesul ca pretul obtinut sa fie cat mai ridicat) .