Natura juridica a activitatii notariale

NATURA JURIDICA A ACTIVITATII NOTARIALE

Activitatea notariala a fost apreciata a avea un caracter voluntar si nelitigios[1]. Argumentele invocate in sprijinul acestei aprecieri decurg din Legea nr. 36/1995. Aceasta precizeaza ca activitatea notariala asigura persoanelor fizice sau juridice constatarea raporturilor civile si comerciale necontencioase precum si exercitiul drepturilor si intereselor in conformitate cu legea (art. 1); toate actele notariale se indeplinesc la cerere (art. 43); procedura succesorala se deschide la cerere (art. 68); notarul public poate proceda la reducerea libertatilor in limita cotitatii disponibile, cu acordul mostenitorilor, iar daca acestia nu sunt de acord si s-au adresat instantei, procedura succesorala notariala se suspenda (art. 78 lit. c). Mai mult decat atat, activitatea notarului public este expres indicata a reprezenta un serviciu de interes public si are statutul unei functii autonome (art. 3 din Legea nr. 36/1995). Actul efectuat de catre notarul public, care poarta sigiliul si semnatura acestuia, este un act de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege (art. 4 din acelasi act normativ).

Pe de alta parte, insa, notarul are calitatea de consilier legal al unor persoane fizice si juridice si are obligatia de a apara interesele private care ii sunt incredintate[2]. In acest fel, notarul public are o functie care indeplineste un dublu caracter : pe de o parte, functia are caracterul unui serviciu de interes public, iar pe de alta parte, notarul este un liber profesionist, membru al unei organizatii profesionale - Uniunea Nationala a Notarilor Publici. Acest dublu caracter reiese si din modul de numire in functia de notar public, de suspendare si de incetare a acestei calitati, toate fiind masuri care se dispun de catre Ministrul Justitiei, la propunerea Consiliului National al Notarilor Publici.

Acest dublu caracter al functiei de notar public ridica probleme foarte delicate in legatura cu atribuirea acestuia a calitatii de functionar. Implicatiile pe care modul de solutionare a acestei probleme le are sunt unele de foarte mare importanta. Daca se accepta ca din punct de vedere legal notarul public este, cel putin, functionar, aceasta imprejurare atrage crearea posibilitatii ca el sa raspunda pentru toate infractiunile de serviciu pe care le prevede Codul penal, dar si pentru alte infractiuni care solicita o astfel de calificare subiectului lor activ (ex. falsul intelectual prevazut de art. 289 C. pen.).

Legea nr.188/1999[4] da o definitie functionarului public. Acesta, potrivit art. 2 alin.(1) din legea amintita, este "persoana numita intr-o functie publica". Lista functiilor publice este cuprinsa in anexa la lege, care a fost modificata prin Legea nr.161/2003.

Functiile publice se clasifica in:

a) functii publice generale (reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter general si comun tuturor autoritatilor si institutiilor publice, in vederea realizarii competentelor lor generale) si functii publice specifice (reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter specific unor autoritati si institutii publice in vederea realizarii competentelor lor specifice);

b) functii publice din clasa I, din clasa a II-a si din clasa a III-a. Categoria inaltilor functionari publici cuprinde persoanele numite in una din urmatoarele functii publice: secretar general al Guvernului si secretar general adjunct al Guvernului; consilier de stat; secretar general si secretar general adjunct din ministere si din alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; prefect; subprefect; secretar general al prefecturii, secretar general al judetului si al Municipiului Bucuresti; director general din cadrul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale. Categoria functionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite in una din urmatoarele functii publice: secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului si al comunei; director general adjunct, director si director adjunct din cadrul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate din aparatul administratiei publice centrale; director executiv si director executiv adjunct al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si in cadrul aparatului propriu al autoritatilor administratiei publice centrale; sef serviciu; sef birou.

Sunt functionari publici de executie din clasa I persoanele numite in functia de expert, consilier inspector, consilier juridic, auditor. Sunt functionari publici de executie din clasa a II-a persoanele numite in functia de referent de specialitate, iar persoanele numite in functia publica de referent se incadreaza in categoria functionarilor publici de executie de clasa a III-a.

Cat priveste pozitia juridica a celui care este functionar, este necesar ca acesta sa exercite o insarcinare in serviciul unei persoane juridice, fara ca aceasta sa fie functie publica.

Din punct de vedere penal, notiunea de "functionar" este explicata in art. 147 C. pen. Astfel potrivit acestui text de lege "prin functionar public se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145"

Prin functionar se intelege "persoana mentionata la alin. (1), precum si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul altei persoane juridice decat cele prevazute in acest alineat".

Pentru stabilirea calitatii de functionar public nu intereseaza, deci, daca insarcinarea este permanenta sau temporara, durata ei nefiind relevanta; de asemenea, nu are importanta nici titlul insarcinarii (director, inspector, medic, sef de echipa etc.) nici modalitatea investirii (contract, alegere, numire, repartizare, concurs), nici validitatea raportului de munca. Pe buna dreptate s-a aratat ca "au calitatea de subiect al infractiunilor de serviciu si functionarii neregulat sau nelegal investiti, adica cei ale caror forme de investire sunt in curs de indeplinire sau nu sunt valabile, fiind facute cu incalcarea unor prevederi legale, ori de catre organe sau persoane incom­petente, cu conditia de a fi exercitat in mod efectiv o insarcinare in interesul unei unitati publice

Prin urmare, pentru ca o persoana sa poata fi considerata functionar public, in sensul legii penale, nu este necesar sa existe un contract de munca sau o numire in functie, fiind suficienta exercitarea in fapt a atributiilor functiei; este insa indispensabil, ca o cerinta minimala, consimtamantul - expres sau chiar tacit - al unitatii in cauza, dat prin conducerea sa, deoarece altfel nu poate fi vorba de stabilirea unor raporturi de serviciu intre persoana respectiva si acea unitate. 

Trasatura distinctiva, cat priveste calitatea de functionar public si cea de functionar, consta exclusiv in aceea ca, pe cand cel dintai exercita insarcinarea in serviciul unei unitati din cele prevazute la art. 145, cel de-al doilea o exercita in serviciul unei alte persoane juridice, care desfasoara o activitate utila din punct de vedere social si functioneaza potrivit legii.

In legatura cu notarul public, in literatura de specialitate s-a observat ca el trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii impuse de lege pentru functionarul public: sa aiba capacitatea de exercitiu a drepturilor civile, sa nu aiba antecedente penale, sa aiba o buna reputatie, sa cunoasca limba romana, sa fie apt din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei, sa indeplineasca toate conditiile generale de studii si pe cele speciale de vechime in specialitate. Cu toate acestea, s-a apreciat ca notarul public nu poate fi considerat functionar, ci un mandatar instituit prin lege, care prezinta o figura juridica proprie, fiindca, in afara elementului de reprezentare obisnuit mandatului, contine si anumite elemente de drept administrativ[7].

Imprejurarea ca notarul public exercita un serviciu de interes public nu ar contraveni cu nimic caracterului liberal al profesiei sale, caracter care rezulta din art. 3 si 30 din Legea nr. 36/1995. In temeiul acestui din urma text, notarii publici se bucura de stabilitate in functie, iar aceasta stabilitate are similitudini cu independenta magistratilor, fara a se putea confundata cu aceasta, pentru ca activitatea notariala are un caracter administrativ, nu unul jurisdictional.

Nici chiar controlul judecatoresc ce se exercita asupra actelor notariale (prevazut de art. 99 si 100 din Legea nr. 36/1995) nu ar infirma principiul autonomiei functionale a notarului public, fiind o aplicatie in materie a principiului liberului acces al cetatenilor la justitie.

Caracterul autonom al functiei este ilustrat si de faptul ca notarii publici raspund civil pentru incalcarea obligatiilor profesionale, daca au cauzat vreun prejudiciu (art. 38 din Legea nr. 36/1995). Mai mult decat atat, notarul public isi exercita atributiunile, nu in temeiul unui contract de munca, ce presupune un raport de subordonare, ci in temeiul statutului functiei sale, din care, de altfel, lipsesc o serie de obligatii dintre cele specifice functionarului public.

Statutul liberal este ilustrat si de imprejurarea ca birourile notarilor publici sunt subiecte de drept fiscal.

In plus, Legea nr. 36/1995 prevede o serie de situatii de incompatibilitate intre calitatea de notar public si desfasurarea unei activitati salarizate, cu unele exceptii, intre care: calitatea de deputat, senator ori consilier in consiliile judetene si locale. Aceste exceptii nu exista in cazul functionarilor publici, carora nu le sunt permise sub nici o forma activitati politice sau administrative.

Toate aceste argumente conving asupra faptului ca din punct de vedere administrativ notarul public nu poate fi considerat functionar. Din punct de vedere penal, insa, lucrurile ar putea primi o nuantare diferita, deoarece in multe randuri s-a acceptat ca legea penala confera o sfera mult mai larga unor notiuni pentru a asigura o protectie mai puternica unor valori sociale.

Se stie ca profesile liberale au legi speciale de organizare care contin precizari cu privire la calificarea profesilor respective. Astfel, in Legea nr. 36/1995 s-a facut precizarea ca notarul public are statutul unei functii autonome (art. 3), Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat s-a prevazut ca avocatii sunt ocrotiti de lege, fara a putea fi asimilati functionarului sau altui salariat (functionarului), iar in Legea nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic s-a prevazut ca medicul nu este functionar public in timpul exercitarii profesiunii medicale, prin natura umana si liberala a acesteia.

Cu toate acestea, spre exemplu, in cazul medicului, care are un statut asemanator cu cel al notarului public, desi legea care stabileste regimul juridic al profesiei foloseste exprimarea pe care am citat-o, au existat solutii in practica judiciara in care, din punct de vedere penal, medicul este considerat functionar si, in consecinta, subiect activ potential al infractiunilor de serviciu prevazute de Codul penal.

Este adevarat ca s-au pronuntat hotarari contradictorii in aceasta materie, cu referire expresa la medic ca subiect activ al infractiunii de luare de mita. Prin decizia nr. 1647/02.07.1992 a Curtii Supreme de Justitie,[8] invocandu-se la vremea respectiva prevederile H.G. nr. 220/1992 privind aprobarea principiilor de baza ale Statutului medicului in Romania, Curtea Suprema de justitie sustine ca medicul nu poate fi asimilat functionarilor publici sau altor salariati. In argumentarea acestei ipoteze se arata ca medicul nu insumeaza caracte­risticile functionarului, dreptul lui de initiativa si decizie manifestandu-se numai in exercitarea actului medical, pentru care poarta deplina raspundere.

Dupa adoptarea legii nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, infiinta­rea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania[10], in activitatea judiciara s-a pus din nou intrebarea daca medicul poate fi subiect activ al infractiunii de luare de mita, in raport cu prevederile art. 3 alin. (2) din acest act nor­mativ mentionat anterior. S-a apreciat ca medicul poate fi considerat functionar din punctul de vedere al legii penale, in contrazicerea reglementarii din legea cadru . Argumentatia are in vedere faptul ca Legea nr. 74/1995 nu este o lege penala. Evident, in sensul art. 141 C. pen., dispozitiile art. 3 alin. (2) din acest act normativ nu pot schimba intelesul termenului de functionar, in sensul legii penale, explicat in art. 147. C. pen., deoarece s-ar nesocoti principiul stabilit in art. 140 C. pen., potrivit caruia, atat timp cat legea penala nu dispune altfel, este obligatorie explicatia data termenilor si expresiilor in Titlul VIII al Partii generale a Codului penal.

Precizarea facuta in art. 3 alin. (2) din Legea nr. 74/1995 are relevanta pentru dreptul administrativ, si nu pentru dreptul penal, care in art. 254 C. pen., nici nu foloseste termenul de functionar public, ci de functionar in intelesul din art. 147 C. pen.

In concluzie, medicii, salariati la unitati din sectoarele de stat sau private, pot avea calitatea de functionar si, implicit, pe cea de subiect activ al infractiunii de luare de mita[12].

In acelasi fel, notarul public, avand un statut asemanator poate fi considerat functionar, in sensul legii penale, deoarece si el exercita un serviciu de interes public.

Si in doctrina penala din Romania problema a ocazionat aprinse dispute[13]. Aceste dispute au fost purtate intre doua curente de opinie. In primul dintre ele se afirma ca notarul public este functionar public si, in acest fel, poate deveni subiect activ al infractiunilor de serviciu sau al altor infractiuni al caror subiect activ presupune aceeasi calificare. Argumentatia folosita este cea care are in vedere imprejurarea ca notarul realizeaza un serviciu de interes public, ceea ce il inscrie in categoria descrisa de art. 147 alin. 1 din Codul penal . Celalalt curent de opinie sustine ca, chiar daca notarul indeplineste un serviciu de interes public, acest serviciu nu este indeplinit in cadrul unei institutii sau autoritati publice, ci de un liber profesionist care are statutul unei functii autonome. Mai mult, notarul public nu este remunerat sau salariat, el fiind indreptatit sa primeasca un onorariu care se stabileste pe baza acordului dintre el si client. Pentru toate aceste motive s-a apreciat ca notarul public nu poate fi considerat functionar public .

Apreciem ca cel care este mai aproape de spiritul legii penale este primul punct de vedere, care considera notarul public subiect activ potential la infractiunile de serviciu si la toate infractiunile care presupun aceeasi calificare a subiectului activ.

In acelasi sens este si modul in care a procedat legiuitorul penal din 2004, odata cu adoptarea Legii nr. 301/2004[16]. In conceptia legiuitorului roman, notiunea de functionar este definita de art. 161 C. pen. ca reprezentand orice persoana care exercita permanent sau temporar o insarcinare de orice natura in serviciul unei autoritati publice, institutii publice sau persoane juridice de drept public la care se refera art. 159 C. pen. Potrivit art. 159 C. pen. prin termenul public se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice sau alte persoane juridice de drept public. Functionarul, in schimb, este definit de art. 162 ca reprezentand orice persoana care exercita o insarcinare in serviciul unei persoane juridice de drept privat. Legea nr. 301/2004 mai defineste o a treia categorie de persoane, cele care indeplinesc un serviciu de interes public, in art. 163, ca reprezentand orice persoana particulara care exercita o profesie de interes public, pentru care este necesara o abilitare speciala a autoritatilor publice si care este supusa controlului acestora. Dupa parerea noastra, notarul public se inscrie in aceasta a treia categorie a persoanelor care exercita un serviciu de interes public, categorie care se regaseste in sfera subiectilor activi ai infractiunilor contra intereselor publice (echivalente ale infractiunilor de serviciu). Mai mult decat atat, si alte infractiuni care in prezent pot fi comise numai de catre functionari, in Legea nr. 301/2004 pot fi comise si de catre persoanele care exercita un serviciu de interes public, cum ar fi infractiunea de fals intelectual, prevazuta de art. 470, care consta in falsificarea unui inscris oficial, cu prilejul intocmirii acestuia, de catre un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu sau de o persoana care exercita un serviciu de interes public, prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului ori prin omisiunea cu intentie de a insera unele date sau imprejurari.

In modul aratat legiuitorul isi dezvaluie conceptia cu privire la controversa legata de natura juridica a activitatii notariale. In reglementarea mentionata anterior, care nu este inca activa, se creeaza in mod clar posibilitatea, fara nici un fel de dubiu, ca si acea categorie de persoane care exercita servicii de interes public sa raspunda pentru infractiunile cunoscute in legislatia actuala ca infractiuni de serviciu si care vor deveni infractiuni contra intereselor publice. In acest fel se inlatura controversa legata de calitatea de functionar public a notarului, dar se creeaza premisele raspunderii penale pentru faptele comise in exercitarea activitatii notariale.

In concluzie, apreciem ca notarul public trebuie asimilat din punct de vedere penal cu functionarul public, asa cum este acesta definit de catre art. 147 alin. 1 C. pen., imprejurare ce justifica si angajarea raspunderii sale penale pentru infractiunile de serviciu sau pentru alte infractiuni cu subiect activ calificat in acest sens prin Codul penal din 1969.

In acest sens s-a pronuntat si Curtea Constitutionala a Romaniei[17]. Astfel, s-a ridicat o exceptie de neconstitutionalitate in care se arata ca dispozitiile art. 147, 246 si 289 din Codul penal incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, republicata, care impun ca la situatii diferite sa se aplice un tratament diferit. In continuare, se arata ca functia de notar public nu este o functie publica in sensul definitiei date de <LLNK 11999 188 11 201 0 18>Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si nici nu se regaseste in anexa la aceasta lege, care enumera functiile publice. Ca urmare, notarii publici nu pot fi asimilati functionarilor publici si nu pot fi responsabili pentru infractiuni care presupun aceasta calitate a subiectului activ, cum sunt infractiunile de serviciu.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile criticate, ce definesc notiunea de functionar public, respectiv care reglementeaza infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si de fals intelectual, sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece notarul public nu are calitatea de functionar public. S-a aratat, in acest sens, ca actul normativ la care face trimitere Constitutia este <LLNK 11999 188 11 201 0 18>Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, iar notarul public nu se regaseste nominalizat in anexa la acest act normativ. De asemenea, potrivit <LLNK 11995    36 10 202 3 78>art. 3 si 4 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, notarul public este investit sa indeplineasca un serviciu de interes public si are statutul unei functii autonome, iar actul intocmit de catre acesta, purtand sigiliul si semnatura sa, este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege. Notarul public se bucura de o independenta totala din punct de vedere profesional, ceea ce nu este valabil in cazul functionarilor publici cu care, din eroare, autoritatile ii asimileaza pe notarii publici. Pentru aceste motive se considera ca apare ca un artificiu, fara o reglementare expresa raportata la profesiile liberale, ca un liber profesionist sa raspunda penal pentru infractiuni de serviciu, prin dispozitiile criticate fiind incalcat principiul egalitatii cetatenilor in fata legii, care impune fata de situatii diferite un tratament diferit.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala a apreciat initial ca exceptia este intemeiata si ca dispozitiile art. 147, 246 si 289 din Codul penal, in legatura cu intelesul notiunii de functionar public raportat la profesia liberala, autonoma a notarului public, incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, republicata, deoarece categoriile de profesii liberale, cum este cea de notar public, nu pot fi asimilate sau incluse in sfera notiunii de functionar public, in aceste cazuri impunandu-se aplicarea cu prioritate a legii speciale, respectiv a <LLNK 11995    36 10 201 0 62>Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995.

In conformitate cu dispozitiile <LLNK 11992    47 11 202 24 39>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozitiilor <LLNK 11997    35 10 202 18 31>art. 18¹ din Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, cu modificarile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei institutii.

Guvernul a considerat ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, intrucat notiunile de functionar, respectiv de functionar public, definite de art. 147 din Codul penal, nu sunt de rang constitutional, ci de domeniul legii. In ceea ce priveste corelarea dispozitiilor art. 147, 246 si 289 din Codul penal cu art. 16 alin. (1) din Constitutie, republicata, Guvernul arata ca prin faptul definirii unor notiuni, precum si prin faptul incriminarii unor fapte avand un pericol social ridicat, nu se creeaza privilegii si discriminari de natura celor prevazute la art. 4 alin. (2) din Constitutie, republicata, avand la baza considerente de rasa, nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.

Avocatul Poporului a considerat ca exceptia este neintemeiata, deoarece dispozitiile art. 246 si 289 din Codul penal sunt aplicabile, fara discriminare, oricarei persoane care are calitatea de functionar public sau functionar. S-a mai aratat ca, potrivit <LLNK 11995    36 10 202 3 73>art. 3 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, notarul public este investit sa indeplineasca un serviciu de interes public si are statutul unei functii autonome, iar, potrivit art. 4 din aceeasi lege, actul intocmit de notarul public, purtand sigiliul si semnatura acestuia, este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege. Din cuprinsul dispozitiilor art. 145 din Codul penal rezulta intelesul termenului public, stabilit de legiuitor si in raport cu serviciile de interes public, pe care le indeplinesc, printre altii, si notarii publici. In ceea ce priveste definirea notiunilor de functionar public si functionar, aceasta este, din punctul de vedere al Constitutiei, in sarcina legiuitorului, fiind realizata de Codul penal prin dispozitiile art. 147. Tot legiuitorul poate stabili si infractiunile savarsite de functionari publici sau functionari, cum sunt, de exemplu, infractiunile de serviciu (intre care si cea reglementata de art. 246 din Codul penal) sau falsul intelectual, reglementat de art. 289 din Codul penal, savarsite de notarul public cu prilejul indeplinirii serviciului de interes public, pe care legal este obligat sa-l realizeze. Pe cale de consecinta - s-a aratat in punctul de vedere al Avocatului Poporului definirea notiunilor de functionar public si functionar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, nu reprezinta o problema de domeniul jurisdictiei constitutionale, legiuitorul fiind singurul competent sa o faca. In concluzie, Avocatul Poporului a apreciat ca exceptia este neintemeiata.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

In aceste conditii, Curtea Constitutionala a stabilit ca s-a mai pronuntat asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 147, 246 si 289 din Codul penal, cu referire la aplicarea acestora unor fapte comise de notarii publici, prin Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002[18]. Din jurisprudenta in materie a Curtii s-a mai mentionat si Decizia nr. 276 din 24 octombrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 145 si 147 din Codul penal , in contextul careia se sustine, de asemenea, ca notarii publici, ca de altfel si alti profesionisti (avocati, doctori, arhitecti), nu pot fi calificati functionari publici si deci nu pot raspunde pentru savarsirea unor infractiuni la care subiectul activ are, potrivit dispozitiei incriminatoare, calitatea de functionar public sau functionar. Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiate exceptiile de neconstitutionalitate privitoare la dispozitiile mentionate, cu motivarea ca notiunile de functionar public si functionar sunt de nivelul legii, astfel incat intra in competenta exclusiva a legiuitorului atat definirea acestor notiuni, cat si stabilirea raspunderii penale pentru infractiunile savarsite de persoanele avand aceasta calitate. Este ceea ce Codul penal, ca lege organica, face prin dispozitiile art. 147, prin care defineste notiunile de functionar public si functionar si prin stabilirea infractiunilor savarsite de functionari publici si functionari, cum sunt infractiunile de serviciu (intre care se inscrie si cea prevazuta si pedepsita de art. 246 din Codul penal) sau falsul intelectual (prevazut si pedepsit de art. 289 din Codul penal) savarsit de notarul public, cu prilejul intocmirii inscrisului oficial. Potrivit <LLNK 11995    36 10 202 4 28>art. 4 din Legea nr. 36/1995, actul indeplinit de notarul public, purtand sigiliul si semnatura acestuia, este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege, iar falsificarea acestuia, in modul prevazut de art. 289 din Codul penal, nu poate fi caracterizata decat ca infractiune de fals intelectual.

Pentru toate cele aratate anterior, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 147, 246 si 289 din Codul penal.

In sprijinul acestei interpretari pe care o propunem putem aduce chiar si unele argumente de drept comparat: in primul articol din Legea notariatului din Spania este definit notarul ca fiind "..functionarul public autorizat, in conformitate cu legile tarii, sa certifice contracte si alte acte extrajudiciare." In Regulamentul notarial se prevede explicit ca "notarii publici sunt in acelasi timp profesionisti ai dreptului si functionari publici".

Aceasta dubla calitate a notarului public a fost amplu dezbatuta si de Curtea de Casatie din Spania, instanta care a statuat: "Notarul nu este un simplu profesionist al dreptului. El este, de asemenea, o persoana care exercita functii publice, ceea ce nu inseamna ca notarul exercita doua profesii, este vorba de una singura articulata pe doua dimensiuni: dimensiunea privata si dimensiunea publica ce configureaza aceeasi functie, functia notariala, fiind dotata cu o conotatie particulara care o face diferita atat de una cat si de cealalta."

Iata, deci, ca aceleasi probleme de interpretare exista si in Spania, dar ca notarul este considerat functionar public din punct de vedere legal. Aceeasi solutie este promovata si de alte state membre ale Uniunii Internationale a Notariatelor Latine, ca si Romania. Enumeram unele dintre acestea, la care ne vom si referi pe larg intr-un capitol de drept comparat: Olanda, Belgia, Canada si Turcia.