Modelul absolutist francez

MODELUL ABSOLUTIST FRANCEZ

Absolutismul reprezinta o guvernare care nu cunoaste restrictii constitutionale, cum ar fi raspunderea in fata parlamentului, drepturile celor guvernati sau suprematia legii.

Monarhia absoluta s-a format la hotarul dintre secolele XV si XVI, cand in Europa apuseana aveau loc declinul nobilimii si ascensiunea orasenimii si a burgheziei.

Monarhia absoluta franceza a reprezentat tipul clasic al regimului social-politic al evolutiei statale din perioada de tranzitie de la evul mediu la epoca moderna.

Aceasta a fost instaurata la sfarsitul secolului al XV, in timpul lui Carol al VIII-lea (1483-1498), s-a consolidat in timpul domniei lui Ludovic al XII-lea (1498-1515) si a atins apogeul din secolul al XVI-lea in timpul domniilor lui Francisc I (1515-1547) si Henric al II-lea (1547-1559).

Dupa 1560 Franta a cunoscut momente de criza politica interna, razboaiele religioase dintre catolici si hughenoti activand particularismele provinciale si tendintele anarhice ale nobilimii.

Absolutismul regal s-a dezvoltat spectaculos in Franta secolului al XVII-lea. Cel care a restabilit autoritatea regala a fost Henric al IV-lea (1589-1610), care a trecut la catolicism pentru a-si consolida domnia si a acordat hughenotilor toleranta religioasa prin Edictul de la Nantes (1598).

Dupa moartea lui Henric al IV-lea, profitand de minoratul fiului sau Ludovic al XIII-lea (1610-1643) si de regenta vaduvei sale Maria de Medici, marea nobilime si Starile Generale au incercat sa ingradeasca absolutismul regal. Marea nobilime si-a manifestat opozitia prin presiuni, comploturi sau rebeliuni armate, care au fost neutralizate prin diverse tratative, urmate de acordare de inalte functii sau alte favoruri. Starile Generale intrunite la Paris in anul 1614 au incercat sa-si impuna obiectivul principal: colaborarea cu regalitatea, prin intrunirea lor periodica. Datorita dezacordului dintre starile sociale, Sarile Generale nu au reusit sa-si impuna obiectivul propus si au fost dizolvate.

Dupa ce Ludovic al XIII-lea si-a inceput domnia efectiva in 1617, absolutismul s-a consolidat in timpul conducerii cardinalului  Richelieu, care in calitate de sef al Consiliului Regal, a concentrat in mainile sale conducerea efectiva (1624-1642).

Richelieu a dus o campanie de intarire a autoritatii Coroanei. Prin crearea unei baze de  putere regale atat in centrul de guvernare cat si in provincii, a reusit sa infrunte si sa invinga structura militara a hughenotilor( prin cucerirea sediului lor din La Rochelle, 1628 ) , precum si pretentiile arogante ale parlamentelor. In acelasi timp, cardinalul si-a creat propria sa pozitie prin exploatarea favorurilor regelui, prin recrutarea unei echipe administrative loiale, dar mai ales printr-o exploatare inteligenta a patronajului.

La moartea lui Richelieu, in 1642, regele l-a desemnat pe Mazarin sa preia functia de 'prim-ministru'. Impreuna cu Ana de Austria, Mazarin a asigurat regenta in timpul minoratului noului monarh.

Incepand cu anul 1661 regele Ludovic al XIV-lea a hotarat sa conduca singur, ajutat doar de cativa oameni de incredere.

Cea mai de seama trasatura a stilului lui Ludovic al XIV-lea o reprezinta devotamentul fata de slujba sa. Acesta se bazeaza pe faptul ca Ludovic se identifica cu Franta: 'l'etat c'est moi'.

Odata cu moartea lui Mazarin, schimbarile nu au incetat sa apara. Ludovic al XIV-lea a considerat ca pentru a fi un rege absolut, trebuie sa exercite controlul direct, personal al guvernarii. Astfel, Regele Soare pune capat sistemului acelor prim-ministri care actionau in numele Coroanei si care ii ameninta rolul de conducator absolutist:

'Monsieur, v-am chemat, impreuna cu secretarii si ministrii mei, spre a va comunica faptul ca pana in acest moment am dorit sa incredintez guvernarea treburilor mele raposatului cardinal. A venit vremea sa guvernez eu insumi. Ma veti sprijini cu sfaturile voastre atunci cand le voi cere. In afara treburilor firesti de justitie, pe care nu intentionez sa le modific, domnule cancelar, va cer si va poruncesc sa nu puneti sigiliul pe nici un ordin decat cu aprobarea mea si in orice caz doar daca un secretar vi le aduce din partea mea. Iar voi, Messieurs, secretarii mei de stat, va dau porunca sa nu semnati nimic, nici macar un pasaport, fara ordinul meu; sa-mi dati raportul mie personal in fiecare zi si sa nu favorizati pe nimeni.'[3]

Ludovic al XIV-lea a ramas independent fata de luptele dintre factiuni. Nici un grup de nobili de la curtea sa nu a reusit sa monopolizeze vreodata favoarea Regelui, acesta ramanand accesibil tuturor.

Totodata a realizat ca avea mai multe sanse de a realiza absolutismul prin reducerea nemultumirilor si nu prin provocarea lor.

In ceea ce priveste atitudinea fata de guvern, aceasta se poate cataloga drept precauta si conservatoare. Cat despre nobili, se poate spune ca Ludovic ii domina prin personalitatea sa si mituia cu privilegii si profituri, ii intarata unii impotriva altora si in acelasi timp ii invata sa coopereze cu in anumite domenii de activitate: armata, Biserica, diplomatia si guvernarea locala. In acelasi timp, aristocratiei dorea sa-i confere un rol considerabil in conducerea Frantei, asigurandu-se astfel ca nu se vor naste prea multe resentimente atunci cand vechea nobilime va fi exclusa din inaltul consiliu si din posturile de secretar de stat.

Intendentii erau instruiti sa evite tulburarile si nu sa le provoace. In calitate de creator si sustinator al legii, regele a dat dovada de cooperare in relatia cu parlamentele.

Sistemul regal de guvernare functiona prin intermediul consiliilor. Ludovic al XIV-lea respecta opiniile experimentate ale celor care faceau parte din consiliul sau si ii asculta cu atentie. Desi nu se stie cata influenta aveau ei, totusi, li se cerea in mod regulat sa spuna ceea ce gandesc si sa coopereze la guvernare.

Nimeni nu era membru de drept al consiliului regal. Ludovic ii convoca pe acei oameni, ale caror pareri le pretuia si pe care dorea sa-i onoreze. Regele i-a exclus pe printii din familia regala, pe membrii inaltei nobilimi si pe prelatii de frunte.

Administratorii sefi din centrul guvernarii erau: cancelarul, controlorul-general si secretarii de stat. Cancelarul raspundea de emiterea edictelor regale si de supravegherea sistemului legal. Controlorul-general era seful financiarilor. Erau patru secretari de stat, primul raspundea de razboi, al doilea de casa regala, de Paris, cler si marina, al treilea de politica externa, iar al patrulea de problemele protestantilor. Toti acesti secretari de stat raspundeau direct in fata regelui si aveau sprijinul unor adjuncti. Guvernarea lui Ludovic al XIV-lea in perioada ei de maxima birocratie numara doar aproximativ o mie de administratori.

Guvernarea locala era un amestec de coruptie, santaj moral si serviciu public veritabil. Majoritatea celor care lucrau in slujba statului francez mosteneau posturile posturile in schimbul unor bani.[4] Slujbasii asteptau un profit de pe urma investitiei lor si asta pentru ca salariul ce le revenea pentru slujba era suplimentat prin daruri din partea celor carora le puteau face favoruri.

Intendentii, acei 'depanatori' ai guvernului slujeau o perioada de timp in generalites, cum erau numite zonele lor administrative-de obicei timp de 3 ani. Acesti nu isi cumparau slujba si nu puteau fi dati afara de Coroana fara repercusiuni. Intendentii trebuiau sa aiba o atitudine modesta si sa coopereze cu elitele locale.

Parlamentele erau curti regale unde isi exercita autoritatea nobilimea de roba[5]. Acestia tineau la drepturile lor de a pastra legile pamantului, de a media dispute juridice si se a-si da cu parerea in problemele financiare.

Ludovic al XIV-lea a diminuat influenta profesiei de magistrat in favoarea administratorilor regali. Regele l-a inlocuit pe cancelar,functionarul cu rangul cel mai inalt din regat, cu controlorul-general. Parlamentul din Paris era consulat, dar totodata Ludovic era sfatuit de catre un consiliu de justitie format in 1665, dominat de controlorul-general. Dupa o deliberare, Ludovic juca propriul sau rol de legiuitor al regatului.

In acelasi timp, au fost luate diverse masuri in vederea diminuarii autoritatii de care se bucurau parlamentele si s-a ajuns la pierderea controlului acestora asupra legislatiei.

Un rol extrem de important in exercitarea absolutismului regal a fost jucat de armata. Ludovic al XIV-lea si-a dominat armatele prin profesionalism. Conducator suprem al armatei, in timpul domniei sale, Regele si-a coordonat armatele de la cartierul general regal cu autoritate si hotarare. Ludovic isi arogase dreptul de a numi orice ofiter pana la rangul de colonel. El decreta cine comanda, cine era promovat, cine era retrogradat.

Regele Soare a intervenit si in guvernarea locala pentru a strange mai multi bani din impozite. Acest lucru s-a realizat prin extinderea autoritatii si a responsabilitatilor pe care le aveau intendentii.

Privind din perspectiva economica, absolutismul monarhic a promovat mercantilismul. Infiintarea de manufacturi regale si a companiilor pentru India, America, Africa si Levant creeaza premisele unei puternice dezvoltarii economice.

Pe plan cultural, Franta lui Ludovic al XIV-lea parea mostenitoarea Greciei si a Renasterii italiene datorita progreselor din domeniul literaturii, artelor si stiintei. Voltaire remarca:'Ludovic al XIV-lea stia sa deosebeasca spiritul de geniu' .

Regele Soare a lasat urmasilor sai o monarhie extrem de puternica[7], dar si o vistierie secatuita de razboaiele sale aproape neintrerupte.

Bibliografie

1. Barber, John R. , Istoria Europei moderne, Ed. Lider, Bucuresti;
2. Ciachir, Nicolae, Istoria universala moderna, vol I, Ed. Oscar Print, Bucuresti;
3. Geiss, Imanuel , Istoria lumii. Din preistorie pana in anul 2000, Ed. All, Bucuresti, 2002;
4. Wilkinson, Richard, Franta si cardinalii,1610-1661, Ed. All, Bucuresti,1999;
5. Idem, Ludovic al XIV-lea, Franta si Europa, 1661-1715,Ed. All, Bucuresti,1999.