Faptele juridice licite

FAPTELE JURIDICE LICITE

1. IMBOGATIREA FARA JUSTA CAUZA

1) Consideratii preliminare. Imbogatirea fara justa cauza nu este expres reglementata de Codul civil si nici de vreun alt act normativ. Cu toate acestea, in Codul civil exista mai multe reglementari care reprezinta o aplicatie practica a ideii de imbogatire fara justa cauza: art. 484 Cod civil (obligatia proprietarului fructelor de a remunera pe cel care a suportat costurile producerii fructelor), art. 493 Cod civil (obligatia proprietarului terenului care a dobandit prin accesiune o constructie sau o alta lucrare ridicata pe terenul sau, de a-l despagubi pe constructor), etc.

2) Definitie. Imbogatirea fara justa cauza este faptul juridic licit prin care are loc marirea patrimoniului unei persoane, denumita imbogatit, prin micsorarea corelativa a patrimoniului altei persoane, denumita insaracit, fara ca pentru acest efect sa existe o cauza justa sau un temei juridic.

Din faptul juridic mentionat se naste un raport juridic, in temeiul caruia creditorul (insaracitul) are dreptul sa pretinda debitorului (imbogatit) restituirea valorii cu care s-a imbogatit, la nevoie prin actiunea numita de in rem verso.

3) Conditiile imbogatirii fara justa cauza. Pentru a fi in prezenta faptului juridic licit al imbogatirii fara justa cauza, este necesar sa fie intrunite cumulativ mai multe conditii. Unele dintre acestea au un continut material (conditii materiale), celelalte, au un continut juridic (conditii juridice).

A. Conditiile materiale

a. Sa existe o imbogatire a paratului (care poate sa constea in dobandirea unui bun sau a unei creante, dupa cum poate sa se materializeze in evitarea unei cheltuieli care ar fi fost obligatorii);

b. Sa existe o insaracire a reclamantului (care poate sa constea in iesirea efectiva din patrimoniul sau a unei creante sau a unui bun, dupa cum poate sa presupuna neremunerarea unei activitati prestate in folosul imbogatitului);

c. Intre imbogatire si insaracire sa existe o corelatie. Nu este necesar ca aceasta corelatie sa fie inteleasa in sensul ca imbogatirea ar reprezenta cauza insaracirii, ci este necesar ca ambele fenomene juridice sa aiba ca sursa acelasi fapt juridic, adica o cauza comuna;

B. Conditiile juridice

a. Imbogatirea si insaracirea sa fie lipsite de o cauza justa. Lipsa unei cauze juste echivaleaza cu existenta unui temei juridic cum sunt: legea, un act juridic valabil, uzucapiunea, hotararea judecatoreasca, etc.

b. Imbogatitul sa fie de buna-credinta. Buna-credinta se prezuma. Fundamentul restituirii rezulta din indatorirea generala de a nu ne imbogati in dauna unei alte persoane. Atunci cand imbogatirea se datoreaza si relei-credinte a imbogatitului, nu mai suntem in prezenta unei imbogatiri fara justa cauza, ci a unei fapte ilicite iar despagubirea se va acorda in temeiul raspunderii civile delictuale;

c. Insaracitul sa nu aiba la dispozitie o alta actiune in justitie pentru realizarea dreptului sau de creanta impotriva paratului. Se considera ca actio de in rem verso are un caracter subsidiar si ca ea nu poate fi exercitata decat in lipsa oricarui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite. Daca reclamantul are la dispozitie actiunea intemeiata pe contract, delict sau alt izvor de obligatii (deci si al celorlalte fapte licite decat imbogatirea fara justa cauza), actiunea nu poate fi admisa. De asemenea, actiunea este inadmisibila si atunci cand paratul a avut la dispozitie o alta actiune, dar aceasta s-a prescris.

4) Efectele imbogatirii fara justa cauza. Se aplica regula restituirii in natura, iar atunci cand aceasta este inaplicabila, restituirea se va realiza prin echivalent banesc. Indiferent de modalitatea concreta de restituire, ea cunoaste o dubla limita:

a. imbogatitul are obligatia de a restitui doar valoarea cu care s-a imbogatit, chiar daca imbogatirea sa este superioara;

b. insaracitul are dreptul de a cere doar restituirea valorii cu care a fost insaracit, chiar daca imbogatirea depaseste aceasta limita.

Cele doua limite implica faptul ca imbogatitul va trebui sa restituie insaracitului cea mai mica valoare dintre cele doua: cea a imbogatirii si cea a insaracirii.

Aceasta dubla limita a restituirii nu este aplicabila in ipoteza in care imbogatitul este de rea-credinta. In aceasta ipoteza, se vor aplica regulile raspunderii delictuale si deci principiul repararii integrale a prejudiciului cauzat.

In cazul imbogatirii fara justa cauza, legat de aceleasi despagubiri se considera ca, pentru evaluarea imbogatirii si a insaracirii se va tine seama de momentul introducerii actiunii in justitie si nu de acela al producerii faptului licit. Se considera ca acest tip de evaluare constituie o exceptie de la principiul nominalismului monetar si in consecinta, o aplicarea a impreviziunii monetare. Daca in momentul introducerii actiunii, imbogatirea nu mai exista (chiar daca ea a existat anterior) - spre exemplu pentru ca bunul a pierit datorita unui caz de forta majora - actio de in rem verso va fi respinsa.

5) Prescriptia dreptului la actiune. Conform art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescriptie de trei ani incepe sa curga de la data la care insaracitul a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca atat imbogatirea cat si pe imbogatit. S-a apreciat insa, ca nu incepe sa curga prescriptia atat timp cat constructorul se afla in posesia constructiei edificata pe terenul altuia (in cazul accesiunii) sau atat timp cat chiriasul foloseste investitiile facute in locuinta inchiriata, intrucat prescriptia extinctiva reprezinta o sanctiune pentru creditorul pasiv, or, in aceste cazuri, cat timp creditorul (insaracitul) are in posesia si folosinta sa bunul, el nu are interesul de a actiona impotriva debitorului sau (imbogatitul), deci nu se poate constata pasivitatea sa in realizarea dreptului de creanta.

2. GESTIUNEA DE AFACERI

1) Definitie si reglementare. Gestiunea de afaceri este un fapt juridic licit care consta in aceea ca o persoana, numita gerant, incheie din proprie initiativa, fara a fi primit vreo imputernicire, acte juridice sau savarseste acte materiale necesare si utile, in favoarea sau interesul altei persoane numite gerat.

Gestiunea de afaceri este expres reglementata de art. 987-991 din Codul civil.

2) Conditiile gestiunii de afaceri. Este necesar sa fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

- sa existe o gerare a intereselor altuia, adica gerantul sa incheie acte juridice sau sa savarseasca fapte materiale utile in interesul geratului.

Actele juridice nu pot depasi sfera actelor de conservare si administrare a patrimoniului geratului. Prin exceptie, anumite acte de dispozitie, raportate la economia intregului patrimoniu pot fi calificate drept acte de conservare sau administrare (de exemplu, vanzarea unor bunuri perisabile ale geratului). Totodata, gerantul nu are dreptul sa incheie nici un fel de act juridic care presupune participarea strict personala a geratului. Sfera actelor juridice incluse in domeniul gestiunii de afaceri este diversa: plata unei datorii a geratului, actul incheiat cu un tert in vederea efectuarii unor reparatii pentru bunurile geratului, etc.

Faptele materiale sunt la randul lor diverse: descarcarea unor marfuri ale geratului, repararea unei conducte, etc.

Atat faptele materiale, cat si actele juridice trebuie aiba un caracter patrimonial si toodata sa fie utile geratului, adica sa fi evitat o pierdere patrimoniala. Momentul raportat la care trebuie apreciata utilitatea gestiunii este acela al efectuarii actului, fiind indiferent daca evenimentele ulterioare au dus inlaturarea utilitatii gestiunii (cum se poate intampla in cazul pieirii fortuite a bunului geratului, cu privire la care gerantul a prestat reparatii).

-. actele de gestiune trebuie sa fie savarsite din propria initiativa a gerantului, fara imputernicire si fara stiea geratului. Daca ar exista o asemenea imputernicire sau daca actele juridice (nu si faptele materiale) s-ar incheia cu stirea geratului, atunci, aceasta situatie ar putea fi calificata drept mandat sau, in cazul faptelor materiale drept contract de antrepriza (altul decat mandatul). Opozitia geratului la efectuarea unui act in favoarea sa de catre gerant face imposibila invocarea gestiunii de afaceri, fiind vorba de o interventie nepermisa, ilicita an afacerile altei persoane. Gerantul are in acest caz obligatia sa se abtina.

-. Intentia gerantului de a gera interesele altuia - raportat la aceasta conditie, trebuie mentionat ca nu suntem in prezenta gestiuni de afaceri atunci cand gerantul indeplineste actul juridic sau  faptul material cu credinta gresita ca el este beneficiarul (de exmplu, in situatia actelor de conservare a unui bun cu privire la care gerantul crede ca este al sau). Nu este insa necesar ca gerantul sa incheie actul juridic sau sa efectueze actul material in interesul exclusiv al geratului. Este posibil ca aceasta gestiune sa se realizeze in interesul comun al gerantului si geratului sau al acestora si al unor terti, cum se intampla in cazul actelor de conservare si de administrare savarsite de catre un coproprietar in interesul tuturor coproprietarilor. Pe de alta parte, este necesar ca gestiunea sa fie savarsita cu intentia gerantului de a-l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor facute si obligatiilor executate in interesul sau.

-. Gerantul sa aiba capacitatea de a contracta. Se considera ca este necasara conditia capacitatii de a contracta in ce il priveste pe gerant dar nu si cu privire la gerat, intrucat vointa acestuia nu este prezenta in gestiunea de afaceri. Unii autori apreciaza ca gestiunea de afaceri exista si in cazul in care gerantul este o persoana incapabila, dar gestiunea este utila pentru gerat, cu singura

precizare ca geranul incapabil nu poate fi tinut sa raspunda pentru actele sale nici fata de gerat, nici fata de terti.

3) Efectele gestiunii de afaceri. Din faptul licit al gestiunii de afaceri se naste un raport juridic intre gerat si gerant. Totodata, se nasc sau se pot naste raporturi juridice intre gerant/gerat si terti.

A. In raporturile dintre gerant si gerat:

Gerantul are urmatoarele obligatii:

- obligatia de a se ingriji de afacerile geratului cu diligenta unui bun proprietar sau bun parinte de familie. De aceea, gerantul raspunde de prejudiciul cauzat geratului prin orice culpa, indiferent de gradul ei. Prin exceptie, nu va raspunde decat pentru dol, atunci cand afacerea gerata necesita urgenta si, in caz contrar ar fi putut sa se compromita (art. 989-990 Cod civil);

- obligatia de a duce la bun sfarsit afacerea inceputa sau de a o continua pana cand geratul va fi in masura si va avea mijloacele necesare sa se ocupe personal de interesele sale (art. 987 Cod civil). In cazul mortii geratului, gerantul are obligatia sa continue gestiunea inceputa pana in momentul in care mostenitorii geratului vor fi in masura sa o preia;

- obligatia de a da socoteala geratului cu privire la ceea ce a facut in cursul imixtiunii in afacerile sale. Aceasta obligatie este identica celei pe care o are mandatarul din contractul de mandat. De aceea, gerantul are si obligatia de a remite geratului toate bunurile pe care le-a primit actionand in interesul sau.

Geratul are urmatoarele obligatii:

- obligatia de a plati gerantului toate cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut in cursul gestiunii (art. 991 Cod civil). In cazul in care nu ratifica gestiunea, geratul are aceasta obligatie numai daca gestiunea a fost utila;

- obligatia de a repara toate prejudiciile pe care le-a suferit gerantul in cursul si din cauza gestiunii;

- de regula, nu exista obligatia geratului de a-l remunera pe gerant. Prin exceptie, o asemenea obligatie exista atunci cand activitatea inerenta gestiunii este specifica activitatii profesionale a gerantului (tratamentul facut de un medic, reparatia unei conducte facuta de un instalator etc).

B. In raporturile dintre gerant si terti:

-. daca gestiunea a fost ratificata sau daca este utila, atunci geratul este obligat sa execute fata de terti toate obligatiile contractate de catre gerant in actele juridice incheiate cu tertii.

-. daca gestiunea nu a fost ratificata si nu este nici apreciata ca utila, atunci, geratul nu este tinut sa execute obligatiile asumate de gerant fata de terti.

C. In raporturile dintre gerant si terti:

-. daca gerantul le-a adus tertilor la cunostinta ca nu lucreaza in nume propriu, ci pe seama unei alte persoane (a geratului), in cadrul unei gestiuni de afaceri, iar tertii au acceptat sa contracteze in aceste conditii, atunci gerantul nu va avea nici o obligatie fata de terti, indiferent de soarta pe care o va avea gestiunea de afaceri;

-. daca gerantul nu le-a adus la cunostinta ca lucreaza in favoarea unui gerat sau daca s-a obligat in nume propriu fata de terti, atunci el va fi tinut fata de terti de obligatiile rezultate din actul juridic pe care l-a incheiat cu acestia. Existenta acestor obligatii in sarcina gerantului, nu ii impiedica pe terti sa pretinda direct geratului executarea obligatiilor daca gestiunea a fost utila sau daca a fost ratificata.

4) Natura juridica a gestiunii de afaceri. Gestiunea de afaceri este reglementata ca izvor distinct de obligatii civile. Ea se deosebeste de institutii juridice care la o prima vedere ar putea fi identificate cu ea.

Gestiunea de afaceri se deosebeste de imbogatirea fara justa cauza prin urmatoarele:

- gestiunea de afaceri este reglementata expres, imbogatirea fara justa cauza nu este;

- geratul are obligatia de restitui gerantului cheltuielile facute de acesta, indiferent de sporirea patrimoniului sau, in timp ce insaracitul este limitat in pretentiile sale la valoarea insaracirii, respectiv a imbogatirii;

- eventuala imbogatire a geratului are un temei legal in interventia gerantului.

Gestiunea de afaceri se deosebeste de mandat prin urmatoarele:

- gerantul poate incheia acte juridice sau presta fapte materiale in intersul geratului, in timp ce mandatarul nu poate decat sa incheie acte juridice pe seama mandantelui;

- gerantul actioneaza fara stirea geratului, in timp ce mandatarul incheie acte juridice in baza imputernicirii din partea mandantelui;

- gerantul este obligat sa continue gestiunea si in cazul mortii geratului, in timp ce mandatul inceteaza de drept in cazul mortii mandantelui;

- gerantul raspunde de prejudiciile cauzate geratului, atunci cand interventia sa a fost absolut necesara, numai daca se face vinovat de dol, in timp ce mandatarul raspunde indiferent de gradul culpei;

- gerantul nu poate renunta la gestiune decat atunci cand geratul sau mostenitorii sai pot sa o preia, in timp ce mandatarul poate renunta la mandat cand continuarea lui l-ar prejudicia;

- daca gestiunea nu a fost ratificata, obligatiile geratului fata de gerant vor exista numai daca gestiunea a fost utila, in timp ce mandantele este intotdeauna obligat prin actele incheiate de mandatar in limitele imputernicirii sale.

3. PLATA NEDATORATA

1). Definitie. Reglementare Plata nedatorata este un fapt juridic licit care consta in executarea de catre o persoana (solvens), din eroare, a unei prestatii fata de o alta persoana (accipiens), prestatie la care nu era indatorat si fara intentia de a face o plata pentru altul.

Din faptul juridic licit al platii nedatorate, rezulta obligatia debitorului (accipiens) de a restitui creditorului (solvens) prestatia pe care a primit-o fara drept, la nevoie prin intermediul unei actiuni in justitie (condictio indebiti).

Plata nedatorata este expres reglementata de art. 992-997 Cod civil.

2) Conditiile platii nedatorate. Pentru ca actiunea in restituirea platii nedatorate sa poata fi admisa este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii:

- sa existe o plata care poate sa constea in remiterea unei sume de bani sau a unui bun individual ori determinat generic;

- datoria a carei stingere s-a urmarit prin plata sa nu existe in realitate, ceea ce presupune ca intre solvens si accipiens sa nu existe raportul juridc de obligatii a carui stingere se urmareste prin plata efectuata;

- plata sa fie facuta din eroare. Solvens trebuie sa fi facut plata cu credinta gresita ca este debitor al lui accipiens. Eroarea specifica platii nedatorate este necesar sa indeplineasca urmatoarele conditii: numai solvens trebuie sa fie in eroare (eroarea lui accipiens este nerelevanta pentru existenta acestei figuri juridice); eroarea sa fi avut un caracter determinant in efectuarea platii; eroarea sa fie scuzabila.

In cazul in care solvens a cunoscut lipsa oricarui raport obligational, plata trebuie considerata valabila, putandu-se considera ca solvens a dorit sa faca o liberalitate, ca a confirmat o obligatie anulabila, etc.

Totusi, conditia erorii nu trebuie sa fie indeplinita atunci cand:

- plata priveste o obligatie sub conditie suspensiva, care nu s-a implinit la data cererii de restituire;

- plata unei obligatii care ulterior a fost rezolvita;

- plata facuta in executarea unei obligatii nule;

- plata unei datorii facuta a doua oara de catre un debitor care dupa ce a executat o data obligatia este amenintat de catre creditor cu executarea silita si nemaifiind in masura sa faca dovada efectuarii platii intrucat a pierdut actul care constata stingerea obligatiei, face o a doua plata. Daca ulterior aceasta dovada este gasita de debitor, cea de a doua plata este nedatorata.

3) Efectele platii nedatorate. Efectele platii nedatorate sunt diferite dupa cum accipiens este de buna sau de rea credinta (determinata dupa cum a cunoscut sau nu ca solvens nu ii datoreaza plata) si dupa obiectul platii nedatorate.

A. Cand plata a avut ca obiect un bun fungibil:

- accipiens de buna-credinta va trebui doar sa restituie bunurile de gen primite in aceeasi cantitate sau calitate sau suma de bani primita;

- accipiens de rea-credinta va trebui sa restituie bunurile de gen primite sau suma de bani incasata si totodata va putea fi obligat la daune-interese pentru prejudiciul suferit de solvens (daca este vorba de o suma de bani, parte din daunele-interese vor fi reprezentate de dobanda legala);

B. Cand plata a avut ca obiect un bun cert:

- accipiens de buna credinta va fi tinut sa restituie bunul in natura, iar daca bunul a fost instrainat, va trebui sa plateasca pretul pe care l-a primit; daca bunul a pierit fortuit, accipiens este eliberat de datorie;

- accipiens de rea-credinta va trebui sa restituie bunul in natura; daca bunul a fost instrainat cu orice titlu de catre el, va trebui sa restituie contravloarea bunului de la momentul introducerii actiunii in justitie; daca bunul a pierit fortuit, accipiens va trebui sa restituie contravaloarea bunului pierit din momentul formularii actiunii in justitie, cu exceptia cazului in care dovedeste ca bunul ar fi pierit si daca s-ar fi aflat la solvens;

C. Cand plata a avut ca obiect un bun frugifer:

- accipiens de buna credinta va fi obligat sa restituie bunul, putand sa retina fructele cat timp este de buna-credinta;

- accipiens de rea-credinta va fi obligat sa restituie atat bunul cat si toate fructele culese sau neculese, percepute sau nepercepute, consumate sau neconsumate sau contravaloarea lor in cazul fructelor in natura pe care le-a consumat.

In ambele situatii se poate naste si in sarcina lui solvens obligatia de a restitui lui accipiens cheltuielile necesare si utile facute cu bunul sau bunurile ce au facut obiectul platii nedatorate.

4) Actiunea in restituirea platii nedatorate. Caractere:

- de regula este o actiune personala - in acest caz ea este prescriptibila in termenul general de prescriptie de trei ani, care incepe sa curga de la data la care solvens a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca faptul platii nedatorate si persoana obligata la restituire;

- in cazul in care plata nedatorata are ca obiect un bun individual determinat, actiunea in restituirea platii nedatorate este, de fapt, o actiune in revendicare, imprescriptibila extinctiv.

Actiunea in restituirea platii nedatorate va fi respinsa atunci cand:

- accipiens fiind creditorul unei alte persoane si primind plata de la solvens, a crezut ca a primit plata de la adevaratul debitor si a distrus titlul creantei sale (art. 993 alin. 2 Cod civil). In acest caz, solvens va avea un drept de regres fata de tertul care are calitatea de adevarat debitor al lui accipiens;

- plata nedatorata a fost facuta unei persoane incapabile de a primi chiar si o plata datorata. Prin exceptie: actiunea trebuie admisa daca si in masura in care plata a profitat incapabilului; actiunea trebuie admisa atunci cand incapabilul este de rea-credinta;