Intampinarea

Intampinarea

Intampinarea este actul procedural prin intermediul caruia paratul raspunde la pretentiile formulate de reclamant, aratand totodata si apararile sale. Ea face parte, alaturi de cererea de chemare in judecata si actiunea reconventionala, din categoria actelor procedurale ce se intocmesc in faza scrisa pregatitoare a procesului civil.

In sistemul nostru procesual intampinarea prezinta o utilitate practica incontestabila. Ea este destinata, in primul rand, sa asigure un echilibru in situatia juridica a partilor. Prin depunerea intampinarii i se ofera si reclamantului posibilitatea de a lua cunostinta de apararile paratului. In acelasi timp, depunerea intampinarii este utila si pentru instanta de judecata. Aceasta deoarece numai astfel instanta este pusa in situatia de a lua cunostinta, chiar din faza initiala a procesului civil, de pozitia partilor, de apararile si dovezile pe care se intemeiaza sustinerile lor.

Fiind un act procedural important legea ii stabileste in mod expres si continutul. Potrivit art. 114 C. proc. civ. intampinarea trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni:

a) Exceptiile de procedura pe care paratul le ridica fata de pretentiile reclamantului. Prin intampinare paratul poate invoca o mare diversitate de exceptii, incepand de la cele de ordin strict procedural, cum sunt lipsa semnaturii de pe cererea de chemare in judecata, necompetenta instantei sesizate, netimbrarea cererii de chemare in judecata, pana la exceptiile de fond, cum sunt prescriptia dreptului la actiune sau puterea lucrului judecat.

In mod firesc in faza initiala a procesului civil paratul invoca cel mai adesea acele exceptii care sunt legate de modul de investire a instantei si care sunt cunoscute de catre acesta pana la prima zi de infatisare. Neregularitatile ivite ulterior primei zile de infatisare se pot invoca de indata si oral in fata instantei.

b) Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii de chemare in judecata. Intampinarea are un caracter defensiv si implica cu necesitate raspunsul paratului la fiecare capat de cerere formulat de catre reclamant. Legea a voit prin instituirea acestei cerinte sa realizeze o mai buna aparare a paratului si o sistematizare a sustinerilor facute de catre el in cuprinsul intampinarii. De asemenea constatam ca legea se refera la necesitatea ca raspunsul paratului sa vizeze atat elementele de fapt cat si cele de drept invocate prin actul de sesizare.

c) Dovezile cu care paratul se apara impotriva fiecarui capat de cerere. Indicarea dovezilor este utila pentru ca si reclamantul sa cunoasca in mod adecvat mijloacele probatorii de care paratul intelege sa se serveasca in proces. Aratarea dovezilor se impune mai cu seama in acele imprejurari in care paratul nu se limiteaza la o aparare pur defensiva, concretizata intr-o negare pura si simpla a pretentiilor adversarului sau. Intr-adevar, adeseori paratul este nevoit sa treaca la o aparare activa, spre a dovedi stingerea raportului juridic invocat de reclamant sau existenta unor cauze care fac imposibila cercetarea in fond a actiunii, cum ar fi prescriptia sau puterea lucrului judecat. In asemenea imprejurari, sarcina probei revine paratului potrivit principiului reus in excipiendo fit actor. Mijloacele de dovada se vor indica de catre parat in aceleasi conditii ca si cele prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata. Prin urmare, daca se invoca proba cu martori paratul va trebui sa indice toate elementele de identificare a acestora pentru a putea fi citati in mod efectiv; inscrisurile se vor alatura in copie la intampinare.

d) Semnatura. Semnatura constituie si in acest caz o formalitate esentiala, fapt pentru care lipsa ei conduce la nulitatea intampinarii.

Intampinarea se depune in atatea exemplare cati reclamanti sunt plus un exemplar pentru instanta. Daca mai multi reclamanti au un reprezentant comun intampinarea poate fi depusa pentru acestia intr-un singur exemplar.

De asemenea, la intampinare se alatura si copii certificate dupa inscrisurile de care paratul intelege sa se foloseasca in aparare.

Nedepunerea intampinarii il expune inevitabil pe parat la anumite consecinte defavorabile. Principala consecinta a nedepunerii intampinarii este decaderea paratului din dreptul de a mai invoca anumite imprejurari de fapt si de drept in sprijinul apararii sale. Apararea paratului va fi limitata in continuare la posibilitatea de a discuta in contradictoriu faptele invocate de catre reclamant in sprijinul cererii sale de chemare in judecata

Sanctiunea decaderii este incidenta atat cu privire la mijloacele de proba ce pot fi invocate de catre parat, cat si cu privire la celelalte mijloace de aparare. Astfel, paratul nu va mai avea posibilitatea de a propune dovezi in sprijinul apararii sale, in afara unor situatii de exceptie strict determinate de lege (art. 138 C. proc. civ.). De asemenea, paratul va fi decazut din dreptul de a mai invoca exceptiile procedurale care au un caracter relativ. Exceptiile de procedura care au un caracter absolut vor putea fi invocate insa in orice faza a procesului civil.

O subliniere aparte trebuie totusi facuta in cazul in care paratul nu depune intampinare desi a fost asistat sau reprezentat de catre avocat. Intr-o asemenea imprejurare sanctiunea decaderii opereaza cu mare rigoare, respectiv prin simpla nedepunere a intampinarii in termenul prevazut de art. 114 alin. (2) C. proc. civ., adica cu "cel mai tarziu 5 zile inainte de termenul stabilit pentru judecata". Socotim ca sanctiunea, in aceasta ipoteza, este prea severa si produce consecinte iremediabile. Pe de alta parte, este de observat ca ne aflam in prezenta unei ipoteze putin indepartate de ceea ce se intampla in practica. Avem in vedere faptul ca reprezentarea paratului de avocat se realizeaza cel mai adesea de-abia de la prima zi de infatisare. Iar acest lucru este valabil, cu deosebire, in privinta asistarii paratului de catre avocat. Aceasta realitate va produce dificultati, in practica, tocmai in legatura cu aplicarea sanctiunii decaderii.