Instigarea
Participatia
penala se prezinta sub mai multe forme, in raport cu natura contributiei pe
care diferiti participanti o au la savarsirea faptei. Aceste moduri corespund,
asadar, diferitelor moduri de cooperare la savarsirea infractiunii. Formele
participatiei au caracter absorbant, in sensul ca cele mai grave, cum sunt cele
de coautorat, le absorb pe cele mai putin grave (cele de instigare si
complicitate). Deci, participarea unei persoane la savarsirea aceleiasi
infractiuni nu poate fi considerata si autorat si instigare, ci numai
coautorat, datorita unitatii infractiunii, chiar daca coautorul a determinat
mai intai la savarsirea infractiunii dupa ce a participat cu acte de executare
la comiterea ei. Desigur, acelasi faptuitor nu poate fi coautor si complice sau
instigator si complice la aceeasi infractiune, fiindca primul act il absoarbe
pe ultimul. La stabilirea pedepsei de catre instanta se ca avea insa in vedere
aceasta imprejurare a participarii cu acte multiple, susceptibile de a fi
calificate in mod diferit. Ca forma a participatiei penale instigarea consta in
fapta unei persoane care, cu intentie, determinaa, prin orice mijloace o alta
persoana sa savarseasca o fata prevazuta de legea penala (art. 25 Cod penal).
Instigarea presupune, in mod firesc, prezenta a doua persoane: una a
instigatorului care desfasoara activitatea de instigare si alta, a instigatului
fata de care se desfasoara aceasta activitate. Instigarea prezinta in principal
un aspect psihic (moral), ea creeaza, face sa se nasca in mintea altuia,
hotararea de a savarsi fapta prevazuta de legea penala, realizand in acest fel
cauzalitatea psihica care precede si insoteste apoi cauzalitatea fizica, adica
efectuarea actelor de executare prin care se savarseste fapta. Datorita acestui
continut psihic al instigarii, instigatorii au fost si mai sunt inca denumiti
"autori morali", contributia lor constand in generarea si realizarea laturii
subiective din continutul faptei prevazute de legea penala. De aici nu trebuie
sa se traga concluzia ca contributia instigatorului ar fi numai de ordin
imaterial: instigatorul desfasoara si el o activitate fizica, efectueaza acte
(ia contact cu cel instigat, il convinge, ii procura informatii etc.) care
constituie, in esenta, adevarate acte de pregatire in vederea savarsirii
infractiunii; fara aceste acte materiale contributia instigatorului nu s-ar
putea exterioriza si ar ramane ineficienta. Pentru existenta instigarii se cer,
insa, indeplinite anumite conditii: Existenta legaturii subiective intre
instigator si instigat. Aceasta legatura se realizeaza cand primul concepe
comiterea unei infractiuni si hotaraste sa determine o alta persoana sa o
savarseasca. Deci se instiga cu intentie. Daca se instiga la o infractiune din
al carei continut face parte un anumit mobil sau scop, instigatorul, precum si
autorul, trebuie sa cunoasca si sa actioneze datorita aceluiasi mobil si sa urmareasca
scopul respectiv; Sa existe o activitate de instigare care sa constea in
indemn, iar aceasta sa aiba ca rezultat determinarea. Este deci o exteriorizare
a intentiei instigatorului, manifestata prin indemn, incitare si insasi
determinarea, adica insusirea ideii de catre instigat, manifestata prin aceea
ca hotaraste sa comita infractiunea la care a fost indemnat, imprejurare ce
reiese din aceea ca trece la executarea ei. Indemnul este o imbiere la o actiune (inactiune)
infractionala. Daca acesta nu este urmat de determinare, fiindca hotararea era
deja luata de catre instigat, dar acesta mai avea unele ezitari cu privire la
punerea in executare, indemnul poate constitui doar complicitate intelectuala,
fiindca a contribuit la intarirea hotararii infractionale. Mijloacele folosite
pentru determinare pot fi verbale sau scrise, directe sau indirecte, explicite
sau ascunse si sa constea in argumente logice, promisiuni de daruri, bani sau
orice alte foloase, rugaminti sau amenintari. Se poate, de asemenea, recurge la
desteptarea unor sentimente de lacomie, gelozie, razbunare etc. Actiunea de
determinare sa fie anterioara inceperii executarii actiunii sau inactiunii si
sa se refere la o anumita infractiune care sa fie savarsita intr-un anumit
timp. Intre activitatea de instigare si
luarea hotararii de catre instigat trebuie sa existe un raport de cauzalitate. In
principiu, orice persoana poate fi instigata, insa la infractiunile cu subiect
pasiv special instigatul trebuie sa aiba calitatea ceruta de continutul legal
al infractiunii in momentul comiterii actiunii (inactiunii) la care a fost
determinat sa o comita. Nu se considera
instigare in sensul art. 25 Cod penal indemnul unei persoane aflate in legitima
aparare, adresat alteia ca sa-l loveasca de agresor si acesta loveste, daca
sunt intrunite conditiile atacului si ale apararii, deoarece fapta autorului nu
constituie infractiune, fiind comisa in stare de legitima aparare. Instigatul
sa inceapa savarsirea actiunii la care a fost determinat sau sa se fi abtinut
sa efectueze actiunea ceruta de lege. Instigatorul poate comite si un concurs
real de infractiuni. De exemplu, un
casier platitor il determina pe cel ce intocmeste statele de plata sa introduca
in acesta persoane fictive si apoi
retine sumele ce s-ar fi cuvenit acestora. In acest caz se comite de catre
casier o instigare la infractiunea de fals intelectial si o infractiune de
delapidare in calitate de autor, aflate in concurs. Uneori "determinarea" nu constituie instigare
act de participatie, ci infractiune de sine statatoare, al carei autor este cel
care a "determinat". In raport cu
reusita sau nu a determinarii, instigarea imbraca mai multe aspecte astfel:
Tinand seama de numarul persoanelor care instiga, poate exista instigare cu un
singur instigator sau cu mai multi. In acest ultim caz, daca s-a realizat o
legatura subiectiva intre ei, expresa ori tacita, ei vor fi coinstigatori. Daca
fiecare instigator isi desfasoara activitatea separat, fara sa aiba cunostinta
unul de activitatea celuilalt, exista concurs de instigari. Activitatea
coinstigatorilor poate fi concomitenta ori succesiva, pe cand concursul de
instigari este numai succesiv. De asemenea, poate fi instigata o singura
persoana, cand instigarea are loc, de regula, in taina, sau mai multe persoane
precis determinate. In aceasta ultima situatie este suficient ca numai una
dintre ele sa treaca la executarea infractiunii pentru a se realiza
participatia. Instigarea este colectiva cand instigatorul se adreseaza unui
numar indeterminat de persoane. In functie de felul cum este comunicata ideea
infractionala, instigarea poate fi explicita (deschisa) si ascunsa (perfida,
insidioasa) fiindca instigatorul nu-si da in vileag rolul fata de instigat,
astfel ca acesta din urma crede ca ideea infractionala ii apartine. Avand in
vedere rezultatele urmarite prin instigare, aceasta poate fi determinata, cand
se precizeaza infractiunea care urmeaza sa fie comisa, asa cum se intampla in
majoritatea cazurilor, si indeterminata cand, de exemplu, ii spune instigatului sa faca ce va sti numai sa procure
bani chiar prin comiterea unei infractiuni. Instigarea pote fi realizata
personal de catre instigator, cazurile cele mai frecvente, sau prin intermediul
altei persoane. In unele situatii aspectul direct (personal) este cerut expres
prin lege. Tinand seama de efectul indemnului, instigarea poate fi perfecta sau
propriu-zisa (reusita, urmata de executare), potrivit art. 25 Cod penal si
neurmata de executare (alin 1, art. 29 Cod penal). Instigarea perfecta poate fi
urmata de desistarea instigatului ori de impiedicarea de catre acesta a
producerii rezultatului. INSTIGAREA NEURMATA DE EXECUTARE (art. 29 Cod penal)
este aceea cand instigatul nu trece la executare. In cazul in care au fost
instigate mai multe persoane, trebuie ca nici una sa nu fi inceput executarea
actiunii. Nefiind comisa actiunea (inactiunea) prevazuta de legea penala la
care instigatul a fost indemnat, instigatorul nu va fi sanctionat ca
participant potrivit art. 27 sau 31 Cod penal, ci ca autor al unei infractiuni
de sine statatoare in forma consumata, de pericol, deoarece, virtual,
instigarea putea deveni o forma de participatie. Asa se explica faptul ca
sanctiunea pentru aceasta infractiune deriva din pedeapsa pentru instigarea act
de participatie, daca s-ar fi comis infractiune la care s-a instigat. Ca
urmare, instigarea neurmata de executare se sanctioneaza cu o pedeapsa intre
minimul special al celei prevazute pentru infractiunea la care s-a instigat si
minimul general. INSTIGAREA URMATA DE EXECUTARE, DAR CAND INSTIGATUL S-A
DESISTAT ORI A IMPIEDICAT PRODUCEREA REZULTATULUI. Aceasta situatie (prevazuta
in art. 29, alin 1 Cod penal) exista cand actele de instigare au fost urmate de
inceperea executarii actiunii, insa instigatul s-a desistat. Deoarece s-a
trecut la executare, se realizeaza participatia, insa numai la o tentativa,
pentru care instigatul nu va fi sanctionat fiindca s-a desistat. Instigatorul
va fi sanctionat insa ca si in cazul instigarii neuramata de executare,
intrucat desistarea instigatului are un caracter personal, care nu-i profita
nici instigatorului si nici altor participanti. De lege ferenda, instigatorul
sa fie sanctionat cu pedeapsa prevazuta pentru infractiunea efectiv comisa
(tentativa) fiind vorba de o instigare perfecta urmata de executare. Infractorii
au participat la comiterea aceleiasi infractiuni, una din conditiile de
existenta a participatiei. Daca pedeapsa pentru fapta comisa de autor pana in
momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului este mai mica
decat cea a faptei la care a fost instigat, redusa potrivit art. 29, alin 1,
Cod penal, instigatorului i se va aplica pedeapsa pentru infractiunea efectiv
comisa de instigat. Astfel, daca X a
instigat la omor simplu, care se sanctioneaza cu inschisoare de la 10 la 20 de
ani, pentru care ar trebui sa se aplice pedeapa inchisorii intre 15 zile si 10
ani insa pana in momentul desistarii s-au cauzat victimei vatamari corporale,
prevazute in art. 181 Cod penal, care se sanctioneaza cu inchisoarea de la 6
luni la 5 ani, aceasta pedeapsa i se va aplica atat instigatului, cat si
instigatorului. Pentru a fi sanctionata instigarea neurmata de executare,
cat si cea urmata de executare dar a avut loc desistarea ori impiedicarea
producerii rezultatului, trebuie ca pedeapsa prevazuta de lege pentru
infractiunea la care s-a instigat sa fie mai mare de 2 ani, altfel instigatorul
nu se sanctioneaza. S-a considerat ca gradul de pericol al infractiunii si al
instigatorului in cazurile in care pedeapsa legala a inchisorii este de 2 ani
sau mai mica, nu ar necesita sanctionarea ei. In situatia instigarii urmata de
desistarea instigatului, instigatul nu va fi pedepsit, insa instigatorul
urmeaza sa fie sanctionat pentru tentativa la infractiunea respectiva, iar nu
pentru infractiunea efectiv comisa pana in momentul desistarii autorului.
Altfel, se contravine dispozitiilor art. 22 Cod penal. De asemenea, este
posibil ca actele de instigare ce nu s-au produs efectul, fara a avea un
caracter penal propriu, sa cada totusi sub incidenta legii penale datorita imprejurarii
ca, pentru a-l determina pe autor sa comita fapta prevazuta de legea penala,
s-au folosit mijloace care, prin ele insele, constituie infractiuni:
amenintare, santaj etc.