Identificarea persoanei juridice

Identificarea persoanei juridice

Ca subiect de drept autonom persoana juridica dispune de anumite atribute care permit individualizarea sa in societate. Institutie complexa, individualzarea persoanei juridice poate fi analizata din perspectiva mai multor ramuri de drept. Din punctul de vedere al dreptului civil, prin identificarea persoanei juridice intelegem individualizarea subiectului colectiv de drept civil in raporturile civile la care participa ca subiect distinct. Identitatea proprie este data de unele atribute comune tuturor persoanelor juridice (denumire, sediu , cont bancar s.a.) si de elemente specifice anumitor categorii de persoane juri­dice (forma societatii, marimea capitalului social, codul unic de inregistrare).

§.1. Denumirea

Denumirea este, in ceea ce priveste persoana juridica, echivalentul numelui, in sens larg, pentru persoana fizica. Denumirea persoanei juridice se constituie din una sau mai multe vocabule. Stabilirea denumirii isi produce efectele de la data dobandirii personalitatii juridice. Cu respectarea cerintelor legale, denu­mirea poate fi schimbata. Dreptul la denumire intruneste caracterele juridice ale drepturilor subiective nepatrimoniale si poate fi aparat in justitie. El se stinge atunci cand persoana juridica isi inceteaza activitatea, cu exceptia dizolvarii situatie in care activitatea continua sub aceeasi denumire, pe parcursul lichidarii.

Dreptul persoanei juridice la denumire este un drept subiectiv nepatrimo­nial. ca atare, este absolut, nesusceptibil de a fi cedat prin act juridic ori transmis prin mostenire sau exercitat prin reprezentare.

In afara cazurilor cand legea ar dispune altfel, dreptul la actiune pentru valorificarea in justitie a dreptului personal nepatrimonial este imprescriptibil.

O succinta comparatie intre numele persoanei fizice si denumirea persoanei juridice releva atat similitudini, cat si deosebiri. Desi ambele sunt mijloace de individualizare si, totodata, drepturi extrapatrimoniale, diferentele sunt notabile:

numele persoanei fizice (in sens restrans) se dobandeste, intai de toate, prin filiatie, in timp ce denumirea persoanei juridice se stabileste prin actul constitutiv;

numele de familie al persoanei fizice este impus, iar denumirea persoanei juridice este aleasa de asociati, in limitele permise de lege;

daca in cazul mai multor persoane fizice, numele poate coincide, denumirea este proprie fiecarei persoanei juridice;

schimbarea numelui persoanei fizice este permisa doar pentru motive temeinice, in cadrul unei proceduri administrative stricte. Dimpotriva, asociatii pot decide, prin acord de vointa si cu respectarea formalitatilor aferente, schimbarea denumirii persoanei juridice.

§.2. Sediul

Sediul reprezinta locul unde se gaseste organul de conducere si de admi­nistrare a persoanei juridice. De lege lata, nu se precizeaza continutul notiunii de sediu, insa aplicatii ale acestuia se regasesc in mai multe materii. Sediul este atributul de localizare spatiala a persoanei juridice. Se face uz si de termenul sediu social, in scopul de a distinge sediul persoanei juridice de domiciliul ori de sediul asociatilor, cand printre acestia se gasesc si persoane morale.

Dreptul la sediu prezinta caracterele drepturilor subiective extrapatrimo­niale. Corelativ, este prevazuta obligatia fiecarei persoane juridice de a avea un sediu.

Stabilirea sediului are loc prin actul de infiintare sau statut (art. 39 din Decretul nr. 31/1954). Publicitatea sediului este asigurata prin lege. Ratiuni economico-sociale justifica uneori schimbarea sediului, actul de modificare parcurgand aceleasi etape ca si actul de stabilire a acestuia.

In practica se poate ivi situatia in care persoana juridica are mai multe sedii. Sediul principal este locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii subiectului de drept.

Sediile secundare  (subsediile) au rolul de a identifica persoana morala in raport cu un anumit tip de activitate (dintr-o paleta mai larga de activitati prevazute in actul constitutiv) sau in raport cu o anumita arie teritoriala - daca activitatea se extinde si pe teritoriul altor localitati sau state decat cele in care se gaseste sediul real. De asemenea, sediul persoanei juridice trebuie sa existe in mod efectiv, adica sa nu fie stabilit fictiv.

Relevam in cele ce urmeaza cateva aspecte ale interesului stabilirii sediului persoanei juridice:

- determina competenta instantei judecatoresti sau arbitrale pentru litigile in care este implicata persoana juridica; 

- determina locul citarii persoanei morale si indeplinirii anumitor acte procedurale;

- constituie criteriul de stabilire a nationalitatii persoanei juridice. Art 40 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat statueaza ca persoana juridica are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, conform actului constitutiv, sediul social. Daca exista sedii in mai multe state, determinant este sediul real, adica locul principal de conducere a activitatii statutare, chiar daca hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociati din alte state;

- determina, in raporturile contractuale cu element strain, legea care guver­neaza conditiile de fond ale actului juridic, in lipsa unei legi alese de parti (in lipsa de lex voluntatis);

§.3. Nationalitatea

Nationalitatea este legatura juridici pe care subiectul colectiv de drept o are cu un anumit stat. Ea este pentru persoana juridica ceea ce este cetatenia pentru persoana fizici.

Potrivit legii romane nationalitatea persoanei juridice este determinata de locul unde aceasta isi are sediul. Astfel, persoana juridica cu sediul in Romania va avea nationalitatea romana, indiferent care ar fi cetatenia membrilor sai.

Interesul determinarii nationalitatii persoanei juridice se manifesta pe planul intin­derii capacitatii sale de folosinta si sub aspect fiscal.

§4. Contul bancar

Contul bancar identifica persoana juridica in relatiile patrimoniale cu alte subiecte de drept.

Disponibilitatile banesti care permit incasarile si platile prin decontare fara numerar se pastreaza in conturi bancare.

Persoanelor juridice de utilitate publica le incumba obligatia de a deschide un cont bancar special pentru resursele primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, cheltuielile efectuate din aceste resurse urmand a fi evidentiate distinct.

§.5. Atribute de identmcare caracteristice anumitor persoane juridice

1. Numarul de telefon, telexul, faxul, adresa e-mail

Pentru o mai buna individualizare persoanele juridice pot recurge la aceste elemente, care au si rolul de a facilita contactarea lor.

2. Denumirea si semnul permanent

Fiecare partid politic are o denumire integrala, o denumire prescurtata si un semn permanent propriu. Menirea acestor elemente este de a diferentia partidele politice si de a le identifica pe buletinele de vot. Dispozitiile legale privesc atat partidele politice, cat si aliantele politice.

Sectiunea a VI-a. Reorganizarea si incetarea persoanei juridice

§. 1. Definitia si formele reorganizarii

Reorganizarea este "operatiunea juridica ce cuprinde cel pujin doua persoane juridice sl care produce efecte creatoare, modificatoare ori de incetare a lor'[1].

Sediul materiei se gaseste in art. 40-44 si art 46-50 din Decretul nr. 31/1954, precum si intr-o serie de reglementari speciale. Decretul nu opereaza cu ter­menul reorganizare, dar detaliaza formele acesteia.

Reorganizarea imbraca doua forme: comasarea (care, la randul ei, se realizeaza prin fuziune sau absorbtie) si divizarea - totala sau partiala.

§. 2. Comasarea

1. Definitie, forme

Comasarea este procedeul tehnlco-juridic de reunire a doua sau mai multe persoane juridice existente intr-una singura. Formele comasarii sunt fuziunea si absorbtia. Decretul nr. 31/1954 prevede: .Comasarea se face prin absorbirea unei persoane juridice de catre o alta persoana juridica sau prin fuziunea mai multor persoane juridice pentru a alcatui o persoana juridica noua' [art. 41 alin. (1)|.

2. Fuziunea

Una dintre modalitatile prin care iau nastere noi subiecte colective de drept si, in acelasi timp, dispar altele, este fuziunea. Reunirea patrimoniilor a doua sau mai multe persoane juridice care isi inceteaza astfel existenta pentru a da nastere unui nou subiect de drept reprezinta fuziunea.

Fuziunea are importante consecinte asupra patrimoniilor subiectelor de drept implicate:

persoanele juridice care fuzioneaza inceteaza sa existe ca subiecte de drept distincte;

prin fuziune ia nastere o noua persoana juridica, cu respectarea conditiilor prevazute de lege pentru dobandirea personalitatii juridice, exceptie facand cazurile in care actele normative sau actul constitutiv dispun altfel;

opereaza transmisiunea universala a drepturilor si obligatiilor persoanelor juridice care fuzioneaza catre persoana nou infiintata [art. 46 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954]. Vor fi preluate inclusiv contractele incheiate pana la data reorganizarii, astfel ca noul subiect de drept raspunde pentru neexecutarea sau executarea defectuoasa a acestora.

Fuziunea prin absorbtie reprezinta incorporarea patrimoniului unui subiect de drept cu o forta economica mai mica in patrimoniul unui alt subiect de drept cu o forta economica mai mare. Ca rezultat al fuziunii prin absorbtie, persoana absorbanta se consolideaza in plan economic si juridic.

Fuziunea prin contopire consta in unirea a doua sau mai multe subiecte de drept pentru a alcatui un nou subiect de drept, prin transmisiune universala intre persoanele juridice care isi inceteaza existenta si persoana juridica nou formata.

3. Absorbtia

Absorbtia este o forma a comasarii persoanelor juridice, constand in incorporarea de catre o persoana existenta a uneia sau mai multor persoane juridice care inceteaza sa mai fiinteze.

Efectele absorbtiei se produc atat in privinta subiectului absorbant, cat sl a celui absorbit:

subiectul absorbant isi pastreaza personalitatea juridica si se consolideaza, de regula, din punct de vedere economic, in timp ce persoanele juridice absorbite isi pierd identitatea;

patrimoniul persoanei/persoanelor absorbite trece integral, prin transmi­siune universala, in favoarea persoanei absorbante, in cadrul anumitor persoane juridice pot fi sesizate unele note particulare ale absorbtiei.

§. 3. Divizarea

1. Definitie

Divizarea este o forma a reorganizarii realizata prin impartirea patrimoniului persoanei juridice sl transmiterea fractiunilor obtinute catre una sau mai multe persoane juridice existente ori care iau fiinta cu acest prilej.

Desi face referire la "impartirea intregului patrimoniu al unei persoane juridice, la "desprinderea si transmiterea unei parti din patrimoniul persoanei juridice', Decretul nr. 31/1954 nu precizeaza formele divizarii. Din ansamblul reglementarilor doctrina a desprins existenta divizarii partiale si a divizarii totale.

2. Divizarea partiala

Divizarea partiala consta in transmiterea unei fractiuni din patrimoniul persoanei morale care isi mentine fiinta catre una sau mai mute persoane juridice care exista sau care iau nastere in acest mod.

Divizarea partiala are doua efecte principale:

"persoana juridica nu inceteaza de a avea fiinta in cazul in care o parte din patrimoniul ei se desprinde si se transmite la una sau mai multe alte persoane juridice existente sau care iau, astfel, fiinta' (art 42 din Decretul nr. 31/1954);

opereaza transmisiunea cu titlu universal: persoana juridica supusa divizarii suporta diminuarea patrimoniului sau; in mod corespunzator, cresc activul si pasivul persoanei dobanditoare.

Persoanele juridice dobanditoare raspund fata de creditorii subiectului supus divizarii proportional cu valoarea activului primit, stabilita la data dobandirii, daca nu se prevede altfel in actul care dispune divizarea. Daca nu se poate determina persoana juridica responsabila pentru o anumita obligatie asumata, persoanele morale dobanditoare ale unor drepturi raspund solidar. Aceste reguli guverneaza si situatia persoanelor juridice care au dobandit bunuri, ca urmare a desprinderii si transmiterii unei parti din patrimoniul altei persoane juridice;

- persoanele care alcatuiesc subiectul supus divizarii vor trece, corespun­zator partii din patrimoniu desprinse, la alte asemenea subiecte de drept existente sau care iau astfel fiinta.

3. Divizarea totala

Divizarea totala presupune impartirea intregului patrimoniu al persoanei juridice si transmiterea fractlonala in favoarea unor persoane juridice care exista ori iau astfel fiinta.

Efectele divizarii totale sunt:

personalitatea juridica a subiectului supus divizarii totale inceteaza. Per­soanele beneficiare pot sa existe la data divizarii sau pot lua nastere in urma acestui proces;

drepturile si obligatiile patrimoniale se transmit, cu titlu universal, benefi­ciarilor, in ce priveste raspunderea acestora sunt aplicabile aceleasi prevederi ca si in cazul divizarii partiale;

persoanele care au alcatuit subiectul total divizat isi pierd calitatile deti­nute in cadrul acestuia, putand dobandi asemenea calitati in cadrul subiectelor beneficiare.

Data divizarii este, pentru persoanele juridice supuse inregistrarii, data inre­gistrarii operatiunii respective; pentru persoanele juridice nesupuse inregistrarii, data aprobarii de catre organul competent, a bilantului contabil si a oricaror asemenea acte prevazute de lege, a evidentei si repartizarii tuturor contractelor in curs de executare.

§. 4. Efectele reorganizarii

Sintetic, reorganizarea persoanelor juridice are trei consecinte in planul dreptului civil:

- efectul creator, adica infiintarea de noi persoane juridice. Efectul creator caracterizeaza intotdeauna fuziunea si doar, uneori, divizarea.

- efectul extinctiv, respectiv incetarea existentei anumitor persoane juri­dice. Persoanele morale care fuzioneaza, persoanele juridice absorbite si per­soana supusa in totalitate divizarii isi inceteaza fiinta ca subiecte de drept.

- efectul translativ consta in transmisiunea patrimoniala intre persoanele juridice participante la reorganizare. Vom fi in prezenta transmisiunii univer­sale (comasarea prin fuziune sau absorbtie) sau cu titlu universal (divizare totala sau partiala) dupa cum persoana juridica cedeaza intregul patrimoniu ori fractiuni din acesta.

§. 5. Incetarea persoanei juridice

Dizolvarea

Neexistand o definitie legala a dizolvarii i-a revenit doctrinei sarcina si o elaboreze pornind de la continutul dispozitiilor legale care i-au fost consacrate acestei operatiuni juridice.

Dizolvarea este acel mod de incetare a persoanei juridice ce intervine in cazurile prevazute de lege si care implica lichidarea[2].

Legea oferi solutii pentru evitarea "rigiditatii' economice, intrucat longe­vitatea nu este o piedica in calea transformarilor. Astfel, persoana juridica are la indemana optiuni in vederea reorganizarii. Absorbtia, fuziunea si divizarea totala conduc la transmiterea patrimoniilor altor persoane juridice existente sau care astfel se vor naste, in  alte situatii, persoana juridica inceteaza definitiv, fara ca in locul ei si apara alte subiecte de drept.

Sintagma incetarea persoanei juridice desemneaza disparitia ca subiect de drept, incetarea capacitatii juridice. Potrivit prevederilor Decretului nr. 31/1954, incetarea are loc prin comasare, divizare sau dizolvare. Primele doua sunt forme ale reorganizarii, astfel incit se poate spune ca incetarea are loc fie prin reorganizare, fie prin dizolvarea.

Disparitia persoanei juridice prin reorganizare se deosebeste, sub anumite aspecte, de incetarea prin dizolvare. Primul caz vizeaza succesiunea de drept,

In conditiile in care "personalitatea juridica initiala a persoanei juridice supuse reorganizarii a incetat si a luat fiinta un nou astfel de subiect de drept', incetarea prin dizolvare este definitiva, intrucat in locul persoanei dizolvate nu apar alte subiecte de drept, carora sa le transmita patrimoniul, in tot sau in parte.

Definitiile date dizolvarii subliniaza ca este vorba de un mod de incetare a persoanei juridice. Dizolvarea este o operatiune aplicabila in cazurile si conditiile statuate de lege, antreneaza lichidarea si urmareste incetarea persoanei juridice.

2. Lichidarea - efecf al dizolvarii persoanelor juridice

Lichidarea reprezinta ansamblul operatiunilor necesare finalizarii procesului de incetare a persoanei juridice. Lichidarea consta in realizarea activului - incasarea drepturilor cuvenite - si plata pasivului - indeplinirea obligatiilor asumate fata de alte subiecte de drept.

Efect obligatoriu si esential al dizolvarii - lichidarea este reglementata, de principiu, in textul art. 51 din Decretul nr. 31/1954: "Prin efectul dizolvarii, persoana juridica intra in lichidare, in vederea realizarii activului si a platii pasivului. Bunurile organizatiei cooperatiste sau ale organizatiei obstesti dizolvate, ramase dupa lichidare, vor primi destinatia aratata prin actul de infiintare, prin statut sau prin hotararea luata, cel mal tarziu la data dizolvarii, de organele chemate a o decida' [ari. 52 alin. (1)|. Articolul 53 solutioneaza problema lichidarii bunurilor persoanei juridice al carei scop sau mijloace intrebuintate au devenit contrare legii sau moralei. Bunurile vor trece la stat cu titlu de sanctiune.

Pe timpul lichidarii, persoana juridica pastreaza o capacitate de folosinta reziduali, fara de care nu se poate realiza activul si nu se poate plati pasivul. Capacitatea de exercitiu se va realiza, in aceasta perioada, prin intermediul lichidatorilor.